Împ. Traian şi gen.

Cornelius Fuscus

Despre Împ. Traian şi despre generalul roman Cornelius Fuscus, cea mai bună
sursă de informaţii o găsim la istoricul grec Dio Cassius (c. 155-c.236 d.Hr.),
capodopera sa, „Istoria romană” (în 80 de cărţi) fiind o adevărată fântână, mai ales
pentru noi, românii. De la el aflăm că generalul Cornelius Fuscus, prefectul cohortelor
pretoriene, locţiitorul împăratului Domiţian, pornise înspre Sarmizetusa, spre a-l
înfrunta şi a-l pedepsi pe regele Decebal, pentru că acesta, fiindu-i refuzată oferta de
pace, îl jignise adânc, spunându-i că va veni vremea în care el, regele Daciei, va cere
câte ,,doi oboli” (doi bani, n.n.) pentru fiecare cetăţean roman. Atât!
Fire extrem de orgolioasă, Cornelius Fuscus n-a suportat usturătoarea şi
îndrăzneaţa replică, iar acesta a fost, în primul rând, unul dintre motivele pentru care a
trecut Dunărea şi a urmat traseul: Drobeta-Oltenia (traversând-o de-a curmezişul), valea
Oltului, Masivul Cozia, unde, în acel nenorocit an al vieţii sale (87 d.Hr.), avea să fie
ucis(mai precis, să se sinucidă!) în „ pasul Câinenilor”, azi, com. Racoviţa, jud.
Vâlcea.
Fala oştirii sale, a renumitei Legiuni a V-a ALAUDAE (a Ciocârliilor, pentru că
legionarii purtau o pană de ciocârlie, aşa cum la 1877, purtau o pană de curcan şi
„curcanii” moldoveni) pierise, parcă, dintr-o dată, după cum credea şi V. Pârvan.
Vom vedea, însă, ceva mai la vale, că nu a fost chiar aşa!
Totuşi, Dio Cassius nu ne lasă să înţelegem prea bine dimensiunile dezastrului!
Cu toate acestea, el nu spune nicidecum că Legio V ALAUDAE ar fi fost trecută, în
întregime, prin sabie, ci că, după 18 ani, în 105 d. Hr., Împăratul Traian, venind în acel
loc (unde căzuse Fuscus), a găsit „prinşii de război”.
„ Având un astfel de temperament (zicea V. Pârvan), înţelegem cum Fuscus a
putut fi atras în cursă şi sfărâmat, de cumintele, socotitul şi plinul de resurse strategice
Decebal al dacilor. Steagurile şi prada cucerite de la romani - acum se va fi prăpădit
întreaga Legio V ALAUDAE – fură duse - ştim sigur acest lucru de la Cassius Dio- nu
la Sarmizegetusa, ci în alte burguri din munţi: «Traian ocupă munţii întăriţi cu ziduri şi
acolo află armele, maşinile de război, prinşii şi stegurile lor ( to semeion – „ însemnul”,
în limba greacă) luat pe vremuri de la Fuscus»”. (după Dio Cassius, LXVIII, 9,3;
V. Pârvan, Getica, p. 65).
Că generalul Cornelius Fuscus a pornit din Drobeta, a traversat Oltenia, de-a
curmezişul, şi ajuns în dosul masivului Cozia, pierind, apoi, în ”pasul Câinenilor”, ne-o
spune şi V. Pârvan, citându-l pe Iordanes (sec. VI d. Hr.), autorul celebrelor opere
„ Getica ” şi „ Romana” (o istorie a Imperiului Roman):
„ Iordanes, în „ Istoria Imperiului Roman”, ne spune şi el despre Fuscus că a
trecut pe la Drobeta, de unde ar fi luat Oltenia în curmeziş, spre a ajunge la pasul
Câinenilor (deci, la Racoviţa, jud. Vâlcea, n.n.), unde s-a sfârşit”, şi V. Pârvan
continuă:
„ Se pare că în urma morţii lui Fuscus (87 d.Hr., n.n.) întâmplată, şi după părerea
noastră, în susul văii Oltului – Domiţian luă măsuri mai energice de continuare a
războiului şi, dând comanda lui Tettius Iulianus, îl autoriză să procedeze cu asprime la
restabilirea disciplinei, iar el plecă la Roma” (V. Pârvan, Getica, p. 66).

1
 Observaţie: Probabil că din cuvintele acestea, „să procedeze cu asprime la
restabilirea disciplinei”, V. Pârvan va fi dedus că Legio V Alaudae a fost ucisă în
întregime!
Asupra acestui punct de vedere, noi avem, totuşi, unele rezerve!

În fine, tot de la Dio Cassius, din „Istoria romană”, mai aflăm că, după 18 ani de
la moartea lui Fuscus, însuşi Împăratul Traian vine în Dacia, spre a-l pedepsi pe
Decebal şi, poate, spre a-l răzbuna pe eroul Romei, căzut la Racoviţa, în spatele Coziei.
Este interesant faptul că Împăratul Traian urmează acelaşi traseu parcurs de
Fuscus, adică: Drobeta – traversează Oltenia de-a curmezişul, intră pe valea Oltului şi,
apoi, în „pasul Câinenilor”, unde , cum zicea Dio Cassius, găseşte „ munţii întăriţi cu
ziduri ( Aşa sunt şi acum; îi poate vedea oricine , la Copăceni, unde, în primăvara
acestui an 2013, s-a descopeit un alt mormânt roman, pe care erau inscripţionate două
litere : Π Φ – Procuratorul Fidus?!), armele, maşinile de război, prinşii (prizonierii din
fosta Legio V Alaudae!n.n.) şi steagurile lor (to semeion - „însemnul”, în limba greacă)
luate pe vremuri de la Fuscus” (op. cit.).
Observaţie: Împ. Traian a venit în Dacia cu Legio XII Fulminata, care , se pare, a
staţionat mult timp la Copăceni- Pretorium.
35 de ani mai târziu, în vremea Împ. Antoninus Pius ( fiul adoptiv al lui Adrian),
procuratorul acestei provincii era Aquila Fidus.
El este cel care, în a.140 d. Hr., a mărit castrul Pretorium, unde a şi fost înmormântat,
acolo, sus, pe ,,Dealul Mlăcii”.
Mormântul său a fost descoperit în primăvara acestui an (2013), de d-ni Gh. Sporiş,
Vieru şi Frâncu.
Aflând de la dl. Vieru că pe piatra de mormânt fuseseră inscripţionate două litere (Π Φ),
mi-am dat seama că era vorba de mormântul Procuratorului Fidus.
Deci, Procuratorul Fidus (Π Φ) a fost administratorul provinciei care, mai târziu,
avea să se numească Ţara Loviştei.

Iată ce reiese din toate cele spus până acum:

1. Decebal mai avea destui prizonieri de război, din anul 86 d.Hr., luaţi din
Moesia, când l-a ucis pe guvernatorul acesteia, tăindu-i şi luându-i capul!
Aşa că nu cred că Decebal să-i fi ucis pe supravieţuitorii dezastrului de
neimaginat al generalului Fuscus (87 d. Hr.), în „ pasul Câinenilor”!
Cum să fie ucişi aproximativ 6000 de oameni tineri, foarte puternici, căliţi în
atâtea lupte?! Poate au pierit o mie, două, dar ceilalţi, în mod cert, au fost făcuţi
sclavi (aşa reiese din citatul de mai sus: „prinşii”!).
Ce ar fi câştigat Decebal, dacă i-ar fi omorât pe toţi?! Se ştie, doar, că Decebal era
un om inteligent, care a înţeles prea bine că trebuia să se folosească de mâna de lucru
pentru care nu plătea nimic.
Cu atât mai mult, cu cât, ziceam, mai înainte cu un an (la sfârşitul lui ianuarie 86
d. Hr.), în urma victoriei asupra lui Oppius Sabinus, Împăratul Domiţian a fost nevoit
să încheie cu Decebal „ acea pace nenorocită”, prin care se obliga la plata unui
stipendiu anual, „şi, în plus, să dea un număr de ingineri şi meşteri pentru construcţii

2
militare, precum şi tot felul de arme, maşini etc., ca un aliat.” (V. Pârvan, Getica,
p.66 – după Dio Cassius, Istoria romană, LXVII 7)

2. Credem, mai degrabă, că regele Decebal i-a pus pe aceşti ingineri şi meşteri
(cât şi pe prizonierii ce-i luase din Moesia) să „întărească” munţii, zidind prăpăstiile
şi trecătorile spre Ardeal, din „pasul Câinenilor”, pe unde, evident, se aştepta să se
reverse mânia romanilor pentru acea „pace nenorocită” încheiată total în defavoarea
Împ. Domiţian.
Privind cu atenţie acel impresionant zid, de peste 20 m înălţime, de la Copăceni/
Pretorium, simţi, parcă, obida romanului ajuns sclav în această parte de lume, atât de
departe de Roma…
E un zid impunător, perfect construit, sobru! Parcă auzi, însă, lacrimile scrâşnind
între dinţi, între pietre!

3. „Acolo află (Traian, n.n.) prinşii şi steagul lor” ( al lui Fuscus, n.n.), zicea
Dio Cassius .
E posibil, aşadar, ca de la acei „prinşi” să fi aflat Traian unde fusese îngropat
generalul Fuscus!
Se înţelege clar că Împăratul Traian i-a scăpat din robia de 18 ani pe acei
„prinşi”, poate sclavi în mina de aur de pe pârâul Băiaşu, care erau, de fapt,
supravieţuitorii din Legio V Alaudae.
Despre acea mină de aur de pe Băiaşu, ştiu şi astăzi toţi locuitorii Ţării Loviştei.

4. Nu întâmplător e faptul că acel castru roman, unde s-a găsit piatra (de fapt,
mormântul) din „Dealul Mlăcii”, se numea PRETORIUM!
Poate că chiar Împăratul Traian îi va fi pus acest nume(Pretorium), în amintirea
generalului Fuscus, comandantul cohortelor pretoriene, pierit aici, fiindcă Pretorium
indică, sigur, reşedinţa pretorului; locul unde se afla cortul comandantului şi unde,
la a.140 d. Hr., locuia şi procuratorul Aquila Fidus.

Observaţie: Mai jos de mormântul lui Aquila Fidus, inscripţionat Π Φ , la

aproximativ 200-300m se află o piatră de culoare maronie; pare a fi, mai degrabă, o
lespede de mormânt roman! Alte stânci ori pietre (ciudat!) nu mai sunt în jur;
pretutindeni,doar izlazul străjuit de falnici stejari!
Unul din capetele acelei pietre maronii e dezvelit, ridicându-se cam 30-40 cm
deasupra pământului, pe direcţia N-E , şi este inscripţionat tot cu o literă grecească:
χ ( fonetic - hi).
Despre această piatră însă nu ne putem pronunţa!
Revenind la zidirea („întărirea ”) munţilor, făcută, ziceam, poate înainte de
venirea lui Fuscus în „pasul Câinenilor”, credem că acest lucru a fost o stratagemă
fantastică, pusă la cale de Decebal! „Întărind” munţii, Decebal n-a urmărit altceva
decât să-i,, direcţioneze” pe romani exect pe unde le întinsese cursa, spre a le putea
cădea în spate, după cum vom explica mai la vale!
Şi i-a reuşit din plin! Altminteri, nu vom putea înţelege nicicum capturarea
faimoasei Legio V Alaudae!
Poate că Împăratul Traian aflase multe despre toate acestea. De aceea ,suntem
3
aproape convinşi că el a urmat în mod intenţionat acelaşi traseu parcurs de Fuscus,
din cel puţin trei considerente:
a) Trebuia să-l pedepsească aspru pe Decebal, pentru că umilise Roma,
distrugând (definitiv, cum credea V. Pârvan) strălucita Legio V Alaudae, şi
pentru că Imperiul Roman pierduse doi oameni de vază:
- pe Oppius Sabinus, Guvernatorul Moesiei, căruia Decebal îi tăiase
capul şi-l adusese în Dacia, dar îi sfărâmase şi întreaga-i oştire;
- pe generalul Cornelius Fuscus, comandantul cohortelor pretoriene şi
locţiitorul Împ. Domiţian la conducerea militară a Imperiului Roman.
b) Onoarea militară îl obliga să afle osemintele bravului erou, generalul
Fuscus, şi să le îngroape cu deosebite onoruri, fiindcă, într-adevăr, pierise
ca un mare erou al romanilor;
c) Să se umple de glorie, cucerind cea mai bogată ţară (în aur, grâne, miere,
animale etc., etc.), transformând-o în provincie romană, şi să trimită în robie
o mulţime de daci (aprox. 50 000), cum nu se mai întâmplase aşa ceva până
atunci în Dacia.
Norocoasă soartă! Toate i-au ieşit din plin!
Aşadar, avem convingerea că însuşi Împăratul Traian, aflând, după 18 ani,
osemintele lui Cornelius Fuscus, pierit la Racoviţa, Jud. Vâlcea , a dat ordin ca
generalul – erou să fie reînhumat acolo unde căzuse, luptând pentru gloria Romei.
Observaţie: Aici se cuvine să facem o precizare, şi anume că, datorită tocmai
acestor „munţi întăriţi cu ziduri” de Decebal, unde căzuseră atât generalul Cornelius
Fuscus cât şi mare parte din Legio V Alaudae, la 1200 de ani după acest dezastru,
avea să cadă şi cea mai mare parte a ungurilor, în acea bătălie de la Posada (1330),
de unde cu greu şi cu,, puţinei dintre ai săi” scăpase Carol Robert de Anjou.
Asemeni lui Fuscus, şi acesta fusese „direcţionat” spre cursă, tot datorită
excepţionalei strategii gândite de regele Decebal în urmă cu atâta amar de ani.
Aşadar, Decebal gândise şi înfăptuise ceva pentru binele pe termen lung al poporului
său. Împăratul Traian ar fi putut să strice, dar nu a stricat acele ziduri ce întăresc şi
astăzi munţii de la Copăceni/ Racoviţa, încât putem spune că numai destinul, i-a unit
pe cei doi mari conducători de oşti şi de neamuri, care, iată, împreună au înfăptuit
binele Patriei comune!

Credem că nu întâmplătoare e mâna (palma) incizată pe lespedea de pe

mormântul procuratorului Aquila Fidus, din Dealul Mlăcii , aşezată în stânga a trei
cărămizi incizate, stilizate, ştiut fiind faptul că, la romani, mâna era simbolul tuturor
succeselor fericite. Şi, înr-un fel, Împăratul Traian avea motive de bucurie, de vreme
ce, iată, îi supusese pe „nedomoliţii geţi” (daco-geţi), cum zicea Ovidiu, şi-l
îngropase pe generalul Fuscus cu mari onoruri militare, spre a-i slăvi memoria!

5. E curios, totuşi, de ce Împăratul Traian n-a dat ordin legionarilor săi să

dărâme zidurile cu care Decebal „ întărise munţii”!
Observaţie: În anul 1975, mormântul gen. Cornelius Fuscus a fost descoperit la
Racoviţa de col. Cristian Vlădescu şi Prof. Onoriu Stoica, care l-au dus la Muzeul
Militar Central Bucureşti.

4
 Sicriul fusese aşezat pe pavimentum, fiind inscripţionat, simplu, pe o piatră:
FUSCHUS.
Lângă osemintele lui Fuscus s-au mai găsit monede (denari) de argint, un
pumnal, mai multe cuie (piroaie de aprox. 18 cm., folosite, probabil, la sicriul de lemn),
cărămizi, ceva ceramică…
Faptul că lângă gen. Fuscus nu se aflau coiful, scutul, spada şi insemnele militare
ale funcţiei sale de locţiitor al Împ. Domiţian şi de comandant al cohortelor pretoriene,
ne spune clar că toate acestea au fost luate de Decebal; altminteri, l-ar fi însoţit, cum era
şi firesc!
Şi mai spune încă ceva, mai cu seamă singura armă găsită în sicriu: pumnalul , şi
anume că, într-adevăr, Fuscus şi toată Legio V Alaudae au căzut în ambuscadă/ în
capcană ( sau în laţ, cum se mai zice), şi-atunci, poate, Decebal, luându-i toate armele şi
insemnele puterii acestuia, să-i fi zis:
,,Adu-ţi aminte, generale Fuscus! Ţi-am spus că va veni vremea, când voi cere doi
oboli (doi bani, n.n.) pentru fiecare cetăţean roman! Iată, nu dau, acum, nici măcar doi
bani pe viaţa ta! Îţi las, aşadar, doar pumnalul!...”
Într-adevăr, cu pumnalul acela, găsit în mormânt, credem că s-a sinucis Fuscus. Şi
mai credem că acelaşi lucru l-au făcut mulţi dintre legionarii săi! Majoritatea, însă, 18
ani mai târziu aveau să fie eliberaţi de Împ. Traian.
Acei ,,prinşi de război” i vor fi povestit Împ. Traian toate cele şi cum se întâmplaseră.
Aşadar, deducem că Împ. Traian i-a făcut reînhumarea în sicriu de lemn ( punâdu-i
în el pumnalul, ca să se ştie căci cu acest pumnal se sinucisese), iar mormântul a fost
zidit cu cărămidă.
Tumulul de 5-6 m înălţime era situat la poalele munţilor, în dosul Masivului Cozia,locul
fiind cunoscut şi astăzi de către toţi locuitorii com . Racoviţa.

6. Chiar în apropierea vărsării pârâului Băiaşu (cuvântul derivă de la „baie”,

adică „mină”) în Olt, se află cioplită, în stânca muntelui, o peşteră cu deschiderea de
peste 2m, orientată spre râul Olt, la care poţi să ajungi doar cu o scară de 4-5 m.
„Intrând (ne-au spus domnii Frâncu si Vieru, din Racoviţa), cobori cam cât două
camere – una peste alta - şi dai de un tunel”, care, ziceau ei, ar duce la aproximativ
2km pe sub munte, ieşind exact la „munţii întăriţi cu ziduri de piatră”
Nu cumva, într-adevăr, în mod strategic făcuse Decebal acest tunel pe sub munţi
(2km!!), ca să le poată cădea în spate duşmanilor, după ce i-ar fi lăsat să înainteze?!
Nu oare în felul acesta procedaseră dacii, de obţinuseră acea strălucită izbândă, în
urma căreia pieriseră atât generalul Fuscus cât şi o parte importantă din Legio V
Alaudae?!
Alminteri, cum putuse Decebal să le ia romanilor toate armele, maşinile de
război, steagurile, tot, ca şi cum romanii ar fi stat cu mâinile-n sân?!
Poate că numai aşa ne putem imagina cauzele şi efectele dezastrului.

7. Ar fi extrem de interesant dacă:

a) s-ar deschide mormântul roman de la Copăceni, al Procuratorului Aquila
Fidus( pe care erau inscripţionate literele greceşti Π Φ), descoperit în
primăvara acestui an (2013) în ,,Dealul Mlăcii”;

5
 Observaţie: În afară de cele două litere greceşti (Π Φ), mâna şi trei
cărămizi incizate, se mai află (în plan vertical) 12 dreptunghiuri de aprox.
18 cm. (simbolizând, 12 scuturi- respectiv Legio XII Fulminata), iar în
dreapta acestora, ceva mai sus, sunt incizate alte trei ,, scuturi
dreptunghiulare”, exact de aceeaşi mărime, simbolizând Cohorta III
Schytica!
În mod cert, mâna incizată, alăturată celor 3 cărămizi ( tot incizate) ar vrea
să ne spună că, într-adevăr, Procuratorul Aquila Fidus a reconstruit castrul
de la Copăceni/ Pretorium (la a. 140 d. Hr.), care avea dimensiunile mult
mai mari ( 60 X60 m.), iar de aici deducem că efectivele militare fuseseră
suplimentate în ,, pasul Câinenilor” !
Aşadar, deşi trecuseră 36 de ani de la strălucita victorie a Împ.
Traian, ,,nedomoliţii daci” încă nu se domoliseră! Vae victis!!

b) dacă aici, la Copăceni/ Racoviţa s-ar face cercetări arheologice, deoarece

mai jos de acel mormânt roman ( la aprox. 300m.), se văd foarte bine,
temeliile unui castru (40x30x0,40m.);
c) dacă s-ar întreprinde cercetări în vechea mină de aur (poate s-ar descoperi şi
aici tăbliţe cerate!);
d) dacă s-ar cerceta acel tunel lung de 2 km, săpat pe sub munţi.

8. ,,După Sarmizegetusa, „pasul Câinenilor”este cel mai interesant din punct

de vedere arheologic”, după cum spunea distinsul cercetător şi Prof. Univ. Dr. Ioan
Piso, de la Cluj-Napoca.
Aici s-au confruntat cele mai performante strategii militare ale antichităţii daco-
romane!

În concluzie am putea spune că:

a) Într-adevăr, regele Decebal era un strălucit strateg, care îşi
pregătise cu multă dibăcie atacul împotriva celui mai mare
Imperiu cunoscut vreodată în istorie;
b) Împăratul Traian i-a fost lui Decebal un rival pe măsură;
c) Decebal şi-a apărat capitala , Sarmizegetusa, nu stând de pază
lângă zidurile acesteia, ci la o depărtare de ea de cel puţin două
săptămâni de mers, înfruntând duşmanul ;
d) Lui Decebal, munţii i-au fost cei mai fideli generali;
e) Traian (se ştie) era un om bun şi onest, un om milos şi cu respect
faţă de zei şi faţă de eroii Patriei sale.
Tocmai de aceea şi-a făcut datoria de mare Împărat, îngropându-l pe strălucitul
său compatriot, generalul Fuscus, ştiind, astfel, că posteritatea/ istoria va consemna
cu laudă acest lucru!
Şi, ca o ultimă concluzie, aş putea spune că orice ţară civilizată, care-şi respectă şi
îşi iubeşte, sincer, istoria neamului ei, ar face aici, la Copăceni/ Pretorium un loc de
pelerinaj, aşa cum au făcut chinezii cu „armata de teracotă”!
La noi, ar fi oglinda vie a măreţiei şi a gloriei Romei îngenuncheate de
„nemuritorii daci” (cum zicea Herodot), căci generalul Fuscus nu a fost un oştean
6
oarecare, ci a fost locţiitorul lui Domiţian, Împăratul celui mai mare şi celui mai de
temut Imperiu al lumii antice.
M-aş bucura, dacă politicienii români (nu doar doi vâlceni: domnii Cristian
Buican şi Traian Dobrinescu) ar mai tresări, din când în când, la ideea redescoperirii
tulburătoarei noastre istorii naţionale!
Şi m-aş mai bucura, dacă ar citi ce-a zis marele istoric Dio Cassius despre regele
nostru,Decebal, pierit, cu demnitate, pentru cea mai nobilă cauză a oricărui neam:
Libertatea Patriei!
Iată ce spunea Dio Cassius despre regele nostru, Decebal:
„ Era ager în planurile de război, ca şi în împlinirea lor; ştia să-şi aleagă timpul
când să năvălească asupra duşmanului, tot aşa de potrivit ca şi momentul când să
bată în retragere; era dibaci în a întinde curse, viteaz la luptă, ştiind să se folosească
înţelept de biruinţă şi să iasă bine dintr-o înfrângere.” (Cassius Dio, Istoria romană,
LXVII 6,1; vezi V. Pârvan, Getica, p.64)

Noi, însă, unde ne aflăm astăzi, oare?!

Aşadar, ACTA, NON VERBA!

Surpate, George Voica

01 august 2013