Drept roman

- curs 3 -

Izvoarele dreptului privat roman

-In lit. juridica, notiunea de izvor de drept este utilizata cu 3 acceptiuni:

1. In sens material - desemneaza totalitatea conditiilor materiale de existenta care determina un anumit
tip de reglementare juridica;

2. Izvor de drept (sursa de cunoastere) - acele documente pe baza carora putem reconstitui fizionomia
unor institutii juridice (texte epigrafice, papirii);

3. Izvor de drept in sens formal - totalitatea procedeelor prin intermediul carora normele sociale
dobandesc valoare juridica si se transforma in norme de drept. Aceste procedee se mai numesc "forme de
exprimare ale dreptului" sau "izvoare formale de drept".

-In epoca veche, izvoarele formale ale dreptului au fost: biceiul, legea, edictele magistratilor si
jurisprudenta.

-Ulterior, in epoca clasica, s au adaugat si Senatusconsultele si Constitutiunile imperiale.

-In epoca postclasica s au mentinut doar obiceiul si constitutiunile imperiale.

a) Obiceiul

-Cel mai vechi izvor de drept, denumit in textele juridice romane "Most maiorum" (obicei mostenit din
batrani) sau "Ius non scriptum" (drept nescris).

-In epoca prestatala, obiceiurile nu aveau caracter juridic deoarece nu exista statul care sa le impuna
prin forta sa de constrangere. La acea epoca, insa, obiceiurile erau respectate de bunavoie pentru ca
exprimau interesele tuturor membrilor. Dupa fondarea statului, unele obiceiuri (cele convenabile celor
ce detineau puterea politica) au fost sanctionate de stat si s au transformat in norme de drept (obiceiuri
juridice). Sanctionarea se realiza prin activitatea instantelor judecatoresti, astfel incat simplul obicei
devenea obicei juridic atunci cand judecatorul isi motiva sentinta facand trimitere la un obicei. Multa
vreme ( pana in secolul V) obiceiul a fost unicul izvor de drept. La inceput, obiceiurile erau tinute in
secret de catre pontifi, de aceea plebeii au cerut in mod repetat ca obiceiurile sa fie sistematizate,
codificate si publicate in forum, astfel incat toti cetatenii sa cunoasca dispozitiile normelor de drept.
Spre sfarsitul republicii, odata cu dezvoltarea economiei de schimb, cele mai multe dintre obiceiuri au
devenit inaplicabile (au cazut in desuetudine); cu toate acestea, obiceiul a continuat sa fie izvor de drept
si in epoca clasica, dovada ca potrivit jurisconsultului Iulianus, obiceiul exprima dorinta intregului popor
si indeplinea atat o functie creatoare, cat si o functie aprobatoare.

-In epoca postclasica, pe fondul decaderii generale statului roman, obiceiul si a redobandit importanta
si mai mult s a imbogatit cu obiceiuri ale popoarelor din provincii pe care romanii le tolerau cate
vreme nu veneau in conflict cu principiile fundamentale ale dreptului roman.

b)Legea

-Cuvantul lege vine din latinescul lex, legis si inseamna "conventie". Atunci cand conventia se incheia
intre 2 persoane fizice, lex era utilizat cu sensul de contract, iar atunci cand conventia intervenea intre
magistrat si poporul roman constitutit in adunari, lex era utilizat cu sensul de lege ca izvor formal de
drept.

-Legile romane erau propuse de unul dintre magistrati prin edictul sau. Dupa ce poporul lua cunostinta de
textul proiectului de lege, acesta era dezbatut timp de 24 de zile in adunari ad hoc neorganizate.

-Dupa cele 24 de zile, poporul era din nou convocat pentru a se pronunta cu privire la proiectul de lege;
insa, poporul nu putea sa aduca amendamente (modificari), ci fie vota in bloc proiectul de lege,
pronuntand cuvintele uti rogas, fie respingea proiectul de lege punand antintvo. Daca proiectul era vodat,
legea era inaintata Senatului in vederea ratificarii dupa care legea intra in vigoare.

-Legile romane aveau o strucutura alcatuita din 3 parti: prescriptio, rogatio si sanctio.

-Prescriptio indica numele magistratului care a propus legea (legea lua numele acelui magistrat), indica
adunarea care vota legea, se aratau data si locul votarii precum si prima unitate de vot care s a exprimat.

-In rogatio erau sistematizate dispozitiile legii si puteau fii impartite in capitole si paragrafe.

-In sanctio se aratau consecintele care interveneau in cazul incalcarii dispozitiilor din rogatio.

In functie de sanctiune, legile erau de 3 categorii: leges perfecte (legi perfecte), leges minuscvamperfecte
(mai putin perfecte) si leges imperfecte (legi imperfecte).

-In sanctiunea legilor perfecte se prevedea ca orice act juridic incheiat cu incalcarea dispozitiilor din
rogatio este nul.

-In sanctiunea legilor m putin perfecte se prevedea ca actul intocmit cu incalcarea dispozitiilor din
rogatio ramanea valabil insa autorul incalcarii urma sa fie pedepsit, de regula, printr o amenda.

-In sanctiunea legilor imperfecte se arata ca nu este permisa incalcarea dispoz din rogatio, insa nu se
preciza ce sanctiunea va interveni in cazul incalcarii.

Legea celor douasprezece table

-Este cea mai veche si cea mai importanta lege romana; Numita si Lex duodecim tabularum.

-Aceasta lege a fost adoptata pe fondul conflictului dintre patricieni si plebei. Plebeii au cerut in mod
repetat ca obiceiurile juridice sa fie sistematizate si afisate, astfel timp de 10 ani, plebeii l au ales tribun pe
Perentilius Arsa care a cerut constant publicarea dreptului cutumiar.

-Fata dea ceste cereri, in anul 451 i.Hr, patricienii au fost de acord sa formeze o comisie alcatuita din
10 barbati, comisie care a sistematizat obiceiurile si le a publicat in forum pe 10 table de lemn.
Membrii comisiei erau numiti decembiri legibus scribundis (cei 10 barbati care sa scrie dreptul). Insa,
plebeii au sustinut ca aceasta sistematiare este incompleta; astfel s a format o noua comisie din care
faceau parte si 5 plebei, comisie care a facut o noua sistematizare a obiceiurilor, publicandu le pe 12
table de bronz in anul 449 i.Hr.

-Legea celor 12 table se mai numeste si codul decembiral, intrucat cuprinde intregul drept roman, public
si privat.

-Astfel, in domeniul privat, legea cuprinde dispozitii referitoare la statutul juridic al persoanei,
organizarea familiei, proprietatea privata (cviritara) si succesiuni.

-Dispozitiile referitoare la materia obligatiilor sunt nesemnificative, practic legea reglementeaza un

singur contract intrucat obligatiile sunt o oglinda juridica a economiei de schimb, iar la acea epoca,
economia de schimb era la inceputurile sale.

-Titlul Legii celor 12 table nu a ajuns la noi, modernii, pe cale directa, intrucat cele 12 table de bronz au
fost distruse de gali cu ocazia incendierii Romei (probabil in jurul anului 389 i.Hr).

-Dupa alungarea galilor, romanii nu au republicat textul legii nefiind necesar, intrucat legea se fixase
definitiv in constiinta poporului roman. In acest sens, Cicero ne spune ca pe vremea copilariei sale,
invantarea pe de rost a textului legii, era o lectie obligatorie pentru elevi carmen necesarium.

-In epoca moderna s a propus problema reconstituirii textului legii, reconstitutire care s a facut pe baza
fragmentelor din lucrarile jurisconsultilor clasici care au comentat Legea celor 12 table, fragmente
care au ajuns pana la noi prin digestele imparatului Iustinian.

-Cea mai buna reconstituire ii este atribuita profesorului Paul Frederic Jirard.

-Multa vreme s a afirmat in mod gresit ca Legea celor 12 table nu ar fi originala, ci copiata dupa
dreptul grec. Aceasta informatie gresita se bazeaza pe un text din Titus Livius, care ne spune ca inaintea
adoptarii Legii celor 12 table, o comisie alcatuita din 5 barbati s ar fi deplasat in Grecia Mare pentru a
studia dreptul grec. In realitate Legea celor 12 table este originala, intrucat pe de o parte, reflecta in
mod fidel modul de viata al romanilor din secolul V (romanii erau agricultori si pastori, iar grecii se
ocupau cu comertul), iar pe de alta parte s au facut studii comparative intre Legea celor 12 table si
legile lui Solon; s a constatat ca intre acestea exista doar 3 elemente comune nesemnificative. In sens
formal, Legea celor 12 table nu a fost niciodata abrogata, dar, in fapt, numeroase dispozitii au cazut in
desuetudine; potrivit lui Cicero, in secolul I, edictul pretorului luase locul Legii celor 12 table.

c) Edictele magistartilor
-La intrarea in functie, magistratii romani se bucurau de ius edicendi (dreptul de a publica un edict prin
care aratau cum intelegeau cum sa si exercite atributiile si ce procedee juridice foloseau in acest scop).
Edictul publicat era valabil timp de un an cat dura si magistratura.

-La origine, aceste edicte erau exprimate verbal, de unde si etimologia cuvantului care provine de la ex
dicere = a spune.

-Incepand cu secolul III i.Hr, forma scrisa s a generlizat, iar edictele afisate in forum pe tablite de lemn
vopsite in alb, purtau denumirea de album.

-Pe langa edictele valabile timp de un an numite edicta perpetua, se mai dadeau si edicte ocazionale
numite edicta repertina (neprevazute).

-Dintre edictele magistratilor cel mai important este edictul pretorului, intrucat pretoul exercita cele mai
importante atributii de ordin judiciar. El organiza judecarea proceselor. Daca pretorul constanta ca
pretentiile reclamatului sunt intemeiate, ii dadea acestuia posibilitatea sa si valorifice pretentiile
printr un proces, chiar daca acele pretentii nu erau recunoscute prin textele legilor. In acest fel
pretorul sanctiona noi drepturi subiective si extindea sfera de reglementare juridica.

-Pretorul creea drept. In sens formal, edictul pretorului era valabil pe timp de un an, dar in fapt, anumite
dispozitii din edict, cele care se dovedeau utile, erau preluate si de pretorii urmatori, iar prin
preluari succesive se fixau definitiv in edict. Cicero ne spune ca pe vremea sa edictul pretorului era
format din 2 parti:

1. edictum vetus - cuprindea dispozitii care treceau de la un pretor la altul;

2. edictum novum sau parsnova - cuprindea noile dispozitii incluse de fiecare pretor in parte.

-Activitatea creatoare a pretorului a atins apogeul in secolul I i.Hr; Insa, in epoca clasica, imparatul
Hadrian, i a ordonat jurisconsultului Salvius Iulianus sa codifice edictul pretorului si sa i dea o
forma definitiva de la care pretorii urmatori sa nu se mai poata abate. Din acest moment activitatea
creatoare a pretorului a incetat, iar edictul codificat de Salvius Iulianus s a numit edictum perpetum.

-Edictum perpetum nu s a pastrat. A fost distrus de barbari; Astfel incat s a pus problema reconstitutirii,
reconstituirea s a facut pe baza fragmentelor jurisconsultilor clasici care au comentat edictum
perpetum si care ne au parvenit prin digestele imparatului Iustinian.

-Cea mai buna reconstituire a fost facuta de profesorul german Oton Lenel, care in anul 1890 a publicat
lucrarea numita Edictum perpetum, aratand ca edictul perpetuu cuprindea 4 parti:

Partea I - despre organizarea proceselor;

Partea II - mijloace procedurale de dept civil;

Partea III - mijloace procedurale de drept pretorian;

Partea IV - executarea sentintelor.