17.Teoria LIfe-span-life space – D.

Super; enunţaţi conceptele teoriei şi

exemplificaţi relaţia dintre rolul profesional şi celelalte roluri de viaţă într-un caz
particular, pe care îl cunoaşteţi direct.

Teoria lui Super a fost elaborată şi re-elaborată continuu între 1953 şi 1990, pornind de
la 10 postulate şi ajungând în final la 14 postulate fundamentale, pe care se bazează explicarea
raporturilor individului cu munca sa, nu numai în domeniul orientării pentru carieră, ci şi în tot ce
înseamnă gestiunea carierei şi adaptarea ocupaţionalăix:
1. Oamenii diferă în privinţa aptitudinilor, trăsăturilor de personalitate, intereselor şi
valorilor. Fiecare persoană are o configuraţie unică de trăsături motive şi interese, cu grade de
dezvoltare diferite.
2. În virtutea acestor caracteristici personale, indivizii sunt potriviţi cu un număr variabil
de ocupaţii, re-conversia profesională fiind posibilă datorită faptului că puţine ocupaţii au cerinţe
aptitudinale rigide. Performanţe profesionale echivalente se pot obţine pe baza unor constelaţii
aptitudinale şi atitudinale diferite.
3. Fiecare ocupaţie are o configuraţie flexibilă de cerinţe aptitudinale şi de personalitate,
care permite o variabilitate a indivizilor în raport cu o ocupaţie, respectiv o variabilitate a
ocupaţiilor în raport cu individul.
4. Competenţele şi preferinţele vocaţionale, ca şi imaginea de sine, evoluează de-a
lungul vieţii, dar prezintă o continuitate şi o stabilitate din ce în ce mai mare, începând din
adolescenţă până în maturitatea târzie.
5. Această evoluţie, numită de Holland “maxi-ciclu” constă din următoarele stadii de
dezvoltare:
-creştere (până la 10 ani),
-explorare (10-25 de ani),
-stabilizare (25-40 de ani), menţinere (40-60 de ani)
-declin (peste 60 de ani).
Există şi mini-cicluri în trecerea de la un stadiu la altul sau în cazul în care
evoluţia individului într-un stadiu este destabilizată de evenimente personale sau socio-
economice, în care se impun noi explorări, încercări, restabilizări.
6. Traiectoria în carieră – nivelul ocupaţional atins, tipurile de ocupaţii şi durata lor,
perioadele de căutare, depind de:
- statutul socio-economic al părinţilor,
-aptitudinile şi trăsăturile sale de personalitate,
-nivelul de educaţie,
-gradul de maturitate în carieră
-oportunităţile la care este expus.
7. Reuşita în confruntarea cu mediului ocupaţional în fiecare stadiu depinde de gradul de
maturitate în carieră adică de măsura în care el este pregătit să facă faţă acestor cerinţe.
8. Maturitatea în carieră este un construct ipotetic, care măsoară gradul de adecvare la
cerinţele mediului ocupaţional.
9. Dezvoltarea de-a lungul stadiilor carierei poate fi ghidată prin favorizarea dezvoltării
aptitudinilor, intereselor, conceptului de sine şi prin testarea lor în situaţii reale.
10. Dezvoltarea carierei este un proces de dezvoltare a conceptelor de sine asociate
rolurilor ocupaţionale, a căror bază este interacţiunea dintre aptitudini, învăţarea ocazionată de
asumarea unor roluri sociale şi ocupaţionale şi evaluarea rezultatelor activităţii proprii de către
superiori şi colegi.
11. Sinteza şi compromisul dintre factorii individuali şi sociali, între conceptul de sine şi
realitate, se realizează prin autoreglarea realizată de feedback-ul performării rolurilor, indiferent
dacă este vorba de o performare fictivă, în fanteziile copilăriei, sau în procesul de consiliere
pentru carieră, sau de o performare reală, în munci sezoniere sau cu orar redus.
12. Satisfacţia în muncă şi satisfacţia în viaţă depind de măsura în care individul găseşte
modalităţi de a-şi dezvolta aptitudinile şi interesele, personalitatea şi conceptul de sine.
Stabilizarea în carieră depinde de găsirea unei ocupaţii şi a unui stil de viaţă care să fie potrivit
pentru personalitatea sa.
13. Măsura satisfacţiei în viaţă şi muncă depinde de măsura în care individul a reuşit să-
şi transpună în viaţă conceptul de sine.
14. Munca şi ocupaţia oferă majorităţii oamenilor ocazia de a-şi organiza personalitatea,
deşi există persoane pentru care acestea ocupă un loc incidental sau periferic în viaţă. În cazul
acestora din urmă, alte activităţi şi roluri profesionale, din domeniul familiei sau al loisir-ului
ocupă un loc central. Tradiţiile, modelele culturale, stereotipurile rolului de gen sau alţi factori de
natură socială, în afara ocupaţiei, pot influenţa structurarea personalităţii.
În ciuda unei relative eterogenităţi a teoriei lui Super, o serie de cercetări au urmărit
operaţionalizarea unor concepte cum sunt maturitatea în carieră şi rolurile de viaţă. Importanţa
teoriei lui constă în special în accentul pus pe valorile muncii şi pe încadrarea rolului profesional
ca rol major în viaţa individului, printre alte roluri majore: copil, elev, profesionist /muncitor,
cetăţean, familist, beneficiar de loisir.

Rolurile de viaţă constituie un “curcubeu”, în care fiecare rol are o culoare, amploare şi
strălucire variabilă de la un individ la altul, în funcţie de determinanţii personali (biologici şi
psihologici) şi determinanţii situaţionali (istorici şi socio-economici). De altfel, stadializarea
dezvoltării personalităţii se confundă, în teoria lui, cu stadiile carierei profesionale
Valorile muncii, concept care a generat o pleiadă de cercetări, sunt considerate de Super ca
fiind clasificabile în două mari categorii: extrinseci, legate de condiţii concomitente sau rezultate
ale muncii (securitate economică, colegialitate, interacţiune colegială, prestigiu) şi intrinseci,
inerente activităţii înseşi (creativitate, folosirea aptitudinilor). Atunci când valorile persoanei nu
se regăsesc în activitatea profesională, ele sunt căutate în alte activităţi (familie, loisir, hobby,
comunitate, voluntariat). Valorile persoanei sunt polivalente – ele se pot exprima variat în
comportament.
Rolul ocupaţional este, comparativ cu alte roluri de viaţă, un rol esenţial pentru auto-
actualizare. Pondera muncii diferă de la un individ la altul în funcţie de sex, vârstă, experienţă,
natura muncii. Conceptul de carieră capătă consistenţă în mintea individului abia după 25 de ani
(stadiul stabilizării), până atunci reprezentările sale despre muncă şi lumea muncii sunt destul
de vagi şi ne-realiste. În perioada de început a carierei există tendinţa de a adopta roluri
profesionale accesibile prin statutul, resursele şi rolurile sociale ale părinţilor, dar ulterior urcuşul
în carieră depinde de efortul şi meritele proprii. Cu cât un post este mai înalt, cu atât oferă
posesorului mai multă libertate de expresie personală şi, prin acesta, mai multă satisfacţie
profesională.
Implicarea individului în rolul profesional este diferită de la un stadiu la altul: în tinereţe,
pe măsură ce munca devine mai complexă şi oportunităţile de evoluţie în carieră se diversifică,
apare o “difuzie de rol” – există tentaţia de a explora toate aceste oportunităţi, de a fi tot, de a
avea tot, în timp ce în perioada de menţinere persoana consideră că este posibil şi de dorit să
se focalizeze pe un număr limitat de roluri. Un caz special îl constituie acele femei care, la 40 de
ani, se dedică mai mult profesiei, renunţând, în mare măsură, la rolurile de soţie sau mamă.
Problema este în ce măsură interacţiunea dintre rolurile de viaţă duce la progres în carieră sau,
dimpotrivă, îl frânează.
În fiecare stadiu de viaţă /carieră, individul caută o configuraţie de activităţi pe măsura
posibilităţilor lui fizice, aptitudinale, emoţionale, care să-i ofere maximum de satisfacţie. Aşa de
exemplu, spre sfârşitul perioadei de menţinere, sunt preferate munci mai sedentare şi mai puţin
creative, ceea ce concordă şi cu ceea ce spunea E. Erikson despre generativitatea vârstei
adulte. Prin această comutare de traiectorie, el se orientează spre munci administrative,
didactice sau de conducere, în care se izolează, în postura de “autoritate locală”, de competiţia
cu alţii, de aceeaşi talie, dar mai tineri.
Instrumentele de investigare dezvoltate pe baza teoriei lui Super sunt: Studiul importanţei
muncii (Work Importance Study), Inventarul de salienţă (Salience Inventory), Inventarul valorilor
muncii (Work Values Inventory)- tradus şi la noi ş.a.