INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI.

Infracţiunile contra patrimoniului reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în Capitolul VI al Părţii speciale a
Codului penal al Republicii Moldova, fiind fapte prejudiciabile, săvârșite cu intenţie sau din imprudenţă, care
vatămă – în mod exclusiv sau în principal – relaţiile sociale cu privire la patrimoniu.

Obiectul juridic generic al infracţiunilor din grupul analizat îl constituie relaţiile sociale cu privire la patrimoniu.

Patrimoniu - totalitatea a drepturilor și obligaţiilor patrimoniale (care pot fi evaluate în bani), privite ca o sumă de
valori active și pasive, strâns legate între ele, aparţinând unor persoane fizice și juridice determinate” (alin. (1) al art.
284 din Codului civil al Republicii Moldova).

Valoarea: a) Bunurile și drepturile ce constituie obiectul acestor raporturi permit persoanei să-și îndeplinească
obligaţiile cu caracter economic. b) Capacitatea juridică. c) Patrimoniul este o emanaţie a personalităţii, deoarece
drepturile și obligaţiile patrimoniale sunt caracteristice subiectelor de drept. d) Apărarea persoanei ca subiect de
drept înseamnă și apărarea acesteia ca titulară a unui patrimoniu. e) Dreptul de proprietate, un drept real tipic, este
recunoscut ca drept fundamental al omului, prevăzut în tratatele și convenţiile internaţionale.

Toate aceste fapte sunt prejudiciabile, pentru că aduc atingere unei valori sociale fundamentale și fac cu neputinţă
circuitul civil. Împotriva acestora, mijloacele de drept civil sunt neputincioase, deoarece se limitează la repararea
prejudiciului, adică la refacerea activului patrimonial. Dar ele nu pot să prevină, prin represiune, repetarea unor
astfel de fapte care creează starea de nesiguranţă a proprietăţilor și de insecuritate a circuitului civil.

Obiect juridic special, format din relaţiile sociale referitoare la anumite valori sociale specifice: relaţiile sociale cu
privire la posesia asupra bunurilor mobile (în cazul infracţiunilor de la art. 186, 187 din CP al RM); relaţiile sociale
cu privire la posesia asupra bunurilor imobile (în cazul infracţiunii de la art. 193 din CP al RM); relaţiile sociale cu
privire la substanţa, integritatea și potenţialul de utilizare a bunurilor (în cazul infracţiunilor de la art. 197, 198 din
CP al RM) etc.

Dar pe lângă infracţiunile cu obiect juridic simplu, mai există și infracţiuni cu obiect juridic complex și infracţiuni
cu obiect juridic multiplu, făcând parte din același capitol al legii penale. În cazul ultimelor, relaţiile sociale,
referitoare la anumite valori sociale specifice care derivă din patrimoniu, sunt vătămate nu în mod exclusiv, ci în
principal. Totodată, în mod adiacent, se aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la anumite valori sociale
specifice, care derivă din alte valori sociale fundamentale decât patrimoniul.

Printre infracţiunile cu obiect juridic complex se numără: tâlhăria (art. 188 din CP al RM); șantajul (art. 189 din CP
al RM); escrocheria (art. 190 din CP al RM) etc. Totodată, se poate remarca vătămarea, în mod adiacent, a unor
relaţii sociale referitoare la valorile sociale specifice, care derivă din alte valori sociale fundamentale decât
patrimoniul, la unele modalităţi agravate ale infracţiunilor cu obiect juridic simplu. Aceste modalităţi sunt prevăzute
la: lit. e) din alin. (2) al art. 187; lit. b), c) din alin. (2) al art. 193; lit. a), b) al alin. (2) al art. 197; lit. a), b) din alin.
(2) al art. 198 din CP al RM etc. Printre infracţiunile cu obiect juridic multiplu pot fi enumerate: delapidarea averii
străine (art. 191 din CP al RM); dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se știe că au fost obţinute pe
cale criminală (art. 199 din CP al RM). Astfel de infracţiuni, ca și infracţiunile complexe, au unul sau câteva obiecte
juridice secundare. Însă, spre deosebire de infracţiunile complexe, ele reprezintă o singură acţiune (inacţiune), și nu
un sistem de acţiuni (inacţiuni).

În calitate de victimă a infracţiunilor contra patrimoniului evoluează posesorul de fapt.

Victima nu are obligaţia să probeze că deţine careva poziţie juridică în raport cu bunul ce i-a fost sustras, distrus,
deteriorat etc. prin comiterea faptei infracţionale.

Sub aspectul laturii obiective, este necesar a menţiona că infracţiunile contra patrimoniului se comit, în majoritatea
cazurilor, prin acţiune. Numai în cazul faptelor infracţionale prevăzute la art. 196, 197, 198, 200 din CP al RM se
poate săvârși și o inacţiune. Cea mai mare parte a faptelor incriminate în cadrul Capitolului VI din Partea specială a
Codului penal sunt infracţiuni materiale. Pe de altă parte, infracţiuni formale sunt cele prevăzute la art. 188, 189,
192 din CP al RM etc.

Semnele secundare ale laturii obiective sunt, în general, irelevante pentru calificarea infracţiunilor contra
patrimoniului. Totuși, pentru unele din aceste infracţiuni, existenţa următoarelor semne este obligatorie: 1) metoda:
pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit. c) din alin. (2) al art. 186; lit. d) din alin. (2)
al art. 187; lit. d) din alin. (2) al art. 188 din CP al RM) etc.; 2) modul: ascuns (art. 186 din CP al RM); deschis (art.
187 din CP al RM); 3) mijloacele: armă sau alte obiecte folosite în calitate de armă (lit. e) din alin. (2) al art. 188; lit.
b) din alin. (3) al art. 189 din CP al RM); 4) locul: încăpere, alt loc pentru depozitare sau locuinţă (lit. c) din alin. (2)
al art. 186; lit. d) din alin. (2) al art. 187; lit. d) din alin. (2) al art. 188 din CP al RM); buzunare, genţi sau alte
obiecte prezente la victimă (art. 192 din CP al RM); 5) timpul: timpul unei calamităţi (lit. a) din alin. (3) al art. 186;
lit. a) din alin. (3) al art. 187; lit. a) din alin. (3) al art. 188 din CP al RM) etc.

Din punctul de vedere al laturii subiective, menţionăm, în primul rând, că forma de vinovăţie la majoritatea
infracţiunilor analizate se exprimă prin intenţie. Doar faptele incriminate la art. 198 și 200 din CP al RM sunt
săvârșite din imprudenţă. Majoritatea infracţiunilor contra patrimoniului presupun existenţa obligatorie a scopului de
cupiditate. Prezenţa acestui scop nu se cere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 193, 197, 198, 199, 200 din CP al
RM. De regulă, subiect al infracţiunilor contra patrimoniului poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la
momentul săvârșirii infracţiunii a împlinit vârsta răspunderii penale: 14 ani (art. 186-188; alin. (2)-(4) ale art. 189;
alin. (2), (3) ale art. 190; alin. (2) ale art. 192; art. 195; alin. (4) al art. 196; alin.(2) art.197 din CP al RM) sau 16 ani
(în celelalte cazuri). De asemenea, în cazul unor fapte infracţionale din grupul examinat, legea cere ca subiectul să
aibă o calitate specială: persoana căreia i s-au încredinţat în administrare bunurile victimei (art. 191 din CP al RM);
persoana căreia i-a fost încredinţată paza bunurilor victimei (art. 200 din CP al RM) etc.