Zamolxes, reformatorul

Locul nașterii tale nu ți-l alegi; nici clipa ori locul morții; la fel,
destinul ce ți-l urmezi în ,,repedea trecătoare suflare de viață ce ni s-a dat”
Cine-și închipuie că Zamolxes era un agatârș de rând, venit în Dacia,
în sec. VI î. Hr., și stabilit pe cursul de mijloc al Mureșului ( cum spune,
limpede, Vasile Pârvan în ,, Getica” sa ), se înșeală amarnic!
Ce fel de om poate fi acela care, acum mai bine de două milenii și
jumătate, pornea la studii spre Grecia și, mai ales, spre Egipt?!
Lucrul acesta ar fi fost la îndemâna oricui?! Eu cred că nu!
Cu siguranță că Zamolxes era un tânăr cu o educație aleasă,
aparținând familiei regale a Daciei, ori castei sacerdotale?
În ce mă privește, înclin să cred că cea de-a doua supoziție pare mult
mai plauzibilă, ținând cont că el a împletit instrucția laică ( în insula Samos,
cu astronomul și fizicianul Pherekydes; în insula Creta, asemenea lui Licurg,
unde a studiat legislația, Constituția) cu, îndeosebi, cea teologică.
Ambele componente educaționale vizau, așadar, nu doar astronomia,
medicina, astrologia, fizica, cosmogonia, arhitectura, lingvistica, cât, mai
ales, se punea accent pe inițierea în tainele teologiei, astrologiei, ce vizau
cultul solar, sensul vieții și al morții ( preceptele morale ).
Un loc aparte, cred, de asemenea, îl ocupau teogonia și cultul
nemuririi sufletului uman!
Această aplecare, cu predilecție, spre teologie și spre teogonie, acolo,
la Teba, în ,,capitala teologică a lumii antice”, avea să repercuteze, în timp,
la întoarcerea sa în Patrie, în Dacia, unde, Zamolxes avea să înființeze o
nouă capitală, Sarmizegetusa ( care va fi fost numele celei vechi, nu-l știu
niciunul din anticii greci: Cassius Dio, Strabon, Herodot, Plutarh, Tucidide,
dar, cu siguranță, altul îi era numele!
Astfel, după o inițiere de aproximativ 20-22 de ani, în insulele M.
Egee, în Egipt, în S. Italiei și-n Grecia Continentală, cu pletele complet albe
( fiindcă făcuse baie, la Crotona, în S. Italiei, în râul Sybaris – despre care
vorbește și Eminescu într-una din poeziile sale), Zamolxes revine în Patrie,
având aura unui mare Patriarh semit, împovărat nu neapărat de ani, cât,
mai ales, de multă învățătură.
 Evident că, odată ajuns ACASĂ, și-a dat seama de enorma
discrepanță de cultură, de civilizație, dar, mai cu seamă, de eterogenitatea
semanticii teologice, care, inevitabil, ducea la lipsa coeziunii, a ideii de
popor, de națiune, iar pentru aceasta, Zamolxes a fost cel
dintâi ,,seismograf” al lumii europene, carpato-ponto-danubiene, cu
extensie în tot spațiul tracic, nord și sud-dunărean.
Se impunea, așadar, o reformă exhaustivă de mari proporții, care să
constea în ridicarea unei noi capitale, SARMIZEGETUSA, a unui Templu
Solar ( ce se susținea pe 15 coloane corintice), a unui Senat ( Adunare a
bărbaților, sau Senatul Poporului), dar și a unui observator astronomic, cu
ajutorul căruia el, inițiatul în Egiptul marilor taine, trebuia să
prevadă ,,vremurile” în curgerea lor astrală, cu implicații, evident, de ordin
terestru și, implicit, cu repercursiuni asupra poporului geto-dac.
Zamolxes ( din câte am dedus din ,, Geografia” lui Strabon)
studiase ,, Iliada” lui Homer, iar acolo, în capodopera sa, Poetul vorbea
despre ,,getuli” (deci, geți) și despre ,,sai” ( dai sau daci!).
Tot Strabon ne spune, limpede, că numele insulei Samos ( unde a
debarcat, prima dată, Zamolxes, spre a studia cu Pitagora la Școala lui
Pherekydes) ,, l-a primit insula de la tracii saii, care au populat-o odinioară”
( Strabon, X, p. 419)
Așadar, acei ,,traci saii” nu trăiau doar în insula Samos, ci și în NV
Asiei Mici, unde veniseră din Carpați, pe ape, și luptaseră alături de pelasgi,
în Războiul Troian, împotriva lui Ahile, care era tot din neamul nostru, al
tyrageților de pe Nistru.
Toate acestea le știa prea bine Zamolxes, și tocmai de aceea, ziceam,
el a găsit de cuviință ca numele noii capitale să fie o metaforă, simbol al
întregului popor geto-dac!
Revenind la ,, sai”, respectiv ,,saci”, vechi trib iranian din Podișul
Pamir, care, venind în Carpați, prin sec. XIX-XVIII î. Hr., s-au numit ,,dai”
(sai) sau ,,daci”, ori ,,saioi”, (vechi traci ajunși în Samotrake), ei se mai
numeau și ,,sapai” (sau ,,sapaioi”, ori ,,samoi” – de aici, insula Samos –
însemnând ,,localnicii înălțimilor”.
Astfel, deducem că ocupația lor de bază ( ca și în N. V. Iranului) era
păstoritul mioarelor.
Deci, Zamolxis știa prea bine că getulii (geții) erau cei mai numeroși
din marele neam al tracilor, întinzându-se din Iran până la Adriatica ( vezi
messageții, tirageții, tisageții, geții nord și sud dunăreni și tessageții
peloponesiaci din Tessalia) , dar neam cu ei erau și ,,saii”,
adică ,,daii”/,,dacii”; la fel și agatârșii!
Tocmai de aceea, apelând la un sincretism teologic unic în istoria
religiilor acestei lumi, Zamolxes a pornit de la zeitatea supremă indo-
iraniană și sumeriană, Soarele, pe care și l-a luat drept simbol religios al
poporului său geto-dac.
Iată, așadar, două variante posibile, care să decripteze etimologia
toponimului SARMIZEGETUSA.
I. M-a surprins (trebuie să recunosc) asemănarea aproape
izbitoare dintre zeitatea egipteană Sarapis sau Serapis ( al cărui
cult a fost inaugurat la Memphys, Sarapis fiind zeul principal al
Infernului, dar și zeu suprem, dătător de sănătate și de viață,
care avea temple la Memphis și Alexandria) și toponimul
Sarmizegetusa, având sonorități sanscrite, ,, sara” însemnând ,,
apă” ( vezi Germisara/ Geoagiu-Băi, însemnând ,, Caldele Băi”),
însă rădăcina cuvântului ne duce cu gândul la cuvântul ,,
șarpe”.
Iată câteva apropieri fonetice, posibil derivate din
sanscrită:
- în bengali ( India) – sarpa
- în gujarati ( India) – sapa
- în nepaleză – sarpako
Evident, cel mai apropiat, fonetic, de cuv. Sarapis este
bengalezul ,, sarpa”, de unde se
poate ,,dezvolta”( ori s-au dezvoltat!) două forme
corupte: Sarpi și Sarmi.
De aici pornind, cred că am putea să decriptăm astfel toponimul
SARMIZEGETUSA:
SARMI ( Sarpi, în bengali) + ZE + GETU + SA(i)
(Șarpele cu pene de foc (zeul) (getulilor) (sailor/dacilor)
Sau Fulgerul

Deci, Fulgerul – zeul geților și al dacilor!

 II. A doua variantă, prin care am putea decripta simbolistica
termenului SARMIZEGETUSA, ar constitui-o cultul solar ( tot al
luminii, ca și ,,fulgerul”, din prima variantă).

După părerea noastră, cuvântul SARAPIS ( zeitate supremă

egipteană) e posibil să se fi format prin sudarea a doi termeni:

Sara – apă și Apis / Soarele, la egipteni; simbolizat printr-un taur ( vițel;

vezi vițelul de aur, la Moise în Exodul!)
Astfel, Sarapis ar însemna Apa Sfântă ( Nilul)/ Oglinzile apei; mai precis,
Oglinda Soarelui.
Mai simplu, Sarapis= Lumina lui Apis, respectiv lumina lui Osiris, adică
Lumina Soarelui – Soarele însuși!
Și acum, să vedem ,, componența” toponimului Sarmizegetusa,
care, inițial, e posibil să se fi numit SARAPISZEGETUSAI.
Folosind blancul, defalcăm:
SARA + APIS +ZE(US) + GETU + SA(i)
(Apa/Oglinda Soarele-zeu (zeul) (Getuli/Geți) (Sai/dai/daci)
Apei/Lumina (Taurul)
Așadar, am putea ,, traduce”, cred, astfel:
SARA+ APIS = OSIRIS , zeul getulilor/ geților și al sailor/ dacilor
(Soarele)
Astfel, afirmăm fără putință de tăgadă, că Zamolxes a fost creatorul
celui dintâi sincretism de ordin teologic și ontologic, dar și cel mai mare
reformator politic, cultural și economic al acestui popor geto-dac, cel mai
vechi și cel mai înțelept popor din Europa.
Doar el, Zamolxes, este cel mai strălucit filosof al lumii antice, de aici,
din Carpați ( dar și de pretutindeni) care ne-a învățat să viețuim în pacea
sufletului și-n comuniune cu Dumnezeu!
El va rămâne, de-a pururi, pentru neamul acesta, să ducă-n spinare
un Munte Sfânt/ Kogaiononul, un Munte de Lumină Lină, înlăuntrul căruia
se-aude cum îngerii cântă ,, Balada” lui Ciprian Porumbescu!

Surpate, George Voica

16 aug.2014