Deontologia

Moto
„Via a fericit este cea conform cu
virtutea”.
Aristotel

2.1 Ce este deontologia comunicării?

Deontologia1 cercetează regulile şi îndatoririle aferente

unei profesii sau ocupaţii în legătură cu practicarea autorizată şi
corectă a acesteia.
Deontologia descrie un ansamblu de reguli de conduită
specifice, de atitudini şi comportamente sub constrângerile
legislaţiei în vigoare, dar fără a se suprapune acesteia, în scopul
binelui individual şi al servirii interesului public, în virtutea eticii
profesionale. Deontologia se particularizează prin folosirea
limbajului specific, dominat de conceptele etice: bine-rău, moral-
imoral, corect-incorect, cinstit-necinstit, loial-neloial, exact-
inexact, drept-nedrept etc.
Cerinţa exercitării corecte a regulilor şi îndatoririlor unei
profesii decurge atât din necesitatea prevenirii efectelor adverse

1
Deontologia provine din cuvintele greceşti deon, deontos – îndatorire şi logos –
studiu, adică deontologia studiază modul în care sunt practicate îndatoririle
aferente unei profesii sau ale unei situaţii sociale determinate.
Deontologia comunicării 27

cauzate de abaterea de la acestea, cât şi din necesitatea prevenirii

riscului ştirbirii reputaţiei unor profesii cu mare impact social.
DEONTOLOGIA nu se substituie justiţiei, dar poate
furniza elementele specifice legate de practicarea corectă a unor
profesii, ocupaţii, îndeletniciri, meserii.
Deosebire dintre legile juridice şi regulile de conduită s-ar
putea rezuma la următoarele aspecte:
¾ Legile sunt universale, în timp ce deontologia se
concentrează pe conduita în exercitarea unei profesii;
¾ Legile au caracter imperativ, iar regulile deontologice sunt
prescriptive, orientative, indicative;
¾ Legile au ca obiect dreptatea rezultată din drept, pe câtă
vreme deontologia urmăreşte corectitudinea acţiunilor
profesioniştilor.

2.2 Elementele abordărilor deontologice

În principiu, deontologia apără practicarea corectă a unei

profesii de o serie de pericole, între care amintim: impostura, furtul
intelectual, plagiatul, minciuna, trădarea, reaua credinţă, mal
praxisul, şantajul, şarlatania etc. printr-o serie de instrumente,
adecvate fiecărei profesii în parte:
¾ Jurământul (de credinţă, pe Biblie, lui Hipocrate etc.)
¾ Codurile etice
¾ Codurile deontologige
¾ Carta
¾ Excluderea
28 Deontologia comunicării

Structura
abordărilor
deontologice

Instrumente: Instituţii: colegii, Instanţe etice:

jurământ, coduri, cluburi, asociaţii Consiliul de onoare
cartă, excludere

Cel mai cunoscut, dar se pare că şi cel mai vechi jurământ de

credinţă profesională este cel al lui Hippocrate (460 – 377 Î. Ch.), cel
mai mare medic al Antichităţii, care a elaborat “Regulile morale ale
artei de a vindeca”. Jurământul lui Hippocrate este se pare şi cel mai
vechi angajament profesional (dezinteresat material), în care
îndatoririle morale contau poate mai mult decât randamentul
practicării medicinei. Transmis din generaţie în generaţie, a creat un
model profesional maestru-discipol cu totul special, prin prelevanţa
valorilor morale: recunoştinţa, datoria morală, binele pacienţilor,
secretul profesional, confidenţialitatea etc.

Jurământul lui Hippocrate

Jur pe Appolo, medicul, pe Asklepios, pe Higeria şi pe Panacheia şi

luând martori pe toţi zeii şi pe toate zeiţele, mă angajez să duc la
îndeplinire, după puterile şi judecata mea, acest jurământ şi angajament
scris.

Jur să socotesc ca pe egalul părinţilor mei pe acela care m-a învăţat arta
medicinei, să împart cu el bunurile mele şi să-i asigur toate nevoile în caz
de lipsă; să consider copiii lui ca pe propriii mei fraţi şi dacă doresc să
studieze această artă să îi învăţ fără înţelegere scrisă şi fără plată, să
împărtăşesc preceptele generale, lecţiile prin grai viu şi tot respectul
doctrinei copiilor mei, copiilor maestrului meu şi tuturor discipolilor
care s-au înrolat şi au depus jurământ să slujească legea medicală şi nu
alta.
Deontologia comunicării 29

Voi dispune, după puterea şi judecata mea, ca regimul dietetic să fie

servit în folosul bolnavilor şi nu în dezavantajul sau spre răul lor. Şi nu
voi da, oricine mi-ar cere acest lucru, un drog ucigător şi nici nu voi lua
iniţiativa să sugerez vreodată altceva. De asemenea, nu voi da niciodată
unei femei un pesar abortiv.

Prin probitate şi prin castitate îmi voi menţine curată viaţa şi profesiunea
mea. Nu voi face talia la calculoşi, lăsând această practică
profesioniştilor. În orice casă va trebui să intru, voi merge acolo numai
spre binele bolnavilor, evitând orice stricăciune voluntară sau act de
corupere şi cu deosebire, orice raporturi venale, cu femei sau bărbaţi, fie
ei oameni liberi sau sclavi.

Toate cele ce în decursul exerciţiului sau în afara exerciţiului artei mele,

aş putea vedea sau auzi, privind viaţa semenilor mei şi care nu trebuie
divulgate, le voi ţine pentru mine, socotind că toate acestea au dreptul la
cel mai deplin secret.

Dacă voi îndeplini până la capăt acest jurământ şi îl voi onora tot timpul,
să îmi fie permis să mă bucur de toate plăcerile vieţii şi ale artei, cinstit
fiind pentru totdeauna de către oameni. Dar dacă voi viola şi voi deveni
sperjur, să mi se întâmple tocmai contrariul.

Valoarea istorică a Jurământului lui Hippocrate a fost conservată

în fondul său atunci când a fost actualizat în raport cu progresele
ştiinţei medicale şi cu cele ale limbajului obişnuit, după cum se
poate observa din Jurământul de la Geneva, adoptat de Asociaţia
medicală Mondială în 1948, modificat în 1968, 1983 şi 1994.
Influenţele ideilor dominante în secolul al XX-lea au marcat
maniera de promovare a acestui jurământ, îndeosebi prin folosirea
unor sintagme comune curentelor politice sau sociale:
solidaritatea de breaslă, în serviciul umanităţii, toleranţa ş.a. În
prim plan apare, însă, reputaţia profesională şi valorile morale
corespunzătoare: datoria morală, onoarea, respectul faţă de
pacient şi faţă de viaţă etc.
30 Deontologia comunicării

Jurământul de la Geneva

În momentul când voi fi primit în rândul membrilor profesiunii medicale:

Îmi iau angajamentul solemn să îmi consacru viaţa în serviciul
umanităţii;
Voi păstra celor care m-au instruit recunoştinţa pe care le-o datorez;
Voi exercita profesiunea mea arta mea, cu conştiinţă şi demnitate;
Voi considera sănătatea pacienţilor mei ca prima mea grijă;
Voi respecta secretul celui ce mi l-a încredinţat, chiar după moartea
pacientului;
Voi păstra cu sfinţenie onoarea şi nobilele tradiţii ale profesiunii
medicale;
Colegii mei vor fi surorile şi fraţii mei;
Nu voi permite ca între datoria mea şi pacientul meu să se interpună
consideraţii de afiliere politică, vârstă, credinţă, boală sau infirmitate,
naţionalitate, origine etnică, rasă, sex, statut social, comportament
sexual;
Voi păstra respect absolut vieţii, de la începutul ei, chiar sub amenţinţare
şi nu îmi voi folosi cunoştinţele împotriva legilor umanităţii;
Fac acest legământ în mod solemn, liber şi sub semnul onoarei.

Desigur că mai sunt o serie de domenii în care jurământul este

forma supremă de angajament în respectarea îndatoririlor
profesiei sau ocupaţiei respective (armata, politica, justiţia etc.).
Deontologia comunicării 31

CE ?

PENTRU CINE ?

CUM COMUNICĂM?

Legătura dintre comunicare şi deontologie se observă mai

bine urmărind întrebările cele mai importante la care trebuie să
răspundă deontologia: Ce trebuie să fac? Pentru cine fac? Cum
trebuie să fac? S-ar putea spune că au ceva comun, iar acel ceva
comun se referă la conduite.
32 Deontologia comunicării

Cuvinte – cheie

Deontologie
Limbajul deontologic
Valori morale
Îndatoriri
Datorie morală
Reputaţie profesională
Conduite

Întrebări de control

1. În ce măsură deontologia ar putea să fie justiţiară? Ce

şanse ar avea o asemenea modalitate de garantare a
moralităţii profesionale să fie agreată de publicul larg?
Care ar fi consecinţele pe termen scurt? Dar pe termen
lung?
2. Găsiţi şi alte forme de angajament în exercitarea unei
profesii.
3. Ce legături sunt posibile între comunicare şi
deontologie?