59 Verde Spune-I ORICE

Eu sunt Lumina lumii

Eu sunt Lumina lumii
Sfânta Evanghelie după Ioan

„Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi
va auzi pe ei, iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi
bucurie veşnică prin Mine”.

Si a zis Dumnezeu: "Sa fie lumina!" Si a fost lumina. Si a vazut Dumnezeu ca e buna lumina si a
despartit Dumnezeu lumina de intuneric. Lumina a numit-o Dumnezeu ziua, iar intunericul l-a numit
noapte. Si a fost seara si a fost dimineata: ziua intaia (Fac. 1, 1-5).

Dumnezeu randuieste ziua de odihna

Asa s-au facut cerul si pamantul si toata ostirea lor. Si a sfarsit Dumnezeu in ziua a sasea lucrarea Sa, pe
care a facut-o; iar in ziua a saptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a facut.
Si a binecuvantat Dumnezeu ziua a saptea si a sfintit-o, pentru ca intr-insa S-a odihnit de toate lucrurile
Sale pe care le-a facut si le-a pus in randuiala (Fac. 2, 1-3).

Afara de lumea vazuta, Dumnezeu a mai facut o lume nevazuta, lumea duhurilor nenumarate, care se
numesc ingeri. Duhurile acestea la inceput erau toate bune si fericite. Mai pe urma insa multe din ele
au pacatuit, cazand in mandrie, si au fost aruncate in iad. Acestea sunt duhurile rele sau diavolii. Lumea
aceasta nevazuta a fost facuta inaintea celei vazute, (Is. 14; Ps. 103; Iuda 6; 2 Pt. 2).
Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.  Ioan,
8,12

Sfânta Evanghelie după Luca

Capitolul 2

34. Şi i-a binecuvântat Simeon şi a zis către Maria, mama Lui: Iată, Acesta este pus spre căderea şi
spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri.
35. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.

„Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma ca astazi toata ziua sa ma lepad de mine insumi, ca cine stie
din ce nimicuri mare vrajba am sa fac si astfel, tinand la mine, sa Te pierd pe Tine.

Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi ca rugaciunea Preasfantului Tau nume sa-mi lucreze in minte
mai mult decat fulgerul pe cer, ca nici umbra gandurilor rele sa nu ma intunece, caci iata
pacatuiesc in tot ceasul.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi,

ca umblam impiedicandu-ne prin intuneric.
Patimile au pus tina pe ochii mintii,
uitarea s-a intarit in noi ca un zid, impietrind inimile noastre
si toate impreuna au facut temnita in care Te tinem
bolnav, flamand si fara haina,
asa risipind in desert zilele vietii noastre,
umiliti si dosaditi pana la pamant.

Doamne, Cela ce vii intre oameni in taina, ai mila de noi

pune foc temnitei in care Te tinem,
aprinde dragostea Ta in inimile noastre,
arde spinii patimilor,
si fa lumina sufletelor noastre.

Doamne, Cela ce vii in taina intre oameni, ai mila de noi,

vino si Te salasluieste intru noi,
impreuna cu Tatal si cu Duhul Tau cel Sfant.
Caci Duhul Sfant se roaga pentru noi cu suspine negraite,
cand graiul si mintea raman neputincioase.

Doamne, Cela ce vii in taina,

ai mila de noi,
caci nu ne dam seama cat suntem de nedesavarsiti
cat esti de aproape de sufletele noastre
si cat Te departam noi prin pacatele noastre.
Ci lumineaza lumina Ta peste noi,
ca sa vedem lumina prin ochii Tai,
sa traim in veci prin viata Ta.
Lumina si Bucuria noastra,
slava Tie!
Amin.”

Încrederea noastră în Dumnezeu este probată cu „asprime”.

             Calea creștinului este în felul următor.
Atunci i se arată limpede că a ajuns la limitele peste care nu poate trece omul.
Arhim. Sofronie Saharov

Înainte de a cunoaşte Duhul Sfânt, te simţi atras de religie şi de munca fizică, dar după ce cunoşti Duhul
Sfânt, vei renunţa la munca fizică. Pe măsură ce vei spori în Duh, cele pământeşti se vor
tulbura şi nu te vor mai atrage.
Atunci când eşti umbrit de Duhul Sfânt, nu mai vezi nicio răutate a nimănui. În acea
minunată clipă ştii doar de unde vii, unde trebuie să mergi şi ceea ce trebuie să faci pentru a ajunge la
desăvârşire.

Părintele Proclu Nicău

În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârșită alungă frica (I Ioan 4, 18). 

 „Oricine va primi în numele Meu pe unul dintre aceşti prunci, pe Mine Mă primeşte; şi oricine Mă
primeşte pe Mine, Îl primeşte pe Cel Care M-a trimis pe Mine” (Marcu 9, 37).

Oboseala vine de la împotrivire. Iar împotrivirea vine de la părţile noastre „rele”

ascunse în întuneric. Dacă ne vom îndura să ne vedem cum suntem şi să ne acceptăm
pentru a ne oferi Domnului spre videcare, totul se va lumina şi vom creşte şi ne vom
odihni.

Mc. Siluana

Acum aş vrea să fii atentă ca lupta ta să nu fie un război împotriva ta, şi nici unul
împotriva răului pe care îl faci sau care te ispiteşte, ci să fie un efort permanent de a fi
cu Domnul, de a te arată Lui aşa cum eşti, de a-I cere Lui să vină, să facă, să lucreze cu
tine, în tine.

Să lupte El pentru că El e Biruitorul. El vine cu harul Lui şi ne luminează, ne întăreşte şi ne

învrednicește să devenim ceea ce El Însuşi a gândit aducându-ne pe lume.

Aşa, vei birui mândria şi slava deşartă şi vei descoperi că smerenia nu e altceva decât
capacitatea de a te bucura de prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu, fără a caută soluţii
sau metode de îmbunătăţire de sine. Noi nici nu ne putem imagina ce e binele. Îl
cunoaștem numai în măsura în care îl primim de la Dumnezeu. Şi-l primim numai în
măsura în care îl cerem. Şi ne îndurăm să-l cerem numai în măsură în care renunţăm la a mai
crede că ştim noi ce este bine.
Mc. Siluana
Atunci când răbdarea va creşte în sufletele noastre, este semn că am primit în chip tainic harul
alinării. Puterea răbdării este mai mare decât simţirea bucuriei în inima noastră. Ca să trăim în
Dumnezeu, trebuie să smerim simţurile noastre. Atunci când trăieşte inima, simţurile se smeresc, iar
când acestea se răzvrătesc, inima moare pentru Dumnezeu.
Sfântul Isaac Sirul, Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2007, p.
38

“Dumnezeu da rugaciune celui care se roaga…“. (Sfantul Ilarion)

feriti-va sa puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra.
(Sfantul Macarie)
Cand nu aveti mult timp pentru rugaciune, multumiti-va cu cat aveti, iar Dumnezeu va primi vointa
voastra. Tineti minte ca lui Dumnezeu Ii place sa aveti la rugaciune trairea vamesului si feriti-va sa
puneti pret pe rugaciunea voastra: aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a noastra.
(Sfantul Macarie)

Suntem atâta de creștini, câtă copilărie pură am izbutit să păstrăm în noi până la sfârșitul
vieții

Nichifor Crainic

Rugăciunea oferită lui Dumnezeu în adevăr e nepieritoare. Acum şi atunci putem uita lucrul
pentru care ne-am rugat, dar Dumnezeu păstrează rugăciunea noastră în veci.
În Ziua Judecăţii, tot binele pe care l-am făcut în timpul vieţilor noastre va fi de partea noastră, spre
slava noastră. Şi invers: răul pentru care nu ne-am căit, ne va osândi şi ne va azvârli în întunericul cel
din afară.
Căinţa poate desfiinţa efectele păcatului. În puterea lui Dumnezeu viaţa poate fi
restaurată în toată plinătatea sa – desigur nu printr-o intervenţie unilaterală din partea lui
Dumnezeu, ci întotdeauna numai cu consimţământul nostru. Dumnezeu nu face nimic cu omul fară
împreună-lucrarea omului.
Din Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea experiența vieții veșnice, Editura Deisis, Sibiu, 2001 p. 93

Una dintre rugăciunile pentru găsirea unui duhovnic este aceasta: 

Doamne, Tu care nu voiești moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă și să fie viu, Tu care Te-ai pogorât
pe pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină și care sunt morți prin păcat și spre a-i face vrednici să
Te vadă pe Tine, Lumina cea adevărată, pe cât este cu putință omului, trimite-mi un om care să Te
cunoască, pentru ca slujindu-l și supunându-mă lui din toate puterile mele, ca și Ție, și făcând voia Ta în
a lui, să-Ți plac Ție, singurului Dumnezeu, și să mă învrednicesc și eu, păcătosul, de Împărăția Ta. Amin.
Folosește-o cu încredere! 

Hristos ne-a făcut mai înalți decât îngerii, fiindcă îngerii Îl laudă pe Hristos, dar nu pot
să vorbească cu El ca prietenii cu Prietenul. Ne-a făcut nu numai niște ființe slujitoare care își
acoperă capul lor și tremură precum sclavii, ci ne-a făcut Trupul Lui. Pentru noi a murit, nu pentru
îngeri. Pentru noi a înviat și pentru noi Se va pogorî și Se va sui iarăși.
Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne pogorâm împreună cu El în adâncurile inimilor noastre, ca să ne
înalțe Acela la Ceruri o dată pentru totdeauna.

Arh. Emilianos Simonopetritul

Punctul de pornire în lupta împotriva patimilor şi pentru câştigarea virtuţilor este

smerenia

Sfântul Ioan Casian, Virtutea curăţiei şi a castităţii – biruitoare a patimii desfrânării, Editura Trinitas,
Iaşi, 2003, pp. 3-17

Iertarea este dată înainte să o cerem. „Dumnezeu este dragoste”, zice Apostolul. Putem să zicem:

„Dumnezeu este iertare”. 
Iertarea este deja dată, noi trebuie să ne-o însuşim, trebuie să ne ridicăm la vrednicia acestei iertări, şi
atuncea vom vedea cum iertarea face parte integrantă din lubire. Aşa trebuie să devenim şi noi. În
sensul acesta iertarea se poate înţelege ca vocaţie a omului, adică să învăţăm să devenim precum este
Dumnezeul nostru, să învăţăm să împărtăşim aproapelui nostru ceea ce şi noi dorim să primim de la
Dumnezeu, ba şi de la aproapele. Sau, cum ne spunea stareţul într-o cuvântare în Duminica de dinainte
de Post, Duminica Iertării: „Noi ca oameni nu putem să nu păcătuim unul împotriva celuilalt, dar
datoria noastră este să ne iertăm unii pe alţii şi să ne reluăm, să continuăm, călătoria pocăintei si a
mântuirii”.
Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002, pp. 120-121

Mustrarile de constiinta – Cum ne dam seama cand vin de la diavol ?

Cum ne dăm seama dacă mustrările de conștiință vin de la diavol?

Din roadele acestor reproşuri vei cunoaşte originea lor. Dacă te smeresc, te fac
sârguitor la fapte bune şi dacă nu-ţi răpesc încrederea şi nădejdea în Dumnezeu,
primeşte-le ca de la Dumnezeu.

SFÂNTUL CUVIOS NICODIM AGHIORITUL

Când avem bucuria Învierii suntem în miezul Ortodoxiei

ARHIMANDRITUL TEOFIL PĂRĂIAN CUVINTE DUHOVNICEŞTI

ni s-a dat nouă, preoţilor, poruncă:

 Înviaţi pe cei morţi!.

Oamenii umblă după făcătorii de minuni, fie ei şi vrăjitori. Dar vă spun că minunea cea
mai mare e învierea vieţii tale pe temelia ei, Iisus Hristos; e încreştinarea vieţii tale.

Asta-i minunea cea mai mare – „înnoirea vieţii tale” – care ne stă cu adevărat la
îndemână şi ni s-a dat nouă, preoţilor, poruncă:
Înviaţi pe cei morţi!.

După învierea ta tânjeşte Iisus. Ce însemnează aceasta, n-ar putea să ţi-o spună nimeni
mai bine decât înşişi cei ce au înviat din moarte sigură, ca dintr-un vis.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol. 3, Editura
Credinţa Strămoşească, 2005, pp. 42-43

atunci Dumnezeu poate totul pentru noi

Atunci când ne-am depărtat de toate lucrurile, atunci Dumnezeu poate totul pentru noi –
căci doar Dumnezeu rămâne cu noi. Aceasta ne dă o adevărată pace lăuntrică. De nu, dacă
este ceva în inima noastră care nu e îndreptat spre cealaltă viaţă, ci spre aceasta de aici, nu
vom conteni a ne chinui.
ARHIMANDRITUL EMILIANOS SIMONOPETRITUL 

„Eu sunt Chezașa celor păcătoși dinaintea Fiului meu, care m-a încredințat că îi va auzi pe ei,
iar cei ce îmi vor aduce bucurie prin ascultarea lor, vor primi bucurie veşnică prin Mine”

BE MY PERSON – Grey’s Anatomy

Rugăciunea continuă a lui Iisus în mine

Rugăciunea inimii desemnează, aşadar, punctul în care acţiunea mea,
rugăciunea mea se identifică cu acţiunea, cu rugăciunea continuă a lui
Iisus în mine.

Ea este locul cunoaşterii de sine, în care omul se vede aşa cum este el cu adevărat şi, în
acelaşi timp, locul depăşirii eului propriu, locul în care omul îşi înţelege fiinţa sa ca fiind
templul Sfintei Treimi, locul unde chipul îşi întâlneşte Prototipul. În camera lăuntrică a
inimii sale, omul îşi descoperă propriul fundament, depăşind astfel graniţa tainică dintre creat
şi necreat. În inimă, ne spun Omiliile Sfântului Macarie, se găsesc adâncimi de nemăsurat.
Dumnezeu e acolo cu îngerii; acolo sunt lumina şi viaţa, împărăţia şi apostolii, cetăţile cereşti şi
bogăţia harului; toate sunt acolo”.

Sfântul Macarie Egipteanul, Omilii XV, 32 şi XLIII, 7 la Kallistos Ware, Rugăciunea lui Iisus în

spiritualitatea ortodoxă, tipărită de Editura „Orthodoxos Kypseli” din Tesalonic, Grecia, pentru
Asociaţia „Sf. Grigorie Palama” din România

Nu închide necazul înlăuntrul tău, ci prefă-l în rugăciune

Şi eu mă gândesc că păcătuiesc. Nu merg bine. Însă tot ceea ce mă necăjeşte prefac în

rugăciune, n-o închid înlăuntrul meu, merg la duhovnic, mă spovedesc, s-a isprăvit!

SFÂNTUL PORFIRIE KAFSOKALIVITUL Cuvinte Duhovniceşti

29 ian Tu, Cel mare dintre suferinzii cei nevinovati

Condacul 3
Vinovati suntem de necazurile lumii si de suferintele fapturilor necuvatatoare si de suferintele
nevinovatilor copii, fiindca prin caderea omului, s-a distrus fericirea si frumusetea fapturii. Tu, Cel mare
dintre suferinzii cei nevinovati, Tu singur ai putere a ierta tuturor, deci iarta si intoarce lumii fericirea
cea de demult, ca si cei morti si cei vii sa afle pacea, strigand: Aliluia!

Batrani
Urgenta (hyper vigillence syndrome), disperarea muta – sau acuta, vorbita, disperarea fara sfarsit, fara
limite

Agitatia fara oprire, fara oboseala

Oana Moraru
28 ianuarie la 15:50 · 
Problema reducerii numărului de ore la școală sau a greutății ghiozdanului - prin eliminarea numărului de
cărți și caiete mi se pare atât de falsă! (falsă - în sensul de fără împact pe calitatea învățării în clase).Mă doare
inima când văd că încă ardem enorme cantități de energie pe subiecte, în fapt, inexistente, create ca perdele
de fum și nevoie de a ne face că reformăm sistemul.
Ghiozdanele sunt grele pentru că profesorii slabi au nevoie de multe fișe deja gândite de alții, de multe caiete
de lucru cu rutine prestabilite ca să pară că muncesc mult și bine la clasă. Un profesor bun lucrează cu un
caiet-două în care construiește învățare cu adevărat: un caiet unde se vede efortul elevului, șantierul lui de
gândire cu bune și cu rele.
Nu e vorba numai de profesori slabi, ci și de profesori nesprijiniți de sistem: dacă ai 35 în clasă, din care 5-6
cu nevoi speciale, sigur că te apuci să le umpli ghiozdanele cu tot felul de caiete. Nu ai timp și putere să te
ocupi de fiecare, așa că le iei de lucru până trece ziua de școală. Soluția nu e să le golești copiilor ghiozdanul,
ci să le umpli profesorilor formarea cu idei bune și să îi sprijini la clasă cu oameni și resurse didactice. Doar
atunci vor deveni ghiozdanele potrivite umerilor fiecărei vârste.
Copiii noștri nu stau mult timp la școală. Ei stau mult timp nerelevant. Vin obosiți și demotivați pentru că
orele trec greu, fără bucurie și inspirație. Materia le e încărcată în cap ca poverile pe umerii docherilor nu
pentru că e grea, multă și serioasă - ci pentru că e transmisă de profesori ca masă amorfă alipită unor creiere
pasive prin silire. Indigestă, negândită, neverificată, neparafrazată, nedemonstrată, neaplicată, neconstruită,
necercetată, neanalizată, neevaluată.
Un copil poate sta și dublu timp la școală dacă simte suficiente momente de triumf, de bucurie că a făcut un
pas înainte.
Ce o să obținem cu ore mai puține și ghiozdane mai ușoare? Copii mai motivați? Profesori mai inspirați? Sau
aceeași mediocritate îngroșată de impostura celor care se fac că fac reformă?

https://www.facebook.com/oneamonic/posts/2393385807433447

http://www.contributors.ro/cultura/ce-este-psihoeduca%c8%9bia-prin-fic%c8%9biune-%c8%99i-cum-
ne-poate-ajuta/

Ce este psihoeducația prin ficțiune și cum ne poate ajuta?

Ruxandra Badea februarie 22, 2020 Cultura, Societate/Life
22 comentarii 1,210 Vizualizari
Am avut norocul să intru in contact cu mulți străini: am învățat printre olandezi și englezi și am lucrat cu
americani. Am putut să observ, să învăț, să compar, să setez noi standarde și să creez noi idealuri, nu
doar in plan profesional, cât mai ales in plan personal – psihologic și social.
Primul an de facultate a fost când am observat discrepanța dintre mine și colegii din vest la nivel
psihologic. Dacă ei reușeau să comunice deschis despre emoțiile și trăirile noii vieți de colegiu, eu nu
puteam nici măcar să identific ce anume simțeam. Dacă pentru ei a vorbi despre astfel de subiecte era
ceva normal, pentru mine era ceva ciudat. Dacă ei erau pregătiți să facă față posibilelor provocări
psihologice care vin odată cu maturizarea – anxietatea, depresia, burnout-ul – eu nu aveam noțiuni de
baza despre sănătatea mintală. Pe scurt, nu știam ce înseamnă să ai grijă de ceea ce te face om –
emoțiile, gândurile, sentimentele, trăirile și restul.
Era 2004, iar eu eram abia ieșită de pe băncile unui liceu care îmi oferise toate atuurile pentru a excela
academic, însă mă înarmase cu prea puține lecții de viată și supraviețuire. Aveam și neșansa să vin
dintr-o țară mutilată politic, social și mental de boala comunismului, o țară care, psihologic vorbind, a
rămas încă la stadiul de copil și refuză in continuare maturizarea.
Mi-am asumat propria lipsă de educație și, pe parcurs, am fost atentă la câteva aspecte ale colegilor și
prietenilor mei străini: cum se raportează ei la sine, cum se raportează la ceilalți, cum își manifestă
emoțiile și sentimentele, cum se conectează la propriile trăiri. Am realizat că nu este suficient să ne
testăm limitele cunoașterii prin intelect și rațional, ci trebuie mers mai in profunzime: trebuie să
cunoaștem procesele emoționale care ne-au format ca indivizi, trebuie să înțelegem de ce reacționăm
intr-un anumit fel și de ce gândim anumite lucruri, trebuie să ne asumăm trăirile și să ne auto-evaluăm.
Pentru că doar atunci poate începe adevărata cunoaștere a lumii exterioare și conectarea autentică cu
semenii.
*
Psihologic vorbind, noi românii nu am înregistrat prea mari progrese de la căderea comunismului. In
ciuda optimismului unui tânăr proaspăt întors in țară, dovezile au început să curgă pe măsură ce am
trecut prin mediul de stat și, ulterior, mediul privat.
Problema nu este ce a fost, prin ce neajunsuri am trecut și ce anomalii ale sistemului ne-au transformat
in ceea ce suntem. Problema este ce vrem să devenim și unde vrem să ajungem. Iar aici, noi ca români
nu avem răspunsuri și nici nu le căutăm. Nu reușim să vedem dincolo de obiectivele profesionale
(carieră) sau sociale (familie, prieteni). Nu reușim să ne vedem ca indivizi de sine stătători și să ne
setăm o destinație. Nu suntem conectați la noi înșine și, prin urmare, nici la cei din jur. Nu ne
cunoaștem. Nu ne înțelegem emoțiile, nu ne interiorizăm trăirile, nu știm să ne exprimăm sentimentele.
Suntem prea prinși de imediatul vieții cotidiene, de ambiții si nevoi de moment pentru a mai reflecta la
cine suntem. Cauzele sunt multiple și au fost explicate de profesorul Daniel David in Psihologia
poporului român mai bine decât le-aș putea eu explica.
Care este soluția? Nu știu încă. Dar știu că totul pleacă de la o informare corectă. Informația ne poate
ajuta să identificăm problema, iar asta ne aduce mai aproape de rezolvarea ei. Ca in multe alte cazuri,
ne lipsește educația necesară pentru a face față vieții de zi cu zi – in acest caz, educația despre
psihicului uman. Ora de psihologie din clasa a zecea de liceu nu este suficientă, așa cum nu sunt
suficiente nici cărțile de self-help la care apelăm să învățăm „cum să nu ne pese” sau „cum să găsim
fericirea din noi”. Câți dintre noi știm ce este o traumă și cum se manifestă? Câți putem recunoaște un
coleg care se luptă cu depresia? Câți ne înțelegem cu adevărat propriul comportament?
Întrebat intr-un interviu de ce România ar veni la o sesiune de psihoterapie, Daniel David a răspuns că
„în general România nu are probleme psihologice mai mari decît SUA sau alte țări ale spațiului vestic.”
Încep sa cred că lucrurile nu stau chiar așa: in termeni generali, ce ne diferențiază de culturile vestice
este lipsa acută de informație și educație despre propriul psihic. A nu te cunoaște pe sine, a nu-ți
cunoaște problemele și deficiențele te pune in imposibilitatea de a le rezolva. Da, românii merg la
psihoterapie și agendele psihologilor sunt supra-încărcate. Însă, in general, se ajunge acolo când vasul
sub presiune care este psihicul uman a răbufnit. Iar atunci este deja prea târziu, pentru că răul a fost
comis – față de noi sau față de cei din jurul nostru. Deja am dat in depresie, anxietate, burnout; deja am
fost violenți față de noi înșine sau față de alții; deja mintea noastră a spus STOP.
*
Ca sa revin la întrebarea din interviu, aș chema România la o serie de ședințe de psihoeducație, nu de
psihoterapie. I-aș da informațiile necesare astfel încât să își conștientizeze propriile emoții, să învețe să
le comunice articulat celor din jur, să se auto-evalueze, să înțeleagă de unde provin răbufnirile și actele
de violență, invidia și stima de sine scăzută. Auto-cunoașterea este cea mai grozavă putere.
Exact această putere poate fi oferita de psihoeducatie, care vine in întâmpinarea oamenilor cu
mecanisme care să ii ajute să recunoască, să înțeleagă și să împărtășească emoțiile și trăirile.
Psihoeducația înseamnă informare și auto-cunoaștere. Psihoeducația nu este psihoterapie și nu se
substituie acesteia. Obiectivele, metodele și rezultatele sunt diferite. Însă, de multe ori, ele se
completează reciproc: psihoterapia este însoțită de psihoeducație, iar psihoeducația poate avea o latură
terapeutică.
Și de aici începe partea frumoasă. Psihoeducatia poate veni sub diferite forme și in diverse formule.
Una din aceste formule este combinarea psihoeducatiei cu ficțiunea sau, cum le mai spunem uneori,
poveștile. Cu toții am cunoscut efectele poveștilor – de la a ne ajuta să ne identificam propriile emoții,
care altfel ar fi dificil de adus la suprafață, până la a înțelege anumite trăiri prin prisma personajelor.
Poveștile – fie că sunt cărți sau filme – ne fac să ne simțim înțeleși, acceptați, mai puțin singuri și mai
puțin disperați.
Combinația psihoeducatie-ficțiune nu este nicidecum o formulă nouă: in SUA filmele sunt folosite in
psihoterapie (cinema therapy) încă de la începutul anilor 2000. In plus față de beneficiile psihologice,
poveștile creează o distanță intre noi și aspectele cu care ne identificăm sau cu care empatizăm, astfel
încât ni se conferă spațiul necesar unei auto-evaluări obiective.
Este adevărat că in România se citește puțină ficțiune de profunzime psihologică, atât in rândul adulților,
cât și in rândul copiilor, ceea ce înseamnă ca psihoeducatia va apela preponderent la poveștile spuse
de filme și care sunt mai ușor de consumat. La fel de adevărat este și faptul că încă nu suntem suficient
de interesați de sănătatea noastră mintală pentru a o considera o prioritate in viețile noastre aglomerate
sau o investiție care merită prinsă in bugetele noastre.
Dar poate că timpul și exemplul altor culturi ne vor convinge că suntem mai mult decât job-ul nostru,
decât profiluri din online și decât familia noastră. Poate vom înțelege că o bună cunoaștere a psihicului
nostru nu poate decât să ne întărească și să ne deschidă noi uși. Poate că, așa cum ne luăm măsuri de
precauție împotriva gripei și a altor boli virale, vom adopta cândva și o igienă mintală care să ne crească
imunitatea psihică.