Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Moto: „Sunt voci care nu exprimă numai frumosul muzical, minunea veche şi cu toate
astea mereu nouă a cântecului, ci ceva mai mult, exprimă sufletul unui loc şi al unui timp.
Aşa a fost vocea Mariei. Când cânta ea, […] parcă plângea un violoncel cu strunele de
mătase” – Constantin Nottara)
Sâmbătă, 25 septembrie, se împlinesc 108 ani de la naşterea Mariei Tănase,
excepţionala noastră interpretă de muzică populară, uşoară, lăutărească şi de romanţe.
Marcăm aniversarea sa la 80 de ani de la debutul său radiofonic, moment care avea să
influenţeze decisiv cariera artistică a talentatei soliste. Supranumită „Pasărea Măiastră
a muzicii româneşti”, „Edith Piaf a României”, „reprezentanta întregii românimi”, „marea
doamnă a milenarului cântec românesc”, „mitul Maria Tănase”, ori „Privighetoarea
cântecului popular românesc”, Maria Tănase a reprezentat un fenomen unic în muzica
românească, fiind considerată şi prima divă din ţara noastră, în adevăratul sens al
termenului.
Maria Tănase a avut de-a lungul existenţei, iubiri pătimaşe, începând cu dragostea din
adolescenţă pentru medicul cu care a rămas însărcinată, relaţia pasională cu sculptorul
Constantin Brâncuşi, pe care l-a idolatrizat, dragostea nebună pentru un spion francez,
pentru care şi-a vândut averea ca să-l scape de închisoare şi căsătoria cu Clery
Sachelarie, cel care care avea să-i tolereze absolut toate capriciile şi aventurile…
A fost o femeie care, practic, nu şi-a refuzat nimic, nici măcar aventuri de o noapte, care
i-au adus, pentru o vreme, aprecieri critice, şi nu se jena să cheltuiască, peste noapte,
sume considerabile acumulate din prestaţiile artistice desăvârşite.
Peste toate acestea, Maria Tănase a fost un om şi un artist special, care a trăit şi a
cântat după cum şi-a dorit, cu o pasiune inegalabilă.
Interesant este faptul că, atunci când a aflat că soţia sa era din nou gravidă, Ion C.
Tănase i-a amintit că sunt prea săraci ca să hrănească atâtea guri şi i-a cerut „să
lepede copilul”. Frica de Dumnezeu a făcut-o să-şi ignore soţul şi astfel Ana a adus-o
pe lume pe cea care avea să devină o mare artistă a neamului românesc.
Se spune că uliţa natală, Livada cu Duzi, era nepavată, nu avea lumină electrică, dar
grădina lui Ion se ridica tot mai frumoasă, olteanul dovedind un spirit întreprinzător
deosebit, iar fata mică cu părul bălai şi ochi verzi îi înfrumuseţa acestuia viaţa, mai
târziu chiar şi sufletul, atunci când Maria a început să fredoneze prin ogradă.
Tatăl său era, la rândul său, un talentat artist,
cânta din caval, îi plăcea să meargă la spectacole de muzică populară, de revistă, de
operetă şi operă, unde oferea, interpretelor, cu generozitate, buchete de flori culese din
propria grădină.
În anul 1921, Maria Tănase îşi face debutul pe o scenă, la Căminul Cultural
„Cărămidarii de Jos” din Calea Piscului, la serbarea de sfârșit de an a Școlii primare nr.
11, Tăbăcari.
Apare, din nou pe scenă, la Şcoala de fete „Ion Heliade Rădulescu” (Liceul „Ion Heliade
Rădulescu”), unde a urmat doar trei clase, fiind nevoită să abandoneze şcoala şi să
muncească, alături de familia sa, la grădină.
La vârsta de 15 ani, s-a înscris la concursul Miss România, unde nu a avut succes,
picând proba costumelor de baie, iar în anul 1929 se îndrăgosteşte de un medic cu care
a rămas însărcinată, însă acesta a ajutat-o să întrerupă sarcina, o intervenţie care i-a
marcat existenţa şi care, se spune, i-a răpit, pentru tot restul vieţii, fericirea de a avea
un copil.
Ba mai mult, după finalul primei relaţii nefericite de dragoste s-a apucat şi de fumat, un
viciu care, în cele din urmă, avea să îi ruineze cariera şi viaţa.
În anul 1936 imprimă cântecele populare „Cine iubește și lasă” și „M-am jurat de mii de
ori”, în acompaniamentul tarafului „Costică Vraciu” din Gorj, sub supravegherea
etnomuzicologilor Constantin Brăiloiu și Harry Brauner, la Casa de discuri „Columbia”.
Duminică, 20 februarie 1938, are loc debutul radiofonic al Mariei Tănase, în cadrul
emisiunii „Ora satului”, fiind acompaniată de taraful condus de violonistul Ion Matache
din Argeș, alcătuit din doi violoniști, un basist, un țambalist, un contrabas și un cobzar.
La ora 15:00, crainicul postului Radio Bucureşt anunţă: „În continuarea programului
nostru de la ora satului, vă rugăm să ascultaţi patru cântece populare interpretate de
tânăra cântăreaţă Maria Tănase acompaniată de taraful Ion Matache”. Maria a cerut să
fie ascultată: „Dacă vă place, vă rog să-mi daţi voie să cânt şi eu” … şi a cântat, „pe
viu” un program de cântece românești precum „M-am jurat de mii de ori”, „Șapte
săptămâni din post”, „Ce-i mai dulce ca alvița”, „Cine iubește și lasă”, „Geaba mă mai
duc acasă”, „Mărie și Mărioară”, „Țigăneasca”, „Când o fi la moartea mea”.
Compozitorul Theodor Rogalski, aflându-se printre ascultători, a comentat astfel
evenimentul: „Ne aflăm în faţa unui fenomen! N-am auzit până azi niciun cântăreţ
izbutind să interpreteze cu asemenea talent şi originalitate cântecul nostru popular,
păstrând nealterată autenticitatea versului şi melodiei. Trebuie să vă mărturisesc că eu
am auzit câteva imprimări pe disc ale acestei cântăreţe şi le-am apreciat în mod
deosebit; dar expresia pe viu a cântecelor, interpretate acum la microfon, produc o
emoţie artistică de-a dreptul uluitoare”.
Debutul radiofonic al Mariei Tănase a fost deosebit de apreciat în cronicile muzicale ale
vremii, iar auditoriul radiofonic a fost realmente impresionat de talentul artistei.
Iată ce scria revista Radio-Adevărul despre debutul Mariei la radio: „Tânăra cântăreaţă
care e una din cele mai izbutite talente ale promoţiilor mai noi aduce pe lângă apreciate
însuşiri vocale şi o preocupare de noutate întru totul lăudabilă: studiul temelor folclorice,
valorificarea melodiilor populare pe care nu le disează ci le cântă, păstrându-le
nealterată frumuseţea originală. Solista creează astfel şi pune în valoare melodia
poporană autentică şi cu deosebire cântecul autentic, terenuri încă necunoscute,
neînţelese sau degradate de obişnuiţii noştri diseuri”.
În acelaşi an, la 17 august, artista susţine un recital la încheierea cursurilor de vară ale
Universității populare de la Vălenii de Munte – la jubileul de 30 de ani – , unde prestaţia
sa artistică de excepţie îl determină pe istoricul Nicolae Iorga să o numească „Pasărea
măiastră”.
În acelaşi an, primeşte un contract cu faimosul restaurant „Luxandra”, unde seară de
seară interpretează melodii populare, cu diferite formaţii de lăutari, inclusiv cu
ansamblul condus de violonistul şi dirijorul Petrică Moţoi.
Însă şi în viaţa extra-artistitică, Maria Tănase frecventa astfel de locuri, mai ales
„Capşa”, unde se întâlnea cu prietenii şi unde gusta din bucatele preferate –mâncăruri
una şi una -, şi unde gusta cu plăcere din vinul de calitate al casei.
Şi tot în 1938 este angajată la Teatrul „Alhambra”, condus de Nicolae Vlădoianu, iar în
septembrie lansează, în spectacolul „Constelația Alhambrei”, cântecele de mare succes
„Mi-am pus busuioc în păr” şi „Habar n-ai tu”, compuse de Ion Vasilescu, care la scurtă
vreme aveau să fie imprimate la „Columbia”. Tot în spectacolele de revistă ale Tetrului
Alhambra, Maria Tănase interpretează melodii din repertoriul francez, spaniol, sau
negro spirituals.
Şi tot anul 1938 aduce una dintre cele mai fascinante poveşti de dragoste, trăite de
Maria Tănase cu sculptorul Constantin Brâncuşi. Ca mai toate iubirile acestuia, şi Maria
Tănase era cu mult mai tânără decât maestru: el avea 62 de ani, iar ea … 25. El era
deja un artist total, iar ea devenise una dintre cele mai bune voci din România.
Întâlnirea celor doi a avut loc la Paris cu prilejul unei expoziții de artă populară
organizată de Dimitrie Gusti. Acesta a invitat-o pe Maria Tănase să facă o vizită la
atelierul sculptorului, însă scopul artistic al întrevederii avea să fie abandonat brusc în
clipa în care cei doi mari artişti români se cunosc şi se îndragostesc, pe loc, nebuneşte,
unul de celălalt. Cântăreața nu a dorit să mai părăsească atelierul, pentru două zile și
două nopți, ea ignorând chiar faptul că avea programat un important recital, stârnind
mânia lui Dimitrie Gusti.
Brâncuşi o alinta pe Maria Tănase, declarându-i nostalgic: „Când te ascult cum le zici,
Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră !
… Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar
când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa
tânguitoare a Jiului, de satul meu… „.
Povestea de dragoste tulburătoare a celor doi avea să se încheie după doar un an,
după ce cântăreaţa a participat la Expoziția Internațională de la New York, unde Maria
Tănase avea să cunoască un succes fulminant, însă conform biografilor celebrei artiste,
aceasta nu l-a uitat niciodată pe Brâncuși, relaţia ei cu artistul fiind marea iubire a vieţii
ei.
După ce un juriu din care făceau parte compozitorul Mihail Jora şi Constantin Brăiloiu o
selectează, la 16 aprilie 1939 ea reprezintă România, alături de naistul Fănică Luca şi
de orchestra lui Grigoraș Dinicu, la Expoziția Universală de la New York – unde au mai
fost prezenți George Enescu, profesorul Dimitrie Gusti și Constantin Brâncuși – , şi
unde susţine spectacole atât la Casa Românească – pavilionul României în cadrul
expoziţiei, cât şi, în cadru privat, în faţa fostului preşedinte american, Herbert Hoover, şi
a celui în exerciţiu, Franklin Delano Roosevelt, dar şi a altor personalităţi precum
celebrul Yehudi Menuhin sau André Gide.
În anii războiului, Maria Tănase participă, alături de mari artişti precum George Enescu,
George Vraca sau Constantin Tănase, la spectacole organizate pentru răniţi sau la
unităţile militare, unul dintre acestea fiind serbarea Pomului de Crăciun la Regimentul
de Gardă Călare, la care au asistat Regele Mihai, Regina Mamă Elena şi Mareşalul Ion
Antonescu, precum şi alţi membri ai guvernului.
Apare, apoi, şi la Ateneu, în montarea „Axel la porţile raiului”, de Paul Morgan şi Adolf
Schültze pe muzica lui Ralph Benatzky.
În decembrie 1950, Maria Tănase s-a căsătorit cu Clearch Raul Victor Pappodopulo-
Sachelarie (cunoscut drept Clery Sachelarie), un moşier şi jurist cunoscut, cu 13 ani mai
mare decât ea, care îi fusese confident cu multă vreme înainte. Despre acesta, „gurile
rele” spuneau că este un cartofor care i-a tocat artistei averea, în timp ce îi tolera
acesteia toate excesele, chiar şi cele amoroase, însă, confom biografilor, confidentul
Mariei timp de mai mulţi ani ar fi iubit-o sincer încă de la prima întâlnire, dar a preferat
să aştepte până când diva cântecului popular românesc a acceptat să îi devină soţie.
În anul 1952, Maria profesează la noua catedră de cânt popular, la Școala medie de
muzică nr. 1 din București, unde le-a îndrumat pe viitoarele cântăreţe Victoria Darvai,
Ileana Constantinescu, sau Natalia Șerbănescu.
În anul 1955 este laureată a Premiului de Stat, iar doi ani mai târziu primeşte titlul de
Artist Emerit.
În anul 1957, Brâncuşi a murit, iar Maria Tănase l-a plâns cum numai o femeie care l-a
iubit toată viaţa putea să o facă. A dorit atunci să ridice în memoria lui Brâncuşi o şcoală
de muzică folclorică la Târgu Jiu şi visa să se stabilească în oraşul în care Brâncuşi
ridicase Poarta Sărutului şi să transmită mai departe dragostea ei pentru cântec prin
intermediul şcolii, însă toate acestea nu s-a realizat.
În decembrie 1957 este distribuită, alături de actorii Marcel Anghelescu, Mihai Berechet
şi Florin Piersic, în coproducţia româno-franceză „Ciulinii Bărăganului”, după romanul lui
Panait Istrati.
Între 1953 şi 1961, Maria Tănase a înregistrat nu mai puţin de 24 de albume, din care
patru în limba franceză.
Trebuie spus şi că Maria Tănase a refuzat să lucreze pentru Securitate, fiind apoi
urmărită permanent, şi etichetată drept „element care manifestă duşmănie pentru
regimul nostru”. A fost curtată de multe servicii de spionaj, fiind menţionate cel englez,
francez şi german, iar conform unor istorici, există date conform cărora a făcut parte din
grupul de agenţi al lui Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii (SSI), din
timpul Mareşalului Ion Antonescu – alături de Zaharia Stancu şi Mihai Beniuc –
facilitându-i acestuia, se pare, unele schimburi de informaţii cu o serie de diplomaţi
americani.
În anul 1960, în condiţiile în care nu a putut avea copii, Maria Tănase a „adoptat” o
tânără cântăreaţă din Banat, pe nume Minodora Nemeş, în vârstă de 17 ani, pe care o
numea „fata mea”.
Pe patul de moarte, Maria Tănase i-a scris lui Clery, cel care i-a fost soţ timp de 13 ani,
o tulburătoare mărturie a dragostei ce i-o purta:
„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am
s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-
mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte.
Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu
te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-
mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi
rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo
că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi
fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră. Iar vouă, cele 49 de
frunze verzi din primavară şi galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte
o lacrimă de emoţie : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”.
Când şi-a simţit sfârşitul aproape, ea a chemat notarul şi i-a dictat testamentul, în care
şi-a implorat nepoţii să nu fumeze niciodată şi a solicitat să nu i se transforme
înmormântarea într-un circ: „După moarte, corpul nescăldat, numai şters cu alcool să fie
la dispoziţia medicilor dacă vor considera că este cazul să se folosească de el la
autopsie. Una dintre cele două cămăşi albe de mătase pe care le am în dulap să fie
puse pe sub rochia de pichet albă ce se găseşte la spital şi care se butonează în spate.
Pe cap să-mi puna pichetul de colţar alb, iar în picioare ciorapi albi scurţi”.
La 22 iunie 1963, la ora 14:10, Maria Tănase trece la Domnul, la Spitalul Fundeni.
Nu a dorit parastase şi „mascaradă”, însă ceruse doar o pernă cu petale de trandafir.
Corpul neînsufleţit al artistei a fost depus la Teatrul de Revistă, s-a instituit zi de doliu
naţional, şi a fost condusă pe ultimul său drum, spre Cimitirul Bellu, de sute de mii de
oameni care o iubeau şi o admirau în mod deosebit.
Şi-a mai dorit ca după moartea ei să se facă o fântână „pe un drum secetos, dornic de
apă”, pentru ca drumeţii să îşi potolească setea.