Sunteți pe pagina 1din 9

Studenți: Bălan Florentina-Camelia

Constantin Mădălina-Nicoleta
Gîngu Elena-Adelina
Preoteasa Adela-Diana

Grupa: LT-1

Profesor îndrumător: S.l. dr. ing. Alina ROMAN

1
Cuprins

A. INTRODUCERE ............................................................................................ 3

B. TIPURI DE RESURSE IN SISTEMELE DE TRANSPORT ........................ 4

C. MANAGEMENTUL RESURSELOR ............................................................ 5

D. CONCLUZII ................................................................................................... 7

2
A. INTRODUCERE

Transportul reprezintă o latură a activității economice a societății omenești, organizată


în scopul învingerii distanțelor. Prin activitatea de transport se realizează deplasarea în spațiu a
bunurilor sau a oamenilor în vederea satisfacerii nevoilor materiale și spirituale ale societății
omenești. Transportul influențează toate laturile vieții economico-sociale, iar dezvoltarea
ordonată și armonioasă a acestora în pas cu cerințele reproducției lărgite constituie un obiectiv
important al politicii economice a statului. (Alexa C. 1995).
Transportul rutier
Prin transportul rutier se inţelege orice operaţiune de transport care se realizează cu
vehicule rutiere, pentru deplasarea persoanelor, mărfurilor şi bunurilor, chiar dacă vehiculul
rutier este pe o anumită porţiune transportat la randul său pe sau de pe un alt mijloc de transport;
operaţiunile şi serviciile adiacente sau conexe tansporturilor rutiere sunt considerate operaţiuni
de transport rutier.
Procesul de transport rutier are drept componente de bază: drumul, autovehiculul,
conducătorul auto, marfa şi legislaţia aferentă.(Dr.Ing. I.Tătar et all 2000), (Alexa C. 1995).
Transportul feroviar
Transportul feroviar asigură deplasarea mărfurilor şi pasagerilor cu ajutorul
locomotivelor şi vagoanelor care circulă pe trasee fixe.
Are ca elemente pricipale: căile ferate, mijloacele de tracţiune, mijloacele de transport
(vagoane), cargo-ul şi legislaţia aferentă acestui tip de transport. (Alexa C. 1995).
Transportul aerian
Transportul aerian de mărfuri şi pasageri s-a dezvoltat mai ales după cel de-al doilea
război mondial. Avionul s-a impus in domeniul military prin marea sa manevrabilitate care il
facea mai greu de ‘prins’ in ţintă dar mai ales urmare sincronizării invartirii elicei cu ritmul de
tragere al mitralierei. Investiţiile masive făcute in această armă au realizat saltul tehnologic care
a impus avionul şi in transportul civil prin avantajele sale specifice: rapiditate, convertabilitate
(de la transportul de marfă la cel de călători şi poştă), oportunitate şi eficacitate (transportul la
locul şi la timpul cerut), comoditate, siguranţa zborurilor. (Alexa C. 1995).
Are ca elemente pricipale: aerodromul , avioane cargo sau mixte si sistemul de
reglementări folosite in traficul aerian, inclusiv accordurile internaţionale. (Alexa C. 1995).
Transportul maritim
Transportul maritim derulează cca 75-80% din traficul mondial de mărfuri şi o cotă
mereu crescandă din traficul de călători fiind de departe principala formă de transport.

3
Transportul maritim are trei componente de bază: nava maritimă comercială, porturile
comerciale, cargo-ul (marfă sau pasageri) şi sistemul de reglementări folosite in traficul
maritim, inclusiv accordurile internaţionale. (Alexa C. 1995).
Managementul resurselor este practica de planificare și alocare a forței de muncă, a
mijloacelor financiare și a tehnologiei unui proiect sau program.
În esență, este procesul de alocare a resurselor pentru a obține cea mai mare valoare
organizațională. O bună gestionare a resurselor are ca rezultat faptul că resursele potrivite sunt
disponibile la momentul potrivit pentru munca potrivită.
(www.planview.com/resources/guide/resource-management-software/resource-management-
leverage-people-budgets/)

B. TIPURI DE RESURSE IN SISTEMELE DE TRANSPORT

Dicţionarul englez Oxford defineşte logistica în modul următor:” Ramură a ştiinţei


militare care are ca obiect procurarea, întreţinerea şi transportul materialelor, personalului şi
facilităţilor”. Tot o definiţie din literatura engleză specifică faptul că Logistica „desemnează
timpul necesar pentru poziţionarea resurselor”. (Stefan B. 2020)

Resursele utilizate intr-un sistem de transport se împart în patru categorii:

1. Resurse legate de timp – timpul realizării transportului este o resursă foarte


preţioasă – orice bunuri imobilizate în procesul de transport se denumesc bunuri
în tranzit şi cauzează costuri suplimentare)
2. Resurse financiare – costuri legate de salarizarea şoferilor, costuri legate de
operarea vehiculelor, costuri legate de achiziţionarea vehiculelor, costuri legate
de administrare, respectiv costuri generate de pierderea, furtul şi degradarea
bunurilor de-a lungul transportului
3. Resurse de mediu – petrol, energie
4. Resurse informaționale (Bowersox, D et al 2002)

O altă clasificare a acestor resurse poate fi efectuată ţinând cont de elementele care fac
posibilă realizarea activităţii de transport:

a) Drumul sau calea de transport – suportul pe care se efectuează transportul


sau mediul care face posibilă şi înlesneşte deplasarea mijloacelor de
transport;
b) Mijlocul de transport propriu-zis

4
c) Resursele umane – menite să asigure deplasarea efectivă a mijloacelor de
transport în vederea realizării activităţii de transport
d) Instalaţiile şi mijloacele fixe care intră în dotarea punctelor de încărcare-
descărcare, de transbordare a mărfurilor
(www.planview.com/resources/guide/resource-management-
software/resource-management-leverage-people-budgets/)

Resurse

de
legate de timp financiare de mediu informationale umane
infrastructura

C. MANAGEMENTUL RESURSELOR

Gestionarea resurselor este esențială în activitatea de transport pentru a se asigura că se


optimizează și se alocă resursele pentru inițiativele potrivite.
Prin reducerea la minimum a risipei și prin eficientizarea și automatizarea anumitor
procese, activitatea de transport poate fi într-o poziție mai bună de a răspunde rapid cerințelor
clienților.
Importanța managerierii resurselor se poate înțelege prin:
 Planificare și programare – ce resurse sunt disponibile și când
 Abilități disponibile și necesare – evaluarea abilităților fiecărei persoane și dacă
trebuie adăugate abilități (sau persoane) suplimentare
 Utilizarea resurselor – unde sunt necesare resursele și în ce cantitate
 Capacitatea resurselor
 Prioritizarea și alocarea resurselor – identificarea acelor activități care trebuie
prioritizate
(Bowersox, D. J et al, 2002)
Se pot enumera mai multe practici manageriale prin intermediul cărora se poate
maximiza profitul în activitatea de transport, concomitent cu reducerea presiunii asupra
rezervelor de resurse:

5
 Economisirea: trebuie să fructificăm oportunitățile de economisire a resurselor
oricând este posibil.
Ex: alegerea celor mai avantajoase rute de transport (Algoritmul lui Little) pot
duce la următoarele beneficii:
1. scăderea parcursului gol
2. scăderea consumului de combustibil
3. reducerea costurilor aferente salarizării șoferilor
4. reducerea timpului alocat unei curse
 Reciclarea: este necesar să creștem nivelul de reciclare a materialelor și de
reutilizare a elementelor din componența produselor
Ex: reutilizarea lăzilor/europaletelor folosite în activitatea de transport
 Substituirea: trebuie să înlocuim resursele principale cu unele alternative care
oferă o eficiență mai mare și care au un impact mai mic asupra mediului pe
durata ciclului lor de viață
Ex: combustibilul care poate fi înlocuit prin utilizarea energiei electrice –
automobilele au ajuns să consume aproximativ 80% din întreaga producţie
petrolieră; actualmente, există o criză a transportului datorită resurselor limitate
de petrol la nivel planetar, dar şi datorită efectelor negative pe care transportul
s-a dovedit a le genera, poluând mediul înconjurător sub diferite forme.
Rodrigue, J.-P., 2009, Historical geography of transportation
 Reducerea: este necesară schimbarea modului în care satisfacem nevoile
clienților, prin noi modele de afaceri sau prin bunuri și servicii care necesită un
aport de resurse mai mic.
Ex: reducerea utilizării energiei electrice  instalarea panourilor solare,
 Evaluarea: găsirea unor modalități de evaluare în mod corespunzător a
resurselor, facilitând astfel o gestionare mai bună a rezervelor
Ex: crearea unor planuri de utilizare a resurselor
(www.planview.com/resources/guide/resource-management-software/resource-management-
leverage-people-budgets/)
Scopul managementului este de a utiliza eficient resursele utilizate în sistemul logistic
în scopul transferului eficient de la furnizori la clienţi a tuturor materiilor prime, produselor în
curs de execuţie, produselor finite.
Eficienţa se măsoară în utilitatea creată – de timp şi spaţiu, în satisfacerea clienţilor.

6
Indicatori ai eficienței și eficacității utilizării resurselor sistemului de transport
Eficiența utilizării resurselor per ansamblu este de cele mai multe ori măsurată în
domeniul transporturilor prin costul unitar per kilometru-tonă, un indicator care reflectă
eficienţa folosirii resurselor de muncă şi a celor materiale de către unităţile de transport.
Costul este expresia bănească a consumului fizic de resurse materiale şi de muncă în
vederea executării prestaţiilor de transport. Costul unitar se poate calcula după următoarea
relație: 𝐶 = , unde este CT = costul total al transporturilor, iar Tkm este produsul dintre

tonele transportate şi numărul de kilometrii parcurşi, rezultând astfel tonele – kilometri


transferate.
Ca soluție pentru creșterea eficienței se poate scădea costul de transport prin:
 apelarea la mijloace de transport mai performante
 schimbarea stilului de condus
 diminuarea parcursului gol al mijloacelor de transport
 mărirea nivelului de utilizare al autovehiculelor (creșterea numitorului)
Eficiența utilizării resurselor umane, a terminalelor, a capitalului, se poate măsura prin
raportări diverse între rezultatele obținute (kilometri-tone) și eforturile implicate (număr de
șoferi, număr de terminale, valoare capital).
Ilieș L., Crișan E., Transportul de mărfuri concepte, internaționalizare și management,
Univeristatea Babeș Bolyai, 2010

D. CONCLUZII

Managementul resurselor de transport constituie complexul de activități orientat către


utilizarea eficientă a acestor resurse.
Pentru a reduce gradul de epuizare a resurselor de transport, se urmăreșste creșterea
eficienței utilizării resurselor prin care obiectivele de politică economică, socială și de mediu
se pot atinge mai ușor, mai sigur și cu costuri mai mici.

 Dezvoltarea și îmbunătățirea sistemelor de transport care respectă mediul;


 Implementarea cu succes și într-o manieră coordonată a unor sisteme inteligente de
gestionare a transporturilor;
 Sisteme informative pentru un management mai bun al traficului şi îmbunătăţirea
fluxului de transport;
 Creşterea siguranţei vehiculelor prin standarde înalte pentru performanţele tehnice;

7
 Trecerea de la sistemele logistice pline de deșeuri la logistica sustenabilă (ex: trecerea
în sistem digital)
 Reutilizarea lăzilor/europaletelor
 Utilizarea vehiculelor eletrice în detrimentul celor pe combustibil
 Instalarea panourilor solare
 Crearea planurilor de utilizare a resurselor

8
Bibliografie

[1] Bowersox, D. J., Closs, D. J., și Cooper, M. B. Supply Chain Logistics Management,
McGraw-Hill Boston, Mass, 2002;
[2] Rodrigue, J.-P., 2009, Historical geography of transportation;
[3] Semestrul european – fișă tematică, Utilizarea eficientă a resurselor;
[4] Pew Center on Global Climate Change, Policies to Reduce Emissions from the
Transportation Sector, 2008;
[5] Ilieș L., Crișan E., Transportul de mărfuri concepte, internaționalizare și management,
Univeristatea Babeș Bolyai, 2010;
[6] www.planview.com/resources/guide/resource-management-software/resource-
management-leverage-people-budgets/;
[7] Constantin A., Transporturi şi expediţii internaţionale, Editura All, 1995;
[8] I.Tătar, D.Petreanu, A.Cătu, .A.Petreanu, M.Lepădatu, G.Sandor, D.Mărgărit,
R.Oprişan, Manualul operatorului de transport rutier, Editura T3, Sfântu Gheorghe,
2000;
[9] Burciu Ș., Logistica transporturilor I, Note de curs – anul IV, Ingineria transporturilor
și a traficului – Facultatea Transporturi, Universitatea Politehnica din București, 2020.

S-ar putea să vă placă și