Universul.

Consider că aceste strofe ar fi o introducere al acestei poezii, în care autorul relevă

idealurile trecătoare, precum şi modul de gândire profund al acestuia asupra Universului:”Iar te-ai
cufundat în stele / Şi în nori şi-n ceruri nalte?”, pe lângă acesta, se mai face referire şi la idealul în
creaţie:”Piramidele-nvechite/ Urcă-n cer vîrful lor mare”, cât şi la idealul în cultură: „Grămădeşti-n a ta
gîndire/ Şi cîmpiile asire/ Şi întunecata mare”. Iar din ultimele versuri:” Nu căta în depărtare / Fericirea
ta, iubite!”, putem deduce faptul că indiferent de ce ne înconjoară, dragostea are prioritate. Astfel,
autorul relevă că Universul este un spaţiu foarte complex, cu toate acestea în centrul lui stă Dragostea
absolută.

Iubirea – sentiment pur. Următoarele 8 strofe după părerea mea sunt cele mai incitante. Aici
autorul dezvoltă ideile din prima parte a operei, punând accentul pe dragostea adevărată, pură, curată,
fiind prezent, într-o oarecare măsură, un portret subtil al iubitei sale:”Astfel zise mititica,/Dulce
netezindu-mi părul.”, sau “Şi de-a soarelui căldură / Voi fi roşie ca mărul, / Mi-oi desface de-aur
părul, / Să-ţi astup cu dînsul gura.”, de unde deducem părul blond, şi statura mică a acesteia. Tot aici,
Eminescu ne prezintă şi idila de dragoste, eul liric fiind complet îndrăgostit, chiar şi modul în care este
descrisă natura, acesta fiind redată într-un mod deosebit, ne lasă impresia, că este asemenea unui
paradis: „ – Hai în codrul cu verdeaţă, / Und-izvoare plîng în vale, / Stînca stă să se prăvale / În
prăpastia măreaţă.”. Prin intermediul aceastui fragment al operei naratorul ne transmite fericirea sa,
creând o atmosferă armoniasă şi plăcută pentru cititori.

Tabloul 4 exprimă nostalgia şi tristeţea eului liric, ce il cuprinde în urma dispariţiei iubitei
sale ...., autorul fiind la fel de rece si distant ca pe tot parcursul operei, ramanad singur precum este
mentionat in text.... Aici este prezent şi un mic portret a iubitei sale, prin care se releva si iubirea
sincera, pură si curata a eului liric:

3. Temele eminesciene prezente în text sunt: natura, dragostea, moartea.

Dascălul este unul din personajele principale ale operei lui C.Stamati „Neneaca, cuconaşul ei şi
dascălul”. Acesta întruchipează tipologia omului înţelept, fiind un reprezentant al clerului, al
intelectualilor. În text dascălul se autocaracterizează ca fiind onest: „O, chera mu! Eu sunt om onest și
sunt dator să-ți spun că cu cât cilibiul dumitale este avut și de soi înalt, cu atâta i-ar ședea mai bine să
învețe ceva mai cu sistemă decât zici dumneata”, pe lângă aceasta din caracterizarea indirectă, prin
acţiunile şi modul de gândire al acestuia observăm că înmagazinează o multitudine de calităţi precum:
inteligenţa, dreptatea sau toleranţa. În urma conversaţiei cu cucoană şi cuconaş, putem deduce cu
uşurinţă că dascălul dispune de o mulţime de cunoştinţe, din toate domeniile, este un adevărat patriot,
este credincios şi promovează şcoala şi educaţia: „Dumneata, chera mu, ai uitat trei lucruri mai
trebuitoare decât aceste fleacuri, adică măcar să-l înveți moldovenește, religia și fapta bună”. Dascălul
este un om cult, cu o gândire perspicace, cu toate acestea de-a lungul conversaţiei cu cei doi acesta îşi
permite să-l numească pe cuconaş în moduri nu prea frumoase, precum: gaidaros (măgar), spânzurat
sau magog (momiță cu cap de câine), iar reacţia lui de la final este, consider, că un pic lipsită de
respect, acesta îi blesteamă pe cei doi: „Blestemată să fii și tu și cuconașul tău, spânzuratul!” şi apoi o
rupe la fugă. Cu toate că reacţia finală este neaştepatată din partea unui dascăl şi poate chiar exagerată,
cu toate acestea este una firescă fiinţei omeneşti în asemenea situaţii. Dascălul fiind speriat de modul
de gândire şi obiectivele educaţionale la care aspiră nobilimea şi nu-i venea să creadă faptul că cei ce
deţin puterea, sunt atât de incompetenţi şi pentru ei prioritate are părerea lumii, ci nu valorile ce
contează cu adevărat sau bunăstarea poporului, aceştia dorind doar să se laude cu avuţia lor, chiar dacă
nivelul educaţional al acestora nu este unul atât de înalt.

Personajul naratorul al operei „Bacalaureat” de I.L.Caragiale este şi personajul principal al

acesteia. Acesta este profesor universitar, şi deşi caracterizarea directă lipseşte, observam din
comportamentul, atitudinea şi vocabularul utilizat că profesorul este o persoană educată, cultă, cu
adevărat respectuoasă, un exemplu desăvârşit pentru cei din jur. Este o persoană prietenosă, mereu
dispus să-şi ajute prietenii, acest fapt îl observăm cu uşurinţă, atunci când acceptă să facă un favor, cam
neplăcut pentru el, când este rugat de prietena sa madam Georgescu. Respectul şi modestia pe care îl
are faţă de cei din jur se observă prin modul de adresare al acestuia: „Sărut mâna, madam Georgescu”
sau „Frate Popescule”, cât şi prin comportamentul acestuia, profesorul răspunzându-i doamnei
Georgescu când aceasta îl invită să meargă cu trăsura: „Dar nu e nevoie de trăsură, madam Georgescu,
mă duc pe jos”. Profesorul reprezintă tipologia omului cult, şi dă dovadă de inteligenţă, observăm că
discuţia cu profesorul de filosofie o iniţiază printr-un mic discurs despre „absurdităţile din şcoli”, il lua
pe departe, relevând caracterul ridicol al situaţiei copilului familiei Georgescu „Dar asta, trebuie să
convii și dumneata, e tot așa de absurd ca și când ai împiedica pe un tânăr dispus să învețe Dreptul, să
piarză un an, fiindcă nu e tare la Morală...”, aducându-i la final argumentul că Ovidiu e „din familie
bună”, motiv pentru care ar trebui să îi ridice nota. Cu toate că naratorul-personaj este sincer, acesta
manifestă o oarecare formă de corupţiei, o dată ce acceptă favorul doamnei Georgescu, chiar dacă
încearcă să îl evite, într-un mod subtil, nu poate să îi refuze direct prietenei sale: „N-ar fi fost mai bine,
madam Georgescu — zic eu — să fi mers d. Georgescu în persoană la profesor?... Știți..., d.Georgescu,
om cu greutate... ca tată, altfel... Eu... de...străin...”. Deci, personajul principal, un personaj complex,
oglindeşte realitatea dură a societăţii în care trăim, şi faptul că corupţia persistă chiar şi în educaţie.

Personajul naratorul al operei „Vizita”, de I.L.Caragiale este la fel unul din personajele
principale. Acesta vizitează o bună prietenă, pentru a o felicita cu onomasctica fiului ei, unde este
supus unei experienţe neplăcute. Deşi caracterizarea directă lipseşte, din comportamentul şi atitudinea
personajului, observăm că are câte ceva în comun cu naratorul din opera „Bacalaureat”, al aceluiaşi
autor. Personajul reprezintă la fel tipologia omului cult, dă dovadă de educaţie, modestie, respect şi
rabdare, fiind supus unor farse din partea copilului omagiat, cum ar fi că i-a fost vărsată ceaşca de cafea
peste el, sau la final i-au fost umpluţi pantofii cu dulceaţă. De-a lungul vizitei, din cauza gălăgiei
produse de copil, era imposibil să dialogheze cu mama acestuia, cu toate acestea personajul îşi
păstrează calmul, şi reuşeşte să-l convingă pe copilul ce se credea maior să nu facă galagie, spunându-i
că: „Tocmai! zic eu. La cavalerie nu e tobă; și maiorul nu cântă cu trâmbița; cu trâmbița cântă numai
gradele inferioare; maiorul comandă și merge-n fruntea soldaților cu sabia scoasă”. Musafirul, cerând
permisiunea să fumeze, află că în casă, acest obicei este practicat chiar şi de micul copil: “Vai de mine!
La noi se fumează şi… dumnealui… mi se pare că-i cam place.” În ciuda faptului că fumatul este
dăunător pentru sănătate, mama se bucură de imaginea copilului ţinând ţigara în gură: “Să-l vezi ce
caraghios e cu ţigara-n gură, să te prăpădeşti de râs… ca un om mare…” Cu toate acestea de la tutun,
copilul a leşinat, atunci personajul narator a intervenit, l-a stropit cu apă şi l-a sfătuit să nu mai fumeze:
„ Vezi, domnule maior? îl întreb eu după ce-și mai vine în fire; vezi? Nu ți-am spus eu că tutunul nu e
lucru bun? Altdată să nu mai fumezi!”. Deci, putem afirma cu siguranţă că peronajul narator este un om
educat, cu adevărat inteligent, ce nu se lasă sedus de drăgălăşenia unui copilaş, ştiind ce e bine şi ce
rău.

În concluzie, menţionez că dascălul din opera lui C.Stamati, cât şi cele două personaje narator din
operele lui I.L.Caragiale oglindesc oameni educaţi, cu adevăraţi inteligenţi, şi cât se poate de sinceri,
fiind martori la modele de educaţie greşită primite de copiii din familii înstărite, cu nume răsunător şi
influenţă înaltă în societate.

1. După parerea mea un interior romantic ar trebui să conţină, înprimul rând, o multitudine de
lumini. Ar trebui să domine culorile calde, de aceea aş alege mobilier, preferabil din lemn, cât şi
draperii de diferite nuanţe de portocaliu, roşu, roz sau galben. Geamurile ar fi bine să fie cât mai
mari, şi nu ar strica prezenţa unui şemineu. Un alt element important unui interior romantic,
după părerea mea, ar fi de asemenea oglinzile, de aceea aş include cel puţin o oglină, indiferent
de dimensiunea acesteia. La final aş decora totul cu flori, de preferat trandafiri sau poate chiar
lalele, şi ar fi bine pe fundal sa sune o melodie, astfel voi creea o atmosfera romantică.
2. O masă romantică în viziunea mea este una destul de simplistă. Pentru început aş alege o masă
din lemn, de o formă obişnuită, rotundă sau pătrata, mi-ar plăcea să o acoper cu o faţă de masă,
preferabil fără imprimeuri deosebite, de culoare roşie. Aş utiliza tacâmuri şi veselă albă, de
acelaşi model, însă aş alege ceva un pic diferit de ceea ce folosim în zilele obişnuite. Paharele ar
fi cu picior, pentru că aş servi vin sau şampanie, aş plasa o vază cu flori la mijlocul mesei si
lumânări, care, consider că sunt un element destul de important.
3. Dacă aş alege să mă îmbrac într-un mod romantic, cred că aş utiliza multe elemente vintage,
căci după părerea mea acestea exprimă un aer romantic, şi anume rochiile de vară, sau chiar alte
articole vestimentare cu buline sau diferite broderii, de culori pastelate, care să accentueze talia
şi să scoată în evidenţă formele corpului. Aş alege materiale cât mai rafinate, precum mătasea
sau catifeaua şi aş accesoriza totul cu pălării mari, genţi sau esarfe, la fel, vintage. Astfel, încât
ţinuta finală să fie graţioasă, fină şi să emane armonie.
4. Cred că un partener romantic este cel mai greu de definit, în funcţie de modul în care fiecare
dintre noi vede romatismul. Eu consider că un partener romantic este cel care îşi exprimă
afecţiunea şi pasiunea prin intermediul simplelor gesturi şi cel care poate trezi în noi o
sumedenie de sentimente şi emoţii. Astfel, un partener romantic ar fi cel care oferă respect,
 sprijin, este elegant şi rafinat. Este cel care te surprinde cu mici atenţii şi te face să te simţi
specială.

3. Romantismul este, după părerea mea, o calitate, cu care nu sunt toţi înzestraţi. Consider că
persoanele romantice sunt cele mereu îndrăgostite, sunt cele care cred în iubirea adevărată şi o
preţuiesc cel mai mult. Astfel de persoane au înredere deplină şi sunt dedicaţi persoanei iubite,
pentru care sunt în stare de orice. Un romantic este cel care se simte în largul lui lângă persoana
dragă, este sincer şi cu adevărat fericit de fiecare dată când sărută, îmbrăţişeză, primeşte un zambet
sau doar se gândeşte la cel sau cea a cărui dragoste o poartă. Pe lângă acestea romanticii au şi un
comportament deosebit. Putem observa că ei sunt cei care oferă cea mai multă atenţiei persoanei
iubite, manifestă diverse gesturi de afecţiune, de apreciere şi utilizeată un vocabular dulce, bogat în
cuvinte drăgăstoase, astfel încât mereu aminteşte persoanei dragi cât de importantă şi specială este.
Cred că sunt norocoşi cei ce au lângă ei persoane romantice, căci acestea sunt greu de găsit, de
aceea şi trebuie apreciate.