Încălzirea globală

Cresterea temperaturii medii in anii 1995 - 2005 faţă de

media anilor 1940 - 1980.

Evoluţia temperaturilor medii anuale şi a mediilor pe cinci

ani în epoca industrializării.

Încălzirea globală este fenomenul de creştere

continuă a temperaturilor medii înregistrate
ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum
şi a apei oceanelor, constatată în ultimele două secole,
dar mai ales în ultimele decenii.

Temperatura medie a aerului în apropierea

suprafeţei Pământului a crescut în ultimul secol cu
[1]
0,74 ±0,18 °C.

Dacă fenomenul de încălzire este cvasi-unanim acceptat de oamenii de ştiinţă şi de factorii de decizie,
există mai multe explicaţii asupra cauzelor procesului. Opinia dominantă este că încălzirea se
datorează activităţii umane, în special prin eliberarea de gaz carbonic in atmosferă prin arderea de
combustibili fosili.

Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei (engleză Intergovernmental Panel on Climate

Change) afirmă că „cea mai mare parte a creşterii temperaturii medii în a doua jumătatea a secolului al
XX-lea se datorează probabil creşterii concentraţiei gazelor cu efect de seră, de provenienţă antropică.
[1]
Ei consideră că fenomenele naturale ca variaţiile solareşi vulcanismul au avut un mic efect de
încălzire până în anii 1950, dar după efectul a fost de uşoară răcire.[2][3]

Teoria încălzirii globale antropice este contestată de unii oameni de ştiinţă şi politicieni, cum ar
fi Claude Allègre sau Václav Klaus.

Încălzirea globală are efecte profunde în cela mai diferite domenii. Ea determină sau va determina
ridicarea nivelului mării, extreme climatice, topirea gheţarilor, extincţia a numeroase specii şi
schimbări privind sănătatea oamenilor. Împotriva efectelor încălzirii globale se duce o luptă susţinută,
al cărei aspect central este ratificarea de către guverne aProtocolului de la Kyoto privind reducerea
emisiei poluanţilor care influenţează viteza încălzirii.

Ciclurile climatice

Clima Pământului a suferit dintotdeauna modificări ciclice, cu perioade de răcire şi încălzire.

Modificările au diferite durate, precum şi diferite amplitudini. Se menţionează următoarele tipuri de
cicluri:

 Ciclul zi-noapte (ciclul circadian), în care temperaturile pot varia de la câteva grade, până la
câteva zeci de grade. Acest ciclu este prea rapid pentru a fi luat în considerare în cazul
schimbărilor climatice.
 Ciclul anual (anotimpuri), în care variaţia temperaturii şi a altor parametri, de exemplu a
concentraţiei de dioxid de carbon) este sesizabilă pe un grafic care arată influenţa industrializării.
 Ciclul solar, cu o durată de cca. 11 ani, indică o variaţie periodică a temperaturilor, care poate
masca încălzirea globală.
 Ciclul glaciar, care se întinde pe durate de mii până la sute de mii de ani şi determină mari
variaţii climatice.

Ciclul solar

Corelaţia dintre radiaţie, numărul petelor solare,

erupţiile solare şi radiaţia din banda de 10,7 cm.

Ciclul solar, este o variaţie a activităţii solare cu o

durată medie de 11,2 ani, însă se cunosc cicluri
solare cu durate între 8 şi 15 ani. Se presupune că un ciclu solar este determinat decâmpul său
magnetic, care se inversează o dată la 11 ani, un ciclu magnetic complet durând de fapt 22 de ani.
Activitatea solară este caracterizată prin numărul de pete solare, numărul de erupţii solare şi radiaţia
solară. Cel mai bun indice este considerat cel al radiaţiei de 2,8 GHz, adică a radiaţiei cu lungimea de
undă de 10,7 cm.

Numărul petelor solare în ultimii 400 de ani.

Nu se cunoaşte prea bine influenţa ciclului solar

asupra climei, însă lipsa petelor solare din a doua
jumătate a secolului al XVII-lea a coincis cu o
 perioadă foarte friguroasă, perioada
minimului Maunder, numită „mica
glaciaţiune”, sau „mica eră

glaciară.[4]

Ciclul glaciar

În ultimii 400 000 de ani au avut loc trei

mari glaciaţiuni.

Studiul climei din vechime, de exemplu

din cuaternar (de acum 1,8 milioane de ani) şi până astăzi se poate face pe baza carotajelor
din Antarctica, cum a fost cazul staţiei Vostok, carotaje care pot extrage gheaţă de la adâncimea de
3500 m.[5] Vechimea gheţii este de câteva sute de mii de ani. Compoziţia izotopică a oxigenului extras
din gheaţă permite reconstituirea temperaturii atmosferei pe o perioadă în urmă de până la 700 000 de
ani.

În figurile alăturate glaciaţiunile au fost următoarele:[6] glaciaţiunea Mindel, care a durat între anii
650 000 – 350 000 î.Hr.,glaciaţiunea Riss, care a durat între anii 300 000 - 120 000 î.Hr.
şi glaciaţiunea Würm, care a durat între anii 80 000 – 10 000 î.Hr. Tot în era cuaternară, înainte de
cele trei menţionate a avut loc glaciaţiunea Günz, care a durat între anii 900 000 – 700 000 î.Hr.[6] În
perioada cuaternară variaţiile de temperatură n-au depăşit 10 °C, iar maximele de temperatură n-au
depăşit niciodată +4 °C faţă de temperaturile actuale. În perioade mai îndepărtate variaţiile de
temperatură au atins 22 °C, iar maximele +8 °C. În perioada acestor maxime gheţurile au dispărut
complet.

Studiului glaciaţiunilor a relevat perfecta corelaţie între temperatură, întinderea gheţurilor şi

concentraţia de dioxid de carbon în atmosferă.

Evoluţia climei

Evoluţia în evul mediu

Temperatura în ultimii 2000 de ani,

reconstituită. Reconstituirea se bazează pe
analiza inelelor de creştere al arborilor şi pe
grosimea gheţarilor.

Figura alăturată prezintă evoluţia

temperaturilor în ultimii 2000 de ani.
Temperaturile figurate în grafic reprezintă mediile pe câte un interval de 10 ani. Întrucât nu
există măsurători de temperatură directe în această perioadă, temperaturile au fost reconstituite pe baza
măsurării grosimii inelelor de creştere ale arborilor şi a grosimii gheţarilor. Datarea inelelor arborilor
se poate face pe baza determinării concentraţiei de carbon 14, activitatea biologică în ultima mie de
ani fiind prezentată în figura din dreapta.

Activitatea biologică după

determinările cu 14C, în
ultima mie de ani.

Variaţiile climatice în evul

mediu n-au fost aşa de mari
ca în perioadele
glaciaţiunilor. Totuşi, în
ultima mie de ani se observă
o perioadă caldă în secolele
al X-lea şi al XI-lea,
perioadă numită maximul medieval. Este epoca în care vikingii au descoperitGroenlanda, al cărui
nume, „Ţara verde” indică un peisaj cu vegetaţie, nu acoperit dezăpezi şi gheţuri.

În continuare însă, în perioada (1550 - 1850) a urmat o răcire, mica eră glaciară, în care iernile au fost
foarte reci, în special cea dintre anii1708 - 1709[7].

Evoluţia în perioada actuală

Conform temperaturilor reconstituite de climatologi, ultimul deceniu din secolul al XX-lea şi

începutul secolului al XXI-lea constituie cea mai caldă perioadă din ultimii 2000 de ani (vezi figura
mai sus). Epoca actuală este mai caldă cu câteva zecimi de grad faţă de maximul medieval. Evoluţia
temperaturilor, conform Global Historical Climate Network (română GHCN - Reţeaua pentru
urmărirea climatului global), în ultimii ani este următoarea:[8]
Creşterea temperaturii medii anuale faţă de media perioadei 1951 - 1980, conform GHCN
Anul 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Creşterea de
0,35 0,12 0,14 0,24 0,38 0,30 0,40 0,57 0,33 0,33
temperatură °C
Anul 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
Creşterea de
0,48 0, 56 0,55 0,49 0,62 0,54 0,57
temperatură °C

România nu face excepţie, la conferinţa „Măsuri de adaptare şi reducere a impactului schimbărilor

climatice” raportându-se creşteri ale temperaturii cu 0,5 °C în ultimul secol.[9]
2007 a fost anul temperaturilor record. Iarna dintre 2006 - 2007 a fost cea mai caldă din ultimii 100 de
ani, de când există observaţii meteorologice în România.[10] Totodată, în prima lună a anului 2007, a
fost depăşită temperatura maximă absolută a lunii ianuarie la 24 de staţii meteorologice.[10] Tendinţa de
încălzire s-a menţinut şi pe timpul verii. În luna iulie s-a înregistrat un număr record de 148 de cazuri
cu temperaturi maxime zilnice egale sau mai mari de 40 °C. Comparativ, în luna iulie a anului 2004,
maxima de 40 °C a fost atinsă sau depăşită doar de două ori.[10] La Calafat, în luna iulie s-a atins
temperatura de 44 °C.[11] Temperatura maximă absolută a verii s-a înregistrat în toate cele trei luni: la
53 staţii în iunie, 94 staţii în iulie şi la 17 staţii în august.[10] Totodată, a fost atins numărul maxim lunar
de zile consecutive caniculare, în care s-au înregistrat temperaturi de peste 35 °C şi de nopţi
consecutive tropicale, cu temperaturi mai mari de 20 °C.[10]

În general, anul 2007 este considerat un an al fenomenelor meteorologice extreme.[12][13]

Şi în anul 2008 în România au apărut încă de la începutul verii atenţionările de caniculă.[14][15]

Cauze ale încălzirii

Ponderea diferiţilor factori în forcingul radiativ în2005 relativ la situaţia din anul 1750.[16]

Clima se schimbă datorită forcingului[17] extern, în funcţie de influenţa deplasării pe orbită în jurul
Soarelui,[18][19][20] erupţiilor vulcanice[21] şi efectului de seră. Ponderea diverselor cauze ale încălzirii
este în studiu, dar consensul oamenilor de ştiinţă [22][23] este că principala cauză este creşterea
concentraţiei gazelor cu efect de seră datorită activităţilor umane din epoca industrializării. În special
în ultimii 50 de ani, când se dispun de date detaliate, acest lucru este evident. Cu toate astea, există şi
alte ipoteze, care atribuie încălzirea variaţiilor activităţii solare[24][25][26]

Efectele forcingului nu sunt instantanee. Inerţia termică a solului şi oceanelor duce la presupunerea că
starea curentă a climei nu este în echilibru cu forcingurile. Studiile pe modelele climatice indică că,
chiar dacă concentraţiile gaselor cu efect de seră s-ar menţine la cele ale anului 2000, clima tot s-ar
mai încălzi cu 0,5 °C.[27]

Efectul de seră
Explicaţia fenomenului
Pentru detalii, vezi: Efect de seră.

Bilanţul energetic stabilizat al atmosferei terestre.[28]

Efectul de seră este un fenomen natural prin care o parte a radiaţieiterestre în infraroşu este reţinută
de atmosfera terestră. Efectul se datorează gazelor cu efect de seră care reflectă înapoi această radiaţie.

În figura alăturată sunt prezentate fluxurile termice în atmosferă, în regim stabilizat. Din radiaţia solară
incidentă, de 342 W/m2 cota de 107 W/m2 este reflectată de atmosferă şi sol. Restul este reţinut în
atmosferă sau ajunge pe sol. Din totalul de 559 W/m2 (67 + 24 + 78 + 390) din atmosferă,
235 W/m2 sunt radiaţi în afara atmosferei, iar restul de 324 W/m2 se reîntorc pe Pământ datorită
efectului de seră. În acest fel se închide bilanţul energetic (342 = 107 + 235).

Efectul actual al existenţei gazelor cu efect de seră este că temperatura medie a Pământului este cu cca.
33 °C mai mare decât ar fi în lipsa lor, adică este de cca. +15 °C în loc să fie de -18 °C. În acest sens,
efectul de seră este benefic, el asigurând încălzirea suficientă a Pământului pentru a permite
dezvoltareaplantelor aşa cum le cunoaştem noi azi.

Dacă concentraţia gazelor cu efect de seră creşte, echilibrul prezentat este perturbat, cota de
235 W/m2 se micşorează iar cea de 324 W/m2 creşte, diferenţa de flux termic se acumulează în
atmosferă, care astfel se încălzeşte. De aceea, termenul de „efect de seră” este folosit cel mai adesea în
vorbirea curentă pentru a evidenţia contribuţia unor anumite gaze, emise natural sau artificial, la
încălzirea atmosferei terestre prin modificarea permeabilităţii atmosferei la radiaţiile solare reflectate
de suprafaţa terestră. Principalul element responsabil de producerea efectului de seră sunt vaporii de
apă, cu o pondere de 36 - 70 % urmaţi de dioxidul de carbon, cu o pondere de 9 - 26 %, metanul, cu o
pondere de 4 - 9 % şi ozonul, cu o pondere de 3 - 7 %.[28][29]citat de [30] Alte gaze care produc efect de
seră, însă cu ponderi mici, sunt protoxidul de azot hidrofluorocarburile, perfluorocarburile şi fluorura
de sulf.[31]

Vaporii de apă
Pentru detalii, vezi: Circuitul apei în natură.

Prezentarea schematică
a elementelor
componente ale
circuitului apei în
natură.

Cantitatea de vapori de
apă din atmosferă
depinde exclusiv de
termodinamica
atmosferei.[32] Cantitatea
de vapori de apă pe care
o poate conţine aerul este în funcţie de presiunea de saturaţie, care, la rândul ei, depinde de
temperatură. Presiunea de saturaţie a vaporilor de apă în atmosferă se poate exprima prin formule
teoretice simple,[33] sau, mai exact, prin formule semiempirice (formule ale căror constante au fost
determinate pe baza observaţiilor experimentale), cum sunt relaţiile Wexler.[34]Presiunea de saturaţie a
vaporilor de apă creşte repede cu temperatura, astfel că dacă la 10 °C 1 kg de aer uscat poate absorbi
7,73 g de apă, la temperatura de 30 °C poate absorbi 27,52 g.[35]

Presiunea locală a vaporilor (practic concentraţia lor locală) determină viteza evaporării. Un vânt uscat
îndepărtează vaporii de apă formaţi, permiţând evaporarea unei noi cantităţi de apă, ceea ce explică
efectul de uscare al vântului. La rândul său, vântul este generat de diferenţele de presiune atmosferică,
diferenţe care apar datorită diferenţelor de densitate ale aerului, densitate care depinde de temperatură.
Se observă că temperatura şi variaţiile ei sunt responsabile de cantitatea de vapori de apă în atmosferă.
Efectul de seră al vaporilor de apă este însă natural şi nu există nicio posibilitate tehnică de a influenţa
cantitatea de vapori de apă din atmosferă în afară de încercarea de a reduce temperatura. De remarcat
că evaporarea este reversibilă, prin scăderea temperaturii vaporii de apă se condensează, efect
observat toamna şi iarna, când scăderea anuală a temperaturilor determină creşterea precipitaţiilor.

Din cele prezentate, deşi vaporii de apă sunt principalul gaz cu efect de seră, nu cu privire la el trebuie
luate măsuri în cazul încălzirii globale.

Dioxidul de carbon
Pentru detalii, vezi: Circuitul carbonului în natură.

Ciclul carbonului în
natură.

Carbonul este elementul

principal care asigură
viaţa. Ca şi alteelemente
chimice, el este
angrenat în natură într-
un circuit. Cea mai
mare parte a
combinaţiilor sub formă
gazoasă este formată
dindioxidul de carbon.

În figura alăturată sunt prezentate fluxurile de carbon între atmosferă şi biosferă, hidrosferă şi litosferă.

 Între atmosferă şi biosferă: plantele în timpul nopţii şi animaleletot timpul elimină prin
respiraţie dioxid de carbon. În timpul zilei plantele asimilează carbonul din CO2 şi, cu
ajutorul luminiisolare, prin procesul de fotosinteză îl transformă în combinaţii organice, eliberând
oxigenul. Capacitatea biosferei de a asimila carbonul este, totuşi, limitată.
 Între atmosferă şi hidrosferă: CO2 este un gaz relativ solubil în apă şi există un echilibru al
concentraţiei CO2 în apă. Oceaneleconţin dizolvate cantităţi imense de CO2, care, în caz că
echilibrul ar fi perturbat, ar putea fi eliminate în atmosferă, ducând la o perturbaţie climatică
extremă. Solubilitatea gazelor în apă descreşte pe măsură ce temperatura apei creşte, ca urmare la
o încălzire a oceanelor, eliberarea CO2 în atmosferă este un pericol real.
 Între biosferă şi litosferă: în trecutul îndepărtat, în special în carbonifer, o mare parte a
plantelor din flora din epocă au ajuns în pământ, stocând în litosferă carbonul din corpul lor sub
formă de zăcăminte de cărbune.[36] De fapt, se consideră că în acea perioadă atmosfera terestră
conţinea CO2 în loc de oxigen, iar plantele au teraformat atmosfera, oxigenul de acum şi lipsa
dioxidului de carbon (concentraţia actuală de numai 0,03 %[36]) fiind de fapt urmarea acestei
activităţi.[36]
 Între atmosferă şi litosferă: actual carbonul este eliberat din litosferă în atmosferă sub formă
de CO2 prin activităţi
antropice
(ardereacombustibililor fosili)
. Se consideră că în ultima
jumătate de secol au fost
 emise în atmosferă cantităţi foarte mari de CO2 şi metan, care, prin efectul de seră au dus la
începerea fenomenului de încălzire globală.

Concentraţiile de dioxid de carbon în atmosferă măsurate la Mauna Loa, în Hawaii.[37]

Începând cu anul 1958 Roger Revelle, ajutat de Charles David Keeling au început să măsoare
concentraţiile de CO2 din atmosferă.[38] Acestea au fost măsurate Mauna Loa, în Hawaii. Aspectul în
dinţi de fierăstrău al curbei se datorează anotimpurilor. Majoritatea uscatului, pe care creşte vegetaţia,
se află în emisfera nordică. Primăvara şi vara vegetaţia asimilează CO2necesar creşterii frunzelor, ca
urmare concentraţia de CO2 din atmosferă scade. Toamna şiiarna frunzele se descompun eliberând
CO2 şi concentraţia lui în atmosferă creşte.[39] Din grafic se vede că concentraţia de CO2 a crescut de la
316 ppm în părţi volumice în anul 1960 până la cca. 385 ppm în iarna anului 2007.

Metanul

Este o altă combinaţie chimică sub formă gazoasă în care se găseşte carbonul în atmosferă.

La cantităţi volumice egale, metanul produce un efect e seră mai important decât dioxidul de carbon,
însă datorită concentraţiilor sale mici în atmosferă, de cca. 1,8 ppm[40] efectul global este mai mic, cam
un sfert din cel al CO2.[40] De la începutul revoluţiei industriale concentraţia de metan în atmosferă a
crescut cu 149 %.

Ozonul

Ozonul din straturile superioare ale atmosferei, deşi este extrem de necesar pentru viaţă prin faptul că
reflectă radiaţia în ultraviolet a Soarelui, reflectă selectiv radiaţia în infraroşu emisă de sol, ceea ce
face ca el să producă un efect de seră. Efectul de seră global al ozonului este greu de estimat exact,
ultimele rapoarte ale IPCC estimează acest efect la cca. 25 % din efectul dioxidului de carbon.[41]

Alte gaze cu efect de seră

Alte gaze care produc efect de seră:[31] protoxidul de azot, hidrofluorocarburile, perfluorocarburile şi
fluorura de sulf.

 Protoxidul de azot.
 Compuşii halogenaţi. Dintre aceştia fac parte hidrofluorocarburile (freonii - CFC, HCFC,
HFC; Freon-11 = R-11 = CFC-11, Freon-12 = R-12 = CFC-12, Freon-113 = R-113 = CFC-113,
Freon-22 = R-22 = HCFC-22), perfluorocarburile (PFC) şi hexafluorura de sulf (SF6). De subliniat
că aceste substanţe, în afară de efectul de seră, au un efect devastator asupra stratului de ozon.

Fenomene sinergice
Erupţie a vulcanului Kanaga din Alaska.

Vulcanismul este un factor a cărui importanţă a fost subestimată până recent.[21]Vulcanismul contribuie
la încălzirea globală în două moduri:

 prin gazele cu efect de seră (în general CO2) care sunt conţinute în magmă;
 prin cenuşa vulcanică, şi aerosolii sulfuroşi care obturează radiaţia solară.[42]

Se consideră că efectul vulcanilor în perioada preindustrială (înainte de 1850) a fost de încălzire, dar
după, efectul a fost de răcire, datorită contribuţiei la întunecarea globală.[1]

Efectul antropic

Concentraţiile de dioxid de carbon în

perioadele glaciare şi în prezent.

Activitatea umană în perioada industrializării a

dus la:[43]

 Emisii de dioxid de carbon ca urmare

a arderii combustibililor fosili
pentru transporturi, încălzire, climatizare,
producerea curentului
electric în termocentrale şi în industrie.
Creşterea emisiilor de CO2 este agravată de
defrişări, care se datorează tot activităţii omului, defrişări care reduc cantitatea de CO2 absorbită
de plante.
 Emisii de metan, ca urmare a activităţilor agricole, cum ar fi creşterea vacilor şi
cultivareaorezului, datorită scăpărilor prin neetanşeităţile conductelor de transport şi distribuţie
agazului metan precum şi datorită utilizării solului.
 Emisii de N2O ca urmare a folosirii îngrăşămintelor chimice şi a arderii combustibililor fosili.
 Emisii de compuşi halogenaţi datorită utilizării freonilor în instalaţiile frigorifice, în
instalaţiile pentru stingerea incendiilor şi ca agent de propulsie în sprayuri, precum şi datorită
utilizării hexafluorurii de sulf ca protecţie împotriva arcurilor electrice.
 Creşterea concentraţiei aerosolilor, ca urmare
a activităţilor industriale, de exemplu mineritul la
suprafaţă.
Emisiuni ale gazelor de seră după ţări, în anul 2000.

Emisiuni ale gazelor de seră, pe cap de locuitor, în anul 2000.

De la începutul revoluţiei industriale concentraţia de dioxid de carbon a crescut cu 32 %. Aceste

niveluri sunt mult mai mari decât cele măsurate în cadrul programului Ice Core,[5] şi sunt comparabile
cu cele atinse acum 20 de milioane de ani.[44]

Producerea de CO2 prin arderea combustibililor fosili, a căror ponderi în perioada 2000 - 2004 au fost:
[45]

 arderea cărbunelui: 35 %
 arderea combustibililor lichizi: 36 %
 arderea combustibililor gazoşi: 20 %
 instalaţiile de faclă la extragerea şi prelucrarea hidrocarburilor: 1 %
 alte hidrocarburi: 1 %
 producţia de ciment: 3 %
 alte surse (transport maritim şi aerian necuprins în statisticile naţionale): 4 %

După cum se vede din figurile alăturate, pe ţări, cele mai mari emisii de CO2 le au Statele Unite ale
Americii, urmate de China, Indonezia, Rusia, India şi Brazilia. Emisiile de CO2 ale SUA se datorază
economiei sale, mare consumatoare de petrol, iar ale Chinei şi Rusiei datorită industriilor lor
energetice bazate pe arderea cărbunilor.

Pe cap de locuitor, emisiile corespund practic nivelurilor industrializării.

Exemple de despăduriri făcute de om

În Bolivia, imagine din satelit.


În Mexic, prin ardere.

Pentru mangal, în pădurea tropicală.

În munţii Usambara,Tanzania

Efecte ale încălzirii

Efecte asupra atmosferei

Creşterea umidităţii la Boulder, Colorado.

Efectele asupra atmosferei se manifestă prin creşterea vaporizaţiei, a precipitaţiilor şi a numărului

furtunilor. După cum s-a spus mai sus, creşterea temperaturii duce la creşterea cantităţii de vapori de
apă care poate fi conţinută în atmosferă. Deşi în secolul al XX-lea vaporizaţia s-a redus ca urmare a
întunecării globale,[46] în perioada actuală vaporizaţia creşte datorită încălzirii oceanelor. Pentru a se
realiza echilibrul circuitului apei în natură trebuie să crească şi nivelul precipitaţiilor.[47][48] Creşterea
precipitaţiilor poate duce la intensificareaeroziunii în unele zone, de exemplu în Africa, ceea de poate
duce chiar la deşertificare, sau la favorizarea creşterii vegetaţiei în zonele aride.

Ciclonul Catarina atingând coasteleBraziliei în 2004.

Unii oameni de ştiinţă consideră că vaporizaţia crescută va

genera furtuni. În general uraganele apăreau doar
în Atlanticul de nord. Totuşi, în 2004 a apărut primul ciclon în
Atlanticul de sud, ciclonul Catarina, care a afectat Brazilia.
Deşi a avut o viteză a vântului de 40 m/s (144 km/h), unii
dintre meteorologii brazilieni zic că n-ar fi fost uragan.[49] Nu există consens cum că acest uragan ar fi
legat de încălzirea globală,[50] dar unele modele climatice prevăd apariţia cicloanelor în Atlanticul de
sud ca urmare a încălzirii globale.[51] Se spune că în a doua jumătate a secolului al XXI-lea va creşte
numărul de furtuni în zonele temperată şi arctică din emisfera nordică şi în zona antarctică,[47][52] însă
mecanismul furtunilor nu este limpede. Furtunile care nu sunt de origine tropicală depind
de gradientul termic, care scade în emisfera nordică, deoarece regiunile polare se încălzesc mai mult
decât restul emisferei.[53]

Efecte asupra hidrosferei

Descreşterea grosimii gheţurilor

arctice între anii 1982 - 2007
Animaţie completă (7 M)
Topirea calotelor polare

Observaţiile din satelit indică o

reducere treptată a suprafeţelor
calotelor polare. În figura
alăturată se vede (în momentul
opririi) cu cât au fost gheţurile
mai întinse în iarna anului 1982
faţă de iarna anului 2007.

Vârsta medie a gheţurilor arctice a

scăzut în perioada 1988 - 2005 de
la 6 la 3 ani.[54] Încălzirea climei în
această regiune este de cca.
2,5 °C,[55] (în loc de 0,7 °C în medie pe planetă), iar grosimea medie a gheţurilor a scăzut cu 40 % în
perioada 1993 - 1997 faţă de perioada 1958 - 1976.[56] În 2007, observaţiile din satelit au relevat o
accelerare a topirii banchizei arctice, cu o scădere a suprafeţei sale cu 20 % în decursul unui singur an.
[57]
Dacă tendinţa continuă, unele observatoare consideră că banchiza se va topi complet vara deja din
2013, în loc de 2030 cât se estima înainte.[58]. Se speră că satelitul specializat CryoSat-2, care va fi
lansat pe orbită în 2009 să furnizeze informaţii mai exacte cu privire la acest fenomen.[59]

Şi în Antarctica apar fenomene de topire.[60] Încălzirea s-ar datora schimbării direcţiei vânturilor
dominante, a măririi concentraţiei gazelor cu efect de seră şi a deteriorării stratului de ozon.[61].
Desprinderea gheţurilor de pe şelful Antarcticii a
crescut în ultimul deceniu (până în 2008) cu 75 %.[62]

Retragerea şi dispariţia gheţarilor, topirea zăpezilor

Evoluţia grosimii gheţarilor, conform WGMS şi NSIDC.

Şi gheţarii tereştri suferă un proces de topire. Observaţii disparate indică retragerea gheţarilor începând
din anul 1800. Măsurători regulate au fost făcute începând din anul 1950 de către Serviciul Mondial de
Urmărire a Gheţarilor (engleză World Glacier Monitoring Service -WGMS) şi de Centrul Naţional de
Date pentru Zăpadă şi Gheaţă (engleză National Snow and Ice Data Center - NSIDC).

Retragerea gheţarilor alpini, în special în vestul Americii de Nord, în Groenlanda,[63]

[64]
Asia,Alpi, Indonezia, Africa (Kilimandjaro) şi în America de Sud a fost folosită de IPCC în
raportul său din 2001 drept probă a încălzirii globale.[65][66]

Cazul particular al zăpezilor de pe Kilimandjaro, care a fost iniţial controversat,[67][68] a fost reevaluat în
urma rapoartelor IPCC. În galeria următoare se prezintă comparativ două fotografii, prima făcută la 17
februarie 1993, iar a doua la 21 februarie 2000. Kilimandjaro a pierdut în secolul al XX-lea 82 % din
gheţarii săi, care se estimează că vor dispărea complet în jurul anului 2020.[69].

Ridicarea nivelului mării, acidifierea oceanelor, oprirea termosifonului salin

Creşterea nivelului mării în secolul al XX-lea.

Unul din efectele încălzirii globale este creşterea nivelului mării, efect care are două cauze:

 creşterea volumului apei prin dilatare în urma încălzirii;

 adaosul de apă provenit din topirea gheţurilor din calotele polare şi gheţarii tereştri.

Conform rapoartelor IPCC, în secolul al XX-lea nivelul oceanelor a crescut cu 0,1 - 0,2 m, însă efectul
de creştere va mai dura mult timp. Nu se pot face previziuni exacte, deoarece rezultatele depind de
modelele emisiilor gazelor cu efect de seră. În ritmul actual, se prevede o creştere a nivelulul mării de
0,18 - 0,59 m la sfârşitul secolului al XXI-lea şi de 2 m la sfârşitul secolului al XXIII-lea.[47][52]
Schimbări ale pH-ului suprafeţei oceanelor între 1700 - 1990.

Dizolvarea în oceane a CO2 suplimentar din atmosferă, presupus de origine antropică, a dus la
scăderea pH-ului apei de la suprafaţa oceanelor, adică la acidifierea lor. Se estimează că între
anii 1751 şi 1994 pH-ul suprafeţei oceanelor a scăzut de la 8,179 la 8,104 (o schimbare de -0,075).[70]
[71]
.

Al Gore demonstrând în filmul Un adevăr incomodfuncţionarea termosifonului salin.

Termosifonul salin este un fenomen de circulaţie globală a apelor oceanice. El începe în

nordulOceanului Atlantic cu mişcarea apelor sărate reci spre fund, ape care curg de-a lungul
continentelor America de Nord, de Sud şi Antarctica până în oceanele Indian şi Pacific. Acolo se
încălzesc şi se ridică la suprafaţă, urmând un traseu invers, împinse şi de vânturile alizee. Prin această
mişcare o cantitate imensă de căldură este transportată de la ecuator spre nordulEuropei, care astfel are
o climă mult mai blândă decât alte regiuni de la aceeaşi latitudine, de exemplu Siberia. Prin topirea
gheţurilor arctice, la apele reci se adaugă o mare cantitate de apă dulce, cu densitate mai mică decât a
apei sărate, ceea ce micşorează presiunea activă care determină scufundarea apelor reci. IPCC
consideră că în secolul al XXI-lea circulaţia termosifonului salin se va încetini, iar pe termen lung este
posibil chiar să se oprească definitiv.

[Efecte asupra litosferei

Incendiu de pădure în 25 iulie 2007 în Grecia.

Încălzirea globală determină ridicarea temperaturii solului, ceea ce duce la uscarea lui,
favorizând incendiile de pădure. Între 20 iunie şi 8 iulie 2008 în California se declanşaseră deja 18 000
de incendii, devastând 241 600 ha.[72] În afară de perturbarea ciclului carbonului, incendiile pot duce
la eroziunea solului, analog cu efectele despăduririlor. Deşi prin ardere se creează un efect sinergic,
totuşi, prin încălzire regiuni mai nordice devin propice pentru dezvoltarea pădurilor, astfel că efectul
incendiilor de pădure asupra fenomenului de încălzire globală este incert.[73][74][75]

Un efect cert este însă eliberarea metanului prin topirea permafrostului siberian şi a gheţii. Se
estimează că în următoarele decenii ar putea fi eliberate până la 70 de miliarde tone de metan, un gaz
cu efect de seră foarte puternic.[76][77]

Efecte asupra biosferei

IPCC prezintă o serie de observaţii privind influenţa încălzirii globale asupra biosferei, observaţii care
arată destabilizarea locală a climei şi dereglarea anotimpurilor. Aceste observaţii nu sunt însă
distribuite uniform, 96 % din ele au fost efectuate în Europa şi America de Nord şi doar 2,75 % în alte
continente.[78] Conform acestora, anotimpurile apar desincronizat faţă de prevederile astronomice, cu
un avans local de până la două săptâmâni.[79] Acest lucru influenţează de exemplu perioadele
de migraţie ale păsărilor. Un studiu asupra comportamentului sezonier al 130 de specii de animale a
arătat un decalaj de cca. 3,2 zile pe deceniu, iar în unele zone, de exemplu la Torino, chiar mai mult,
de 4,4 zile pe deceniu.[80]

Fenomenul se observă şi la plante. În Europa, frunzele şi florilor apar în medie mai repede cu 2,4 -
3,1 zile, iar în America de Nord cu 1,2 - 2,0 zile pe deceniu.[81] Momentul atingerii maximului anual al
CO2 în atmosferă în emisfera nordică confirmă avansul anotimpurilor, în 1990 el fiind atins cu 7 zile
mai devreme ca în 1960.[82]

[Consecinţe

Economice

Raportul UE privind consecinţele încălzirii globale asupra mediului de securitate atrage atenţia asupra
faptului că topirea gheţurilor arctice ar putea face exploatabile resurse naturale ca pescuitul, sau
zăcămintele de gaze naturale şi petrol care sunt momentan blocate sub platforma continentală
îngheţată. Acest lucru ar putea genera divergenţe între Rusia, Statele
Unite, Canada, Norvegia şi Danemarca.[83]

Asupra agriculturii Un timp s-a crezut că încălzirea globală are efecte benefice
asupra agriculturii datorită creşterii concentraţiei de CO2 asimilabil prinfotosinteză. Creşterea
temperaturilor a permis cultivarea plantelor în locuri unde acest lucru nu era posibil, de exemplu
cultivarea orzului înIslanda.[84] Tot această încălzire poate determina deplasarea zonelor de pescuit spre
nord.[84]
Deşi în unele locuri, de exemplu în Siberia, încălzirea este favorabilă, în altele, de exemplu în Africa,
ea are efecte dramatice, deoarece contribuie la extinderea deşertului Sahara peste Sahel.[85]

Asigurări

Asigurările sunt direct afectate de modificările climatice. Se estimează că numărul catastrofelor

naturale s-a triplat faţă de anii 1960, iar din acestea, 35 - 40 % se datorează încălzirii globale.[86][87]

Transport

Drumurile, pistele de aterizare, căile ferate, conductele pot fi afectate de variaţiile de temperatură mai
mari, pot avea o durată de serviciu mai mică şi pot necesita întreţinere sporită. De exemplu, topirea
permafrostului poate afecta aeroporturile.[88]

Inundaţii

Ridicarea nivelului mării duce la acutizarea problemelor inundaţiilor, în special a zonelor foarte joase,
cum sunt cele din Olanda, Bangladeshşi la Veneţia. În zonele inundabile trăiesc adesea comunităţi
foarte sărace, deoarece este singurul teren fertil la care au acces. Sărăcia face să nu poată plăti
asigurări, ceea ce face să nu-şi poată compensa pierderile în caz de dezastre naturale.[89]

Trecerea de nord-vest

Topirea gheţurilor arctice în perioada de vară poate deschide trecerea de nord-vest, care în 2007 s-a
deschis navigaţiei în mod natural pentru prima oară în istorie.[90] Acest lucru scurtează cu cca. 5000
de mile marine (9000 km) rutele navelor între Europa şi Asia, în special apetrolierelor care nu pot
trece prin Canalul Panama.

Sănătate

Creşterea temperaturilor măreşte riscul afecţiunilor cardiovasculare[91] şi măreşte concentraţiile de

ozon troposferic, care este un poluant care poate produce astm bronşic.[92] Organizaţia Mondială a
Sănătăţii (OMS) apreciază că procesul de încălzire globală este vinovat de moartea anuală a 150 000
de persoane şi îmbolnăvirea altor 5 milioane din cauza valurilor de căldură sau a diferitelor calamităţi
naturale declanşate de acest proces.[93]

În România, în iunie 2008 canicula a determinat 187 de cazuri care au necesitat ajutor medical, din
care 139 în Bucureşti.[94][95][96]

Apărare Implicaţiile încălzirii globale din punct de vedere militar au fost examinate de Consiliul
Consultativ Militar (engleză Military Advisory Board), un grup de generali în retragere ai SUA, care
au relevat câteva aspecte:[97]

 Acutizarea conflictelor în zonele afectate de dezastre provocate de schimbările climatice;

 Migrarea populaţiilor din zonele afectate de dezastre;
 Probleme privind dependenţa energetică.
Modele climatice, previziuni

Previziuni privind încălzirea globală

făcute înainte de 2001 de diverse
modele climatice.

Pentru a se putea analiza măsurile care

se impun pentru combaterea încălzirii
globale este nevoie de evaluarea atât a
evoluţiei climei în viitorul imediat şi mai îndepărtat, cât şi a efectului măsurilor propuse.[98] În acest
scop au fost elaborate diverse modele climatice,[99]cu care, folosind calculatoare puternice se obţin
previziunile. Aceste modele iniţial simulau doar modificările de temperatură şi deplasările maselor de
aer atmosferic şi de apă ale oceanelor, fenomene tratate cu mijloacele CFD. Ulterior modelele au fost
dezvoltate, încluzând efectul de seră (inclusiv ciclul carbonului şi efectul antropic), efectul aerosolilor,
alnorilor, al utilizării solului, al oceanelor şi al forcingului radiativ.[100] Aceste modele sunt acceptate
de comunitatea ştiinţifică şi pot simula înclusiv variaţii climatice sezoniere, fenomenul El Niño,
variaţia nivelului apei în nordul oceanului Atlantic, sau chiar evoluţia temperaturilor în întregul secol
al XX-lea.

Previziunile au fost elaborate de CCSR,[101] NIES,[102] CCCma,[103] CSIRO,[104] Hadley Centre,

[105]
GFDL,[106] MPIM,[107] şi NCAR[108] pe baza scenariilor SRES[109] A2 privind emisiile, în ipoteza că
nu se ia nicio măsură pentru reducerea emisiilor.

Distrubuţia geografică a încălzirii în

secolul al XXI-lea, bazată pe modelul
climatic HadCM3.

Harta alăturată privind distribuţia

temperaturilor a fost elaborată folosind
modelul HadCM3 (Hadley Centre
Coupled Model, version 3) şi presupune scenariile actuale privind creşterea economică şi a emisiilor
de gaze de seră. În figură, încălzirea medie globală corespunde la cca. 3,0 °C.

Desigur, modelele prezintă încă un oarecare grad de incertitudine, datorat în cea mai mare parte
modelării fenomenelor care se petrec la scară mică, cum ar fi modelarea norilor, a celulelor de furtună
şi a circulaţiei de aer locale, datorită reliefului local. În plus, posibilităţile modelelor sunt limitate de
capacitatea de calcul a calculatoarelor actuale. Cu toate astea, IPCC consideră modelele climatice
drept instrumente pertinente pentru obţinerea previziunilor privind evoluţia climei. Aceste modele
estimează că clima globală se va încălzi cu 1,1 - 6,4 °C în cursul secolului al XXI-lea.[110] Estimările
variază din cauza faptului că nu poate fi prevăzută evoluţia emisiilor de gaze care cauzează efectul de
seră.

Dezbateri social-politice

Unul dintre primele articole care au semnalat încălzirea globală a fost The Discovery of the Risk of
Global Warming[111] Tema a fost reluată pe larg în diferite cărţi [112][113][114]

În decembrie 1997 160 de ţări au participat la Kyoto la negocieri privind emisiile de gaze de seră,
negocieri finalizate prin Protocolul de la Kyoto. Prin acest protocol ţările industrializate se obligă ca în
perioada 2008 - 2012 să reducă emisiile poluante cu 5,2 % în comparaţie cu emisiile din 1990. La
negocieri n-au participat SUA şi Australia, responsabile de cca. 30 % din emisii.[115] Recent Australia a
ratificat protocolul[116], SUA rămânând singura ţară industrializată care nu l-a ratificat.[116]

 Actual, în scopul dezbaterii problemei încălzirii globale se organizează anual Conferinţa

Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, ajunsă în 2007 la cea de a 13-a ediţie. Ultimele
conferinţe au avut loc la Montreal (2005),[117] Nairobi (2006) şi Bali (2007).[118] La ultima s-au
discutat probleme ca: reducerea despăduririlor, dezvoltarea, adoptarea şi transferul de
noi tehnologii, examinarea raportului IPCC, ghidul de implementare al articolului 6 al
Protocolului de la Kyoto, cele mai bune practici

Măsuri

In cadrul UE se discută despre limitarea încălzirii globale, care prevede măsuri pentru limitarea
încălzirii globale la 2 °C,[121] în contrast cuadaptarea la încălzirea globală, care prevede măsuri
pentru reducerea efectelor încălzirii globale.

Limitarea încălzirii globale se reduce practic la limitarea concentraţiilor de CO2 la 400 - 500 ppm în
volum. Valorile în ianuarie 2007 sunt de 383 ppm şi cresc anual cu 2 ppm. Pentru a evita foarte
probabila depăşire a celor 2 °C ar trebui ca nivelele de CO2 să fie stabilizate imediat, ceea ce nu se
întrezăreşte prin prisma programelor actuale.[122] Calea propusă este reducerea emisiilor de gaze cu
efect de seră prin reducerea consumurilor energetice şi utilizarea energiei din surse regenerabile.

Economia de energie

Una dintre cele mai bune acţiuni pentru reducerea încălzirii globale este reducerea consumului
de energie prin:

 Adoptarea de tehnologii moderne, care nu sunt energointensive. Acest lucru este valabil în
special pentru România, a cărei industrie se bazează pe tehnologii vechi. Consumul specific de
energie primară pe unitatea de venit naţional este în România de circa două ori mai mare decât
media din Uniunea Europeană.[123]
 Reducerea consumului energetic prin reducerea iluminatului artificial. Pentru popularizare,
în 2007 Sydney a avut iniţiativa stingerii luminilor timp de o oră, iniţiativă la care au participat 2,2
 milioane de case şi agenţi economici.[124] În 29 martie 2008 la iniţiativă au aderat încă 23 de oraşe
mari din lume[125] şi au participat 50 de milioane de oameni,[124] iar în 2009 „ora Pământului” a fost
în 28 martie, orele 20:30 - 21:30, ţinta finnd un miliard de becuri stinse.[126]
 Eficientizarea transportului prin folosirea hidrogenului drept combustibil în
locul hidrocarburilor, prin folosirea biodieselului drept combustibil regenerabil şi prin înlocuirea
transportului cu camioanele cu cel pe calea ferată.[127][128]

Prin reducerea consumului de energie scade sarcina termocentralelor. Proporţional scade cantitatea ce
combustibil consumată, deci emisiile de CO2 în atmosferă. Producţia de CO2 în România depăşeşte pe
cea a Regatului Unit datorită tehnologiilor ineficiente.[129]

Energiile alternative

În scopul reducerii emisiilor de CO2 se recomandă utilizarea energiilor care nu se bazează pe

tehnologia de ardere, cum sunt energia solară,energie hidraulică şi energia eoliană. Captarea energiei
solare este dificilă, actual recomandările sunt ca ea să fie captată sub formă de biomasă. Energia
hidraulică exploatabilă actual este limitată şi nu poate satisface cererea, însă ea joacă un rol cheie în
acoperirea vârfurilor de sarcină. Energia eoliană este disponibilă doar în anumite zone, iar
randamentul captării sale este scăzut.

Biomasa

Arderea biomasei s-a practicat din cele mai vechi timpuri, oamenii folosind drept combustibil lemnul.
Din punct de vedere al ciclului carbonului arderea plantelor este ecologică. Deşi prin arderea lor
carbonul coţinut în ele este eliberat în atmosferă sub formă de CO2, acest carbon provine chiar din
CO2 din atmosferă, captat în procesul de fotosinteză. Deci arderea plantelor este un proces de reciclare
a carbonului, spre deosebire de arderea combustibililor fosili, care introduce în atmosferă noi cantităţi
de CO2. Totuşi arderea lemnului nu este o soluţie bună, deoarece ritmul de regenerare al copacilor este
mic, regenerarea lemnului durând cca. 30 de ani. O soluţie alternativă este arderea porumbului,[130] care
în cultură se reface anual. În acest caz culturile de porumb joacă rolul unui imens captator solar,
ecologic. Pentru asigurarea necesităţilor energetice este nevoie de cultivarea cu porumb destinat
arderii a cca. 15 % din suprafaţa agricolă. Opţiunea este sprijinită de American Corn Growers
Assocication (AGCA - română Asociaţia Cultivatorilor de Porumb Americani) şi National Corn
Growers Assocication (NGCA - română Asociaţia Naţională a Cultivatorilor de Porumb). Arderea se
poate face atât în termocentrale, care însă trebuie echipate cu instalaţii de ardere adaptate acestui tip de
combustibil, cât şi în instalaţii de încălzire individuale[131] care ard boabe de porumb în loc de peleţi,
instalaţii care se găsesc în comerţ.[132]

Altă cale este fermentarea porumbului în vederea producţiei de etanol, însă aceasta este considerată o
cale mai puţin eficientă.[133]
Tot drept culturi energetice pot fi considerate culturile de floarea soarelui, soia şi în special rapiţă,
uleiul rezultat (biodiesel) putând înlocui relativ simplu combustibilul pentru motoarele
diesel ale autovehiculelor.