Baraboi,

alunele, barlaboi, gușniță, mandalaci.

Descriere
Plantă erbacee bienală din fam. Apiaceae. Se poate pereniza, având o rădăcină
tuberizată, napiformă sau rotunjită.

Rădăcinile tuberizate sunt cărnoase, puțin zaharoase și au un gust plăcut aromatic.

Tulpina ajunge până la 2 m, în partea inferioară adesea violet colorată, goală pe
dinăuntru, îngroșată sub noduri, prevăzută la bază cu peri aspri albi îndreptați în
jos, iar la partea superioară glabră.
Frunzele de 2–4 ori penat sectate.
Florile albe sunt dispuse în umbele compuse.
Fructul gălbui cu brazde brune.

Origine și răspândire
Răspândită în Europa Centrală și de sud-est, Caucaz și Armenia, crește prin
tufărișuri, margini de șanțuri, pe malul râurilor și pe terenuri necultivate, de la
câmpie până în etajul montan. Ocazional cultivată.

Ce culegem
Rădăcinile tuberizate.

Uz alimentar
În Franța, unde este cunoscut sunt denumirea de cerfeuil tubereux, este considerat
o delicatesă și apare pe lista unor restaurante foarte rafinate, ca ingredient de
lux. De aceea, un kilogram din aceste rădăcini se vinde foarte scump în unele piețe
din țările occidentale, undeva la 17 euro.
Nu este de mirare, căci acești tuberculi cărnoși au un gust dulceag și aromat, care
a fost asemănat alunelor de pădure.
O particularitate a barabulelor este cantitatea mare de zaharuri ce se intensifică
odată ce tuberculii au fost culeși și depozitați la rece pentru mai multe săptămâni
(până la două luni). Amilasa, o enzimă prezentă în rădăcini, transformă glucoza în
zahăr, făcând barabule și mai dulci odată cu trecerea timpului.
Barabulele se consumă fierte, gătite la aburi sau coapte, în modalități
asemănătoare cartofilor sau morcovilor.