Eutanasierea unei civilizații

”Banc despre educația din URSS. «De trei ani, soția merge la un curs de bucătari. Înseamnă că știe să
gătească foarte bine. Nu, au ajuns abia la partea despre Al 20-lea Congres la Partidului».

Este un banc despre deturnarea unei activități non-politice, gătitul. Însă poate fi vorba la fel de bine și
despre biologie, istorie sau matematică. Scopul era nu (sau nu numai) să umple mintea oamenilor cu
lucruri aprobate de stat; era să creeze un om nou. Unul care să fie entuziasmat de cauzele „progresiste”,
care să reacționeze imediat la presiunea colegilor, să exercite el însuși presiuni asupra altor colegi de
breaslă, un om prezumțios, un homo sovieticus care să fie materia primă a Noului Ierusalim Marxist. Așa
cum le spunea Stalin scriitorilor, «producția de suflete este mai importantă decât producția de
tancuri»”, scrie Arif Ahmed, profesor de filosofie la Universitatea Cambridge.

Arif Ahmed scrie că exista rasism în Occident și că a simțit el însuși asta – nu a reușit să-și
găsească o cameră în studenție, spre deosebire de colegii săi albi. ”Însă a impune cursuri de
diversitate pentru că încă mai există rasism este ca și cum ai prescrie tratament cu lipitori pentru
ca pe oameni îi doare capul”, consideră profesorul.

”Comunismul s-a încheiat. Însă producția de suflete, mai bine zis ingineria socială, supraviețuiește în
anglosfera capitalistă. În universitățile vestice nu numai că supraviețuiește, ci prosperă, sub forma
Eutanasierea unei civilizații
îndoctrinării politice care este numită acum ”training” sau ”mission statement”, un soi de evanghelii ale
zilelor noastre: rasism, prejudecăți inconștiente, transfobie și restul.

Universitatea St Andrew’s insistă ca viitorii studenți să parcurgă de un modul despre ”diversitate” și abia
apoi să se poată înscrie. Întrebările includ: ”Acceptarea vinovăției personale este un prim pas util pentru
a învinge prejudecățile inconștiente. Sunteți de acord sa nu?”. Singurul răspuns permis este ”sunt de
acord”. Însă ce se întâmplă dacă nu simți asta și nu vrei sa accepți ideea că ești vinovat pentru orice? Ce
se întâmplă dacă gândești (ca Nietzsche) că vinovăția în sine este contraproductivă?

Universitatea mea, Cambridge, vrea ca profesorii să facă un training pentru ”conștientizarea problemelor
rasiale”. Asta înseamnă ”să presupui că rasismul este peste tot”. Cei care participă sunt avertizați de la
bun început că ”aici nu este locul pentru a intelectualiza acest subiect”. Adică nu este locul pentru a
dezbate aceste subiect. Dar nu asta ar trebui oare să facă profesorii de la Cambridge? Însă stați liniștiți,
pentru că acest „training” ne mai anunță că ne va ajuta să trecem peste sentimentele de rușine și
vinovăție pe care le-am putea avea pe parcursul ”dezvoltării unei identități antirasiste”.

Și nu vorbim doar despre Cambridge și St Andrew’s. Rasismul sau ”prejudecățile inconștiente” se predau
și la Aberdeen, la Edinburgh, Goldsmiths, Liverpool, Oxford, Sheffield, Solent și în sute de alte
universități și departamente din țară.

Și nu este vorba doar despre acest „training”. Scopul în sine al universității este redefinit. Poate că vă
gândiți că universitățile exista pentru a-i învăța pe oameni și pentru a cerceta. Asta este o naivitate deja.
Cele mai multe universități au ajuns să se numească ”instituții antirasiste”, nu nersasiste, ceea ce
înseamnă: activism cu scop politic. Spre exemplu, Universitatea Sussex spune: ”ca instituție, trebuie să
jucăm un rol activ în demantelarea sistemului și a structurilor care duc la inegalitatea rasială,
dezavantajare și subreprezentare”. Universitatea Bristol vrea ca membrii ei ”să se ridice împotriva
rasismului oriunde se manifestă”.

Or, potrivit noilor definiții, rasismul se manifestă mai des decât își pot imagina nu numai rasiștii, ci și
victimele. Spre exemplu, un departament de la Cambridge le spune studenților că conceptul ”rasism”
include ”credințe, sentimente, atitudini, supoziții și acțiuni care duc la reproducerea si restabilirea unui
sistem care oferă grupului dominant posibilitatea de a prospera, în timp ce grupurile minoritare sunt
marginalizate”. Vă rog să observați că aceasta definiție vrea să suprime nu numai un comportament, ci și
„credințe”, pe baza de nedemonstrat a faptului că „reproduc un sistem”.

Imaginați-vă ca sunteți un student deștept de 18 ani, alb, deloc rasist și deloc privilegiat, un student aflat
pentru prima dată departe de casă, și că sunteți la o prelegere de sociologie, politică sau filosofie, unde
profesorul spune, probabil pe un ton agresiv, că albii sunt categoric rasiști. Experiențele tale ajung să-ți
Eutanasierea unei civilizații
urle în creier și să-ți spună că nu este așa. Dar în contraziceți pe profesor? Firește că nu – până la urmă,
universitatea ți-a spus, chiar de pe siteul ei, că asta înseamnă rasism și ca trebuie să lupți împotriva lui.

Prin urmare, taci. Așa fac toți, iar minciuna se răspândește. Asta e valabil și cu privilegiile albilor, și cu
imigrația, și cu religia, și cu avortul. Totul este repetat sutelor de studenți, semestru după semestru.

Șiiții au conceptul ”ketman”. Este practica prin care îți ascunzi sau îți negi adevăratele idei, atunci când
te confrunți cu persecuția religioasă. În cel mai bun caz, studentul nostru își petrece întreaga perioadă de
studii universitare – poate întreaga viață – practicând o formă seculară de ketman. Dar poate fi mai rău:
autocenzura ajunge să-i sufoce vocea interioară și începe să creadă în ceea ce repetă papagalicește;
ajunge să-i denunțe pe alții pentru că sunt rasiști sau transfobi sau orice; iar după câțiva ani ajunge să
scrie, să lucreze în presă sau într-o corporație; și astfel continuă eutanasierea Vestului.

A impune cursuri de diversitate pentru că încă mai există rasism este ca și cum ai prescrie tratament cu
lipitori pentru ca pe oameni îi doare capul. Sute de studii arată că asta nu ține. Ba chiar exacerbează
prejudecățile existente. Când astfel de cursuri sunt obligatorii, e și mai rău. Un studiu american din 2016
făcut pe 800 de firme arată următoarele: ”La cinci ani de la trainingul obligatoriu pentru manageri, nu
am observat nicio îmbunătățire a proporției femeilor albe angajate în poziții de top, nici la  bărbații
negri, nici la hispanici. Ba chiar a scăzut procentul femeilor de culoare și al bărbaților și femeilor
asiatice. Trainerii ne spun că oamenii răspund prin rezistență la cursurile obligatorii”.

Deci, obligativitatea acestor cursuri înrăutățește lucrurile.

Un alt motiv este interesul corporatist. Corporațiile spun „măcar facem ceva”. A face ceva sau a da
impresia că faci ceva este o practică răspândită în lumea corporațiilor. Companiile petroliere investesc în
mod ostentativ în energie regenerabilă, iar companiile de tutun investesc în cercetarea medicală.
Începând din vara anului 2020, această atitudine s-a mutat la birocrații care conduc universitățile, care
vor să arate că fac ceva în privința rasismului. De aici au venit declarațiile solemne despre George Floyd,
înfierarea violenței politiei și retorica antirasistă a universităților.

Însă universitățile noastre ”anti-rasiste” își spun rareori și ”anticorupte”, ”antigenocid” sau
„anticenzură”. Indiferent de rațiunea introducerii acestor cursuri, există doi mari beneficiari: (a) șefii
universității, care se pot legitima ca progresiști si (b) complexul diversitar-industrial ai cărui clienți au
devenit universitățile. Cei care pierd sunt profesorii și studenții care se așteptau să primească o educație,
nu îndoctrinare. În cele din urmă, toată lumea va avea de pierdut.

În 1967, președintele Universității din   Chicago l-a numit pe profesorul Harry Kalven să pregătească o
„declarație despre rolul universității în acțiunea politică și socială”. Iată ce spune Raportul Kalven:
”Misiunea universității este să descopere, să îmbunătățească și să răspândească știința. Aria sa de
activitate include toate aspectele și valorile societății. O universitate, dacă este fidelă scopului ei, trebuie
să primească pe toată lumea, să încurajeze diversitatea viziunilor. Nu poate insista ca toți membrii ei să
îmbrățișeze o anumită politică socială”.

Aceste cuvinte ar trebui scrise cu litere de-o șchioapă în birourile tuturor rectorilor. Asta ar semnala
limpede că șefii universităților și statul sunt conștienți de diferența dintre universitățile bine conduse și
universitățile care sunt pe cale să devine fabrici de turme de oi.”