Contents

SOCIAL CONSTRUCTIONISM..............................................................................................................
Abstract.....................................................................................................................................2
Introducere...............................................................................................................................2
Intrebarea principală...............................................................................................................3
Definiri conceptuale.................................................................................................................3
Abordari actuale ale temei studiate........................................................................................5
Opinii personale. Raspunsuri la întrebarea principală........................................................7
Concluzii....................................................................................................................................7
Bibliografie................................................................................................................................7

1
 Social Constructionism
Numele si prenumele autorului: Ceucă Maria-Veronica
Specializarea Asistență Soială, anul de studiu III
Disciplina: Supervizare în asistență socială
Email: ceucamaria12@gmail.com

Abstract
The perspective of social constructionism says that we never know what is universally
true or false, what is good or bad, right or wrong, we only know stories about true, false,
good, bad, right, or wrong. Social constructionism abandons the constructivist idea that the
mind of the individual is a mirror of reality. Constructionism is focused on relations and
sustains the individual`s role in the social construction of realities.
Social constructionism also proposes the way we understand and perceive the world,
which is a product of the way the world is represented or produced by language and depends
on the culture and the times in which we live, Therefore, our knowledge and understanding
are not absolute or final, but instead are framed by discourses that often reflect the ideas of
strong groups in society, acting to the disadvantage of less powerful groups and individuals.

Keywords: social reality, social constructionism, language, constructivist,

epistemology.

Introducere
„Construcționismul social sau construcția socială a realității este o teorie a cunoașterii
în sociologie și teorie comunicării care examinează dezvoltarea înțelegerii lumii prin
construcții concomitente, formează o bază pentru presupuneri comune despre realitate. Teoria
se centrează pe noțiunea ființelor umane care reacționează experiențele lor prin crearea de
modele a lumii sociale pe care le răspândesc și le concretizează prin limbaj”
(www.ro.wikipedia.org).
Dacă stăm și ne gândim la apariția construcționismului social, nu ne putem rezuma la
o singură sursă bibliografică sau la un singur scriitor pentru a defini sau a descrie
construcționismul social. Acesta a luat naștere din mai multe păreri ale un număr de scriitori
britanici, continentali și nord-americani care datează de câteva decenii.
„Construcționismul social provine și este influențat de diverse discipline și tradiții
intelectuale” (Burr, 1995).
Hurby spunea că „o rădăcină a abordărilor contemporane ale construcționismului
social a apărut din studiile sociologice germane de la sfârșitul secolului al XIX-lea privind
dezvoltarea cunoștințelor intelectuale sau academice. Din aceste studii s-a ramificat o
paradigmă numită sociologia cunoașterii, care a aprofundat modurile în care membrii
comunităților științifice creează și convin asupra a ceea ce contează ca fapte științifice sau
descrieri ale realității” (Hruby, 2001).
„În cartea Public Opinion din 1922, Walter Lippmann afirma că mediul real este cu
totul prea mare, prea complex și prea trecător pentru cunoașterea directă dintre oameni și

2
mediul lor. Fiecare persoană construiește un pseudo-mediu care este o imagine mentală
subiectivă, părtinitoare și neapărat prescurtată a lumii și, într-o anumită măsură, pseudo-
mediul tuturor este o afecțiune. Oamenii trăiesc în aceeași lume, dar gândesc și simt în altele”
(www.en.wikipedia.org).
„Această nouă perspectivă a provocat noțiunile de realitate obiectivă. Sociologia
cunoașterii a analizat modul în care forțele socioculturale au construit cunoașterea și a
constatat tipurile de cunoștințe pe care aceste forțe le-au produs. Savanții din diferite
discipline – inclusiv sociologia, filosofia, antropologia, psihologia socială, lingvistică și
comunicarea – au aplicat această abordare în domeniile lor respective” (Burr, 1995).
„În ceea ce privește origine sa, construcționismul social este înrădăcinat în
interacționismul simbolic și fenomenologie. În cartea The Social Construction of Reality a lui
Berger și Luckman publicată în 1996, a luat naștere și acest concept. După patru decenii, un
număr mare de teorii și studii au stabilit că oamenii își creează propriile lumi sociale și
culturale în același timp în care aceste lumi îi creează pe ei” (www.ro.wikipedia.org).

Intrebarea principală
Ce este construcționismul social?

Definiri conceptuale
„Construcționismul social sau construcția socială a realității, este o teorie a cunoștinței
de sociologie și comunicare care studiază dezvoltarea înțelegerii construită în comun a lumii.
Construcționismul social poate fi definit ca o perspectivă care crede că o mare parte din viața
umană există, că e face datorită influențelor sociale și interpersonale” (Gergen, 198, p. 265).
În ceea ce privește factorii moșteniți genetic și factorii sociali funcționează în același
timp, sociali construcționismul nu neagă influența moștenirii genetice, ci decide să se
concentreze pe investigarea influențelor sociale asupra comunității și individualității.
Subiectele de care este interesat construcționismul social sunt acele care se referă la
ceea ce antropologii numesc cultură, iar sociologii numesc societate: socialul partaj, aspectele
a tot ce este psihologic. Însă există „două semne distinctive ale construcționismului social ce
includ respingerea ipotezelor despre natura minții și teoriile cauzalității și punerea accentului
pe complexitatea și interdependența multor fațete ale indivizilor din comunitățile lor.
Cauzalitatea poate exista în cadrul unor culturi specifice, dar trebuie depusă multă muncă
înainte ca aceste conexiuni să poată fi descrise cu certitudine” (Owen, 1995, p. 15).
„Construcționismul social implică provocarea majorității cunoștințelor noastre de bun
simț, despre noi înșine și despre lumea în care trăim. Aceasta înseamnă că nu oferă doar o
nouă analiză a subiectelor precum personalitatea sau atitudinile care pot fi pur și simplu
inserate în cadrul nostru existent. Cadrul în sine trebuie să se schimbe și, odată cu aceasta
întelegem fiecare aspect al vieții sociale și psihologice” (Burr, 1995, p. 12).
Construcționismul social este strâns legat de construcționismul social în sensul că
oamenii lucrează împreună pentru a construi artefacte. Cu toate acestea, există o diferență
importantă: costrucționismul social se concentrează pe artefacte care sunt create prin
interacțiunile sociale ale unui grup, în timp ce construcționismul social se concentrează pe
învățarea unui individ care are loc datorită interacțiunilor lor într-un grup. Potrivit
construcționismului, în special construcționismului radical, copilul funcționează în raport cu
mediul său, construind, modificând și interpretând informațiile pe care le întâlnește în relația
sa cu lumea.
De asemenea, Cojocaru (2005) spunea că „construcționismul reprezintă o nouă
orientare în sociologie, care se bazează în principal pe lucrările lui Gergen apărute în anii 80

3
și desemnează abordări diverse ale modului cum poate fi cunoscută realitatea și, mai ales,
cum poate fi construite realitățile”.
Gergen este și cel care a adus diverse abordări asupra modului cum poate fi cunoscută
realitatea și cum poate fi construită aceasta, pe care se bazează teoria construcționismului.
Datorită recunoaștrii realității multiple procreate de diverse interacțiuni între indivizi care
alcătuiesc aceste realități, în literatură s-au găsit o serie de definiții ale construcționismului
social.
Burr (1995), afirma faptul că „uneori numită mișcare, alteori o poziție, o teorie, o
orientare teoretică, o abordare, psihologii rămân nesiguri de statutul său. În general, servește
drept etichetă care denotă o serie de poziții care au ajuns să fie articulate după publicarea lui
Berger și lucrarea influientă a lui Luckmann în 1966, dar care a fost influențată, modificată și
rafinată de alte mișcări intelectuale precum metodologia etno, studiile sociale de știință,
feminism, post-structuralism, filozofie narativă și psihologie, filozofie post-fundațională și
filozofia științei post-pozitiviste și multe altele”.
„Construcționismul social este, în primul rând, o realitate a practicilor generatoare de
cunoștințe – atât științifice, cât și altele. La acest nivel, teoria construcționistă oferă o
orientare spre realizarea de cunoștințe în științe, un punct de vedere la o diferență
considerabilă cu tradiția empiricistă” (Gergen, 2004, p. 3).
„Construcția unei cunoașteri, chiar dacă individul, se efectuează într-un cadru social.
Informațiile sunt în legătură directă cu mediul social, contextual și provin în egală măsură din
ceea ce gândesc oamenii și din ceea ce aduc ca și interacțiuni, interpretări” (Gabriel Labèdie
& Guy Amossè, 2006).
În cele din urmă, construcționismul social reprezintă o mișcare spre redefinirea
constructelor psihologic, cum ar fi minte, sinele și emoția, ca procese construite social care
nu sunt intrinseci individului, ci sunt produse de discursul social. O integrare a literaturii
existente despre construcționismul social, arată că există câteva principii cardinale accentuate
în construcționismul social. Acestea includ: realitățile construite social; realității constituite
prin limbaj; cunoașterea susținută de procesul social și, reflexivitatea la ființele umane
subliniată.
„Construcționismul social se concentrează pe sens și putere. Sensul nu este o
proprietate a obiectelor și evenimentelor în sine, ci o construcție. Sensul este produsul
cadrului cultural predominant al practicilor sociale, lingvistice, discursive și simbolice”
(Cojocaru și Bragaru, 2012).
„Persoanele și grupurile care interacționează împreună într-un sistem social formează
în timp, concepte sau reprezentări mentale ale acțiunilor celuilalt. Aceste concepte devin
eventual obișnuite în roluri reciproce judecate de actori unul în raport cu celălalt. Rolurile
sunt puse la dispoziția altor membri ai societății pentru a intra și a juca, interacțiunile
reciproce se spune că sunt instituționalizate” (Cojocaru, 2010). În acest proces al
instituționalizări, sensul este încorporat în societate.
Construcționismul social poate fi descris ca parte a mișcării în postmodernism prin
faptul că încearcă să înlocuiască idealul obiectivist cu o largă tradiție de critică continuă în
care sunt vizate toate producțiile minții umane, și este indisolubil legat de postmodernism ca
un set de lentile care impune o conștientizare a modului în care percepem și trăim lumea.
În cele din urmă, construcționismul social este pretenția și punctul de vedere conform
căruia conținutul conștiinței noastre și modul de relaționare pe care îl avem cu alții sunt
predate de cultura și societatea noastră, și toate acele cantități metafizice pe care le
considerăm de la sine, sunt învățate de la alții din jurul nostru.

4
Abordari actuale ale temei studiate
Construcționismul postmodernism
După cum am specificat și mai sus, construcționismul social poate fi văzut ca o sursă
a mișcării postmoderne ce a influențat în domeniul studiilor culturale. Unii au mers atât de
departe încât au atribuit creșterea studiilor culturale construcționismului social.
În cadrul construcției socialiste a postmodernismului, conceptul de realitate construită
social subliniază construirea în masă continuă a viziunilor lumii de către indivizi în
interacțiunea dialectică cu societatea la un moment dat. Astfel, numeroasele realități
formează lumile imaginare ale existenței și activității sociale umane.
În cartea The Pealin of Social Construcțion, sociologul britanic Dave Elder-Vass
(2012), plasează dezvoltarea dezvoltării socialismului ca un rezultat al moștenirii
postmodernismului, afirmând: „poate cel mai răspândit și influent produs al acestui proces
(venind la termeni cu moștenirea postmodernismului) este construcționismul social care a
crescut în domeniul teoriei sociale încă din anii 1950” (Elder-Vass, 2012, p. 12).
„Construcțonismul social este o mișcare teoretica care aduce o presupunere filozofică
alternativă cu privire la construcția realității și producția de cunoaștere. Este preocupat de
modalitățile prin care cunoașterea este situată istoric și încorporată în valorile și practicile
culturale. Conform acestei abordări, semnificațiile construite scoial prin coordonarea
oamenilor în diferitele lor întâlniri; prin urmare, este întotdeauna fluid și dinamic” (Gergen &
Gergen, 2012).
În ultimele decenii, construcționismul social a fost prezentat și îmbrățișat în diferite
domenii ale cunoașterii în literatura internațională, fiind influențat de diferite perspective
psihologice, filozofice și sociale, cum ar fi filosofia analitică, sociologia cunoașterii și
retorica.
„Centrându-se pe procesul de construcție socială a realității, perspectivele
construcționiste sociale au fost folosite pentru a susține o varietate de practici în domeniile
educației, îngrijirii sănătății, muncii comunitare, rezolvării conflictuale și organizaționale.
Deși nu poate fi tradus într-un set calar de linii directoare, având în vedere natura propunerii
sale epistemologice, a îmbunătățit o varietate de cercetări și practici profesionale din diferite
domenii ale cunoașterii cu un vocabular generativ, permițând inovarea practici care să apară”
(Gergen & Gergen, 2012).
Unele dintre aceste practici includ un accent pe punctele forte și cea ce funcționează
deja bine în loc de probleme și cum să le rezolve, un accent pe o diversitate de perspective în
loc de elemente comune, echipe transdisciplinare, luarea deciziilor descentralizate și o
flexibilitate sporită.
În termeni de abordări și politici, toate acestea fiind informate, la rândul lor, de
aprecierea pentru un mediu multicultural și polifonic. Având o inteligibilitate postmodernă,
construcționismul social invită o reviziune a unor ipoteze moderne despre producția de
cunoaștere, cum ar fi:
a) raționalitate individuală;
b) evaluare empirică;
c) limbajul ca reprezentare;
d) narațiunea progresului.

Epistemologia construcționistă
„Epistemologia a devenit un tip particular de pragmatică dscursivă care este un sistem
coerent de reguli de semnificație capabile să producă un construct numit adevăr, în afară de
discursul științific și epistemic, alte tipuri de vorbire își construiesc de fapt propriile lor
constructe ale adevărului. Avem un adevăr de natură teologică, politică etc.” (Gergen, 2005).

5
 Epistemologia nu poate fi de tip cantitativ sau pozitivist. Ea mai degrabă este
holistică și calitativă, ce presupune ca cercetarea să includă sistemul cercetătorului și relația
acestuia cu obiectul cercetat. A alunecat dint-un nucleu dur a conceptului de ralitate ca
obiectivitate la o pluralitate de realități posibile care este ordonată prin acțiunea cercetătorului
într-o serie de rezultate cu impact unic. Reconstruirea lumii este un model permanent de
grupuri de negocieri, colaborat cu noi date de cercetare.
Unele timpuri de convenții discursive și-au avut perioada de monopol asupra
construcției de adevăr, conceptul schimbându-se în cadrul epistemologiei construcționiste.
„Abordarea constructivistă păstrează dualitatea subiect-obiect prin aceea că procesul
de construcție se realizează în mintea individului prin procesul de socializare, individul
rămâne un observator exterior care interiorizează cunoștințe despre lume ca o realitate
exterioară. Mintea este ca o oglindă a realității, iar habitus-ul individual o hartă a realității
construită de individ în interacțiunile sociale și nu realitatea însăși. Acest proces de
internalizare are loc în mintea individuală prin contactul cu structurile sociale căruia individul
ii aparține și este influențat de relațiile sociale ale individului” (Cojocaru, 2010).
De asemenea, Cojocaru (2010) mai afirmă și faptul că „perspectiva construcționistă
afirmă că niciodată nu putem cunoaște ce este universal adevărat sau fals, ce este bine sau
rău, corect sau greșit ci cunoaștem doar istorii despre adevăr, fals, bine, rău, corect sau greșit
și abandonează ideea constructivismului ca mintea individului reprezintă o oglindă a
realității. Construcționismul se centrează pe relații și susține rolul individului în construcția
relațiilor semnificative”.
„Harta este totuna cu teritoriul, pare să fie esența viziunii construcționiste, harta
considerată o interpretare a realității care se construiește permanent prin interacțiune cu
celelalte hărți ale indivizilor printr-un proces de negociere continuă. Realitatea însăși este un
rezultat al acestor negocieri și interacțiuni și noi suntem capabili să facem multiple și diferite
hărți ale realității” (Maas et al., 2001).
Construcționismul social nu este interesat să construieascp o hartă perfectă a realității,
ci să surprindă procesele prin care se construiesc acestea și se negociază între indivizi prin
acordarea hărților individuale deoarece cel mai important lucru este acest proces de
construcție deoarece atenția trebuie să fie întreptată spre multiplicitate căilor prin care lumea
poate fi construită” (Gergen, 1994).
Construcționistul social contemporan ilustrează modul în care științele sociale
construcționiste s-au dezvoltat în raport cu pozitivismul, filosofia critică și hermeneutică și
feminismul și apoi distinge conceptul de postmodernism și deconstrucționism. În plus,
Weinberg arată cum constructorii sociali au contribuit la înțelegerea noastră despre biologie,
corp, autocunoaștere și probleme sociale.
Burr, afirmă într-o lucrare de sa, faptul că „antropologul Bronislaw Malinowski în
anul 1935 demontrează importanța limbajului în procesul de construire a realității. Pornind de
la premisa exprimată de Searle, conform căreia limbajul este instituția socială fundamentală,
ne propune să analizăm consrucționismul social dintr-o perspectivă semio-pragmatică și
cognitivă. Dacă psihologia tradițională interpretează limbajul drept instrumental pasiv al
gândurilor și emoțiilor noastre, construcționismul social apreciază limbajul pentru
cnosecințele sale practice” (2003, p. 8).

Opinii personale. Raspunsuri la întrebarea principală

După părerea mea, construcționismul social este ca o teorie, conform căreia oamenii
dezvoltă cunoașterea lumii într-un context social și că o mare parte din ceea ce percep ca
realitate depinde de presupuneri comune.

6
 Teoria construcționistă este foarte sensibilă la schimbare care generează noi forme de
practici și comportamente. În perioadele de transformare rapidă din lume, construcționismul
social poate fi o abordare utilă pentru a aborda și a îmbrățișa schimbările în context, indicând
noi posibilități de cercetare și intervenție.
Pe lângă aceasta, opțiunea pentru alternativa construcționistă are implicați etice. Este
un mod de a gândi și de a face, care se îndepărtează de modele bazate pe expertiză, raționare,
ierarhice și axate pe rezultate, îndreptându-se spre altele mai participative, co-creative și
centrate pe procese.
Teoria construcționismului mai afirmă și că orice sens este creat social. Construcțiile
sociale pot fi atât de înrădăcinate încât se simt naturale, dar nu sunt. În schimb, acestea sunt o
invenție pe măsură ce societatea se schimbă.
De asemenea, limbajul are un aspect foarte important în cadrul construcției sociale.
El, respectă reguli specifice, iar aceste reguli modelează modul în care noi înțelegem lumea.
În cele din urmă, putem spune că, limbajul nu este de tip neutru. Accentuează anumite lucruri
în timp ce le ignorăm pe altele. „Astfel, limbajul constrânge ceea ce putem exprima, precum
și percepțiile noastre despre ceea ce experimentăm și ceea ce știm” (www.greelane.com).

Concluzii
În concluzie, construcționismul social susține că, conceptele și categoriile pe care le
folosim pentru a gândi și a comunica sunt mai degrabă construite social decât trăsături
naturale ale lumii. Aceste concepte și categorii sunt specifice istoric și cultural, făcând
cunoașterea noastră despre lume mai degrabă relativă decât absolută.
Prin urmare, construcționiștii sociali au fost critici în ceea ce privește psihologia
generală și psihologia socială, care au contribuit, fără îndoială, la regimuri obsesive ale
cunoașterii, profesând în același timp fără valoare și fără apolitic.

Bibliografie
1. Burr, V. (1995). An introduction to social constructionism, London: Routledge.
2. Burr, V. (2003). Social Constructionism (2nd ed.). New York, NY: Routledge.
3. Cojocaru, S. (2005). Metode apreciative în asistența socială. Ancheta,
supervizarea și managementul de caz, Iași: Polirom.
4. Cojocaru, S. (2010). Appreciative supervision in social work. New opportunities
for changing the social work practice Revista de cercetare și intervenșie socială,
29, 72-91.
5. Cojocaru, S., Bragaru, C. (2012). Using Appreciative Inquiry to Change
Perceptions Concerning the Satisfaction of Organization Members’ Needs.
Revista de Cercetare și Intervenție Socială, 36, 31-43.
6. Elder-Vass, D. (2012). The Reality of Social Construction. Cambridge University
Press.
7. Gergen, K. (1985). The Social Constructivist Mocment in Nodern Psychology,
Article in American Psychologist.
8. Gergen, K. (1994). Evaluating Appreciative Inquiry: A Relational
Constructionism. Cambridge, Harvard University Press.
9. Gergen, K. (2004). Construcția socială: intrarea în dialog.
10. Gergen, K. (2005). Social construction in context. Sage Publication, London, Uk.

7
11. Gergen, K., Gergen M. (2012). Joacă cu scop. Aventuri în performanțe sociale
știință. Walnut Creek, CA: Left Coast Press.
12. Hruby, G. G. (2001). Sociological, postmodern, and new realism perspectives in
social constructionism: Implications for literacy resarces.
13. Owen, IR (1995). El construccionismo social y la teoria, practice și inverstigacion
en psicoterapia: Un manifest psicologia febomenologica. (Construcționismul
social și teoria, practica și cercetatea psihoterapiei: Un fenomenologic manifest de
psihologie), Trans de I. Caro, Boletin de Psicologia, 46, 161-186.
14. Social Construcționism. https://ro.wikipedia.org/wiki/Construct_social, accesat pe
14.04.2021
15. Social Construcționism. https://en.wikipedia.org/wiki/Social_constructionism,
accesat pe 14.04.2021.
16. SocialCosntrucționism. https://www.greelane.com/ro/%C8%99tiin%C8%C9B
%C4%83-tehnologie-math/stiinte-sicale/sociale-constructionism-4586374, acesat
pe 15.04.2021