Sunteți pe pagina 1din 5

În cadrul acestui capitol avem prezentate următoarele parabole: ,,I.

Pilda viei pe
care o dăduse la gospodari nemulțumiți, reprezentând păcatul și ruina bisericii iudaice;

II. Mântuitorul care i-a redus la tăcere pe cei care s-au gândit să-l prindă în capcană cu
o întrebare despre plata tributului Cezarului;

III. Aducerea la tăcere a saducheilor”;

IV. Prima convorbire a Mântuitorului cu un scrib despre prima și marea poruncă a


dumnezeieștii legi;

V. Încurcarea fariseilor prin întrebarea că Hristos este Fiul lui David;

VI. Lauda față de femeia care a depus cei doi bani în vistierie;

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat în pilde cum a intenționat să întemeieze


Biserica ,astfel el ,, începe prin pilde să arate cum ar lăsa deoparte biserica evreiască, care
ar fi putut fi altoită în stoc, dar a fost construită pe ruinele lui.”1

În cadrul versetelor primei pericope evanghelice Mântuitorul spune biecunoscuta


parabolă a lucrătorilor viei(însă scopul era acela de a-i mustrea pe cărturari). La un
moment dat Mântuitorul ,,Iisus a decis să le grăiască în pilde’’ 2. Astfel le-a grăit despre
un om care ,, sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a
dat-o lucrătorilor,iar el s-a dus departe’’3.

Analizând textul ne dăm seama că este vorba despre un om foarte avut la acea vreme-
de pildă un mare dregător,rege sau chiar împărat-(mai ales datorită faptului că a clădit
turn).

1
https://www.christianity.com/bible/commentary/matthew-henry-complete/mark/12
2
https://www.bibleref.com/Mark/12/Mark-chapter-12.html
3
Sfânta Evanghelie după Marcu,cap.12,v.1,p.1154
Desigur că drept conotație omul din parabolă îl întruchipează pe Dumnezeu-Creatorul
,,… tuturor celor văzute și nevăzute”4 ,care în realitate a dat poporului evreu Legea Sa
cea ca să o împlinească (cu menirea de a fi bineplăcuți înaintea Lui).

Însă cei învățați din popor și-au însușit-o lor astfel s-au abătut de la drumul cel bun.
Însă cum mila Sa față de neamul omenesc nu are limite a trimis prooroci care să le
reamintească care< <este drumul cel bun pe care să pășească>> . Dar ei nu au dorit, astfel
pe unii i-au ocărât și bătut iar pe alții i-au ucis.

După cum ni se relatează și în Sfânta Scriptură: ,, Și la vreme,a trimis la lucrători o


slugă,ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei,punând mâna pe ea,au bătut-o și i-au dat
drumul fără nimic.Și a trimis la ei,iarăși,altă slugă,dar și pe aceea,lovind-o cu pietre,i-
au spart capul și au ocărât-o.Și a trimis alta. Dar și pe aceea au ucis-o;și pe multe
altele:pe unele bătându-le,iar pe altele ucigându-le.”5

Mai adaugă că avea un fiu care l-a trimis,crezând că de acesta se vor rușina dar de
fapt nu s-a petrecut chiar așa,ci ,,u zis între ei:Acesta este moștenitorul;veniți să-l
omorâm și moștenirea va fi a noastră. Și prinzându-l l-au omorât și l-au aruncat afară
din vie”6.

Privind cu atenție la această imagine vedem cum de fapt lăcomia(una dintre cele mai
odioase patimi) pune stăpânire pe sufletul omenesc și îl transformă într-un monstru
capabil de orice.

Desigur că la final aceștia urmau să fie dezmoșteniți iar via(Legea) urma să fie dată
altora care erau mult mai sârguitori.

La o vreme după ceea ce s-a petrecut cărturarii ,,au trimis pe unii dintre farisei și
irodieni la Iisus să-l prindă în cuvintele sale.’’7 Astfel în vicleșugul lor l-au
întrebat: ,,Învățătorule,știm că spui adevărul și nu-Ți pasă de nimeni,fiindcă nu cauți la

4
Crezul creștin-ortodox,al doilea verset.
5
Marcu,op.cit.
6
Op.cit
7
https://www.bibleref.com/Mark/12/Mark-chapter-12.html
fața oamenilor,ci cu adevărat înveți calea lui Dumnezeu. Se cuvine a da dajdie Cezarului
sau nu?”8

Însă cunoscând vicleșugul care era în inima lor le-a spus că de ce îl ispitesc și a mai
adăugat să-i dea un dinar. După ce i-au dat dinarul a urmat întrebarea al cui chip este,la
care ei au răspuns că este al Cezarului.

În următoarea clipă Mântuitorul le-a spus să dea cezarului ce este al Cezarului iar lui
Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.

Nu după mult timp au venit saducheii care fiind convinși în sinea lor de faptul că nu
există deloc înviere-dar fiind curioși de ceea va zice Mântuitorul - însă au început să-i
grăiască despre învățătura sfântului proroc Moise care le-a dat în scris că dacă fratele
cuiva va deceda iar femeia (lui) va rămâne fără copil s-o ia fratele ,,său și să ridice
urmaș fratelui”9;au mai adăugat că mai erau șapte frați,la care primul și-a luat femeie
însă a murit și nu a lăsat urmaș. A urmat al doilea care a luat-o dar și acesta a pățit
precum primul. Al treilea a procedat la fel,dar a avut parte de aceeași soartă. Astfel toți
cei șapte au murit fără să aibă urmași,iar la urmă și femeia.

Tot din vicleșugul lor au mai adăugat că la înviere a cui va fi femeia.

Mântuitorul a exprimat faptul că se rătăcesc deoarece nu cunosc scripturile nici


puterea lui Dumnezeu. A mai adăugat faptul în clipa Învierii nu se va mai face nici
însurătoare nici măritiș,ci toți vor fi asemenea îngerilor.

Ca fapt divers trebuie menționat faptul că saducheii au fost printre cei mai bine
educați ai acelor vremi. ,, Ei nu credeau în nemurire, în spirite sau în îngeri. Scopul
întrebării lor a fost să facă ideea de înviere să pară absurdă.” 10 Ei erau în realitate convinși
de faptul că în clipa decesului trupului la fel și sufletul moare odată cu acesta.

După un timp la El vine un cărturar care îl întreabă care este cea dintâi poruncă.
Mântuitorul i-a răspuns pe loc:,, Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul
Domn. Şi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău,
din tot cugetul tău şi din toată puterea ta".11

Însă de remarcat este faptul că Mântuitorul i-a spus-o și pe a doua: Să iubești pe


aproapele tău ca pe tine însuți.

8
Op.cit,v.14
9
Op.cit.,v.19
10
https://enduringword.com/bible-commentary/mark-12/
11
Marcu,op.cit,v.28-30
Aici am putea preciza că Mântuitorul de fapt dorea să testeze inima și cugetul lăuntric
al aceluia;dar și mai mult să le reamintească și celorlalți despre aceasta(care probabil că
nu au mai ținut seama de ea).

,, Este prima poruncă în ceea ce privește prioritatea. Orice alt act de ascultare este gol
dacă nu Îl iubim pe Dumnezeu mai întâi.”12

La ceva vreme învăța prin temple și grăia despre cum zic cărturarii că <<Hristos este
Fiul lui Dumnezeu>>.La care a început să grăiască despre David care a grăit întru Duhul
Sfânt:<< Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe
vrăjmaşii tăi aşternut picioarelor Tale>>.

După aceasta le-a mai spus să i-a seama cărturarii care preferau să stea prin piețe și sî se
plimbe << în haine lungi şi să li se plece lumea în pieţe>> și mai ales << să stea în
băncile dintâi în sinagogi şi să stea în capul mesei la ospeţe>> .

La o vreme observă cum mulțimea arunca bani în cutia darurilor,dar mai mult se uita la
o văduvă săracă care a aruncat doi bani. A urmat să îi cheme pe ucenici și să le spună că
văduva a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toţi ceilalţi.

Pune accent pe faptul că ei au aruncat ,, din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei”.
Aici reiese că acei bani era tot ceea ce ea avea(toată avuția sa).

În concluzie în cadrul acestui capitol se observă limpede cum Mântuitorul de fapt


dorea ca toată lumea să i-a aminte la Învățăturile Sale de Domn și adevărat Învățător care
dorea să aducă înapoi la casa lui Israel oile cele rătăcite.Trebuie precizat faptul că pe cele
care nu doreau să se îndrepte le mustra(nu din răutate ci din dragostea Sa cea
nemăsurată).

Bibloigrafie: 1)Sfânta Scriptură;

12
Apud: https://enduringword.com/bible-commentary/mark-12/
Webografie:1)
https://www.bibleref.com/Mark/12/Mark-chapter-
12.html

2)
https://www.christianity.com/bible/commentary/matt
hew-henry-complete/mark/12

3) https://enduringword.com/bible-commentary/mark-
12/

S-ar putea să vă placă și