MANIFIESTAȚIE

A.E. BACONSKY

A.E. Baconsky, cu toate că este la origine un veritabil basarabian, el a adus o contribuție

esențială literaturii românești de după război. Prin scrierile sale cu tematici diverse el a reușit
să creeeze o literatură cu un puternic impact asupra societății vremii. Acesta favorizează
apariția unei literaturi tinere care prezintă noi principii poetice. Fiind un bun cunoscător al
poeziei universale el reușește să dea viață unei opere ce se hrănește la izvoarele unui sistem
care încearcă să pună diferite opreliști în fața scriitorilor. Scriind în perioada comunistă,
acesta utilizează un limbaj recomandat de partid, axat pe concret, fără metafore, în care se
inspiră din realitatea imediată, din cotidianul banal ce-l înconjoară. Printre scrierile sale se
remarcă volumele Cadavre-n vid (1969) și Corabia lui Sebastian (1978).

Poeziile incluse în volumul Corabia lui Sebastian sunt inspirate din realitatea imediată,
dintr-o călătorie pe care autorul a întreprins-o în Berlinul occidental. Pe parcursul acestei
călătorii Baconsky condamnă lumea văzută, lume ce se află stâpânită de sistemul comunist.

Poezia Manifestație apare în volumul Corabia lui Sebastian. Ancorat la bordul unei
realități dure a vremii, poetul începe să se destăinuie, ținând un jurnal unde va nota trecerile
sale printr-o lume devastată de toate contradicțiile și tenebrele care tulbură societate. Prin
puterea rațiunii și prin filtrul conștiinței, autorul transfigurează în opera sa un univers real,
palpabil.

Aceasta ar putea fi o poezie manifest, ce cuprinde în versurile sale starea poporului din
perioada comunistă. Tenebrele nopții atrag mulțimea ce invocă “un alt întuneric”, un nou
moment definitoriu pentru societate. Poezia aceasta se naște din durere, din revoltă, este
prezentată o societate care se află la limita puterilor. Spațiul exterior este prezentat ca fiind
tulburat de toate manifestațiile ce au loc în stradă, iar peste aceste manifestații se așterne și
groaza care-i pândește pe oamenii închiși într-un spațiu greu încercat “ glasuri strigă
revendicări ciudate, cuvintele cad, / o spaimă umedă frisonează trupul bătrânului patrician... .”
Acele cuvinte care cad pot fi asociate cu o modalitate prin care oamenii încearcă să se facă
auziți, o modalitate prin care ei vor scape dintr-o lume ce devine din ce în ce mai crudă.

În central poeziei se află omul, ancorat în spațiul citadin, care trăiește și se hrănește la
izvoarele unui spațiu zbuciumat. Lumea exterioară este prezentată în întreaga ei complexitate,
iar banalul este în prim-plan “ …pedeapsa plutește în aer și bețivul care gesticulează pe
trotuar/ nu știe singur cât adevăr se ascunde în amenințările lui fără sens”. Bețivul reprezintă o
imagine a spațiului concret, care fără să vrea, încercă să găsească o cale de ieșire din acest
spațiu dezastruos.

Străzile plutind în derizoriu constituie imaginea unei societăți aflată într-o continuă
degradare unde “copiii se-ntorc împotriva sorții nemiloase”. Ființele fragede decid să schimbe
soarta crudă și aleg să lupte pentru a putea scăpa de această societate care le îngrădește
drepturile. Vremurile neiertătoare curăță tot în calea lor “ o febră necunoscută le scaldă
privirile tulburi/ neînțeles le e graiul și nebunia își caută armele/ în casele noastre. E oare
blestemul învinșilor/ care ne-ajunge sau nu e decât maladia/ unui timp indecis?...”

Prin acest poem, Baconsky reușește să facă radiografia unei lumi aflată în dezbin, în
interiorul căreia plutește teama. De la o societate înfloritoare se ajunge la una întunecată “ și
ochii de aur își trag pleoapele negre”. Această mantie întunecată anunță faptul că omenirea se
află sub pecetea dureroasă a unui sistem care impune utlizarea unui limbaj încifrat.