SEMINAR 14

PEDEPSELE ÎN LEGEA PENALĂ - 1

Conceptul de sancţiuni de drept penal

Literatura juridică: „sancţiunile de drept penal sunt măsuri de constrângere şi reeducare,

specifice dreptului penal, care se aplică în cazul săvârşirii unor fapte (acţiuni sau inacţiuni)
prevăzute de legea penală, în scop restabilirii ordinii de drept încălcate şi apărării relaţiilor
sociale protejate prin normele penale”.

Prin prevederea sancţiunilor se realizează prevenţia generală.

Ordinea de drept se realizează prin – conformarea destinatarilor legii penale

- prin constrângere
- prin raportul juridic de răspundere penală
Sancţiunea trebuie să fie de o astfel de natură şi intensitate încât
∙ să poată exercita o funcţie inhibitoare (pentru a-i determina pe cei înclinaţi să încalce
legea să se abţină de la aceasta) şi, totodată,
∙ să fie aptă să producă, prin aplicarea ei faţă de cei care au săvârşit fapta interzisă, o
schimbare în mentalitate, o modificare a atitudinii faţă de valorile sociale vătămate sau
puse în pericol prin fapta comisă

Categorii de sancţiuni de drept penal

a) pedepse
Sunt măsuri de constrângere şi pot viza drepturile şi libertăţile celui condamnat sau
patrimoniul acestuia.
Sunt singurele sancţiuni represive, destinate să curme activitatea infracţională şi să
schimbe mentalitatea antisocială
b) măsuri educative
Sunt sancţiuni aplicabile exclusiv infractorilor minori.
Sunt măsuri de refacere şi corectare a procesului educativ al acestora. Nu au caracter
represiv.
c) măsuri de siguranţă
Sancţiuni de drept penal fără caracter represiv, ci preventiv.
Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoanele care săvârşesc fapte prevăzute de legea
penală, chiar dacă aceste fapte nu constituie infracţiuni, însă dezvăluie o anumită stare de
pericol ce ar putea determina săvârşirea de noi fapte penale.
Măsurile de siguranţă se iau pentru înlăturarea acestor stări de pericol: starea psiho-fizică
a făptuitorului, modul periculos în care făptuitorul exercită o meserie sau o profesie etc.

Caracteristicile sancţiunilor de drept penal

a) sancţiunile de drept penal au caracter legal

/
 1
Decurge din principiul legalităţii incriminării şi sancţiunii. Sancţiunile nu pot fi decât cele
prevăzute de legea penală. Aplicarea lor este obligatorie.
b) se aplică „post delictum”
Sancţiunile se aplică de către instanţei, numai după ce se constată săvârşirea unor fapte
penale.
c) au un oarecare caracter constrângător
aplicarea lor prin constrângere de către stat duce la restrângerea drepturilor şi libertăţilor
persoanelor care au încălcat legea penală.
d) se aplică infractorilor (persoanelor care răspund penal)
e) se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni şi pentru restabilirea ordinii de
drept

Codul Penal reglementează pedepsele în: Titlul III – pedepsele şi categoriile lor, Titlul IV –
măsurile de siguranţă şi Titlul V – măsurile educative. Plus, Titlul VI - răspunderea penală
a persoanei juridice

PRINCIPIILE STABILIRII SANCŢIUNILOR

Asigură faptul că aplicarea sancţiunilor este completă şi exactă.

1. Principiul stabilirii prin lege a sancţiunilor de drept penal

Derivă din principiul legalităţii incriminării şi sancţiunii în dreptul penal.
Art. 2 alin (1) C.pen – „legea penală prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce
se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni”
Alin (2) – „nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau de
siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost
săvârşită”.
2. Principiul stabilirii unor sancţiuni compatibile cu conştiinţa morală şi juridică a
societăţii
Derivă din principiul general al „umanismului” din sistemul de drept românesc.
Legiuitorul nu trebuie să introducă prin lege sancţiuni care să conducă la înjosirea sau
batjocorirea persoanelor, chiar dacă acestea au săvârşit infracţiuni.
3. Principiul prevederii unor sancţiuni adaptabile şi revocabile
Sancţiunile trebuie să fie adaptabile, adică să se poată diviza şi grada. De asemenea, în
caz de eroare judiciară, sancţiunile trebuie să poată fi retrase.
4. Principiul individualizării sancţiunilor
Sancţiunile trebuie să fie astfel stabilite de către legiuito încât să permită o
adaptare/gradare a lor în funcţie de periculozitatea făptuitorului şi de pericolul social al
faptei imputate acestuia.
Ajută la stabilirea măsurii şi cantităţii pedepselor.
5. Principiul personalităţii sancţiunilor
Sancţiunile de drept penal se stabilesc şi se aplică numai celor care au săvârşit fapte

/
prevăzute de legea penală.
Acest principiu decurge din însuşi raportul juridic penal de conflict, în baza căruia, cel care
a încălcat norma penală are obligaţia de a suporta sancţiuni aplicate de stat.
2
PEDEPSELE APLICABILE PERSOANEI FIZICE
Pedeapsa (lat. poena) este cea de-a treia instituţie fundamentală a dreptului penal (alături
de „infracţiune” şi „răspunderea penală”.
Pedeapsa = sancţiune juridică ce constă într-o măsură de constrângere şi reeducare,
prevăzută de lege, care se aplică infractorului de către instanţa de judecată, în
scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Pedeapsa = o ameninţare cu o suferinţă. Aplicarea şi executarea ei reprezintă realizarea
acelei suferinţe.
Pedeapsa = suferinţă, fiindcă loveşte pe individ în punctele sale cele mai sensibile
(drepturi, libertate, patrimoniu, reputaţie).
Pedepsele principale sunt singurele sancţiuni represive prevăzute de Codul Penal
capabile să prevină şi să combată fenomenul infracţional.

Trăsăturile specifice ale PEDEPSEI

a) pedeapsa este un mijloc de constrângere
b) pedeapsa este un mijloc de reeducare
c) pedeapsa este un mijloc de constrângere statală
d) pedeapsa este prevăzută de lege pentru săvârşirea de infracţiuni
e) pedeapsa se aplică infractorului
f) pedeapsa se aplică numai de către instanţele penale
g) pedeapsa se aplică în scopul prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni

Scopul pedepsei
Este acela de a-l împiedica pe vinovat să aducă noi prejudicii concetăţenilor săi şi să-i
descurajeze pe alţii să comită infracţiuni.
Scopul pedepsei este acela de a realiza prevenţia generală (în cazul tuturor cetăţenilor) şi
prevenţia specială (în cazul celor găsiţi vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor).

Funcţiile pedepsei
1) funcţia de constrângere
Presupune o intervenţie forţată a statului în domeniul drepturilor şi libertăţilor persoanelor.
Pedeapsa apare ca o măsură cu caracter coercitiv (represiv). Reprezintă o privaţiune, o
restricţie impusă infractorului, cauzându-i acestuia o suferinţă.
Elementul de constrângere se realizează şi în regimul de executare a pedepsei privative
de libertate. Există o presiune psihică permanentă asupra condamnatului.
2) funcţia de reeducare
Pedeapsa apare ca un element de convingere a condamnatului asupra necesităţii
respectării, în viitor, a legii penale şi de abţinere de la a mai săvârşi infracţiuni.

/
În penitenciar, condamnatul este supus unui program de reeducare şi de instruire ori de
ridicare a nivelului cultural.
În cazul aplicării unor pedepse neprivative de libertate, condamnatul are ocazia de a se
autoreeduca, sub supravegherea serviciilor de probaţiune.
3
3) funcţia de exemplaritate
Pedeapsa aplicată unui condamnat are rolul de a constitui un exemplu pentru alte
persoane, care, luând cunoştinţă despre privaţiunile şi restricţiile pe care le suferă acesta,
sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriilor comportări viitoare.
4) funcţia de eliminare
Pedeapsa acţionează şi pentru eliminarea, permanentă sau temporară, a condamnaţilor
din societate.

Clasificarea pedepselor

A. După obiectul asupra căruia poartă constrângerea

a) pedepse corporale
Sunt evidenţiate mai mult din raţiuni istorice. În prezent, marea majoritate a sistemelor de
drept din lume a abolit aceasta formă de pedeapsă.
b) pedepse privative sau restrictive de libertate
Pedeapsa privativă de libertate poate fi perpetuă (ex. detenţiunea pe viaţă) sau poate
însemna încarcerarea condamnatului pe o perioadă de timp. Vizează restricţionarea
dreptului la deplasare/mişcare
c) pedepse pecuniare
Ex. amenda penală.
d) pedepse privative sau restrictive de drepturi
Constau în suprimarea definitivă sau temporară a exercitării unor drepturi de către
condamnat.
e) pedepse morale
Reprezintă o metodă de dezaprobare publică a infractorului (ex. prin publicarea hotărârii
de condamnare)
B. După importanţa atribuită pedepsei din punct de vedere funcţional
a) pedepse principale
Sunt pedepse care pot fi stabilite şi aplicate singure (ex. detenţiunea pe viaţă, pedeapsa
închisorii, amenda). Joacă rolul cel mai important în sancţionarea făptuitorului. Nu este
condiţionată de aplicarea altor sancţiuni de drept penal (cu unele excepţii).
b) pedepse secundare sau alăturate
Din această categorie fac parte: pedepsele complementare (au rolul de a completa
represiunea şi sunt aplicabile numai pe lângă o pedeapsă principală) şi pedepsele
accesorii (ataşate de lege la pedepsele principale, ca accesorii ale acestora, fiind aplicate
de instanţele de judecată în temeiul art. 65 C.pen).
C. După gradul de determinare prin lege a pedepselor
a) pedepse determinate

/
Sunt prevăzute în lege, atât în ceea ce priveşte natura, cât şi cuantumul lor. Pot fi: absolut
determinate (ex. detenţiunea pe viaţă) sau relativ determinate (specificate între anumite
limite).
Determinarea pedepsei de către legiuitor poate avea loc prin:
∙ prevederea unei limite minime şi a unei limite maxime a pedepsei

4
∙ prevederea doar a minimului pedepsei, caz în care limita maximă este maximul
general
∙ prevederea maximului până la care se poate aplica pedeapsa, situaţie în care limita
minimă este egală cu minimul general
b) pedepse nedeterminate
Legiuitorul arată în normă doar denumirea şi natura pedepsei, fără a se arăta durata sau
cuantumul. Ex. pedeapsa degradării militare.
D. În raport de numărul pedepselor care pot fi prevăzute de lege pentru aceeaşi
infracţiune
a) pedepse unice (singulare)
Situaţia în care legiuitorul, pentru săvârşirea unei infracţiuni, prevede doar o singură
pedeapsă principală (ex. numai pedeapsa închisorii sau numai pedeapsa amenzii).
b) pedepse multiple (plurale)
Legiuitorul prevede, pentru săvârşirea unei infracţiuni, două sau mai multe pedepse
aplicabile concomitent.
Exemplu: infracţiunea de omor (art. 188 C.pen) se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20
de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.
Aceste pedepse pot fi cumulative (se adună) sau alternative (instanţa alege doar una).

Sistemul pedepselor aplicabil persoanei fizice în dreptul penal român

Sistem de pedepse: cadrul general al pedepselor, categoriile de pedepse, felurile din
fiecare categorie, limitele generale ale pedepselor, scara sau ierarhia pedepselor.

Categoriile pedepselor aplicabile persoanelor fizice

Sunt reglementate prin art. 53, 54 şi 55 C.pen.
Art. 53 -> pedepsele sunt:
a) detenţiunea pe viaţă
b) închisoarea
c) amenda
Art. 54 -> pedeapsa accesorie „constă în interzicerea exercitării unor drepturi din
momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau
considerarea ca executată a pedepsei privative de libertate”. – contribuie la o mai bună
individualizare a pedepsei privative de libertate aplicate condamnatului. Este un accesoriu
al pedepsei privative de libertate.
Persoana condamnată şi aflată sub efectul pedepsei accesorii este obligată să se abţină
de a efectuarea vreunui act care implică exercitarea vreunuia dintre drepturile interzise.
Art. 55 -> pedeapsa complementară:

/
 a) interzicerea exercitării unor drepturi
b) degradarea militară
c) publicarea hotărârii de condamnare
Sunt pedepse restrictive de drepturi, pe perioade limitate. Sunt pedepse determinate,
întrucât legea prevede în mod expres drepturile al căror exerciţiu poate fi interzis, iar
instanţa de judecată nominalizează în concret pe acela pe care le interzice.

5
Pedeapsa complementară este justificată prin aceea că, uneori, din cauza naturii
infracţiunii şi sa persoanei făptuitorului, pedeapsa principală pare că nu este suficientă
pentru obţinerea scopului urmărit.

PEDEPSELE PRINCIPALE PRIVITE ÎN SPECIAL

Principiile generale privind executarea pedepselor privative de

libertate Derivă din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor:
a) principiul legalităţii executării pedepselor
Reflectă cerinţa ca executarea pedepselor privative de libertate să nu se poată face decât
în conformitate cu prevederile legale.
b) principiul temeiului executării pedepselor privative de libertate
Executarea pedepselor privative de libertate are loc doar în temeiul unei hotărâri
judecătoreşti de condamnare, rămasă definitivă. Odată cu emiterea mandatului de
executare a pedepsei, condamnatul trece în custodia statului.
c) principiul respectării demnităţii umane cu ocazia executării pedepselor
Pedepsele trebuie să se execute în condiţii care să asigure respectarea demnităţii umane.
Oricărei persoane, indiferent de natura faptei pentru care a fost condamnat, trebuie să i se
respecte dreptul la demnitate.
d) principiul interzicerii discriminării în executarea pedepselor
În timpul executării pedepselor este interzisă orice formă de discriminare pe temei de rasă,
naţionalitate, sex, religie, orientare sexuală, opinie, apartenenţă politică, avere, vârstă,
dizabilitate, boală cronică necontagioasă, infecţie HIV/SIDA etc.
e) principiul interzicerii supunerii la tortură, tratamente inumane sau degradante ori
la alte rele tratamente
Izvorăşte din art. 3 al Convenţiei europene a drepturilor omului

Organizarea executării pedepselor privative de libertate în România

Codul Penal, Titlul III, Capitolul II, partea generală – pedepsele.
Pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau a închisorii se execută în penitenciare.
Penitenciarele se înfiinţează prin Hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt în
subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Penitenciarul în care persoana condamnată execută pedeapsa privativă de libertate se
stabileşte de către ANP. La stabilirea penitenciarului se are în vedere să fie cât mai
aproape de domiciliul condamnatului, dar se ţine seama şi de regimul de executare,
/
măsurile de siguranţă ce trebuie luate, nevoile de reintegrare socială, sex etc.
Pentru anumite categorii de deţinuţi, se înfiinţează penitenciare speciale: penitenciare de
tineri, penitenciare de femei, penitenciare-spital etc.
În cadrul penitenciarelor, prin decizia directorului general ANP, se pot înfiinţa spaţii
destinate arestului preventiv.
Pentru siguranţa penitenciarelor sunt impuse unele restricţii în ce priveşte libertatea de
mişcare a deţinuţilor, astfel încât să se prevină comiterea de noi infracţiuni sau
sustragerea acestora de la executarea pedepselor.
Activităţile desfăşurate pentru realizarea siguranţei deţinerii constau în luarea măsurilor
specifice de: pază, escortă, însoţire, supraveghere etc.
6
În condiţiile impuse de lege, personalul ANP poate lua măsuri asupra deţinuţilor: utilizarea
cătuşelor, a altor mijloace de imobilizare.
Pentru prevenirea unor evenimente deosebite, pot fi luate şi alte măsuri: controlul
antiterorist, percheziţia (bunurile şi sumele de bani găsite se confiscă), internarea în
camera de protecţie, supravegherea audio-video.
Toate aceste mijloace sunt aduse la cunoştinţa judecătorului de supraveghere a privării de
libertate.

/
7