Curs VIII

1.1 Relatii asistent medical – pacient

- Interactiunea sociala reprezinta o actiune reciproca intre doua sau mai multe persoane
ca membri ai unei comunitati sociale ( in cazul nostru asist. med. si pacient )
- Afiliatia ( proximitatea fizica, contact prin priviri, raspunsuri calde, prietenoase ) ca
actiune de apropiere sau asociatiune. Are la baza teroriile comunicarii prin care se folosesc
toate mijloacele, social acceptate, de transfer de informatii de la bolnav la asist. med. si invers
pentru aplicarea procedurilor terapeutice in scopul redobandirii starii de sanatate a bolnavului.
- Autostima si egoidentitatea ( acceptarea autoimaginii de catre altii si acceptarea
imaginii pe care o au altii despre sine). Stima de sine reprezinta valoarea personala asociata de
catre un individ imaginii pe care o are despre sine. Egoidentitatea este reprezentarea pe care o
persoana si-o face despre sine insusi in relatie cu rolurile si statutul social din cadrul unui
grup.
- Comunicarea diagnosticului de boala reprezinta momentul in care medicul , in baza
unor elemente de investigatie clinice si paraclinice, face o previziune sau lanseaza o ipoteza
asupra evolutiei starii de sanatate viitoare ( pe termen scurt si mediu ) a pacientului. Tot acum
bolnavul intra in posesia unor informatii, pe care pana la momentul de fata nu le-a putut
interpreta si i-a act de motivul suferintei sale. Poate fi considerat inceputul procesului de
vindecare prin acceptarea situatiei de facto pe care orice bolnav o traverseaza.
- Empatia – este o forma de intuire a realitatii prin identificare afectiva. Formă de
cunoaștere a altuia, în special a eului social , apropiată de intuiție; interpretare a eului altora
după propriul nostru eu.
- Motivatia de a fi “pacient “ – reprezinta elementul de identificare cu bolnavul si
empatie cu acesta pentru o mai buna aplicare a planului de tratament. Altfel spus, se cauta sa
se realizeze o transpunere ( la nivel mental ) si o racordare la suferinta bolnavului pentru a-i
intelege cat mai fidel nevoile si trebuintele in procesul amplul de vindecare.

1.3 Psihologia “ situational-existentiala “ a pacientului.

- Dependenta ( acceptare, ajutor, protectie ) – reprezinta starea pe care bolnavul o

adopta in vederea obtinerii celor mai bune mijloace de tratament. In momentul in care
bolnavul accepta realitatea situational existentiala si intelege problema pe care o are de
infruntat, dezvolta un comportament de intelegere, solicita ajutor si protectie din partea
personalului medical.
Astfel el ( bolnavul ) se va supune tuturor procedurilor necesare ce ii vor fi aplicate
pentru redobandirea starii de sanatate deci isi va incredinta propria securitate personala si
uneori viata celor care prin cunostintele lor de specialitate pot duce la redobandirea starii de
sanatate.
- Separarea de habitatul personal – reprezinta perioada de timp in care bolnavul
paraseste locuinta personala in favoarea cazarii spitalicesti pentru o perioada oarecare de timp
in vederea solutionarii problemelor de santate acute sau a unor afectiuni cronice acutizate.
Este o perioada in care starea de boala este amplificata de lipsa de confort, spatiul restrans al
unui salon, prezenta altor bolnavi cu manifestari mai mult sau mai putin evidente, regimul
alimentar, unele fobii legate de administrarea injectabila a unor medicamente, igiena
corporala limitata etc.
- Complianta ( fuga in boala, neacceptarea bolii ) – reprezinta in cazul nostru adeziunea
bolnavului la mijloacele terapeutice necesare ameliorării stării sale de sănătate. Este o
expresie figurata care desemneaza faptul ca subiectul cauta in nevroza o cale de a scapa de
propriile conflicte psihice. Modalitate prin care subiectul formuleaza dorinte, ganduri,
sentimente pana atunci refulate, dar continua sa se apere de ele, negand ca i-ar apartine.
- Psihosociologia spitalului ( organizare administrativa – sociala, rol de bolnav si rol de
pacient, nevroza de spital ) – Insasi institutia spitaliceasca, din punctul de vedere al
organizarii administrativa – sociala, ridica unele probleme celor, care fara voia lor, sunt
obligati sa si-o insuseasca. Astfel sistemul de functionare a unui spital, care dealtfel este
deservit de catre alti oameni, este un factor de stres, datorita faptului ca exista o oarecare
rigurozitate, restrictii, reguli stricte si care in combinatie cu unele reactii mai zgomotoase ale
unor bolnavi suferinzi amplifica starea de disconfort. Daca mai adaugam timpii de asteptare,
birocratia completarii documentelor medicale, aglomeratia de pe holuri si frustrarile celor mai
nerabdatori putem spune ca tabloul creat de institutia spitaliceasca nu este una idilica. In
societate fiecare dintre noi jucam un rol. Cel profesional, de parinte, frate, sot, prieten dar si
cel de pacient uneori din pacate. In mod evident ca este cel mai nedorit rol pe care cineva si l-
ar dori dar totusi se mai intampla ca starea de sanatate sa se altereze si chiar sa degenereze in
afectiuni ce necesita asistenta medicala spitalicesca. In acest moment se declanseaza rolul de
pacient care pentru majoritatea oamenilir este inedit si foarte greu de acceptat. Este necesara o
perioada de timp ca aceasta stare pasagera sa fie insusita si aplicata in mod natural si depinde
foarte mult de cei care asigura asistenta medicala ca pacientul sa reactioneze conform
convingerilor sale pozitive in interpretarea acestui tip de rol. Nevroza este o afectiune
psihogena in care simptomele sunt expresia simbolica a unui conflict psihic avandu-si
radacinile in istoria subiectului si se caracterizeaza prin compromisuri intre dorinta si aparare.
Nevroza de spital este des intalnita la pacientii care in timpul copilariei au petrecut suficient
de mult timp in institutia spitaliceasca, unde au suferit tot felul de interventii medicale sau au
intrat in contact cu suferinta altor pacienti ca i-au impresionat in mod negativ. Chiar si
izolarea de societate poate provoca acest tip de nevroza prin restrictiile ce pot aparea in
timpul procesului curativ.