Particularitatile de constructive a unui personaj dintr-o

nuvela studiata

In textile epice, personajele sunt purtatoare de semnificatie ale mesajului transmis

prin discursul narativ. Ele sunt rotitele care pun in miscare mecanismul universului fictional.
Specific nuvelei este faptul ca accentual cade pe constructia personajelor. In central
discursului narativ se afla protagonistul, celelalte personaje gravitand in jurul lui pentru a-I
sustine evolutia.

“Moara cu noroc” de Ioan Slavici, opera publicata in volumul “Novele din popor”,
este o nuvela psihologica de facture realista, in care punctual de fuga al discursului narativ
este Ghita, in calitatea sa de protagonist. Existenta sa fictional nu poate fi, insa, imaginata in
absenta celorlalte personaje ale textului in care i se oglindesc calitatile si defectele.

Statutul social al protagonistului este surprins inca din incipitul nuvelei, cititorul
descoperindu-l in ipostaza cizmarului sarac, nemultumit de propia conditite sociala. Mai mult,
apare in postura de pater familias, in cadrul unei familii patriarhale. Constientizand faptul ca
pe umerii sai apasa responsabilitatile familiei, decide sa ia in arenda carciuma de la Moara cu
noroc, tocmai pentru a-i asigura un trai mai bun. Odata mutat la moara, devine carciumar,
schimbarea de statut social implicand metamorfoze si la nivelul psihologic si moral.

Din punct de vedere psihologic, Ghita este la inceput un caracter puternic. Stapan
pe since, increzator in fortele propii, nu ia in seama sfaturile batranei sale soacre, si se muta
la Moara cu noroc. Sub influenta Samadaului, barbatul isi pierde treptat increderea in sine si
devine slab in fata tentatiei de a se imbogati, asa cum o marturiseste el insusi in secventa
monologata: “EI! Ce sa-mi fac?Asa m-a lasat Dumnezeu.Ce sa-mi fac daca e in mine ceva
mai puternic decat vointa mea?Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoase in spinare.”

Viziunea despre lume a autorului se reflecta, indeosebi, la nivelul statului moral al

protagonistului. Asa cum se prefigureaza inca din titlu, textul nuvelei lui Slavici va urmari
macinarea, pana la disparitie a constiintei lui Ghita. Existenta sa se inscribe initial in sfera
moralitatii: banul castigat in mod cinstit, imaginea de om onest in fata colectivitatii rurale sau
familia reprezentand valorile sale ontologice. Intovarasia cu Lica va duce insa la propia
prabusire morala: jura stramb la process, devenind, astfel, complice la jaf si la crima. Se
indeparteaza treptat de familie, ajungand chiar sa regrete ca are nevasta si copii si ca nu-si
poate asuma in totalitate riscul imbogatirii alaturi de Lica.

De altfel, pe tot parcusul discursului narativ se revela caracterul slab, usor

influentabil, al protagonistului, dar si lasitatea acestuie. Semnifica, in acest sens, este prima
intalnire dintre Ghita si Lica, moment in care Samadaul isi impune in fata noului carciumar
propiile reguli:”Eu vreau sa stiu intotdeauna cine trece pe aici, cine umbla pe drum, cine ce
zice si cine ce face si voiesc ca, in afara de mine, sa nu mai stie nimeni. Cred ca ne-am
inteles”. Se observa, aici modul diferit in care cele doua personaje se raporteaza la relatiile
interumane. Daca pentru Ghita relatiile dintre oameni se bazeaza pe incredere, pe respect,
pentru Lica, relatia cu partenerul de afaceri inseamna subordonare. La inceput Ghita pare sa
fie cuprins de junghiuri la amenintarile Samadaului ca, pe parcurs, aceste reactii sa se
transforme intr-o chinuitoare macinare sufleteasca, deoarece protagonistul nu gaseste in el
insusi resorturile necesare pentru a se sustrage influentei malefic a Samadaului.

In plus, discursul epic surprinde un conflict exterior reflectat in odul diferit de

raportare la lume specific celor doua mentalitati pe care le surprinde nuvela: cea traditional,
bazata pe princii morale, sic ea asa-zisa moderna, capitalista, in care valoarea suprema este
banul. Aceasta opozitie intre mentalitati devine un real pretext pentru ca autorulm sa dezvolte
un amplu conflict interior traversat de protagonist. Astfel sufletul lui Ghita este scindat intre
doua porniri pe cat de puternice pe atat de contradictorii: pe de-o parte, dorinta de a ramane
om cinstit alaturi de familie, iar , pe de alta parte, tentatia imbogatirii alaturi de Lica Samadaul.

In aceasi ordine de idei, modalitatile de caracterizare a protagonistului sunt

preponderant indirect, prin fapte, vorbe atitudini sau relatia cu celelalte personaje. Totodata,
in vederea sondarii realitatii interioare a actantului, autorul recurge la mijloace moderne de
caracterizare, precum monologul interior sau stilul indirect liber.

In concluzie, personajul Ghita, progatonist al nuvelei “Moara cu noroc”, devine

reprezentativ pentru viziunea despre lume a unui autor care a recurs la principiile estetice ale
realismului, pentru a surprinde metamorfozele din societatea rurala transilvaneana din a doua
jumatate a secolului al XIX-lea.