4.Ce inseamna o lectura activa?

Exista, adeseori, o anumita dezamagire legata de felul cum este practicata lectura si de efectele
ei. Concret, se constata o adevarata prapastie care apare la unii elevi intre ,,a sti sa citesti’’ si ,,a
sti sa explorezi ceea ce citesti’’. Adica, o incapacitate din partea acestora de a trage maximum de
foloase de pe urma lecturii textului scris, slabe deprinderi de a folosi tehnici rationale si eficiente
de lectura. S-au folosit si se folosesc si astazi, bineinteles, o serie de elemente de focalizare a
atentiei, ca de exemplu,prin sublinierea ideilor esentiale in diferite culori, marcaje pe marginea
textului unor cuvinte-cheie, diferite adnotari, scheme etc. Desi utile, asemenea elemente de
sprijin raman, totusi, insuficiente pentru o lectura activa si valorificata la maximum. Dincolo de
asemenea procedee, adevarata citire activa si benefica a textului scris reclama
angajarea unor procese complexe de:

●percepere corecta a intelesului cuvintelor (termenilor stiintifici, eventual) si a

inlantuirilor de cuvinte (propozatii, expresii, sintagme);

●reactualizare a unor prezentari mintale, ca repere referentiale constituite deja ca un fond de

cunoastere sau ca o zestre culturala, un background cultural, cu care fiecare elev vine la scoala;

●anticipare a ceea ce va urma, a posibilelor efecte sau consecinte etc.;

●punere in miscare a operatiilor de gandire, de imaginatie, indeosebi a operatiilor de

analiza si sinteza, de asociatie si emitere de ipoteze, dar si de procesare a informatiilor si
de stocare a acestora in memorie;

●asimilare a cunostintelor, ca efectul cognitiv al lecturii parcurse, dar si ca reactie efectiva la

acestea, luata in sens de reflectie, de interpretare, de examinare si evaluare critica, de atitudine
si decizie, de constructie a unei argumentatii si contraargumentatii.

Pana la urma, o lectura activa si eficienta este o creatie a interactivitatii elevului cu continutul
textului citit (cu autorul acestuia), ceea ce conduce la constructia sensului, la fortarea intelegerii
respectivului continut lecturat. In fond, ceea ce conteaza, ceea ce situeaza in centrul lecturii este
tocmai acest proces de comprehensiune, de intelegere a textului, de constructie a unutatii de
sens si de semnificatii care rezulta in urma efectuarii lecturii luata in integralitatea sau
globalitatea ei.

In general, comprehensiunea este considerata componenta definitorie a comporta-mentului

lectoral (Mihail, 1999) ; un produs sau efect final al lecturii datorat interactiunii intense a
cititorului cu textul, al activaraa si interactivitatii tuturor acestor elemente componente specifice
angajate in actul lecturii, la care am facut trimitere mai sus. De nivelul acestei interactivitati va
depinde astfel eficacitatea si eficienta actului de lectura, maximizarea efectelor instructiv-
formative si educative ale acestui travaliu cu cartea.

5.Tipuri de  lectura (tehnici de decodare)

In actul de invatare dupa textul scris, ca si in cel de informare si documentare

intervin diferite tipuri diferite de lectura. Fiecare dintre acestea are importanta ei si
toate la un loc isi aduc o contributie esentiala la sporirea capacitatii de lectura in
raport cu finalitatile urmarite. Elevii citesc ca sa invete, sa se informeze, sa-si pregatesca un
examen, si, fireste, fiecaruia dintre aceste scopuri ii corespunde o anumita atitudine si o tehnica
speciala de lectura.

Dupa ritmul imprimat lecturii vom putea face distinctie intre:

● lectura lenta (in gand sau mintala-cum i se mai spune), silentioasa, de profunzime,
consacrata intelegerii notiunilor exprimate in textele teoretice, tehnice sau in cele
literare si filozofice-frecvent utilizata si de importanta adeseori decisiva si
●lectura rapida, Este o tehnica astazi tot mai mult solicitata pentru o informare
rapida, in documentare, in identificarea surselor de informatie, in evaluarea si selectia
lucrarilor depistate, in consultarea originalelor.

Daca timp de secole lectura inseamna citire cu glas tare, o tehnica astazi cu totul rudimentara,
depasita, lectura rapida se prezinta ca o citire care utilizeaza tehnica disocierii miscarii ochiului de
verbalizarea interioara. Un student care in mod obisnuit citeste 150 de cuvinte pe minut,
iar in cazuri de excepti chiar la peste 700 de cuvinte in aceasi unitate de timp. Aceasta
prezinta, fara indoiala, o mare importanta pentru randamentul invatarii.

Contrar asteptarilor, datele cercetatorilor demonstreaza ca lectura lenta nu favorizeaza o retinere

mai buna in memorie a textului si de mai lunga durata decat o lectura rapida. Explicatia consta in
aceea ca lectura rapida favorizeaza memoria imediata, care permite descifrarea sfarsitului unei
fraze prin aducerea aminte cu rapiditate a inceputului frazei respective. Aceasta operatie permite
sesizarea sensului, cuprinderea intregului. Sensurile se retin mai usor in memorie (decat ceea ce
s-a citit cuvant cu cuvant), ceea ce inseamna ca memoria imediata se transforma in memorie de
lunga durata, bazata pe ideile cuprinse in text. Lectura rapida este o chestiune de antrenament,
dar tine si de insusirile personale (coeficient de inteligenta, bogatie de informatii, grad de cultura
etc.)

Dupa modelul de realizare a lecturii se practica si alte tehnici eficace, cum ar fi:

● lecturile critice, care invita la analize interpretative subtile, ajutandu-l pe cititor sa mearga
,,dincolo de materialul la care se face referire explicita’’, sa inteleaga semnificatiile mult mai largi
care se gasesc in ,,subtextul frazelor’’, sa desprinda din contextul acestuia anumite concluzii cu
caracter constitutional (Bruner, 1970, pp. 194-195);

● lecturile paralele, care scot in evidenta ceea ce este comun si ceea ce este cu adevarat specific
unor texte, cu similitudini judecate prin prisma acelorasi criterii (de exemplu, doua cercetari,
independente una de cealalta, pe aceeasi tema, doua proiecte filozofice, doua curente literare
etc.), care favorizeaza o confruntare a datelor si ideilor mijlocind astfel o mai rapida clarificare si
inregistrare a unor cunostinte;

● lectura explicativa, ca citire pe fragmente cu explicarea cuvintelor si expresiilor necunoscute, cu

extregerea si formularea ideilor principale;

● lectura problematizata, condusa de anumite intrebari-problema adresate in prealabil de

profesor, la care elevii urmeaza sa caute in mod activ raspunsurile cuvenite;

● lectura-investigatie de text (studiul de text), in analiza unor texte literar-stiintifice, filozofice etc.
originale sau a unor fragmente din acestea, a documentelor istorice scrise etc. Utilizata in cadrul
lectiei (seminarului) sau in afara acestuia, ofera un exercitiu cu foarte multe posibilitati de
dezvoltare a gandirii;

● lectura-lineara, o prima lectura de formare a unei imagini incipiente asupra cuprinsului unui
text;

Problema se pune insa nu numai in ideea de a ajuta elevii sa stapaneasca asemenea tehnici, ci si
de a-i deprinde sa treaca cu usurinta de la o tehnica la alta, sa foloseasca prin alternanta
diferitele tehnici de accelerare sau de incetinire a ritmului lecturii in timp si in loc, dupa cum o
cere succesiunea sarcinilor de invatare, ceea ce ar preveni practica unor tehnici stereotipe sau
rudimentare de citire si recitire a lectiei din manual pana la retinerea ei.

6.Educarea lecturii
Simpla initiere a elevilor in cunoasterea si folosira curenta a diferitelor tehnici de lectura, in
functie de specificul materiei si de sarcinile concrete de invatare, ca si imbunatatirea calitativa a
cartilor, a manualelor si a cursurilor tiparite puse in circulatie, inca nu rezolva toate problemele
care tin de cresterea eficientei textului tiparit in sistemul pregatirii scolare, Asa cum remarca B.
Schwartz, ,,exista o adevarata prapastie intre a stii sa citesti si a sti sa inveti, adica a
sti sa exploatezi lecturile, adica sa te slujesti cum trebuie de acest mijloc specific care este
textul tiparit’’ (1976, p. 157). De aceea, a vorbi despre modernizarea muncii cu cartea (cu
manualul) inseamna a avea in vedere, in acelasi timp si o educare a capacitatii de lectura, a unei
atitudini active in timpul lecturii si o insusire treptata a unor deprinderi corecte si complexe de
autoinstruire prin lectura.

Atitudinea critica si efortul reflexiv, cautarea analogiilor, a transferurilor posibile de cunostinte si

idei, evaluarea si judecata de valoare, jocul fanteziei si al anticipatiei, interesul si gustul pentru
citit, sinteza, extrapolarile si interpolarile etc., nu pot fi separate de actul unei lecturi active; sunt
expresia unei receptari active a textului didactic, stiintific, literar etc. ,,Arta de a citi este si arta de
a gandi’’-afirma E. Foguet (1973). Si ca lectura sa devina intr-adevar un exercitiu activ si
de mare eficienta, este nevoie sa se sprijine efectiv pe anumite deprinderi si
obisnuinte inca de timpuriu formate la elevi si anume:

● deprinderea de a intelege corect cele citite, de a-si indrepta atentia spre problemele-
cheie, centrale, de a descoperi notiunile care exprima esentialul (miezul lucrurilor), de a analiza si
aprecia materialul citit, de a reflecta asupra textului si de a interpreta personal cuprinsul de idei,
de a stabili legaturi intre cele citite si experienta personala, de a atribui valori relative faptelor si
ideilor cuprinse in text, de a trage concluzii corespunzatoare etc.;

● deprinderea de a-si pune probleme ei insisi, de a cerceta fapte proeminente (iesite din
comun) si care pot sa fie utilizate in situatii noi; de a-si reaminti din timp in timp faptele si
datele asimilate deja si de a le asocia faptelor si datelor actuale, diferitelor conceptii si
sisteme de idei; usurinta de a interpreta mijloacele de expresie stiintifica cuprinse in paginile cartii
(formule, scheme, grafice, tabele, schite, desene, planuri, fotografii etc.);

● deprinderea de a nota intr-o maniera utila si practica cunostintele esentiale, datele

semnificative asimilate in timpul lecturii, de a utiliza caietul de lectura (cu note de
vocabular, cu aprecieri critice, cu transcriptii de extrase), fise rezumative pentru dezvoltarea
capacitatii de sinteza, fise de lectura1, extrase de teme principale etc.

O mai mare importanta trebuie acordata insusirii unor deprinderi de ,,lectura creatoare’’,
consacrate prelucrarii cunostintelor retinute pe baza lecturii sub forma intocmirii de
rezumate, conspecte si planuri, a efectuarii unor teme scrise de sistematizare si fixare a
cunostintelor, de valorificare a cunostintelor prin elaborare de referate, compuneri, eseuri, lucrari
de trimestru sau de an, articole etc. si supunerea unora dintre acestea discutiei colective, prin
organizarea de microsimpozioane, sedinte de cerc etc.

Deoarece se manifesta o tendinta vadita de a insoti manualul cu utilizarea unui

numar sporit de alte mijloace si materiale auxiliare, capata insemnatate deprinderea
folosirii in mod frecvent a unor culegeri de texte originale, crestomatii, culegeri de
exercitii si probleme, atlas, albume, harti, colectii de materiale demonstrative, discuri,
benzi de magnetofon, seturi de dispozitive special realizate pentru a insoti unele manuale etc.

Studiul dupa text implica si o serie de deprinderi de disciplina a muncii intelectuale-regim

ordonat de studiu, exercitiu zilnic, dozarea efortului de lectura in timp etc.; deprinderi
de igiena a muncii-alternarea efortului de citit cu perioade de relaxare (pauze);
alternarea lecturilor cu continuturi diferite; alternarea lecturii cu activitati de alta
natura, de preferinta fizice( activitati practice, munca efectiva, gimnastica, plimbari,
joaca etc.); deprinderi ergonomice- de asigurare a unor conditii optime de lectura
(organizarea locului de munca)- asigurarea unei luminozitati corespunzatoare din
punct de vedere cantitativ si calitativ (cca 100 de lucsi la suprafata mesei de lucru;
concentrarea fluxului luminos direct pe text si caietul de note, din partea stanga;
evitarea lumunatiilor artificiale de calitate indoielnica; inclinarea pupitrului;
respectarea unei pozitii corecte la masa de lucru si evitarea obosirii inutile a
muschilor oculari-mai ales a cititului culcat); asigurarea linistii necesare in asa fel
incat sa se asigure o buna concentrare a atentiei; aerisirea camerei; mentinerea unei
temperaturi constante de lucru de 18°C; evitarea fumatului in camera unde se citeste
etc.

Gustul pentru lectura si deprinderea lecturii se formeaza in timp si intr-un context in care se
poate vorbi de un adevarat ,,cult al cartii’’, de o cultura a lecturii. Din pacate, astazi sunt tot mai
multe semne de diminuare a apetitului pentru citit in randurile copiilor si adolescentilor, a
tinerilor, in general. Ceea ce, pe buna dreptate, trezeste o tulburatoare dezamagire si neliniste in
randul profesorilor si parintilor elevilor. Sunt relevante, in aceasta privinta, cateva dintre
consideratiile retinute din cuprinsul unui chestionar scris aplicat de noi in cursul efectuarii unei
anchete de teren pe un esantion de 50 de profesori de limba si literatura romana din municipiul
Bucuresti si judetul Ilfov, de data foarte recenta (2005).

Spun acestia: ,,De ce eu citeam foarte mult in vremea copilariei?’’ (N. I.); ,,Elevul de astazi nu
mai citeste ca elevul de ieri’’ (V. P.); ,,Interesul pentru lectura a scazut considerabil. Cand imi
intreb elevii, dupa fiecare vacanta (in care dispun de mai mult timp liber) ce anume au citit,
raspunsul este in procent de 99% o ridicare din umeri’’ (M. S.) ; ,,Astazi este foarte greu sa-i
convingi pe elevi sa citesca’’ (Z. P.) ; ,,La ce-mi foloseste doamna lectura?’’ ma intreaba o eleva
(E. S.) ; ,,In invatamantul gimnazial se constata, de la o zi la alta, o scadere a interesului pentru
lectura. Cartea este inlocuita de calculator’’ (C. S.) ; ,,Calculatorul intra in concurenta cu lectura si
iese invingator’’ (R. M.) ; Se pare ca tot mai multi elevi se ghideaza dupa principiul: ,,Cine n-are
carte, are parte’’ (M. M.) s.a.m.d.