Platon, 427-347 î.d.Ch., în Republica, susține ideea că „cei mai bune
trebuie să guverneze, deoarece ei consideră politica echivalent cu mântuirea și educarea omului. Cel ce guvernează trebuie să educe poporul, ignorant, pentru a înfăptui binele, și acest lucru fiindcă doar el posedează cunoașterea binelui. Prima sarcină a politicului nu este aceea de a gestiona (administrație și economie) afacerile comune. Înainte de toate el trebuie să lucreze pentru ca oamenii să devină mai buni, să convertească societatea umană la valorile transcendente. Politica are, la Platon, un scop nobil, ideal. Ideea că unii sunt destinați, chiar predestinați, guvernării este de înțeles în Republica lui Platon: guvernează doar cei care sun în măsură să trăiască valorile morale. Pentru aceștia puterea este o datorie, o sarcină, o slujirem nicidecum ca o satisfacere a propriilor interese de orice gen. Platon își dă seama că există un pericol real ca politica, deci și politicul, să se transforme în satisfacerea propriilor interese, cumune sau particulare. Consecința imediată unei asemenea concepții politice este refuzul democrației, care este complet exclusă de pe scara valorilor politice a lui Platon, și tot ceea ce atrage după sine: exprimarea sufragiilor prin vot liber, referendumul, etc. Motto: Dacă la o întrebare îți răspunde un filozof, nu mai înțelegi ce-ai întrebat.