Eu nu strivesccorola de minuni a lumii

- Poezieinterbelica (modernismul) -
 viziuneadesprelume
de Lucian Blaga
Lucian Blaga e considerat unul dintre marii reprezentanti ai liricii interbelice romanesti, unul
dintre cei care au contribuit la modernizarea discursului liric.

Aceasta s-a facut pe de-o parte prin inserarea unor conceptii de ordin filozofic, prin valorificarea
unor notiuni de filozofie si pe de alta parte prin elementele specific expresionismului reflectate in
principal in prima parte a operei blagiene.

Expresionismul a fost un curent artistic si literar manifestat initial in cultura germana si mai apoi
in cea europeana, current aparut ca expresie a crizei profunde a creatorilor nascuti in ultimele
decenii ale sec. al XIX-lea. Autorii expresionisti se revoltau impotriva civilizatiei care, in opinia
lor, strivea fiinta umana. Expresionismul se ocupa de aspectele patologice ale vietii, manifestand
interes pentru problemele grave ale existentei.

Unul dintre conceptele valorificate de Blaga atat in opera sa filozofica ampla, cat si in cea
poetica, e conceptul de cunoastere. In termenii lui Blaga, cunoasterea rationala e numita
paradiziaca, iar cea poetica e luciferica.

Temacunoasterii e reflectata de Blaga in poezia cu care se deschide volumul de debut din 1919
“Eu nu strives corola de minuni a lumii”, poezie care are de asemenea, valoarea unei arte poetice
moderne din perioada interbelica, alaturi de “Testament” de Tudor Arghezi si “Joc secund” de
Ion Barbu.

Poezia este o arta poetica deoarece autorul isi exprima aici, prin mijloacea rtistice, conceptia
despre poezie (teme, modalitati de creatie si de expresie) si despre rolul poetului (raportul
acestuia cu lumea, creatia si cunoasterea), din perspectiva unei estetici moderne. De asemenea, e
o meditatie filozofica si o confesiune elegiaca pe tema cunoasterii.
Tema poeziei este cunoasterea, desemnata de metafora “lumina”, dar si atitudinea poetica in fata
marilor taine ale Universului. Cunoasterea lumii in planul creatiei poetice este posibila numai prin
iubire: “Eu nu strivesc…/caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte”.

Titlul poeziei e analitic, fiind format dintr-o metafora revelatorie “corola de minuni” si exprima
atitudinea poetica, izvorata din iubire, de protejare a misterului. Primul cuvant, pronumele “eu”,
evidentiaza rolul eului liric, de centru creator al propriului univers poetic, fiind de asemenea o
influenta expresionista (exacerbarea eului creator) si o marca a confesiunii. Verbul “nu strivesc” e
insotit de adverbul de negatie “nu” care anihileaza sensul negativ al acestuia si exprima refuzul
cunoasterii de tip rational si optiunea pentru cunoasterea luciferica, poetica. Rolul poetului nu e
de a descifra tainele lumii, ci de a le potenta prin trairea interioara si prin contemplarea formelor
concrete prin care ele se infatiseaza. De asemenea, metafora revelatorie “corola de minuni a
lumii”, imagine a perfectiunii, a absolutului, prin ideea de cerc, semnifica misterele universale,
fiind ulterior explicitata in cadrul textului poetic prin enumeratia: “în flori, în ochi, pe buze ori
morminte”.

Titlul este reluat in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul sau, imbogatit prin seria de antiteze
si prin lantul metaforic, se intregeste cu versurile finale: “Eu nu strives corola de minuni a
lumii/(…)/căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte”. In incipit se exprima refuzul
cunoasterii logice, rationale, paradiziace, prin verbele la forma negativa: “nu strivesc”, “nu
ucid(cu mintea)”. Metaforele enumerate surprind temele majore ale creatiei poetice, imaginate ca
petalele unei “corole” uriase care adapostest misterele lumii: “flori”-viata/efemeritatea/frumosul,
“ochi”-cunoasterea/spiritualitatea/contemplarea poetica a lumii, “buze”-iubirea/rostirea poetica,
“morminte”-tema mortii/eternitatea. Cele patruelemente pot fi grupate simbolic:
“flori”—“morminte” ca limite temporale ale fiintei, “ochi”—“buze” ca doua modalitati de
cunoastere: spirituala – afectiva sau contemplare – verbalizare.

Urmatoarea secventa se construieste pebaza unor relatii de opozitie: “eu” – “altii”, “lumina mea”
– “lumina altora”, ca o antiteza intre cele doua tipuri de cunoastere, paradiziaca si luciferica.
Conjunctia adversativa “dar”, reluarea pronumelui personal “eu”, verbul la persoana I singular,
forma afirmativa, “sporesc” afirma optiunea poetica pentru modelul cunoasterii luciferice. Prin
comparatia ampla introdusa de “şi-ntocmai cum” cunoasterea pe care poetul o aduce in lume prin
creatia sa este asemanata cu lumina lunii, care, in loc sa lamureasca misterele noptii, le sporeste:
“şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna/nu micşorează, ci tremurătoare/măreşte şi mai tare taina
nopţii”.

Ultimele doua versuri au valoare concluziva, desi se afla in raport de cauzalitate (“caci”).
Cunoasterea poetica este un act de contemplatie (“tot…se schimba...sub ochii mei”) si de iubire
(“caci eu iubesc”).

Motivele poetice din poezie sunt: misterul si lumina, care implica principiul contrar, intunericul,
discursul lyric organizandu-se in jurul acestor elemente.

Innoirile prozodice moderniste sunt versul liber (eliberarea de rigorile clasice) si ingambamentul
(continuarea ideii poetice in versul urmator, marcata prin scrierea cu litera mica la inceputul
versului). Poezia e alcatuita din 20 de versuri libere (cu metrica variabila), al caror ritm interior
reda fluxul ideilor poetice si frenezia sentimentelor. De asemenea, alte trasaturi moderniste sunt
innoirea metaforei si ambiguitatea produsa de multiplele semnificatii ale metaforelor revelatorii:
“lumina”, “flori”, “ochi”, “buze”, “morminte”.

In opinia mea, iubirea e conturata intr-un mod inedit in poezia lui Blaga. In conceptia lui, iubirea
este cale de patrundere in misterele lumii, de cunoastere a tainelor universului. Spre deosebire de
Eminescu, care selecta din natură anumite elemente pe care apoi le personifica pentru a potenta
iubirea cuplului, Blaga vede iubirea ca un sentiment-patimă ce modifică natura din jur. Blaga nu
realizează cupluri erotice şi nici portrete de femei ideale, ci surprinde erosul spiritualizat,
sentimental iubiriii ca mister al lumii, ca sentiment fundamental al existenţei umane. Misterele
lumii nu pot fi intuite decât prin dragoste căci iubirea îl transpune pe poet în taina existenţei şi o
trăieşte ca atare. Definindu-şi poezia proprie ca act de cunoaştere prin iubire, Blaga defineşte
rostul poeziei, acesta fiind acela de a aduce sensuri noi printr-o mărire a misterelor lumii.

In concluzie, arta poetica “Eu nu strives corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga apartine
modernismului printr-o serie de particularitati de structura si de expresivitate: viziunea asupra
lumii (subiectivismul), intelectualizare a emotiei, influentele expresioniste, noutatea metaforei,
tehnica poetica, innoiril eprozodice.