Sunteți pe pagina 1din 2

Zei Greco-romani

Zei greci Zei romani


Hades Pluto
Poseidon Neptun
Rhea Ops
Cronos Titanus
Zeus Jupiter
Afrodita Venus
Apollo Apollo
Ares Marte
Atena Minerva
Hermet Mercur
Hestia Vesta
Cupidon

Hades este zeul Infernului, sălășluind în


împărăția umbrelor, pe care o cârmuie
alături de soția sa, Persefona. Nu se
cunoaște exact semnificația numelui, dar se
presupune că vine de la „cel nevăzut” sau,
după Socrate, „cunoașterea conceptelor
elevate”. Este un zeu htonic, fiul
lui Cronos și al Rheei. Este fratele lui Zeus,
al lui Poseidon, al Herei, al Demetrei și
al Hestiei.
Hades nu este tradițional considerat un zeu olimpian,
deoarece nu stă pe Muntele Olimp, ci în tărâmul
morților, care se numește de asemenea „Hades”.
Această împărăție cuprinde în general Tartarul, Câmpia
Asfodelor și tărâmul paradisiac destinat eroilor și celor
favorizați de zei, precum și sufletelor oamenilor virtuoși,
numit Elysium sau Câmpiile Elizee.
Hades conduce un car aurit condus de patru
armăsari negri. Poartă un coif care-l face pe purtător
invizibil, dăruit de ciclopi, și un sceptru care poate
despărți pământul în două. Cheile lumii de dincolo mai
sunt un simbol, deși acestea mai sunt câteodată ținute
de ușierul său, Aiacus. Trăiește într-un palat de aur,
unde primește morții așezat pe un tron de aur,
înconjurat de cei trei judecători ai morților. Poarta către
casa lui Hades este păzită de Cerber, câinele cu trei
capete. În spatele palatului este o grădină de rodii.
Hades mai are o cireadă de vaci negre, pe care păstorul
Menoite le mână pe câmpiile de asfodel. Animalele și
plantele sacre pentru Hades sunt chiparosul,
menta, plopul alb, asfodelul și bufnițele, genul
Megascops. Însoțitorii lui Hades sunt adesea personaje
legate de lumea de dincolo sau de
somn: Ascalafus este un demon
transformat de Demetra într-o bufniță,
Eriniile, judecătorii morților,
kerele, Caron, Menoete, Oneiroii,
zeii râurilor lumii de
dincolo și Tanatos.

S-ar putea să vă placă și