UNIVERSITATEA AL.I.

CUZA – IAȘI

FACULTATEA DE FILOSOFIE ȘI ȘTIINȚE SOCIAL POLITICE

SPECIALIZAREA ASISTENȚA SOCIALĂ

ÎNVĂȚĂMÂNT LA DISTANTA

INTRODUCERE ÎN SOCIOLOGIE

Coordonator disciplină: Prof. Univ. Dr.

Cristina GAVRILUȚA

Tutore: Asist. Asoc. Dr. Lucian SFETCU

MODERNITATEA
RAȚIONALĂ
Studentă: CRENGANIȘ MARIA-MARCELINA
Anul I, gr.2

2019
 MODERNITATEA RAȚIONALĂ

Până în a doua jumătate al secolului al XIX-lea, creșterea economică a statelor germane

se bazase mai degraba pe comerț decât producție. Dar când s-a făcut trecerea la mijloacele de
producție la scară largă, care dusese la urbanizarea Franței și a Marii Britanii, schimbarea a fost
rapidă și dramatică. Acest lucru a fost deosebit de remarcabil in Prusia, unde combinația dintre
resursele naturale și tradiția unei organizări militare a contribuit la stabilirea unei societăți
industriale eficiente într-un timp foarte scurt. Lipsa de famializare a Germaniei cu efectele
modernității înseamnă că nu își dezvoltase încă o tradiție în ceea ce privește gândirea
sociologică. Karl Marx era german prin naștere, dar și-a bazat ideile sociologice și economice pe
experiențele sale din societatea industrializată din altă parte. Cu toate acestea, spre sfârșitul
secolului, o serie de gânditori germani și-au îndreptat atenția spre studiul societății moderne
emergente în Germania. Printre ei s-a numărat și Max Weber, care a devenit probabil cel mai
influient dintre ”părinții fondatori” ai sociologiei. Weber nu era preocupat de stabilirea
sociologiei ca disciplină în acelși mmod ca Auguste Comte și Ѐmile Durkheim în Franța, care ai
căutat ”legi științifice”universale care să se aplice societății (conform convingerii, cunoscută sub
numele de ”pozitivism”, că știința ar purea construi o lume mai bună).

În timp ce Weber accepta că orice studiu al societății trebuie să fie riguros, el susținea
totuși că acesta nu poate fi cu adevărat obiectiv, deoarece studiul nu se referă atât la
comportamentul social, cât la acțiunea socială, adică modul de interacțiune a indivizilor ăn
societate. Acestă abordare interpretativă, numită și Verstethen (”înțelegere”), a fost aproape o
antiteză a studiului obiectiv al societății.1

Max Weber dă înțelegerii un sens rațional și intelectual, atribuindu-i drept funcție

fundamentală și esențială explicarea scopurilor și a mijloacelor acțiunii, a motivelor raționale și
afective care o determină. Explicarea cauzală a fenomenelor se face prin actualitatea

Christopher Thorpe, Chris Yull, Mitchel Hobbs, Megan Todd, Sarah Tomley Macus Weeks, ”Sociologie. Idei
1

Fundamentale” (The Sociology Book), DK London, pag. 40-41

2
spirituală,internă întreagă. Prin introducerea acestei noțiuni, Max Weber găsește mijlocul de
explicare a aspectului spiritual, interior al lanțului funcțional-cauzal de fenomene sociale.2

În timp ce abordarea lui Durkhein a examinat structura societății în ansamblul și natura

”organică” a numeroaselor sale părți interdependente, Weber a căutat să studieze experiența
individului. Weber a fost puternic influențat de teoriile lui Marx, în special de ideea că societatea
capitalistă modernă este depersonalizată și alienantă. Cu toate acestea, nu a fost de acord cu
abordarea materialistă a lui Marx și cu accentul pus pe economie, nu pe cultură și idei și nici cu
credința lui Marx în inevitabilitatea revoluției proletare. În schimb Weber a sintetizat idei
provenite atât de la Marx, cât și de la Durkheim pentru a-și dezvolta propria analiză sociologică
distinctă, examinănd efectele a ceea ce el considere drept aspectul cel mai răspândit al
modernității: raționalizarea.3

În timp ce dezvoltarea capitalismului a adus multe beneficii materiale, a avut și

numeroase dezavantaje sociale, valorile culturale și spirituale traditionale fiind înlocuite de
raționalizare, care a adus cu sine sentimentul a ceea ce numea Weber ”dezvrajirea”, pe măsură ce
latura intangibilă , mistică din viața de zi cu zi a multor oameni a fost înlocuită de o gândire rece
și calculată.

Dar raționalizarea a schimbat de asemenea modul de administrare a societății prin

creșterea nivelului de birocrație în toate tipurile de organizații. Birocrația, credea Weber, este atât
inevitabilă, cât și necesară în societatea industrială modernă. Eficiența și rapiditatea acestei
mașinării permiteau societății să prospere din punct de vedere economic, ceea ce înseamnă că
dezvoltarea sa ca domeniu de aplicare și putere era aparent de neoprit.

Pe latura sa empirica, mişcarea căuta să exploreze această lume paralela şi necunoscută a

sentimentelor şi sa examineze consecinţele existenţei ei asupra funcţionarii organizaţiilor. Direct
sau indirect, ea a inspirat şi stimulat o întreagă generaţie de cercetări empirice de orientare
antropologică şi cvasietnologică, care au creat marile momente ale sociologiei industriale, ale

2
Petre Andrei, SociologieGenerală, Editia a IV-a, Iași, pag. 109
3
Idem 1, pag. 41

3
sociologiei sau psiho-sociologiei muncii şi ale sociologiei birocraţiei, atît în Statele Unite, cât si
în Europa.4

În descrierea ideal-tipică pe care o face Weber, birocraţia are şapte mari caracteristici:
continuitatea principiilor pe care se bazează autoritatea: aceasta este la rândul său inserată într-o
ordine legală pe care nu face, într-un fel, decât să o înlocuiască şi să o aplice; existenţa unui corp
de reguli impersonale ce delimitează clar sferele de competenţe, drepturile şi obligaţiile
fiecăruia; existenţa unei ierarhii de funcţii, adică de legături de subordonare clar stabilite;
preponderenţa calificării ca regulă de acces la diferitele funcţii, cu excluderea altor criterii cum
ar fi relaţiile de rudenie, clientela și altele, ceea ce înseamnă existenţa unui sistem de pregătire şi
mai ales de examinare care să permită detectarea şi atestarea acestor calificări; separarea
funcţiilor de conducere de proprietatea asupra mijloacelor de producţie; şi în sfîrşit
preponderenţa procedurii scrise în desfăşurarea activităţii cotidiene.5

Cu toate acestea, în timp ce eclipsarea religiei înseamnă că oamenii erau eliberați de

normele sociale iraționale, structura birocratică a impus o noua formă de control și a amenințat să
înăbușe chiar spiritul individualist care îi detrminase pe oameni să respingă autoritatea religioasă
dogmatică. Mulți membrii ai societății s-au simțit prinși în capcana regililor rigide ale birocrației,
ca într-o ”cușcă de fier” a raționalizării.

O societate rigidă bazată numai pe reguli nu numai că tinde să restricționeze individul, ci

are și un efect de dezumanizare, făcându-i pe oameni să se simtă la mila unui sistem logic, dar
fără suflet. 6

(…)”Individul” rămâne prizonierul viziunii tayloriste asupra individului ce exercită o

muncă pasivă şi răspunde stereotip stimulilor la care este supus. Stimulilor economici li se
adaugă pur şi simplu stimuli afectivi. Complexitatea considerabilă determinată de introducerea
acestei afectivităţi în raţionamente stecontrabalansată şi, într-un fel, controlată prin postularea

4
Raymond Boudon – Tratat de sociologie, Ed. Humanitas, 1997, pag. 401
5
Idem, pag. 424
6
Idem 1, pag. 41

4
unei „nature umane'', ale cărei caracteristici şi nevoi pot fi inventariate, sunt previzibile şi deci şi
influenţabile. 7

In Patterns of Industrial Bureaucracy (Tipare ale birocraţiei industriale), A. Gouldner

studiază funcţionarea unei mine de gips în care o serie de decizii luate de noul director, puţin
timp după sosirea lui, pun capăt stilului de funcţionare amical, informai şi „indulgent" care
domnea pîna atunci şi declanşează, în schimb, un proces de birocratizare a raporturilor umane la
nivelul organizaţiei. Această recurgere tot mai frecventă la reglementarea impersonală în vederea
asigurării funcţionarii satisfăcătoare a minei îşi găseşte explicaţia în ceea ce Gouldner numeşte
„funcţiile latente" ale regulii. El distinge cinci funcţii: 1) regula permite exercitarea controlului la
distanţă; 2) ea constituie un ecran şi o protecţie prin reducerea relaţiilor interpersonale; 3) ea
restringe arbitrariul superiorului şi legitimează sancţiunea; şi, în sfirşit, 4) ea face posibilă apatia,
adică un comportament de retragere, ce se mulţumeşte sa aplice regulile şi nimic mai mult şi 5)
permite prin aceasta negocierea cu ierarhia. Pe scurt, regulile nu servesc numai intereselor
ierarhiei care le impune: ele sînt totodată şi un instrument în mîinile executanţilor.

Pornind de la această intuiţie fundamentală, Gouldner propune trei interpretări

complementare ale procesului de birocratizare pe care 1-a observat. Mai întîi, el vede în acesta
manifestarea unui cerc vicios apărut în jurul problemei supravegherii. Slaba motivaţie a
muncitorilor ca urmare a deciziilor noii conduceri este combătută de aceasta prin procedee de
supraveghere şi de comandă mai constrîngâtoare, care întăresc apatia şi comportamentele de
retragere ale executanţilor, ceea ce provoacă o intensificare a mijloacelor de control aplicate şi
aşa mai departe. Situaţie tolerată de părţi în mod reciproc, căci acest mod de organizare - şi
acesta este al doilea aspect al interpretării lui Gouldner - îndeplineşte funcţii latente pentru toţi:
el permite reducerea tensiunilorinterpersonale născute din metodele de control şi de
supraveghere mai constrîngătoare şi mai dure. Fapt care trimite în final la cauzele care explică o
asemenea schimbare a stilului de supraveghere ce a avut loc la început. Gouldner vede răspunsul
la aceasta întrebare - şi acesta reprezintă cel de-al treilea aspect al interpretării sale - în
problemele pe care le ridică succesiunea în aceasta mină. într-adevăr, aceasta distruge - sau face
să fie inoperante cel puţin provizoriu - reţelele de intercunoaştere, de relaţii personale şi de
influenţe in-formale, pe care vechea conducere se bazase, crescînd deopotrivă tensiunile dintre

7
Idem 4, pag. 402

5
părţile implicate, prin distragerea consensului informai ce domnea în mina înaintea sosirii noului
director. Şi această situaţie conflictuala este, într-un fel, „gestionată" de birocraţie.

În studiul său despre birocraţia de tip francez, Crozier (1961 şi 1964 ) urmează un
raţionament foarte apropiat de cel al lui Gouldner. El scoate în evidenţă „cercuri vicioase de
birocratizare", analizînd modul în care caracteristicile birocratice induc fenomene şi
comportamente ce duc pîna la urma, oarecum fără ştirea participanţilor, la întărirea aceloraşi
caracteristici. Asemenea lui Gouldner, el subliniază reducerea tensiunilor interper-sonale pe care
birocraţia le permite şi operează. Dar în loc sa lege apariţia acestora de ceea ce el numeşte critic
un factor evenimenţiaî chiar foarte raspîndit (succesiunea), Crozier le explică prin dificultăţile
generale ridicate de cooperarea în cadrul organizaţiilor, în măsura în care aceasta este
întotdeauna conflictuala şi implică confruntarea cu fenomene de putere şi de dependenţă. Cu alte
cuvinte, birocraţia nu este „disfuncţionalâ". Ea îşi găseşte funcţionațitatea sau ,Raţionalitatea" în
faptul ca permite gestionarea problemelor afective şi emoţionale ridicate de confruntarea,
consubstanţială cooperării umane, a membrilor unei organizaţii cu dependenta, cu puterea şi cu
arbitrariul de natură personală.8

Deoarece scopul principal al raționalizării este acela de a eficientiza lucrurile, dorințele

individului sunt subordonate obiectivelor organizației, ducând la o pierdere a autonomiei
individuale. Dorința de dezvoltare personală este înlocuită de o ambiție obsesivă de a obține un
loc de muncă mai bun, mai mulți bani sau un statut social mai ridicat, iar creativitatea este
apreciată mai puțin decât productivitatea.

În viziunea lui Weber, această dezvrăjire este prețul pe care societatea modernă îl plătește
pentru câștigurile materiale obținute prin raționalizarea birocratică. Schimbările sociale pe care
pe care le provoacă sunt profunde, afectând nu numai sistemul nostru moral, ci și alcătuirea
noastră psihologică și culturală.

8
Idem 4, pag. 425-426

6
 Cu toate că Weber își manifesta adesea disperarea provocată de latura lipsită de suflet a
societății moderne, el nu era însă în întregime pesimist. Un sistem birocratic poate fi dificil de
distrus, dar pentru că a fost creat de societate, poate fi și schimbat de societate, considera Weber.9

(...), Acțiunea socială, (…) dă naștere colectivităților și complexelor sociale sau, cu un

cuvânt, culturii întregi. Dar ideea de acțiune social este în gândirea lui Weber ceva mai
complicată decât o înfățișează relaționismul sau concepția psihologică a sociologiei, pentru că, în
teorialui Max Weber, acțiune social înseamnă în primul rând raport cu altcineva, cu un individ
sau cu un grup întreg.10

Așa cum societatea a progresat de la autoritatea ”carismatică” a legăturilor de rudenie și a

religiei, trecând prin autoritatea patriarhală a societății feudale, până la autoritatea modernă a
raționalizării și a birocrației și comportamentul individual anevoluat de la acțiuni sociale
emoționale, tradiționale, bazate pe valori la ”acțiunea instrumentală” – acțiunea bazată pe
evaluarea costurilor și a consecințelor, pe care Weber le-a considerat drept o culme a
comportamentului rațional. În plus el a identificat trei elemente de stratificare socială în care ar
putea fi întreprinse aceste acțiuni sociale, afectând diferite aspecte ale ”șanselor de viață”ale unei
persoane. Pe lângă clasa socială determinată economic, există și o clasă a statutului, bazată pe
atribute mai puțin tangibile, cum ar fi onoarea și prestigiul, sau clasa politică bazată pe afinitățile
aferente. Împreună, acestea îl ajută pe individ să își stabilească o poziție distinctă în societate. 11

9
Idem 1pag. 42
10
Idem 2, pag. 106
11
Idem9, pag. 43

7
 BIBLIOGRAFIE

1. Christopher Thorpe, Chris Yull, Mitchel Hobbs, Megan Todd, Sarah Tomley Macus
Weeks, ”Sociologie. Idei Fundamentale” (The Sociology Book), DK London
2. Petre Andrei, Sociologie Generală, Editia a IV-a
3. Raymond Boudon – Tratat de sociologie, Ed. Humanitas, 1997
4. Fotografie coperta: www.google.ro