SANATATE SI

SECURITATE IN MUNCA
Securitatea in munca in serviciul de laborator – Riscul de infectie

MIHAI ALINA EMILIA

ANUL 1, LABORATOR
SCOALA POSTLICEALA SANITARA “ FUNDENI”
RISCUL DE INFECŢIE ŞI MĂSURILE
DE PROTECŢIE ÎN LABORATORUL
DE MICOBACTERIOLOGIE
DEFINIŢIA RISCULUI DE INFECŢIE
Riscul reprezintă probabilitatea producerii unui efect nefavorabil
asupra sănătăţii personalului din laborator, apărut ca urmare a expunerii la
un agent biologic care, în cazul laboratoarelor de micobacteriologie este
Mycobacterium tuberculosis.
În mod natural M. tuberculosis este eliberat în atmosferă de către
bolnavul cu TB pulmonară prin tuse, strănut, vorbit.
În activitatea de laborator, la mânuirea suspensiilor micobacteriene se
pot genera particule infecţioase. Cele cu diametrul de 3-5 microni pot ajunge
până la nivelul alveolelor pulmonare împreună cu aerul inspirat; particulele
mai mari de 10 microni se depun cu repeziciune contaminând suprafeţele pe
care cad.
Conform clasificării O.M.S. a microorganismelor în funcţie de
patogenitatea lor, M. tuberculosis este încadrat în grupa a 3-a de risc, iar
laboratorul de micobacteriologie aparţine nivelului 3 de siguranţa biologică
(NSB).

Clasificarea nivelelor de siguranţa biologică

Combinaţia măsurilor primare şi secundare de limitare a răspândirii
infecţiei şi de siguranţă destinate pentru uzul laboratoarelor de microbiologie
şi centrelor de cercetare bacteriologică funcţionează la patru nivelele
crescătoare de risc:

NSB-1 este cel mai jos nivel al conţinutului măsurilor de siguranţă

microbiologică şi este în întregime bazat pe practicile de laborator standard.
Aceste măsuri sunt recomandate pentru cei care lucrează cu
microorganisme precum Bacillus subtilis, despre care se ştie că nu provoacă
infecţii la adulţii sănătoşi.

NSB-2 este în general aplicat în laboratoare bacteriologice care

lucrează cu agenţi (Salmonella species) asociaţi cu boli cu severitate diferită.
Atunci când sunt aplicate măsurile microbiologice standard, agenţii
respectivi pot fi manipulaţi pe mese deschise, în special dacă barierele
primare de protecţie cum sunt masca de faţă, halatul şi mănuşile de
examinare sunt folosite adecvat.
Pot fi necesare folosirea hotei de protectie biologica (hota cu flux de
aer laminar) şi centrifuga sigură.

NSB-3 vizează limitarea factorilor de risc transmişi în primul rând pe

cale aeriană (aerosoli şi picături), precum tuberculoza sau varicela.
Personalul de laborator care lucrează în aceste situaţii trebuie să fie
pregătit pentru folosirea echipamentului adecvat, incluzând un sistem de
ventilaţie potrivit şi folosirea hotei de protectie biologică.

NSB-4 este creat pentru agenţi care cauzează boli cronice sau
incurabile, care pot afecta personalul de laborator pe cale aeriană (de
exemplu virusul febrei hemoragice).
Personalul calificat pentru nivelul 4 (NSB-4) poartă costume etanşe de
protecţie pentru menţinerea presiunii pozitive şi trebuie să execute toate
procedurile în aceste laboratoare. În plus, chiar şi facilităţile trebuie în
totalitate izolate de alte laboratoare şi să aibă ventilaţie specifică, cu sisteme
separate de organizare a deşeurilor.

Hotele de protecţie biologică

Sunt dispozitive care asigură protecţia
personalului, agentului prelucrat şi mediului. Ele sunt
clasificate după complexitate de la nivelul I (hote de
cercetare generală cu microorganisme cu risc scăzut
până la moderat), până la nivelul III (hote în
întregime închise, cu construcţie care asigură maxim
de protecţie personalului şi mediului).

Necesitatea evaluării riscurilor

• în scopul evaluării siguranţei personale şi a personalului care
lucrează în laborator,
• pentru a identifica cerinţele adecvate asupra celor mai eficiente
echipamente de protecţie pentru personal,
• pentru a ne asigura că infecţia nu se răspândeşte la nivelul
comunităţii şi a mediului,
• pentru evaluarea responsabilităţii instituţionale şi respectarea
cerinţelor legislaţiei în vigoare.

In evaluarea riscului infecţios în laboratorul de micobacteriologie se iau în

considerare:
• caracteristicile agentului patogen – M. tuberculosis,
 • procedurile de laborator prin care se prelucrează produsele
patologice provenite de la pacienţii bolnavi de tuberculoză,
• expunerea şi durata perioadei de expunere,
• concentraţia agenţilor infecţioşi pe durata expunerii şi calea de
expunere,
• natura activităţii în laborator şi anume: manopere generatoare de
aerosoli infecţioşi, utilizarea de ace sau obiecte ascuţite, existenţa unor
cazuri anterioare de îmbolnăviri de tuberculoză în laborator, utilizarea unor
proceduri care se repetă şi care crează rutinarea,
• starea de sănătate a personalului din laborator
• factori personali ai lucrătorilor din laborator cum ar fi: lipsa de
cunoştinţe, lipsa de experienţă, lipsa de pregătire, lipsa de motivaţie.

Gestionarea riscurilor
Implică obţinerea de informaţii privitoare la activităţile care se
desfăşoară în laborator în scopul efectuării analizei riscului de infecţie la locul
de muncă.
Protecţia personalului în laboratorul de micobacteriologie presupune
măsuri de reducere a producerii şi împrăştierii aerosolilor infecţioşi, cu pre-
venirea inhalării acestora în timpul activităţii.

Infectarea în laboratorul de micobacteriologie se poate produce pe mai multe

căi:
• Calea aeriană – prin inhalarea particulelor infecţioase (aerosoli
infectanţi),
• Calea digestivă – prin ingestia micobacteriilor,
• Calea cutanată – prin soluţii de continuitate ale pielii,
• Prin conjunctiva oculară – prin stropire.

Infectarea pe cale aeriană

Este cea mai frecventă. Aerosolii infectanţi se produc în următoarele
situaţii:
• recoltarea sputei în laborator, procedeu total interzis. Recoltarea
trebuie să se facă doar în camerele de recoltare a sputei, special amenajate
din fiecare unitate sanitară în care sunt asistaţi suspecţi sau bolnavi cu
tuberculoză,
• deschiderea bruscă a recipientelor cu spută sau cultură, care nu au
sistem de înfiletare a capacului,
• efectuarea frotiurilor din prelevate sau din cultură, pentru verificarea
ei, în momentul etalării produsului cu pipeta (în mod particular aspirarea şi
evacuarea repetată a pipetei), cu ansa bacteriologică sau cu beţişoare, şi în
momentul sterilizării ansei în flacără. Efectuarea frotiurilor prin strivirea
materialului între două lame şi glisarea lor este total interzisă datorită
cantităţii mari de aerosoli generaţi prin această manoperă,
 • pipetarea cu gura şi barbotarea, manopere total interzise,
• repartizarea prelevatelor în tuburi pentru prelucrare,
• omogenizarea mecanică şi centrifugarea,
• decantarea supernatantului, îndepărtarea lui şi resuspendarea
sedimentului în lichidul rămas, precum şi repartizarea inoculului în tuburile
pentru culturi,
• realizarea şi etalonarea inoculului pentru antibiogramă, efectuarea
diluţiilor şi repartizarea în tuburile martor şi cele cu tuberculostatice,
• descărcarea materialului infecţios în dezinfectant,
• extragerea acului seringii din dopul flaconului cu mediul lichid de
cultură (sisteme automate de cultivare a micobacteriilor),
• accidente în laborator.

Infectarea pe cale digestiva

Ingestia de micobacterii se poate produce:
• în cursul pipetării cu gura a prelevatelor, a inoculului pentru culturi şi
mai ales a celui pentru antibiogramă (manopere strict interzise),
• introducerea în gură a degetelor sau a obiectelor de pe mesele din
laborator: rechizite, ţigări, alimente, gumă de mestecat, bomboane.

Infectarea pe cale cutanată

Se poate realiza prin:
• înţepare cu ace de seringă, pipete Pasteur, anse bacteriologice
contaminate, tăiere în cursul strângerii sticlăriei infectate sparte,
• suprainfectarea rănilor existente pe mâini: plăgi tăiate, zgâriate,
înţepate, chiar foarte mici (manichiura) neprotejate la contactul cu suprafeţe
de lucru contaminate prin depuneri de particule, stropiri accidentale
neobservate şi insuficient dezinfectate.

Infectarea pe cale conjunctivală este posibilă prin stropi cu fluid infecţios

care ajunge accidental la nivelul ochilor.

Măsurile de control al infecţiilor se împart în:

• măsuri administrative pentru reducerea riscului de expunere, infecţie şi
îmbolnăvire prin aplicarea unor politici şi practici,
• măsuri ecologice pentru reducerea concentraţiei de aerosoli infecţioşi în
zonele unde este posibilă contaminarea,
• protecţia individuală a personalului care lucrează în mediul contaminat.

Programele de control al infecţiilor care includ toate tipurile de măsuri

urmează următorul ciclu:
a. Măsuri administrative
Spaţii şi condiţii de mediu (lucru) (vezi capitolul Organizarea
laboratorului):
 • amplasarea laboratorului,
• accesul în laborator,
• amenajări interioare,
• condiţii de mediu.

b. Măsuri ecologice:
• ventilaţie naturală corect direcţionată.
• ventilaţia artificială corespunzătoare, respectiv recircularea
aerului de 6
schimburi pe oră. Circulaţia aerului cu sens unic. Presiune negativă în
camera de lucru şi filtrarea aerului extras din laborator.
• amplasarea meselor de lucru şi a hotelor de protecţie
biologică astfel încât să
nu se afle în calea curenţilor de aer.
• decontaminarea materialului infecţios.

c. Măsuri de protecţie individual

Purtarea echipamentului individual de protecţie compus din:
• halat de protecţie, care trebuie să fie suficient de lung, cu
mâneci lungi, de preferat cu închidere la spate,
• calotă,
• mănuşi de unică folosinţă,
• aparat de respiraţie cu filtru HEPA de purificare a aerului
(mască FFP2, cu valvă
dacă timpul de folosire depăşeşte 5-10 minute), recomandat la efectuarea
culturilor şi antibiogramelor, chiar dacă se lucrează în hota de protecţie
biologică,
• ochelari de protecţie,
• încălţăminte de laborator.
Echipamentul se păstrează curat, bine întreţinut, separat de ţinuta de
stradă.
Se va utiliza halat de unică folosinţă pentru lucrul în hota de protecţie
biologică

MĂSURI SPECIALE DE PROTECŢIE

Protecţia împotriva infectării pe cale aeriană

Cel mai important lucru în laboratorul de micobacteriologie îl constituie
evitarea formării aerosolilor infecţioşi. În acest scop se va proceda astfel:
• deschiderea recipientelor cu prelevat sau cultură se va face prin defiletarea
capacelor cu atenţie şi fără grabă,
• etalarea sputei pentru examenul microscopic se va efectua cu mişcări
lente, iar ridicarea ansei sau beţişorului nu va fi bruscă. Dacă pentru
efectuarea frotiurilor sunt folosite pipete, trebuie ştiut că această manoperă
este generatoare de aerosoli în cantitate mare şi este necesară evitarea
umplerii şi golirii repetate a pipetei după ce prelevatul a fost depus pe lamă,
• frotiul din cultură se va face într-o picătură de soluţie Ridley (cu efect
bactericid imediat),
• se vor înlocui ansele metalice cu anse din material plastic, de unică
folosinţă,
• pipetarea se va face numai folosind pară de cauciuc pentru pipetele din
sticlă şi pipete de unică folosinţă cu pară integrată,
• repartizarea prelevatelor în tuburi în vederea prelucrării şi însămânţarea
mediului de cultură contituie manopere care trebuie făcute cu deosebită
grijă deoarece în aceste etape de lucru se poate genera o cantitate mare de
aerosoli. Pipeta se introduce până în partea de jos a tubului gol, retrăgând-o
pe măsura golirii ei şi lăsând prelevatul să se prelingă pe peretele tubului,
• la efectuarea antibiogramei nu se va omogeniza suspensia bacteriană prin
barbotare, ci prin aspirarea şi descărcarea lentă a lichidului care este lăsat
să se preligă pe peretele interior al eprubetei, evitând descărcarea ultimei
picături,
• omogenizarea mecanică şi centrifugarea se vor face folosind obligatoriu
recipiente cu capac filetat. Chiar şi aşa, curenţii de aer pot antrena particule
infecţioase dispuse pe suprafeţele din jur. Este obligatorie utilizarea unei
centrifugi cu sistem de protecţie,
• descărcarea supernatantului (în cazul folosirii tehnicii de concentrare prin
centrifugare) în dezinfectant se va face printr-o pâlnie cu sistem de etanşare
(dop de cauciuc sau manşon) care acoperă vasul cu dezinfectant, evitându-
se astfel stropirea accidentală.

UTILIZAREA HOTELOR DE PROTECŢIE BIOLOGICĂ

Culturile şi antibiogramele se vor efectua numai în hote de protecţie
biologică.
Acestea asigură protecţie înaltă datorită filtrelor HEPA de mare eficienţă în
sistemul de exhaustare sau recirculare a aerului. Sunt cele mai importante
echipamente de protectie din laboratoarele de micobacteriologie de nivel II şi
III.

Protecţia împotriva infectării pe cale digestive

Infectarea prin ingerarea micobacteriilor poate fi evitată printr-o
tehnică de lucru corectă: utilizarea perelor de cauciuc pentru pipetare, igiena
perfectă a mâinilor şi a spaţiului de lucru, utilizarea substanţelor
dezinfectante cu efect micobactericid pentru ştergerea suprafeţelor la
sfârşitul lucrului (fenol 5%, alcool 70%, hipocloriţi sau orice substanţe cu
efect micobactericid avizate de către Ministerul Sănătăţii Publice).
 În laboratorul de diagnostic al tuberculozei este interzis:
• mâncatul,
• băutul,
• fumatul,
• mestecatul gumei sau sugerea bomboanelor,
• introducerea în gură a diverselor obiecte,
• umezirea cu limba a diverselor etichete sau a degetelor,
• depozitarea alimentelor

Protecţia împotriva infectării pe cale cutanată

Infectarea pe cale cutanată se poate evita prin folosirea corectă a
echipamentului de protecţie, în speţă a mănuşilor de unică folosinţă.
Mâinile se vor spăla obligatoriu şi se vor dezinfecta după fiecare
manipulare a probelor sau după fiecare manoperă. Uscarea mâinilor se face
cu serveţele de hârtie.
Folosirea obiectelor ascuţite va fi restrânsă la strictul necesar şi de
câte ori este posibil vor fi înlocuite cu obiecte din material plastic.
Nu se va folosi sticlărie fisurată sau ciobită.

ACCIDENTE LA MESELE DE LUCRU, ÎN SPAŢIUL

LABORATORULUI

Accident cu producere de aerosoli în cantitate mică: spargerea unui

tub cu cultură în mediu solid, vărsarea unui produs patologic.
• Se acoperă imediat cu prosop sau halat pentru a limita aerosolizarea.
• NICIODATĂ nu se toarnă dezinfectant direct peste materialul infecţios
răspândit accidental.
• Se umezeşte cu dezinfectantul aflat la îndemână.
• Se lasă să acţioneze cel putin 2 ore, completând cu dezinfectant.
• Se strânge materialul – folosind echipament de protecţie.
• Se şterg cu dezinfectant mesele şi pardoseala.

Accident cu producere de aerosoli în cantitate mare: spargerea unuia

sau mai multor tuburi care contin bacili în suspensie în mediu lichid în
cantitate mare, spargerea unui tub în centrifugă.
• Se opreşte exhaustarea (dacă există).
• Se nebulizează dezinfectant.
• Se porneşte lampa UV.
• Se părăseşte încăperea.
• Se lasă să acţioneze cel puţin 2 ore.
• Se intră în încăpere cu echipament de protecţie (halat, mască, mănuşi).
• Se îmbibă spărturile cu dezinfectant şi se lasă 30 minute.
• Se strâng resturile folosind echipament de protecţie.
• Se şterg cu dezinfectant mesele şi pardoseala
Accident prin contaminarea cu un material infecţios a
echipamentului de protecţie individual
Decontaminarea se face imediat ce personalul a fost contaminat cu un
material infecţios:
• se schimbă imediat echipamentul atunci când contaminarea nu s-a extins
pe suprafeţele neprotejate ale corpului,
• se spală suprafaţa cutanată afectată cu antisepticul disponibil în laborator,
• se dezinfectează echipamentul contaminat.

Accident prin tăiere, abraziune sau înţepare

Se spală plaga cu atenţie cu multă apă sau, dacă este posibil (de exemplu,
mâna) se imersează întrega suprafaţă afectată în soluţie de antiseptic
disponibil în laborator, pentru câteva minute.

Accident prin infectare conjunctivală

Se practică spălătura oculară utilizând ser fiziologic steril pentru minimum 5
minute.

MĂSURI DE PRIM – AJUTOR ÎN CAZUL ACCIDENTELOR ÎN

LABORATOR

Măsurile de prim-ajutor reprezintă aplicarea principiilor acceptate de

tratament medical în momentul şi la locul accidentului.
Acestea sunt reprezentate de metoda recunoscută a rezolvării
accidentului până când persoana afectată trece în îngrijirea unui medic
pentru tratamentul definitiv al leziunii.
 Trusa de prim ajutor
Echipamentul minim care trebuie să existe într-un laborator:
Caracteristici: • fabricată dintr-un material care să menţină interiorul curat şi
uscat,
• trebuie păstrată într-o zonă uşor de accesat,
• prin convenţie internaţională, trebuie identificată printr-o
pictogramă reprezentată de o cruce albă pe fond verde.

Conţinut:
• foaie cu conţinutul trusei şi instrucţiunile
generale,
• comprese sterile (cu adeziv) de diferite mărimi,
• tampoane oculare sterile (cu adeziv),
• feşe de tifon de mărimi variate,
• eşarfă triunghiulară pentru imobilizarea
membrelor,
• ace de siguranţă pentru fixare,
• manual de prim ajutor (ex: editat de Crucea Roşie
Internaţională),
• echipamentul de protecţie al persoanei care
aplică măsurile de prim-ajutor,
• piesă bucală pentru resuscitarea gură la gură,
• mănuşi protectoare pentru accidentele cu expunere la sânge,
• trusă de curăţat lichidele biologice rezultate în urma accidentului

ACCIDENTE CHIMICE ÎN LABORATOR

ALCOOLUL ETILIC
Intoxicaţie: • anestezic general, influenţează intens sistemul nervos
central, iniţial ca stimulent, apoi deprimant;
• diuretic, puternic iritant al mucoasei gastrice, comă.
• expunerea la concentraţii cuprinse între 5.000 ppm – 10.000
ppm produce
iritaţii ale ochilor şi mucoasei tractului respirator superior
Tratamentul intoxicaţiei:
• provocarea vărsăturii, spălătură stomacală, oxigen;
• în comă: analeptice, ser glucozat, vitamina B6 , acid ascorbic.

PEROXIDUL DE HIDROGEN - Toxicitatea peroxidului de hidrogen

Contactul cu pielea:
Contactul de scurtă durată poate produce prurit, cu înroşire locală, de
la uşoară la severă, în funcţie de concentraţia substanţei. Soluţiile
concentrate pot produce flictene ale pielii.

Contactul cu ochii:
În caz de contact accidental cu ochii, substanţa produce iritaţii. Vaporii
pot cauza senzaţii de usturime şi înroşirea conjunctivei.

Inhalare:
Inhalarea vaporilor de peroxid de hidrogen provoacă iritaţia căilor
aeriene

Ingestie:
Ingestia soluţiei provoacă stomatită, esofagită, faringită şi gastrită
acută corozivă.