Balada Meşterului Manole
culeasă de Vasile Alecsandri
Pe Argeş în gios,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă trece
Cu tovarăşi zece:
 
Nouă meşteri mari,
Calfe şi zidari
Şi Manoli - zece,
Care-i şi întrece.
Merg cu toţi pe cale
Să aleagă-n vale
Loc de monastire
Şi de pomenire.
Iată, cum mergea
Că-n drum agiungea
Pe-un biet ciobănaş
Din fluier doinaş.
Şi cum îl vedea,
Domnul îi zicea:
- Mândre ciobănaş
Din fluier doinaş,
Pe Argeş în sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Argeş în gios
Cu turma ai fost.
Nu cumv-ai văzut,
Pe unde-ai trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
La loc de grindiş,
La verde-aluniş
- Ba, doamne-am văzut,
Pe unde-am trecut,
Un zid părăsit
Şi neisprăvit,
Cânii, cum îl vad,
La el se răpăd
Si latră-a pustiu
Si urlă-a morţiu.
Cât îl auzea,
Domnu-nveselea,
Şi curând pleca, Chiar în temelii!
Spre zid apuca, Meşterii cei mari,
Cu nouă zidari, Calfe şi zidari
Nouă meşteri mari Tremura lucrând,
Şi Manoli - zece, Lucra tremurând
Care-i şi întrece. Zi lungă de vară,
- Iată zidul meu! Ziua pân-în seară;
Aici aleg eu Iar Manoli sta,
Loc de monastire Nici că mai lucra,
Şi de pomenire. Ci mi se culca
Deci voi, meşteri mari, Şi un vis visa,
Calfe şi zidari, Apoi se scula
Curând vă siliţi Ş-astfel cuvânta:
Lucrul de-l porniţi - Nouă meşteri mari,
Ca să-mi rădicaţi, Calfe şi zidari,
Aici să-mi duraţi Ştiţi ce am visat
Monastire naltă De când m-am culcat?
Cum n-a mai fost altă, O şoaptă de sus
Că v-oi da averi, Aievea mi-a spus
V-oi face boieri, Că orice-am lucra,
Iar de nu, apoi Noaptea s-a surpa
V-oi zidi pe voi, Pân-om hotărî
V-oi zidi de vii În zid de-a zidi
Chiar în temelii! Cea-ntâi soţioară,
Meşterii grăbea, Cea-ntâi sorioară
Şfările-ntindea, Care s-a ivi
Locul măsura, Mâni în zori de zi,
Şanţuri largi săpa Aducând bucate
Şi mereu lucra, La soţ ori la frate.
Zidul ridica, Deci dacă vroiţi
Dar orice lucra, Ca să ispraviţi
Noaptea se surpa! Sfânta monastire
A doua zi iar, Pentru pomenire,
A treia zi iar, Noi să ne-apucăm
A patra zi iar Cu toţi să giurăm
Lucra în zadar! Şi să ne legăm
Domnul se mira Taina s-o păstrăm;
Ş-apoi îi mustra, Ş-orice soţioară,
Ş-apoi se-ncrunta Orice sorioară
Şi-i ameninţa Mâni în zori de zi
Să-i puie de vii Întâi s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim, Şi iar se ruga: Şi o cuprindea
În zid s-o zidim! - Suflă, Doamne,-un vânt, Pan’ la gleznişoare,
Iată,-n zori de zi, Suflă-l pe pământ, Pan’ la pulpişoare.
Manea se trezi, Brazii să-i despoaie, Iar ea, vai de ea,
Ş-apoi se sui Paltini să îndoaie, Nici ca mai râdea,
Pe gard de nuiele, Munţii să răstoarne, Ci mereu zicea:
Şi mai sus, pe schele, Mândra să-mi întoarne, - Manoli, Manoli,
Şi-n câmp se uita, Să mi-o-ntoarne-n cale, Meştere Manoli!
Drumul cerceta. S-o ducă devale! Agiungă-ţi de şagă,
Când, vai! ce zărea? Domnul se-ndura, Ca nu-i bună, dragă.
Cine că venea? Ruga-i asculta Manoli, Manoli,
Soţioara lui, Şi sufla un vânt, Meştere Manoli!
Floarea câmpului! Un vânt pre pământ, Zidul rău ma strânge,
Ea s-apropia Paltini că-ndoia, Trupuşoru-mi frânge!
Şi îi aducea Brazi că despoia, Iar Manea tăcea
Prânz de mâncatură, Munţii răsturna, Şi mereu zidea;
Vin de băutură. Iară pe Ana Şi o cuprindea
Cât el o zărea, Nici c-o înturna! Pan’ la gleznişoare,
Inima-i sărea, Ea mereu venea, Pan’ la pulpişoare,
În genunchi cădea Pe drum şovăia Pan’ la costişoare,
Si plângând zicea: Şi s-apropia Pan’ la ţâţişoare.
- Dă, Doamne, pe lume Şi, amar de ea, Dar ea, vai de ea,
O ploaie cu spume, Iată c-agiungea! Tot mereu plângea
Sa facă pâraie, Meşterii cei mari, Şi mereu zicea:
Sa curgă şiroaie, Calfe şi zidari - Manoli, Manoli,
Apele să crească, Mult înveslea Meştere Manoli!
Mândra să-mi oprească, Dacă o vedea, Zidul rău mă strânge,
S-o oprească-n vale, Iar Manea turba, Ţâţişoara-mi plânge,
S-o-ntoarcă din cale! Mândra-şi săruta, Copilaşu-mi frânge!
Domnul se-ndura, În braţe-o lua, Manoli turba
Ruga-i asculta, Pe schele-o urca, Şi mereu lucra.
Norii aduna, Pe zid o punea Zidul se suia
Ceriu-ntuneca. Şi, glumind, zicea: Şi o cuprindea
Şi curgea deodată - Stai, mândruţa mea, Pan’ la costişoare,
Ploaie spumegată Nu te speria, Pan’ la ţâţişoare,
Ce face pâraie Că vrem să glumim Pan’ la buzişoare,
Şi îmflă şiroaie. Şi să te zidim! Pan’ la ochişori,
Dar oricât cădea, Ana se-ncredea Încât, vai de ea,
Mândra n-o oprea, Şi vesel râdea. Nu se mai vedea,
Ci ea tot venea Iar Manea ofta Ci se auzea
Şi s-apropia. Şi se apuca Din zid ca zicea:
Manea mi-o vedea, Zidul de zidit, - Manoli, Manoli,
Inima-i plângea Visul de-mplinit. Meştere Manoli!
Şi iar se-nchina, Zidul se suia Zidul rău mă strânge,
Viaţa mi se stinge! Alţii nici că sunt Când se încerca
Pe Argeş in gios, Pe acest pamânt! De-a se arunca,
Pe un mal frumos Află că noi ştim Iată c-auzea
Negru-vodă vine Oricând să zidim Din zid că ieşea
Ca să se închine Altă monastire Un glas năduşit,
La cea monastire, Pentru pomenire, Un glas mult iubit,
Falnică zidire, Mult mai luminoasă Care greu gemea
Monastire naltă, Şi mult mai frumoasă! Si mereu zicea:
Cum n-a mai fost altă. Domnu-i asculta - Manoli, Manoli,
Domnul o privea Şi pe gânduri sta, Meştere Manoli!
Şi se-nveselea Apoi poruncea Zidul rău mă strânge,
Şi astfel grăia: Schelele să strice, Ţâţişoara-mi plânge,
- Voi, meşteri zidari, Scări să le ridice, Copilaşu-mi frânge,
Zece meşteri mari, Iar pe cei zidari, Viaţa mi se stinge!
Spuneţi-mi cu drept, Zece meşteri mari, Cum o auzea,
Cu mâna la piept, Să mi-i părăsească, Manea se pierdea,
De-aveţi meşterie Ca să putrezească Ochii-i se-nvelea;
Ca să-mi faceţi mie Colo, pe grindiş, Lumea se-ntorcea,
Altă monastire Sus, pe coperiş. Norii se-nvârtea
Pentru pomenire, Meşterii gândea Şi de pe grindiş,
Mult mai luminoasă Şi ei îşi făcea De pe-acoperiş,
Şi mult mai frumoasă? Aripi zburătoare Mort bietul cădea!
Iar cei meşteri mari, De şindrili uşoare. Iar unde cădea
Calfe şi zidari, Apoi le-ntindea Ce se mai făcea?
Cum sta pe grindiş, Şi-n văzduh sărea, O fântână lină,
Sus pe coperiş, Dar pe loc cădea Cu apă puţină,
Vesel se mândrea Şi unde pica, Cu apă sărată,
Ş-apoi răspundea: Trupu-ş despica. Cu lacrimi udată
- Ca noi, meşteri mari, Iar bietul Manoli,
Calfe şi zidari, Meşterul Manoli,