Egipt (în arabă ‫ جمهورية مصر العربية‬Ǧumhūriyyat Miṣr al-ʿArabiyyah; în coptă: Ⲭⲏⲙⲓ Kimi) este o țară arabă

din nordul Africii și din Orientul Mijlociu, limitată la nord de Marea Mediterană, la est de Fâșia Gaza, de
Israel, de Golful Aqaba (prin intermediul căruia are contact cu Iordania și cu Arabia Saudită) și de Marea
Roșie, la sud de Sudan iar la vest de Libia. Capitala sa este Cairo. Are o întindere de aproximativ
1.000.000 km², fiind pe poziția a 30-a ca întindere și o populație de circa 100.000.000 de locuitori
(estimată în 2020), rezultând o densitate de circa 100 locuitori /km² (poziția a 83-a).

Cuprins

1 Istorie

1.1 Perioada antică

1.2 Perioada modernă

2 Politică

2.1 În componența imperiului turc

2.2 1953-2011

2.3 Diviziuni administrative

3 Geografie

3.1 Vegetație

3.2 Climă

3.3 Economie

3.4 Demografie

3.5 Educație

3.6 Fauna

4 Cultură

4.1 Vestimentația Egiptului Antic

4.2 Arta egipteană antică

4.3 Patrimoniul universal UNESCO

5 Vezi și

6 Bibliografie

7 Note

8 Legături externe

Istorie

Perioada antică

Articol principal: Istoria Egiptului Antic

Marele Sfinx de la Giza și Piramida lui Khafra, simbolurile principale ale Egiptului.

Miṣr, numele arab oficial al Egiptului, este de origine semitică, însemnând probabil "o țară" sau "un
stat". Numele Egipt își are originea în latinul Aegyptus derivat din cuvântul grecesc antic Αἴγύπτος
"aiguptos", care la rându-i este derivat din antica frază egipteană ḥwt-k3-ptḥ ("Hut ka Ptah"), numele
unui templu al zeului Ptah la Memphis.[necesită citare]

Regularitatea și bogăția revărsărilor Nilului, precum și o oarecare izolare determinată de deșerturile din
est și vest, au condus la dezvoltarea uneia dintre cele mai importante civilizații ale antichității. Pe Valea
Nilului, strânsă între maluri înalte și stâncoase, s-a făurit, cu multe milenii înaintea erei noastre, o veche
civilizație a lumii mediteraneene, aceea a Egiptului Antic. Ea ne înfățișează cel mai vechi stat din lume,
anterior tuturor celorlalte, înzestrat cu o administrație, o fiscalitate, o justiție și o armată comparabile cu
cele ce-au luat naștere mai apoi în țările de pe toate continentele, înainte și după era noastră. Dar lumea
Egiptului antic a zămislit o cultură spirituală scânteietoare pe care o admirau grecii vechi și romanii care
se minunau, precum fac azi mulțimile de turiști, să contemple templele, piramidele sau obeliscurile
înălțate de faraoni și supușii lor.

Primul regat unit a fost fondat de regele Menes, pe la 3200 î.Hr., fiind stăpânit de numeroase dinastii
aproape trei milenii. Sub conducerile faraonilor Tutmes și Ramses, prin cucerirea Africii și Asiei, Egiptul
devine un imperiu. Ultima dinastie nativă, a căzut sub dominația persanilor, în 595 î.Hr. și cucerit apoi de
Alexandru cel Mare în 320 î.Hr.
Nu numai arta egipteană și monumentele colosale au atras prin frumusețea tainică și prin splendoarea
lor enigmatică pe grecii vechi și pe romani, ca și pe noi cei de azi; călătorii veneau să găsească mai cu
seamă cultura egipteană, "înțelepciunea egipteană" pe care au cunoscut-o Thales, Pitagora, Herodot,
Platon, Solon, Licurg sau Plutarh.

Arabii au cucerit Alexandria în 642 și în 647, completând astfel cucerirea musulmană a Egiptului și
sfârșind 975 de ani de dominație greco-romană asupra Egiptului.

Perioada modernă

Vezi și:

Prima bătălie de la El Alamein

A doua bătălie de la El Alamein

Politică

În componența imperiului turc

Egiptul a intrat în componența imperiului turc în anul 1517, și a făcut parte din acest imperiu pănă la
inceputul primului război mondial în anul 1914. Dominația otomană poate fi împărțită în câteva epoci,
cum urmează: 1. Instaurarea dominației otomane, 2. Dinastia Muhammad Ali Pasha, care a durat din
1805 până la 1867 3.Hedivatul Egiptului (1867-1914) 4. Sultanatul Egiptului (1914-1922), 5. Regatul
Egiptului (1922-1953). Epoca hedivatului Egiptului este caracterizată prin încercarea unor altor puteri, și,
în primul rînd, ale Imperului Rus de a pune stâpânire pe Egipt [7]

1953-2011

Egiptul este republică din 18 iunie 1953. Hosni Mubarak a devenit președintele republicii în 14
octombrie 1981, urmându-i în funcție lui Anwar Sadat. Mubarak a îndeplinit cinci mandate în fruntea
țării, ca lider al Partidului Național Democrat, îndepărtat de la putere în 2011.

Sub conducerea lui Mubarak, Egiptul a fost administrat după reformele din 2005 sub un sistem
prezidențial multipartit, unde puterea executivă era împărțită între președinte și prim-ministru. Alegeri
prezidențiale și parlamentare erau organizate în mod frecvent, ultimele fiind ținute în 2005, dar, ca în
toate regimurile autoritare, ele erau formale, regimul politic fiind o dictatură a unui singur partid.
Formațiunile politice aveau dreptul să propună candidați în alegeri doar în măsura în care erau
recunoscuți de puterea politică, fapt care excludea atât reformatorii modernizatori și seculariști, cât și
partidele islamiste. Organizațiile non-guvernamentale internaționale și-au manifestat, în mod repetat,
îngrijorarea în privința libertății de expresie și a intervenției guvernului în alegerile locale.Coptii când
voiau să-și construiască sau măcar repare lăcașuri de cult, trebuiau să primească o aprobare din partea
statului (decretul Hamayuni, care datează din epoca otomană), fapt foarte improbabil. Când totuși o
primeau, erau victimele atacurilor grupurilor de radicali musulmani, care le incendiau bisericile. Ei nu
aveau dreptul la emisiuni radio sau TV religioase. Copții erau victimele convertirilor forțate ale fiicelor lor
(legea musulmană nu permite decât convertirea de la altă religie la islam, niciodată invers). "Profilajul",
care este interzis în țările democratice, este practică legală în Egiptul de azi, unde pe documentele de
identitate se specifică religia posesorului. Legea permite emiterea de formulare de angajare cu rubrică
unde se cere precizarea religiei candidatului. Mass-media era adesea sursa unor campanii de ură contra
acestei minorități, care se solda cel mai frecvent cu "pogromuri". Statutul femeilor este și el unul de
cetățean de mâna a doua: pentru că legislația este influențată de legea islamică (shariah), o femeie nu
poate obține un pașaport sau o viză fără acordul soțului ei[8], anumite meserii fiindu-le interzise.[9]
Conform statisticilor Ministerului Sănătății[10], o femeie din două este bătută de către soțul ei, iar legile
de protecție, deși există, sunt inaplicabile pentru că cer, în mod absurd, un martor ocular, altul decât
victima.[11] Așa numitele "crime de onoare", care sunt monedă curentă în toată lumea musulmană,
sunt mai puțin pedepsite decât alte crime. O femeie creștină care se căsătorește cu un musulman
trebuie să-și crească copiii conform shariah, ea fiind obligată să urmeze cursuri religioase islamice.
Musulmanele nu au voie să se căsătorească cu un creștin sau evreu. Legile Egiptului permit poligamia,
fapt ce are efecte perverse: un studiu realizat de centrul Ibn Khaldun interogând 500 de femei egiptene,
a arătat că unul dintre motivele principale pentru care femeia egipteană dorește să aibă copii este faptul
că asta face mai improbabilă repudierea (permisă de legea islamică) și poligamia. (64 la sută).[12] Ca în
aproape toate țările islamice, femeia are dreptul la jumătate din moștenirea la care este îndreptățit legal
un bărbat: astfel că, atunci când o fiică unică își moștenește părinții, ea va împărți moștenirea cu unchii
ei.

Sediul Ligii Statelor Arabe se află la Cairo. Egiptul a fost primul stat arab care a încheiat un acord de pace
cu Israelul prin semnarea tratatului de pace israeliano-egiptean la Camp David în 1978, fapt ce i-a atras
ura celorlalte state arabe, care l-au și sancționat de altfel, muncitorii egipteni fiind trimiși acasă din
statele petroliere ale Golfului. Același lucru s-a repetat și când regimul egiptean s-a aliniat politicii
americane în timpul primului război din Golf contra Irakului. Un alt drept încălcat de către autorități este
libertatea presei: ca în România de altă dată, în Egiptul contemporan există un oficiu al cenzurii sub
privirile căruia trec toate publicațiile, ca și toate formele de expresie artistică. Anumite subiecte rămân
tabu, fie că acestea sunt de natură critică la adresa regimului, fie că abordează subiecte sensibile pentru
societatea patriarhală musulmană, cum este critica religiei sau oamenilor religiei. De altfel, ca în multe
alte state musulmane, funcționează o poliție a viciului (sau moralei), numită Adab. În cadrul acestei
poliții există, de exemplu, un departament care se ocupă cu dansatoarele din buric, însă tot ea are sub
control și presa, radioul, televiziunea, în ce privește chestiunea "moralei" în sens musulman. Astfel, în
Egipt există tot timpul două cozi, una pentru bărbați, alta pentru femei. În metroul cairiot există vagoane
rezervate femeilor, iar dacă, spre exemplu, într-un lift se află deja două femei singure, bărbatul egiptean
va refuza să urce.

Diviziuni administrative

Harta administrativă a Egiptului

Egiptul este împărțit în 27 de regiuni:

Matruh

Al Iskandariyah Alexandria

Al Buhayrah

Kafr ash Shaykh

Ad Daqahliyah

Dumyat

Bur Sa'id

Shamal Sina'

Al Gharbiyah

Al Minufiyah

Al Qalyubiyah

Ash Sharqiyah

Al Isma'iliyah

Al Jizah

Al Fayyum

Al Qahirah

As Suways
Janub Sina'

Bani Suwayf

Al Minya

Al Wadi al Jadid

Asyut

Al Bahr al Ahmar

Suhaj

Qina

Luxor

Aswan

Geografie

Articol principal: Geografia Egiptului, Geografia Egiptului antic

Harta Egiptului

Pe lângă capitala Cairo, alte orașe importante ale Egiptului sunt Alexandria, Al-Mansurah, Aswan, Asyut,
El-Mahalla El-Kubra, Giza, Hurghada, Luxor, Kom Ombo, Port Safaga, Port Said, Sharm el-Sheikh, Shubra-
El-Kheima, Suez și Zagazig.

Pe teritoriul Egiptului se întind și părți din Deșertul Sahara și Deșertul Libian. Aici se găsesc oaze, printre
care se află Bahariya, Dakhleh, Farafra, Kharga sau Siwa.

Egiptul se învecinează cu Libia la vest, cu Sudanul la sud și cu Israelul la nord-est. Țara controlează
canalul Suez, care leagă Marea Mediterană de Marea Roșie.

Rolul important pe care îl are Egiptul în geopolitică vine de la poziția sa strategică, ca punte terestră
între Africa și Asia și ca punct de trecere între Marea Mediterană și Oceanul Indian.
Vezi și:

Lista orașelor din Egipt

Vegetație

Articol principal: Vegetația Egiptului.

Vegetația săracă este alcătuită din specii mediteraneene în nord (palmier, lotus, leandru) și specii
adaptate mediului uscat din deșert (xerofite). Se remarcă oazele în care cresc curmali.

Climă

Articol principal: Clima Egiptului.

Clima este subtropicală pe litoralul Mării Mediterana și în Delta Nilului, cu valori medii ale temperaturii
de 16 °C iarna și 24 °C vara. Precipitațiile sunt scăzute și cad îndeosebi în timpul iernii: 322 mm la
Alexandria și numai 160 mm la Cairo. La sud de capitală clima este tropical-deșertică cu precipitații
aproape inexistente și valori ridicate ale temperaturilor.

Economie

Articol principal: Economia Egiptului

Economia Egiptului este dependentă în principal de turism, exporturile de petrol și de cele peste cinci
milioane de egipteni care lucrează în străinătate,[13][14] preponderent în Arabia Saudită, Golful Persic și
Europa. O sursă importantă de venituri este ajutorul financiar acordat de S.U.A. în mod permanent după
încheierea păcii între Egipt și Israel. Activitatea principală a populației este agricultura. Prima sursă de
venituri a țării este turismul (așa-numita "pensie a lui Ramses"), care aduce opt miliarde de dolari anual.
De aceea, autoritățile duc campanii susținute pentru a explica populației importanța turismului și, astfel,
a descuraja terorismul islamic, care a afectat în ultimii ani această activitate economică vitală. O altă
sursă de venituri este așa-numita "pensie a lui Ferdinand", adică banii obținuți pentru permisiunea de
trecere a vaselor comerciale prin Canalul Suez (francezul Ferdinand de Lesseps este cel care a construit
canalul) - aproximativ două miliarde de dolari anual. Și încă o sursă importantă de venituri este și așa-
numita "pensie a lui David", referire la ajutorul financiar pe care Statele Unite îl acordă anual țării, ca
urmare a încheierii păcii la Camp David în 1978 - alte două miliarde de dolari anual, deși ajutorul
american depășește cel mai adesea această cifră.