INTESTINUL GROS

 
(Intestinum crassum)
Este a doua porţiune a intestinului; continuă intestinul subţire şi se deschide la exte
rior prin orificiul anal.
Dimensiuni
. Intestinul gros are în medie o lungime de 1,60; diametrul lui este de 7 cm la
origine şi descreşte spre porţiunea terminală la 3
 —3,5 cm. Prin dimensiuni el se deo
sebeşte de intestinul subţire, care este mai lung dar are un diametru mai mic.
 
Traiect şi diviziune
. Intestinul gros încon
 joară, ca o ramă, intestinul subţire. Prin dispoziţia
 pe c
are o urmează, el formează trei laturi inegale ale unui patrulater, căruia i se descriu mai multe
segmente. În anatomie intestinul gros se împarte în
cec, colon
 (cu subdiviziunile sale: ascendent trans-
vers, descendent, sigmoidian) şi
rect.
 
Această împărţire se face după criteriul aşezării topografice, şi a schimbării de direcţie a
diferitelor sale segmente, precum şi după modul de comportare a peritoneului care conferă unor
segmente mobilitate, iar altora dimpotrivă fi
xitate. Intestinul gros începe în
fosa iliacă dreaptă printr 
-
o porţiune dilatată, saculară, situată sub vărsarea ileonului. Se numeşte
cec şi are anexat apendicele vermiform.
 
Urmează a doua porţiune, cea mai lungă, numită
colon.
 Dispo
ziţia acestuia în cavitatea abdominală realizează „un cadru colic“, în interiorul căruia se găseşte
masa anselor intestinului
mezenterial. La început ascendent,
colonul se coteşte sub ficat devenind
transversal; apoi la nivelul
splinei se coteşte din nou şi coboară în fosa iliacă stângă şi în fine în pelvis. Sunt cele patru
porţiuni
ale colonului:
ascendent, transvers, descendent şi sigmoi
dian.
Ultima porţiune a intestinului gros
este
rectul,
 care descinde la exterior prin orificiul anal. În stabilirea subdiviziunilor intestinului gros pot fi
luate în seam
ă şi alte criterii; dezvoltarea ontogenetică, activitatea fiziologică, aplicaţiile chirurgi
cale.
Criteriile embriologice
.
 Intestinul gros se dezvol
tă din ramura ascendentă a ansei ombilicale, distal de diverticulul cecal, şi din intestinul terminal.
Ce
cul cu apendicele vermiform, colonul ascendent şi cele două treimi drepte ale transversului
provin din ansa ombilicală; restul colonului transvers, colonul descendent şi cel sigmoidian
provin din
intestinul terminal.
Rectul se dezvoltă din cloacă.
Aceast
ă împărţire ţine seama şi de teritoriile vasculare. Ansa ombilicală a fost vascularizată de artera
mezenterică superioară, iar intestinul terminal de artera mezenterică inferioară. Aceste teritorii se
păstrează cu aproximaţie şi la adult.
 
 Din punct de vedere fiziologic
 ,
 
se semnalează pe colonul transvers, după ce încrucişează  porţiunea descendentă a duodenului,
un fel de sfincter descris de Cannon, care ar delimita colonul drept, unde au loc procesele de
fermentaţie, de colonul stâng, unde se petrec procesele de putrefacţie.
 
Ținând seama de alternarea segmentelor fixe cu cele mobile, se poate face o
împărţire
 anatomo-
chirurgicală
 
a intestinului gros. Cecul este de regulă mobil; colonul drept este fix şi include ascendentul şi
treimea dreaptă a transversului; urmează un segment mobil format de cele două treimi
stângi ale transversului; apoi un segment fix, dat de colo
nul descendent şi iarăşi o porţiune mobilă,
colo
nul sigmoidian; ultima parte, rectul, este din nou fixă.
 Plecând de la practicarea colectomii
lor pentru cancer, intestinul gros este împărţit în colon drept şi colon stâng. Această împărţire
este justificată de faptul că ţine seama de teritoriile vasculare sanguine şi limfatice şi permite
efectuarea unei ablaţii chi
rurgicale utile, curative. În cadrul acestei
diviziuni, colonul drept cuprinde întreaga porţiune de intestin gros situată la dreapta liniei de
coalescenţă preduodenală (linia de inserţie a mezenterului) şi este irigat de artera mezenterică
superioară, iar limfa este drenată spre noduri
le mezenterice superioare. Colonul
 
stâng cuprinde restul
intestinului gros, până
la
 
 joncţiunea sigmoidorectală. Este irigat
de
 
artera mezenterică inferioară şi limfa se colectează în
nodurile
 
mezenterice inferioare.
Menţionăm
 
de asemenea faptul că
adesea
 
se fo
loseşte termenul de colon pentru a denumi
intestinul gros, cecul, colonul propriu
zis, fără rect însă.
 
CONFORMAŢIA EXTERIOARA
 Din cele spuse mai sus, reies unele dife
renţe între intestinul mezenterial şi intestinul gros:
1) intestinul gros este mai scurt; 2) el are un lumen mai larg;
3) are o aşezare şi o direcţie mai fixă. În plus faţă de aceste carac
tere, nu totdeauna suficient de sigure pen
tru a le putea diferenţia,
 
intestinul gros are unele
 particularităţi morfologice absolut caracteristi 
 ce
 ,
 care îl deosebesc de ansele  jejun-
ileonului. Aceste particularităţi sunt:
teniile musculare, haustrele
 separate prin
 şanţuri trans
-