Scoala Postliceala Sanitara Fundeni

Oxigenoterapia si azbestoza

Profesor: Elev:

2021
 Oxigenoterapia

Oxigenoterapia este o tehnică medicală prin care se creşte concentraţia de oxigen din

aerul inspirat pentru a compensa deficitul acestuia din organism.

Principiile oxigenoterapiei
Hipoxia este o condiţie patologică întâlnită în mai multe afecţiuni care scad oxigenul
alveolar sau prin diminuarea hemoglobinei, prin tulburări în sistemul circulator sau în cazul
diferitelor afecţiuni care interferă cu difuziunea pulmonară. Există patru forme de hipoxie:

 hipoxemie (scăderea presiunii şi a cantităţii de oxigen de la nivelul sângelui arterial;

 anemică (scăderea capacităţii de a transporta oxigenul în sânge);

 circulatorie (reducerea fluxului sanguin);

 histotoxică (incapacitatea celulară de a folosi oxigenul).

  În mod normal, saturația oxigenului în sângele periferic este de 96 – 98 mmHg.

Corectarea sau ameliorarea acesteia este imperios necesară pentru o evoluţie
favorabilă a pacientului.
Prin oxigenoterapie, se creşte aportul de oxigen al aerului atmosferic peste 20% cât
este normal. 

Indicaţii ale oxigenoterapiei

      Oxigenoterapia este indicată în cazurile în care pacientul păstrează automatismul

mişcărilor respiratorii, iar alterarea mecanicii respiratorii nu este atat de importantă încat să
necesite ventilaţie mecanică, presiunea parțială a oxigenului este sub < 60 mmHg, saturația
oxigenului în sângele periferic < 90%. Principalele indicații pentru oxigenoterapie sunt:

 afecţiunile respiratorii în care este redusă aria schimburilor gazoase între sânge şi
aerul alveolar (pneumonie, boli obstructive cronice ale căilor respiratorii,embolie
pulmonară, astm bronşic, etc.);leziuni toracice cu disfuncţiiventilatorii de tip antalgic

 boli cardiace cu reducerea debitului sistemic (infarct de miocard, insuficienţa

cardiacă congestivă, şoc cardiogen, etc.);

 scăderea capacităţii de transport a oxigenului (hemoragii cu reducerea masei

eritrocitare);
  medicaţie care afectează funcţia respiratorie;

 pneumotorax;

 debit cardiac scăzut;

 edem pulmonar acut;

Contraindicaţii ale oxigenoterapiei

La o parte dintre bolnavi, mecanica ventilatorie fie este compromisă, fie este ineficientă
ceea ce face necesar efectuarea de manevre complementare de protezare respiratorie şi
ventilaţie mecanică pentru compensarea deficitului de oxigen.

Principalele contraindicații pentru oxigenoterapie sunt:

-bolnavi în apnee sau cu mişcări ventilatorii minime ori ineficiente (anestezie generală,
infarct miocardic masiv, disfuncţii nervoase centrale, supradozaj droguri, medicamente etc.);
-insuficienţe respiratorii la bolnavi cu hipercapnie şi hipoxie severă (boli obstructive
pulmonare cronice);
-traumatisme toracice grave cu ineficacitate a mecanicii toracice (de exemplu, volet costal
masiv cu respiratie paradoxală);
-obstrucţie laringiană, edem laringian masiv sau al corzilor vocale, spasm laringian;
-pneumotorax masiv, mai ales cu supapă.

Materiale necesare pentru oxigenoterapie

Sursa de oxigen poate fi fie un tub de oxigen medical (cilindru cu oxigen lichid, la o presiune
de 13.800 kPa), fie un tub de la o reţea de distribuire a oxigenului medical din spital. Pentru
racordare, este necesar un debitmetru şi un umidificator. Există mai multe tipuri de dispozitive
utilizate în oxigenoterapie:

 masca de oxigen este un dispozitiv cu formă adaptată masivului facial, pot fi simple

sau cu rezervor balon, iar concentraţia de oxigen variază de la 25% până la 100%
pentru măştile cu rezervor şi valvă unidirecţională. Dozarea oxigenului se face la
nivelul debitmetrului.
  canula nazală care este un tub din polietilenă, eventual bifurcat care se aplică, trecut
peste urechi ca ochelarii, câte unul în fiecare narină. Concentraţia de oxigen variază
între 20 – 35% (1 – 5 L / minut).

 incubatorul se utilizează la nou – născuţii hipoxici. Se mai descrie şi cortul de oxigen

utilizat mai ales în pediatrie, unde copiii mici şi sugarii nu pot tolera canule sau măşti.
A fost abandonat datorită concentratiei inadecvate de oxigen şi mai ales din cauza
riscului de incendiu.

Alte variante tehnice pentru oxigenoterapie

Oxigenoterapia hiperbară (Hyperbaric Oxygen Therapy – HBOT) este indicată pentru a

creşte cantitatea de oxigen dizolvat în plasmă. Pacientul este plasat într-o cameră specială
(cheson multiloc sau monoloc) în care se administrează oxigen la o presiune de 3 atmosfere.
 Azbestoza

Azbestoza este o pneumoconioză colagenă (după clasificarea anatomo-

patologică) provocată de inhalarea îndelungată a fibrele de azbest. Incidenţa maximă a
bolii se întâlneşte la pacienţii peste 40 ani. 
Apariţia azbestozei este corelată cu inhalarea un timp îndelungat (ani) a fibrelor de
azbest şi în concentraţii mari.

Locuri de muncă în care există expunere la azbest

 Operaţiele de exploatare, prelucrare şi utilizare a azbestului presupun numeroase
circumstanţe de expunere profesională la risc, numărând peste 2500 de ocupaţii implicate
precum:

 mineritul şi macinatul minereurilor de azbest (mineri, morari);

 transportul şi depozitarea azbestului;

 repararea şi demolarea izolaţiilor care au conţinut azbest;

 fabricarea materialelor din azbest sau conţinând azbest: azbociment; plăci din
ceramică sau mase plastice ce conţin azbest; materialele pentru izolare termică şi
electrică;

Diagnosticul pozitiv în azbestoză

Elementele de diagnostic pozitiv pentru azbestoză sunt:

-anamneza profesională;
-examenul clinic al bolnavului;
-investigaţiile paraclinice (radiografia pulmonară standard, explorările funcţionale
ventilatorii, examenul anatomo-patologic).

Diagnostic diferenţial pentru asbestoză

 alte pneumoconioze (silicoza, berilioza);

  fibroze interstiţiale difuze idiopatice sau de cauză cunoscută;

 alveolite alergice extrinseci;

 sarcoidoză pulmonară;

 pahipleurită;

 boli autoimune (sclerodermia, lupusul eritematos sistemic);

Tratamentul în azbestoză

Tratament etiologic eficace NU EXISTĂ. Se va recurge la tratament simptomatic, a cărui

obiectiv va fi ameliorarea simptomelor, profilaxia şi tratamentul complicaţiilor:
-Miofilin (utilizat în tratamentul bolilor obstructive ale căilor respiratorii, datorită efectului
bronhodilatator puternic);
-expectorante;
-antalgice;
-prevenirea infecţiilor respiratorii (în special a acutizărilor episoadelor de bronşită cronică);
-creşterea rezistenţei generale a organismului: alimentatie echilibrata, renuntarea completa la
tutun, vitaminoterapie;