UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI GEOGRAFIE

Specializarea: Resurse Umane, anul II
Disciplina : Administrație Publică

Parchetul de pe lângă
Tribunal

Coordonator: Student:

Conf. Dr. Băișanu Alexandru Ungureanu Crina

Suceava
2021
Cuprins

Scurt istoric................................................................................................................................................3
Organizare.................................................................................................................................................4
Legislația privind organizarea și funcționarea instituției...................................................................5
Principii de organizare și funcționare a instituției..............................................................................5
Relația cu alte autorități.............................................................................................................................6
RELAŢIA CU PUTEREA EXECUTIVĂ. Relaţia de autoritate a Ministrului Justiţiei cu procurorii................6
Relația cu puterea legislativă.................................................................................................................7
Relația cu poliția.....................................................................................................................................7
Bibliografie..................................................................................................................................................8
Scurt istoric
Pe teritoriul actual al României, activitatea judecătorească a apărut şi a evoluat odată cu
organizarea statală. La început, activitatea judiciară era realizată împreună cu celelalte activităţi
ale statului, neavând un caracter independent şi nefiind exercitată de persoane specializate.
Primele menţiuni privind instituţia datează din 1831, când Regulamentul Organic al Valahiei a
prevăzut înfiinţarea Ministerului Public. În Moldova, Ministerul Public a fost instituit printr-o
lege din 26 martie 1862. Prin Legea de organizare judiciară din 9 iulie 1865, Ministerul Public a
fost organizat după principiile stabilite în Franţa, ţara de origine a instituţiei.

Conform acestei legi, procurorii erau organizaţi în parchete pe lângă instanţele

judecătoreşti, cu misiunea de a reprezenta societatea, de a supraveghea respectarea legilor în
activitatea judiciară şi executarea hotărârilor. Ulterior, au fost adoptate o serie de legi de
organizare judecătorească, fără a aduce schimbări substanţiale în funcţiile şi principiile de
organizare ale ministerului public, ci doar unele modificări privind structura parchetelor şi
statutul procurorilor. Ministerul Public era compus din procurorii numiţi de şeful statului, având
calitatea de magistraţi. După unirea într-un singur stat a tuturor provinciilor române, în 1918, a
existat o preocupare de armonizare a legislaţiei pe întregul teritoriu naţional, inclusiv în ceea ce
priveşte organizarea puterii judecătoreşti. Legea de organizare judecătorească din 24 iunie 1924
are dispoziţii privind structura Ministerului Public, însă în privinţa competenţelor şi a modulului
de acţiune, face trimitere la Codul de procedură penală.

După 1945, România a intrat într-o etapă nouă a istoriei sale, când, treptat, în organizarea
judecătorească apar influenţe sovietice. Prin Decretul nr. 2 din 22 aprilie 1948 privind
organizarea şi funcţionarea Parchetului s-a stabilit că „Parchetul supraveghează respectarea
legilor penale, atât de către funcţionarii publici, cât şi de ceilalţi cetăţeni”. Principala sarcină era
vegherea la urmărirea şi pedepsirea crimelor împotriva ordinii şi libertăţii democratice a
intereselor economice, independenţei naţionale şi suveranităţii statului român. Parchetul
funcţiona sub conducerea ministrului justiţiei. Procurorii se bucurau de stabilitate.

Procurorul general era numit de către Prezidiul Marii Adunări Naţionale, la propunerea
Guvernului, după recomandarea ministrului justiţiei. Legea nr. 6/1952 pentru înfiinţarea şi
organizarea Procuraturii elimina din textele legislative sintagma „Minister Public” înlocuind-o
cu termenul „procuror” iar Parchetul este numit Procuratura. Noua instituţie astfel creată era un
organ independent, subordonat exclusiv organului suprem al puterii de stat şi Consiliului de
Miniştri. Procurorul general era numit de Marea Adunare Naţională. Procuratura exercita
activitatea de supraveghere şi asigurare a respectării legii, apără drepturile şi interesele legale ale
cetăţenilor. A fost înfiinţată Procuratura Generală ca aparat central de conducere a tuturor
unităţilor de procuratură formată din 8 direcţii şi 3 servicii. Odată cu adoptarea Legii nr. 60/1968
pentru organizarea şi funcţionarea Procuraturii, a Codului penal şi a Codului de procedură
penală, România devine prima ţară din Europa centrală şi de Est care reintroduce în legislaţie
principii procesual penale europene, eliminând influenţele sovietice.

Legea prevedea dreptul procurorului de a da dispoziţii obligatorii şi de a lua măsuri cu

privire la efectuarea oricărui act de urmărire penală, precum şi de a încuviinţa, autoriza, confirma
sau infirma actele şi măsurile procesuale ale organului de urmărire penală. Se consacra dreptul
procurorului de a efectua orice act de urmărire în orice cauză şi obligativitatea efectuării
urmăririi în cazurile prevăzute de lege. Atribuţiile organelor procuraturii se exercitau numai în
baza legii şi a dispoziţiilor organelor ierarhic superioare.

Procurorul ierarhic superior putea să îndeplinească oricare din atribuţiile procurorilor din
subordine sau să suspende ori să anuleze dispoziţiile acestora. În decembrie 1991 a fost adoptată
noua Constituţie a României, cu modificările şi completările efectuate în 2003, care reflectă
schimbările democratice produse în ţară în decembrie 1989 şi consacră o serie de principii noi în
ceea ce priveşte activitatea judecătorească. La 1 iulie 1993 a intrat în vigoare Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, care, în conformitate cu prevederile constituţionale,
reintroduce termenul de „minister public", punând bazele organizării şi funcţionării noii instituţii.
S-a recunoscut calitatea de magistrat procurorului şi dreptul acestuia la stabilitate în funcţie. Prin
această lege a fost eliminată din competenţa procurorului atribuţia de supraveghere generală,
păstrându-i-se numai atribuţiile judiciare.

În urma modificării din 1996, a fost eliminată denumirea de Parchet General şi a fost
instituită funcţia de procuror general al parchetului de pe lângă curtea de apel. Ulterior revizuirii
Constituţiei prin Legea nr. 429 din 13 octombrie 2003, au fost adoptate Legea nr. 303 din 28 mai
2004 privind statutul magistraţilor (denumire modificată în 2005 prin înlocuirea termenului
„magistraţi” cu „judecători şi procurori”) şi Legea nr. 304 din 28 mai 2004 privind organizarea
judiciară, care au înlocuit Legea nr. 92/1992, armonizând legislaţia română cu cea europeană, în
procesul de pregătire a integrării României în Uniunea Europeană. S-a statuat independenţa
procurorului în soluţiile pe care le dispune, iar cariera magistratului a trecut în competenţa
Consiliului Superior al Magistraturii, au fost reglementate noile structuri specializate de
combatere a corupţiei şi crimei organizate.
Organizare
Organigrama
https://www.mpublic.ro/sites/default/files/PDF/organigrama_roi_1004_13_12_2019.pdf

Legislația privind organizarea și funcționarea instituției

• Constituția României, republicată (2003) – art. 131 și 132

• Legea nr. 303/2004 de organizare judiciară, republicată

• Legea nr. 304/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată

• Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii

• Codul penal din 17 iulie 2009 (Legea nr. 286/2009)

• Codul de procedură penală din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135/2010)

• Codul civil din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009, republicată)

• Codul de procedură civilă din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134/2010, republicată)

• Ordonanța de urgență nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcția Națională Anticorupție (forma
consolidată)

• Ordonanţa de urgenţă nr. 78 din 16 noiembrie 2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei
de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru
modificarea şi completarea unor acte normative.

Principii de organizare și funcționare a instituției

Activitatea Ministerului Public este organizată potrivit principiilor Iegalităţii,
imparţialităţii şi controlului ierarhic.

a) Ori de câte ori sunt întrunite condiţiile prevăzute de Iege pentru a acţiona în vederea
protejării unui interes public, procurorul trebuie să acţioneze în modul şi prin mijloacele
prevăzute de Iege. Procurorul nu poate acţiona decât în Iimitele competenţei sale, prin mijloacele
şi în cazurile stabilite prin dispoziţiile Iegale. Cu alte cuvinte, îşi exercită atribuţiile numai în
temeiul Iegii. Misiunea specifică de esenţă a Ministerului Public este asigurarea respectării Iegii.

b) Potrivit principiului imparţialităţii, în spiritul prevederilor art.16 din Constituţie care

statuează că "Nimeni nu este mai presus de Iege", procurorul, în calitatea sa de reprezentant al
întregii societăţi, de apărător al ordinii de drept, al drepturilor şi Iibertăţilor cetăţenilor, are
obligaţia să-şi exercite atribuţiile cu obiectivitate, indiferent de calitatea persoanei cercetate sau
de apartenenţa sa social politică.
 Procurorul trebuie să vegheze ca organele Ia a căror activitate participă sau a căror activitate
o supraveghează, să aplice Iegea fără discriminare.

c) Subordonarea ierarhică, un alt principiu al activităţii Ministerului Public, se concretizează

în aceea că procurorii din fiecare  parchet sunt subordonaţi conducătorului acelui parchet, iar
acesta din urmă este subordonat conducătorului parchetului ierarhic superior din aceeaşi
circumscripţie teritorială.

Dispoziţiile procurorului ierarhic superior, date în conformitate cu Iegea, sunt obligatorii

pentru procurorii din subordine, dar în instanţă procurorul de şedinţă este Iiber să prezinte
concluziile pe care Ie consideră întemeiate potrivit Iegii, ţinând seama de probele administrate în
cauză. Desigur că procurorul ierarhic superior poate să îndeplinească oricare dintre atribuţiile
procurorilor din subordine şi să suspende ori să infirme actele şi dispoziţiile acestora dacă sunt
contrare Iegii.

În soluţiile dispuse, procurorul este independent, în condiţiile prevăzute de lege. Lucrările

repartizate pot fi trecute altui procuror numai în cazul suspendării sau al încetării calităţii
acestuia, ori în absenţa sa, dacă există cauze obiective care justifică urgenţa şi care împiedică
rezolvarea sa. Ministerul Public acţionează pentru respectarea acestui principiu şi pentru
asigurarea permanentă a Iegalităţii dispoziţiilor emise de procurorii cu funcţii de conducere.
Ministerul Public este independent în relaţiile cu celelalte autorităţi şi îşi exercită atribuţiile
numai în temeiul legii şi pentru asigurarea respectării acesteia.

Relația cu alte autorități

RELAŢIA CU PUTEREA EXECUTIVĂ. Relaţia de autoritate a Ministrului Justiţiei cu

procurorii.

Conform dispoziţiilor art.131 din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit
principiului legalităţii, imparţialităţii şi al controlului ierarhic sub autoritatea ministrului justiţiei.
Aceasta nu înseamnă că Ministerul Public este subordonat ministrului justiţiei. Pentru această
reglementare legiuitorul a avut în vedere şi opiniile unor savanţi ai dreptului, cum a fost ilustrul
profesor Garconnet care susţinea că în multe ţări lumea se teme ca un minister public cu totul
supus puterii executive să nu fie din punct de vedere politic o armă grea în mâinile unui guvern,
iar marele penalist I. Tanoviceanu arăta că „Toţi autorii de drept penal, toţi specialiştii şi toţi
cei care năzuiesc să asigure justiţiei condiţiile unei desăvârşite funcţionări, susţin cu
argumente ce nu cunosc replică, independenţa Ministerului Public. Ce păcat însă, că nu
aceştia fac legile”.
 Autoritatea ministrului justiţiei nu are în legislaţia noastră sensul unei subordonări ierarhice,
ci acela al unei relaţii administrative, similară cu relaţia existentă între ministrul justiţiei şi
instanţele judecătoreşti. Ministerul Public nu se află sub autoritatea ori subordonarea
Ministerului Justiţiei, procurorul nu poate primi ordine de la funcţionarii acestui minister.

Modalităţile prin care ministrul justiţiei îşi exercită autoritatea asupra Ministerului Public au
fost stabilite prin art.69 din Legea 304/2004 pentru organizarea judecătorească, după cum
urmează:

(1) Ministrul justiţiei, când consideră necesar, din proprie iniţiativă sau la cererea
Consiliului Superior al Magistraturii, exercită controlul asupra procurorilor, prin procurori
anume desemnaţi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie sau, după caz, de procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, ori de
ministrul justiţiei.

(2) Controlul constă în verificarea eficienţei manageriale, a modului în care procurorii îşi

îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi în care se desfăşoară raporturile de serviciu cu justiţiabilii şi
cu celelalte persoane implicate în lucrările de competenţa parchetelor. Controlul nu poate viza
măsurile dispuse de procuror în cursul urmăririi penale şi soluţiile adoptate.

(3) Ministrul justiţiei poate să ceară procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, procurorului general al Parchetului Naţional
Anticorupţie informări asupra activităţii parchetelor şi să dea îndrumări scrise cu privire la
măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii.

Relația cu puterea legislativă

Procurorul nu are competenţă legislativă şi nu suferă interferenţe din partea puterii

legislative. Ministerul Public nu face parte din categoria instituţiilor care au iniţiativă legislativă
conform art. 73 din Constituţia României. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie face propuneri de perfecţionare a legislaţiei autorităţilor care pot avea
iniţiativă legislativă, de regulă ministrului justiţiei.

Relația cu poliția

Procurorul este titularul acţiunii penale, dar misiunea de a descoperi infracţiuni şi de a-i
identifica pe autorii acestora revine poliţiei. Conform art.218 din Codul de procedură penală,
procurorul conduce şi controlează activitatea de cercetare penală a poliţiei şi a altor organe şi
supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale.
Organele de cercetare penală sunt obligate să încunoştinţeze de îndată pe procuror despre
infracţiunile de care au luat cunoştinţă.

Bibliografie

Ministerul public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

https://www.mpublic.ro/ro/content/prezentare-generala , accesat la data de 27.11.2021

Organigrama Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava,

https://www.mpublic.ro/sites/default/files/PDF/organigrama_roi_1004_13_12_2019.pdf ,
accesat la data de 27.11.2021

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

http://pcasuceava.mpublic.ro/unitati_sub_pca.htm , accesat la data de 27.11.2021

Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, https://justitia-romana.org/parchet/parchetul-

de-pe-langa-tribunalul-suceava/ , accesat la data de 27.11.2021