Recenzie

Societatea deschisă și dușmanii ei de Karl Popper

Karl Popper s-a născut în Viena la 28 iulie 1902, într-o familie de evrei
convertită la protestantism, fiu al unui avocat, cu preocupări de filozofie și
cultură clasică, care a transmis fiului său interesul pentru fenomenele sociale
și politice. După absolvirea gimnaziului, se înscrie în 1918 la Universitatea
din Viena, unde studiază matematica și fizica, apoi obține și doctoratul în
psihologie (1928).

Îl interesesează Teoria relativității, respinge însă marxismul și psihanaliza,

considerându-le lipsite de fundament științific. Din aceste confruntări cu
temele cel mai mult dezbătute în acel timp se cristalizează preocupările care
vor forma centrul activității sale ulterioare, anume metodologia critică a
științei. Devine un susținător consecvent al raționalismului critic și adversar
hotărât al neopozitivismului cunoscut si ca empirism logic dominant în
mișcarea filozofică cunoscută sub numele de "Wiener Kreis" (Cercul
vienez), ai cărui principali reprezentanti erau Moritz Schlick si Rudolph
Carnap.

În 1937, sub amenințarea infiltrării nazismului care avea să ducă la anexarea

(Anschluß) Austriei de către Germania, Popper se stabilește în Noua
Zeelandă, unde rămâne până în 1945 ca profesor la Canterbury University
din Christchurch.

În 1946 se întoarce în Europa și, până la obținerea titlului de emeritus (în

1969), Popper predă în calitate de profesor de logică și de metodologia
științei la School of Economics din Londra, care devine un renumit centru
internațional de cercetări în domeniul teoriei științelor.
În anii șaizeci, împreună cu Hans Albert, a fost principalul combatant în
disputa cu pozitivsmul reprezentat de "Școala din Frankfurt" (Frankfurter
Schule). În 1965, Karl Popper a fost înnobilat ("Knight of the British
Empire"), devenind "Sir". A primit titlul de "doctor honoris causa" de la mai
multe universități din Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Noua
Zeelandă. Popper a încetat din viață la 17 septembrie 1994 în Londra.

În lucrarea˝Societatea deschisă și dușmanii ei˝, K.R.Popper analizează

dificultățile cu care se confruntă civilizația contemporană, care aspiră spre
umanism si rationalitate, spre egalitate si libertate. Această civilizație se
află, după cum considera filosoful, la varsta copilariei și continuă să crească
în ciuda faptului că a fost de atatea ori tradată de liderii intelectuali ai
omenirii. Această civilizație nu și-a revenit înca pe deplin din socul nașterii
sale, al tranziției de la ˝societatea închisă˝ sau tribală supusă unor forțe
magice la ˝societatea deschisă˝ care eliberează potentele creatoare ale
omului. Socul tranziției este unul din factorii care au făcut posibilă nașterea
acelor mișcări reacționare ce au încercat  și înca mai încearcă să năruie
civilizația. Filosoful își propune prin această lucrare să contribuie la
intelegerea totalitarismului precum si la intelegerea insemnatatii pe care o
are lupta impotriva acestuia.

De asemenea analizeaza principiile reconstructiei sociale democratice

care incearca sa inlature unele din obstacolele ce stau in calea abordarii
rationale a problemelor. Aceasta o face prin critica filosofiilor sociale care
sunt raspunzatoare de atitudinea potrivnica fata de reforma democratica.
Printre  aceste filosofii se afla istoricismul.

          Popper afirma ca ˝Societatea deschisa si dusmanii ei ˝ reprezinta  un

fel de introducere critica in filosofia societatii si a politicii, pentru ca
istoricismul este o filosofie sociala, politica si morala (imorala)  care a
exercitat o puternica influenta asupra societatii de la inceputurile civilizatiei
noastre pana in prezent. Este imposibil sa comentezi istoria fara a discuta in
acelasi timp problemele fundamentale ale societatii, ale politicii si ale
moralei.
              Interpretarea istoricista poate fi comparata cu un proiector indreptat
spre noi insine, din cauza caruia ne este greu sau imposibil sa vedem in jur,
actiunile fiind  paralizate. Sensul acestei metafore este ca istoricismul ca noi
suntem cei ce selectam si ordonam faptele istoriei. Istoricismul crede ca
˝istoria insasi sau istoria omenirii˝ ne determina prin legile ei inerente pe
noi, problemele noastre, viitorul nostru si chiar punctul nostru de vedere.

       Popper considera ca interpretarea istorica trebuie sa raspunda unei nevoi

ce se naste din problemele si decizile practice cu care ne confruntam. El
arata ca istoricismul crede  in dorinta noastra de interpretare istorica si ca
prin contemplarea istoriei putem sa descoperim taina sau esenta destinului
omenirii. Istoricismul isi propune sa descifreze calea pe care omenirea este
sortita sa mearga si totodata urmareste sa descopere cheia istorie sau sensul
istoriei.

       Apare urmatoarea problema cheie : ˝ Exista un sens al istorie ?˝

       La aceasta intrebare Popper raspunde : ˝ istoria nu are un sens˝.

          Istoria  in sensul min care majoritatea oamenilor vorbesc de ea pur si

simplu nu exista. Nu exista o istorie a omenirii, exista numai un  numar
indefinit de istorii care vizeaza diferite aspecte ale vietii umane. Unul dintre
acetea este istoria puterii politice, care este ridicata la rangul de istorie a
lumii. Aceasta istorie a luptelor pentru putere Popper o numeste istoria
crimei internatioanale si a asasinatelor in masa. Multi istorici ai scris sub
supravegherea imparatilor, a generalilor si a dictatorilor.

Din punctul de vedere al dogmei crestine, Dumnezeu se dezvaluie in istorie,

istoria are un sens; sensul ei este telul lui Dumnezeu. Referitor la aceasta
viziune Popper o considera ˝curata idolatrie si superstitie˝, el arata ca in
spatele acestui istoricism teist se afla versiunea hegelianacare priveste
istoria politica, ca pe o scena sau ca pe un fel de lunga piesa shakesperiana,
ai carei eroi sunt marile personalitati istorice.

          Popper nu neaga faptul ca aspiratiile occidentale umanitarismul,

libertatea, egaliatea le datoram influentei crestinismului. El considera ca
singura atitudine ratioanala si crestineasca fata de istoria libertatii este ca noi
insine suntem raspunzatori de ea in acelasi sens in care suntem raspunzatori
de propriile noastre vieti si ca doar constiinta noastra poate sa ne judece si
nu succesul nostru lumesc.

          Macmurray implica cultul succesului si ideea ca dreptatea va vi de

partea celor umili pentru ca vor vi in tabara invingatoare. Aceasta traduce
marxismul, teoria morala istoricista a lui Marx in limbajul unei prishologii a
naturii umane si al profetiei religioase.

          Critica facuta de Kirkegaard lui Hegel, ofera un sprijin puternic ideii

ca istoricismul este incompatibil cu crestinismul. Desi Kierkegaard nu s-a
eliberat niciodata pana la capat de traditia hegeliana in care fusese educat.

          Popper desi sustine ca istoria nu are sens, dar facand aceasta

afirmatie, el nu vrea sa spuna ca trebuie sa contemplam inmarmuriti istoria
puterii polotici si sa o privim ca pe un spectacol sangeros. El sustine ca
putem interpreta istoria puterii politice din punctul de vedere al luptei
noastre pentru societatea deschisa, pentru domnia ratiunii, pentru dreptate,
libertate, egalitate si pentru prevenirea nelegiuirilor internationale. Desi
istoria nu are scopuri sau sens, noi ii putem impune aceste scopuri ale
noastre si ii putem conferi un sens. Oamenii sunt cei care introduc scop si
sens in natura si in istorie. Desi oamenii nu sunt egali putem decide sa
luptam pentru drepturi egale. Istoriei putem sa-i conferim drept scop si sens
lupta noastra pentru societatea deschisa si impotriva dusmanilor ei.

          Asemeni jocurilor de noroc, istoricismul s-a nascut din disperarea

noastra in ce priveste rationalitatea  si responsabilitatea actiunilor noastre,
istoricismul este o speranta degradata, o credinta degradata, incompatibil cu
orice religie care predica importanta constiintei morale, deoarece aceasta va
trebui sa puna accentul pe responsabilitatea noastra suprema pentru actiunile
noastre si pentru repecursiunile lor asupra mersului istoriei.

          Istoria poate fi facuta aparand si consolidand acele institutii

democratice de care depinde libertatea  si cu ea progresul.

          Istoria  trebuie justificata ca un lucrul de care ea are mare nevoie.

          In conceptia lui Popper predictiile sunt posibile doar pentru sisteme
˝bine izolate, stationare si recurente˝, ceea ce nu este si nu poate fi cazul cu
societatea umana unde printre factorii de capetenie care determina
dezvoltarea se numara propriile noastre decizii de a reactiona intr-un fel sau
altul la situatia in care ne gasim. Astfel de exemplu tehnologia care a ajuns
sa exercite o influenta atat de puternica asupra societatii contemporane, nu
poate fi prezisa nici macar in principiu cu un secol in urma. Popper
considera ca optiunea si responsabilitatea raman inevitabil ale indivizilor, nu
putem avea niciodata suficiente temeiuri pentru a spune : ˝societatea nu
poate sa evolueze decata in cuate mod indiferent daca membrii ei o vor sau
nu˝.

          Pentru Popper in chestiuni practice ca si in cele teoretice nu putem fi

niciodata siguri ca detinem raspunsurile corecte. Ceea ce il face sa pledeze
pentru o cat mia mare libertate de a critica si experimenta, democratia fiind
in viziunea sa un sistem, unde conducatorii ale caror solutii la problemele
societatii nu se mai dovedesc a fi cele mai promitatoare, pot fi inlocuiti pe
cale non violenta. Pentru el problema cruciala nu este cine trebuie sa detina
puterea, ci in ce mod poate fi impiedicat abuzul de putere practicat in
interesul unei dogme sociale sau politice, ori pentru avantaje personale.

          Popper a insistat si asupra concordantei dintre ˝logica liberala a

stiintei˝ care accepta concurenta tuturor teoriilor pentru ca acestea sa fie
supuse probei controlului empiric si ˝societatile liberale sau deschise˝ in
raport cu ˝societatile inchise˝(societatile comuniste) bazandu-se pe explicatii
totalizatoare si de nerespins asupra lumii. Reflectia epistemologica da
nastere in acest caz unei etici a adevarului propriu societatilor democratice.

          K. Popper propune omenirii un mod de viata activ, pentru a da un

sens  istoriei :

          ˝ In loc sa pozam drept profeti, trebuie sa devenim ziditori ai

destinului nostru. Trebuie sa invatam sa facem lucrurile cat mai bine cu
putinta si sa ne descoperim greselile, iar cand ne vom fi lepadat de ideea ca
istoria puterii va fi judecatorul nostru, cand vom fi incetat sa ne intrebam cu
ingrijorare daca istoria ne va da sau nu dreptate, atunci poate ca vom izbuti
intr-o buna zi  sa aducem puterea sub controlul nostru…˝
In concluzie, Societatea deschisa si dusmanii ei este o lucrare care prezinta
evolutia de la societatea inchisa (de tip tribal) catre societatea deschisa
(democratica si liberala), in primul volum K.Popper aduce o critica ideilor
filozofice a lui Platon in special teoriei istoriciste. Deasmenea critica epoca
marilor profeti: Hegel si Marx. Deci,Popper a fost un critic inversunat a tot
ceea ce inseamna legi ale istoriei,in opinia sa fiecare popor in dependenta de
constiinta si valorile pe care le impartasesc pot sa-si decida viitorul.