Scoala postliceala Sanitara Fundeni

Clasa Laborator Anul II

Profesor: Elev
Olaru Iina Cadar Adelina Loredana
 HEPATITA VIRALA

Definitie

Este o boală infecţioasă produsă de virusul HAV. Este prezentă în toată lumea, în special acolo unde
condiţiile de igienă sunt precare.

Sanatatea ficatului trebuie monitorizata in fiecare an, deoarece leziunile sale pot fi ireversibile. Desi
ficatul este singurul organ capabil de regenerare (celulele bolnave sunt inlocuite cu altele noi), el este
supus unor agresiuni infectioase (hepatitele virale A, B, C, D) sau neinfectioase (hepatitele cauzate de
alcool, medicamente, obezitate), ducand la boli grave (hepatitele, ciroza, cancerul hepatic, boala
Wilson etc).

Hepatita virala acuta vs. cronica

Hepatitele virale reprezinta un grup de afectiuni caracterizate prin alterarea functiei hepatice ca
urmare a multiplicarii virusurilor in celulele acestuia.

 Afectarea hepatica este initial acuta (primele 6 luni de la infectare), majoritatea virusurilor
hepatitice persistand ulterior in organism si modificand progresiv si variabil arhitectura si
functionalitatea ficatului pana la stadii ireversibile.
 Afectiunile hepatice care evolueaza peste 6 luni de la momentul infectarii se numesc hepatite
cronice, iar virusurile ce pot determina aceste boli sunt: virusul hepatitic B (VHB) in asociere
sau nu cu virusul hepatitic delta (D) si virusul hepatitic C (VHC).

Hepatita virala A

Virusul hepatitic A (VHA) determina doar hepatita acuta (se vindeca in 2-3 luni). Diagnosticul de
hepatita acuta cu virus hepatitic A se pune baza manifestarilor clinice si pe prezenta in sange a
anticorpilor Ig M anti-VHA. Acest tip de hepatita nu cronicizeaza si determina protectie imuna pentru
tot restul vietii (prezenta anticorpilor protectori Ig G anti-VHA).
Mainile murdare, alimentele si apa contaminate reprezinta principalele surse de infectie.
Acest virus nu se transmite prin sange, injectii sau interventii chirurgicale.

Hepatita cronica cu virusurile B si D

Cele mai frecvente cai de transmitere a virusul hepatitic B sunt:

 Sangele si produsele de sange infectate

 Contactul sexual neprotejat cu o persoana infectata
 Transmiterea de la mama la fat (momentul nasterii este cea mai sigura cale de infectie)

Diagnosticul de hepatita cronica cu virus B se pune pe baza prezentei markerilor hepatitici, Ag HBs
(antigenul de suprafata) fiind principalul pion in diagnosticul bolii.

Virusul D nu poate duce la o hepatita cronica fara sa coexiste si infectia cu virus B in organism.
Prezenta lui se face prin determinarea antigenului VHD in sange (Ag VHD).

Pentru a beneficia de tratament specific antiviral, singurul in masura sa vindece sau sa controleze
boala, trebuie –evaluati mai multi parametri:

 Nivelul transaminazelor
 Spectrul complet al markerilor hepatitici: Ag Hbs, Ac HBs, Ag Hbe, Ac Hbe, Ac HBc
 Viremia sau concentratia virusului in sange (nivelul ADN-ului VHB)
 Analiza fibrozei hepatice (Fibromax/Fibroscan) pentru decelarea severitatii afectarii ficatului

Asocierea virusurilor B si D determina in general forme grave de hepatita, frecvent cu dezvoltarea

insuficientei hepatice.

Hepatita cronica cu virus C

Factorii de risc pentru infectia cu acest virus sunt:

 Contactul intravenos cu ac de seringa infectata

 Transfuzii cu sange infectat
 Droguri administrate intravenos cu ac de seringa infectat
 Mama infectata ce transmite nou-nascutului virusul
 Efectuarea de hemodializa (pacientii cu insuficienta renala cronica in stadiu terminal)
 Contactul sexual cu o persoana infectata - parteneri multipli

Majoritatea infectiilor acute cu virusul hepatitei C progreseaza spre hepatita cronica, ulterior la ciroza
hepatica si chiar la cancer hepatic, mai ales daca nu sunt depistate la timp si tratate sau daca infectiei
virale i se adauga si alti factori ce agreseaza ficatul (alcool, infectia cu virusul hepatitic B), ori daca
persoana are imunitate slaba din cauza altor boli severe.
Diagnosticul de hepatita C se pune pa baza prezentei Ac VHC si a decelarii viremiei (ARN VHC)
pozitive.

Screeningul hepatitelor virale trebuie sa fie integrat in analizele uzuale anuale recomandate in
sistemul medical primar.

Simptome hepatita

Hepatita se manifesta in mod diferit, in mare parte fiind asimptomatica sau cu manifestari foarte
tarzii. Simptomele pot fi asociate cu o raceala si gripa, de exemplu dureri articulare, dureri de muschi,
stari de greata si voma, diaree, apatie si febra. Aceasta este faza de hepatita acuta. Ulterior, pot aparea
alte simptome, dar acestea sunt deja semne tarzii care atesta cronicizarea bolii: urina inchisa la
culoare, scaun decolorat, ochi tulburi si sclerotica ingalbenita, icter, ficat marit, oboseala nejustificata
si disconfort abdominal. Retentia de lichide si, in cazul femeilor, dereglarile de menstruatie pot fi alte
simptome ale hepatitei cronice. Se recomanda sustinerea ficatului prin administrarea de suplimente
alimentare naturale cu rol hepatoprotector si hepatoregenerator.

Semnele si simptomele infectiei cu virusul hepatitei nu apar imediat dupa infectare. Mai mult, in
cazul hepatitei B si hepatitei C semnele si simptomele pot lipsi de-a lungul anilor ceea ce reprezinta o
situatie grava - persoana infectata poate transmite infectia fara sa stie iar infectia poate progresa catre
forme critice.
Este cat se poate de importanta adoptarea unei atitudini preventive : vaccinarea, evitarea cauzelor de
imbolnavire, controlul medical regulat.
Atunci cand apar, semnele si simptomele pot fi :

 oboseala
 sensibilitate sau disconfort sub coastele din partea dreapta, in zona ficatului
 greata
 scaderea apetitului alimentar
 dureri musculare
 dureri articulare
 febra
 urina de culoare inchisa
 fecale de culoare deschisa sau decolorate

In cazul in care infectia hepatica avanseaza si se instaleaza ciroza, mai pot apare :

 scaderea tonusului muscular

 scadere in greutate
 retentie (retinere) de lichid in tesuturi
 marirea in dimensiuni a abdomenului
 icter (ingalbenirea pielii si a scleroticelor, portiunea alba a globilor oculari)
 umflarea articulatiilor
Dar unele dintre aceste semne si simptome se pot datora si altor afectiuni, uneori chiar fiind
confundate, mai ales febra, oboseala, durerile musculare, durerile articulare. De aceea numai un
examen medical de specialitate poate face diferenta intre cauze si poate pune un diagnostic precis.

Diagnosticul hepatitei este de tip serologic adica analize ale sangelui. La contactul cu un agent
patogen sistemul imunitar al organismului reactioneaza incercand sa protejeze organismul prin
fabricarea de anticorpi. Testul serologic pune in evidenta existenta acestor anticorpi. In cazul in care
testul pune in evidenta existenta anticorpilor anti-virus hepatita, se pune ca testul este pozitiv.
Prin testul de sange se poate pune in evidenta existenta anticorpilor anti-hepatita, ceea ce arata doar
faptul ca organismul a luat contact cu virusul. Dar tot prin analiza sangelui se poate pune in evidenta
existenta unor fragmente de virus (antigene) ceea ce inseamna ca virusul este in continuare in
organism. De asemenea, prin analiza sangelui se poate stabili valoarea transaminazelor.
Transaminazele sunt enzime eliberate de celulelor hepatice afectate. Prezenta unor valori crescute ale
transaminazelor reprezinta un semnal ca celulele hepatice sunt afectate de virus. (Valoarea crescuta a
transaminazelor poate fi determinata si de alte cauze metabolice).

Tratament

Hepatita virala nu are tratament specific. Masurile care se iau sunt in functie de tipul de hepatita.
Hepatita A - odihna in pat, regim de hidratare (multe lichide, in special daca apar diaree si varsaturi),
evitarea alcoolului.
Hepatita B - principalul scop al tratamentului este stoparea evolutiei naturale a hepatitei cronice B
catre ciroza hepatica si cancer hepatic, eradicarea virusului fiind foarte dificil de obtinut. Pe termen
scurt, tratamentul se orienteaza catre obtinerea inhibarii replicarii virale, normalizarea valorilor
transaminazelor.
Hepatita C - tratamentul are ca prim scop eliminarea viruslui, apoi, in cazul in care vindecarea nu
este posibila, scopul tratamentului este stoparea evolutiei hepatitei cronice C catre ciroza hepatica si
cancer hepatic, evitarea complicatiilor reprezentate de infectarea cu alte virusuri.
Tratamentul medicamentos este bazat pe folosirea interferonului si a produselor antivirale.
Medicul specialist infectionist este cel mai in masura sa puna un diagnostic precis si sa recomande un
tratament eficient.

Bibliografie

https://www.cdt-babes.ro/quizv/hepatita_teste_cunostinte_medicale.php

https://www.reginamaria.ro/articole-medicale/ce-trebuie-sa-stii-despre-hepatita-virala-b-si-c

http://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2016/01/Analiza-de-situatie-hepatita-2016.pdf

https://bioclinica.ro/pentru-pacienti/boli-infectioase/hepatita-virala-
 SIDA - Infectia cu Virusul Imunodeficientei Umane (HIV)

Definitie

HIV  (Virusul  Imunodeficienţei  Umane)  este  un  virus  care  afectează  anumite  celule  ale  sângelui  – 
celulele  albe  (limfocite  CD4)  care  ne protejează împotriva infecţiilor. Celulele infectate devin
producătoare ale  virusului  şi  după  o  vreme  mor.  Virusurile  nou  produse  circulă în  sânge,  căutând 
noi  celule  pe  care  să  le  infecteze.  În  felul  acesta numărul  de  celule  albe  din  organism  scade 
treptat  şi  împreună  cu acestea,  scade  şi  imunitatea.  În  timp  organismul  pierde  capacitatea de
rezistenţă chiar şi în faţa unei boli obişnuite. Ca toate retrovirusurile, HIV -1 are în structura sau un ARN
( acid ribonucleic) şi o enzimă ( reverstranscriptaza), care permite convertirea genomului ARN într-un
provirus ADN, integrat în genomul celulei infectate.

Celulele organismului uman dotate cu receptori CD4 sunt în principal:

• limfocitele T4 ( helper)
• unele limfocite B
• macrofagele
• celulel epidermice Langherthas
• celule epiteliale

Virusul HIV ataca anumite tipuri de globule albe (limfocitele T CD4+) care fac parte din sistemul
imunitar. Este un virus care ataca si distruge sistemul imunitar al organismului deschizand calea unor
infectii oportuniste. Infectiile oportuniste sunt acele infectii pe care un sistem imunitar sanatos ar putea sa
le tina sub control. Acestea sunt cele care vor provoca deteriorarea iremediabila a organismului. In cazul
unui sistem imunitar slabit efectul negativ al acestor infectii este foarte mare.

Ce este SIDA ?

SIDA sau AIDS se traduce în limba română ca Sindromul de Imunodeficienţă Dobândită. A fost raportată
pentru prima dată în SUA în 1981 în Los Angeles si New York, la un grup de bărbaţi la care s-a produs o
epidemie de Pneumonie cu Pneumocystis Carinii si sarcom Kaposi în condiţiile unei aparente stări de
sănătate. Ulterior SIDA a luat proporţiile unei epidemii mondiale majore.

SIDA nu este cauzata de virusul imunodeficienţei umane (HIV) insusi, ca in cazul unei boli virale
obisnuite, ci prin distrugerea celulelor de baza ale sistemului imun, HIV anihileaza progresiv capacitatea
organismului de a se apara împotriva infecţiilor si anumitor forme de cancer.In termeni medicali, o serie
sau un grup de simptome si afectiuni ce tind sa actioneze impreuna poarta numele de sindrom. De aici si
denumirea bolii de SIDA, adica Sindromul Imunodeficientei Dobandite.

Sindromul înseamnă o sumă de manifestări de boală care pot fi întâlnite în diverse maladii.
Imunodeficienţa se manifestă prin scăderea puterii naturale a organismului de a se apăra împotriva
infecţiilor
Imunitatea unui organism este dată de :
. • celulele albe din sânge ( leucocitele) şi de alte celule din organism
• anticorpii produşi de celulele albe.
Imunodeficienţa care apare în SIDA se produce prin alterarea ambelor componente ale imunităţii.
Spre deosebire de alte "imunodeficienţe" cu care omul se poate naşte sau prin care poate să treacă
temporar, în cazul SIDA imunodeficienţa este dobândită prin infecţia cu HIV, care determină prăbuşirea
imunităţii, în special prin distrugerea limfocitelor T4 . O persoană cu SIDA are imunitate compromisă ,
motiv pentru care pot apărea foarte uşor infecţii cu diverse virusuri, paraziţi, ciuperci, bacterii, care în
mod obişnuit nu produc îmbolnăviri. Tot astfel se justifică şi apariţia unor cancere.

Cum se transmite infecţia cu HIV?

La nivelul cunoştiinţelor actuale, se poate afirma că virusul imunodeficienţei umane, se transmite pe trei
căi care recunosc mai multe variante:
• prin sânge infectat
• prin contact sexual infectat
• vertical, respectiv de la gravida infectată la nou-născut.

a) Transmiterea prin sânge infectat cu HIV

Aceasta recunoaşte următoarele variante:
• transfuzia de sânge sau produse din sânge necontrolat
• injecţii cu ace şi seringi reutilizate, fără a fi în prealabil sterilizate
• intervenţii invazive de orice fel cu instrumente tăioase sau care înţeapă şi care sunt murdărite de sânge
ce poate proveni de la o persoana infectată cu HIV .
• HIV se poate transmite şi prin transplant de organe, în cazul în care donatorul este infectat.
Utilizatorii de droguri administrate intravenos îşi împumută adesea seringile, contribuind astfel la
transmiterae infecţiei cu HIV de la unul la altul în cazul în care unul dintre aceştia este infectat.

b) Transmiterea HIV prin contact sexual

În cazul contactelor sexuale întâmplătoare, cu persoane necunoscute, fără protecţie cu prezervativ, HIV se
poate transmite pe orice cale: vaginală, anală, orală.Virusul poate intra in organism printr-o
discontinuitate a peretelui rectului, vaginului, uretrei sau a cavitatii bucale; 75-80% din totalul cazurilor
de HIV au ca mod de transmitere contactul sexual.

Iniţial s-a crezut că SIDA este o boală a homosexualilor , primele cazuri de îmbolnăvire fiind recunoscute
la aceştia. În prezent, predomină calea de transmitere heterosexuală, ambele sexe fiind expuse la risc în
mod egal.

Fertilizările artificiale cu spermă pot fi incriminate în transmiterea infecţiei cu HIV, dacă donatorul de
spermă este infectat.
Simptome

Tabloul clinic al acestei infectii prezinta o variabilitate foarte mare, de la perioade lungi asimptomatice,
pana la o evolutie fulminanta. Din momentul infectarii exista o serie de etape evolutive.
Infectia acuta - Simptomatologie nespecifica ce poate aparea pe parcursul primei luni de la contactul
infectat. Infectia HIV este rareori diagnosticata in aceasta perioada. Aceasta primo-infectie ia aspectul
unei mononucleoze infectioase:
 febra care poate dura si o luna;
 tumefactie a ganglionilor limfatici;
 curbaturi, dureri articulare;
 eruptie cutanata care evoca o rujeola - sau uneori urticarie;
 disfagie (greutate la inghitit) dureroasa. 
In cursul acestei faze au mai fost descrise si candidoze acute, care afecteaza mucoasele, ca si ulceratii
bucale. Mult mai rar survin manifestari neurologice: meningita acuta limfocitara, paralizie faciala,
mielopatie, neuropatie periferica, encefalita. Aceasta primo-infectie dispare spontan in aproximativ o
luna.

Etapa asimptomatica a infectiei cu SIDA

Aceasta dureaza de la 1 la 10 ani (sau mai mult) si corespunde unei faze de multiplicare a virusului.
Aceasta perioada poate sa nu se traduca prin niciun simptom. In 20% pana la 50% din cazuri aceasta se
manifesta prin adenopatii (umflarea ganglionilor limfatici) generalizate si persistente. Acestea sunt, in
general, simetrice si afecteaza mai frecvent regiunile cervicala, maxilara, submaxilara si occipitala.
Etapa simptomatica a infectiei cu SIDA
Progresia infectiei continua. Apare simptomatologia patologia infectilor HIV.
Etapa SIDA- Este definita prin scaderea celuleor CD4 sub 200 celule/mmc, sau de aparitia unei patologii
definitorii SIDA.
Pe masura ce virusul se multiplica si degradeaza sistemul imunitar al organismului pot aparea frecvent
simptome si manifestari ale HIV precum:
 Senzatie de oboseala cronica;
 Inflamarea nodulilor limfatici;
 Probleme de respiratie;
 Febra si frisoane;
 Scadere in greutate;
 Tuse uscata.
In stadii avansate ale infectiei, apare si SIDA, manifestata prin simptome precum:
 Diaree cronica;
 Aparitia de limfoame si infectii recurente;
 Iritatii ale pielii;
 Aparitia herpesurilor genitale;
 Dureri de cap constante;
 Lipsa energiei asociata cu aparitia oboselii la cel mai mic efort;
 Paloare;
 Transpiratii nocturne.
Investigatii
Testarea pentru infectia HIV poate inspaimanta; totusi, este importanta aceasta testare daca se suspecteaza
infectia, deoarece se poate incepe tratamentul pentru HIV. Descoperirea in stadiu incipient si
monitorizarea (urmarirea) infectiei HIV, va ajuta medicul in a determina daca boala progreseaza si de
asemenea, in a incepe tratamentul. Medicul poate recomanda consiliere inaintea si dupa testarea HIV,
cosiliere care este de obicei disponibila in spitalul sau in clinica unde se face testarea.

Diagnosticul HIV este pozitiv atunci cand sunt detectati in sange anticorpi anti-HIV. Cele doua teste
primare folosite in detectarea anticorpilor anti-HIV in sange sunt:
- testul ELISA (testul enzimatic imunologic);
- testul Western Blot, folosit pentru confirmarea unui rezultat pozitiv al testului ELISA.
Diagnosticul de infectie HIV este pus doar dupa doua sau mai multe teste ELISA pozitive, confirmate de
un test Western Blot pozitiv.Timpul scurs de la contactul infectant pana la detectarea anticorpilor in
sange, poate varia intre 2 saptamani si 6 luni. Aceasta perioada este numita perioada de seroconversie sau
perioada "fereastra". In tot acest timp, persoana in cauza este contagioasa si poate transmite virusul. Daca
exista suspiciunea infectarii dar testul HIV este negativ, trebuie facut un nou test la 6 luni de la contact.

Testul HIV pozitiv poate aduce anxietate si temeri legate de viitor. Vestea buna este ca bolnavii care
urmeaza tratament pentru HIV, supravietuiesc mai mult decat pana acum, cu ajutorul medicamentelor
care incetinesc viteza de progresiune a infectiei HIV spre SIDA. Medicul poate ajuta pacientul in
intelegerea starii sale si in alegerea schemei cele mai bune de tratament.
In cazul unui test HIV pozitiv, medicul va completa foaia de observatie a bolnavului, cu toate bolile
anterioare sau actuale, si o examinare fizica a pacientului (antecedentele si examenul obiectiv). Se vor
indica anumite examinari de laborator pentru a evalua starea de sanatate in asamblu si pentru a identifica
eventualele infectii anterioare sau actuale, care ar putea evolua cu complicatii din cauza infectiei HIV.

Aceste teste de laborator sunt:

- hemoleucograma (numaratoarea completa a celulelor sanguine), pentru a afla tipul si numarul celulelor
din sange;
- determinari ale anumitor substante din sange (electroliti, glucoza) si evaluarea functionarii ficatului si a
rinichilor;
- test pentru sifilis;
- testarea pentru hepatita A, hepatita B si hepatita C;
- testare pentru tuberculoza (detectarea bacilului Koch);
- radiografie toracica, pentru evidentierea problemelor pulmonare asociate cu HIV;
- test pentru toxoplasmoza, pentru a detecta parazitul care produce toxoplasmoza (infectie cauzata de
ingerarea de carne insuficient preparata termic sau de contactul cu animale, cum ar fi pisicile); aceasta
boala este grava la persoanele cu sistemul imunitar slabit.

Unele tulpini ale virusului HIV pot fi rezistente la anumite medicamente. In cazul unui test HIV pozitiv,
in acest stadiu al infectiei, medicul poate testa daca tulpina virala este sau nu rezistenta la medicatie.
Aceasta testare il va ajuta in alegerea tratamentului adecvat.Medicul va folosi rezultatele examinarii fizice
si de laborator, pentru a determina modul de evolutie al infectiei la examinarile ulterioare.
Tratamentul infectiei cu SIDA
Tratamentul consta in administrarea de medicamente antiretrovirale care actioneaza in diferite etape ale
replicarii virale. Tratamentul infectiei HIV este intotdeauna combinat (bazat pe asocieri medicamentoase),
administrandu-se mai multe antiretrovirale pentru a se asigura blocarea mai multor mecanisme de
replicare virala.

Odata inceput, tratamentul trebuie continuat pe viata deoarece intreruperea tratamentului duce la
pierderea avantajelor obtinute in cursul terapiei (cresterea sau mentinerea celulelor CD4) si este asociat cu
un risc crescut de dezvoltare a rezistentei la medicamentele utilizate.

In absenta tratamentului, speranta la viata in infectia HIV este mult mai redusa, mortalitatea fiind in
principal pusa pe seama progresiei SIDA si asocierei infectilor oportuniste. Sub tratament eficace speranta
de viata creste, ajungand la valori similare cu ale populatiei fara HIV.

https://bioclinica.ro/pentru-pacienti/boli-cu-transmitere-sexuala/boli-cu-transmitere-sexuala-bts-analize-
medicale-recomandate

https://www.medlife.ro/glosar-medical/afectiuni-medicale/sida-cauze-simptome-tratament

https://www.sfatulmedicului.ro/Infectia-cu-HIV/infectia-cu-virusul-imunodeficientei-umane-hiv-sida_654