Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 1: Alegeţi mesaje publicitare pentru cinci mărci distincte ale aceluiaşi produs sau

aceiaşi categorie de produse. Analizaţi fiecare din aceste mesaje..

Cosmetică: Produse pentru îngrijirea tenului

Anunțul este alcătuit din următoarea informație vizuală, chipul celebrității și numele
acesteia, sloganul folosit, numele mărcii repetat de două ori și produsul vizat. Culorile
predominante ale campaniei sunt negru și auriul, scrisul este alb, iar fotografia crează
senzația de realitate și credibilitate, o caracteristică esențială în toate campaniile L”Oreal
Paris. Cel mai mult iese în evidență chipul protagonistei care cu privirea directă spre receptor
indică o funcție implicativă, ca și cum ar cauta un răspuns de la acesta. Pentru transmiterea
acestui mesaj publicitar a fost folosită imaginea actriței Diane Kruger, căutându-se asfel
diferențierea față de alte mărci și creșterea nivelului de conștientizare a reclamei. Faptul că
promovează utilizarea acestui produs pentru îngrijirea tenului contribuie la formarea
atitudinilor altor femei față de marca L”Oreal Paris, la poziționarea cremei pe piața
produselor cosmetice și al crearea unei imagini favorabile. Urmărindu-se astfel informarea,
convingerea și amintirea prin intermediul mass-media asupra cremei respective. Publicul țintă
al reclamei sunt în principal femeile cu vârstă cuprinsă între 20 și 60 de ani, cunoscătoare și
pretențioase cu un venit peste mediu,deoarece marca L”Oreal are un preț mai ridicat al
produselor dar și o calitate mai bună. Segmentarea în funcție de comportamentul
consumatorului mai caută să obțină și fidelitatea clientelor față de marcă și să observe ritmul
folosirii produsului, iar segmentare în funcție de beneficii, atitudinea consumatoarelor.
Poziționarea pe piață este simbolică deoarece prin îngrijire cu crema Nutri-Gold se caută
îmbunătățirea imaginii de sine și a sentimentului de apartenență. Trebuințele pe care caută să
le satisfacă produsul sunt cele de securitate emoțională prin câștigarea încrederii în sine, de
status social prin cumpărarea unui produs scump și estetice deoarece indiferent de vârstă,
origine sau aspect femeile merită să se îngrijească în fiecare etapă a vieții lor, denclanșarea
fiziologică prin vederea produsului și emoțională provocată de slogan indicând că trebuința
poate fi satisfăcută prin folosirea cremei. Cu toate acestea nu este un anunț prin care să găsim
o identificare cu publicul ci primește atenția privitorului prin insinuare și senzualitate. Departe
de realitatea noastră, ne indică perfecțiunea ce se poate atinge prin folosirea produsului
respectiv dar, sloganul ”Tenul tău merită răsfățul absolut în îngrijire!”, se găsește printre
puținele mesaje ce conțin valori feministe, care vor să convingă persoana de sex feminin să
se îngrijească pentru ea și nu pentru a fi considerată doar un obiect sexual.
Anunțul este alcătuit din următoarea informație vizuală, chipul unui bărbat cu desene
ce indică poluarea, sloganul folosit, un grafic al unor clădiri, numele mărcii și produsul în
sine. Întreaga reclamă este evidențiată de chipul protagonistului care are pe față desenate
semne ale poluării orașului, de la mașini la construcții și reparări. Ideea mesajului este să
îndemne la cumpărarea acestui produs pentru a proteja tenul de poluarea de zi cu zi a orașului,
și se bazează promisiunea modificării calității vieții consumatorului potențial după
achiziționarea repetată a produsului, prin ajutorul extern oferit pentru a face față ritmului
urban de viață. Segmentarea pieței este geografică deorece face referință la condițiile de viață
într-un oraș, este demografică, referindu-se la populația masculină, și caută fidelitatea față de
marcă prin ritmul folosiri produselor indicând că îngrijirea nu maschează un simptom
provocat de poluare ci ajută pielea să se mențină în mod durabil în cea mai bună stare de
funcționare. Poziționarea pe piață este simbolică deoarece întreținerea și îngrijirea tenului cu
această cremă este unul din factorii ce pot duce la îmbunătățirea stimei de sine. Trebuințele
satisfăcute sunt cele fiziologice prin starea de bine a pielii după folosirea cremei, trebuințele
estetice, declanșarea fiind fiziologică deoarece prin folosirea cremei sunt reduse riscurile de
expunere a tenului la poluarea orașelor. Sloganul „Ține poluarea orașului departe de fața ta”,
și chipul modelului transmite masculinitate și virilitate, sugerând o luptă continuă față de
provocările vieții urbane, unul din mijoacele fiind îngrijirea fizică, mai precis a tenului în
acest anunț.

S-ar putea să vă placă și