Teme si motive

Natura

La Eminescu putem vorbi de o natura terestra, reprezentata prin motive cum ar fi

teiul,copacul iubirii si al amintirii, salcamul ce exprima rusticitate, o coloana a infinitului
ce proiecteaza iubirea terestra in planul cosmic. Plopul este copacul singuratatii, un

pretext al lamentatiei poetului ( „Pe langa plopii fara sot”). Plopul,este considerat de
catre G. Calinescu, este un "copac elastic si orasanesc", ce "da amintirilor o
miscare lenta", identificata in tonul deromanta al poeziei "Pe langa plopii fara
sot...",aparuta in revista "Familia" in 1883. In "Dictionarul de simboluri" al lui Jean
Chevalier si I AlainGheerbrant, plopul e considerat un copac asociat "durerii, sacrificiilor
si lacrimilor",simbolizand "fortele regresive ale naturii, amintirea maimult decat
speranta, timpul trecut mai mult decat viitorul renasterilor".Din intamplare sau dintr-o
simbolistica autentica, perceputa intermenii ei definitorii, Eminescu inscrie ideatia
poeziei in acesti termeni semnificativi. Marul si ciresul sunt cele doua simboluri ce
exprima candoarea si inocenta copilariei. Cel mai des intalnit motiv este insa cel al
codrului. Padurea apare in viziunea poetica drept loc de refugiu, un confident,complice.
Este un spatiu atemporal plin de mister, de vraja si semnifica totodata nostalgia
copilariei dar si a iubirii pierdute, a sentimentelor de melancolie. Padurea se constituie
in ipostaza feminitatii, a iubitei ce isi cheama iubitul („O, ramai,ramai la mine / Te
iubesc atat de mult”), are miscari tandre, in timp ce poetul reprezinta elementul
masculin.

Ca pictor al luminii, Eminescu surprinde peisajele in devenirea lor, in jocurile luminii sau
ale apei. Cei doi astri antinomici, soarele si luna, aduc idei diferite : spirit, esenta,
lumina, identificate in simbolul soarelui si suflet, materie, apa asociate imaginii lunii.
Luna declanseaza in sufletul poetului fanezia, fundalul arhaic cu origine mitica, aducand
o cunoastere extatica. 
Elementele primordiale ale vietii capata de asemenea ipostaze inedite . Focul inseamna
pasiune, viata, purificare, dar in acelasi timp semnifica si durere si dezamagire. Apa
semnifica geneza, oglindirea estetica a realitatii, precum si trecere- timp, continuitate
dar si moarte.
Aerul reprezinta libertate, transcendenta si zbor, iar pamantul constituie simbolul
stabilitatii si, in acelasi timp, al perisabilitatii umane.

Iubirea

Iubirea la Eminescu reprezinta mai mult un ideal, o aspiratie in lirica de tinerete, mai
tarziu transformandu-se intr-un sentiment dual, fericire dublata de rautate, pentru ca in
final sa se ajunga la sentimentul iubirii pierdute, al dezamagirii profunde si al
descurajarii totale.
Intalnim astfel femeia in diferite ipostaze.
Femeia de salon, corupta, meschina si rea („Scrisoarea V”), care nu intelege aspiartiile
barbatului, cocheta, adulterina.
Femeia eros, ingenua, femeia copil, femeia indragostita, senzuala ispititoare ce
conoteaza placerea. Elementul feminin este puternic legat de planul teluric, spiritualul
nu ii este accesibil si ii este aproape inutil.
Nu apare mai deloc,fiind prezenta numai in inceputul poeziilor „Luceafarul” si „Calin(file
de poveste)” iubirea domestica.