Îndrăgostită de Eminescu ...

... Era o noapte înstelată, în ajunul Crăciunului, treburile casnice erau deja pe
sfârșite, mirosul pâinii coapte și al sarmalelor făcea din ochi oricui trecea prin fața
porții. Aroma de cozonac, gătit de bunica mea după o veche tradiție românească, îi
grăbise pe toți copiii mahalei să învețe cea mai frumoasă colindă, numai să guste o
bucățică! Ningea. În așteptarea tinerilor prevestitori, o liniște caldă se lăsase odată cu
ninsoarea, peste casa noastră, doar lemnele arar mai trosneau cuminți în sobă.
Bunica mea, pieptănându-mi părul lung și mătăsos, începe să cânte. Cu vocea
sa melodioasă, încet, aceleași dulci versuri ale lui Eminescu…
Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.
Stau nemișcată și ascult. Știam de fiecare dată că își amintește de frumoasa ei
tinerețe, de părul său lung, bogat, frumos împletit, de rochia albastruie, cu care pășise
pentru prima oară pragul Universității din Iași, acolo unde i-a fost dat să descopere
capodoperele vestitului poet. Își amintește de anii de studenție, clipe scumpe, lungi
cât o viață.
Vazându-se o clipă cu anii înapoi, mi-a povestit odată despre marea dragoste a
vieții ei. De noaptea senină în care s-au cunoscut, …O, cât eram de fericiți/ Să
mergem împreună,/ Sub acel farmec liniştit/ De lună!”… Și de acele crânguri de-a
lungul Prutului, atât de des străbătute.
După terminarea studiilor, au revenit în țară și au hotărât să-și unească
destinele. Dragostea lor era nesfârșită, fericirea le era o carte deschisă pentru toți.
Vremuri bune și frumoase, nu duceau grija zilei de mâine. Intelectuali, amândoi
munceau zi de zi, el - avocat, ea – profesoară. Dar, în scurt timp, bunicul i-a fost luat.
Casa rechiziționată, ea, cu un prunc în brațe, nevoită să părăsească într-o zi
localitatea. Și-a putut lua, ascunsă printre bulendrele împachetate, o carte… Poezii de
Eminescu, o ediție din 1941, tipărită sub îngrijirea lui Garabet Ibrăileanu. O primise
în dar de la bunicul, în semn de mărturisire a propriei iubiri. Iubeau să citească, să
recite versuri, să cânte.
E cartea pe care o pătrez eu acuma.
Zi de zi bunica se ruga și spera că toate se vor termina cu bine și se vor întoarce
într-o zi sănătoși acasă. Trecuse o lună, două, dar de el nici veste! O fărâmă de cuvânt
să fi auzit, o presupunere că ar fi în viață ar fi făcut-o atât de fericită!
…“Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape/ Apoi - de vor - m-arunce în
margine de drum... / Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.”
 Doar bunul Dumnezeu știe cum această femeie își creștea singură, printre
străini, copilul, ziua muncea din greu la un Combinat forestier, iar noaptea citea. Doar
poeziile lui Eminescu îi mai dădeau o fărâmă de curaj, aceste tandre versuri care i-l
aduceau aievea pe bărbatul iubit, prin care el îi vorbea în șoaptă și o alina.
… ,,Şi peste arbori răsfiraţi / Răsare blânda lună,/ Ce ne găsea îmbrăţişaţi/
Şoptindu-ne-mpreună.”
Comorile de speranță și vise, ascunse în spatele unor simple coperți, semnate
de Eminescu, au fost păstrate cu sfințenie, departe de ochii răi ai acelei lumi. Cât a
suferit bunica, știe doar ea și cartea, doar versul de luceferi i-au luminat ca o candelă
sufletul, în acele triste, negre nopți.
În acea seară de demult, am aflat pentru prima oară despre marele poet Mihai
Eminescu, și, în timp, înțeleg tot mai nou, tot mai intim, poezia acestuia. Da,
Eminescu e un dar pentru umanitate, este unul dintre cei mai mari poeţi lirici ai
secolului al XIX-lea, un creator cum nu a mai văzut pământul! Așa îmi explica atunci
bunica. A-l iubi pe Eminescu, a-l citi, a-l recita și a-l cinsti e o onoare! Cu toate că
acestea s-au întâmplat de mult, și acum țin minte vocea tremurândă a bunicii mele,
romanțele ei vechi, care tot mai rar astăzi răsună. După acele momente, m-am simțit
mai aproape de povestea ei frumoasă și amară, iar peste ani, am înțeles că aveam ceva
comun - eram îndrăgostite, îndrăgostite de opera eminesciană. Îmi dau seama că
Eminescu ne unește și acum, prezentul cu trecutul, generații cu generații, iubire cu
iubire…
Păstrez și azi cărticica bunicii, cu iz de amintire, de viață, de rugăciune și
destin.
Dragostea pentru Eminescu e moștenirea mea!

Autor: Valeria Vrabie,

Clasa a X-a „B”
Liceul Teoretic ”Mihail Sadoveanu”
Prof. coord.: Doina Nistor