AMINTIRI

Era vară. Departe de septembrie. Dar sufletul ne vibra deja, ca struna viorii...Închisesem o
portiță, foarte cuminte, îmbătrânită parcă peste noapte – cea a claselor primare. Venea o altă
înălțime, clasa a V-a...
Ne simțeam în mijloc de drum, străinei, zgribuliți, ca niște puișori rătăciți sau uitați. Nu
știam cine va fi dirigintele nostru, un cuvânt nou pentru noi, important, un cuvânt mare pentru
cei mici, care înafară de învățător nu au mai pronunțat un altul. Asta ne sfâșia răbdarea. Doar
zvonuri mici zburau tiptil printre colegii mei, dar acestea nu erau de ajuns pentru a ne potoli
curiozitatea. Vara curgea spre toamnă, iar noi - tot cu aceeași nerăbdare și întrebare. Vântul de
toamnă călătorea solemn prin țară, cu eleganță, prima zi de școală își apropia pasul de gardul
școlii.
... Ziua era în toi - muzică și zâmbete, careul - epicentru al distracției, sub un cer clar și
senin ca o dimineață de vară. Aveam o ținută pionierească, alături de colegii mei, căutam cu
privirea locul din care se va arăta viitorul și mult așteptatul nostru diriginte.
Și, iată-l! ...Un chip feminin, luminos și plin de viață. Analizam pe furiș, minuțios, micile
detalii ce-i conturau unicitatea. Ochelari negri, chip smead, ținută mândră. Toți o salutam cu
zâmbete, de nenumărate ori chiar. Mai mult, cu o înțelegere tacită, deja o și elogiam pe ascuns.
Cu fețe topite de energii, fiecare voia să-i atragă prin ceva atenția, să se facă văzut. Bucuria se
urca mai sus de creștetul capului, iar în piept aveam o senzație ce ne provoca un râs nestăvilit.
Eram copii..., mici încă.
Careul se încheiase. Buluc, ne-am îndreptat spre noua clasă. Noua casă. Spre mirarea mea,
am ajuns repede în cabinetul ce avea însemnat pe tăblița ușii Limba și literatura română. Și
aceste cuvinte însemnau ceva nou pentru noi, necunoscut și străin, dar cu putere atrăgătoare,
irezistibilă. Am deschis ușa năvalnic, în privirile nedumerite ale tuturor, încercând să pătrund
primul, acest moment fu unul din cele mai hazlii faze, recunosc. Doar după ce am intrat, așezați
în bănci, am simțit că ne-au lăsat frigurile, ne-am descătușat, chiar dacă pe chipuri mai domnea
încă emoția.
Evitam, nu știu de ce, să privesc în ochii doamnei, ochi ce radiau o fericire sinceră și
caldă, aceeași ca și astăzi. După primele cuvinte, mărturisesc, ne-am prefăcut instant în antene
satelit, receptam cu precizie mecanică fiecare cuvințel. Avalanșa de emoții ne transformase
uniform pe toți, însă asta nu afecta defel conexiunea, atât de puternic, viguros legată, doar în cele
câteva clipe ale unei singure zile.
După cum cred astăzi, primele impresii sunt foarte importante, pentru fiecare parte. Când
privește la noi, ca mama la puii ei, și azi, ca și acum trei ani, o senzație specială, o lumină, o forță
inexplicabil de descris, ne învăluie, ne cuprinde, ne mustrează...lasându-ne fie ochii plecați, fie
vocea să tremure, fie inima să cânte.
Zilele fug pe un scripete al timpului, culegând cele mai frumoase momente de școală.
Fiecare lecție a fost și este nu numai un curs de studii, dar și o reuniune de familie. Da, de
familie, pentru că am reușit să întemeiem o relație ce va dăinui în amintiri. Știu, o vom ține minte
mereu pe iubita noastră dirigintă, profesoară, pentru că e parte din viața noastră. Ne învață cum
să învățăm, cum e bine să fim, cum să iubim...Vă iubim!

Tăbîrța Daniel, 14 ani

clasa a VII-a
Republica Moldova
Mun.Chișinău
L.T. ,, Mihail Sadoveanu”
Nr. de telefon: +(373)60002691

Coordonator: prof. Nistor Doina

doinanistor@mail.ru