1.

Temelia credinței ortodoxe

În primul rând, ceea ce stă la baza temeliei credinței ortodoxe este aspectul faptului că
Dumnezeu nu este o esență impersonală, ci un Dumnezeu viu, personal. Astfel, în acest cadru
identificăm Cele trei Persoane ale Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, care Se află în raport
de intercomuniune Una cu Cealaltă. Cu alte cuvinte, ceea ce definește acest raport este
dragostea, privită nu ca atribut sau caracteristică a lui Dumnezeu, ci ca element specific ființei
Lui. 1

În al doilea rând,putem scoate în lumină faptul că următorul aspect al temeliei credinței

ortodoxe este acela al faptului că omul este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Însă,
ceea ce este lamentabil este aceea că omul a eșuat în atingerea acestei dumnezeiești chemări. El a
folosit libertatea dumnezeiască pentru a se îndepărta de Dumnezeu, mai degrabă decât a se
întoarce spre El cu dragoste.

Așadar, întrucât omul, prin sine însuși, nu poate depăși prăpastia dintre starea sa de
creatură și slava necreată a lui Dumnezeu, dar nici nu poate elimina efectele negative ale propriei
păcătoșenii, Însuși Dumnezeu, prin Iisus Hristos, a coborât pe pământ și S-a unit El Însuși cu
oamenii. În consecință, Mântuitorul a devenit om și a trăit o viață de om astfel încât omenirea să
poată împlini scopul pentru care a fost creată: unirea cu Dumnezeu:

“Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a
Unuia Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr”(In.1, 14).

Totodată, trebuie să precizăm faptul că prin asumarea umanității noastre, Dumnezeu a

asumat toate consecințele păcătoșeniei noastre. Astfel, vedem că nu a fost suficient ca El doar să
apară ca om sau să ia asupra Sa doar aspectele mai pregnante ale firii noastre; ceea ce a fost
trebuincios în scopul vindecării și răscumpărării umanității căzute, a fost intrarea lui Hristos în
adâncimile cele mai de jos ale existenței umane și ruperea legăturilor păcatuluiși ale morții
asupra neamului omenesc. Așadar, în acest cadru se reliefează semnificația Crucii: Fiul lui
Dumnezeu a coborât în adâncul iadului pentru a conduce omenirea până la înălțimile cerului.

În consecință, subliniem faptul că Întruparea reprezintă trecerea omenirii de la moarte la

viață. Astfel, unind umanitatea noastră cu El, Fiul lui Dumnezeu ne prezintă Tatălui Său, iar noi
ne împărtășim de viața Sfintei Treimi:

“Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie,
născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Și pentru că

1
Clark CARLTON, Credința-Să înțelegem creștinismul ortodox, Ed. Ecclesiast, 2010, p.36.
sunteți fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre, care strigă: Avva,
Părinte!”(Gal. 4, 4-6). 2

Nu în ultimul rând, ultimul aspect al temeliei credinței ortodoxe este trăirea vieții
duhovnicești în cadrul Trupului tainic al lui Hristos care este Biserica.

Mergând pe ideea de mai sus, menționăm faptul că Trupul lui Hristos reprezintă prezența
continuă a lui Hristos aici pe pământ și participarea omenirii la lucrarea Lui de mântuire. Prin
urmare, Biserica este o continuare a Întrupării. Prin actul părtășiei la viața Bisericii, omul
participă la viața lui Hristos. Cu alte cuvinte, putem afirma că viața Lui devine de fapt viața
noastră:

“Am fost răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine și
viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și
S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”(Gal. 2, 20).

De asemenea, remarcăm faptul că omul, până nu ia parte de bunăvoie la viața lui Hristos,
nu are nicio speranță de viață veșnică pentru că doar prin El, ajunge să fie unit cu Dumnezeu-
Tatăl:

“Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și dacă nu veți
bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi...Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu,
rămânbe întru Mine și Eu întru el....”(In. 6, 53; 56).

Mai departe, precizăm faptul că Biserica, ca taină a prezenței lui Hristos, nu este în
primul rând o instituție, ci o viață: viața Sfintei Treimi devenită accesibilă și pentru om. Prin
urmare, fiecare lucrare pe care Biserica o săvârșește este o Taină. Această taină reprezintă atât
descoperirea vieții Sfintei Treimi către om, cât și participarea omului la această viață
dumnezeiască. 3

În concluzie, punctăm încă o dată faptul că temelia credinței ortodoxe are la bază trei
elemente: Sfânta Treime, omul și Biserica ca Trup tainic al lui Hristos prelungit peste veacuri.
Dacă Hristos nu este Dumnezeu făcut om, atujnci nu există nicio speranță pentru mântuirea
noastră. Acest fapt are la bază ideea că omul niciodată nu s-ar putea împărtăși din viața lui
Dumnezeu dacă El nu ar fi luat primul asupra Sa viața omului. Așadar, Biserica se învârte în
jurul acestor două dogme: Sfânta Treime și Întruparea; Biserica este întruparea vieții Sfintei
Treimi, ea este însăși experiența mântuirii. 4

2
Ibidem, pp.37-38.
3
Ibidem, p.39.
4
Ibidem, p.40.