Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

Unitatea de învăţare 9

CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

CUPRINS

9.1. Consideraţii generale. Teorii ale creşterii economice

9.2. Modele agregate de creştere economică
9.2.1. Trenduri în modelul static
9.2.2. Caracterizare sintetică a modelelor unisectoriale
9.3. Modele multisectoriale de creştere
9.3.1. O scurtă prezentare a modelului static
Probleme
Bibliografie Unitatea de învăţare 9

OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE 9.

 cunoaşterea principalelor teorii ale creşterii economice;

 cunoaşterea modelelor agregate de creştere economică;
 cunoaşterea modelelor multisectoriale de creştere economică.

179
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

9.1. Consideraţii generale. Teorii ale creşterii economice

Creşterea economică este una dintre temele cele mai frecvent abordate de-a lungul timpului1
în literatura economică teoretică şi aplicativă, dar şi în cea socială, din perspectiva interacţiunilor
dintre componentele economicului şi socialului.
Definind creşterea economică ca un spor al ritmului produsului naţional brut, a produsului
intern brut sau a venitului naţional brut pe cap de locuitor, se încearcă tratarea simultană a
aspectelor economice şi sociale. Fără a avea pretenţia că rezolvă toate problemele interacţiunii
dintre cele două subsisteme, teoria economică încearcă, în ipoteza că o naţiune şi-a ales ca obiectiv
creşterea economică, să stabilească condiţiile favorabile şi nefavorabile progresului economic, să
măsoare eforturile şi efectele în dinamica lor pe terme scurt, mediu sau lung în vederea creşterii
cantităţii de efecte utile într-o perioadă determinată. În perioada interbelică teoria creşterii
economice a fost dominată de teza primordialităţii consumului, iar perioada postbelică de teza
stimulării ofertei; totuşi, cheia stimulării ofertei dar şi a cererii o constituie acumularea şi investirea
în noi capacităţi.
Analiza creşterii economice operează cu concepte macroeconomice agregate cum ar fi:
ritmul de creştere a populaţiei şi al producţiei, al forţei de muncă, al şomajului, al capitalului fix,
etc., dar şi cu indicatori ce surprind dinamica şi interacţiunile componentelor sistemului economic
naţional.

Teoria modernă a creşterii economice are o serie de trăsături dintre care reţinem:
1. Este o teorie a creşterii economice în ţările dezvoltate, şi de aceea utilizarea ei pentru
economiile subdezvoltate impune adaptări corespunzătoare.
2. Se disting două direcţii de abordare: prima îşi focalizează atenţia pe ofertă iar cea de-a doua pe
cerere. Tratarea problemei din perspectiva ofertei încearcă să explice creşterea capacităţii
productive a economiei, iar cea din perspectiva cererii se ocupă cu măsurarea şi stimularea
acesteia precum şi cu determinarea condiţiilor care asigură utilizarea completă a capacităţilor
de producţie în vederea satisfacerii cererii.
3. Descrie mecanismul de creştere a capacităţii de producţie sub incidenţa dinamicii factorilor de
producţie şi a ratei progresului tehnic.
4. Operând cu indicatori agregaţi, se acceptă ipoteza existenţei unui singur fel de produs,
(produsul naţional, produsul intern brut, venitul naţional), a existenţei a doi factori de producţie
(forţa de muncă şi capitalul fix), care se vând pe piaţă în condiţii de competitivitate pură.

Succesele obţinute prin utilizarea matematicii în teoria şi practica economică s-au finalizat
prin consacrarea unei abordări distincte, cunoscută ca econometrie, analiza economico-matematică
sau analiză cantitativă. Modelul, ca formă de reprezentare a realităţii, destinat cunoaşterii
comportamentului şi conducerii sistemelor reale, a devenit un concept fundamental în ştiinţele
economice. Fiecare model este subordonat scopului cercetării şi de aceea valoarea sa gnoseologică

1
Începând cu teoria economică clasică (1750-1850), continuând cu cea marxistă, neoclasică, keynesiană, şi post-
keynesiană au existat constante preocupări pentru elucidarea problemelor creşterii economice. De la conceptul de
bogăţie a naţiunilor (Adam Smith) sau de teoria dezvoltării economiei (Joseph Schumpeter), până la cele mai recente,
cum sunt “condiţiile progresului economic” (Colin Clark), “schimbări tehnologice” (Robert M. Solow), “creşterea
economică modernă” (Simion Kuznetz), s-a parcurs un drum care marchează şi evoluţia concepţiei în acest domeniu.

180
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

depinde de teoria matematică şi mai ales cea economică pe care acesta se fundamentează. În
modelarea proceselor de creştere economică s-au încorporat ideile novatoare ale teoriei economice
şi a celei matematice manifestându-se trecerea progresivă de la modelele ideale la cele
experimentale/ econometrice, de la modelele agregate le cele dezagregate, de la modelele statice la
cele dinamice, etc.
Prin includerea analizei input-ouput în modelarea creşterii economice s-a realizat un salt
calitativ în direcţia abordării structuraliste. Dar încercarea de a formula politici macroeconomice
pentru ţările în curs de dezvoltare pe baza modelelor neoclasice de creştere economică a relevat
“rigiditatea structurală” a acestor macrosisteme. Ca urmare se impun politici flexibile care nu pot fi
analizate prin modelele neoclasice.
Este firesc ca într-o lume incertă, cu structură şi conexiuni ce se construiesc din mers, să se
acorde importanţa cuvenită analizei calitative şi structurării logice a economiei de piaţă, urmând ca
analiza cantitativă să “evalueze” şi să perfecţioneze diferite strategii (variante) prin modelarea
econometrică.
Neglijarea acestui demers ştiinţific creează întotdeauna tentaţia de a supraaprecia rolul
modelului matematic în fundamentarea deciziilor economice.
La sfârşitul secolului trecut în cercetările aplicative s-a lansat conceptul de economie
structurală ca un cadru pentru realizarea scenariilor privind dezvoltarea durabilă2, în special ţinând
seama de opţiunile tehnologice şi cele privind calitatea vieţii.
Creşterea economică declanşează activarea unor mecanisme micro şi macroeconomice dintre
care esenţial este următorul: sporul capacităţilor productive, a nivelului producţiei, a veniturilor etc.
şi ca urmare asigurarea unui potenţial pentru îmbunătăţirea nivelului de trai.
Creşterea economică este generată de sporul calitativ şi cantitativ al resurselor productive ale
economiei naţionale, în mod special al forţei de muncă şi capitalului. Latura cantitativă a ofertei de
forţă de muncă este determinată de dinamica populaţiei (natalitate, mortalitate, mişcare migratorie
etc.), iar cea calitativă de resursele disponibile pentru educaţie şi calificare profesională. Este
important ca pregătirea profesională să corespundă nevoilor economiei naţionale determinate de
schimbările tehnologice, iar pe de altă parte este necesar ca forţa de muncă să fie dispusă şi să
accepte recalificarea. Cercetările econometrice au identificat investiţia în capital uman ca unul
dintre factorii majori care generează creştere economică.
Celălalt factor major al creşterii economice este formarea brută de capital, care constă în
lărgirea stocului de capital determinată de sporul investiţiilor brute. Calitatea stocului de capital
depinde de nivelul tehnologiei încorporate în acesta. Cercetările econometrice confirmă că atât
cantitatea cât şi calitatea factorilor de producţie angajaţi în producţie sunt determinante pentru
creşterea economică. Astfel, din studiile efectuate de E. Denison3 pentru economia S.U.A. a rezultat
că ritmul anual de creştere a venitului naţional, ry = 3,22%, se explică prin sporul
inputurilor/factorilor, rx = 1,40% , precum şi prin creşterea calităţii factorilor, măsurată cu

2
Raportul “Comisiei mondiale pentru mediu şi dezvoltare” prezentat de primul ministru al Norvegiei - G. Burtland - în
1987, a introdus temenul de dezvoltare durabilă (sustenaible development) – dezvoltarea care nu produce pagube
mediului.
3
E. Denison, Accouting for United States Economic Growth: 1929-1969 (Broking Institutions).
Contribuţia cantitativă a forţei de muncă a fost evaluată la rL = 1,05%, iar cea a capitalului la r K =0,35%, deci rK+L =
1,40%. Prima dată aceste calcule au fost făcute pentru perioada 1929-1957, iar rezultatele au fost publicate în “The
Sources of Economic Growth in United States and the Alternatives Before Us”, (New York: Committee of Economic
Development, 1962)

181
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

indicatorul eficienţei totale, e = y / x, al cărui ritm mediu anual a fost de re = 1,82%. Se observă că
ry = rx + re , rezultând că 43% din creşterea venitului naţional se datorează factorului cantitativ iar
57% celui calitativ.
Indicatorul care caracterizează eficienţa investiţilor în capital este raportul dintre sporul
producţiei şi sporul investiţiei (  y / I ).
Progresul tehnic se încorporează în noi tehnologii de producţie sau în noi produse, fiind
rezultatul cercetării ştiinţifice şi dezvoltării tehnice.
În cazul tehnicilor de producţie se face distincţie între etapa de inovaţie, care constă în aplicarea
de către o firmă a unei noi tehnologii de fabricaţie şi etapa de difuzare care constă în extinderea şi la
alte firme a aplicării noii tehnologii. Aceste două etape sunt specifice şi noilor produse, dar aici sunt
importante şi cercetările de marketing.
Prin urmare, pe termen lung, oferta de factori de producţie este cea care determină creşterea
economică. De aceea guvernele încearcă să acţioneze în această direcţie folosind următoarele
pârghii:
 perfecţionarea calităţii forţei de muncă;
 stimularea investiţiilor prin sistemul de taxare;
 menţinerea ratei dobânzii la un nivel scăzut pentru a se reduce costul împrumuturilor
destinate investiţiilor;
 stimularea cercetării ştiinţifice şi a dezvoltării tehnice;
 sporirea investiţiilor în sectorul public.

Deşi este general acceptată ideea creşterii economice ca motor al dezvoltării sociale, teoria
economică evidenţiază şi daunele care însoţesc acest proces:
 deteriorarea mediului prin industrializare, urbanizare şi în special poluare;
 modificarea rapidă a profesiunilor şi a stilului de viaţă care produce inadaptări cu
consecinţe asupra calităţii vieţii;
 schimbarea involuntară a stilului de viaţă şi a calităţii acesteia determinată de societatea de
consum

Pentru ţările în curs de dezvoltare şi tranziţie la economia de piaţă aplicarea unor politici
macroeconomice trebuie să ţină seama de starea social-economică caracterizată de rata mare de
creştere a populaţiei, venit mic pe cap de locuitor, volum mic de investiţii atât în capital productiv
cât şi în capital social şi infrastructură. La acestea se mai adaugă limitele tehnice şi economice în
utilizarea eficientă a resurselor care este o consecinţă a lipsei de capital financiar, de tehnologii noi
şi know-how, deficienţe ale capitalului uman, etc.

După cum s-a arătat la începutul acestei secţiuni, teoria creşterii economice a parcurs un
drum care marchează evoluţia concepţiei privind explicarea dinamicii macroeconomice. Literatura
de specialitate evidenţiază trei teorii majore:
a) Teoria clasică a creşterii economice;
b) Teoria neoclasică a creşterii economice;
c) Noua teorie (teoria modernă) a creşterii economice.

182
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

Teoria clasică se fundamentează pe ideea dependenţei dintre creşterea populaţiei şi dinamica

venitului pe persoană, idee formulată în lucrările lui Adam Smith, Thomas Robert Malthus şi David
Ricardo.
În figura 9.1 se explică mecanismul intercondiţionării dintre salariul real şi creşterea
populaţiei pe baza curbelor cererii (CFM) şi ofertei (OFM) de forţă de muncă.
În figura 9.1 a) se evidenţiază echilibrul iniţial E0 al pieţei forţei de muncă şi modificarea
salariului real de la 4 la 8 unităţi valorice. Datorită creşterii cererii de forţă de muncă4 curba CFM0
se deplasează în CFM1 provocând sporirea salariului real şi a nivelului ofertei de forţă de muncă.
Pe termen lung, când salariul real depăşeşte nivelul salariului real de subzistenţă, populaţia
începe să sporească numeric, va creşte oferta de forţă de muncă, curba OFM0 deplasându-se în
poziţia OFM1 (vezi figura 9.1 b). Punctul E2 marchează un nivel de ocupare a forţei de muncă mai
ridicat decât cel iniţial, dar salariul real a revenit la nivelul său de subzistenţă.

CFM1 OFM0
Salariul real (preţuri

CFM0 Salariul real (preţuri

OFM0 E1 OFM1
8 8
E1
E2
4 E0 4
Salariul real
de subzistenţă

4 5 Forţa de 5 7 Forţa de
muncă muncă
a) b)
Figura 9.1.
5
Teoria neoclasică explică creşterea economică într-o manieră mai complexă introducând în
model acumularea, investiţiile şi progresul tehnologic. Creşterea populaţiei şi progresul tehnologic
sunt parametrii stabiliţi exogen, ei influenţând creşterea economică, dar nu şi invers. Motorul
creşterii economice este stocul de capital şi înzestrarea tehnică a muncii (k). La calculul înzestrării
tehnice a muncii se consideră că întreaga populaţie lucrează şi numărul de ore lucrate este constant
pentru toţi. Se introduce în acest fel o funcţie de producţie având productivitatea muncii ca variabilă
rezultativă şi înzestrarea tehnică a muncii ca variabilă factorială. Prin această funcţie de producţie se
realizează legătura între cele două variabile exogene şi variabilele endogene, productivitatea medie
a muncii şi înzestrarea tehnică a acesteia. Pe această bază se calculează uşor ritmul de creştere a
produsului intern brut/venitului naţional, a venitului pe persoană, dinamica înzestrării tehnice a
muncii şi cea a stocului de capital.

4
În cazul în care curba ofertei de forţă de muncă nu se modifică iar cererea de bunuri şi servicii este nesatisfăcută,
atunci introducerea unor tehnologii avansate şi creşterea înzestrării tehnice a muncii va avea ca efect sporirea
productivităţii muncii. Aceasta va determina şi creşterea cererii de forţă de muncă.
5
Literatura de specialitate consemnează primele preocupări după anul 1950 în lucrările lui Robert Solow.

183
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

Dinamica înzestrării tehnice a muncii este determinată de cererea de capital (CK) şi de oferta
de capital (OK) care sunt funcţii de rata reală a dobânzii (r) şi de o rată reală de referinţă constantă
pe termen lung (preferată de investitori pe termen lung).
Figura 9.2 reprezintă grafic dinamica variabilelor CK, OK şi r , precum şi intercondiţionările
dintre acestea.
Datorită progresului tehnic sporeşte productivitatea capitalului şi ca urmare curba cererii de
capital se deplasează în poziţia CK1 provocând o creştere a stocului de capital pe persoană la 60 de
unităţi şi a ratei dobânzii la 7 % (punctul E1 din figura 9.2 a). În figura 9.2 b) se demonstrează că
întrucât rata reală a dobânzii a devenit mai mare decât rata reală de referinţă, creşte volumul
acumulării (economisirii) şi al ofertei de capital6; curba OK se deplasează în poziţia OK1
provocând creşterea stocului de capital şi scăderea ratei reale a dobânzii. În noul punct de echilibru
E2 stocul de capital pe persoană se stabilizează la nivelul de 70 de unităţi deoarece rata reală a
dobânzii egalează rata de referinţă iar acumularea devine zero.
r CK1 r %
% OK0
Rata relă a dobânzii

CK0 Rata reală a dobânzii

OK0 E1 OK1
7 7
E1

5 E0 E2
5
Rata reală de
referinţă
k
k
5 6 Înzestrarea 6 70
Înzestrarea
0 0 tehnică a 0 tehnică a
a) b)
Figura 9.2

Acest mecanism explică procesul de creştere a stocului de capital pe persoană, a producţiei,

a populaţiei ocupate şi a veniturilor. Dar în teoria neoclasică se consideră că toate ţările au acces la
noile tehnologii, iar capitalul este perfect mobil, ca urmare ritmul de creştere şi nivelul veniturilor
tind să se apropie la toate ţările. Această ipoteză nu este confirmată de evoluţia economiilor
contemporane.

Teoria modernă a creşterii economice încearcă să corecteze slăbiciunile teoriei neoclasice

prin acceptarea ideii că progresul tehnologic este endogen modelului, rezultând din opţiunile
agenţilor economici pentru tehnologii care sporesc profitul. Potenţialul de creştere al economiei este
determinat de stocul de cunoştinţe şi idei productive acumulate ca rezultat al cercetării ştiinţifice şi
dezvoltării tehnologice. Asupra acestui tip special de capital – stocul de cunoştinţe – nu acţionează
legea randamentului descrescător şi ca urmare curba cererii pentru acest tip de capital nu mai are
panta negativă ca în cazul celorlalte tipuri de capital (ea devine paralelă cu abscisa). Dacă rata
6
Atuncă când rata reală a dobânzii este mai mare decât cea de referinţă acumularea este pozitivă şi oferta de capital
creşte ca urmare a sporirii capacităţii de investire. Dacă rata reală a dobânzii este mai mică decât cea de referinţă atunci
acumularea este negativă şi oferta de capital scade.

184
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

venitului aferent stocului de cunoştinţe este mai mică decât rata reală de referinţă a dobânzii atunci
stocul de cunoştinţe este zero. Dezvoltarea cercetării ştiinţifice şi tehnologice măreşte rata venitului
pentru stocul de cunoştinţe. În momentul în care rata venitului depăşeşte nivelul ratei reale de
referinţă se manifestă cerere pentru utilizarea stocului de cunoştinţe. Întrucât acumularea
(economisirea) este pozitivă, oferta de cunoştinţe sporeşte iar creşterea economică continuă atâta
timp cât rata venitului pentru stocul de cunoştinţe depăşeşte rata reală de referinţă pe termen lung.
Factorii care determină creşterea pe termen lung rezultă din deciziile individuale ale
agenţilor economici, iar politicile macroeconomice pot doar să influenţeze deciziile agenţilor
privaţi. Teoriile creşterii economice sugerează următoarele direcţii:
a) stimularea acumulării (economisirii) private şi naţionale;
b) promovarea şi stimularea investiţiilor în industrii şi tehnologii de vârf;
c) promovarea şi stimularea investiţiilor în capitalul uman;
d) încurajarea comerţului internaţional.

Limitele unei creşteri durabile sunt determinate de accesul la resurse naturale, de

necesitatea protejării mediului natural, precum şi opţiunea agenţilor economici
pentru investiţii în cercetare ştiinţifică şi progres tehnic.

9.2. Modele agregate de creştere economică

9.2.1. Trenduri în modelul static

Cel mai simplu model agregat pune în legătură cauzală dinamica producţiei naţionale reale
(ry ) cu cea a capitalului fix (rk) şi cea a forţei de muncă (rL) prin relaţia:
rY  S K  rK  S l  rL (9.1)
unde:
rY, rK, rL reprezintă ritmurile medii de creştere al producţiei naţionale (P.N.B., P.N.N., sau
V.N. ) , al capitalului fix şi respectiv al forţei de muncă; SK şi SL reprezintă ponderea7 capitalului
şi respectiv a forţei de muncă în valoarea producţiei naţionale ( SK + SL = 1).
Astfel dacă vom considera SK = 0,3 , SL = 0,7, rK = 0,04, rL = 0,02 atunci din relaţia 9.1
rezultă că producţia va creşte cu un ritm mediu anual de rY = 2,6 %.
Pentru perioade mici de timp, putem aproxima ritmul de creştere al productivităţii muncii ca
diferenţa dintre rY şi rL , deci din 9.1 rezultă:
rY  rL  S K  rK  S L  rL  rL  S K  rK  ( 1  S L  )r L , deci
(9.2)
rY  rL  S K  rK  rL 
Pe baza relaţiilor 9.1 şi 9.2 se formulează concluzii importante ale dinamicii macroeconomice:
a) producţia nu poate creşte mai repede decât ritmul cel mai mare al factorilor:
rY < max (rK, rL) ;
b) ritmul de creştere al productivităţii muncii este determinat de ritmul înzestrării tehnice a
muncii (rK - rL).

7 venituri din munca salariul mediu nominal x N salariul real mediu iar SK = 1 - SL
SL   
valoarea productiei P Y productivitatea muncii

185
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

Cercetări aplicative efectuate pentru ţări dezvoltate au demonstrat că în economiile

contemporane rY > SK rK + SL rL , ceea ce a impus reformularea modelelor 9.1 şi 9.2 şi înlocuirea lor
cu:
rY  S k  rK  S l  rL  r pt (9.1’)
rY  rL  S K  rK  rL   r pt (9.2’)
Mărimea reziduală rpt , care reprezintă partea din ry ce nu se poate explica prin rK şi rL, a
constituit obiectul unor cercetări aplicative care au fundamentat conceptul de progres tehnic care
ulterior a fost încorporat în modelele neoclasice de creştere economică.
Dacă plecăm de la producţia potenţială (y) definită prin (9.3):
y
y L (9.3)
L
atunci după logaritmarea expresiei, ( ln y = ln (y/L) + ln L ), diferenţiere în raport cu
timpul şi trecere la variabile discrete se obţine8 :
ry = ry/L + rL (9.4)
Această relaţie arată că ritmul de creştere al producţiei naţionale potenţiale rezultă din
însumarea ritmului de creştere a productivităţii muncii (ry/L) şi al ritmului forţei de muncă
disponibile (rL).
Dar după cum demonstrează teoria economică, ry este determinat şi de variaţia cererii şi
ofertei de pe piaţa muncii, care stabileşte nivelul salariului, precum şi dinamica preţurilor (care în
afară de componenta salariu este influenţată de alte elemente ale costului şi de echilibrul de pe piaţa
producţiei şi a banilor). De aceea, pentru a include în analiză relaţia salarii - preţ – productivitate
trebuie să se facă apel la condiţia de echilibru de pe piaţa muncii, care a fost prezentată în 3.4.
Considerând o serie de ipoteze simplificatoare, consecinţă a evoluţiei teoriei economice, a
trendurilor pe termen lung observate în dinamica indicatorilor macroeconomici sau a nivelului de
dezvoltare atins de diferite ţări s-au elaborat diferite modele de creştere economică.

9.2.2. Caracterizare sintetică a modelelor unisectoriale

După cum s-a arătat mai înainte, modelele statice analizează posibilităţile de obţinere a
venitului total/outputului total care asigură utilizarea integrală a factorilor de producţie.
Modelele de creştere economică au ca obiect dinamica economiei pe termen lung şi
stabilirea condiţiilor care permit dezvoltarea echilibrată sau optimă a economiei naţionale.
Cercetările teoretice şi aplicative efectuate pe această tematică s-au concretizat într-o
literatură de specialitate deosebit de bogată care propune şi analizează teorii, modele şi politici de
creştere economică. Întrucât tratarea detaliată a subiectului constituie obiectul altor cursuri
(Cibernetică economică, Teoria echilibrului, Dinamică economică etc.), dar şi datorită structurii

8
Este cunoscut că derivata în raport cu timpul a funcţiei logaritmice este tocmai ritmul de creştere a funcţiei, deci :
 y
d  ln 
d ln y  dy dt  L  d  y / L  dt d ln L  dL dt
  ry ;   ry / L ;   rL . Trebuie făcută precizarea că de regulă se
dt y dt y/ L dt L
y ( y / L ) L
operează cu variabile discrete şi atunci: r  t , ry / L  t , rL   t .
y y ( y / L) L

186
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

cursului de Macroeconomie ne vom concentra atenţia numai asupra principiilor de modelare, a

conceptelor cu care se operează şi a conexiunilor dintre componentele economiei naţionale.
1. Se pot distinge patru perioade de creştere economică, ilustrate grafic în Figura 9.3.
Dinamica economiei între punctul 0, la momentul t0 , până la punctul 2, momentul t2 ,
conţine patru trenduri diferite:
 primul constă în mişcarea din punctul 0, în care starea economiei este caracterizată
prin cerere mică şi grad înalt de neutilizare a factorilor către traiectoria AB care
asigură eliminarea neutilizării factorilor. Odată atinsă ţinta, economia se poate
dezvolta în continuare numai prin creşterea stocului de capital, a forţei de muncă,
prin stimularea progresului tehnic şi de aici la creşterea economică pe termen scurt
aşteptată.
 Al doilea tip de creştere constă în mişcarea economiei pe traiectoria AB către o
creştere echilibrată pe termen lung, cum este traiectoria W1 W1. Pe traiectoria AB
economia utilizează complet factorii de producţie şi îşi sporeşte înzestrarea tehnică a
muncii şi productivitatea acesteia; este o creştere economică pe termen mediu.
 Al treilea tip de creştere se realizează odată cu deplasarea economiei pe traiectoria
W1 W1 începând din punctul B. Această traiectorie de creştere echilibrată pe termen
lung este denumită şi traiectoria “stării constante”, întrucât se menţin neschimbate
unele raporturi dintre variabile sau ritmuri de creştere. De exemplu, dacă stocul de
capital creşte în acelaşi ritm cu populaţia ocupată, atunci înzestrarea tehnică a muncii
rămâne constantă.
 Ultimul trend descrie deplasarea între două traiectorii pe terme lung, care este
cauzată de modificarea ratei de acumulare la momentul t1 cu consecinţe pozitive
asupra stocului de capital, înzestrării tehnice a muncii şi a productivităţii.

ln W

Notaţii:
W2
W = y / L - productivitatea medie a muncii
2 W1 y - producţia reală
L –forţa de muncă exprimată în om-ore
1 - (w2,w2) şi (w1,w1) reprezintă trenduri de
W2 B creştere cu panta egală cu ritmul de creştere al
productiviţii muncii (rw).
W1 - tendul (w1,w1) are o rată rw. Trendul (w1,w1)
A are o rată de acumulare (economisire) mai
mică decât ) (w2.w2)
0
t
t0 t1 t2
Figura 10.3

2) Forţa de muncă se tratează ca un parametru exogen, iar dinamica sa este descrisă de

relaţiile: Lt  L0  e l t (9.5)

187
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

sau E t  Lt  e  t  L0  e l   t (9.6)

Aici l = L , cu  ritmul progresului tehnic încorporat în forţa de muncă, iar Et reprezintă
“forţa de muncă efectivă” care se manifestă printr-un potenţial productiv superior şi ca urmare
ritmul său de creştere este n = l +  , denumit şi rata naturală de creştere a economiei.

3) Producţia (yt) depinde de stocul de capital Kt şi de forţa de muncă Lt sau Et , iar relaţia dintre
factori şi rezultat se realizează printr-o funcţie de producţie cu factori substituibili:
Yt = F (Kt, Lt ) sau yt = F (Kt, Et) (9.7)
Dacă se consideră ipoteza că funcţia de producţie este omogenă de grad unu (sau cu
randamente constante la scală - RCS), atunci putem scrie:
yt K 
 F  t ,1  Wt  f k t ; f '  0 , f ' '  0. (9.8)
Et  Et 
Prin urmare se ajunge la o funcţie de producţie în care productivitatea medie a muncii se
exprimă ca funcţie de înzestrarea tehnică a muncii (kt). În figura 9.4 se prezintă graficul acestei
funcţii:
Notă.
W Forma funcţiei este specifică tipului
de randament la scală, respectiv
pentru randamentul descrescător al
f(k) factorului avem:

W1  W0 W2  W1 W3  W2
  ...
W0 W1 W2

Figura 9.4

În cazul în care se operează cu indicatorul Lt atunci trebuie să se utilizeze alte forme de

exprimare a progresului tehnic.
4. Acumularea (S), investiţiile (I) şi stocul de capital (K) sunt elemente fundamentale ale
modelelor de creştere. Stabilire unei relaţii între cerere (CBS), ofertă (OBS) şi sistemul de creştere
care asigură utilizarea totală a stocului de capital, impune exprimarea investiţiei nete (In) ca funcţie
de nivelul producţiei folosind înclinaţia medie către acumulare s = S / y. Astfel, rezultă ecuaţia de
dinamică:
dK
 I tn  s  y t (9.9)
dt
Prin urmare CBS şi dinamica ei se definesc prin relaţiile:
I tn
CBS: yt  (9.10)
s
d y 1 d In
şi respectiv:   (9.11)
dt s dt

188
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

Dacă tehnologiile sunt caracterizate prin funcţii de producţie cu coeficienţi constanţi, atunci
se poate introduce coeficientul de capital f = K / y; ca urmare OBS şi dinamica acesteia se exprimă
prin relaţiile:
K
OBS: y t  t (9.12)
f
dy 1 dK 1 n
    It (9.13)
dt f dt f
Egalând dinamica cererii cu cea a ofertei obţinem condiţia pentru utilizarea deplină a
capitalului:
d y 1 d In 1 n
    It (9.14)
dt s dt f
De aici se determină rata necesară de creştere a investiţiilor nete şi a producţiei:
s
y  I  (9.15)
f
Pentru ca ambii factori, forţa de muncă şi capitalul, să fie utilizaţi integral, trebuie
îndeplinită condiţia Harrod – Domar:
s
l (9.16)
f
s s
Dacă l    va creşte şomajul, iar dacă l    va apare capital în exces şi ca urmare
f f
scăderea randamentului marginal al acestuia, reducerea profitului şi descurajarea investiţiilor.
Această creştere pe “muchie de cuţit” este instabilă datorită rigidităţii ipotezelor iniţiale. Funcţia de
producţie cu coeficienţi constanţi conduce la faptul că f este constant şi stabilit a priori; rata de
acumulare s şi rata de creştere a forţei de muncă fiind constante nu permit nici o flexibilitate în
deplasarea către soluţia de echilibru.

Rigiditatea modelului poate fi relaxată prin:

utilizarea unei funcţii cu factori substituibili şi ca urmare f se determină în procesul de
creştere;
a) exprimarea ratei de acumulare ca fiind dependentă de profit sau de distribuirea venitului
între capital şi forţa de muncă (de exemplu s = f (), unde  = y ).
K
b) Combinaţii ale primelor două căi.

5. Introducerea consumului pe persoană (C / E) şi a ratei de acumulare (s) ca variabile ale

modelelor de creştere economică a permis descoperirea a două noi direcţii ale analizei
cantitative.

5.1. Regula de aur a acumulării, formulată de E.S. Phelps, care susţine că traiectoria care
maximizează consumul pe persoană (C / E )* se determină alegând acea rată de acumulare s căreia
îi corespunde o înzestrare tehnică a muncii optimă (k*), aceasta rezultând din relaţia:

189
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

f ' k *   l   (9.17)
Într-o economie competitivă, descrisă de o funcţie de producţie cu randamente constante la scară
(RCS), venitul9 ce revine capitalului – rata profitului .
F  K , L 
Rata profitului, , este tocmai producţia marginală a capitalului, PMK  . Având
K
K K
în vedere că F K , E   E  f   , sau y  L  e  t  f   atunci:
E E
y  K  1 K
  L  e  t  f '   t
  t
 f'  
K Le  Le E

Deci,   f ' k  .
Prin urmare ecuaţia (9.17) arată că nivelul k* se obţine din ecuaţia:

  f ' k   l   (9.18)

5.2. Teoreme de creştere pe traiectorii / magistrale optime. Acestea se ocupă cu

dinamica economiei pe traiectorii care maximizează bunăstarea socială totală măsurată
printr-o funcţie de utilitate, sau maximizează ritmul de creştere al economiei.

9.3. Modele multisectoriale de creştere

Ideea reprezentării economiei naţionale ca un sistem de elemente interconectate a fost

valorificată cu deosebit succes în teoria şi practica economică după apariţia analizei input-output /
intrări-ieşiri, sau balanţa legăturilor dintre ramuri, al cărei autor este W. Leontief. După apariţia
primelor sale lucrări10 s-a manifestat interes crescând pentru acest domeniu al “economiei
structurilor” datorită multiplelor posibilităţi pe care le oferă acest model economico-matematic.
Valoarea sa este confirmată de faptul că a rămas ca un instrument activ şi eficient în patrimoniul
analizei cantitative, majoritatea ţărilor elaborându-şi de-a lungul timpului balanţe statistice ale
legăturilor dintre ramuri. Sistemul Contabilităţii Naţionale, practicat de toate ţările, are la bază
logica input-output şi în acelaşi timp încorporează modelul ca atare pentru a realiza legătura dintre
exprimarea cantitativă şi cea valorică a fluxurilor. Recent a fost publicată lucrarea11 “Economia

9
Venitul ce revine forţei de muncă, sau salariul real (sr) este:
y  K   K 
   t 2   e  t  f k  sau sr  e  f k   k  f ' k 
 t
sr   L  e  t  f '   t  
K  L e   e  L 
În cazul funcţiei de producţie fără progres tehnic, y  L  f  K   L  f k  , deci:
L
y K  1 y K  K  K
  L  f '     f ' k . sr   L  f '      2   f    sr  f k   k  f ' k .
K L L L L  L  L
10
W.W. Leontiej – Quantitative Input-Output Relations in the Economic System of the United States, in “ The Review
of Economics and Statstics”, vol XVIII, 1936
11
Dutchin,Faye, - Structural Economics. Measurig Change in Techonology Lifestyles. Advenced Studies. Island
Press, “Washington D.C. , Corelo, Califorinia, 1998

190
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

structurilor” care subliniază ideea perenităţii metodei, îi marchează principalele aporturi în analiza
macroeconomică şi în acelaşi timp face extensiuni către problematica social-economică.
Mai trebuie adăugat că aplicaţiile metodei sunt atât macroeconomice cât şi microeconomice,
abordări statice dar şi dinamice. Se referă, de asemenea, la economia unei ţări, dar există şi cercetări
privind zone ale economiei mondiale.

9.3.1. O scurtă prezentare a modelului static

În cadrul balanţei legăturilor dintre ramuri distingem două categorii de fluxuri (de materiale,
produse sau servicii); a) intrările (inputurile) într-o anumită ramură sau subramură (reprezentând
consumuri de resurse) ; b) ieşirile (outputurile) din fiecare ramură sau subramură, concretizate în
producţia rezultată şi repartizată pe destinaţii. Prin aceste două categorii de fluxuri se realizează
evaluarea/măsurarea relaţiilor dintre resurse şi utilizarea lor, echilibrul de ansamblu din economie.
Totodată, în cadrul B.L.R. distingem relaţiile tehnologice, adică legăturile care se formează
în aparatul de producţie al economiei naţionale, în procesul de producţie şi consum. Natura
tehnologică a acestor relaţii producţie-consum este dată de specificul procesului tehnologic al
diferitelor produse şi grupe de produse; pentru un produs (serviciu) determinat, la nivelul dat al
progresului tehnic, va intra în consum o anumită cantitate de mijloace materiale.
Modelul static (în expresie valorică) al balanţei legăturilor dintre ramuri se fundamentează
pe o serie de postulate teoretico-metodologice de care trebuie să se ţină seama atât în elaborarea ei
cât şi la folosirea informaţiilor de intrare şi de ieşire cu care se operează.

Principalele probleme metodologice sunt:

1) în fiecare ramură există o singură tehnologie de fabricaţie, caracterizată prin vectorul
coeficienţilor de cheltuieli;
2) fiecare ramură pură produce un singur produs sau grup de produse omogene, iar
produsele unei ramuri sunt interschimbabile;
3) coeficienţii cheltuielilor sunt determinaţi de tehnologia de producţie, iar modificarea lor
este o consecinţă a progresului tehnic;
4) interdependenţele dintre ramuri au caracter liniar;
5) cheltuielile de producţie ale fiecărei ramuri sunt proporţionale cu volumul producţiei
ramurii respective;
6) dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii , printre care şi cele de mai sus, se poate realiza
producţia finală în orice proporţie, ceilalţi factori de producţie – adică forţa de muncă şi
mijloacele de muncă – fiind consideraţi ca resurse nelimitate.

Principalele probleme metodologice sunt: clasificarea şi agregarea ramurilor, evaluarea

elementelor balanţei şi tratarea importului.
Schema modelului static al B.L.R. se prezintă în tabelul 9.1. Se constată că acest tablou al
fluxurilor îndeplineşte funcţii multiple în analiza intrări-ieşiri:
- defineşte componentele sistemului (ramură sau produse), identifică interdependenţele
dintre ele şi descrie structura sistemului;
- furnizează informaţiile de bază pentru scrierea modelului matematic,

191
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

- stă la baza determinării coeficienţilor tehnologici care sunt elemente constante ale
modelului.

Tabelul B.L.R. este format din patru cadrane şi surprinde structura economiei naţionale,
definită prin n ramuri şi relaţiile dintre acestea, utilizarea finală şi structura valorică a producţiei,
precum şi unele procese de redistribuire a fondurilor valorice.

Tabelul balanţei statistice a legăturilor dintre ramuri

Tabelul 9.1
Utili Consum intermediar în ramura Utiliza Total folosit
zări 1 … j … n Total re (Xi + Mi)
finală Zi
Resurse Yi

Ramura 1 X11 … X1j … X1n  X1j Y1 X1 + M1

j

. . . . . . . . .
. . . . . . . . .
. . . . . . . . .
Ramura i Xi1 … Xij … Xin  Xi j Yi Xi + Mi
j

. . . . . . . . .
. . . . . . . . .
. . . . . . . . .
Ramura n Xn1 … Xnj … Xnn  Xn j Yn Xn + Mn
j

Total  X i1 …  X ij …  X in   X ij  Yi  X i  M i 
consum i i i i j i i

intermediar
Valoare VA1 … VAj … VAn  VA j
adăugată j

Total X1 … Xj … Xn Xj
producţie j

Import M1 … Mj … Mn M j
j

Total resurse X1+M1 … Xj+Mj … Xn+Mn 

 Xj Mj 
j

Notă. În această schemă importul (competitiv şi necompetitiv) este inclus în cadranul III ca
o resursă cu aceeaşi utilitate ca producţia ramurilor. Ca rezultat cadranele I şi II conţin numai
fluxuri din producţia internă. Există şi varianta includerii importului în cadranul I împreună cu
fluxurile Xij.
Cadranul I caracterizează legăturile reciproce dintre ramurile economiei naţionale, ceea ce
reprezintă producţia intermediară (pe linii) sau consumul intermediar (pe coloane).

192
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

Pe linii sunt înregistrate deci fluxurile de produse şi servicii rezultate ca urmare a repartizării
acestora către utilizatori, iar pe coloane se înscriu intrările de produse intermediare (materii prime,
materiale, semifabricate, combustibil, energie şi servicii productive) ce revin fiecărei ramuri.

Matricea pătratică a cadranului I se prezintă deci astfel:

X 11 X 12 ... X 1 j ... X 1n
. . . . . .
X i1 X i 2 ... X ij ... X in (9.19)
. . . . . .
X n1 X n 2 ... X nj ... X nn
Ea ilustrează fluxurile intermediare dintre ramuri, în care i reprezintă (pe linii) ramurile
furnizoare, iar j (pe coloane) ramurile consumatoare.
Elementul tipic al cadranului este Xij, care desemnează valoarea producţiei ramurii i
consumată în ramura j. Toate fluxurile cadranului reprezintă tranzacţii corespunzătoare contului
curent şi se pot evalua folosind preţurile producătorilor sau cumpărătorilor.12
Prin utilizarea preţurilor producătorilor, toate elementele care compun diferenţa dintre preţul
cumpărătorului şi cel al vânzătorului se vor adăuga în mod agregat la cumpărător, considerându-se
cheltuieli de aprovizionare. În acest fel, ele vor fi incluse o singură dată în cheltuielile fiecărei
ramuri (la rândul corespunzător comerţului, transporturilor etc.); pe de altă parte, ele vor depinde
numai de variaţia structurii repartizării producţiei.
Cu toate că obţinerea datelor necesare este mai dificilă, totuşi, în afara avantajului menţionat
mai sus, se mai adaugă şi cel al transformării cu uşurinţă a balanţei în preţurile cumpărătorului, ceea
ce oferă posibilităţi mai largi pentru analiza economică.
Practica mondială şi-a manifestat preferinţa pentru utilizarea preţurilor producătorilor
(importul se evaluează la c.i.f. frontiera ţării, iar exportul în preţuri franco-depozitul producătorului
mărfii de export).
Sumele elementelor Xij ale cadranului I, pe fiecare linie (rând) şi pe fiecare coloană au
semnificaţii economice precise:
n
a)  X ij  X i  - producţia intermediară a ramurii i repartizată pentru consum intermediar
j 1

celor n consumatori;
n
b)  X ij  X  j - valoarea totală a intrărilor în ramura j (consumul intermediar), adică
i 1

totalul cheltuielilor materiale exclusiv amortizarea şi importul.

Cadranul II reflectă structura utilizării finale a producţiei celor n ramuri, adică repartizarea
producţiei finale a fiecărei ramuri (Yi) pentru consumul individual al populaţiei ( Yici ), consumul
colectiv al populaţiei, ( Yi cc ), consumul instituţiilor social-culturale ( Yi sc ) şi al administraţiei ( Yi a ),

12
Cele mai multe tranzacţii din economie sunt înregistrate la preţurile cumpărătorului: elementele fiecărui rând vor
cuprinde, în consecinţă, adaosul comercial, costul transportului etc. , care variază odată cu modificarea repartizării
producţiei ramurii i. Ca urmare valoarea totală a producţiei va depinde de aceste variaţii, deşi volumul fizic al producţiei
rămâne neschimbat. Un alt neajuns constă în faptul că adaosul comercial, costul transportului etc. vor fi înregistrate de
două ori în B.L.R., influenţând stabilitatea coeficienţilor tehnici.

193
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

precum şi investiţia brută de capital fix ( Yi I ), variaţia stocurilor şi rezervelor ( Yi v ), exportul ( Yi E )

şi pierderi ( Yi p ). Prin urmare, produsul final, la nivelul ramurii i (deci Yi ) are următoarea structură
pe direcţii de utilizare:
Yi  Yici  Yi cc  Yi sc  Yi A  Yi I  Yi v  Yi E  Yi p (9.20)

Deci în cadranul II se prezintă fluxurile de bunuri şi servicii ieşite din afara producţiei şi
intrate în sfera utilizării finale.
Întrucât suma  Yi constituie corespondentul material al valorii adăugate brute (VA), rezultă
i

că la nivelul economiei naţionale, cadranul II caracterizează utilizarea valorii adăugate brute.

Considerând cadranele I şi II rezultă indicatorii:
n
Total utilizări ale ramurii i: z i   X ij  Yi  M i ,
j 1
i  1, n 
Producţia totală a ramurii i: Xi = Zi – Mi i  1, n  
n
unde: X i   X ij  Yi (9.21)
j 1

în care: Xi - reprezintă producţia totală a ramurii i;

Xij – producţia intermediară a ramurii i destinată a fi consumată în ramura j;
Yi - produsul final al ramurii i.

Cadranul III conţine, pentru fiecare ramură, fondul de amortizare (Rj), venitul naţional creat
(obţinut după repartizarea primară ), valoarea adăugată (VAj = Rj + Vj ) şi importul (Mj).
Pe economia naţională, aceste elemente devin:
n
R   R j - fondul de amortizare pe economie;
j 1
n
V   V j - venitul naţional creat pe economie (suma veniturilor primare)
j 1
n
VA   VA j - valoarea adăugată la nivelul economiei naţionale, fiind formată
j 1

din R  V .
Considerând simultan cadranele I şi III obţinem relaţiile:
n
X j   X ij  VA j
i 1
 j  1,n (9.22)

Însumarea producţiei interne a tuturor ramurilor, folosind ecuaţiile (9.21 ) şi (9.22) conduce
la acelaşi rezultat:
  X ij   Yi    X ij   VA j
i j i j i j

Întrucât cele două sume duble sunt egale, obţinem o egalitate afirmată încă din capitolul 1:
 Yi   VA j (9.23)
i j

Cadranul IV reflectă unele procese de redistribuire din economia naţională, făcând legătura
dintre elementele cadranelor III şi II. Elementele cadranului IV nu sunt legate direct de sistemul de

194
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

producţie, iar elaborarea lui nu justifică efortul pentru culegerea datelor necesare, mai ales în
condiţiile integrării BLR în Sistemul Contabilităţii Naţionale.
Se impune observaţia că valoarea producţiei nu este cifra de afaceri, iar consumul
intermediar nu este sinonim cu volumul achiziţiilor. Diferenţa dintre valoarea producţiei şi cifra de
afaceri este tocmai variaţia stocului de produse finite, iar diferenţa dintre consumul intermediar şi
achiziţionări (cumpărări) este variaţia stocului de materii prime.
Pentru elaborarea tabelelor intrări-ieşiri se utilizează preţuri observabile în mod direct şi preţuri sau
valori reconstituite pornind de la elementele componente. Preţurile observabile în mod direct pentru
produsele din producţia internă şi pentru cele importate sunt următoarele:

A. Produse din producţia internă B. Produse importate

a) preţul de producţie a) preţul c.i.f.
b) preţul de uzină b) preţul de vamă
b1) fără TVA facturată b1) fără TVA facturată
b2) inclusiv TVA facturată b2) inclusiv TVA facturată
c) preţul de achiziţie c) preţul de achiziţie
c1) fără TVA deductibilă c1) fără TVA deductibilă
c2) inclusiv TVA deductibilă c2) inclusiv TVA deductibilă

Preţul de producţie al unui produs corespunde sumei costurilor bunurilor şi serviciilor

utilizate şi remunerării factorilor de producţie. Preţul de uzină se obţine adăugând la preţul de
producţie impozitele nete pe produs vărsate de unităţile producătoare. Preţul de achiziţie este preţul
global plătit de utilizator, inclusiv eventualele rabaturi şi rambursări (include adaosurile comerciale
şi cheltuielile de transport).
Preţul c.i.f. este cel la care sunt înregistrate produsele importate şi se compune din valoarea
f.o.b. (free on board) a bunurilor (adică franco-frontiera ţării exportatoare) şi cheltuielile de
transport între frontiera ţării exportatoare şi frontiera ţării importatoare.
Preţul de vamă se obţine adăugând la preţul c.i.f. impozitele nete referitoare la importuri.
Preţul de achiziţie al produselor importate se obţine adăugând la preţul de vamă costurile
de distribuţie în interiorul ţării importatorului.
Pentru evaluarea fluxurilor de bunuri şi servicii în tabelul intrări-ieşiri la preţul de uzină, în
conturile sectoarelor şi în conturile simplificate ale naţiunii, se convine să se opereze o alegere între
două sisteme de evaluare: sistemul net şi sistemul brut.
În cadrul sistemului net evaluarea fluxurilor se face astfel: producţia – fără TVA facturată la
producător, importurile – fără TVA facturată la producător, utilizările intermediare – fără TVA
deductibilă, consumul final – inclusiv TVA, formarea brută de capital – fără TVA deductibilă,
exporturile – fără TVA.
Ca urmare a sistemului de evaluare diferit se disting trei tipuri de tabele intrări-ieşiri:
a) Tabelul intrări-ieşiri la preţuri de producţie, în care fluxurile sunt evaluate la preţuri de
producţie pentru produsele de origine internă şi la preţuri c.i.f. pentru produsele
importate.
b) Tabelul intrări-ieşiri în preţuri de uzină (fără TVA deductibilă) în care fluxurile se
evaluează astfel: producţia la preţuri de uzină fără TVA deductibilă, importurile la

195
Unitatea de învăţare 9 CREŞTEREA ECONOMICĂ ÎN CONTEXTUL INTEGRĂRII EUROPENE

preţuri de vamă fără TVA facturată, iar utilizările intermediare şi finale la preţuri de
uzină fără TVA deductibilă. O linie specială “TVA ce grevează produsele” la resursele
tabelului realizează echilibrul între totalul utilizărilor şi cel al resurselor.
c) Tabelul intrări-ieşiri în preţuri mixte în care fluxurile sunt evaluate ca în tabelul
precedent, în afară de utilizările finale, care sunt evaluate la preţuri de achiziţie fără
TVA deductibilă.

Matricea (9.19) se utilizează pentru calculul coeficienţilor tehnici sau a cheltuielilor directe
aij:
X ij
aij 
Xj
i , j  1,n 
Pe baza acestor coeficienţi se constituie matricea A = ( aij ) denumită matricea tehnologică,
iar pe de altă parte se definesc funcţiile cheltuielilor de producţie:
X ij  aij  X j (9.24)
Înlocuind în (9.21) obţinem următoarele ecuaţii de repartizare a producţiei:
n
X i   aij  X j  Yi , i  1, n (9.25)
j 1

sau matriceal:
X  A X  Y
Dacă vectorul produsului final este stabilit exogen, atunci rezultă soluţia:
1
X  I  A   Y .

Probleme

1. Care sunt principalele teorii ale creşterii economice?

2. Ce reprezintă modelele unisectoriale de creştere economică?
3. Care sunt corelaţiile macroeconomice de bază ale creşterii economice?
4. Definiţi regula de aur a lui Phelps.
5. Definiţi şi interpretaţi condiţia Harrod-Domar.

Bibliografie:
Ţigănescu I. E., Roman M. D. – Macroeconomie. O abordare cantitativă., Ed. Economică,
Bucureşti, 2005
Mankiw, N.G. – Macroeconomics, Worth Publishers, New York, 1995

196