Articole Pompiliju Sfera – partea I

Biserica din Štitkovo

Posted on Octombrie 1, 2017 by Pompiliu | Editează

Aceasta biserica a fost ridicată pe locul manastiri construite de patriarhul
Gavrilo Rašković din faimoasa familie de cneji (boieri) Rašković.
Mănăstirea a fost ridicată în 1655, dar e distrusă de turci în 1813 când
cneazul staro vlah (vechiul vlah) Slavic Maksim Rašković de la Știtkova
sa alaturat rasculatilor si ridica toata zona Stari Vlah la revoltă.
Pe ruinele acestei mănăstirii este construita o noua biserica in 1867,
numita biserica din Shitkovo.
Naosul biserici este prevazut cu doua turle iar iconostasul a fost făcut de
maeștrii lui Debrani, cel mai probabil armani din Macedonia
(http://www.bosnjaci.net/prilog.php?pid=53181) iar icoanele sunt opera lui
Lazović din Bjelopolje, de origine vlah din Munte Negru.
Dealtfel familia Lazovici isi trag originea de la cneazul Drakula Mandici din
Hertegovina (http://www.poreklo.rs/2012/02/05/poreklo-prezimenalazovic/).
Trebuie amintit si faptul ca mama lui Nicola Tesla, Georgina Đuka Mandić
se trage tot din familia Mandici din satul Tomigai, din regiunea Lika.
(http://www.poreklo.rs/2012/02/03/poreklo-prezimena-mandic/?lang=lat).
Biserica este situata langa raul Tisovic este protejată de stat și reprezintă
o parte a unui sat etno de o valoare excepțională.
Sursa
http://www.vilabajka.rs/sr/planina-zlatar/manastir-ostali
https://www.zlatar.org.rs/index.php/sr-RS/component/tags/tag/12-stitkovo

Blazonul cu pigmei al Valahiei

Voi reda mai jos cateva relatari de pe diverse siteuri si ale mai multor
autori iar concluzia ramane a cititorilor:
Diodor Sicul (80 – 21 î.Hr.), istoric grec din Sicilia, spunea următoarele:
,,Osiris (acelasi cu Nimrod), numit de greci și Dionysos, era de origine
african din Etiopia. Tatăl său, după cum susține dânsul, a fost Ammon –
Uran, regele Libiei și al Egiptului.” (Diodor Sicul, bib.II, 15.6; III. 68 și 80)
(N. Densușianu, Dacia preistorică, p.622)
Observație: Poate așa se explică de ce Dacia se mai numea, în
Antichitate, ,, Arabia Felix” sau ,,Etiopia Felix”, partea dinspre Dunăre
până la Muntele Atlas ( Munții Oltului, Masivul Cozia, respectiv Oltenia de
azi, unde oamenii sunt, într-adevăr, mai negricioși!) : fiindcă traco-geții îl
adoptaseră și-l venerau pe Dionysos ca zeu al vinului și-al petrecerilor!!
Dacă vestimentația lui Dionysos, strânsă bine pe corp, simbolizează
luptătorul, pe regele Etiopiei și Egiptului, care i-a bătut pe asirieni, pe
babilonieni, mezi, perși, chiar indieni și traci (după cum spun legendele
antice), ar fi interesant de aflat ce semnifică, totuși, delfinul de la
picioarele sale!

1
Să fie semnul înțelepciunii, al gândurilor bune?!
E ca și cum ar vrea să ne spună că el a venit la greci, pe ape, de dincolo
de Mediterana, adică din nordul Africii (după cum susțineau istoricii antici),
cu gânduri pașnice, iar pentru aceasta, grecii, tracii și geții l-au
,,împământenit”, adoptându-l ca zeitate?!
Dacă Bachus poartă o cămașă tracă, lungă, fiind încins, la mijloc cu un
brâu, asemenea dacilor, Dionysos poartă, ciudat, ițari, iar peste costumul
de războinic, o hlamidă ușoară, semn al regalității.
Lângă Dionysos, în stânga sa, se află un pigmeu, ce poartă pe cap un
paner cu un ciorchine mare de strugure, ci nu un spic mare de grâu, cum
zicea N. Densușianu.
Evident că pigmeul de pe patera de la Pietroasa reprezintă un locuitor al
Traciei, prezența sa alături de Dionysos nefiind absolut deloc
întâmplătoare, căci iată ce spunea Pliniu cel Bătrân (24-79d.Hr.) în ,,
Istoria naturală”, enciclopedia sa:
,, În apropiere de Oceanos patamos ( Istrul, n. n.) își aveau locuințele
pigmeii cei legendari, cari, după cum ne spune Homer, se aflau în război
continuu cu stolurile de gruie ( cocori), cari, fugind de iarna și de ploile
cele multe din părțile de nord, zburau către meazăzi peste apele
curgătoare ale Oceanului.”
Densușianu mai spune în capodopera sa:
,, Aceiași pigmei ne apar și în notițele geografice ale lui Pliniu, ca stabiliți
în părțile de sud ale Istrului de jos sau pe teritoriul Dobrogei de azi.”
Apoi, continuă:
,,Este, așadar, afară de orice îndoială, că fluviul cel renumit al timpurilor
antihomerice, Oceanos patamos, care curgea în părțile de nord ale Illyriei
și Traciei, între apus și răsărit, era identic cu râul cel mare și sfânt al
anticității greco-romane, numit Istros și Danubius.” ( N. Densușianu,
Dacia preistorică, p. 593)
De asemenea, putem spune că, în antichitatea greacă, pigmeii ar fi trăit în
Etiopia sau în India ( ca un rege indian apare și Dionysos pe această
pateră, iar lângă el, pigmeul!); alții credeau că pigmeii ar fi trăit în Europa,
după cum credea și Hașdeu:
,, Anticitatea punea anume lângă Dunărea de jos (Dobrogea) cuibul
pigmeilor.”
Așadar, alăturarea pigmeului ( simbol al Anului Nou, cum zicea N,
Densușianu!) lui Dionysos ar vrea să ne sugereze că Dionysos era
venerat nu doar de greci și de traci (traco-geți), ci chiar de pigmeii din
Dobrogea de azi, care îi erau și supuși !
În stânga piticului se află un satir păros, cu cornițe scurte și cu urechile
ascuțite, cu privire vicleană, iscoditoare, cu coadă de cal și cu picioare de
țap, care e o divinitate asociată, de greci, lui Dionysos, dar e o zeitate
minoră, ce-l împinge pe zeul vinului la serbări orgiastice, pline de desfrâu.
Toate aceste personaje și obiecte simbolice ( Apollo, Dionysos, Bachus,
pigmeul, satirul, strugurele, amfora grecească, panerul, delfinul, grifonul,
frunza de vie, scoica, jocul și buna dispoziție nu aparțin, oare, spațiului

2
meridional, Greciei și Traciei sud-dunărene?!)
Așadar, fondul limbii latine și al limbii geților era comun, ambele limbi
descinzând din traco-pelasgă (aramaică).

http://istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=762:tezaur
ul-de-la-pietroasa&Itemid=203

Limba aramaică este o limbă semitică, răspândită în special în Antichitate

în Siria, Palestina și Mesopotamia. Un mic număr de texte biblice –
capitole din cărțile lui Ezra (4:8 – 6:18; 7:12-26) și Daniel (2:4 – 7:28), un
verset din cartea lui Ieremia (10:11) și un cuvânt din Geneză (31:47) sunt
scrise în aramaică și nu în vechea ebraică.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Limba_aramaic%C4%83

Este cunoscut faptul ca Nimrod fiind nascut in Etiopia, era negru. Vulcan
pe de cealalta parte este considerat cel mai negru si urat dintre zei, care
se casatoreste cu cea mai frumoasa zeita Venus, iar Nimrod cu
Semiramida, cea mai frumoasa femeie.
Ambi Nimrod si Vulcan erau considerati conducatori ai ciclopilor, uriasilor.

https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/
Basarabi = bas-arabi
…Împrejurarea că dinastia Mușatinilor din Moldova era într-adevăr o
ramură, o derivaţie din Basarabi.
În „Cosmografia” lui Sebastian Münster (1541), în „Illyricum” al lui Du
Cange (1746) şi pe aiurea, cele două capete negre, pe care Hulsius le
pune în marca Moldova, sunt atribuite Bosniei:
Să fie oare printr-o confuzie între Ban şi Ban, fiindcă în vechea Bosnie
principii purtau titlul de Ban ca şi în Oltenia? Sau nu cumva printr-o
confuzie de o altă natură între iniţialul „Bos-„ din „Bosnia” şi iniţialul „Bas-„
din Basarabă? Sau poate va fi fost într-adevăr aşa oarecând marca
Bosniei? Ar trebui studiată sigilografia specială a acestei ţări. Să nu se
uite în orice caz că, din toate regiunile sârbeşti, Bosnia este aceea unde
s-a conservat mai mult timp un element românesc foarte puternic, imigrat
din Pannonia cam în sec. X, după cum am arătat-o într-un alt studiu (Strat
şi sub-strat, p. 28) şi cuprinzând nu numai ciobani, dar şi căpetenii,
bunăoară acel „cnez Markul”, adică „Marco” cu articlul românesc „–l”, de
care se plângeau la 1401 ragusanii că a apucat cu forţa şi nu lasă din
mână oraşul dalmatin Almissa (Putzić, t. I, p. 35). La 1373 un district
întreg al Bosniei se numea „Major Vlachia” (Miklosich, Wander. d. Rum.
5).
În Biblioteca imperială din Viena se află într-o traducere germană
anterioară sec. XVIII o colecţie de blazonuri făcută Rubčić, care îşi ia titlul
de heraldist (Wappenherold) al împăratului sârb Ştefan Dușan (Ianko
Schaffarik; t. 9, 1857 p. 348). Dacă aceasta indicaţie cronologică ar fi

3
adevărată, atunci am avea de-a face cu un monument heraldic tocmai de
pe la 1340. În acea colecţie, marca Ţării Româneşti este din punct în
punct ca la Hulsius.
Toate acestea, neapărat, sunt deja ceva ; dar în chestiuni de o asemenea
natură se cere cu orice preţ un izvor foarte autorizat, când e vorba mai
ales nu de o marcă particulară, ci de blazonul unei ţări. Prima confirmare
oficială ne-o oferă numismatica maghiară. La 1368 Vladislav Basarabă
recunoscuse suzeranitatea Ungariei asupra Ţării Româneşti (Fejér, IX. 4,
p. 148, 210). Din aceeaşi epocă există monede de la regele Ludovic, de
diverse mărimi, purtând pe o parte cap negru:
Pe alte monede de la regele Ludovic, asupra cărora mi-a atras atenţia d.
D. A. Sturdza, acelaşi cap negru nu ocupă scutul întreg, ci se afla numai
la o parte sau dedesubtul efigiei regeşti, ceea ce reprezintă şi mai
expresiv triumful cel jubilat al Ungariei asupra lui Vladislav Basarabă:
Acest cap negru nu poate fi marca Siciliei care va fi avut de-a face cu
familia Anjou a regelui Ludovic, dar în orice caz nu avea deloc a face cu
Ungaria, cu atât mai vârtos un cap figurând alături de efigia regească sau
chiar ocupând scutul întreg, nu poate fi marca vreunui fabricant de
monedă. Singura explicaţie serioasă rămâne „subjectio Valachiae”, după
cum presupuneau deja în secolul trecut arheologii unguri: „hoc esse Mauri
caput, eoque subjectionem Valachiae notari autumant”. (Schönvisner,
Notiţia Hung. rei num. p. 206).
Numismatica maghiară ne dă o mărturie oficială preţioasă, dar numai
externă, nu internă, adică nu din partea Basarabilor şi de aceea ea tot nu
ne mulţumeşte pe deplin. Confirmarea pe care o dorim noi ne vine pe o
altă cale, graţie unei descoperiri făcute de d. D. A. Sturdza. Mai întâi, o
observaţie preliminară… Oricine a avut în mâna hrisoave munteneşti, n-a
putut să nu fie izbit de împrejurarea ca sigiliile lor prezintă nu o singură
marcă a ţării, ci două mărci diferite: una cu vulturul, cealaltă cu sfinţii
Constantin şi Elena, întrebuinţate când una, când cealaltă, când ambele
în compoziţie. Faţă cu această duplicitate, lucrul cel mai natural este de a
admite ca o marcă era a Statului, cealaltă a dinastiei. A Statului fiind
vulturul, care singur figurează pe sigiliile cele mari atârnate, pe seama
dinastiei rămân sfinţii Constantin şi Elena. Dar sfinţii Constantin şi Elena
ce au ei a face cu dinastia Basarabilor? Să se bage de seamă că este
tocmai o dinastie care până la a doua jumătate a sec. XVII n-a avut în
curs de cinci secole nici un membru cu numele Constantin, astfel că nu
sfântul Constantin ar fi fost dispus s-o patroneze.
Acuma vine descoperirea d-lui Sturdza: un act de la Vlad Dracul şi două
acte de la fratele său Alexandru, ambii fii ai lui Mircea cel Mare. Actele
sunt anterioare anului 1444, iar cele de la Alexandru sunt anume din
1431. Către acestea vom mai adăuga ca întocmai aşa se află două
capete deja pe pecetea lui Mircea cel Mare într-un act din 1403: „duo
capita humana coronis ornata” (Hurmuzaki, Documente t. I, partea 2, p.
825, nota 4). Negreşit, aceste capete se deosebesc de harapii lui Hulsius
şi ai lui Rubčić, dar ele se deosebesc cel puţin tot pe atâta şi de figurile

4
sfinţilor Constantin şi Elena de pe peceţile din sec.XVI şi XVII. Numărul
capetelor este indiferent, ca şi ramura de la mijloc, de vreme ce şi la
Hulsius este o marcă numai cu două capete şi cu ramuri. Indiferentă mai
este şi găteala de cap, deoarece se deosebesc între ele în această
privinţă chiar cele două peceţi de mai sus. Acestea fiind indiferente, marca
de la 1431 devine tocmai ceva intermediar între faza cea veche cu capete
negre şi faza cea nouă cu sfinţii Constantin şi Elena.
Înainte de a se metamorfoza de tot în sfinţii Constantin şi Elena, cele două
capete de la 1431 sau mai corect de la 1403, au trecut printr-o lungire
treptată şi ramura iniţială s-a prefăcut într-un arbore, după cum d. Sturdza
a constat foarte bine. Nu sunt încă nici aici sfinţii Constantin şi Elena, dar
nu mai e departe până la dânşii. „Capetele de pe sigiliile lui Vlad şi
Alexandru”, zice d. Sturdza „capăta trup, însă nu pe deplin, ci numai pe
trei pătrare, la sigiliile lui Vlad Ţepeş şi se dezvoltă la urmă în trupurile
întregi ale sfinţilor Constantin şi Elena pe sigiliile posteriore” (Sturdza,
Dare de samă p. 10).
Ce rezulta de aici? Rezultă că harapii, capetele cele negre, fie unul, fie
mai multe, singura emblemă heraldică potrivită a Basarabilor, s-au
transformat pas cu pas în sfinţii Constantin şi Elena, trecând prin mai
multe trepte decât zimbrul pentru a ajunge bou şi vulturul pentru a ajunge
corb, dar trecându-le pe temeiul aceluiaşi principiu, principiul că poporul,
când o poate face, înlocuieşte totdeauna noţiunile mai rare sau mai puţin
cunoscute prin noţiuni mai familiare: boul e mai familiar decât zimbrul,
corbul e mai familiar decât vulturul, sfinţii cei sărbătoriţi mereu sunt mai
familiari decât harapii.
Evoluţia mărcii Basarabilor câtă dară să se fi operat cam în următorul
mod: dintâi, un singur cap negru ca pe monedele regelui Ludovic, ceea ce
era suficient pentru „armes parlantes”; apoi, două capete negre unul lângă
altul, adică aşa ca în marca Mușatinilor; apoi, trei capete negre ca la
Hulsius şi la Rubčić; apoi, capul al treilea transformat într-o ramură
înflorită între celelalte două capete, toate pierzând tipul negriten, ca pe
sigiliile din 1403-1431; apoi, sub capete adăugându-se o parte din corp,
iar ramura înflorită prefăcându-se în copăcel, ca pe sigiliul lui Ţepeş; apoi,
corpul lungindu-se etc. până la figurile sfinţilor Constantin şi Elena.
În orice problemă din arheologia figurată, lipsa unei verigi de la mijloc
împiedică nu numai de a lega ambele capete ale lanţului, dar chiar de a
recunoaşte că acele capete aparţin unui singur lanţ. Într-un asemenea
caz, fiecare capăt se studiază îndeosebi ca ceva străin unul altuia,
găsindu-se pentru fiecare în parte multe analogii, căci totuşi pierd orice
valoare îndată ce, prin aflarea verigii de mijloc, se reconstituie totalitatea
lanţului.
Două figuri în felul sfinţilor Constantin şi Elena de pe sigiliile româneşti se
văd pe monede şi la bizantini şi la sârbi şi la unguri şi cine mai ştie pe
unde; în acelaşi mod în Portugalia, în Sicilia, în Polonia şi pe aiurea se
nimeresc pe mărci capete negre; astfel, dintr-o parte şi din cealaltă se
puteau face cu multă erudiţie nişte apropieri foarte ingenioase, a căror

5
lipsa de temei se învederează însă pe dată ce regăsirea verigii de mijloc
restabileşte, la români în special, strânsa filiaţie între capetele negre şi
cele două figuri. Aceasta filiaţie ar fi rămas ascunsă fără descoperirea dlui
Sturdza, o descoperire în aşteptarea căreia sfinţii Constantin şi Elena
erau o nestrăbătută enigmă în marca Basarabilor.
Dim. Sturdza, în şedinţa Academiei Române din 12 novembre 1893, a
comunicat o carte care, zice d-sa, „din câmpul îndoielilor l-a făcut să intre
în acela al realităţii” întrucât priveşte capetele de harapi din Levinus
Hulsius. Este anume descrierea Conciliului de la Constanza, făcută de
către Ulrich de Reichental la 1417, nu numai ca martor ocular, dar încă
după o însărcinare expresă din partea municipalităţii de acolo, în archiva
căreia s-a şi depus atunci manuscrisul original. După 1450, adică după
descoperirea tiparului, opera lui Reichental fu tipărită la Augsburg; dar
acea ediţie devenise în scurt timp atât de rară, încât la 1536 a retipărit-o
tot la Augsburg Enric Steiner, in-folio, sub titlul: „Das Concilium so zu
Constantz gehalten ist worden”. Această a doua ediţie, devenită şi ea
foarte rară şi foarte scumpă, este aceea pe care d. Sturdza a dăruit-o
Academiei Române. În cartea lui Reichental, numele proprii sunt mai toate
desfigurate, cel puţin în textul tipărit; adevărat importantă însă nu este
nomenclatura personală, ci partea figurativă, în care nu încăpeau nici erori
de pronunţie, nici acelea de tipar. Între mai multe steme copiate de către
Reichental la 1417 de pe steagurile celor veniţi la Constanza, se aflauşi
două steme princiare pe care le aduseseră cu sine reprezentanţii oficiali ai
României: „die Walachie”. Ambele sunt sub o coroană ducală şi în ambele
ne întâmpină deopotrivă capete de harapi, cu deosebirea numai că pe
una sunt trei capete negre întoarse spre stânga, pe cealaltă două figuri
aproape întocmai ca acelea publicate de Boliac (Daco-romane No. XXII),
care nu arată de unde le-a luat, şi anume: „doi harapi întregi, goi, fără
legătură, întorşi cu spatele unul către altul, braţul stâng al fiecăruia fiind
ridicat în sus, astfel că ambele se unesc încrucişându-se la nivelul
capetelor, iar braţele drepte sunt lăsate în jos şi picioarele au aerul de a
dansa” (v. Etymologicum magnum t. 2 p. 14601).
În acest mod, cercetarea noastră despre blazonul Basarabilor primeşte o
nouă strălucită confirmare, printr-un document autentic din epoca lui
Mircea cel Mare şi a lui Alexandru cel Bun, dovedindu-se totodată că atât
numărul capetelor, precum şi proporţiile corpului erau supuse la variaţiuni
chiar în sânul dinastiei, iar cu atât mai vârtos în totalitatea castei
Basarabilor.
B.P. Haşdeu
http://enciclopediae.blogspot.rs/2014/02/heraldica-basarabilor.html

Despre voievodul Negru Voda

http://istorieveche.ro/2014/10/25/originea-transilvaneana-dinastieibasarabilor-
radu-negru-voda-1291-1315/
Interesant de citit si analizat in legatura cu subiectul

6
http://munchausentimes.blogspot.rs/2013/03/valahia-despre-care-nu-sevorbeste.
html
http://istorieveche.ro/2014/10/12/rebusul-heraldic-al-tarii-romanesti/
https://www.google.rs/search?q=heraldica+tari+romanesti&rlz=1C1GIWA_
enRS766RS766&tbm=isch&source=iu&ictx=1&fir=FfOFePDhAAFhaM%2
53A%252C_cR3vKNSqeWBzM%252C_&usg=__gG_UxcKsQN8civikQi28
VF83zqE%3D&sa=X&ved=0ahUKEwidmvfMrN7XAhVGLZoKHf0DAYgQ9
QEIbTAH#imgdii=q2dcahG3Vh6xpM:&imgrc=FfOFePDhAAFhaM:

Car de lupta tracic gasit langa Pirot – Serbia

Langa locatia Mađilka, in apropiere de satul Staničenje, arheologi au gasit

un obiect de o insemnatate mare – car de lupta – de care se presupune
ca ca dateaza din perioada tracica, avand o vechime intre 3000 si 4000
de ani, fiind o descoperire unica in Serbia.
Carul tras de doi caii, a fost gasit dedesuptul unui mormant unde se pare
ca a fost inmormantat un barbat de origine traca.
Dupa felul in care barbatul a fost inmormantat se considera ca acesta ar fi
de origine tracica, iar decorurile carului descriu si originea sa nobila.
Comform spuselor arheologului Zoran Mitić aplicatiile din bronz sunt foarte
frumoase si luxoase.
Traci erau un popor mare format din peste 200 de triburi, iar aceste urme
ale lor deschid un nou capitol istoric pe aceste meleaguri. „Noi inca nu
suntem constienti de bogatiile noastre arheologice. Cand vor fi cercetate
si alte situri in jurul orasului Pirot, sunt comvins ca vom gasi numeroase
alte descoperiri arheologice“, spune Mitić.

Cea mai veche biserica crestina din lume descoperita la Zidovar in

apropiere de Varset – Banatul sarbesc

Langa satul Oresac la jumatea drumului dintre Varset si Biserica Alba se

gaseste o locatie arheologica cunoscuta sub numele de Zidovar, din sudul
Banatului (în Serbia). Platoul sitului arheologic prehistoric se ridică la o
înălțime de 40 de metri, având o formă neregulată și elipsoidală cu o
suprafață totală de aproximativ jumătate de hectar. Situl ascunde mai
multe niveluri arheologice insemnate, din cele mai vechi timpuri (dacosarmate),
iar denumirea neobisnuita de Zidovar (Jidovar), este cunoscuta
de pe vremea turcilor.
Cercetarile arheologice au adusa la concluzia ca platoul era de fapt o arie,
adica loc pentru treierat cereale. Inca din vremuri stravechi. Deobicei pe
aceste arii sau ridicat temple, deoarece erau considerate locuri sfinte si
binecuvantate de zeii, locuri unde graul este transformat in paine.
Comform unor credinte traditionale ariile au fost considerate si locuri unde
se adunau multi demoni si vrajitoare.
La inceput arheologi au crezut ca Zidovarul a fost o fortificatie celtica, in
schimb cercetarile arheologilor sarbi de la jumatatea anilor ’90, au scos la

7
lumina cu totul alceva. Anume in straturile de suprafata ce dateaza din
veacul I e.n., au fost gasite ramasite de constructii de dimensiuni mai
mari, acoperite cu var alb, ceea ce inseamna ca aceste constructii nu au
fost menite pentru locuire. A fost descoperita o cantitate mare de podoabe
din argint si bucati de haine luxoase. Printre aceste podoabe sau gasit si
niste catarame din argint si sa ajuns la constatarea ca astfel de obiecte
identice, au fost descoperite si in Romania, facand parte din costume
preotesti. Cercetari mai profunde, au adus la concluzia ca asffel de
costume preotesti, comform spuselor biblice, au purtat Aron si Moise.
Ceea ce i-a socat cel mai mult pe arheologi sarbi au fost numeroase cutii
din argint. Cutiile au fost sparte in afara de una care era impodobita cu o
cruce emblema de pe capac. Crucea dateaza din veacul I e.n., dar in
interiorul acestei cutii luxoase au fost gasite si doua inele din bronz. Pe
inelul cel mai mic au fost distinse trei gravuri, un peste, un pastor si o
creanga de palmier. Pestele il simbolizeaza pe Hristos, la fel si pastorul,
iar palmierul simbolizeaza raiul.
Bronzul din care erau alcatuite inelele, arama si staniu, spun arheologi,
simbolizeaza pe de o parte planeta Martie, de culoare rosie. Zeul Martie,
fiind zeul razboiului, reprezinta energia masculina, iar staniu de culoare
alba, reprezinta energia feminina. Prin urmare inelele simbolizeaza Sfanta
Taina a Cununiei.
In afara de – cele mai vechi inele crestine din lume – au mai fost scoase
la lumina si multe cutite de barbierit, folosite pentru taierea parului la
botez.
Astfel la Zidovar au fost gasite ruinele CELEI MAI VECHI BISERICI
CRESTINE DIN LUME, datand din veacul I e.n..
Important de adaugat ca in Epistola sa catre Romani (15:19), Sfantul
Apostol Pavel scrie ca a propovaduit Evanghelia lui Hristos in Iliric, din
care facea parte si aceasta regiune a banatului si unde i-a denumit pe
primi episcopi.

Cine este Mos Craciun

In colindele si legendele religioase ale poporului roman Saturn figureaza

sub numele de Mos Craciun, Craciun, batranul Craciun. Dupa alte traditii
populare, Mos Craciun a fost un rege pastor, un cioban foarte avut,
capetenia ciobanilor, stapanul stapanilor.
In privinta etimologiei cuvantului „Craciun”, unii autori considera ca aceast
termen deriva de la adjectivul latin crastinus ori de la Christi-jojunium,
ajunul lui Hristos. In realitate aici avem de aface cu o personalitate istorica
ce reprezinta pe unul dintre cei mai ilustri stramosi ai popoarelor latine.,
considerat drept intruchipare a fericiri si prosperitati omenesti.
In traditiile italienesti, dupa spusele lui N.Densuseanu, aceasta figura
glorioasa a timpurilor stravechi, apare sub numele de Saturnus, cuvant a
carui inteles si origine geografica a ramas pana astazi obscura.
Varro, unul dintre cei mai distinsi literati romani, considera ca Saturn

8
deriva de la satus, semanatura. Cicero considera ca numele de Saturn
provine de la verbul saturare…etc.
In partile de sus ale Moldovei, precum si in regiunile de langa delta Dunari
personalitatea cea legendara a lui Saturn se mai numeste si astazi
Craciun satulul. Comform acestor traditii, Mos Craciun vine cu tot felul de
bunatati si aduce indestulare si bucurie oamenilor.
In antichitatea greco-romana, Saturn avea diferite numiri. La greci Cronos,
la romani Saturnus, la egipteni Seb, la fenicieni El, la daci Zamolxe (zeul
mos).
In poemele epice la romani, Saturn apare sub numele de Novac cel
batran sau Novac mos batran, a carui tara este Valahia. Sub numele de
Noachus si Noe, apare si la popoarele din Europa de apus. In traditiile
Italiei, Saturn apare ca unul din cei mai vechi intemeietori ai Romei.
Balaban in poemele istorice romanesti apare ca fratele lui Novac, care se
identifica cu Belus, regele Caldeei si Asiriei. Gruia apare ca cel mai mic fiu
a lui Novac. Ca personalitate istorica, Gruia este unul si acelasi cu Typhon
sau Set in traditiile grecesti si egiptene.
Saturn era adorat si in cultul religios al semintiilor pelasge, sub denumirea
de sarbatoarea Saturnalia.
O legendă romană ne spune că Saturn după ce a fost alungat din cer s-a
pogorât pe pământ şi s-a refugiat în Italia, numită de greci Hesperia. În
Latium ceea ce în limba latină înseamnă a se ascunde, domnea regele
Iannus, primul rege legendar al romanilor. Saturn a fost foarte bine primit
de acest rege la curtea sa şi ca drept răsplată, zeul căzut îl înzestrează cu
prezicerea trecutului şi viitorului. De aceea Iannus este prezentat cu două
feţe. Saturn, care se mai poate identifica cu Vulcan şi Ares (Marte), i-a
învăţat pe romani arta războiului, aceasta până atunci ne fiind cunoscută,
iar vărsarea de sânge era singura lui plăcere. În onoarea lui Iannus
(ianuarie) se celebra aşa numita Saturnalie de pe 16 până pe 23
decembrie, timp în care toate instituţiile de stat erau închise. Se dădeau
lupte de gladiatori, a căror credinţă şi scop era vărsarea de sânge. Era o
bucurie generală pentru întreaga mulţime. În timpul lui Horaţiu la Roma se
mai sărbătorea în luna mai Terminalia, în onoarea zeului Terminos al
agriculturi (Pan-Bachus).
Saturn mai poate fi identificat si cu Baal-Hadad, Beliar, Pan, Bachus,
Appolon…
Saturn in scrierile monahului Albericus, este infatisat in picturile antice, ca
un om bartan, carunt, cu barba lunga si garbovit. Aceleasi calitati fizice le
are Saturn sub numele de Novac in poemele epice romanesti.
Pe o inscriptiune romana descoperita la Sarmisegetuza, este amintita o
divinitate asiriana Mana-Vat, un nume care apare in cantecele epice
romanesti, sub forma de Manea Voda, care deasemenea se identifica cu
Saturn (N.Densuseanu, Dacia Preistorica).

Cum au fost vlasi (morlaci) convertiti in sarbi

9
Sursa:
http://portalanalitika.me/clanak/269643/kako-su-vlasi-morlaci-pretvoreni-usrbe
Agencija Patrija – http://www.nap.ba
Pana in veacul 19 dar si 20, 90% din populatia din BH si Dalmatia au fost
vlasi.
Scrie: Miroslav ĆOSOVIĆ impotriva presedintelui Republici Sarbesti din
BH
…“De cand exista etnia sarba in BH si Croatia? Deoarece Dodik
(presedintele Republici srpska din BH), ofera lectii ne intemeiate altor
popoare, atunci ii pun intrebarea, dar dansul stie cand in Bosnia si Croatia
au aparut sarbi?
Iata cu ocazia asta va afla, iar daca ceea ce voi spune nu este adevarat,
sa ma contrazica istorici sai numerosi.
Pana in veacul 19 dar si 20 originea populatiei in BH si Dalmatia in
procent de 90% era de origine VLAHA.
Nationalitatea sarba pe teritoriul acestor tari din ziua de azi, BH si
Dalmatia, a fost inventata in veacul 19, la fel ca si in Munte Negru.
Am scris de multe ori si repet ca Belgradul in prima jumatate a veacului 19
a decis sa sarbizeze Balcanul de apus, inainte de toate, sa impuna numiri
sarbesti ca fiind numiri populare, nationale in Munte Negru si peste raul
Drina.
Cu aceasta ocazie in Munte Negru vine Sima Milutinović Sarajlija, care
ajungand invatatorul lui Radu Toma (cneazul Petru II Petrović Njegoš),
reuseste acestuia sa-i imbuibe capul cu ideologia nationala sarba, iar
Njegoš a raspandit aceasta ideologie mai departe printre muntenegreni.
Ilija Garašanin (om de stat sarb) nu a stiut in 1844. ca in Bosnia exista
sarbi: Ilija Garašanin in programul sau nationalist sarbesc
„Načertanije” (1844), printre altele spune: „Serbia nu va avea o sarcina
prea grea de a influenta religia bosniecilor” (Ilija Garašanin, Načertanije,
www.rastko.rs).
Bosnieci sunt sarbii din ziua de azi, Garašanin in lucrarea sa “Načertanije“
nu pomeneste nicaieri ca in Bosnia exista sarbi….si a avut dreptate …. in
Bosnia vlasi au fost relativ usor sarbizati, luand in considerare ca bosnieci
au fost subjugati veacuri in sir si sub influenta imperiului Otoman, ne
cunoscand tendinta de eliberare asa cum o cunosteau muntenegreni.
Muntenegreni au cunoscut o trezire nationala in nenumaratele razboaie
impotriva otomanilor. Muntenegreni au avut o istorie aparte in regiunile din
Zeta/Duklja, pe cand ortodocsii bosniaci au fost tot timpul sub jugul
turcesc.
Astfel cand Belgradul le-a imbuibat capul bosniecilor cu imperiul sarbesc
al lui Dusan, cum ca sarbi pe vremuri, vezi doamne, erau o forta
mare…bosnieci au crezut aceste baliverne ca fiind parte din istoria lor,
deoarece alta istorie nu cunosteau.
Comform acestor mitomanii, Dodik palavrageste despre un Munte Negru
sarbesc, despre Dubrovnik, care nu a fost nici o data al croatilor, ca daca
nu a fost al croatilor – “evident” era al sarbilor!

10
Tarul Ferdinand in 1630. a proclamat constitutia Vlaha si nu sarbeasca: In
veacul 16, austrieci au colonizat vlahi in zonele de granita cu Turcia, ca sa
apere imperiul de invaziile otomane. Aceasta zona de granita sa numit
Vojna krajina (regiunea militara).
Tarul Ferdinand al II-lea prin acea constitutie, a dat vlasilor diverse
privilegii in octombrie 1630. Constitutia fiind numita Statut Valachorum…
…Prin urmare oricine se poate informa ca in aceasta constitutie cuvantul
sarb sau sarbi, nu exista!
…Academicianul Hrabak spune: „Vlasi sunt o grupa etnografica aparte”
…Academicianul Sima Ćirković in 2008. spune ca vlasi nu sunt pastori
sarbi, iar …academicianul sarb Bogumil Hrabaka, in 1996. scrie:
„Numele de vlah este in ziua de azi rusinos si este legat de sarbi…in
schimb din izvoare istorice se stie ca vlasi sunt o grupa etnografica
aparte…”
… Distinsul istoric italian Giuzepe Praga spune ca “in partea a doua a sec.
XIII pe meleagurile muntilor Dinari se gasesc pastori de religie ortodoxa
asezati in aceste locuri care vorbesc o limba romanica...”
Academicianul Bogumil Hrabak deasemenea spune ca Stojan Novaković
a inventat ca vlasi sunt pastori sarbi si mai conturat spune ca – Vlasi sunt
inaintasi lui Nikola Tesla, Ruđera Bošković, Vuka Mandušića, Stojana
Jankovića, Vladana Desnice, precum si a cunoscutilor intelectuali si
carturari Rašković, Martić, Babić care au cunoscut si vorbit intr-o limba
romanica…
Astazi si in Scotia 95% din cetateni vorbesc limba engleza insa ei sunt si
pe mai departe tot scotieni! …
Vlasi din Lica sunt convertiti in sarbi: Đorđe Popović in revista sa
Otadžbina (cartea IX, Beograd, 1882) a scris necrologului Ličanin Danilo
Medaković – publicist, istoric, tipograf, secretar al cneazului Mihailo si a
cneazului Miloš, in articolul SUD, povestind o intampare a lui Medaković,
din perioada scolara a acestuia din Lica:
„…preotul Mandić la orele lui de predare i-a batut si i-a invatat pe elevi
vlahi sa spuna ca sunt toti sarbi si nu vlasi…astfel ca pana la urma erau
nevoiti sa se declare sarbi (pagina 594 si 595)”.
Vlasi din Bosnia convertiti in sarbi: Academicianul Vladislav Skarić (1869-
1943).. explica cum au fost vlasi din Bosnia convertiti in sarbi prin Ilija
Garašanin, ministrul de interne al cnezatului Serbiei. Acesta a pledat ca
vlah este un nume rusinos si trebuie sa fie peste tot schimbat in sarb…
Vlasi din Dalmatia convertiti in sarbi: In tendinta de a schimba numele
etnic vlah, elita sarbeasca in prima jumatate al veac.19 proclama ca
numele de vlah este batjocoritor si rusinos.
..Filologul si reformatorul de limba sarba, Vuk Karadžić, in cartea „Srpski
rječnik istumačen njemačkijem i latinskijem riječima” (Viena, 1852, str.
68), in mod cinstit spune ca poporul din Dalmatia este de origine vlaha
spunand ca toti oraseni si tarani sunt numiti vlasi…si Morlaci (Morlacco),
iar numele de vlah nu este un nume rusinos…
Kurt Floericke in Berlin 1911. publica cartea „Dalmatien und Montenegro”

11
in care scrie deasemenea despre vlasi morlaci din Dalmatia ca sunt in jur
de 150.000. . . partea mare fiind raspanditi pe la sate…
In textul publicatiei Analitika din 2 aprilie 2015 „Da li je Sveti Vasilije bio
Srbin?” spune ca singurul popor amintit in veacul 17 in Hertegovina sunt –
Vlahi, nu exista nici o pomenire de sarbi.
Presedintele Milorad Dodik este si el de origine vlaha desi nu doreste sa
recunoasca aceasta.

Cus fiul lui Ham si nepotul lui Noe

Cum se identifica Cus, fiul lui Ham, cu zeul Bel-Baal-Moloh sau mai tarziu
Armis la traco-geti si Hermes la greci?
In perioada antica, cultul Baal-Moloh sub diverse denumiri a aceluiasi
zeu, a fost venerat in toata Asia Mica, Europa, Africa de Nord si nu numai.
Mitologismele „Baal-Hadad” se vor răspândi pe întregul cuprins al
semilunei fertile şi nu numai, sub diferite denumiri: Belial, Beliar la
sumerieni şi akkadieni, Baal sau Bel la cannaniţi, Iştar la babilonieni,
Aştarta la fenicieni, iar după autorul Robert Grevis, regele Belus la grecii
din Peloponez (Arcadia) este unul şi acelaşi cu Baal-Belial al Vechiului
Testament.
Baal-Hadad sau Haddu mai este numit şi prinţul, stăpânul pământului,
puternicul, suveranul, etc…
Dupa spusele biblice, putem deduce ca tara lui Cus este Etiopia.
Versiunea in limba romana:
Isa 11:11 în ziua aceea, Domnul va ridica din nou mâna Sa ca să
răscumpere rămăşiţa poporului Său dintre robii din Asiria şi din Egipt, din
Patros, din Etiopia, din Elam, din Babilon, din Hamat şi din insulele mării.
Versiunea in limba engleza (King James Bible):
Isa 11:11 And it shall come to passe in that day, that the Lord shall set his
hande againe the second time, to recouer the remnant of his people which
shalbe left, from Assyria, and from Egypt, & from Pathros, and from Cush,
and from Elam, and from Shinar, and from Hamath, and from the ylands of
the Sea.
Dar cum se identifica Cus, fiul lui Ham, cu zeul Bel-Baal-Moloh sau mai
tarziu Armis la traco-geti si Hermes la greci?
Cum ajunge Nimrod, unul din fii lui Cus din Etiopia in Babilonia si in restul
Mesopotamiei, unde va deveni rege si va ridica turnul Babel?
Nimrod a fost nevoit sa calatoreasca spre nord si sa se stabileasca in
regiunea Mesopotamiei, deoarece in Africa ar fi ajuns in comflict cu rudele
sale. Ajungand un puternic conducator si rege faimos, rudenile sale din
Canan, Mesopotamia, Asiria, Acadia, etc, l-au numit Baal sau Moloh,
ceea ce inseamna domn si stapan, deoarece a ajuns sa stapaneasca
peste ei iar in Egipt a fost numit Ra, zeu al soarelui.
Cultul Baal-Moloh este reprezentat sub formă de om având cap de taur,
iar statuia lui din bronz este goală în interior. Braţele sale sunt întinse şi
puţin aplecate, având menirea de-a primi victimile oferite. După spusele

12
unui rabin, victimile aşezate pe braţele idolului, erau ridicate spre cer iar
apoi îndemnate să intre în cavitatea de desubtul statui, ce era înroşită de
focul care ardea. Victimile erau adesea nu numai animale domestice, ci şi
oameni şi chiar copii. Pentru ca ţipetele celor executaţi să se amortizeze,
preoţii exersau în jurul statui mari zgomote cu tobe şi alte instrumente
muzicale. După spusele unor cercetători, pântecele idolului avea 7 cavităţi
interioare, în care se introducea pe rând câte o victimă: Copil, oae,
berbec, viţel, taur…

https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/17/urmasii-lui-ham-
fiulblestemat-
al-lui-noe-actualizat/

Cauza din care acest cult a lui Bal ajunge a deveni o religie demonica
este descries tot in Sfanta Scriptura:
Gen 9:22 Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi a spus
celor doi fraţi ai lui afară.
Gen 9:23 Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au
mers de-a-ndărătelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le
erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor.
Gen 9:24 Noe s-a trezit din ameţeala vinului şi a aflat ce-i făcuse fiul său
cel mai tânăr.
Gen 9:25 Şi a zis: „Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor
lui!”
Gen 9:26 El a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem,
şi Canaan să fie robul lui!
Gen 9:27 Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să
locuiască în corturile lui Sem, şi Canaan să fie robul lor!”
Pe parcursul istoriei, Cus devine cunoscut ca zeul Hermes, care
înseamnă Fiul lui Ham. Ham sau Khem înseamnă „cel ars” şi este posibil
ca acest nume să fi avut o legătură cu adorarea soarelui. Mulţi din zeii
antichităţii au apărut mai întâi în Babilon, răspândindu-se apoi în Egipt.
Liniile succesorale regale din Europa provin din liniile genealogice din
Babilon, iar coroanele lor au apărut ca urmare a coafurii încornorate
purtate de Nimrod.

DE LA NEGRU VODA DE FAGARAS LA VOIEVODUL BALSA

STRATIMIR

Prof. Bagiu Ovidiu Ilie in articolul sau intitulat “Radu Negru de Fagaras
suveranul Herzagovinei”, aduce lamuriri in privinta acestui controversat
voievod valah Negru Voda si spune:
“…Daca este considerat anul 1290 ca fiind unul hotarator pentru Radu
Negru in a lua decizia de a descinde din Transilvania si a fonda o feuda a
lui in sudul muntilor Carpati, (n.n.dar pana in 1330), pana la aparitia lui
Basarab I , ne lipseau, totusi , alte indicatii istorice asupra domniei

13
acestuia. Acum exista indicii clare precum ca Radu a avut o domnie lunga
si ca numele lui apare dupa 1300 in sudul Dunarii , mai precis in Valahia
Neagra.
Indicatii in acest sens ne sunt furnizate de la istroromani, cei care
pomenesc numele de Radu in anul 1329, ceea ce clarifica un aspect
interesant : Radu pomenit de ei este acela care a existat sigur inaintea
datei de 1329 !…
Mai mult de atat numele de Negru este caracteristic si urmatorilor
domnitori din Vidin , adica Sratimir de Cran (Negru) si mai departe
domnitorul Muntenegrului Crnojevici (tot Negru). De remarcat ca in
descrierile istorice ale regatului Marii Britanii toti acestia poarta denumirea
de Black, si se putea „citi ” in acea epoca drept „Blach”, ceea ce poate
indica chiar dinastia valaha a familiei Negru din sudul Dunarii.
…Radu Negru de Fagaras ramane in istoria romaneasca omul ce a
domnit atat in Transilvania cat si in Valahia Neagra a Bosniei si
Herzegovinei!”

http://istoria.md/articol/136/Lista_domnitorilor_MUNTENIEI__VALAHIEI_
http://info-valahia.blogspot.rs/

Stefan Dušan Nemanjić, cunoscut ca tar Dušan (1308 — 20.12.1355) a

fost primul rege medieval si primul tar al sarbilor, precum si tar al grecilor
si bulgarilor (1346—1355).
https://sh.wikipedia.org/wiki/Du%C5%A1an_Nemanji%C4%87

Dupa moartea Tarului Dusan 1355, incep luptele dintre nobili pentru
preluarea puteri in stat.
Astfel are loc lupta de la Cosovo din 1369 o lupta fratricida intre vechea
nobilime din Raška si nobilimea nou formata care au pus recent stapanire
pe o buna parte a regiunilor regatul serbiei. Acesti nobili ajung foarte
puternici, asa ca pe vremea tarului Uroš fratii Mrnjavčevići, Vukašin si
Uglješa, devin chiar mai influenti decat tarul.
Luptele lor incep in apropiere de orasul Zvečani, care era in posesia lui
Nikola Altomanović, pe de o parte au fost fratii Mrnjavčevići, iar de partea
cealalta tarul Uroš Nejaki (cel Slab) si boieri sai loiali, Lazar Hrebeljanović
si Nikola Altomanović.
Dupa aceste lupte, fratii Mrnjavčevići il captureaza pe tarul Uroš si il
forteaza sa-l declare pe Vukašin Mrnjavčević ca successor al sau.
Lazar Hrebeljanović (1329—1389), probabil de origine vlah (Hrebelean)
ajunge in sluzba carului Uros la curtea domneasca, unde o cunoaste pe
Milica, o rudenie a tarului din dinastia Nemanjić cu care se casatoreste.
Astfel cneazul Lazar ajunge in posesia regiunilor orasului de scaun
Kruševac, iar dupa moartea carului Uroš in 1371 ajunge cel mai mare
conducator regional al serbiei.
Lazar si Milica au avut 8 copii, trei fii: Dobrovoj (moare la scurta vreme
dupa nastere), Stefan si Vuk precum si cinci fete: Jelena, Mara, Dragana,

14
Teodora si Olivera. Mara in 1371 se casatoreste cu Vuk Branković, Jelena
cu Đurđe II Balšić (George Balsa), de origine vlah, Dragana cu tarul
bulgariei Ivan Šišman (de origine tot vlah), Teodora (Jelena) cu banul
Nikola II Gorjanski (mag. Garay Miklós), iar cea mai tanara sora Olivera
cu sultanul turc Baiazid.
In 1389 la batalia de la Cosovo cneazul Lazar este ucis iar tara sa cade
sub jugul otoman. Sotia sa Milica va conduce tara sub vazalitatea turca
pana la majoratul fiului lor Stefana.

https://sh.wikipedia.org/wiki/Lazarevi%C4%87i
https://sh.wikipedia.org/wiki/Lazar_Hrebeljanovi%C4%87

Dinastia Balsa-Balsici

Au stapanit regiunea Zeta din 1360 pana in 1421.

Balšić (Balsha), se trage din familie de nobili guvernator al regiuni Zeta (la
sud de Muntenegru si nordul Albaniei). Din 1362-1421, in timpul Carului
sarb Dusan, Balsa avea in posesie doar o mica localitate, insa dupa
moartea Carului (1331–1355), cei trei fii ai sai ajung stapani in toata
regiunea Zeta, pe timpul domniei lui Uros (1355–1371).
Dupa moartea carului Uros, familia Balsici conduce Macedonia impreuna
cu familia Mrnjavčevići pana in 1421, cand in Zeta ajunge la putere
Despotul Stefan.
Sunt pareri diferite in legatura cu originea acestei familii. Unii istorici
considera ca aceasta familie este de origine franceza, alti ca ar fi de
origine din Italia, in schimb partea mare a cercetatorilor sarbi si croati
sustin ca Balsici este de origine vlaha
(https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/08/familii-de-nobilisarbi-
de-origine-vlaha/).

Dinastia Șișman
Șișman (în bulgară Шишман), Șișmanizi sau Șișmanovți (în bulgară
Шишмановци), a fost o dinastie bulgară din Evul Mediu, având și origini
vlahe.
Dinastia Șișman a domnit în timpul Țaratului Vlaho-Bulgar timp de un
secol, începând în 1323 și până în 1422, când acesta a fost cucerit de
Imperiul Otoman
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Dinastia_%C8%98i%C8%99man).
Тvrtko rege al sarbilor, bosniecilor litoralului Adriatic de apus
Dupa moartea tarului Dusan cneazul bosniac Tvrtko il ataca pe voievodul
Giuragi Balsici si anexeaza regiunile Dracevita, Conavlie, Trnovo astfel ca
in 1377. se declara rege al sarbilor, bosniecilor litoralului Adriatic de apus.
A fost incoronat de catre mitropolitul manastiri Мilesevo, primind
denumirea de Stefan Mircea (Маvro Оrbin).

https://dinastijanemanjic.weebly.com/105810741088109010821086-

15
108210721086-1082108810721113.html

Dintre mai mari boieri din vremea asa zisului tar Lazar raman in viata Vuk
Branković si Đurađ Balšić.
Din cauza navalirilor turcesti, Đurađ Stracimirović Balšić, cere ajutoare
peste tot, ajungand in 1391 pana la curtea lui papa Bonifacio al IX-lea. Cu
toate acestea cade in mainile turcilor care nu-l vor elibera pana ce nu va
ceda sultanului orasele sale Skadar, Drivas si docul Sfantul Srđa. In acest
timp si multi nobili albanezi devin vazali ai turcilor, iar altii intra in legaturi
cu republica Venetia.
Din cauza luptelor dintre nobili pentru putere, toate aceste mici tarisoare
din balcani vor cadea treptat, una cate una sub dominatia Imperiului
Otoman.

Despre omul-maimuta si uriasi

Dupa ce Dumnezeu la facut pe om, diavolul fiind invidious, a cautat sa

faca si el un om, ca sa demonstreze ca nu este mai prejos si ca poate fi la
acelasi nivel. Asa a luat nastere omul-maimuta si tot felul de monstri din
incrucisari genetice intre oameni si animale.
La fel au luat nastere si uriasi despre care stim din spusele biblice, din
Cartea lui Enoh si multe alte legende populare.
Sufletul omului o picatura insuflata de Dumnezeu, diavolul nu-l poate lua,
acesta oricand poate fi mantuit!

Domeniul Mavrodin

Domeniu mare, aflat în lunca râului Teleorman, a primit denumirea de la

dregatorul, de origine armana pe nume Mavrodin, familie inrudita cu boieri
Negri din Moldova. Unul dintre reprezentanti acestei famili era Costache
Negri, scriitor, om politic și patriot roman (la curtea domnitorului Ioniță
Sandu Sturdza).
La începutul secolului al XIX-lea, întinsa mostenire, comform spuselor
istoricului Constantin Gane, intra in posesia baronului Sachelarie, mare
comerciant, care se ocupa cu negotul de sare.
De la baronul Sachelarie, domeniul ajunge la principele sârb Milos
Obrenovici care, în anul 1839, cumpra si casa acestuia din Calea
Mogosoaia, pe care o daruieste mai tarziu împaratului Rusiei, pentru
serviciile aduse de acesta revolutiei sârbe.
Dreptul de proprietate din România, lucru ce nu exista în Serbia, ca si
garantia unei depline conservari a proprietatii, i-a determinat pe principii
sârbi sa achizitioneze in Romania.
Astfel, ambele familii domnitoare sârbesti, Obrenovici si Karadjordjevici
vor cumpara mosii considerabile in România. Demersul acestora a fost
sustinut de principii români, care garantau dreptul de proprietate.
Ulterior, Mavrodinul va purta numele de Buzescu, iar Mihail Obrenovici

16
moare la scurt timp dupa tatal sau, în anul 1868. Astfel domeniul revine
fiului de sora, Feodor Nicolici de Rudna, magnat în Consiliul Aulic al
Ungariei. Familia nobiliara Nicolici de Rudna, fiind deasemenea de origine
armana (Caramata). Feodor, nu a venit niciodata în România, ci lasa in
administrare mosia procuratorului Efta Tanasievici, care va ramane in
calitatea de administrator, pana la vânzarea domeniului, în anul 1904.
In iunie 1904, este încheiat, la Tribunalul judetului Teleorman, actul de
vânzare nr. 620, în care se specifica trecerea mosiei Mavrodinului din
proprietatea mostenitorilor baronului în posesia Societatii Nationale de
Asigurari din Bucuresti.
La scurta vreme, familia Capra (Nicolae), probabil tot de origine armana,
cumpara domeniul Mavrodinului de la Societatea de Asigurari Nationala
din Bucuresti, pe care il stapaneste pâna în anul 1949, când este preluat
de statul comunist în urma aplicarii decretului 83/1949. Dupa caderea
regimului communist, mosia va revenii familiei Capra (Anghel N. Capra).
Moşierul Nicolae Capră şi soţia sa, Ecaterina sunt ctitori ai biserici Sfantul
Nicolae, Ţtganesti.

Eroi legendari Armani

Caciandoni
Comform spuselor istoriografului grec Aravantinos, vestitul armatol
Cacialdoni era nascut din parinti armani, tatal sau un pastor vlah. Caciu
Antoni, a trait mult timp la Valtu in Acarnania, ca mare proprietar de turme.
Din cauza aceasta, ticalosul Ali-Pasa-Tepeleni il ura si pizmuia si ii rapi
averile.
Caciandoni, spre a se rezbuna lua armele, chema in jurul sau un bun
numer de Farseroti si incepu a prigoni de moarte cetele de oaste si pe
oamenii lui Ali-Pasa, ori-unde ii intalnea. Alti armatoli armani, ofensati si ei
la randul lor, nu intarzie a se uni cu Caciandoni, care de curaind deveni
luptator recunoscut.
Cei doi frati. ai lui Caciandoni, unul nascut cu ocazia migratiunilor
parintilor in satul armanesc Lepeni, din Acarnania, supanumit Lepenlatul,
iar celalalt, Gheorghe, nascut in muntii Hasia si supranumit Hasiatul, luara
si ei armele si se pusera sub comanda viteazului lor frate Anton.
Caciandoni era mic de statura si uscativ la trup, o voce blanda, dar ager si
viteaz, cunostea cu de-amanuntul toate stramtorile si ascunzisurile
muntilor, era plin de viclenii si siretenii si insetat dupa razbunare impotriva
acelora care ii facusera vreun rau.
Cand se hotari sa respunda cu sange si sa se razbune impotriva
prigonirilor intreprinse de catre, Ali-Pasa de Ianina, Cacialdoni vandu
restul turmelor sale si averea ce ii mai remase, dadu foc la casa si stana,
pentru a da de inteles ca va merge la resbunare pana la moarte.
In capul unei numeroase cete de Farseroti voinici, Caciandoni ani
indelungati, prigoni ostirile lui Ali-Pasa si le taia in bucati. Furios de atatea
infringeri, Pasa, porunci spre al urmari si prinde pe Caciandoni. Astfel era

17
intocmita o numeroasa ceata de albaneji incercati in lupte, care pornira al
prinde pe capitanul Caciandoni. In fruntea acestei cete de albaneji era pus
un urias, luptator distins, pe nume Veli Ghega. Toate incercarile lui Veli
Ghega de al prinde pe Caciandoni au fost zadarnice. Tocmai cand credea
ca va pune mana pe el, acesta scapa si ii omora mai multi ostasi. Atunci
Veli Ghega incepu a jefui si teroriza satele prin care trecea, sub pretextul
ca locuitorii l-ar fi ajutat pe Caciandoni sa scape.
Eroul nostru amarit de suferintele, din causa lui, a atator nevinovati,
trimise lui Veli Ghega o scrisoare cam cu acest cuprins: “Veli Ghega, mi
se spune ca ma cauti si te plangi ca nu ma poti gasi. Daca doresti aceasta
in adever atunci vino la Criavrisi, unde me aftu si unde te astept.”
Din traditiile populare aflam ca uriasul Veli Ghega era invins si impuscat
de uscativul Caciandoni. Dupa o alta traditie, se spune ca farseroti lui
Cacialdoni si albaneji lui Ghega, s-au luat la lupta doar cu sabiile. Dupa ce
Ghega fu ranit de catre Cacialdoni, un albanez dintr-un tufis trage cu
pusca si il raneste pe capitan. Din cauza aceasta ambele parti se retrag,
dar Cionga, un nepot viteaz al capitanului se apropie de Vali Ghega si ii
taie capul.
In urma acestei lupte, faima lui Cacialdoni se raspandi prin tot poporul,
devenind o amenintare pentru Ali-Pasa.
In anul 1805, pe insula Sfanta Mura din Marea Ionica, are loc o intalnire
tuturor cleftilor si armatolilor, care luptau de mai mult timp impotriva lui
tiranului Ali-Pasa. Ei fusesera chemati de catre episcop grec, care
organiza un complot in favoarea eliberari Greciei. Cu ocazia aceasta, in
avantul sau resboinic, Caciandoni se ofera sa atace o trupa de sase mii
de ostasi a lui Ali-Pasa de la Preveza.
Curand dupa aceasta, capitanul se imbolnavi si impreuna cu fratele seu
Gheorghe, supranumit Hasiatul, se retrage la o manastire in muntii
Agrafa, spre a se ingriji de boala lui, care se agrava. Ne avand incredere
in calugari, ambii frati se retrag intr-o pestera din apropiere.
Ali-Pasa, afla de la un tradator pe nume Gurlea, despre acea pestera si
trimite o trupa de 60 de oameni ca sa-i prinda. In lupta, ambii frati sunt
raniti si prinsi si dusi la Ianina.
Bucuria lui Ali-Pasa nu fu mica, cand vazu pe Caciandoni si pe Gheorghe
in mainile sale si ii osandeste la moarte prin sfaramarea cu ciocanul a
oaselor membrelor inferioare! Albanezul Veli Ghega, care fusese ucis de
Caciandoni, avea un frate care dorea din suflet moartea farserotului
nostru. Indata ce aflase, se prezinta lui Ali-Psa pe care il roaga sa-i dea
voie ca el sa fie executorul sentintei.
Cei doi condamnati vor suporta eroic pedeapsa cu moartea de venind eroi
legendari ai poporului armanesc.
Fotu Ciavela
La 25 decembrie 1803 se incheia o conventie intre Fotu Ciavela,
conducatorul Suliatilor si Veli-Pasa, fiul lui Ali-Pasa de Ianina, prin care se
stipula, ca Suliatii, parasind muntii lor, se puteau retrage inarmati ori unde
ar dori, ca, tuturor prisonierilor Suliati sa li se redea libertatea. Celor care

18
doresc sa se stabileasca in Albania, Pasa le va da paminturi, mosii si sate
fara plata, iar celor care vor dori sa se duca mai departe, li se va procura,
fara plata, toate mijloacele de transport necesare.
Luptatorii armani fiind imprejmuiti de o numeroasa ostire a lui Pasa si
lipsiti timp mai indelungat fara hrana, decid sa accepte aceasta oferta.
Suliatii-Faseroti cu inima infranta se desparteau de muntii lor iubiti, iar
inainte de plecare, Fotu Ciavela, la fel ca si Cacialdoni, puse foc propriilor
case ca sa nu fie manjite de picioarele inimicilor.
Cei mai multi dintre Suliati au acceptat comanda lui Fotu Ciavela si cu el
in frunte au pornit cu familiile lor si cu preoti spre Parga.
Calcand in picioare toate juramintele, vicleanul Ali-Pasa, trimise numai de
cat ostiri numeroase pe urma Suliatilor, cu porunca de ai extermina. Fotu
Ciavela fu ajuns nu departe de granitele tinutului Parga. Aici capitanul,
formeaza un careu putemic, iar pe femei si pe copii ii aseza in mijloc. In
felul acesta farseroti lui Fotu au reusit sa respinga necontenit toate
atacurile albanejilor lui AIi-Pasa , si a scapat de la peire pe Suliatii-
Farseroti care apoi au trecut spre tinutul orasului Parga.
Alta soarta au avut in schimb Suliatii condusi de Gheorghe Botari!
Albanejii-musulmani, furiosi ca ca l-au scapat pe Ciavela, se reped spre
coloana de oameni ai lui Botari. O lupta crancena si ucigasa a inceput, cu
mari pierderi de ambele parti.
Femeile care erau adapostite sus pe o ridicatura, de unde se face o
prapastie adanca spre raul Acheron, vazand ca sotii lor pierd lupta, pentru
a nu cadea in mainile dusmanilor, hotarasc a se lua de mana in hora,
tinand copii in brate si ajungand in apropiere, una cate una se arunca in
prapastie.
Putine popoare au in istoria lor o intamplare ca aceasta.

Familii de nobili sarbi de origine vlaha

Este bine cunoscut ca cele mai numeroase familii de vlahi se gasesc in

estul Serbiei, in special in Valea Timocului si a Moravei. Dupa mai multe
cercetari, am ajuns la concluzia ca multe familii de romano-vlahi pot fi
intalnite si in sud-vestul serbiei, in special in regiunea numita Stari Vlah
(Vlahul Batran), precum si in restul republicilor foste Yugoslavii
(Muntenegru, Bosnia si Hertegovina, Croatia (mai ales Dalmatia),
Macedonia), Albania, Bulgaria. Multe din aceste familii de vlahi cat si
armani (aromani), au avut o influenta bine conturata asupra istoriei
acestor regiuni din balcani, familii care au dat multi eroi nationali, luptatori
impotriva Imperiului Otoman, haiduci si nobili din vremurile cele mai
timpurii (voievozi, cneji, grofi, baroni..), personaje istorice care au
contribuit la renasterea si formarea acestor state (slave) din peninsula
balcanica.
Date despre vlahi de pe aceste meleaguri pot fi gasite intr-un numar foarte
mare, asa ca voi incerca sa redau mai jos doar unele dintre cele mai
importante personaje mentinute in scrierile istorice.

19
Urmasi directi ai famiililor regale sarbe Nemanjić, Hrebeljanović,
Mrnjavčević, nu exista, prin urmare voi reda doar familiile de nobili vlahi.
Balšić (Balsha), se trage din familie de nobili, guvernator al regiuni Zeta (la
sud de Muntenegru si nordul Albaniei). Din 1362-1421, in timpul Carului
sarb Dusan, Balsa avea in posesie doar o mica localitate, insa dupa
moartea Carului (1331–1355), cei trei fii ai sai ajung stapani in toata
regiunea Zeta, pe timpul domniei lui Uros (1355–1371).
Dupa moartea lui Uros, familia Blasici conduce Macedonia impreuna cu
familia Mrnjavčevići pana in 1421, cand in Zeta ajunge la putere Despotul
Stefan.
Sunt pareri diferite in legatura cu originea acestei familii. Unii istorici
considera ca aceasta familie este de origine franceza, alti ca ar fi de
origine din Italia, in schimb partea mare a cercetatorilor sarbi si croati
sustin ca Balsici este de origine vlaha.
Familia Bagaš nobili din Serbia. Uni istorici considera ca sunt de origine
vlaha.
Antonije Bagaš (Antonios Pagases), sa calugarit pe Muntele Atos intre
anii 1356–1366, primind numele de Arsenios (Arsenie). A restaurant
manastirea atonita Sfantul Pavel.
Familia Miloradovići Hrabreni au fost nobili care au sluzit Regatului
Bosniac, Republici Ragusa (Dubrovnic), Imperiului Otoman, Monarhiei
Habzburgice si Imperiului Rus (intre veacul 15 si 19).
Documentele istorice arata ca Hrabreni a fost un catun de etnici vlahi din
Herzegovina, a caror locuitori mai apoi s-au sarbizat.
Incepand din veacul 17, unii membri ai familiei pleaca in Rusia, unde se
inscoleaza si devin ofiteri in armata rusa, luptand apoi in razboaiele cu
Napoleon Bonaparte.
Grgur Nikolić (1403–1436), nobil in regiunea hum (Zahumlie) in
Hertegovina. Sunt pastrate informatii despre vlasi de pe proprietatea
Nikolići, sunt amintiti vlahi Kutlovici, Rakoje Božićković, Vukašin Vojsalić si
Vlasi Bobani.
Familia Rašković (recunoscuta de catre turci), este una dintre cele mai
vechi famili de cneji (voievozi), din regiunea Stari Vlah (sud-vestul
Serbiei). Maksim Rašković si familia sa de la Știtkova se alatura
rasculatilor si ridica toata zona Stari Vlah la revoltă impotriva otomanilor,
in perioada razboaielor austro-turcesti (1683-1699).
Familia Karapandžić din Negotin, au fost cneji in regiunea Kraina (pana in
1811). Pe timpul ocupatiei turcesti Timocul, avea privilegii numite „vlaški
status“. Dupa 1820 familia Karapandzici se muta la nord in Banat, la
Biserica Alba, Varset si Timisora…Dupa moartea cneazului Ilija
Karapandzici in 1811, voievod in Kraina ajunge Hajduk Veljko Petrovici,
acesta fiind tot de origine vlaha.
Voievodul Petar Bojović (1858-1945), din localitatea Mišević Zlatar (Stari
Vlah), distins conducator in armata Serbiei in 6 razboaie intre anii 1876-
1918. Petar Bojović (1858-1945) a fost ofiter in armata timp de 46 de ani.
A luptat in 6 razboaie de eliberare: doua razboaie intre sarbi si turci 1876.

20
si 1877/78., in razboiul Serbiei cu bulgari 1885, precum si in Primul si al
Doilea razboi balcanic 1912. si 1913. si in Primul razboi mondial 1914-
1918.
Matarugii (Mataranga, Matarango), trib de origine ne-slava despre care se
aminteste la sfarsitul perioadei medievale in regiunile din Muntenegru,
Albania, Bosnia… Se considera ca matarugi sunt bastinasi romanizati
care apoi s-au slavizat. Cercetatori bosnieci ii considera ca ar fi de origine
vlaha.
Matarugii sunt mentionati in mod fregvent in documentele istorice din
veacul 14 si 15 ca fiind pastori si comercianti de sare si alte bunuri.
In Albania este amintita familia Matarugi in veacul 13. In regiunea
Grahovo din Hertegovina sunt amintiti intre anii 1318 si 1398. Multe
toponime din Muntenegru si Serbia deriva din acest nume: Mataruška
Banja, Matarug din Pljevlja, Mataruga din Kraljevo.

Felahi-valahi din Etiopia (actualizat)

Comform traditiilor, tinutul Bogos din Etiopia a fost pe timpuri locuit de

catre o populatie pe nume Felahi, un simplu revers al numelui Arimi.
Acesti Felahi sunt celebrati pana in ziua de astazi ca razboinici viteji care
se incumetau sa arunce cu lancile lor chiar in contra cerului. Mormintele
lor au fost acoperite cu pietre ei fiind inmormantati impreuna cu bogatiile
de care dispuneau.
Este cunoscut faptul ca cea mai veche dinastie care a domnit peste
campiile Nilului a fost dupa listele monumentale si dupa spusele preotilor
egipteni a zeilor sau a regilor pelasgii divinizati.
Dupa spusele biblice, putem deduce ca tara lui Cus este Etiopia (Isa
11:11, ver. KJ Bible), iar unul dintre fii sai renumiti este cunoscutul viteaz
din vechime Nimrod. In cartea sa ” The Two Babylons” autorul Alexander
Hislop spune despre Cus ca este acelasi cu zeul Hermes vs Armis la
traco-geti iar N.Densuseanu in lucrarea sa „Dacia Preistorica”, spune ca
cel mai venerat zeu la Pelasgi vs traco-geto-daci era Armis, Sarmis
(Hermes la greci), la sciti Armes, la fenicieni Taaut si la egipteni Thot.
Diodor Sicul (80 – 21 î.Hr.), istoric grec din Sicilia, spunea următoarele:
,,Osiris (acelasi cu Nimrod), numit de greci si Dionysos, era de origine
african din Etiopia. Tatăl său, după cum sustine dânsul, a fost Ammon –
Uran, regele Libiei si al Egiptului.” (Diodor Sicul, bib.II, 15.6; III. 68 si 80)
(N. Densușianu, Dacia preistorică, p.622).
Sa fie oare Cus fiul lui Ham, nepotul lui Noe acelasi cu Uranus, primul
rege al Pelasgilor, numit si Pelasgos (N.Densuseanu pag.1059)?
Sa fie oare Nimrod fiul lui Cus (Armis) si eroul civilizator al Valahilor si
acelasi cu Novac uriasul, eroul legendar la noi romanii?
In cele mai vechi liste monumentale egiptene Uran mai apare si sub alte
denumiri precum Tum, Tumu, Atmu, Atumu, Montu ca zeu al soarelui
numit si Montu-Ra si Harmaku. Harmaku sub denumirea greceasca apare
cu numele de Harmakhis, Harmais si Armais, adica Arimul sau Armanul.

21
Sfinxul colosal din Gizeh, taiat in stanca naturala, cu figura de om si
picioare de leu infatiseaza imaginea lui Harmakhis sau Montu.
Montu cel dintai domn al Egiptului, mai avea si epitetul de Ra, rege, fiind
infatisat cu sabie stramba, cu buzdugan, cu arc si sageti, astea
simbolizand armele nationale ale Pelasgilor din nordul Istrului respectiv
ale Dacilor!
Montu sau Mentu este acelasi nume care in teogoniile grecesti apare sub
forma de Uranos sau Munteanul (N.Densuseanu, Dacia Preistorica
pag.78).
Sedinta straveche a lui Mentu era Theba, orasul cel mai mare si mai
bogat al Egiptului de sus, al lumii vechi, iar dupa spusele lui Homer, acest
oras avea 100 de porti. Pe fiecare poarte puteau iesi deodata cate 200 de
calareti cu care de razboi, in total 20.000 de luptatori.
Armis-Hermes-Uranus
Novac-Manea-Zamolxe-Nimrod-Saturn
Comform traditiilor grecesti si feniciene Uran a fost detronat si alungat de
la putere de catre fiul sau cel mai mic Saturn (la romani) vs Cronos (la
greci). Hesiod spune ca Saturn, cel mai mic dintre Titani il ataca pe
neasteptate pe tatal sau Uran, noaptea, ii taie genitaliile cu o sabie
stramba de otel, din care cauza acesta mai tarziu moare.
Preotului fenician Sanchuniathon printre altele spune deasemenea ca
Saturn ajuns la maturitate cu ajutorul secretarului sau Hermes
Trismegistus se razbuna si il inlatura pe Uran din imparatie ocupand
scaunul de domnie, iar mai apoi intr-un alt razboi Saturn il prinde pe tatal
sau si ii taie genitaliile dupa care acesta va muri.
Aceiasi lupta este descrisa si de o rapsodie romana lupta lul Manea
cu Toma al lui Mos, care ni se prezinta a fi una dintre cele mai importante
poeme traditionale.
In vechile traditii romanesti, Uran apare sub numele de „Toma cel Bogat”,
cel ce poarta un „zbiciu infocat”, simbol al autoritati si carmuiri sale
pastorale. El traieste prin munti, cutreiera vaile, luncile si campiile cu
turmele, cirezile si hergeliile sale minunate… El apare ca un stramos
venerat, pastor legendar, care ii invata pe oameni cand incepe anul nou,
care sunt sarbatorile cele mai insemnate de peste an, simbolurile ceresti
zodiacale. In cantecele populare romanesti, personalitatea lui Uran apare
sub numele de „Toma Alimos”, „Toma lui Mos”, sau „Toma cel bogat”.
Pe de alta parte Saturn apare in aceleasi cantece eroice romanesti cu
numele de Manea, acelasi Menes la Pelasgi, Manis in Egipt, Minos in
Creta. In poemele populare romanesti Saturn apare sub numele de
„Novac cel batran”, la greci „Cronos”, iar la egipteni „Toth”.
In cantecele epice romanesti resedinta lui Novac este in Ardel-Ardeal, iar
in poemele sarbesti locuinta lui Novac este pe muntele Romania de langa
Sarajevo in Bosnia.
Zalmoxe, filosoful si legiuitorul cel mare al Getilor, a fost, dupa traditiile
grecestl, unul si acelasl ca Saturn.
Suveranitatea lui Saturn se extindea si asupra germanilor. In cantecele

22
lor istorice, dupa cum scrie Tacit, germanii celebrau pe Tuisto (Uran) si pe
fiul sau Mannus (Saturn), ca tntemeitori al natiunii.
Franci si saxonii vechi il adorau dupa cum scrie Gregoriu din Tours pe
Saturn. Hengist, unul din ducii triburilor saxone, care debarcase in Britania
se exprima astfel catre regele Vortigern: „Noi adoram divinitatile parintilor
nostri, pe Saturn si pe ceilalti zei, carte guverneza lumea”.
Galii si alte natiuni apusene, scrie Dionysiu din Halicarnas, sacrificau
lui Saturn victime umane!

Generalul Ratko Mladic, fostul lider militar al sârbilor din Bosnia este de
origine vlah

Scurta biografie
Ratko Mladici sa nascut pe data de 12 martie 1943 in satul Bozinovci
(Bojin) de langa oraselul Kalinovik (Călin-ovic) in Bosnia de sud-est. Tatal
sau Nedjo a fost partizan a lui Tito in timpul celui de-al II-lea Razboi
Mondial, fiind ucis de catre ustasi (fascisti) croati in 1945. Nici pana in ziua
de azi nu este cunoscut unde se gaseste cimitirul sau. Stana mama lui
Mladici pe timpul razboiului a organizat femeile din localitate pentru a
impleti ciorapi soldatilor partizani. In razboiul din BH din anul 1992 fratele
sau este conducator in armata sarbilor bosnieci.
In copilarie a dorit sa devina invatator, apoi medic, dar pana la urma
termina academia militara la Belgrad.
Interesant de mentionat ca Mladici la recensamantul din anul 1960 se
declara de nationalitate iugoslava, precum si multi alti conationali de-ai
sai.
Cariera de ofiter o incepe in 1965 la Skoplje (Macedonia) in functie de
sublocotonent ca apoi sa devina commandant de regiment, iar in 1989
sef al Departamentului pentru Educație. In 1991 este transferat la Pristina
(Kosovo) in functie de ajutor de commandant, iar apoi la Knin (Croatia).
Incepand din mai 1992 este transferat din nou, de data aceasta in BiH.
Dupa terminarea razboiului, este acuzat de genocid si arestat in mai 2011
apoi deportat la Tribunalul de la Haga.
Valahi
Este cunoscut faptul ca inca de pe timpul Tarului sarb Dusan (1308-1355),
in legea adusa de el, vlahi (valahi) sunt distinsi ca etnie separata de sarbi.
Se presupune deasemenea ca marea majoritate a populatiei regatului
sarb pe vremea lui Dusan, au fost vlahii si nu sarbii.
De mentionat si faptul ca mai tarziu, odata cu ocupatia otomana, multi
sarbi sau refugiat spre nord in Regatul Ungar, pe cand valahi pe vremea
turcilor au avut un fel de autonomie si erau privilegiati deoarece au fost
folositi si obligati sa lupte in armata otomana.
In schimb, pe parcursul istoriei majoritatea etnicilor vlahi au fost fortati sa
se sarbizeze, astfel ca in zilele noastre au ramas doar o multime de nume
de familii si localitati de origine vlaha.
Localitatile de origine vlaha din BH, Kalinovik si Cipljuljic

23
Cipljuljic este o localitate de armani (aromani) intemeiata in veacul 18.
Majoritatea tinerilor se declara sarbi dar cei batrani se declara vlahi si
cunosc foarte bine limba vlaha.
Primi vlahi se stabilesc in Kalinovik pe la anul 1780. O buna parte din
locuitori acestui oras pe la anul 1855 au trecut la religia musulmana iar
alta parte sau sarbizat.
Procesul de sarbizare intenziva a vlahilor incepe abia de pe la anul 1918,
dupa Primul Razboi Mondial cand se formeaza regatul SHS, al sarbilor,
croatilor si slovenilor. Atunci in BH, Muntenegru, Croatia, Macedonia se
formeaza biserica ortodoxa sarba, care pana atunci nu era recunoscuta!
Odata cu intemeierea biserici ortodoxe sarbesti, incepe si
deznationalizarea populatiei de etnie vlaha.

Imparatul Traian in mitologia sarba – orasul lui Traian (Troian)

In unele cantece despre eroii din Bosnia, colectate de autorul Kašiković,

aflam date interesante precum ca poporul din orasul Troian crede in zeul
Val (Bal), acelasi zeu despre care ne spune si Biblia ca i s-au adus jertfe
umane, fii si fice (Sreten Petrovic, Sistem srpske mitologije).
Orasul lui Traian este o cetate ridicata pe muntele Cer care se considera
ca a fost zidita de catre personajul mitic, imparatul Traian. Din aceasta
cetate nu a mai ramas pana in zilele noastre, decat un zid de aparare la
care se poate ajunge doar pe o carare forestiera lunga de cca 800m de la
drumul de asfalt care merge spre cabana montana Lipova Voda (Apa lui
Lipa).
O echipa condusa de catre doctorul Aleksandu Bulatović de la institutul
arheologic din Belgrad a constatat ca sub orasul lui Traian se gasesc
unele ramasite, ruine ale unui oras vechi din perioada preistorica, mai
concret din perioada de trecere din epoca de bronz in epoca de fier.
O alta echipa de arheologi sarbo-americana au cercetat zona muntelui
Cer, deoarece sa constatat ca aici in perioada preistorica au existat
exploatari de zacaminte de staniu, precum si numeroase morminte bogate
datand din epoca bronzului.
Conform legendei Traian a fost un demon care a trait in palatal sau din
padurea izolata si care odata cu lasarea nopti iesea si agresa fete si femei
ce traiau prin apropiere. El s-ar fi temut doar de rasaritul zilei, deoarece
razele de soare il puteau provoca arsuri grave.
O alta legenda spune ca imparatul Traian a avut cinci fice Kosana,
Koviljka, Vida si Soki, dupa a caror nume au fost intemeiate orasele Sokograd,
Koviljača, Vidin grad si Kosanin grad (pe muntele Cer). Nu este
cunoscut numele celei de-a cincia fica, astfel ca nu se stie nici care este
orasul ei.
In traditia rusa si a slavilor de sud, Troian este un demon sau zeitate care
se identifica cu imparatul roman Traian. In traditiile populare este descris
ca epifanie cu trei capete, cu urechi de capra sau magar care fuge de
lumina zilei si umbla doar noaptea. Se crede ca ziua petrece in castelul

24
sau iar noaptea merge cu calul la ibovnicele lui. Traditia populara spune
ca Rusia este tara lui Traian.
In mitologia popoarelor slave exista foarte multe legende si omagii aduse
lui Traian, el nu rareori fiind considerat drept zeu.
Pe langa toponimele cunoscute din Romania cum sant Valul lui Traian,
calea lui Traian, masa lui Traian, etc, sunt cunoscute si in Bulgaria:
Drumul lui Traian, orasul lui Traian, targul Ulpia augusta Traiana si multe
altele. In ceea ce priveste republicile din fosta Iugoslavie, in orasul Mostar
este un pod numit podul lui Traian, iar in Dalmatia ruinele palatului sau. La
Dunare exista si bine cunoscuta tabla a lui Traian.
Etnograful si lingvistul sarb Vuk Karadžić il descrie pe Traian ca demon
nocturn ce iese in fiecare noapte din cetatea sa din apropierea orasului
Šabac pentru a intretine relatii intime cu fetele din satele din apropiere.
Traian era nevoit pana la lasarea zorilor sa se intoarca in cetate pentru a
nu fi parjolit de razele soarelui. Pentru a scapa de demon, taranii au taiat
limbile cocosilor care cantand de venirea zorilor il avertizau pe Traian.
Acesta ne mai auzind cantatul cocosilor nu sa intors la timp in cetate si a
fost parjolit de razele soarelui.
Cercetatorul pe nume Jagić considera ca sloveni in timp, au facut legaturi
intre ruine si imparatul Traian, acesta devenind demonul ruinelor de cetati
si palate. In felul acesta Traian a fost zeificat si considerat asemeni zeilor
omagiati de slavi precum Perun, Horz, Veles (Volos) si alti.
Cartea lui Veles, deasemenea aminteste de Troian, in context religios in
care el este considerat a fi un patriarh sloven, a carei tara de origine este
Rusia. Probabil ca in aceasta carte este vorba de patriarhul Troian si nu
de imparatul Traian, despre care se stie ca a avut unele legaturi cu rusii si
scitii, ne avand in schimb incursiuni in tarile acestora.
Oricum am concepe cultul lui Traian-Troian, trebuie sa avem in vedere ca
imparatul roman prin faptele si razboaiele sale de cucerire si ma refer in
special a puternicului regat dacic, a lasat o amprenta bine conturata in
constiinta tuturor popoarelor bastinase a traco-geto-ilirilor si prin acestia
asupra popoarelor slave asezate nu doar in peninsula balcanica ci si in
intreaga Europa de rasarit – mare a slavilor.
Dupa spusele Vesnei Kakaševski este foarte neobisnuit faptul ca acest
cult al lui Traian sa ajunga pana in Rusia, dar un lucru si mai nedumerit
este din ce cauza si alti imparati romani nu au fost zeificati si declarati
epifanii benefice sau malefice de catre popoarele slave, precum Traian?!
http://www.b92.net/putovanja/vesti.php?nav_id=736512
http://www.dinarskogorje.com/cer.html
http://www.starisloveni.com/Trojan1.html

Infintarea orasului Moscopole

Orasul Moscopole si Voscopol, se pare ca a fost intemeiat de in secolul al

11-lea de niste pastori Armani, pe urmele si ruinile vechiului oras tracic
Moscu (Mosches). Pastori au dat denumirea aceasta orasului deoarece

25
numele de , Vosc sau Vlah erau sinonime inca de pe atunci al cuvantului
pastor.
Iata ce zice istoricul francez Pouqueville: “Valahii Masareti sau Dasareti,
carie au restaurant acest oras l-au denumit Voscopolis, adeca: orasul de
pastori.”
Tot din spusele lui Pouqueville se vede ca acest grup Voscopolean este
originar din Albania si anume din tinuturile Muzachiei, adeca a vechii
Taulantia, unde se gaseau armani in sute de sate bine populate.
Acesti vlahi se considera urmasi ai unei colonii romane aşezate de
Quintus Maximus om politic roman (aprox. 275 i.e.n – 203 i.e.n).
Pe la mijlocul sec. al XVII-lea acest oras avea aproape 40.000 de locuitori
si un progres superb, astfel ca dintr-un simplu adapost de pastori,
devenise metropola comerciala a Epirului.
Aromanii traiau în acea perioadă şi în alte aşezări mari din împrejurimile
Moscopolei care ajungeau la randul lor la zeci de mii de locuitori, precum:
Gramostea, Nicea, Linca etc. Aceste orase mari armanesti erau asezate
la peste 1.100 m inaltime, iar lacul Ohrid era un fel de mare vlaha, fiind
inconjurat de nenumarate localitati.
Aici s-au nascut si cei mai importanti Armani precum: Sina, Mocioni,
Saguna, Gojdu, marele gramatic si patriot Boiagi, Rosa, ale carui scrieri
sau pierdut.
Au fost ridicate mai multe scoli, biserici, precum si cea dintai tipografie,
unde a fost tiparita Evanghelia parintelui Daniil in limba armaneasca.
Din spusele oamenilor, Moscopole inainte de prabusire numara cca
70.000 de suflete cu cca 13.000 de case.
Orasul a fost distrus in 1788 de catre Ali Pasa, un musulman de origine
albaneza, comandant al pasalacului de Ioannina.

Legaturile familiare dintre nobili romani si sarbi

Spre deosebire de legaturile cu bizantini, bulgari si unguri, voievozi sarbi

in perioada medievala au intemeiat legaturi familiare cu domnitori vlahiromani
relativ tarziu.
Prima casatorie cunoscuta sa intamplat in 1360 intre ultimul tar al sarbilor,
Stefan Uroš al V-lea, numit Nejaki (cel slab) si Ane, fica domnitorului Tari
Romanesti, Nicole Alexandru Basarab .
Se presupune ca Mircea cel Batran la ajutat cu oaste pe cneazul Lazar
Hrebeljanović al sarbilor in batalia de la Kosovo Polje (Campia mierlei),
impotriva turcilor, insa nu exista dovezi graitoare in aceasta privinta. Este
cunoscut doar faptul ca Mircea a ridicat manastirea Cozia, dupa aspectul
biserici Lazarica din Kruševac. Deasemenea este cunoscut faptul ca o
rudenie apropiata de cneazul Lazar, pe nume Nikodim Grčić (Sfantul
Nicodim), a ridicat manastirile Vodita, Prislop si Tismana.
Dintre numeroasele batalii purtate de domnitorul Mircea cel Batran,
impotriva turcilor, pentru istoria sarbilor, cea mai insemnata este batalia
de la Rovine (1394). In aceasta lupta sangeroasa, ca vazali turci au pierit

26
regale sarb Marko Kraljevici si Konstantin Dejanović.
Odata cu navalirea turcilor spre nordul peninsulei balcanice, incepe si
refugiul sarbilor spre nord iar legaturile lor cu tarile romanesti devin tot mai
importante.
Astfel familia de nobili Branković, care s-au asezat pe teritoriul Ungariei,
incep a lua legaturi stranse cu domnitori romani. Este inregistrat in
cromicile istorice ca ieromonahul Maksim Branković (fostul despot
George), in 1502 paraseste Ungaria si trece in Valahia, la domnitorul
Radu cel Mare (1494-1508). Maksim devine mitropolit, avand nu doar
indeletniciri religioase ci si politice. Se considera ca Maksim a intemeiat
prima tipografie a Tari Romanesti. Comform unelor zvonuri se spune ca
Radu ar fi fost casatorit cu o sarboaica pe nume Katalina din cnezatul
Zeta, al familiei Crnojević.
Fratele lui Maksim, Iovan, ultimul despot al familiei Branković (1496-
1502), le cununa pe ambele sale fice cu domnitori ai tarilor romanesti.
Una din fice, Milica Despina se cununa cu domnitorul Neagoie Basarab,
care a domnit in Valahia (1512-1521), pe timpul celei mai mari expansiuni
otomane a sultanului Suleiman Magnificul. Neagoie Basarab cu doamna
Despina, ridica manastirea Curtea de Arges si ii ajuta pe Maksim si
Angelina Branković sa ridice manastirea Krušedol din Srem.
Sora doamnei Despina, Elena Branković, devine sotia domnitorului
moldovean Petru Rares. Aflat în exil, Petru Rareș a pus-o pe Doamna
Elena să scrie o scrisoare în limba sârbă (In acea vreme limba sarba era
una dintre limbile de corespondenta doplomatica la Poarta otomana),
către sultan în care fostul domn al Moldovei își arăta pocăința pentru
faptele săvârșite de el și își afirma supunerea către turci dacă va fi
sprijinit să ajungă din nou pe tronul țării.
Garda de corp a lui Petru Rares era formata din sarbi, iar igumanul
manastiri Neamt, Makarije, de origine sarb, prin porunca domnitorului
scrie Cronica Moldovei.

Legaturile conjugale romano-sarbesti din era Noua

Dinastia Obrenovici are stranse legaturi familiare cu nobilimea romana.

Este cunoscut faptul cneazului Miloš, care avea numeroase proprietati in
Tara Romaneasca, unde a si trait o buna perioada din viata sa.
Milos, fiul fratelui sau Jevrem, a fost casatorit cu romanca Elnea Maria din
cunoscuta familie boiereasca Catargi, fica lui Constantin Catargi si
Esmeralda Balsa. Singurul lor fiu Milan, nascut in Tara Romaneasca in
1855, devine la varsta de doar 10 ani cneaz, iar mai tarziu rege in Serbia
(1868-1889). Interesant de spus ca Elnea Maria Catargi-Obrenović
perioada indelungata a avut relatii amoroase cu domnitorul Alexandru
Ioan Cuza, cu care naste si doi copii.
La varsta de 18 ani, regale Milan se casatoreste in 1875 cu verisoara sa,
frumoasa Natalia Keško (bunicile lor fiind surori din familia de boieri Balša)
Tatal Nataliei, Petru Ivanovič Keško a fost colonel rus din familie de boieri

27
din Moldova. Mama ei Pulheria provine din cunoscuta familie Sturza.
La scurta vreme, in schimb, Milan si Natalia se cearta si se despart, astfel
ca Natalia pleaca si se stabileste in Franta, iar mai tarziu se calugareste la
manastirea Sen Deni, langa Paris, unde va fi si inmormantata in anul
1941.
Cealalta dinastie sarba, Karađorđević, are deasemenea legaturi familiare
cu familile regale romanesti.
Regele Aleksandru I Karađorđević sa casatorit in 1922 cu printesa Maria,
fica regelui Ferdinand I din familia Hoenzollern-Sigmaringen.
De adaugat ca mama reginei Maria, care se numea tot Maria, a fost
nepoata reginei britanice Victoria, iar bunica ei a fost printesa din familia
regala Romanov (fica tarului Aleksandru II).
Este cunoscut faptul ca dupa cea de-a 29 generatie, Regina Maria
Karađorđević, se inrudeste cu imparatul bizantin Alexios III si cu primul
rege al sarbilor, Stefan Prvovenčano Nemanjić.
Anume, imparatul Alexios al III-lea cu imparateasa sa Eufrozina aveau trei
fice. Una dintre fice, Eudosia sa casatorit cu Stefan Prvovenčani I rege al
sarbilor.

Legenda muntelui Athos

Din perspectiva autorului Ion Nenitescu 1895, pe timpul Imperiului

Otoman.
Peninsula aceasta a atras atentia calatorilor, prin forma ei curioasa, inca
din vechime, fiind alcatuita dintr-un munte a carui inaltime depaseste
2.000 de metri. In antichitate, ca si astazi, muntele acesta era un loc de
inchinare si consacrat nu numai lui Jupiter zis al Atosului, ci si altor zei
mai marunti. Pe timpul Tracilor, religia lui Sabazis si a zeitei Bendis,
trebue sa fi avut aici altarele lor.
Astazi muntele Athos este consacrat Maici Domnului, locuit de calugari
aproape 10.000 la numar, apartinand tuturor neamurilor ce fac parte din
biserica ortodoxa: Rusi, Greci, Romani si Armani, Sarbi, Bulgari, etc.
Cam pe la mijlocul peninsulei este situata Kareia, capitala Sfantului
Munte, unde locuiesc si mireni insarcinati cu administratia si politia acestei
republici monacale. Tot in Kareia locueste vamesul turc si alti cativa
functionari musulmani, diror de asemeni nu le este permis sa aibe sotiile
si familia langa ei.
De pe la inceputul veacului al XI-lea nu numai femeilor le este interzisa
intrarea in Sfantul-Munte, ci si animalelor de sex femenin ca: oaia, pisica,
cateaua, gaina, vaca, gasca, capra, curca, iapa, bivolita, etc.
Numai paserile cerului isi au femelele impreuna in muntele Atos si numai
femelele fiarelor salbatice ca: mistretul, caprioara, cerboaica, resbat aici
pentru ca nu pot fi impedicate.
Din causa aceasta, mijloacele de trai ale calugarilor din Atos si ale
mirenilor din Kareia sunt cam reduse, deoarece lipsesc ouale, untul,
branza, laptele si altele, desi peninsula are pasuni manoase si paduri

28
vaste.
In Sfantul-Munte se gasesc vreo 20 de manastiri autocefale, 10-15 schituri
ce depend de manastiri, 150 de sihastri si mai bine de 500 de chilii.
Republica aceasta monastica, plateste tribut statului ottoman vreo 20,000
lei noi pe an.
Dupa o legenda veche, acest munte a fost mai inaint asezat in Tracia, dar
un urias l-a luat in mana si la aruncat spre muntele Olimp, care cade in
Macedonia. Pe timpul lui Strabon, la picioarele acestui munte, erau cinci
orase.
Kareia este un sat ascuns in umbra unui munte intre schituri Iipite de
poalele lui. Exista o singura strada unde sunt pravalii in care calugari vand
matanii, iconite si unelte de casa, lucrate de sihastri sau pustnici.
Casele sunt mici, cu un rand, de lemn. In capatul acestei strazi, intr’o casa
mai frumoasa este locul consiliului ce carmueste muntele Atos, compus
din doua-zeci de ipistati pentru douazeci de monastiri. La fiecare patru ani
se alege cate un presedinte al acestui consiliu, care conduc cu patru
epistati ai monastirilor: Chiliandaru, Vatoped, Iviru si Lavra.
Acesti patru ipistati carmuesc muntele, aduc hotarari, au rol de judecatori
si dau socoteala de administratia lor catre adunarea generala.
Iata o republica in toata forma. Poarta otomana a recunoscut, inca de la
luarea Constantinopolului, administrarea si autonomia acestor calugari, cu
conditia de a plati un tribute unui aga sau voievod turc din Karia, care are
o mica garda de ostasi cu densul.
Calugarii au douazeci de albaneji crestini inarmati, platiti de ei, pentru
paza manastirilor si a muntelui.
In padurile si prin pesterile muntelui Atos traesc o mare multime de
sihastri, cu totul retrasi de ceilalti calugari. Mai fiecare are cate o meserie.
Unii cioplesc cruciulite si iconite, altii cioplesc linguri minunate, altii
lucreaza metanii, pe cari Ie dau calugarilor in schimbul hranei zilnice, iar
acestia Ie vind in orasul Kareia
Pe muntele Athos inca mai exista o scoala de pictura, de sculptura si de
gravare a lemnului. Capul si intemeitorul ei se zice di ar fi fost Manoil
Panselinos , nascut in secolul al XII-lea in Salonic. Panselinos este si
capul scoli bizantine. In bisericuca din Kareia se mai pastreaza doua
icoane iesite din manele lui.
Calugarii povestese mai multe legende privitoare la fundarea manastirilor
din aeest munte. Unii spun ca sfantul Atanasie ceru de la imparat voie sa
cladeasea la Muntele Aths o manastire si cladi Lavra.
Totusi manastirile Iviron si Vatopedu, par a fi cu mult mai vechi. Ele sunt
cladite pe temelia oraselor antice Dium si Olofizus, iar manastirile Lavra,
Zografos, Rusicu, Pantocrator, Xiropotamos, Caracalu, Xenofon, Dionisiu,
Filoteos si altele sunt zidite pe urmele vechilor orase sau orasele din
Athos, ca: Dinopoleos unde acum e Vatopedul, Cleonias, numita astazi
Sfantul Ilie, Deftero Cleonias unde acum se afla monastirea Sfantul Pavel,
langa care mai exista un turn pe ,tarmurl mari, ce, trebue sa fie o antica
intaritura, Uranopolis pe urmele caruia sa ridicat manastirea Provata,

29
Nimfiopolis si altele.
O alta legenda spune ca dupa inaltarea Domnului, Lazar cel inviat din
morti, a fost hirotonisit de catre apostolul loan, episcop al Ciprului. Peste
catva timp Maica Domnului voind sa-l revada pe Lazar, pleaca la
Ierusalim, impreuna cu apostolul loan, si cu inca 70 de apostolic.
In apropiere de Cipru deodata se schimba vantul, marea se nelinisti
cumplit, iar iar corabia lor fu dusa de valuri in alta directie.
Dupa ce sa linistit marea si au trecut mai multe zile, Maica Domnului,
vede in, fata un munte inalt si frumos si intreband i se spuse ca pe acel
loc este o locuinta a zeilor pagani. Corabierii voiau sa intoarca inspre
Cipru, dar Maica Domnului ii opri si ceru sa vada muntele Athos. Atunci ei
trasera in portul ce se zicea al lui’ Clement, unde este astazi manastirea
Ivirul.
Dupa ce Maica Domnului, sa dat jos din corabie, indata zeul de pe munte
incepu a striga si a se vaicarea pan ace a cazut jos si sa sfaramat.
Maica Domnului, a binecuvantat multimea de oameni care s-au adunat
imprejur, pe multi ia botezat, iar apoi le-a pus episcopi, fagaduind tuturora
ca va proteja acest sfant pamant pana la sfarsitul veacurilor pe erestinii
din acest munte. Apoi porni iar in spre Cipru ca sa vada pe Lazar cel inviat
din morti.
Pe Muntele Athos se gasesc si trei manastiri romanesti. Una este
cunoscuta sub numele de Prodrom, inchinata sfantului Ioan Botezatorul,
Prodromul e intemeiat pe la 1852. Cea de-a doua e cunoscuta sub
numele de Chilia Cucuvinul, inchinata sfantului loan de Dumnezeu
Cuvintatorul, alcatuita mai mult din Romani din Basarabia. A treia
manastire e compusa tot din Basarabeni, este cunoseuta sub numele
Catafighi adeca salvarea sau scaparea.
Se zice insa ca ar mai fi si a patra manastire romaneasea numita Schitul
Lacul, cu hramul Sfantul Mueenic Dimitrie.
Dar nu numai in sehiturile romanesti se gasese caIugari romani si mai
ales armani, ci in mai toate celelalte schituri si manastiri.
Mai in toate manastirile de pe Atos se gasesc urme ale marilor nostri
Voievozi, multe din ele fiind inzestrate, ori restaurate de cate un Domn
roman.
Asa bunaoara manastirea Dionisiu, asezata pe niste stanci, este zidita pe
la anul 1375 de imperatul Alexiu Comnena si este impodobita eu un turn
inalt ridicat de Neagoe-Voda. Inauntrul biserieei sant zugravite langa usa
chipurile lui Petru Rares si al fiicei lui Ruxandra si ale altor doi fii ai lui.
Tot in aceasta biserica se mai gasesc scrise numele Domnitorilor: Mihai-
Voivod, Serban-Voivod, Vasile-Voivod, etc.
In monastirea Simopetra, zidita pe la 1363 de un Despot al Serbilor, se
pastreaza inca o evanghelie dela Mihai-Viteazul. Manastirea ruseasca
Russicu, a fost in parte la construire ajutata pe la 1819 si de Domnitorul
Scarlat Calimah. Pe usile bisericei din Russicu inca se vede capul de
Zimbru si Vulturul, de asemeni si pe clopotele biserici, ceea ce dovedeste
ca si alti domnitori romani, din timpuri mai vechi, trebue sa fi contribuit si

30
ajutat la intemeirea acestei monastiri.
De asemeni monastirea Xiropotamu, pe la inceputul veacului al XVII-lea, a
fost renoita, zugnlvita si inzestrata de Alexandru Domnul Munteniei.
Printre sfintii zugraviti in biserica Xiropotamului se gaseste sfantul loan
Romanul din Oltenia.
Manastirea Sfantul Pavel, este inzestrata cu mai multe chilii, cu o trapeza,
cu un paraclis si altele de Constantin Brancoveanu, ba chiar si turnul
bisericei, este zidit tot eu cheltueala acestui Voivod.
In Lavra au curs nu mai putine ajutoare din tarile romane. Pe la 1365 a
infrumusetat-o Ion Vladislav, iar mai tarziu Neagoe-Basarab. Matei
Basarab si sotia lui Elena au daruit manastiri Lavra o frumoasa evanghelie
legata in argint si impodobita la sfarsit cu chipul acestui mare Voivod si al
sotiei lui. O icoana representand pe sfantul Atanase al Atonului este
daruita de Ion Vladislav Domnul Munteniei, al caruiri chip, impreuna cu
sotia sa Ana, este gravat in josuI icoanei. Langa strana stanga a bisericei
Lavrei se vede icoana Maicei-Domnului foarte vechie, daruita de Vintila-
Voda. Chivotul din biserica, in care se pastreaza capul sfantului Mihail al
Sinadelor, este daruit de Constantin Brancoveanu, iar un paraclis e zidit
de Matei Basarab, al carui chip, impreuma cu Doamna este zugravit pe
zid.
Monastirea bulgareasca Zugravul, carmuita de romani, are un turn cladit
de Stefan cel Mare, precum si trapezul aflat in launtrul manastir, precum si
o piatra inscriptata in slavona. Pe zidurile acestui trapez se mai vad inca
portretele tuturor membrilor familiei marelui Voivod. In turnul de la mare
se gasesc iarasi doua lespezi cu inscriptiii, dintre care una este tot dela
Stefan, iar a doua dela fiul sau Bogdan din anul 1517,
In monastirea Zograful, care are hramul sfantul Gheorghe se gaseste
un steag trimis de Stefan cel Mare.

Lespezi, pietre funerare ale uriasilor din timpuri stravechi

Numirile: Novac-Nimrod-Apollo-Osiris-Ler imparat, Baal-Belus-Vel-Bel,

apartin unuia si aceluiasi zeu Armis sau Hermes la greci.
In cartea sa Alexander Hislop “The Two Babylons”, autorul expune in mod
foarte explicit ca zeul Saturn inseamna cel ascuns si este numit tatal
tuturor zeilor, il reprezinta pe diavol. Cronos este acelasi cu Saturn, Ninus
sau Nimrod, primul rege al Babilonului, Osiris sau Tamuz.
In Grecia Apollo se identifica cu Osiris, Nimrod, Horus, iar la babilonieni
Apollo este zeul razboiului, al artei, identificat ca sagetor i se mai spunea
si Stapanul Cerului.
Novac e cel mai renumit urias
In Romania, exista nenumarate marturii despre o civilizatie a
uriasilor. Practic, fiecare zona a tarii are povesti despre eroi de staturi
formidabile, novaci, cum li se spune in unele locuri.
In zona Bihorului, se povesteste din batrini ca Decebal a fost de acord sai
lase sa traiasca in Muntii Apuseni, linistiti, cu conditia ca acestia sa-i

31
pazeasca comorile.
O legenda spune că un uriaş, pe nume Novac, cel mai renumit dintre toţi,
s-a luptat cu un balaur care le făcea rău oamenilor. Simţindu-se învins,
balaurul a fugit şi a lăsat o dâră pe pământ. Aceasta fiind numita apoi
“Brazda lui Novac”.
Alte povesti din batrani spun despre diverse ridicaturi de pamant facute tot
de uriasi. O astfel de ridicatura o gasim la Tangâru, la aproximativ 15
kilometri de Popeşti, numita Magura, o fostă cetate dacică, atestată
arheologic. De aici până dincolo de Teleorman sunt mai multe maguri
(movile), despre care si localnici spun ca sunt facute de uriaşi…
Urme care atesta existenta uriasilor exista mai prin toate colturile lumii, de
la un capat la altul al Terei… Urmele au fost si sunt foarte bine ascunse
de ochi lumii si de presa libera, dar in acest articol voi vorbi despre
lespezi-pietre funerare care s-au mai pastrat prin cimitirele jidovilor,
uriasilor, in special in tarile din fosta Iugoslavie.
Pe teritoriul Bosniei-Hertegovina, Serbia, Croatia si Muntenegru, pietrele
funerare sunt numite “Stećci” si in special sunt specificate ca find lespezi
care dateaza din Eviul Mediu si care in majoritatea cazurilor apartin
cimitirelor latine sau grecesti (vlahe).
Conform specificarilor din cartea “Katalog Dani Bastine, Stecci, 2012
small”, pe teritoriul acestor republici foste Iugoslavii existau cca 100.000
de mii de pietre funerare, unele fiind scrise cu litere cirilice, altele avand
gravate diverse desene, simboluri, motive geometrice, florale, zoomorfe
iar altele nu au nici un fel de inscriptii si acestea se considera a fi lespezi
cenotaf.
Lespezi in Muntenegru exista prin localitatile Nikšić, Pljevalje, Bjelopolje,
Pluzina, Zabalji si Cetinj. Intr-un numar mai mic se gasesc si in
imprejurimile lacului Skadar si in regiunea Plava. Pana in present au fost
gasite in 50 de localitati cca 3500 la numar.
De specificat sunt pietrele funerare de la biserica Sfantul Stefan (veacul
XV) ce apartineau voievodului Scepan Hranici (de origine vlaha), situate in
localitatea Scepan Polje in apropiere de Pluzina.
Pe parcursul timpului multe din aceste morminte au fost distruse din
cauza constructiilor de drumuri, de case, sau din alte motive.
Interesant de mentinut sunt menhirele din localitatea Novakovic (Novac),
comuna Zabalj, de langa muntele Durmitor care sunt printere cele mai
numeroase din Muntenegru (349 la numar).
Pe langa toate cele expuse, cel mai inseminate de mentionat sunt pietrele
funerare de marimi colosale cu o greutate de 20 si peste 20 de tone,
situate in zone foarte greu accesibile, departe de orice pietrarie, de
drumuri si de localitati.
Se considera ca acesti monoliti din cele mai vechi timpuri apartin
mormintelor de uriasi si ca atare au fost ridicati de catre acestia.
Calugarul Italian pe nume Alberto Fortis (1741-1803), in jurnalul sau de
calatorie pe nume “Viaggio in Dalmazia” (1776), descrie monolitii din
Cetine ca apartinand unor uriasi necunoscuti (Fortis, 1984:193-194), iar

32
scriitorul geograf turc Evliya Celebi in lucrarea sa din anul 1626 spune
despre lespezii din localitatea Podmilaćje de langa Jajce ca fiind cenotafi
ce apartin unor eroi necunoscuti (Ćelebija, 1967:205-208).

Maximin Tracul – uriaşul împărat roman – zeul Ermi (Hermes-Armis)

«nu se mintuieste imparatul cu ostire multa si uriasul nu se va mintui cu

multimea tariei lui. Mincinos este calul spre scapare si cu multimea puterii
lui nu te va izbavi. lata ‘ochii Domnului spre cei ce se tem de Dinsul, spre
cei ce nadajduiesc in mila Lui, ca sa izbaveasca de moarte sufletele lor»
(Psalmul.32)
Din deceniul al treilea al secolului III dupa Hristos, razboaiele civile, criza
economica si bolile amenintau serios stabilitatea Imperiului Roman,
incepand o perioada de 50 de ani, asa numita „criza a secolului III” în
timpul careia, la Roma aveau sa se succeada nu mai puţin de 26 de
„împăraţii-soldaţi”.
Primul dintre acestia, un personaj cu totul aparte, a fost Gaius Iulius Verus
Maximinus, cunoscut ca Maximin Tracul (Maximinus Thrax), a carui
domnie a durat doar 3 ani: 235–238.
Maximin sa nascut in Tracia, in jurul anului 173, iar in jurul anului 190 sa
inrolat in armata romana. Particularitatea acestui soldat care avea sa
devina imparat roman, era statura, inaltimea si forta sa fizica neobisnuita.
Nu se stie cu certitudine, dar se considera ca a avut o inaltime de 2,5 m.
Maximin, de origine urias, devine in scurt timp celebru pentru fizicul sau
impresionant, cu o musculatura enorma, cu extremitati proeminente si cu
o expresie faciala fioroasa. Este cunoscut faptul ca traci fiind luptatori
foarte buni, erau luati de catre romani si facuti gladiatori. Dealtfel si bine
cunoscutul Spartacus, era tot de origine tracica.
Spre deosebire de predecesorul sau Alexandru Sever, pe care il ucide,
Maximin nu i-a tolerat pe crestini, astfel ca multi au fost executati in cel
mai crud mod, multi dintre ei fiind apoi martirizati, precum Papa Pontian si
succesorul sau Anteriu.
Cu cata cruzime i-a omorat Maximin pe crestini, putem afla din Viata si
Patimirea Sfintei Mucenite Ecaterina.
“Pe vremea paganului imparat Maximin se afla in cetatea Alexandriei o
fecioara cu nu mele Ecaterina, fiica lui Consta, care fusese mai inainte
imparat. Ea, fiind de optsprezece ani, era foarte frumoasa, de statura
inalta si foarte inteleapta. Caci invatase tot mestesugul cartii elinesti si se
deprinsese cu intelep ciunea tuturor facatorilor de carti, celor de demult, a
lui Homer, a lui Virgiliu, Aristotel, Platon si ale celorlalti. Dar nu numai ale
filosofilor, ci si cartile doctorilor le-a deprins bine, ale lui Asclipie, ale lui
Hipocrat, Galin si, in scurt, tot mestesugul ritoricesc si silogistic a invatat,
incat toti se mirau de intelepciunea ei”….
Vazand Sfanta Ecaterina multimea de oameni care mergeau sa aduca
ofrande zeilor pagani, “inselaciune si pierzare de suflete omenesti, s-a
ranit cumplit la inima, fiindu-i jale de pieirea lor. Deci, pornindu-se din

33
dumnezeiasca ravna, a luat cu sine putine slugi si a mers la capistea unde
se savarseau jertfele. Iar cand a stat in usile capistei, a atras privirile
tuturor prin frumusetea ei, ceea ce era marturie a frumusetii ei celei
dinlauntru. Apoi a vestit pe imparatul ca are sa-i spuna un cuvant foarte
de folos. Iar el a poruncit sa intre”.
Imparatul avea de gand ca pe Sfanta Ecaterina sa o intoarca in orice chip
la a sa paganatate. Si nesporind nimic cu silogismele filosofice, a inceput
cu imbunari si viclesuguri sa o amagiasca, zicand sa se inchine marilor zei
si mai vartos muzicescului Ermi (Hermes-Armis), care a inzestrat-o cu
atata intelepciune, oferindu-i chiar jumatate din stapanirea lui.
Vazand ca nu o poate ademeni pe sfanta, Maximin, face apel catre
inteleptii si filosofii care se afla sub stapanirea sa si care slujesc
preainteleptului zeu Ermi (Armis), muzele, pricinuitoarele intelepciunii, sa
vina pentru a astupa gura acestei femei prea-intelepte, care s-a aratat
zilele acestea si care batjocoreste pe marii zei, numind faptele lor basme
si barfeli.
Discutand timp indelungat si vazand necredinciosul imparat Maximin, ca
nu o poate indupleca sa se inchine idolilor, sa infuriat in asa masura, incat
a decis sa o puna la cele mai cumplite chinuri si so ucida. Imparatul o va
ucide si pe sotia sa imparateasa Augusta si pe voievodul sau cel mai de
incredere pe nume Porfirie, deoarece ascultand intelepciunea Sfintei
Ecaterina, s-au convertit la crestinism.
Oamenii din piatra

Dupa ce Dumnezeu la facut pe om, diavolul fiind invidious, a cautat sa

faca si el un om, ca sa demonstreze ca nu este mai prejos si ca poate fi la
acelasi nivel. Asa a luat nastere omul-maimuta si tot felul de monstri din
incrucisari genetice intre oameni si animale.
Deoarece Dumnezeu la facut pe om din pamant, satana ca sa se arate
mai presus, a facut si el oameni din piatra, pentru a fi mai puternici decat
oameni obisnuiti din pamant. Asa au fost facuti si uriasi despre care stim
din spusele biblice, din Cartea lui Enoh si multe alte legende din lumea
intreaga.
Asa au luat nastere si sculpturile din piatra, aur, argint, arama…etc, care
exprimau puterea uriasilor si a conducatorilor, a regilor si imparatilor lumii
antice din cele mai stravechi timpuri.
Din aceasta cauza sta scris in Biblie, ca fiind porunca a doua „sa nu-ti faci
chip cioplit (Exod 20:4)”, care in limba ebraica mai inseamna si „sa nu
aduci jertfa, sa nu slujesti”, „chip cioplit”, inseamnand „chip sculptat,
gravat”. Prin urmare, spusele biblice se refera in mod special, in primul
rand, la chip din piatra, apoi din aur, argint, arama din lemn sau alte
materiale (Apoc 9:20). Aceasta porunca este porunca a doua, deoarece
prima porunca spune: „Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”.
Astfel din cele mai vechi timpuri, uriasii, au ridicat sfincsi si megaliti din
pietre ca omagii aduse zeilor, ingerilor cazuti. „Uriaşii erau pe pământ în
vremurile acelea şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu

34
fetele oamenilor şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în
vechime, oameni cu nume (Gen 6:4)” si „Apoi am mai văzut în ea pe
uriaşi, pe copiii lui Anac, care se trag din neamul uriaşilor: înaintea
noastră, şi faţă de ei parcă eram nişte lăcuste (Num 13:33).” In limba
ebraica urias inseamna totodata si tiran, sau huligan, terorist.
Nu mi-a venit sa cred de cate ori in Biblie apare cuvantul URIAS.
Binenteles despre acest subiect, nu-ti poti da seama din Biblia scrisa in
limba romana, ci din cea engleza verziunea King James cu explicatii si
trimiteri din ebraica: 2Sa 21:16, 2Sa 21:20: „A mai fost o bătălie la Gat.
Acolo era un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mână
şi la fiecare picior, în totul douăzeci şi patru, şi care se trăgea tot din Rafa
(urias)„, 1Ch 20:4, 1Ch 20:6, 1Ch 20:8. In cartea lui Iov (16:14), scrie ca
dusmanul „El mă dărâmă bucată cu bucată şi năvăleşte asupra mea ca un
războinic” – in versiunea KJ – „ca un urias„. Prin urmare ni se comfirma
inca o data ca uriasi erau dusmani ai omului si fii ingerilor cazuti!

https://ancientpatriarchs.wordpress.com/2016/01/25/4-m-giant-shot-by-usarmy-
in-afghanistan-flown-to-ohio-covered-up-of-course/

Sufletul omului o picatura insuflata de Dumnezeu, diavolul nu-l poate lua,

acesta oricand poate fi mantuit!

Originea cuvantului Ardeal

Comform spuselor lui N.Densuseanu (Dacia preistorica), in vechile traditii

grecesti un fiu a zeului Hephaistos, Vulcan la romani si Opas la egipteni,
se numea Ardalos (Ardalus), care corespunde eponimului Ardelean.
Pe monumentele de sculptura ale epoci romane, Vulcan este infatisat cu o
caciula dacica pe cap.
Despre Ardalos se mai spune ca a gasit fluierul, care la Pelasgi era
considerat cel mai vechi si mai placut instrument de muzica. La poporul
latin si la romani, fluerul era folosit la toate ceremoniile religioase, politice,
la sacrificii, procesiuni, la jocuri publice, ospete, la nunti, la
inmormantari…etc
http://www.mythindex.com/greek-mythology/A/Ardalus.html
Vulcan a fost o veche divinitate romană, identificată de timpuriu cu
Hefaistos din mitologia greacă. Vulcan, fiul lui Jupiter și al Iunonei, era
considerat zeul focului. Vulcan era șchiop iar infirmitatea sa se datora
faptului că fusese aruncat de Jupiter din înaltul cerului
Zeul Bel-Belus inseamna cel care arde (zeul focului).
În mitologia celtică, Belenus este o zeitate masculină adorată în Galia,
Britania, și în zonele celtice ale Italiei și Austriei. Mai este cunoscut și sub
numele Belinus, Belenos, Belinos, Belinu, Bellinus, Belus sau Bel. Numele
lui înseamnă „strălucitorul”, el fiind un zeu al focului și al vindecării. În
unele legende el apare ca un zeu al războiului. Romanii l-au identificat cu
zeul Apollo.

35
În mitologia canaanită Baal sau Baal Hadad – este zeul ploilor, al
furtunilor, al fulgerului și trăsnetului.
Evident ca acesti doi zei Vulcan si Bel au aceleasi sau indeletniciri
identice si comform spuselor autorului Alexandru Hislop (The Two
Babylons), este unul si acelasi zeu Armis (Hermes la greci).
Acelasi autor spune ca si Nimrod, primul rege al Babilonului a fost
considerat deasemenea ca zeu al focului, iar Vulcan provine de la
cuvantul Bol-Khan, ceea ce inseamna preotul lui Baal.
Este cunoscut faptul ca Nimrod fiind nascut in Etiopia, era negru. Vulcan
pe de cealalta parte este considerat cel mai negru si urat dintre zei, care
se casatoreste cu cea mai frumoasa zeita Venus, iar Nimrod cu
Semiramida, cea mai frumoasa femeie.
Ambi Nimrod si Vulcan erau considerati conducatori ai ciclopilor, uriasilor.
Vulcan ca zeu al focului insemna ca are si indeletnicirea de prelucrare a
metalelor, a metalurgiei.
Este cunoscut ca pământul Daciei era foarte bogat în minereuri. Meșterii
geto-daci lucrau fierul și arama, argintul și aurul. Reducând minereul de
cupru la o temperatură de 1085°C și amestecându-l cu cositor obțineau
bronzul din care făceau felurite unelte și podoabe. Exploatau aurul nu
numai din aflorismente (locurile unde, prin eroziune, roca auriferă apare la
suprafață), ci și din nisipul aurifer al râurilor de munte. O mare dezvoltare
luase prelucrarea fierului; metalurgia fierului a început pe anul 800 î.e.n. În
timpul lui Decebal, se pare că la Sarmizegetusa și în împrejurimi existau
cele mai mari ateliere de metalurgie din întregul teritoriu al Europei.
Cu dezvoltarea metalurgiei se dezvolta si agricultura.
Legende din cele mai vechi timpuri ne comfirma aceasta, precum Plugul
de aur a eroului mitic Novac Troian (N.Densuseanu), precum si legenda
care spune că un uriaş, pe nume Novac, cel mai renumit dintre toţi, s-a
luptat cu un balaur care le făcea rău oamenilor. Simţindu-se învins,
balaurul a fugit şi a lăsat o dâră pe pământ. Aceasta fiind numita apoi
“Brazda lui Novac”.
O colinda din muntii apuseni din Transilvania spune despre “faurarul cel
maiestru” ca lui i se atribuie gasirea vitei de aur, a plugului de aur, a
fluierului de aur si a scaunelor pentru ceata cea aleasa a sfintilor.
O parte din textul acestei colinde:
Ferice de ast Domn bun
De trei fii ce-o avut
Unul umbla cu plugul
Unul pasce oile,
Unul sapa viile.
Tot sapand si ingropand
Gisi vita de a u r
Si se nvata bun faurar,
De mi-si lucra la d ‘ a u r .
Si do el, mi-si mai facea
La cel frate plugarel

36
Tot un plugut de aur
Incotro cu plug pornea
Toate coastele rasturna…
Si do el mi-asi mai facea
La cel frate pecurar
Tot un fluier de aur,
Incotro cu oi pornea
Toate honcile rasturna
Si do el mi-asi mai facea
Tot jilturi parintilor
Si scaune sfintilor,
De do ei sa-mi hodineasca
La Pasci si la dile mari
La sfinte DuminecI
La dalbele biserici
Hercule (Herakles) in legendele romanesti este numit Iorgovan. Iorgovan
provine din grecescul „georgos” ceea ce inseamna agricultor și sugerează
că el era fiul lui Zeus Georgos a fost cel care a arat cu plugul pentru prima
oară. În creștinism, el este analogat cu Sfântul Gheorghe (derivat din
același „georgos” al grecilor), victoria sa asupra Hidrei fiind celebrată prin
binecunoscutul episod al uciderii balaurului. În anul 394, Theodosiu cel
Mare, în lupta cu Eugeniu (al cărui stindard era icoana Sfântului
Gheorghe), le spunea soldaților săi: „în fruntea oștirilor noastre este
crucea, iar în fruntea gloatelor inamice este imaginea lui Hercules”.

Puntea din Narta – legendă armânească

Dintre toti vlaho-megleni doar cei din Nânta (Notia-Grecia de astăzi), au

trecut la islamism prin veacul al XVIII-lea, pentru a scapa de prigonirile
turcilor. Traditia spune ca un episcop grec din aceasta eparhie, fiind
condus de scopuri meschine, a trecut la islam impreuna cu locuitori din
acel loc. Altminteri megleni si-au pastrat un grai mai apropiat de cel al
românilor.
Se considera ca la Nânta este o cetate, unde la anul 1014, domnea printul
meglenit pe nume Eliţe si unde pe la anul 1092 s-au asezat românii din
stanga Dunarei.
Legenda a fost pentru prima data publicata in Romania in 1887 in revista
“Tara Noua”, sub denumirea de “Punte di Narta” adeca Puntea din Arta, o
perla a geniului popular armanesc.
Aceasta poezie este sora cu bine cunoscuta legenda a Mesterului Manole
a Manastiri de Arges. Astfel, in ambele legende, zidarii “mesteri mari”, nu
izbutesc a ridica opera lor, caci ceea ce cladesc ziua, noaptea li se surpa.
Numai dupa ce se sacrifica in ziduri un suflet de femee, un suflet de sotie
iubita si iubitoare… si Manastirea din Arges si Puntea din Arta se inalta
falnice, pe fragedul si tanarul trup al sotiei imormentate de vie in ziduri.
Iata cum canta si plange poetuI necunoscut in Puntea din Arta

37
Şi-era trei măsturi lăvdaţi;
Şi-amintreili şi era fraţi – tustrei
Pi măsturie multu înveţaţi,
Şi amintreili era ‘nsuraţi.
Di multu masturi ci era,
La toţi numa ie s’avdea – le merse vestea
Cate lucre greale era
leli putea di le-adăra.
Şi iata ca veni un om la ei şi îi cheama la un mare împărat.
In data se sculara tustrei si plecara noaptea pe luna si cum ajunsera i se
inchinara si intrebara ce doresce de la ei, iar el le zise: “Am auzit ca
sunteti mesteri mari! Tot ce doriti veti primi de la mine, daca imi claditi o
mandra punte in Arta, iar de nu, atunci vii nu veti scapa.” Ei au cerut trei
zile sa se gandeasca si, dupa ce trecu acest timp, venira tustrei la amiră si
zisera: “Noi zidim puntea ce ne ceri, dar ne trebuesc seapte ani. Sa ne dai
de cheltuiala si sa faci asa, ca sa nu avem a ne plange de Maria-Ta si sa
nu ne simtim straini prin locurile acestea. Te mai rugam sa ne lasi sa ne
aducem femeile pe langa noi”. Imperatul le invoi toate cererile cu
juramant, iar mesterii plecara pe la locurile lor sa-si aduca femeile de la
Nanta, ca de acolo le erau femeile si familiile.
Se sculară, ş’amintreili
S’duseră s’lia a lor fumeili,
Fumeilc Ie era di Nânta,
Le luară s’le ducă ‘n Narta
Fumeile Ie era dit munte
Le duseră ‘n Narte la punte.
Si incepura ei a lucra la punte, dar ce cladeau ziua, noaptea li se ineca de
apa si asa trecura sase ani plini de osteneli zadarnice.
Intr’o zi de dimineata dupa ce mesterul cel mai mare se spala pe fata, iata
ca se apropia de el o pasare zburatoare si incepe a ciripi si a-i zice: “Daca
vrei sa sfarsesti puntea, trebue sa zidesti de vie in temelia ei pe nevasta
fratelui teu celui mai mic …” . Cum auzi mai marele mester si mai marele
frate, greu i se stranse inima de durere, caci iubea foarte pe cumnata-sa
cea mai tanara… si avea, biata si un copil de tata, care se numea
Costantin …Dar ce era sa faca? Asa era porunca de sus, de la
Dumnezeu!
Zise deci cumnata-sei celei mai tinere, ca ea sa aduca pentru mesteri
pranzul la punte. Ea se puse si gati de toate, iar cand era sa pIece,
desteapta pe Costantin, il satura bine de tata si il adormi iarasi. Porni apoi
Ia punte si cu mare bucurie ducea pranzul cumnatilor si barbatului ei iubit,
carora le zise cand ajunse: “Sa aveti parte de munca voastra, voi
amaratilor mesteri … Dar unde e puntea la care Iucrati de sase ani?” Ei
respunsera: “Doamna… si noi ne miram ca de cand tot lucram, nu se mai
ridica puntea! Acum mai marele nostru ne porunci, si, noi am promis cu
jurament, sa zidim de vie in zid pe aceea care ne va aduce azi pranzuI!”
Ea nu lua in seama la aceste cuvinte, insa vazu ca barbatul ei plangea cu

38
lacrami amare, de aceea
Cu dor mare lu ‘ntreba
Cat vedea că lăcrima:
– Vrutlu a mieu gione barbat – iubitul
Voiu s’ămi spuni ‘ndrept si curat
Ti ci plângi s’ lăcrămezi?
Spune ‘ndrept…aşi s’mi bănezi !…
Si el respunse: “0 iubito! nu suspin pentru alta-ceva … ci mi-a cazut inelul.
.. colo in groapa ceea… scoboara si mi’l da … !” Ea numai-de-cat se
cobora si incepu a cauta inelu!…Dar mesterii se repezira si incepura a o
zidi in temelii fa-ra mila!
Biata femee se ruga, plangea, isi smulgea parul din cap, isi sfasia
carnurile de pe ea si zicea: “O! mesterilor ascultati-mi cuvantul… Lasati-mi
tatele afara, ca sa nu-mi moara de foame iubitul prunc (=natlu) .. ! Trimiteti
sa mi’l aduca … sa-i dau sa mai suga tata inca o data … ca e mic si
marunt si nu sta inca pe picioare .. !” Apoi isi dadu sufletul blestemand
puntea si pe cei carle vor trece peste ea:
Cum treambur mine mărata
S’ treambure ş’ puntea di Narta!
Câţi călători va să şi trecă
Cama mulţi să şi se neacă
Câţi peri in cap mine mi-am
Ahâţi oameni s’ neacă tr’an !…
Si asa puntea din Arta se ridica peste carnurile calde si tremurande ale
sotiei celui mai mic frate, dintre cei trei mesteri mari! Ea era Meglena si
era chiar din orasul Nanta din Macedonia, cunoscut de vechii istoriografi
bizantini si pomenit, cum am vazut in aceasta legenda, perla a geniului
popular armanesc. Astfel Meglenia din Nanta ajunge o martira a iubiri de
arta a poporului armân.
In apropiere de Nanta (Notia) se gaseste situata cetatea antica Pella,
candva capitala Macedoniei lui Alexandru cel Mare.

SARMISEGETUZA – Denumire simbolica – Marcul Viteazul

Roman sau Romania, provine de la cuvantul “ARMAN”, sau “ARMIS”,

adica de la zeul Hermes, pomenit in mitologia greaca de atatea ori. Greci
au preluat mai toate zeitatile de la traci si daco-geti.
Zeul principal la Getii era ARMIS, adica Hermes la greci.
Macedo-romanii, daca ii intrebi, tu ce esti de origine, o sa va raspunda ca
eu sant arman.
Ce inseamna SARMISEGETUZA, capitala Daciei?
Sarmisegetusa: S-Armis-e-Getu-sa, adica “S” la daco-geti sau pelasci
dupa spusele lui Nicolae Densuseanu ar insemna un anumit teritoriu,
regiune, ARMIS, este zeul Hermes, GETUZA, getul, sau al getilor. Deci
Sarmisegetuza inseamna orasul locul sau cetatea lui Armis getul, tara lui
Armis!

39
Nicolae Densuseanu in cartea sa “Dacia preistorica”, spune ca la pastorii
sciti, Hermes era numit Armes: “Hermes domnise si peste regiunile
centrale ale Europei. In traditiunile istorice ale Germanilor, el figureză sub
numele de Hermon, Hermann, Armen, Armeno si Armenon si era
considerat ca fiu al lui ALANUS, care a fost considerat cel dintai rege al
Romanilor.”
Astfel „Cartea Jubileelor” (apocrif etiopean), atribuita lui Enoh, spune că în
zilele lui Iared (fiul lui Mihalael, al cincilea patriarh de la Adam), îngerii
Domnului au coborât pe pământ, cei numiţi veghetori, spre a învăţa pe
odraslele oamenilor şi a împlini legile şi dreptatea. Aceiaşi carte spune şi
cine este conducătorul acestor îngeri:
„…Iar când fiii oamenilor s-au înmulţit, li s-au născut fiice frumoase şi
îmbietoare, îngerii, fiii cerurilor, le-au văzut şi le-au dorit şi s-au vorbit între
ei: „Haideţi să ne alegem femei dintre ficele oamenilor şi să zămislim
prunci”, iar căpetenia lor Semyaza le-a spus: „Mă tem că voi nu veţi vrea
cu adevărat să împliniţi această faptă şi numai eu singur voi fi răspunzător
de un mare păcat”. Dar ceilalţi au răspuns: „Să facem legământ şi să ne
făgăduim unii altora cu blestem să nu schimbăm planul acesta, ci cu
adevărat să-l împlinim. „ Apoi au jurat cu toţii împreună, în total fiind 200 la
număr, au coborât de pe muntele Ardis pe care l-au numit Hermon, pentru
că pe el se juraseră cu blestem. Iată şi numele căpeteniilor lor: Semyaza
(Azazel), Arakib, Aramiel, Tamiel, Daniel, Ezeqiel, Asael, Satariel, Turiel,
Yomeyal, Arazeyal... Aceste căpetenii şi toţi ceilalţi împreună îşi luaseră
femei pământene, iar ele au zămislit şi au adus pe lume pe uriaşii cei
puternici, a căror înălţime era de 300 de coţi. Uriaşii au înghiţit toate
roadele muncii omeneşti până când oamenii n-au mai fost în stare să-i
hrănească, apoi aceştia s-au năpustit şi asupra oamenilor să-i mănânce şi
în cele din urmă „şi-au mâncat carnea şi şi-au băut sângele unii altora”.
Aceşti „îngeri”, după cum relatează cartea în continuare, i-au învăţat pe
oameni diferite stricăciuni, urâciuni şi desfrâuri, acestea păstrându-se
până în ziua de astăzi. Azazel i-a învăţat pe oameni să făurească săbii,
scuturi, platoşe, brăţări şi podoabe, precum şi măiestria de-a sulemeni
ochii de jur împrejur…Barachiel i-a învăţat pe oameni astrologia, Armaros
desfacerea farmecelor, Amiziras vrăjitoriile, iar Tamiel astronomia. În
pierzania lor oamenii au strigat şi strigătul lor s-a ridicat până la ceruri.
Atunci Mihael, Uriel, Rafael şi Gabriel, au privit în jos din înălţimea Cerului
şi au văzut toată nelegiuirea săvârşită pe pământ. Cel Preaânalt, Cel
Mare şi Sfânt la trimis atunci pe Asaryalyor la feciorul lui Lameh spunând:
„Mergi la Noe şi spune-i întru numele meu şi să-i dezvălui secretul care
vine. Căci pământul întreg va pieri, iar apele potopului cotropi vor tot ce se
află pe el…Apoi învaţă-l cum să scape, încât urmaşii săi să rămână din
neam în neam”. Apoi Domnul i-a mai poruncit lui Rafael să-l lege în lanţuri
pe Azazel (Semyaza): ”Leagă-i mâinile şi picioarele şi aruncă-l în beznă şi
deschide deşertul Dudael şi aruncă-l acolo…acoperă-l cu întuneric şi să
rămână acolo în veci, acoperă-i tot astfel faţa ca el să nu vadă lumina. Şi
în ziua ce-a mare a judecăţii să fie azvârlit în jeratec”.

40
Mai departe Domnul îi spune lui Gabriel:
”Mergi la bastarzi şi la cei blestemaţi şi la feciorii târfelor şi înlătură pe fiii
veghetorilor dintre oameni, izgoneşte-i şi dă-i afară, ei se vor nimici unii pe
alţi prin omor, căci nu vor avea zile multe”. Lui Mihael Domnul îi grăi:
„Mergi şi pune în lanţuri pe Semyaza şi tovarăşi săi care s-au împreunat
cu femeile spre a se întina cu ele în toata necurăţia lor şi după ce vor privi
cum toate odraslele lor vor fi ucise (prin potop), şi după ce vor vedea
nimicirea celor îndrăciţi, pune-i în lanţuri pentru 70 de vârste, în
măruntaiele pământului, până în ziua judecăţii lor şi până la sfârşitul lor,
până cănd se va sfârşi judecata de apoi”.
In continuare Nicolae Densuseanu ne mai spune:
“In traditiunile istorice ale anticitătii, Hermes era considerat ca
întemeiătoriul tuturor stiintelor divine si umane. Lui i se atribuia
inventiunea literelor si a astronomiei. …
El era logos-ul personificat. In religiunea greco-romană, Hermes avea în
multe privinte caracterele lui Ianus. Amêndoï învată pe omeni cele dintai
ritualuri sacre. Ambii erau considerati ca legislatori….
..ca mijlocitori de pace, intemeitori ai astronomiei si adese ori Hermes era
înfătisat cu doue fete, ca Ianus, o espresiune simbolică a domniei lor
universale peste lumea de sud si lumea de nord….
Pe monetele cele vechi ale Dacieï, Hermes maï are tot-o-datà si numele
de Ion. Aicï el este identic cu Ianus…
La greci Hermes sau Mercur se numea Ares….
In cântecele si tn traditiunile poporale române, numele sau consacrat este
Marcul Vitézul, după cum, el este numit în inscriptiunile romane Mars
Victor…
In deosebi, spun traditiunile române, că el a fost Vitézul păgânilor si
voinicul voinicilor (eroul eroilor). Marcul Vitézul are ostire, câtă frunză,
câtă iarba; el îngrijesce de apărarea natională a Românilor…
Marcul Vitëzul maï are în poemele istorice române si epitetul de
Bo-unul, un cuvant, ce corespunde la o formă vechia latină, Bellonus,
după cum sora, sau sotia, lui Marte era numită de Romani Bellona.
Marcul Bolunul este acelasi personalitate legendară cu Mars Bellicus la
Ovidiu si Plato si Mars Bel-ado-n în inscriptiunile romane.
Cetatea si resedinta lui Marcul Vitézul se afla în Transilvania, în Ńera
Streiului, din care causa, el este numit adeseori si Marcul, cel din Ardel…
După unele traditiuni, Marcul Vitezul a fost un Craiu al tarilor românesti de
la Dunărea de jos. …
Marte mai avea în antichitatea grecescă si epitetul de gigant, după cum
tot astfel e înfătisat Marcul Vitézul în poemele epice române:
Si când s’a încălecat, Pămentul s’a cutremurat, Noriï s’aû împrăsciat, Apa
„n Prut s’a tulburat …
In onoarea lui Marte, anul cel vechiu al Romanilor începea cu luna a treia
a calindariuluï de astăzi. Razboaiele lui Marte (Marcul Vitézul) avuse de
scop restabilirea autoritătii si integritătii imperiului divin pelasg.”
Dar sa observam ce spune mitologia greaca despre Hermes Trismegistus

41
(de trei ori mare)! Citez din cartea “Urmasii lui Ham”:
“Cultul său era mai ales celebrat pe insula Creta, iar ca jertfe i se aduceau
limbi de diferite animale. Mercur sau Hermes a mai avut un băiat din amor
cu zeiţa Venus (Afrodita), care semănând cu ambii părinţi a fost numit
Hermafrodit. Din legătura amoroasă a lui Hermes cu Penelope (mama lui
Ulise, vezi Odiseea), se naşte zeul Pan- dealtfel zeul adorat de masoni.
Hermes Trismegistus, ceea ce înseamnă de trei ori mare, este considerat
inventatorul elocinţei, al artelor şi tuturor ştiinţelor, dar şi zeu de noapte
care are menirea să conducă sufletele morţilor la ultima lor locuinţă în
întunericul infernului, fapt pentru care mai este numit şi Psichopompos,
adica conducător de suflete. Se naşte în Arcadia pe muntele Cyllen, de
aceea mai are denumirea de Cyllenius, numire identică cu Silene
(Bachus). A fost considerat cel mai mare filozof, preot şi rege, o serie de
cărţi egiptene fiind atribuite lui. Tot în Egipt este identificat cu Tuti sau
Thoth (rege selenar şi al înţelepciunii).
Alchimişti Eviului Mediu, printre care în mod special Paracelsius
(alchimist) şi masonii liberi, au denumit ştiinţa sa, ştiinţă hermetică. Se
spune că ar fi scris cca. 20.000 de cărţi, iar după alţi chiar 36.000, dar
care au ars odată cu bine cunoscuta bibliotecă din Alexandria. Totusi, una
dintre cărţile lui care s-au păstrat, este intitulată „Poimander”. În carte
autorul se descrie pe sine meditând asupra Misterului Lumii. În acest timp
un dragon pe nume tot Hermes, i se arată şi i se identifică acestuia ca find
Împăratul Universului, care a creat lumea şi tot ce există în ea. Această
fiinţă supremă se credea Gândirea, care ar fi creat Cuvântul, care până
atunci a stat suspendat între lumină şi întuneric. De aici Cuvântul a fost
eliberat de către o altă Gândire, numită Stăpânul sau Constructorul (fiind o
asociere cu arhitecţii lui Bachus)…
Această carte gnostică din rândul multor alte cărţi ale gnosticismului
Eviului Mediu timpuriu, este o blasfemie care prin aparenţa ei sofisticată,
încearcă şi în anumită măsură reuşeşte să ademenească şi să sustragă
de la Creştinism cine ştie câte suflete neândrumate.”
Dar Sarmisegetuza este o denumire simbolica inseamnand cu totul
alceva.
Mult timp mi-a luat sa deslusesc, de ce trebuia sa fie pus un “S”, in fata lui
Armis?
Apoi, ce insemna pana la urma cuvantul “get”?
Am luat-o pe rand! Am aflat ca get, de fapt inseamna batran sau vechi!
Popoarele slave, au preluat multe cuvinte de la populatia autohtona, adica
de la VLAHI. Astfel Valahia inseamna tara zeului Bal, Val sau Hermes.
Cuvantul get coincide cu “died”, adica batran, sau varsnic, sau cel vechi
(Val-Bal-Armis este denumirea unui si aceluiasi zeu).
Denumirea de Moldova, deasemenea provine de la zeul Mol. Zeul Mol
este o alta denumire al aceluiasi zeu Bal, Vol, sau Armis. Pana si stema
Moldovei, bourul, este simbolul aceluiasi zeu.
Dar ce insemna litera “S” in fata lui Armis?
Litera “S” este simbolul sarpelui din ordinul dragonului!

42
Din cartea mea pe care am editat-o inca in 1995, intitulata “Urmasii lui
Ham, fiul blestemat al lui Noe”, se poate vedea ca Hermes (la greci) si
Armis (la daci), este acelasi cu Bal-Hadad, Bel, Vel, Beliar. Acest cult,
dealtfel amintit si in Vechiul Testament, a fost raspandit la toate popoarele
antice din orientul mic si mijlociu, precum si la romani, sub denumirea de
Bellator.
Deci Sarmisegetuza, inseamna mai pe limbajul nostru “Armis sarpele cel
vechi”.
Pana si numele regelui Decebal, inseamna cel de-al 10 urmas al zeului
Bal, Bal-Moloh, sau Hermes, Armis.
Dece, inseamna 10, Bal, este urmasul al 10-lea al zeului Bal-Moloh.
Zamolxe, za-Mol-xe, inseamna cel ce apartine zeului Mol.
Trebuie deasemenea sa mentionez ca cea mai numeroasa familie din
Muntenegru se numeste Getici, adica fiul getului.
Familiile de origine slava au la baza numiri daco-getice
Cu totii stim ca cele mai multe familii slave din Serbia, Munte Negru,
Macedonia, Bosnia-Hertegovina, Croatia, au terminatia vici sau ic. De
exemplu:
Babici, Ciuturilovici, Erdeljanovici, Boinovici, Babovici, Dacici, Durici,
Dinici, Gentula – Getkovici (get), Paunovici, Popovici, Ciorici, Gerovici,
Trojici, Vlajici, Vlahovici, Zafirovici…etc.
Terminatia “vici” sau “ici”? Inseamna fiul respectivei familii.
Astfel:
Babici = provine de la bunica, deci fiul bunicii
Ciuturilovici = provine de la cuvantul latin (s)citera, adica bidon.
Erdeljanovici = Ardelean
Boinovici = Provine de la boi, adica vacar, deci fiul vacarului sau a
boierului. Boier in limba romana inseamna nobil, dar de fapt acest cuvant
provine de la cel ce se ocupa cu cresterea boilor, vacar.
Babovici = fiul bunicii
Dacici = de la daci
Dinici = Dinu
Paunovici = fiul lui Paun
Popovici = fiul preotului
Ciorici = cioara
Gerovici = de la ger
Trojici = Troia
Vlajici = valah, fiul valahului
Vlahovici = al valahului
Zafirovici = Zamfir
…Lista poate continua la nesfarsit!!!
Cel putin 20-30 % din familiile slave, au la baza numiri daco-getice sau
vlahe!

Scitia – gurile dunari si crestinismul timpuriu

43
Nichifor Calist, un calugar, scriitor bisericesc și de opere literare de la
sfârșitul secolului al XIII-lea și începutul secolului al XIV-lea, vorbind
despre predica Sfantului Apostol Andrei, ne spune ca a propovaduit
Evanghelia si in tara Antropofagilor si in deserturile scitilor, de o parte si
de alta a Pontului Euxin.
Comform spuselor autorului G.M. Ionescu, in cartea sa “Istoria bisericii
romanilor din Dacia traiana”, la gurile dunari, convietuiau cele mai diverse
rase omenesti cu apucaturi sanguinare, gata in orice moment a sari
pentru a-si face singuri dreptate. Dintre popoarele care locuiau in Scitia
erau : Besii, getii si sarmatii, scordistii, popor de origine celto-galica,
misienii, crobizii, trogloditii (locuitori ai cavernelor), care traiau pe langa
Istropolis, Tomis, Callatis, despre a caror cruzime relateaza mai multi
autori antici.
Ammian Marcelin ne raporteaza, dupa spusele celor vechi, ca ei erau
foarte barbari si cruzi, deoarece sacrificau pe sclavii lor zeului Marte si
altor zeitati, si beau cu lacomie sange omenesc din craniile celor invinsi.
Ovidiu Publius Naso, intr-un epistola a sa, adresata lui Caius Graecinus,
dupa ce se plange de soarta sa trista, care l-a osandit sa-si expieze
pacatele pe tarmul Pontului Scitic si in mijlocul barbarilor, spune ca “getii
isi moaie varful sagetilor lor usoare in fiere de sarpe si jertfesc pe altare
victime omenesti…traind intr-o tara unde silnicia brutala a armelor are mai
multa putere decat legile.
Din spusele lui Herodot (406 i.Hr.), exista la gurile dunari, prin sudul
moldovei si a basarabiei de astazi, poporul neurilor care mai apoi se vor
stabili in partea de sus a Nistrului, despre care atat scitii cat si coloniile
grecesti din Scitia, sustineau ca neurii se prefac odata pe an, in curs de
cateva zile, in lupi, redobandindu-si apoi forma omeneasca (Herodot IV 20
si 105). Se spune ca neurii sau contopit in masa cuceritorilor geto-daci.
Mircea Eliade, relateaza ca la popoarele indo-europene, exista un ritual
de initiere magica, care costa în transformarea rituală a tânărului războinic
în fiară. Existenţa acestor confrerii de tineri războinici sau de magicieni
îmbrăcaţi în piei de lup constituie, explicaţia răspândirii credinţelor
populare în lycantropie si lycantropie antropofagică.
Lupercaliile latine fac parte din aceeaşi paradigmă a confreriilor de lupi.
Vechi ritual de fertilitate. Lupercii, de obicei doi tineri provenind din familii
aristocratice, care duc cu gândul la legenda despre Romulus şi Remus,
alergau prin cetate lovind cu bicele femeile pentru a le asigura fertilitatea.
Lupercalia romană reprezintă o urmă a unor obiceiuri şi tradiţii pastorale
vechi din care nu erau excluse sacrificiile umane.
Pierre Grimal vorbeşte astfel despre „practica sacrificiilor umane în
onoarea lui Zeus Licianul din Arcadia, ritual în care „o victimă umană era
sacrificată şi cei prezenţi se împărtăşeau mâncând din trupul victimei. Ei
se transformau atunci în lupi şi păstrau această înfăţişare timp de opt ani,
după care îşi reluau chipul omenesc dacă, în toată această perioadă, nu
mâncau carne de om.
Un alt popor misterios, sunt sauromatii. Primele mentiuni despre acest

44
popor provin de la Herodot si Hipocrat (sec.V i.Hr.) care îi numeau
„sauramatioi” (sauromati), termen ce se traduce “ochii de sopârla”.
Considerati de multi drept un neam de sorginte scitica, sarmatii se
diferentiau de marea masa a acestor triburi datorita particularitatilor
religioase. Astfel, ei erau adoratori ai Zeului Focului, în timp ce restul
scitilor îl aveau în prim plan pe Zeul Pamantului.
Foarte buni calareti si arcasi neîntrecuti, sarmatii mai surprindeau prin
ceva anume. Din oastea lor faceau parte numeroase femei, razboinice
neîntrecute, adevarate urmase ale amazoanelor mitice. Initial, sarmatii
locuiesc în nordul Pontului Euxin dar încep treptat sa migreze si spre Sud.
Ei se împarteau în trei neamuri mari, iazigi, alani si roxolani. Triburi de
iazigi se stabilesc si în Dacia, pâna în Banat si chiar Panonia, dar si pe
teritoriul Moldovei si Basarbiei de astazi. De la iazigi (yagz sau yash), se
presupune ca a ramas numele Iasi, orasul moldovean în a carui zona s-au
stabilit la un moment dat în secolul I d.Hr.
De istorie este cunoscuta si dinastia Sauromatilor, vazali ai Imperiului
Roman, care domneau in asa numitul regat al Bosforului, localizat in
partea de est a peninsulei Crimea. Avem putine date istorice despre ei. Se
considera ca antecesorii lor erau nomazi, de origine mongolica.

Secvente mitologice

“Legendele eline mai arătau că-n Teba a fost după aceea un război
fratricid. Feciorii lui Edip s-au ucis între ei. Fetele i-au murit. Numai pustiu
şi lacrimi au rămas după el. Aşa s-a răzbunat zeul furtunilor, încrâncenatul
Ares, pe urmaşii lui Cadmos, pentru că se clădise Teba cu şapte porţi, pe
locurile unde-i hălăduise fiul, balaurul cel groaznic cu solzii de aramă…”
https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/17/urmasii-lui-ham-
fiulblestemat-
al-lui-noe-actualizat/
Fera-Sfera
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Pherae
Tribul tracic al molosilor, denumire de la zeul Mol-Moloh (Moldova).
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pyrrhus_din_Epirus
Adamete din Tesalia (Mitologia I.Chiriac. Pag.113-114)
Cum dorienii descindeau din Doros, care era din neamul ionienilor, se
pare că Strabon are dreptate, când ne dă de înţeles că limba folosită de
dorieni ( dar şi de Homer!!) se numea limba ,,koine”, limbă în care scria şi
pe care o vorbea şi Strabon. Cum el recunoaşte că avea strămoşi
macedoneni (vezi pe Lagetas, străbunicul său; sau pe bunică-sa, tot
macedoneană sau aromână, armână), se subînţelege că această limbă
nu putea fi alta decât a neamului traco-geto-pelasg, pe care au folosit-o şi
o mai folosesc şi astăzi macedonenii, urmaşii lui Ahile şi, apoi, ai lui
Alexandru Macedon.

45
http://www.istorielocala.ro/index.php?option=com_k2&view=item&id=1397
:ahile-si-triburile-elene&Itemid=203
Feralia sarbatoare publica la romani 21-24 februarie.
https://tanogabo.com/dies-parentalis-le-feste-dei-morti-presso-lanticaroma/
Acanthe, veche denumire antica a Greciei.
https://en.wikipedia.org/wiki/Acantha
Fecioara Astrea fica lui Astreu regele Arcadiei.
Din legătura amoroasă a lui Hermes cu Penelope (mama lui Ulise, vezi
Odiseea), se naşte zeul Pan.
Hermes Trismegistus, ceea ce înseamnă de trei ori mare, este considerat
inventatorul elocinţei, al artelor şi tuturor ştiinţelor, dar şi zeu de noapte
care are menirea să conducă sufletele morţilor la ultima lor locuinţă în
întunericul infernului, fapt pentru care mai este numit şi Psichopompos,
adica conducător de suflete. Se naşte în Arcadia (Peloponez), pe muntele
Cyllen, de aceea mai are denumirea de Cyllenius, numire identică cu
Silene (Bachus). La daco-geti este numit Armis de la care provine numele
cetati de scaun Sarmisegetuza (vezi articolul: Sarmisegetuza – denumire
simbolica – Marcul Viteazul

https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/07/sarmisegetuzadenumire-
simbolica-marcul-viteazul/).

Festivitățile de Anul Nou au originea în Babilon, apoi se transmit în Grecia

și în cele din urmă la Roma. Romanii au numit-o Saturnalia – în cinstea lui
Saturn. Printre romani era o sărbătoare extrem de populară – un timp de
distracție, băutură și orgii – care se termina cu sacrificii umane.
(Mit.I.Chiriac. Pag 81,82)
Iulius Cezar, împărat al Romei păgâne, a fost cel care a instituit Festivalul
de Anul Nou pe 1 ianuarie. În 46 î.e.n. Cezar a adoptat calendarul iulian.
El a investit ziua de 1 ianuarie cu toate obiceiurile romane de Saturnalii.

https://ro.wikipedia.org/wiki/Saturnalia

Zeul Mars Bellator, stapanul razboiului (Mit.I.Chiriac.Pag 89). Zeita

Bellona, sora lui Marte.
Acca Laurentia, mama adoptive a lui Romulus si Remus. Prostituata,
desfranata…
https://en.wikipedia.org/wiki/Acca_Larentia
https://ro.wikipedia.org/wiki/Acca_Larentia
Vestale (Mit.I.Chiriac. Pag 97)
https://ro.wikipedia.org/wiki/Virginele_vestale

Troia este fondata de pelasgi (Mit.I.Chiriac. Pag 128). Denumirea veche

era Pergam!
Din Apocalipsa despre biserica din Pergam:
Rev 2:12 Iar îngerului Bisericii din Pergam scrie-i: Acestea zice Cel ce

46
are sabia ascuţită de amândouă părţile:
Rev 2:13 Ştiu unde sălăşluieşti: unde este scaunul satanei; şi ţii numele
Meu şi n-ai tăgăduit credinţa Mea, în zilele lui Antipa, martorul Meu cel
credincios, care a fost ucis la voi, unde locuieşte satana.
Rev 2:14 Dar am împotriva ta câteva lucruri, că ai acolo pe unii care ţin
învăţătura lui Balaam, cel ce învăţa pe Balac să pună piatră de poticneală
înaintea fiilor lui Israel, ca să mănânce care jertfită idolilor şi să se dea
desfrânării.
Rev 2:15 Astfel ai şi tu pe unii care, de asemenea, ţin învăţătura
nicolaiţilor.
Rev 2:16 Pocăieşte-te deci, iar de nu, vin la tine curând şi voi face cu ei
război, cu sabia gurii Mele.
Rev 2:17 Cine are urechi să audă ceea ce Duhul zice Bisericilor:
Biruitorului îi voi da din mana cea ascunsă şi-i voi da lui o pietricică albă şi
pe pietricică scris un nume nou, pe care nimeni nu-l ştie, decât primitorul.
Misterele eleusine
http://clubenigma.ro/misterele-eleusine/
Zeul Priapus (Mit.I.Chiriac. Pag.102)
Zeul Priapus este considerat fiul lui Hermes si al Afroditei. El simbolizează
fecunditatea grădinelor și livezilor.
Fiul lui Bachus si a Venerei. Femeile ce erau majoritare, inmpreuna cu
barbatii erau imbracati cu haine ciudate, aveau pe cap coarne si urechi de
tap, executau cele mai fantastice sarituri si jocuri obscene, mai ales cand
se ameteau de bauturi alcoolice.
http://adevarul.ro/locale/hunedoara/zeul-obscen-adorat-stramosii-nostrifost-
priapus-miresele-erau-obligate-aseze-falusul-imens-
1_56fe95ab5ab6550cb877d6f5/index.html
TEBA
https://ro.wikipedia.org/wiki/Teba
Cadmus
https://en.wikipedia.org/wiki/Cadmus
Important de menţinut este că tatăl lui Cadmus, Agenor era rege al
Feniciei, iar Cadmus plecând în căutarea surorii sale Europa, fondează
Beoţia (regiune a Greciei antice). Cuvântul beoţia provine de la grecescul
boos-voos-vus, adică bou sau taur, simbol al lui Baal.
Cadmus devine regele Tebei, capitala Beotiei şi a Harmoniei.
După ce Zeus a răpit-o pe Europa, Agenor, regele Sidonului, nu s-ampăcat
deloc cu gândul ca draga lui copilă să rămână pradă aceluia careo
răpise. Şi-a poruncit celor trei fii ai săi: Fenix, Cilix şi Cadmos să plece-n
toată lumea şi să-i găsească fata.
— Dacă vă veţi întoarce fără de sora voastră, le-a grăit Agenor, să ştiţi că
vă ucid; căci nu mai meritaţi să-mi fiţi moştenitori…
Au plecat dar băieţii pe drumurile lumii, căutând-o pe Europa. Au mers ei
ce-or fi mers… şi cei doi fraţi mai mari au ostenit degrabă. S-au rătăcit de
Cadmos. Fiindcă n-aveau curajul să-şi mai revadă tatăl, s-au oprit pe
coclauri şi au întemeiat nişte oraşe noi. Fineu (Fenix) a ajuns rege în ţara

47
ce i-a luat de-atunci numele lui: Salmidesa Tracia (Fenicia bogată). Şi
Cilix de asemeni, în alt ţinut vestit, numit Cilicia.
Urmaşii lui Cadmus
Urmaşii lui Cadmus (de origine amorit) se împrăştie şi colonizează diferite
regiuni din Europa, dând naştere mai multor popoare străvechi. În scena
piesei tragice a lui Sofocle, „Edip la Colona”, sau „Edip rege”, ca urmaşi ai
lui Cadmus sunt amintiţi: Eteoclu, Polinice, Antigona, Ismena, precum şi
urmaşii acestora. Thersandru fiul Polinicei s-a urcat rege pe tronul lui
Laius din Teba. Tebani, după spusele lui Sofocle, au avut foarte bune
legături de prietenie cu Atena, Calidon (Eneea), Argos (Adraste)…iar din
cauza persecuţiei lor din partea zeiţei Junona, fiii lui Cadmus în cele din
urmă părăsesc Teba şi pleacă spre nord-vest în Iliria, unde făuresc un
nou regat. Aceştia au fost : Ino, Semele, Autonoe, Agave şi Polydor. Să
urmărim în continuare seminţia uriaşilor cadmoniţi: Ino contractează amor
cu Athmas, rege al Beoţiei, dând naştere lui Learc şi Melicerte. Din cauza
implicări zeităţi supreme, Athmas îl omoară pe fiul său Learc, iar Ino şi
Melicerte se aruncă în marea Corintului fiind transformaţi de Neptun în zei
marini, fiul sub numele de Palemon, iar mama sub numele de
Leuchoteea. Despre Leuchoteea se mai spune că ar fi şi fica lui
Orchamus, rege al Babilonului şi al Eurinomei. Semela va naşte pe
Bachus, despre care am vorbit anterior, iar Aristeu, considerat fiu al lui
Bacus i-a de soţie pe Autonoe, sora Semelei, dând naştere lui Acteon,
marele vânător iubit de zeiţa Diana. Agave (bacantă) se căsătoreşte cu
Echion, unul din cei cinci uriaşi, tovarăşi ai lui Cadmus, dând naştere
poporului uriaş echionez.
Cea mai bună mărturie a răspândirii cadmusiţilor pe ţărâmurile Europei
antice, o extragem din cunoscuta legendă mitologica Expediţia
Argonauţilor. Anume la Iolcos în Tesalia domnea fratele lui Athamas (rege
din Beoţia) numit Crethus (Creta), probabil de origine fenician, care cu
soţia sa Tyro, dă naştere lui Eson. Tyro în schimb a mai fost iubită şi de
zeul mărilor Neptun, cu care dă naştere lui Pelias. Acesta îl omoară pe
fratele său Eson, luându-i tronul din Iolcos. Fiul lui Eson (în ebraică Esau),
numit Iason, este salvat de la moarte de mama sa Alcimedeea şi este luat
sub protecţia zeiţei Junona. Mai departe, legenda spune că Iason ajuns la
maturitate pleacă al răzbuna pe tatăl său. Pelias se preface că-i oferă
tronul, cu condiţia ca acesta să-i aducă lâna de aur din Cholchida
(Crimeea de azi), fapt pe care Iason îl acceptă. Peripeţiile argonauţilor lui
Iason fac ca aceştia să ajungă prin diferite părţi ale Europei, Africa (Libia),
Asia Mică…Expediţia argonauţilor ar fi avut loc pe la anul 1250 î.Hr., cu
70 de ani înainte de războiul Troei şi la scurtă vreme după cucerirea
Cananului de Israel. Binenţeles şi în această legendă apare Cadmus, de
data aceasta sub numele de Phineu, fiul lui Agenor, având scaunul de
domnie la
Salmydesa în Tracia. El îi ajută pe argonauţii lui Iason şi le dă sfaturi în
drumul lor spre capturarea lânei de aur. La întoarcere din Cholchida,
argonauţii iarăşi cutreeră întreaga Europă şi Africă, ajungând până la

48
oceanul Atlantic. După moartea lui Iason, iubita sa Medeea, zboară cu un
car tras de balauri înaripaţi până la Atena unde se căsătoreşte cu regele
Egeu, cu care-l naşte pe Medos. Acesta va făuri marele regat al Mezilor,
ocupat şi distrus de împăratul Cyrus al perşilor (50 î.Hr.). Deşi simbolică,
legendă argonauţilor lui Iason împreună cu celălalte legende mitologice
greceşti, feniciene, tracice…se pot adauga la mărturiile biblice, istorice şi
arheologice în privinţa elucidări continuităţi seminţiei uriaşilor cananieni.
Seminţia lui Nimrod, primul dintre uriaşi (Gen.10.8-9, Ier.16.16, Amos 4.1-
3, Ezec.39.12,16,18-20), va ajunge până la oceanul Atlantic, iar de aici în
lumea întreagă, lăsând o amprentă bine conturată asupra istoriei întregi
omeniri.
(Urmasii lui Ham)
Arcadia-Beotia
Arcadia-Armis si Beotia-Cadmus
https://ro.wikipedia.org/wiki/Arcadia
https://ro.wikipedia.org/wiki/Beo%C8%9Bia
Hermes arcadianul, socotit fiu al lui Zeus și al pleiadei Maia, era un zeu
de rang secundar și mesager al zeilor din Olimp, totuși investit cu
numeroase atribute care îi compun o structură eclestică, aproape
paradoxală. Divinitate sincretică, rezultată din fuziunea mai multor zeități
arhaice locale, Hermes Arcadianul (numit uneori și Hermes Psyhopompos
– Călăuza sufletelor spre Hades) devine cu vremea zeu pastoral, ocrotind
turmele și cirezile; apoi, venerat în cetăți, este zeul negustorilor greci, dar
totodată și oratorul arhetipal (socotit de tradiție descoperitorul elocvenței),
un zeu călător, atlet, patron al jocurilor și exercițiilor gimnastice, protector
al memoriei didactice și al școlilor, paznicul sacru al drumurilor și porților
de acces, inventatorul țiterei sau al lirei (pe care, potrivit imnului homeric
Către Hermes, I – a confecționat-o dintr-o carapace de broască țestoasă,
înfigând în ea 7 tulpini retezate de trestie pentru susținerea coardelor din
mațe de oaie și înfășurând cutia de rezonanță în piele de bou, brațele
lirei fiind lucrate tot din trestie sau dintr-un lemn curbat). Acest Hermes a
ajuns patron chiar și al hoților, dar și simbol al forței profetice (întrucât el
dirija spre oameni visele premonitorii emanate de Zeus); dar era și
simbolul planetei Mercur (grec. Hermes). Paralel, există și cultul unui
Hermes falic, care, deși secundar, pare să divulge o origine culturală
primitivă (ερμης – piatră falică); astfel, el reprezintă la un moment dat
idealul elen al efebului. Ca pereche erotică a Afroditei, simbolizează
împreună cu ea cele două principii, masculin și feminin, ale succesiunii
generațiilor. În plus, ar fi fost și zeu al vântului, de unde, după unii
interpreți, ar deriva funcția sa principală, de mesager al Olimpului. Mitul
său biografic spune că Hermes s-a născut într-o peșteră din Arcadia
(muntele Kylene) și îndată după naștere a fugit din scutece în Tessalia.
https://ro.wikipedia.org/wiki/Hermes
Marea Neagra din cauza ferocitatii popoarelor care traiau acolo, se numea
Pont Anxin (mare neospitaliera), iar dupa expeditia argonautilor, se
numea Pontul Euxin (ospitaliera).

49
Melkart sau Melicerte, este numele lui Hercule la fenicieni. Cultul acestui
zeu a fost raspandit de catre comerciantii fenicieni.
Amazoanele
Inseamna femeie fara sani. Aveau intalniri amoroase o data pe an cu
Gargareenii, locuitori de pe malul Mari Negre. Daca nasteau copii, nu
pastrau decat fetele, baieti erau ucisi. Cele mai renumite erau Thalestris,
Myrtha, Hipolyte. Au fost considerate fiicele lui Neptun.

Sfanta mucenita Eufemia

Sant putine date care vorbesc despre sfanta. Este cunoscut faptul ca ea
era fiica unui cetatean cu reputatie din Calcedon, din apropiere de
Constantinopol.
Fiind crestina, in 304 anul, pe vremea lui Diocletian a fost inchisa si
torturata, iar cele din urma, aruncata la lei, care nu au devorat-o.
Se considera ca a murit de la zgariturile unui urs sau leu, ca martira pe 16
septembrie 304. Bine credinciosi crestini au salvat trupul ei, care mai
tarziu a fost dus la Constantinopol, unde Imparatul Constantin ridica o
biserica in cinstea ei.
Moastele sfintei au ramas acolo timp de 800 de ani. Dupa venirea la
putere a iconoclastilor, traditia spune ca intr-o noapte furtunoasa,
sarcofagul a disparut si a fost gasit de catre un tanar vacar la malul mari,
in apropierea localitati Rovinj din Istria. De atunci locuitori acestei
localitati au inceput so venereze pe sfanta.
Astazi sarcofagul este asezat in biserica Sfanta Eufemia.
Despre viata mucenitei, vorbesc trei legende din asa numitul Codex
iluminat din Rovinj (Rovingo) din veac. XIV-XV. Codexul a fost scris pe
pergament cu minuscule gotice. Se presupune ca de la aceasta data sau
pastrat 20 de pagini, la care mai tarziu au fost adaugate altele mai recente
din 1640. Manuscrisul contine mai multe texte din istoria crestinismului
timpuriu si a fost intocmit pentru necesitatile locale ale enoriasilor din
Rovinj, deoarece in afara de sfanta Eufemia scrie si despre viata sfantului
mucenic Jurja (Iurie), ocrotitorul local, cat si despre sfantul mucenic Iacov.
Codexul este cel mai vechi manuscris medieval ce descrie orasul Rovinj,
exprima un entuziasm religios si sugestiv, ceea ce ii da un farmec si o
atractie aparte.
Comform spuselor istoricului croat Petar Skok, dupa navalirea popoarelor
slave in veacul V si VI, bastinasi morlahi-vlahi, de pe coasta Dalmatiei, se
refugiaza pe insulele din apropiere. Ca argumente pot fi aduse
nenumaratele toponime si denumiri romanesti: Barbat, Molat, Vlasici,
Munciel, Plai, Negrita, Cornici…

Sfintii martiri din provinciile romane sud-dunărene

De la începuturile ei, învăţătura cea nouă adusă în lume de Mântuitorul

Iisus Hristos a întâmpinat o seamă de împotriviri şi prigoane din partea

50
iudeilor şi a păgânilor. Unele din ele sunt descrise de Sfântul Luca în
cartea „Faptele Apostolilor”. Cei care primiseră noua învăţătură au avut
însă de înfruntat prigoane sau persecuţii mult mai sângeroase şi de lungă
durată din partea împăraţilor romani, care considerau creştinismul ca un
pericol pentru însăşi existenţa statului roman păgân de atunci. Trebuie să
ştim că în statul roman religia era strâns legată de viaţa politică şi socială.
Fiecare cetăţean avea obligaţia de a cinsti pe zei şi a le aduce jertfe,
lucruri pe care creştinii refuzau să le facă. Prigoanele sângeroase s-au
dezlănţuit sub împăratul Nero (54-68) şi au durat până la începutul
secolului al IV-lea, timp în care creştinismul a fost socotit ca „religie
nepermisă” (religio illicita).
Între cei mai de seamă împăraţi persecutori s-a numărat Diocleţian (284-
305), care şi-a asociat la tron pe Galeriu, care i-a şi urmat apoi pentru un
timp la conducerea imperiului. În anii 303-304 Diocleţian a dat patru edicte
împotriva creştinilor, prin care se prevedea dărâmarea lăcaşurilor de cult,
interzicerea adunărilor creştine, uciderea preoţilor şi chiar a credincioşilor,
dacă nu voiau să jertfească zeilor păgâni. Câţiva ani mai târziu a izbucnit
o nouă persecuţie sub împăratul Liciniu (307-324). Singura vină care se
putea aduce creştinilor era aceea de-a se mărturisi „ucenici” ai lui Hristos
şi dea refuza jertfirea la idoli.
Se cunosc şi pedepsele care se aplicau: bătaia cu vergi sau cu pietre,
sfâşierea trupului cu ghiare de fier sau cu cioburi ascuţite, arderea cu fier
înroşit, turnarea de plumb topit pe spate, spânzurarea cu capul în jos,
sfărâmarea picioarelor, sugrumarea, înecarea, tăierea capului cu sabia.
În cursul persecuţiei lui Diocleţian şi a lui Galeriu şi-au jertfit viaţa pentru
Hristos numeroşi strămoşi ai noştri daco-romani din provinciile romane din
dreapta Dunării. Trebuie să ştim că daco-romanii trăiau atât în dreapta cât
şi în stânga Dunării, deci pe un teritoriu foarte întins, pe care s-au şi
format poporul român şi limba română. De aceea, vom pomeni mai multe
nume de martiri daco-romani, de la sud de Dunăre, din Serbia şi Bulgaria
de azi. Numele unor martiri sunt cunoscute din „actele martirice”, care
erau scurte lucrări ce povesteau pătimirea lor, sau din aşa numitele
Martirologii, adică un fel de calendare, în care erau trecute zilele de
sărbătoare închinate martirilor şi sfinţilor.
Printre martirii daco-romani se numărau creştini aparţinând tuturor
categoriilor sociale: slujitori ai altarului – episcopi, preoţi, diaconi, citeţi;
funcţionari de stat, negustori, ţărani, bărbaţi şi femei. Ei au pătimit mai
ales în cetăţile (oraşele) de pe malul drept al Dunării, în provinciile
Pannonia Inferior, Moesia Superior, Dacia Ripensis, Moe-sia Inferior, în
care locuiau daco-romani, strămoşii noştri.
În oraşul Sirmium (azi Mitroviţa, lângă Belgrad), au fost condamnaţi la
moarte, din ordinul lui Probus, guvernatorul provinciei Pannonia Inferior,
preotul Montanus şi soţia sa Maxima, înecaţi în râul Sava, la 26 martie
304, apoi episcopul Irineu, decapitat, şi diaconul său Dimitrie, străpuns cu
suliţa, la 6 şi 9 aprilie 304. în aceeaşi zi cu Dimitrie, au mai pătimit, tot în
Sirmium, mai multe tinere, iar în 20 iulie un credincios cu numele

51
Secundus. Tot aici şi-a dat viaţa pentru Hristos, într-o zi de 25 decembrie,
poate în acelaşi an 304, tânăra Anastasia, în cinstea căreia sora, cu
acelaşi nume, a împăratului Constantin cel Mare, a zidit o biserică în
Roma; în anul 458, moaştele i-au fost aşezate în biserica cu hramul Sfinţi
daco-români şi români Sfânta Anastasia din Constantinopol.
Sfântul IRINEU episcopul şi diaconul său, DIMITRIE
La numai câteva zile după pătimirea preotului Montanus şi a soţiei sale
Maxima, Martirologiile înscriu numele unui tânăr episcop, Irineu din
Sirmium (azi Mitroviţa), oraş din provincial romana Pannonia Inferior,
locuită pe atunci de daco-romani, precum şi de traci romanizaţi. Din Actul
său martiric, scris în limba latină, aflăm că a fost judecat şi condamnat la
moarte de acelaşi guvernator al provinciei Probus, care condamnase şi pe
soţii Montanus şi Maxima. Acest act martiric arată că Irineu era episcopul
Bisericii din Sirmium, că era căsătorit şi avea copii mici, deci era un ierarh
tânăr (pe atunci, episcopii puteau fi căsătoriţi sau necăsătoriţi).
Pentru credinţa sa în Hristos, ca şi pentru slujba pe care o avea, a fost
arestat şi dus înaintea lui Probus. Poruncindu-i să jertfească zeilor, tânărul
episcop a răspuns: „Cel ce jertfeşte zeilor şi nu lui Dumnezeu, să se
piardă” (Ieşire 22, 20). Stăruind în refuzul său, Probus a poruncit să fie
pus la chinuri. Venind părinţii şi soţia lui şi văzând cât de mult era chinuit,
îl sfătuiau să se supună poruncii împăratului. Acelaşi lucru îl făceau şi
copiii săi care îl rugau: „Ai milă de tine şi de noi, tată”, iar ceilalţi cunoscuţi,
care erau de faţă, cu lacrimi şi suspine îi ziceau: „Fie-ţi milă de floarea
tinereţii tale!” Dar el le-a răspuns prin cuvintele lui Hristos Domnul: „De cel
ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el
înaintea Tatălui Meu ,Care este în ceruri” (Matei 10,33). La acest răspuns,
Probus a poruncit să fie dus cu pază la închisoare, unde a fost ţinut mai
multe zile şi supus la felurite chinuri.
După un oarecare timp, episcopul Irineu a fost adus în faţa lui Probus, la
miezul nopţii. I s-a propus din nou să jertfească, spre a fi scutit de chinuri.
Dar fericitul Irineu i-a răspuns: „Am pe Dumnezeu, Căruia am învăţat să
mă închin din copilărie. Lui mă închin, Celui ce mă întăreşte şi Lui îi aduc
jertfă, iar zeilor făcuţi de mâini omeneşti nu pot să mă închin”. Atunci
Probus a încercat să-l înduplece să jertfească măcar pentru copiii săi,
pentru a nu-i lăsa orfani. Nici cu aceasta n-a reuşit să-l abată din calea pe
care a pornit, căci i-a răspuns: „Copiii mei au acelaşi Dumnezeu pe care-L
am şi eu, Care poate să-i mântuie: tu, însă, fă ce ţi s-a poruncit”.
În cele din urmă, Probus a dat sentinţa de condamnare, ca să fie aruncat
în râul Sava, afluent al Dunării. Spre uimirea lui Probus, blândul dar
neînfricatul episcop l-a rugat să fie ucis cu sabia ca să cunoască toţi „în ce
fel s-au deprins creştinii să dispreţuiască moartea pentru credinţa lor în
Dumnezeu”. Guvernatorul i-a îndeplinit această ultimă rugăminte, lucru pe
care Irineu l-a socotit ca o biruinţă, mulţumind lui Dumnezeu. Dus la locul
de osândă, s-a rugat din nou zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, Care ai
binevoit să pătimeşti pentru mântuirea lumii, fă să se deschidă cerurile
Tale, ca îngerii să primească sufletul robului Tău Irineu, cel ce moare

52
pentru numele Tău şi pentru poporul Tău, care sporeşte în Biserica Ta
universală din Sirmium. îţi cer şi mă rog milostivirii Tale să mă primeşti şi
pe mine şi să binevoieşti a-i întări şi pe aceştia în credinţa Ta”. Şi astfel a
fost tăiat cu sabia de ostaşi şi aruncat în râul Sava, în ziua de 6 aprilie,
anul 304.
Anumite Martirologii arată că, după câteva zile, la 9 aprilie 304, a fost ucis
cu suliţa tânărul Dimitrie, diaconul episcopului Irineu. Moaştele lui au
primit curând darul unor vindecări minunate de boli şi neputinţe. După mai
bine de un veac, când creştinismul dobândise libertate deplină şi se
întărise în tot imperiul, prefectul Leonţiu al Illiricului a zidit în cinstea lui
două biserici, una în Tesalonic, în care i-a aşezat moaştele, în ziua de 26
octombrie 413, alta în Sirmium, oraş pe care slavii l-au numit, mai târziu,
Mitroviţa, după numele său. Unii istorici socotesc că Sfântul Dimitrie sau
Dumitru pe care noi, ortodocşii, îl sărbătorim la 26 octombrie, nu este altul
decât diaconul Dimitrie din Sirmium. Prăznuirea lui la 26 octombrie s-ar
datora faptului că, în acea zi, i-au fost aşezate moaştele în biserica din
Tesalonic.
În apropiere de Sirmium lucrau mai mulţi cioplitori şi sculptori în marmură,
conduşi de cinci neîntrecuţi meşteri creştini, cu numele Claudius,
Castorius, Nicostratus, Sempronianus şi Simplicius. Primii patru fuseseră
botezaţi de episcopul Chirii al Antiohiei, surghiunit în aceste ţinuturi,
împreună cu alţi 600 de muncitori – dintre care cei mai mulţi erau păgâni –
ei executau felurite statui şi alte lucrări în marmură pentru un strălucit
palat al împăratului Diocleţian din cetatea Salonae (azi Split, în Croaţia, pe
ţărmurile Mării Adriatice).
Cioplitorii şi sculptorii păgâni au înştiinţat pe împărat că acei cinci meşteri
creştini au refuzat să lucreze statuia lui Asclepios, zeul medicinei,
instigând împotriva lor mulţime mare de păgâni. Te-mându-se de o
răscoală, împăratul a poruncit ca toţi cinci să fie închişi de vii în sicrie de
plumb şi aruncaţi în râul Sava. Şi astfel, şi-au dăruit viaţa lui Hristos cu
sufletul curat, primind cununile muceniciei. Un creştin cu numele Nicodim
a scos în ascuns sicriele din apă şi le-a îngropat după cuviinţă ca pe nişte
odoare de mare preţ. Episcopul Chirii al Antiohiei, care botezase pe patru
din ei şi era acum în temniţa din Sirmium, a murit de supărare, auzind de
sfârşitul fiilor săi duhovniceşti. Cinstita lor pomenire se făcea în ziua de 9
noiembrie.
În localitatea Cibalae (Cibales), în apropiere de Sirmium, au primit
moartea pentru Hristos mai mulţi slujitori ai altarului, între care preotul
Romulus, diaconul Silvanus (Silvan), diaconul Donatus (Donat) şi fratele
său Venust. Tuturor li s-a tăiat capul cu sabia în ziua de 21 august, anul
304, aşadar în timpul lui Diocleţian, pentru că au mărturisit că sunt creştini
şi au refuzat să aducă jertfe zeilor păgâni.
Câţiva ani mai târziu, sub împăratul Liciniu, într-o zi de 13 ianuarie, au fost
martirizaţi în Singidunum (Belgradul de azi, pe atunci în provincia Moesia
Superior), diaconul Ermil şi temnicerul Stratonic. Fiind dus în faţa
împăratului, Ermil a recunoscut că este creştin şi diacon. Răspunzând cu

53
necuviinţă la propunerile care i s-au făcut de a se lepăda de credinţa
creştină, împăratul a poruncit să fie bătut peste faţă cu un bici de metal,
apoi ţinut trei zile în închisoare, scos şi bătut din nou cu multă cruzime,
apoi aruncat iarăşi în temniţă. Aici a fost îngrijit cu dragoste de temnicerul
Stratonic care era creştin, dar neştiut de nimeni. Dar el a fost pârât de un
soldat împăratului şi supus el însuşi la chinuri, după care au fost
întemniţaţi amândoi. Toate încercările împăratului de a-i abate de la
credinţa lor au rămas zadarnice.
Atunci împăratul a poruncit să fie spânzuraţi de un copac, iar trupurile lor
ciopârţite cu cuţitele şi apoi aruncate în Dunăre. Şi astfel s-au mutat
amândoi la viaţa cea netrecătoare, primind cununile muceniciei, ca nişte
adevăraţi mărturisitori ai lui Hristos. După trei zile trupurile lor au fost
găsite, scoase la mal şi îngropate după cuviinţă. De atunci ei sunt trecuţi
între sfinţi, pomenirea lor făcându-se în fiecare an la 13 aprilie, zi în care
„s-au născut din nou” pentru Hristos.
În provincia Dacia Ripensis a pătimit ca martir bunul creştin Hermes din
cetatea Bononia (azi Vidin, în Bulgaria), prin tăierea capului cu sabia, în
cetatea Novae (azi oraşul Sviştov), pe atunci în provincia Moesia Inferior,
şi-a dat viaţa pentru Hristos sclavul Lupus (Lup), străpuns de ascuţişul
săbiei la 23 august 304, deci în vremea împăratului Diocleţian. De atunci a
fost cinstit după cuviinţă în Novae, iar mai târziu în toată Biserica
răsăriteană.
Numărul martirilor din provinciile dunărene este, însă, mult mai mare, dar
numele lor ne-au rămas necunoscute. Prin viaţa şi mai ales prin pătimirea
lor, aceşti martiri de la începutul secolului al IV-lea, cei mai mulţi cu nume
romane, ceea ce arată că erau dacoromani, pun în lumină nu numai
vechimea creştinismului românesc, dar mai cu seamă strălucirea sufletului
lor, împodobit cu cea mai aleasă dragoste faţă de Hristos Mântuitorul.
Sfântul Apostol Carp a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, următor şi
slujitor al Sfântului Apostol Pavel, fiindcă ducea scrisorile lui la cei ce le
trimitea. Şi nevoindu-se împreună cu dânsul multă vreme în
propovăduirea cuvântului lui Hristos, a suferit multe ispite; apoi a fost pus
de dânsul episcop în Veria Traciei. El s-a mai ostenit cu propovăduirea
cuvântului şi în Crit, unde a primit în casa sa pe Sfântul Dionisie
Areopagitul şi a văzut în vedenie pe Domnul arătându-i-se lui, pe când se
ruga, ca să pedepsească pe cei doi păcătoşi; şi 1-a auzit pe Acela,
zicându-i: „Mai bate-mă pe mine, căci sunt gata să mă răstignesc iarăşi,
pentru mântuirea omenească”.
Sfântul Dionisie mai mărturiseşte de Sfântul Carp şi aceasta, că nu
începea a săvârşi Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine, până ce nu
vedea arătându-i-se lui din cer vreo vedenie dumnezeiască. Şi fiind
arhiereu în Veria, pe mulţi elini i-a întors de la închinarea de idoli la
Hristos Dumnezeu, şi pe iudei mustrându-i, i-a învăţat să creadă că
Hristos Cel răstignit de dânşii este Dumnezeu adevărat şi Făcătorul
tuturor. După aceea a fost ucis cu sălbăticie şi cu nemilostivire de ceilalţi
iudei ce nu crezuseră, dându-şi sfântul său suflet în mâinile Domnului. Iar

54
cinstitele lui moaşte s-au pus în aceeaşi cetate, de bărbaţi credincioşi şi
temători de Dumnezeu; şi multe tămăduiri se dau acolo bolnavilor, întru
slava lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Sursa
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu – Sfinti daco-romani si romani
https://doxologia.ro/viata-sfant/viata-sfantului-apostol-carp

Uciderea ultimului urmas al dinastiei Obrenovici

George Hristici (arman), nascut in Samokova (Bulgaria), intemeietorul

familiei de boieri Hristić si commandant in armata dinastiei Karagiorgievici.
Artemiza Hristici, ibovnica regelui Milan Obrenovici, la nascut pe George,
care official nu era recunoscut de familia regala. Sa nascut in familia de
bogatani Ioanides (Ioanidu). A fost casatorita cu Milan Hristić, secretarul
misiuni Regatului Serbiei la Tarigrad. Milan era nepotul lui George Hrstici,
amintit mai sus.
Din familia de boieri Hrstici mai poate fi amintit si Nikola Hrstici (Sremska
Mitrovica, 10 august 1818-Belgrad, 26 noiembrie 1911), om politic,
ministru si presedinte de guvern.
Cum a murit regele Alexandru si regina Draga Obrenovici
Uciderea regelui Alexandru si al reginei Draga sa intamplat in acelasi
palat boieresc, din care a fost alungat regale Alexandru din dinastia
Karađorđević. Palatul a fost cumparat de catre Alexandru Karagiorgevici
in 1842 de la Stojan Simić (posibil de origine armana), cel mai bogat om
de afacere din Serbia la vremea aceea.
Palatul a fost in permanenta un loc de intalnire al boierilor si oamenilor de
afaceri. Pe timpul regelui Milan Obrenovic, imobilul era folosit pentru
festivitati si petreceri.
Primul invitat a fost printul Rudolf, fiul Imparatului Franz Joseph cu sotia
sa principesa Stefania.
Din intamplare, asasinarea regelui si al reginei sa intamplat in aceiasi zi
ca si in anul 1868, cand la Košutnjak a fost omorat cneazul Mihailo
Obrenović, fiul lui Miloš, intemeietorul dinastiei.
Asemeni precum a fost inlaturat Mihailo, a fost inlaturat si Alexandru. In
ambele cazuri au fost implicati membri dinastiei Karađorđević.
Prin moartea regelui Alexandru sa stins si dinastia Obrenović. A ramas
mostenitor doar George Hristici, fiul nelegitim al regelui Milan cu Artemiza
Hristić.
Primul strain care a flat despre uciderea cuplului regal, a fost Konstantin
Dumba (arman), trimisul Austro-Ungar la Belgrad.
Atentatul a fost intreprins de colonelul Aleksandru Mašin, unul dintre
ofiterii care au pus la cale uciderea cuplului regal. Se considera ca aceast
complot a fost pus la cale de catre cca 200 de ofiteri de rang inalt, multi
dintre acestia urmand ca in anul 1911 sa formeze o organizatie secreta
numita Crna Ruka (Mana Neagra). Unul dintre organizatori a fost si
cutovlahul Petar Misici (Rajac, 1863-Viena 29 mai 1921), general in

55
armata sarba
Este cunoscut faptul ca regale si regina au fost ucisi in mod foarte crud de
catre conspiratori si in aceasi zi a fost ucis si presedintele guvernului
Cincar-Marković, ministrul aparari Milovan Pavlović, precum si frati reginei
Draga – sublocotonentii Nikola si Nikodije Lunjevici.
Regele avea varsta de 27 de ani, iar regina 39.
Dupa atentat, multe speculatii si zvonuri au iesit in vileag, mai ales din
partea protivnicilor lui Alexandru, precum ca mama sa Natalia era
rusoaica, iar tatal sau regale Milan, roman. Ca Milan a fost fiul lui Maria
Katargi facut cu un roman pe nume Raznovan.
Sa mai speculat ca regina Draga ar fi fost spioana pusa de rusi, pentru a
controla dinastia austrofila Karagiorgevici…

Urme feniciene din Dacia

Fenicia a fost una dintre cele mai vechi civilizații ale Orientului Mijlociu, a
carei teritoriu ocupa centrul si nordul Canaanului, inclusiv teritoriul de-a
lungul costei Libanului și Siriei și nordul Israelului din zilele noastre.
Cultura feniciană era o cultură maritima care s-a răspândit de-a lungul
Mării Mediterane, unde au intocmit colonii, între anii 1200 î.Hr. si 300 î.Hr.
Comform spuselor autorului Al. Papadopol Calimah, in cartea intitulata
“SCRIERI VECHI PIERDUTE ATINGATOARE DE DACIA”, autorul antic
pe nume Laetus, in lucrarea sa Istoria Fenicienilor, aminteste de Suidas,
zicand că Zamolxe, despre care autorii greci spun că era get, trac, scit şi a
cărui personalitate este atât de însemnată în istoria dacilor, venise la geţi
din Fenicia.
Este dar vederat că Laetus trata în scrierea sa despre expediţiile şi
exploraţiunile fenicienilor în Dacia, unde chiar astăzi se găsesc vestigii ale
acelei epoci de bronz, care număra o vechime de vreo zece secole î.Hr.
Strabon şi Dion Crisostomul, istoricul Daciei, ne spun că civilizaţia Dacilor
se datora unui Deceneu, mag sau vrăjitor, care adusese dacilor un alfabet
din Egipt. Acesta i-a iniţiat pe daci în diversele ramuri ale filozofiei, i-a
înzestrat cu o literatură, le-a dat legi scrise: leges conscriptas.
Arme şi vase sacre feniciene s-au găsit pe teritoriul Daciei în Transilvania;
ornamente cu pasărea Ibis s-au aflat în preajma Buzăului. Aşadar, cu mii
de ani î.Hr., fenicienii nu numai ca au pătruns la Dunăre şi în Carpaţi, dar
au adus cu dânşii în Dacia până şi atributele cultului semitic. Chiar cuvinte
feniciene se păstrează şi astăzi în limba noastră. Acestea ne dovedesc,
cât de importante erau pentru noi scrierile istorice ale lui Laetus.
Dupa spusele legendei, lui Cadmus (urias), tatal sau Agenor era rege al
Feniciei, iar Cadmus plecând în căutarea surorii sale Europa, fondează
Beoţia (regiune a Greciei antice). Cuvântul beoţia provine de la grecescul
boos-voos-vus, adică bou sau taur, simbol al lui Baal (Bel-Val-Mol). Tot în
această legendă apare şi şarpele lui Marte (Apoc.2,13). Zeiţa Minerva
transformă dinţii acestui şarpe în giganţi, care deşi fraţi, se omoară între
ei, ne mai rămânând decât cinci la număr numiţi Sparţi. Aceştia la rândul

56
lor devin fondatorii famililor nobile tebane, fiind totodată şi camarazii lui
Cadmus.
Cadmus se căsătoreşte cu Harmonia fiica lui Marte sau Joe, a cărei nume
este atât de asemănător cu muntele Hermon, pe care Semyaza şi tovarăşi
săi s-au jurat să se împreune cu fiicele oamenilor (vezi cartea lui Enoh).
Din acest amor se naste Ilyrus, intemeietorul poporului Ilir.
Pe vremea lui Avram, Domnul îi spune acestuia (Geneza 15.18-19):
„Seminţiei tale dau ţara aceasta, de la râul Egiptului, până la râul cel
mare, râul Eufrat şi anume, ţara cheniţilor, a cheniziţilor, a
CADMONIŢILOR, a hetiţilor, a fereziţilor, a refaimiţilor (lui Og), a
amoriţilor”…

Veles sau Volos – zeul slavilor

Veles (chirilică: Велес; poloneză: Weles; cehă: Veles; slavonă veche:

Велесъ) cunoscut și ca Volos (rusă: Волос) (listat ca sfânt creștin în
textele rusești vechi) este una dintre principalele zeități din mitologia
slavă. Era considerată ca fiind forța supranaturală a pământului, a apei și
a lumii de dincolo, asociată cu dragonii, bovinele, magia, muzicienii,
sănătatea și înșelătoria. Etimologia numelui Velez nu este tocmai clară
(Wikipedia).
Volos provine de la cuvantul vol – vo ceea ce inseamna bou (taur), care
este unul dintre simbolurile de baza ale zeului antic Bal-Baal-Vol-Moloh
sau Hermes, Armis la popoarele geto-tracice.
https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/07/sarmisegetuzadenumire-
simbolica-marcul-viteazul/
Indeletnicirile zeului Veles-Volos, sant aceleasi indeletniciri (de magie) cu
cele ale zeului Hermes la greci si Loki, la popoarele nordice.
https://sh.wikipedia.org/wiki/Veles_(mitologija)
Veles a fost ocrotitorul pastorilor iar culrul acestui zeu sa mentinut cel mai
mult la triburile slave din balcani si carpati.
Autorul ceh Tradleček in veacul al 15-lea aminteste de demonul cu aceiasi
denumire de Veles care mai inseamna si “vrag” (drac) si “zmaj” (zmeu).
Dupa crestinarea slavilor, Veles a fost identificat ca zeu subteran si zmeu
(diavol). Partile lui positive au fost associate cu sfinti crestini, sfantul Blaj
versus sfantul Vlah.
https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2009/08/23/sfantul-vlahul-sinasterea-
crestinismului/

Voievozi care au domnit succesiv în Muntenia și Moldova

Mihai Viteazul (1558 – 1601)

În timpul domniei lui Mihai Viteazul la 27 mai 1600, s-a realizat pentru
prima dată unirea politică a celor trei țări românești cu un singur
conducător. Mihai Viteazul se întituleaza într-un hristov emis la 27 mai
„Domn al Țării Românești, Ardealului și Moldovei” și îșii confectiona bine

57
cunoscuta pecete pe care figurează cele 3 țări române surori.
Fiind simultan domnitor în Ţara Românească (1593 – 1601), Transilvania
(1599 – 1600) şi Moldova (1600), Mihai Viteazul a realizat pentru prima
dată unirea unui teritoriu apropiat ca întindere de cel al României de
astăzi, fiind perceput de mulţi români ca unul dintre cei mai importanţi eroi
naţionali.
Dupa domnia lui Mihai Viteazul, in tarile romanesti Muntenia si Moldova,
au domnit succesiv mai multi domnitori, pana la Alexandru Ioan Cuza,
primul domnitor al Principatelor Unite și al statului național România.
Acest fapt istoric dovedeste cat de mare a fost impactul primei uniri. Timp
de 259 de ani, de la anul 1600-1859, pe tronul Munteniei si al Moldovei,
21 de domnitori vor domni succesiv in ambele principate.
Radu Mihnea (n. 1574 – d. 1626) a fost domn al Țării Românești:
noiembrie 1601 – martie 1602, aprilie 1611 – mai 1611, 12
septembrie1611 – august 1616, august 1620 – august 1623 și al
Moldovei: 24 iulie 1616 – 9 februarie 1619 și 4 august 1623 – 20 ianuarie
1626.
Alexandru Iliaș (? – 1666) a fost domn al Țării Românești (septembrie
1616 – mai 1618) și al Moldovei, în mai multe rânduri: 10 septembrie1620
– octombrie 1621 și 5 decembrie 1631 – aprilie 1633. Tatăl său, Ilie, era
fiul lui Alexandru Lăpușneanu. Iliaș Alexandru a fost fiul său.
Simion Movilă (n. ? – d. 14/24 septembrie 1607), a fost domnitor al Țării
Românești(octombrie 1600 – 3 iulie 1601; august 1601 – august 1602), și
al Moldovei (10 iulie 1606 – 24 septembrie 1607).
Alexandru Coconul (14 august 1611 – 26 iunie1632, Constantinopol) a
fost domn în Țara Românească (14 august 1623 – 3 noiembrie 1627) și
în Principatul Moldovei (înainte de jumătatea lunii iunie 1629 – 29 aprilie
1630). Deoarece era foarte tânăr la începutul domniei sale, a fost poreclit
„Coconul”.
Constantin Șerban (numit și Cârnul) a fost domn al Țării Românești și al
Moldovei. Prima domnie în Țara Românească a avut loc între 19 aprilie
1654 – 26 ianuarie 1658, iar a doua domnie în lunile mai și iunie 1660 [2].
Prima sa domnie în Moldova a fost în octombrie – noiembrie 1659, iar a
doua între 31 ianuarie – februarie 1661
Gheorghe Ghica (3 martie 1600 – 2 noiembrie1664, Constantinopole), a
fost domn al Moldoveidin 3/13 martie 1658 până în 2 noiembrie 1659 și al
Țării Românești din 20 noiembrie 1659 până în 1 septembrie 1660.
Gheorghe Duca (cca. 1620 – 31 martie 1685) a fost domn al Moldovei de
trei ori: septembrie 1665 – mai 1666; noiembrie 1668 – 10 august 1672;
noiembrie 1678 – 25 decembrie 1683 și al Țării Românești:
noiembrie/decembrie 1674 – 29 noiembrie 1678. În 1680, turcii îl numesc
hatman al Ucrainei.
Nicolae Mavrocordat (n. 3 mai 1680, Constantinopol – d. 3 septembrie
1730, București) a fost domnul Moldovei de două ori: 17 noiembrie 1709 –
noiembrie 1710 și 1711 – 5 ianuarie 1716 și al Țării Românești, tot de
două ori: 21 ianuarie 1716 – 25 noiembrie 1716 și martie 1719 – 3

58
septembrie 1730.
Ioan A. Mavrocordat, (n. 23 iulie 1684, Constantinopol – d. 23 noiembrie
1719, București) a fost caimacam în Moldova (7 octombrie 1711 – 16
noiembrie 1711) și domn în Țara Românească (2 decembrie 1716 – 6
martie1719).
Constantin Mavrocordat (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23
noiembrie 1769, Iași) a fost domn al Țării Românești și al Moldovei.
În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 – octombrie
1730; 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 –
septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 – 7
septembrie 1758 și 11 iunie 1761 – martie 1763 și în Moldova de patru
ori: 16 aprilie 1733 – 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 – 29 iunie
1743; aprilie 1748 – 31 august 1749 și 29 iunie 1769 – 23 noiembrie
1769.
Grigore al II-lea Ghica (n. 1695, Constantinopole – d. 23 august 1752,
București) a fost domn al Moldovei de patru ori: 26 septembrie 1726 – 5
aprilie 1733, 16 noiembrie1735 – 3 septembrie 1739, octombrie 1739 – 13
septembrie 1741 și mai 1747 – aprilie 1748 și al Țării Românești de două
ori: 5 aprilie 1733 – 16 noiembrie 1735 și aprilie 1748 – 23 august 1752.
Matei Ghica (1728 – 8 februarie 1756) a fost domn al Țării Românești: 11
septembrie(firmanul de numire) 1752 – 22 iunie 1753 și al Moldovei: 22
iunie 1753 – 8 februarie 1756.
Constantin Racoviță (cca. 1699 – 28 ianuarie1764), a fost domn în
Moldova: 31 august 1749- 3 iulie 1753 și c. 29 februarie 1756 – 14
martie1757 și în Țara Românească: iulie 1753 – 28 februarie 1756 și 9
martie 1763 – 28 ianuarie/8 februarie 1764.
Scarlat Ghica a fost domn al Moldovei (2 martie 1757 – 7 august 1758) și
de două ori al Țării Românești (august 1758 – 5 iunie 1761 și 18 august
1765 – 2 decembrie1766).
Grigore al III-lea Ghica, sau Grigore al III-lea Alexandru Ghica (1724 – 12
octombrie 1777), a fost domn al Moldovei de două ori: 18 martie1764 – 23
ianuarie 1767 și septembrie 1774 – 1 octombrie 1777 și al Țării
Românești: 17 octombrie 1768 – 5 noiembrie 1769
Manole Giani Ruset (1715 – 8 martie 1794) a fost un domn fanariot în
Țara Românească: mai1770 – octombrie 1771 și în Moldova: 11 mai1788
– octombrie 1788.
Alexandru Vodă Ipsilanti (cca. 1725 – 13 ianuarie 1807) a fost domn în
Țara Românească: 15 septembrie 1774 -februarie1782 și august 1796 –
decembrie 1797 și în Moldova: decembrie 1786 – 19 aprilie 1788.
Mihail „Draco” Suțu (cca. 1729/1730 – 1803, Constantinopol), a fost domn
în Țara Românească de trei ori: 5/17 iulie 1783 (sosirea firmanului de
numire la București) – 26 martie/6 aprilie 1786, martie 1791 – 30
decembrie1792/10 ianuarie 1793, 7/9 octombrie 1801 – 10/22 mai 1802 si
in Moldova: 30 decembrie1792/10 ianuarie 1793, – 25 aprilie/6 mai 1795.
Alexandru Moruzi (n. 1750 – d. 1816) a fost domn în Moldova: martie
1792 – ianuarie 1793, 4 octombrie 1802 – august 1806 și 17

59
octombrie1806 – 19 martie 1807 și în Țara Românească: ianuarie 1793 –
august 1796 și martie 1799 – octombrie 1801.
Alexandru „Draco” Sutu (n. 1758, Constantinopol – d. 18 ianuarie (sau 19
ianuarie) 1821, București), a fost un domn al Moldovei, caimacam si
domn al Tării Românești.
Constantin Ipsilanti (n. 1760, Constantinopol, Imperiul Otoman – d. 24
iunie 1816, Kiev, Imperiul Rus) a fost domn în Moldova: 8 martie1799 – 4
iulie 1801, octombrie 1806 – noiembrie1806 si în Tara Românească: 1
septembrie1802 – august 1806. A mai fost administrator al Tării
Românesti sub ocupatia rusească: 27 decembrie 1806 – 31 mai 1807 si
8-28 august1807.

Zeul Armis – Hermes si legatura intre popoarele balcanice

Sarbi-mezi, bosnieci-iliri
Tracii care il venereaza pe zeul Hermes-Armis
In reproducerea textului papal „De Europa” – Papa Pio al II-lea din anul
1453, sta scris:
„ …Popoarele descrise: panoni, gepizi si daci, ungari, dalmati, iliri numiti
bosnieci, tribali sau mezi uneori sarbi, dar uneori numiti rasciani si greci,
amantini (https://en.wikipedia.org/wiki/Amantini), huni, goti, busatori numiti
parvi (date inexistente) si bructeri, alani, longobarzi, okeni (date
inexistente) si sute de alte popoare.“
„ …dei popoli descritti nell’opera: pannoni, gepidi e daci, ungari, dalmati,
illiri detti bosniaci, triballi o mesi detti a volte serbi a volte rasciani, i geci,
gli amantini, gli unni, i goti, i bussatori detti parvi, i bructeri, gli alani, i
longobardi e gli oqueni e cento altri ancora. “
Sursa: http://srbski.weebly.com/srbi-svi-i-svuda/pio-ii
Cum a luat nastere poporul mezilor (sarbi), de origine iraniana?
https://ro.wikipedia.org/wiki/Mezi
…”Regele Egeu s-a întors la Atena, unde s-a căsătorit cu vrăjitoarea
Medea” (https://ro.wikipedia.org/wiki/Egeu).
Dupa mitologia greaca, Medeea, zboară cu un car tras de balauri înaripaţi
până la Atena unde se căsătoreşte cu regele Egeu si da nastere lui
Medos. Acesta va făuri marele regat al Mezilor, ocupat şi distrus de
împăratul Cyrus al perşilor (50 î.Hr.).
In schimb se pare ca Medea era deja insarcinata cu Iason cand sa
casatorit cu regale atenian Egeu (https://en.wikipedia.org/wiki/Medus).
Dar cine este Iason?
Iason este nimeni altul decat nepotul zeului Hermes-Armis, fiind
considerat si fondatorul capitalei Ljubljana din Slovenia
(https://en.wikipedia.org/wiki/Jason).
Cum a luat nastere poporul ilir (bosnieci)?
https://ro.wikipedia.org/wiki/Iliri
În mitologia greacă, Illyrus ar fi fost fiul lui Cadmus și Harmonia și ar fi
domnit în Iliria; fiii săi ar fi dat apoi nume unor dintre numeroasele triburi

60
considerate ilire (în jur de 100 de triburi: autariați, iapozi, liburni, dasariți
etc.), aflate în teritoriul dintre Epir și râul Drava, Marea Adriatică și
triburile tracice din Balcani. Teritoriul din urmă corespunde cu aproximație
Albaniei actuale și fostei Iugoslavii.
Dar cine este Cadmus?
Cadmus este de origine amorit-fenician si urias, precum si fratele Europei,
dupa care a primit si continentul nostru numele de Europa!
In cartea mea intitulata “Urmasii lui Ham, fiul blestemat al lui Noe”, sunt
relatate mai multe detalii in privinta lui Cadmus si nu numai
(https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/17/urmasii-lui-ham-
fiulblestemat-
al-lui-noe-actualizat/).
Pe de alta parte si blazoanele familiilor de nobili din Bosnia-Hertegovina,
Dalmatia, roatia, Macedonia, Bulgaria, Slovenia, Serbia, Iliria, Raska…
specifica deasemenea originea ilirica a acestora.
Descarca fisierul PDF: http://www.fileshare.ro/e3172685277
Traci il venereaza pe Hermes-Armis
Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro/cine-erau-tracii-cei-din-care-setrageau-
dacii/
“De origine indo-europeană, tracii se împărțeau în două ramuri: cea
nordică(din stânga Dunării) și cea sudică(din dreapta Dunării). Ei ocupau
o suprafață enormă: de la Marea Egee și vestul Asiei Mici până în
mlaștinile Pripetului(Belarus) și de la cadrilaterul Boemiei(Cehia) până
dincolo de Nistru. Dacă și pe cimmerieni îi considerăm traci, lucru ce pare
destul de plauzibil, atunci limita lor estică trebuie întinsă dincolo de Marea
Azov, astfel încât suprafața locuită de traci cuprindea și tot țărmul nordic
al Mării Negre. Tracii erau împărțiți în numroase triburi care se luptau între
ele. De aceea tracii nu s-au putut uni în fața inamicilor comuni: perși,
macedoneni sau romani. Printre neamurile cele mai importante trebuie să
îi cităm pe odrizi care locuiau la sud de munții Balcani, în regiunea
cuprinsă între țărmul Mării Negre și râul Hebrus(Marița de azi). Ei au
ajuns în secolul V î.Hr. sub regele lor Sitalkes, să întemeieze un stat
puternic cu o armată numeroasă care i-a ajutat chiar pe atenieni în
războaiele lor.
Singurii zei pe care îi cinstesc sunt Ares, Dionysos şi Artemis. Dar regii
lor, fără ceilalți cetățeni, cinstesc dintre zei îndeosebi pe Hermes și jură
numai pe el, susținând că se trag din acesta.
…Iată cum se fac înmormântările oamenilor bogați. Expun timp de trei zile
cadavrul; apoi jertfesc tot felul de animale și, după un mare ospăț, înainte
de care îl jelesc, îl înmormântează pe răposat, fie arzându-l, fie
îngropându-l. Ei ridică apoi o movilă și statornicesc felurite întreceri, la
care răsplățile cele mai însemnate se dau luptelor în doi – cum este și
firesc acest lucru. Așa se fac înmormântările tracilor”.
Sursa:
https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/07/sarmisegetuzadenumire-
simbolica-marcul-viteazul/

61
Zeul soarelui

Cultul solar este cel mai raspandit cult de pe toata suprafata pamântului,
fiind intalnit la o multime de popoare antice, din cele mai stravechi timpuri.
Lista zeitatilor solare este aproape interminabila (click aici pentru
vizualizare), dar in acest articol ma voi rezuma la cultul solar intalnit la
geto-daci.
Un exemplu bun eate altarul „soarele de andezit” de la Sarmisegetuza,
care are un diametru de 7,1 m, lucrat din placi de andezit si in centru are
un disc de 1,5 m diametri. Pe acest loc se aduceau ofrande si se realizau
sacrificii si rituale funerare. Ritualrile acestui cult urano-solar prevad
inafara de sacrificii animale si sacrificii umane, chiar copii si femei
sfartecati de sulite, arsi sau injunghiati.
Pe ,,Altarul de Andezit” se presupune ca s-au adus sacrificii eroului
civilizator Zamolxe (Za-Mol-xe), care cel mai probabil ca post-mortem a
fost zeificat. Zamolxe, a fost pe pamant, reprezentantul zeului Armis, zeu
a carui nume codificat poarta capitala geto-daciei Sarmisegetuza (SArmis-
e-getuza), despre care am explicat intr-un articol anterior!
S – este simbolul sarpelui, zeul – Armis, e – este, getuza – get. Get
inseamna cel vechi, cel batran. Deci, mai pe intelesul tuturor: Armis
sarpele cel vechi!
Asi vrea in schimb ca in acest articol sa vorbesc despre cetatea dacica
Arkaim, descoperita in in munti Urali in anul 1987, de catre arheologi rusi.
Sapaturile arheologice au scos la iveala o structura bazată pe cercuri
concentrice, cu scop ritualic, identic cultului solar, descoperit peste tot în
lume, de la Sarmizegetusa, pana la celalalt capat de lume, Africa,
America, Australia..etc. La prima datare, oraşul Arkaim s-a dovedit a fi deo
vârstă cu Egiptul şi Babilonul.
Arheologul rus, Vadim Cernobrovi a fost coplesit de înfatisarea cetati
solare: “Un zbor deasupra Arkaimului cu elicopterul îţi lasă o impresie
incredibilă. Uriaşele cercuri concentrice din vale sunt perfect vizibile.
Oraşul şi împrejurimile sunt înscrise în aceste cercuri…”
Daca urmarim cu atentie filmul de mai jos, ne putem da seama ca aceasta
cetate ciudata, seamana perfect cu o schita enorma a unui generator
magnetic, la care putem deosebi un rotor circular in mijloc si un stator
circular pe exterior! Nu cred ca exagerez, daca compar aceasta cetate si
cu o enorma farfurie zburatoare, identica ce cele din filmele SF!

Zidovar cetatea uriasilor

Inca de acu cca 12 ani in urma, cand impreuna cu tatal meu, am vizitat
situl arheologic de langa satul Oresac (la cca 20 de km de Varset), mi sa
parut oarecum ciudata aceasta denumire de Zidovar (Jidovar).
Situl a fost descoperit prima data de catre distinsul arheolog si istoric sarb
de origine aromana, Branko Gavela in 1948.

62
Sapaturile au fost intreprinse in mai multe etape, continuand pana in anii
’90, cand au fost sistate definitiv, sub pretextul ca nu sunt suficenti bani
pentru continuarea activitatilor arheologice. Sa mai spus ca pentru o
cercetare sistematica a unui sit prehistoric multistrat, este nevoie, inainte
de toate, de o munca asidua de echipa, la care sa participle mai multi
cercetatori specializati, cum ar fi antropologi, paleozoologi, paleobotanici,
analize de pollen, analize C-14, etc.
Milos Jevtic, unul dintre arheologi principali, de la Univerzitatea
arheologica din Belgrad, intr-un interviu de presa spune: Despre originea
denumiri Zidovar, ne vorbesc primi cercetatori ai acestei descoperiri. Satul
Oresac este locuit in prealabil de etnici romani, iar pe limba lor „jidov”
inseamna urias, iar in limba maghiara „var”, inseamna oras, sau mai bine
pus cetate. Interesant este ca in Oltenia, o cetate mai mica este numita la
fel, „Cetacea Jidovilor”, ceea ce inseamna cetatea uriasilor.
Arheologul muzeului din Varset, Dragan Jovanović, spune ca Zidovarul nu
a fost o localitate oarecare. Stratul gros de 5 m si jumatate al sitului,
dovedeste ca aici viata umana are o continuitate de peste 2000 de ani.
Aici au trait celti din tribul scordiscilor, daci, iliri, ceea ce ne comfirma si
unele izvoare istorice.
La Zidovar, pe parcursul anilor, au fost scoase la lumina diverse podoabe
din argint, cihlimbar, care evident au apartinut unui proprietar bogat. Au
fost gasite peste 200 de obiecte cu o greutate de 2.296 grame, o comoara
inestimabila: Fibule, cutii mari din argint, medalioane impodobite cu pietre
semipretioase, bratari din perle de argint si cihlimbar, vase din lut, etc.
ceasta descoperire epocala arata ca Zidovarul, din cele mai vechi timpuri,
a fost un centru cultural si economic de o insemnatate foarte mare pentru
aceasta zona.
Aricol despre Zidovar
Cea mai veche biserica crestina din lume descoperita la Zidovar in
apropiere de Varset – Banatul sarbesc
Sursa:
http://www.yurope.com/zines/kosava/arhiva/30/arheolog.html
http://www.politika.rs/scc/clanak/44053/Blago-Zidovara-ceka-novac
https://balkancelts.wordpress.com/tag/zidovar-treasure/

63
Articole Pompiliju Sfera – partea II

Dinastia Balsa (Balsici) si ordinal secret al dragonului

Facand parte din nobilimea sarba medievala, dinastia a stapanit regiunea Zeta
din 1360 pana in 1421 fiind guvernatori ai regiuni Zeta (la sud de Muntenegru si
nordul Albaniei). Din 1362-1421, pe timpul domniei Tarului sarb Dusan, Balsa,
intemeietorul familiei, avea in posesie doar o mica localitate, insa dupa moartea
acestuia (1331–1355), pe timpul domniei lui Uros (1355–1371), cei trei fii ai sai
ajung stapani peste toata regiunea Zeta.
Dupa moartea carului Uros, familia Balsici incepe sa stapaneasca Macedonia
impreuna cu familia Mrnjavčevici (probabil tot de origine vlaha), pana in 1421,
cand in Zeta ajunge la putere Despotul Stefan.
Sunt pareri diferite in legatura cu originea acestei familii. Unii istorici considera ca
aceasta familie este de origine franceza, alti ca ar fi de origine din Italia, in
schimb partea mare a cercetatorilor sarbi si croati sustin ca Balsici este de
origine vlaha.
(https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/08/familii-de-nobilisarbi-
de-origine-vlaha/).
Conform unor izvoare istorice, aceasta familie facea parte din Ordinul
Dragonului, avand relatii de rudenie cu multe familii nobile din Europa, pana in
zilele de azi.
Fica cneazului Lazar Hrebeljanovici (Lazar deasemenea era membru al Ordinului
si foarte probabil tot de origine vlaha), Jelena (Elena) se casatoreste in 1371 cu
Đurđe II Balšić (George Balsa), unul dintre nobili guvernatori ai regiuni Zeta.
Regiunea Zeta anterior avea denumirea de Duklja, Doclea pe timpul romanilor.
Romanca Elnea Maria din cunoscuta familie boiereasca Catargi, fica lui
Constantin Catargi si Esmeralda Balsa, va naste pe Milan (1855), care devine la
varsta de doar 10 ani cneaz, iar mai tarziu rege in Serbia (1868-1889). La varsta
de 18 ani, regale Milan se casatoreste in 1875 cu verisoara sa,
frumoasa Natalia Keško, bunicile lor fiind surori tot din familia de boieri Balša.
Pe unele steme ale familiei poate fi vazuta o stea cu 16 raze, reprezentand
steaua din Betleem. Se considera ca familiile care au aceasta stea pe stema
familiara isi trag originea de la cei trei magi de la Rasarit.
Un simbol heraldic si mai vechi a Balsicilor este UROBORUS, sarpele sau zmeul
care in forma de cerc isi inghite propria coada, simbolizand eternitatea. Unii
istorici considera ca cele doua dinastii sarbesti Karadjordjevici si Obrenovici sant
doua ramuri ce isi trag originea de la familia Balsa-ici.
Radicalul “BAL” cel mai probabil vine de la zeul antic cu acelasi nume: Bal, Baal,
Belial, Moloch, Armis (Hermes)…etc.

Peninsula Balcanica – Rumilia

Geografii persani de la finele sec. XI numesc Marea Neagra, Marea Mediterana

Marea Rumi. Sub venetieni, partea de sud a Peloponezului se numea Romania,

1
iar Valeriu Papahagi ne asigura ca in bibliotecile Venetiei medievale apare
denumirea de Neapoli di Romania.
Tarnava‐Mare este numita de carturarii bulgari a treia Roma, ceea ce inseamna
ca au aspirat la mostenirea romana‐romee.
La venirea turcilor in Balcani erau doua elemente latine, una a romano‐vlahilor
si a doua a neolatinilor, care din cauza bisericilor s‐au despartit.
In luptele de independenta de la 1830, grecii din Peloponez numeau locuitorii
Greciei orientale Rumelioti. Dealtfel limba greaca se numeste si azi Romaiki, iar
greci isi spun Romei. Pana si un dans national al grecilor se numeste Romaika si
Rumaika. In hartile din veac. XVII, XVII si XIX Tracia figureaza sub numele de
Romania. In timp, biserica greaca face tot mai multe demersuri ca populatia sa
se lepede de numele de Romeu si sa foloseasca pe cel de Elen.
Pe vremea turcilor, oficial pe langa Rumelia, toate popoarele din balcani aveau
numele de RUM: Grecii, slavii, albanezi, armanii si chiar armenii si evreii, pe
cand românii purtau numele de Olah. O buna parte din timp, chiar intreaga
populatie a Europei se numea Rumi, iar sultanul Rum Padisah. Dupa razboaiele
balcanice, de la 1912, Turcia aproape ca dispare din Europa si o data cu ea si
numele official de Rum.
Numiri romanesti mai apar si prin alte tari din Europa: In Elvetia romanşii, in
Bretania Romania, in Italia Romagna sau Romaniola…etc. Popoarele
turco‐tatare numesc biserica ortodoxa Rum‐Kilisasi, iar pe patriarh Rum
Patrikki.
Valah‐Vlah
Deasemeni si denumirea de vlah apare sub diferite forme la mai toate
popoarele din Europa si nu numai: Blachon, blacy, blagnac, valaquer, walhay,
vlasi, blac, flah, flascus, wal, val…etc. Goticul val inseamna stapan. La englezi:
Wales, lituanieni ii numesc pe români welsch. Velche apare ca un nume primitiv
la celti, iar la Consiliul de la Sardica din 347 d,Hr. Dacia apare sub denumirea de
Blacena. Conform unor autori vlah la diverse popoare balcanice inseamna
pastor, iar autorul Toli Hagi Gogu, in cartea “ Romanus si Valachus” din 1939,
spune: “Nu incape indoiala. Ca grecii, sarbii, bulgarii, cehosiovacii, maghiarii,
etc., rusticii care isi zic Vlahi. au fost Romanici si s'au desnajionalizat
pastrandu‐si numai numele de Vlah...Asa fiind, putem spune ca avem Vlahi
grecizati, Vlahi slavizati si Valahi maghiarizati."

Uriasii au secat Lacul Panonic

Conform analizelor geologice, ultimele ipoteze privind ATLANTIDA, susţinută de

Dr. Mircea Ţicleanu, cercetător în cadrul Institutului Geologic al României.in
campia Panonica era odata asezata Atlantida. Din spusele remarcabilului istoric
Nicolae Densuseanu (Dacia Preistorica), pelasgi erau uriasi si conducatorii lumii
stravechi, iar getii urmasi lor. Ca dovada este cultul lui Zamolxe-Zeul Mos
(V.Lovinescu), dar si simpla denumire de Get ceea ce in limbile slave inseamna
Cel Vechi-Cel Batran.
Dupa potopul care a scufundat asezarile Atlantidei, uriasii au sapat prin ceea ce
azi numim Muntii Retezat si Clisura Dunari, pentru ca apa sa se poata revarsa

2
spre Marea Neagra. Fapt despre care vorbesc diverse legende vechi romanesti
despre Jorgovan, Marcu Viteazul, Toma Alimos…etc.
In Serbia si Slavonia (Croatia), au fost gasite prin diverse localitati corabii foarte
vechi, la cca 140 de m inaltime (Ladjevac, Kovacevac, Luka…), ceea ce confirma
ca odata exista un Lac Panonic pe aceste meleaguri. “Zona Deliblata din
Voivodina (Serbia), cu platoul său de loessuri acoperit în parte de nisipuri şi
înconjurat de şesuri mai joase, se impune atenţiei noastre. Un lac care a
supravieţuit în aria pannonică până acum cca 11.560 de ani pare să fie cheia
acestei identificări. Vecinătatea defileului Dunării, importantele situri preistorice
Vinča, Starčevo şi Lepenski Vir, dar şi multe altele, vin în favoarea acestei
localizări”.
William Ryan si Walter Pitman doi distinsi geofiziceni americani sustin ca un
eveniment catastrofic, un potop gigantic s-a petrecut în urmã cu 7.600 de ani, pe
locul
unde acum se aflã Marea Neagrã. Folosind metode de cercetare deosebit de
sofisticate, ei au studiat fundul Mãrii Negre, care odatã a fost fundul unui lac de
apã dulce ale cãrui maluri erau cu 110 metri mai joase decât astãzi.
Dr.Napoleon Savescu spune: “Cu 12.500 de ani î.d.Hr., crescând brusc
temperatura globului terestru, calota euroasiaticã a început sã se topeascã
determinând o crestere a apelor mãrilor si oceanelor cu pânã la 110 metri.
Anglia, din peninsulã, va deveni insulã, Marea Mediteranã îsi va creste nivelul cu
100-110 m, fãcând posibilã istoria Atlantidei; peticul de pãmânt ce lega peninsula
Balcanicã de azi, de Asia Micã se va scufunda lãsând în locul acesta o puzderie
de insule noi si o mare nouã, Marea Tracicã, aceasta fiind cunoscutã azi sub
numele de Marea Egee.”
Miturile diluviene sunt printre cele mai răspândite, nelipsind de pe nici un
continent al planetei noastre. J.G.Frazer a clasificat existenţa a peste 200 de
mituri diluviene, dar se pare că există mult mai multe. Printre cele mai cunoscute
sunt: „Potopul biblic al lui Noe”, „poemul lui Ghilgameş”, „Popul Vuh”, „mitul lui
Athrahasis”, „Deucalion”, apoi mituri africane despre potop, polinesiene, mitul lui
Manu (Rig Veda)...etc.
Tocmai din cauza ca nivelul Mari Negre acu cca 7000 de ani in urma era mult
mai scazut, uriasii au decis sa brazdeze Muntii Retezat si Dunara. Dunarea in
acele timpuri fiind doar o un golf, o fasie de apa situata in partea de sud a Lacului
Panonic. Nivelul Mari Negre, sau mai bine zis a Lacului Negru a crescut, astfel
ca apa dulce sa combinat cu apa sarata din Marea Marmara. Este cunoscut
faptul ca pana in ziua de azi salinitatea Mari Negre este mult mai scazuta decat
in alte mari.
Dupa terminarea acestui proiect pelasgii si urmasii lor getii, au inceput treptat sa
repopuleze aceste meleaguri bastinase si sa ridice noi orase Sarmisegetuza,
Helis, Genucla…etc.
Intr-un articol anterior intitulat Sarmisegetuza denumire simbolica, am explicat ce
inseamna denumirea acestui oras antic, capitala geto-dacilor si nu numai. Zeul
Armis era unul dintre zeitatile principale ale tuturor tracilor, iar inca o dovada in
plus este si numele macedo-romanilor de ARMANI. Ceea ce inseamna ca

3
Sarmisegetuza cu siguranta nu era doar capitala geto-dacilor ci a tuturor tracilor,
ilirilor, reprezentand un loc sacru.

Zeul pelasg Saue – tablitele de la Tartaria

Cum au fost interpretate scrierile pictografice de pe cele trei tablite la Tartaria?

1. Simbolul a doi tapi avnd intre ei un spic ce reprezenta bunastarea obstei care
se ocupa de agricultura si cresterea animalelor.
2. A doua tablita, cea ”mpartita in linii orizontale si verticale avea in fiecare sector
zgariate diferite imagini simbolice, care au fost considerate totemuri.
3. A treia tablita rotunda si cea mai importanta, deoarece pe ea a fost interpretata
o scriere sumeriana: NUN.KA.SA.UGULA.PI.IDIM.KARA. ceea ce tradus ar
”nsemna: De catre cele patru conducatoare, pentru chipul Zeului Saue, cel mai in
varsta preot in virtutea intelepciuni, a fost ars. Prin urmare un sacerdot, preot al
cultului zeului Saue a fost ars. Conform spuselor autorului P.L. Tonciulescu,
urme ale acestui zeu sunt identificate in diverse localitati asezate in Mures si nu
numai, cum sant satele Saulesti, Seusa, Seulia, Saulia..etc.
Cultul zeului Saue este identic cu Isimud sau Usumu la sumerieni, fiind vorba
despre un zeu mesager – identic cu Hermes din Mitologia greaca- reprezentat cu
doua fete, in acelasi mod ca si Ianus la romani, precum si pe monedele din
timpul lui Burebista, pe care era scris in limba getica ”SARMIS VASIL”. Cultul
zeului Sumerian Usumu, cuprinde acelasi ritual de ardere a preotului sacerdot.
In acest fel ajungem din nou la Armis, cel mai venerat zeu al regilor traci, precum
si la o influenta pelasgica asupra popoarelor din Mesopotamia. Dupa spusele
dr.Savescu, popoarele din Mesopotamia erau tot o ramura a pelasgilor caerpato-
dunareni.

Catunele vlahilor din Balcan

Cunoscand istoria romano-vlahilor din Balcani, a armanilor, meglenilor si a

morlacilor, vom putea mult mai bine sa ne cunoastem propria istorie. Este cu ne
putinta sa avem un studiu complet a istoriei romanilor, fara a cunoaste trecutul
diasporei, ceea ce este de un interes national! Pentru ca acest studiu sa fie cat
mai complet, apelez la toti cei interesati, institutii de stat, ONG-uri, pentru a face
demersuri in vederea traduceri cartilor cu subiect istoric, romano-vlah din limbile
balcanice in limba romana. Totodata ar fi salutara demararea unor proiecte de
cercetare inderdisciplinara cu specialisti, pentru a se face cunoscuta in special
istoria medievala a vlahilor din toate regiunile balcanice.
Despre vlahi si catunele lor a fost scrise destule carti, Milenko S. Filipović spune
ca nu putem vorbi despre catune, fara a vorbi mai intai de vlahi.
Catunele vlahilor in perioada medievala din Serbia aveau in intre 10 si 105
gospodarii.
Conform spuselor istoricului istoricului Lukari din Dubrovnik, cneazul Lazar
Hrebeljanovici a facut parte dintr-un catun, ceea ce inseamna ca a fost de origine
vlaha, ceea ce confirma si numele lui Hrebelean. Iar sfântul Nicodim de la

4
Tismana se pare ca era fiul unui cnez vlah din Serbia si a unei domnite înrudite
cu familia cneazului Lazar.
https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/27/de-la-negru-voda-de-
fagaras-la-voievodul-balsa-stratimir/
Conducatorii catunelor vlahe erau numiti: Cneaji, voievozi, premiciuri (primicerius
din limba latina), celnici (din slava conducator), predstainici, gehai. Femeile
puteau fi deasemenea stapanitoare de catune sau sate, desi asta s-a intamplat
in cazuri destul de rare. Catunarii aveau datoria sa asigure siguranta localnicilor,
avand anumite drepturi, dar din pacate, din izvoarele istorice, nu sant cunoscute
mai multe detalii. Este cunoscut faptul ca ei aveau subalterni inzestrati cu diferite
obligatii atat civile cat si militare. Catunele vlahilor erau bine organizate,
reprezentand un stat in miniatura, un stat in stat.
Tocmai din aceasta cauza vlahi, pe parcursul istoriei, au fost inrolati in armata
atat bizantina, otomana, cat si in cea austro-ungara, venetiana, sarba, croata,
bulgara, greaca…etc. Din aceste motive vlahi aveau mai multe facilitate, fiind
scutiti de diverse dari catre stat. Astfel din motive economice, tarul Dusan al
sarbilor aduce lege (Dusanov Zakonik), in vederea interziceri casatoriilor mixte
intre sarbi si vlahi. Vlahi fiind multi la numar si scutiti de impozite, fapt ce era in
dezavantajul clasei feudale.
Din diverse documente istorice cnezul acupa si functia de judecator.
Catunarii erau alesi dintre cei mai instariti si cu reputatie si la recomandarea
celorlalti catunari din localitatile limitrofe.
In 1560 are loc rascoala cnejilor din sangiacul Dii (Vidin, Bulgaria), impotriva
turcilor, unde cca 500-600 de cneji vlahi protesteaza impotriva darurilor impuse,
ceea ce dovedeste ca in aceasta zona traia o numeroasa populatie vlaha.
Dupa cronicile turcesti, în anul 1560, in provincia autonoma Margina, apar 498
de sate, 50 de catune, 18 mosii turcesti si 26 de manastiri construite de catre
domnitorii din Tara Romaneasca.
In veacul al XV-lea, populatia din Dubrovnik numea Hertegovina Murlahia.
În Craina, Cliuci (Cheia) si Stari Vlah, institutia cnezatului era diferita
de cea din peninsula Balcanica. Aceste tinuturi se bucurau de o mare
autonomie, cnezii având drepturi dupa “legea valaha ”(jus valahichum,
vlaski zakon). Cnezi plateau doar un tribut anual, iar turci nu aveau voie sa se
amestece in treburile administrative din zona. Functia de cneaz era ereditara, se
mostenea din tata-n fiu, iar aceast drept a fost confirmat printr-un berat de sultan,
pâna în secolele XVIII-XIX. Aceasta functie de cneaz se mai pastreaza si in zilele
noastre, termenul de primar al satului fiind acela de “chinez”, termen derivat din
cuvântul cneaz.
Autorul Radoslav Ivanovici enumera catunele manastiri Deceani din Metohia:
Ratisevci, Giurasevski katun, Ginovci, Blace, Guncati, Kostrc, Dragoljevci,
Sinajinci, Cercea, Bugarski, Bareljevski, Bariljevo, Bobojevac, Smudirog si altele.
Unii catunari ofereau anumite facilitati (slobostine) manastirilor. Este cunoscuta
slobostina catre biserica sfantul Ivan de pe muntele Velebit.

5
Biserica Sfanta Maria din Maligrad, Albania

Biserica ortodoxa este zidita in stanca pe insula Maligrad, in partea

albaneza a lacului Prispa, de catre nobilul Kesar Mrasorović Novak- Cezar
Mrasor Novac (1369). Mrasor fiind si astazi denumirea unei localitati din
regiunea Kosovo.

Cezar Novac a fost vazal a lui Vukašin Mrnjavčević, de origine iliro-

vlaha.

Familia M(a)rnia(vljevici) isi trage originea din Dalmatia. Dupa moartea

tarului Dusan, Vukašin Mrnjavcevici ajunge in randul celor mai de seama
nobili-boieri din regatul sarbilor, astfel ca la anul 1365 va primi titlul de
despot, va fi incoronat si va deveni conducator impreuna cu tarul Uros
(vezi articolul precedent).

La inceput, Novac se pare ca n-a avut nici un titlu de nobil, insa in 1369
este mentionat intr-o carta a regelui Vukasin avand rang de kesar (cezar-
conducator). Dintr-un document al cneazului Lazar Hrebeljan(ovici) din
1380 reiese o legatura de rudenie a sa cu Novac.

Stema familiei Mrnjavcevici, conform spuselor lui Mavro Orbin in scrierea

sa „Il regno degli Slavi” publicata in 1601, este ilirica (iliro-vlaha), aceasta
find folosita deasemenea si de catre cneazul Lazar Hrebeljanović (1371–
1389).

Pompiliju Sfera
Constructorul Andrei Damianov si tribul de origine macedo-romana al Miacilor

Bulgarii l-au numit Andreja Damjanov, iar sarbii Andreja Damjanović, s-a nascut in
localitatea Papradiste, langa Veles, Macedonia, in 1813. A fost unul dintre cei mai mari
ingineri constructori din Imperiul Otoman de la acea vreme. A ridicat peste 40 de
immobile, partea mare fiind biserici. Din cate se stie, a construit in Macedonia, Serbia si
Bosnia-Hertegovina.
Andrei provine dintr-o familie mare si remarcabila de etnografi, de arhitecti, iconografi si
sculptori, numiti Miaci din localitatea Dolna Reka (Raul de Jos), din Macedonia de apus.

Cei mai cunoscuti artisti din aceasta familie (trib), sant din Debar, Renzovski, Zografski,
Dospevski, iar bunicul sau pe nume Siljan Renzovski, este amintit ca si constructor al
cartierului Emin Aga din Veles. Acest grup de constructori au lucrat in Tracia, Edirne si
Istanbul. Fii lui Siljan, Jankula si Stefan, au fost deasemenea constructori in Tesalonik,
Drama, Kavala, Serres si Izmir. Tatal sau Damjan, a construit biserici in Grecia.

Conform istoricului Jovan Cvijić (1906), Miacii au locuit in localitatile Galičnik,

Lazaropole, Tresonče, Selce, Rosoki, Sušica, Gari, Osoj si Radika, apoi in jurul manastiri
Jovan Bigorski, https://en.wikipedia.org/wiki/Saint_Jovan_Bigorski_Monastery
localitatile Bituše, Gorno Kosovrasti, Gorno Melničane, precum si in localitatile mixte
populate de crestini si musulmani, precum Trebište, Radostuš, si altele.

Majoritatea acestor localitati pe parcursul veacului 20 au fost abandonate, localnici

stabilindu-se prin orasele din preajma, Debar si Bitola, apoi Oreše, Papradište, Melnica,
in jurul orasului Veles. Smilevo langa Bitola se considera deasemenea locuita de Miaci si
nu in ultimul rand nord-vestul cartierului Kruševo.

In timpul rascoalei de Ilinden, cel mai distins luptator din tribul Miacilor, era Veljo
Pecan. Pe timpul rascoalei Miacii au fost impartiti unii de partea bulgarilor, iar altii de
partea sarbilor. Voievodul sarb Doksim Mihailović
https://en.wikipedia.org/wiki/Doksim_Mihailovi%C4%87
din Galičnik, iar de partea bulgarilor era voievodul Maksim N. Bogoja, luptatorii Tale
Krastev, Ivan Pendarovski, Rade Yankulovski, Kiro Simonovski, Yanaki Tomov,
Apostol Frachkovski etc. Unul dintre principali organizatori ai rascoalei era Damyan
Gruev https://en.wikipedia.org/wiki/Dame_Gruev
deasemenea Miac din Smilevo.

Familia Miacilor au facut deasemenea iconostasul manastiri Saint Jovan Bigorski, fiind
considerat cel mai frumos din Republica Macedonia.

Se considera ca Skanderbeg, comandantul albanez isi tragea originea de la Miaci.

Inca o data istoricul si etnograful sarb Jovan Cvijić (1922), spune ca Marko Craisorul,
conform legendei, ar fi inrudit cu Miacii, iar un poem al lor spune despre implicarea
acestei familii in ridicarea manastiri Hilandar de pe Muntele Athos.
.
Miacii erau masonii cei mai calificati care au ajutat comunitatea armana sa cladeasca
Kruševo intr-un oras frumos si prosper in veacul 18. Manastirea Sfantul Jovan Bigorski
este construita in stilul Miacilor.

Apartenentii cei mai insemnati sant:

Vuča Žikić (1787-1808), revolutionary sarb din Mavrovo

Georgi Pulevski (1817–1895), scriitor si revolutionary nascut in Galičnik
Parteniy Zografski (1818–1876), cleric bulgar nascut in Galičnik
Golub Janić (1853–1918), om politic sarn nascut in Mavrovo, familia din Lazaropole
Avram Caljovski (1854–1943), industrias bulgar, nascut in Galichnik
Vojdan Pop Georgiev - Cernodrinski (1875–1951), dramaturg bulgar
Doksim Mihailović (1883–1912), cetnik sarb nascut in Galičnik
Josif Mihajlović Jurukovski (1887–1941), maior la Skopje, nascut in Tresonče
Toma Smiljanić-Bradina (1888–1969), etnograf, filolog, publicist sarb, nascut in
Tresonče
Kuzman Sotirović (1908–1990), fodbalist iugoslav, nascut in Mavrovo
Aleksandar Sarievski (1922–2002), cantaret traditional, nascut in Galičnik
Čede Filipovski Dame (1923–1945), communist iugoslav, nascut in Nikiforovo

Familii:

Kargovci
Kauriovci
Babalijovci
Boškovci
Guržovski
Gugulevci
Gulovci
Kuculovci
Kutrevci
Tortevci
Tulevci
Kačevci
Damkovci, din Petkovden,
Čalčevci
Čaparovci
Čudulovci
Cergovci
Cincarevci
Žantevci
Pulevci (Pulevski), din Osoj, Selce, Rostuša
Ramnina si Stepanci, din Prečista,
Popovci
Frčkovci
Alautovci
Kolovci
Kostovci
……………………………..

Andrei a avut trei frati, Gjorgi pictor, Nikola sculptor si Kosta, un fiu pe nume Dame,
care a lucrat la bisericile din Prizren si Kosovska Mitrovica. Era bunicul arhitectului
bulgar Simeon Zografov.

Damianov si echipa sa au construit peste tot in Balcani., Macedonia, Serbia, BH, peste 40
de immobile, partea mare biserici. Cele mai cunoscute sant: Biserica Sfantul Pantelimov
din Veles (1840), manastirea Sfantul Ioachim din Osogovo, langa Kriva Palanka (1845),
Sfanta Maica Domnului din Novo Selo in apropiere de Štip (1850), Sfantul Nicolae din
Kumanovo (1851), apoi bisericile din Niš, Nova Crkva, Mostar, Sarajevo (Catedrala
Theotokos), Biserica Sfantul Gheorghe Semendria din Smederevo 1850-1854, Biserica
Sfantul Ilie din Pecenjevac langa Leskovac, Biserica Sobormiceasca din Mostar

Pompiliju Sfera
Ostoja Rajkovici si vlahi din Bosnia-Hertegovina

Ostoja Rajaković era de origine vlaha, unul dintre cei mai importanti nobili ai
regiunii Ohrid, al regatului medieval sarb (veac.14). A fost vazal si rudenie al
familiei Mrnjavcevici, acestia tot de origine vlaha, precum si a boierului Andrija
Gropa, despre care se considera ca isi trage originea dintr-o familie albaneza.

Inscriptia de pe mormantul sau din biserica Sfantul Clement din Ohrid, spune:
“Se prezinta robul lui Dumnezeu Ostoja Rajaković, poguslom (etnie) Ugarčik si
rudenie al regelui Marko (este vorba de Kraljevic Marko-Craisorul Marco) si
ginere al jupanului Rope, vara 1379, luna octombrie...“ Craisorul Marco era
inrudit si cu Mircea cel Batran (Bogdan Petriceicu Hasdeu-Originile Craiovei).

Istoricul si etnograful sarb Jovan Cvijić (1922), spune ca Marko Craisorul,

conform legendei, ar fi inrudit si cu tribul de origine macedo-romana Miacii,

Vezi articolul precedent

Conform spuselor istoricului Konstantin Jiričeka, constatare care este dealtfel

indeopste acceptata, Ostoja a apartinut familiei vlahe Ugarčić din Nevesinja (la
nord de Trebinje). De aceea se considera ca a apartinut nobilimi regiunii
Zahumlje sau Hum (Hertegovina). Acesti nobili, in mare parte de origine vlaha,
pe vreme Tarului Dusan Nemanjici, vor primi mosii in Macedonia, precum
Mrnjavcevicii.

Alti nobili vlahi ai tinutului Hum sant familiile: Sanković, Sandalj Hranić, Pavlović,
hercega Stjepana (Stefan Hranici – Kosača) si altii.

Lista catunelor si a familiilor vlahe din Bosnia si Hertegovina medievala:

Bančići
Banjani
Bobani
Bogdašići
Dobrieni
Drobnjaci
Gleđevići
Hardomilići
Hrabreni
Kalojurjevići
Kićurići
Kresojevići
Kujavići
Kukuriječ
Kutlovići
Maleševci
Mirušići
Nenkovići
Odrančići
Mirilovići
Pilatovci
Pliščići
Pocrnje
Predojevići
Pribinovići
Primilovići
Priradci
Riđani
Ugarci
Vlahovići
Voihnići
Vragovići
Zupci
Žurovići
Tomići
Nikolići
Sfantul Sabba este Sfantul Sava

Primul rege al sarbilor cunoscut de istorie era Mihailo Vojisavljevici, al regatul Duklja
(Dioclea), despre care se stie ca a fost recunoscut de catre Papa Grigorie al VII-lea la anul
1077. Papa scrie: “Michaeli Sclavorum regi”, ceea ce inseamna Mihai regale sclavilor.
Deci nu a sarbilor! Istoricul muntenegrean Radoslav Rotkovici explica cum ca
intemeietorul dinastiei Stevan Nemanjic a fost numit Prvovencani (primul incoronat).
Daca regale Mihailo ar fi fost un rege sarb, este de la sine inteles ca el ar fi fost primul
numit Prvovencani. Mihai si fiul sau Bodin (la sfarsitul sec.11), schimba cetatea de
scaunt pe care o muta la Skadar. In Letopisetul lui Popa Dukljanin (Ljetopis Popa
Dukljanina), sta scris ca acesti regi ai Dioclei Bodin, Vladimir si Gradinja, au fost
inmormantati in manastirea Sfantul Sergiu si Bahus din Skadar. Astazi din manastire au
ramas doar ruinele. Unii autori considera ca manastirea a fost intentionat distrusa de catre
reprezentantii dinastiei ulterioare Nemanjici, pentru a se sterge orice urma a primilor regi
si a origini lor. Peste vechea manastire a fost mai tarziu ridicata alta, construita de catre
regina Jelena (Anju) Nemanjici. Importanta primei cetati de scaun a cnezatului Dioclea
su Doclea, deasemenea a fost marginalizata, precum si importanta primului voievod-
cneaz-sfant “sarb” Jovan Vladimir. Jovan Vladimir a fost casatorit cu printesa bulgara
Teodora Kosara, din dinastia greaca/vlaha Cometopuli,

In timpul razboiului (Morejski rat), din 1694 cativa calugari in frunte cu episcopul
Savatije Ljubibratić, din manastirea Tvrdoš, se refugiaza pe teritoriul Republici
Dubrovnik, in Herceg Novi, luand cu ei si cateva particele din moastele sfantului
Gheorghe. Acesti calugari ridica o manastire in cinstea Sfantului Sabba (Sava) cel Sfintit,
cult care se raspandeste in Muntenegru. Stefan Hranici – Kosača (1392-1435), marele
voievod de Hum a fost numit „hertegul sfantului Sabba“, iar regiunea Voievodatul
Sabba. Familia Hranici era de origine vlaha.

Dupa 1774 Maria Tereza aduce un decret in legatura cu sarbatorile bisericesti, iar
calugari pentru a atrage masele de oameni, incep raspandirea cultului Sfantului Sava, iar
particelele moastelor sfantului Gheorghe, despre care am vorbit mai sus, au fost declarate
drept apartinand lui Sava Nemanjici.

Astfel Sfantul Sabba, a devenit Sfantul Sava.

Sursa
http://kernivan.blogspot.com/2016/11/dukljanski-tragovi-i-istorijsko.html

Pompiliju Sfera
Limba ilirica identica cu limba slava

Cunoscutul istoric Mirko Vidović spune ca limba ilirica abia in perioada medievala
incepe sa primeasca denumirea de limba croata, treptat si celalalte regiunii
ilirofone precum limbile slovena, slovaca, ceha, morava (poloneza), etc. In
regiunea POLJICA din Croatia de azi, precum si pe insulele Brac si Hvar, au
activat asa numiti “preoti iliri”, care scriau in limba ilirica.

Cu navalirea bulgarilor in Tracia, sub conducerea kanului Asparuh, tatari de pe

malurile Volgai, cu cca 50.000 de ostasi, pe la jumatatea sec.17, ajung sa fie noii
stapani ai Traciei si Macedoniei si vor da acestor regiuni ocupate numele lor de
trib V’lgaria/Blgaria.

Ne punem intrebarea dar acesti ostasi au putut intradevar sa bulgarizeze cel mai
mare popor din lume, (dupa indieni, conform spuselor lui Herodot)? Sa nu uitam
ca Imparatul Traian, cu cca 500 de ani mai de vreme, a folosit o armata de
aprox. 150.000 de ostasi si a reusit sa ocupe doar 14% din Dacia!

Cum a devenit limba macedona veche, limba slava veche?

Odata cu navalirile Avarilor din nord spre Balcani, cu ei s-au aciuat si V’lgari si
Sarbii. Cotropitorii au dat numirile lor limbilor indigene. Astfel limba
macedoneana, din motive politice ale Imperiului Bizantin din timpul respectiv, a
fost denumita ca limba slava, iar mai tarziu, tot din motive politice, in Dalmatia
sub influenta Habzburgilor, limba ilirilor a fost denumita limba croata.

Lingvistul bulgar Georgiev marturiseste ca in limba greaca veche au ramas cele

mai multe cuvinte ilirice. Comparand greaca veche cu croata, macedoneana,
bosniaca.

Dr. Ferdo Šišić in monografia sa “Pregled povijesti hrvatskoga naroda”, declara

hotarat: “Luand in considerare ca navalitorii croati putini la numar (doar elita
conducatoare), a primit limba indigenilor, iar acestia numele navalitorilor”.

Se pune intrebarea in ce limba au vorbit bastinasii din Balcani? Pelasgica, Ilirica,

Liburna, Panonica, Dalmata?

Filologul, slavistul si lingvistul croat Josip Hamm in cartea sa intitulata

“Staroslavenska gramatika” spune: “…multi slavisti sunt de accord ca Scitii,
Neurii, Budinii sant predecesorii vechilor slavi.

CITESTE SI:

Peninsula Balcanica – Rumilia

Dinastia Balsa (Balsici) si ordinal secret al dragonului

Catunele vlahilor din Balcan

Din cartea „Istoria poporului sarb”

Navalirea slavilor in Balcani

Stema familiei feudale Mrnja(vljevici)

Traducere din limba sarba, din cartea “Iliria si Albania” scrisa de autorul bosniac
Petko Nikolici Vidusa

Spusele unor autori despre vlaho/morlacii din Bosnia si Hertegovina

Familia nobiliara de origine vlaha Miloradovici-Hrabreni

Tribul de origine morovlaha Bogunovici

Deslavizarea Balcanului - Alti nobili sarbi de origine vlaha din perioada
medievala

Cezar Voihna-Vojihna

Vojihna il avea de ginere pe Uglješa Mrnjavčević (fiul lui Vukašin Mrnjavčević).

Din articolele precedente am vazut ca familia Marnjavcevici este de origine
vlaho-ilira, din Dalmatia. Vojihna sau Vojin de Drama, (oras in Macedonia
greceasca), s-a nascut probabil pe la anul 1298, a fost unul dintre cei mai
insemnati nobili din timpul lui Tar Dušan al serbiei, cel mai mare rege al sarbilor.
Voihna purta titlul de Cezar si avea in stapanire tinutul Drama. Intr-o carta a
manastiri Hilandar, Voihna este mentionat ca nobil si verisor al Tarului si asociat
al Imperiului condus de Dusan Nemanjici.

Dupa moartea Imparatului bizantin Andronic Paleologul, in 1341, Dusan devine

aliat al lui Ioan VI Cantacuzino. In 1345 este proclamat Imparatul sarbilor si a
grecilor la Serres, iar un an mai tarziu este incoronat la Skoplje in 1346. Printre
membrii regali și nobilimea pe care i-a numit Dusan, erau: Simeon Uroš, Jovan
Asen (din familia Asanestilor), Jovan Oliver Despot, Dejan Dragaš, Branko
Mladenović ca Sebastocrator, Grgur Golubić, iar Preljub si Voihna ca Cezari.

Cneazul Paskaci

Paskač (1365) a purtat titlul de cneaz impreuna cu fiul sau Vlatko Paskacici, fiind
vazali ai familiei de origine vlaho-ilira Mrnjavcevici. Ei au intemeiat
manastirea Psača, inchinata Sfantului Nicolae si situat la cca. 3 Km de
Kumanovo, Macedonia.

Cuvantul CNEAZ-CHINEZ este foarte vechi de provenienta vlaha. Titlul de cneaz

era cel mai mult folosit de catre vlahi din Balcani.

Mircea cel Batran

In anul 1394, Baiazid incepe sa stranga pe vazali sai crestini in orasul Seres,
punand la cale o campanie militara impotriva lui Mircea cel Batran. Dintre nobili
vlaho-sarbi au venit Stefan Lazarević (fiul cneazului Lazar), Marko Mrnjavčević
(Craisorul Marco), Konstantin Dragaš (din familia dinastiei Nemanjici) si
Konstantin Balšić (de origine vlaha), toti impreuna cu oastea lor. Mircea la lupta
de la Rovine reuseste sa infranga si oastea Sultanului, precum si a vazalilor
acestuia. Totusi va recunoaste suveranitatea lui Baiazid, platind darile impuse.
Cnejii vlaho-sarbi nu aveau nici un interes sa lupte impotriva domnitorului valah,
dar au fost nevoiti, cel mai probabil s-au lasat invinsi, deoarece toti acesti
voievozi vor cadea in lupta. In termeni moderni au fost practic folositi in aceasta
lupta fratricida de catre sultan, drept carne de tun. Este cunoscut faptul ca Lazar
Hrebeljanovici a avut relatii foarte bune cu Radu I Negru, tatal lui Mircea
Voievod. Astfel se face ca lupta de la Rovine nu a fost o victorie a domnitorului
vlah, ci mai de graba o pierdere a oastei vlaho-sarbe.

Orasul Seres

Seres, 1205 a fost ocupat de catre Asan I Caloian, iar mai tarziu devine orasul de
scaun al Tarului Dusan 1345. Dusan a fost proclamat Tar atat al sarbilor, cat si al
grecilor, sau mai bine spus al vlahilor greci, adica al vlahilor vorbitori de limba
greaca si Latina, cele doua fiind considerate limbi oficiale de stat.

Aici o sa fac o paranteza. Este cunoscut faptul ca pe vremea bizantinilor-

romeilor, poporul care nu avea propriul alfabet, nu era considerat de sine
statator. Din cauza aceasta Chiril si Metodie au fost nevoiti sa formeze un nou
alfabet, cel chirilic, pentru ca slavii sa poata fi considerati popor separat.
Alfabetul acesta a fost un fel de compilatie intre alfabetul grecesc, adica getic,
deoarece greci l-au preluat de la geti, urmasi ai pelasgilor si cel latin. Chiril si
Metodie au fost angajati in crestinarea slavilor de catre Imperiul Romeic-Bizantin,
deoarece la vremea respectiva , din cauza navalirilor barbare (slavi, avari, bulgari
si mai tarziu unguri), precum si din cauza revoltelor vlahe de peste tot din
Balcani, bizantinii aveau nevoie de pace cu slavii, carora le vor oferi diverse
privilegii. In felul acesta a inceput treptat si asa zisa slavizare a vlahilor. Astfel din
sec. 7-10, unii din vlahi au inceput singuri a se declara slavi, sarbi, croati, pentru
a beneficia de privilegiile amintite. In felul acesta se poate explica si cauza din
care vlahii amintiti mai tarziu in veacurile 13-14 si 15 deja aveau asa zise nume
“slave”. Slavi in hristoavele medievale fiind de fapt numiti “sclavi sau sclavini”,
asta datorita faptului ca au navalit in Balcani ca sclavi ai avarilor. Dealtfel “slavi”
nu sunt decat un popor de origine scito-sarmata, inruditi si ei cu geto-dacii.

Este cunoscut faptul ca navalitorii bulgari nu aveau mai mult de cca 50.000 de
ostasi, un numar mult prea mic pentru a putea bulgariza sau slaviza masa
indigena a vlahilor (traco-iliriri). De exemplu doar orasul Sirmium, care era
considerat al patrulea oras al Imperiului Roman, avea in jur de 100.000 de
locuitoti, Viminatium in jur de 35.000, Salonic 30.000...
Vezi articolul anterior!
Radul-Beg

A fost un Cneaz de origine vlaha care a trait in zona muntelui Ratanj. Legenda
spune ca el a cerut binecuvantare de la Episcop ca sa se casatoreasca cu
propria lui nora. Episcopul i-a zis ca asa ceva nu poate permite. Apoi Radu l-a
intrebat ce sa faca ca pacatele sa-i fie iertate? Iar Episcopul i-a raspuns:

- Orice ai face, nu stiu ce va fi cu pacatele tale. Fa precum doresti.

Dupa acest raspuns Radul-Beg ii taie capul Episcopului, iar diaconului ce dadea
sa-i sara in aparare, i-a taiat mana. Pentru mantuirea sa Radul-Beg zideste la
poalele muntelui Ratanj noua biserici si manastiri. In una din ele, in Manastirea
Lozica, legenda spune ca se gaseste mana diaconului.

In Manastirea Lapusnia (azi este ruinata), pe o icoana se spune ca putea fi

vazuta persoana ucigasului precum si a arhiereului ucis.

Este doar o presupunere ca biserica Lozica a fost candva manastire care a fost
cel mai probabil zidita in veacul 14 sau 15. Este inchinata Sfantului Arhanghel
Gabriel. A fost reconstruita in 1680, iar apoi in 1850. Slujba se tine din 1854.
godine.

In apropierea biserici se gaseste un izvor cu apa rece foarte buna.

Conacul lui Radul-beg din Zaječar, despre care se considera ca a apartinut

cneazului. Este una dintre cele mai vechi constructii din oras. Se considera ca
imobilul a fost cumparat de catre Radu-Gligorievici din satul Grljan, in 1833, dupa
retragerea turcilor, acesta find mai apoi numit Radul beg.

Astazi conacul este transformat in muzeu al orasului vechi Zaiceri.

Ioan Comnen Asan

Dupa incoronarea lui Dusan IV Nemanjici de Tar al Sarbilor si Romeilor, unul

dintre reprezentanti nobilimi era Ioan Comnen Asan (Vezi articolul precedent:
Deslavizarea Balcanului – Alti nobili sarbi de origine vlaha din perioada
medievala)

Ioan (Iovan-Ivan) a fost suveranul orasului Vlora cu aprox. Intre anii 1345 si
1363, la inceput ca vazal al sarbilor, iar mai apoi a devenit independent. Isi
trage originea din nobilimea vlaho-bulgara, fiind frate al Tarului bulgar Ivan
Alexandru si al Elenei Bugarska, sotia Tarului Dusan.

Ioan vine in Serbia la sora sa primind de la Tar titlul de despot si primind in

stapanire teritoriile nou cucerite din Albania de sud. Aici intreprinde legaturi
comerciale cu Venetia si Republica Dubrovnic. In 1353 devine cetatean
venetian, cu ajutorul carora reuseste sa mentina suveranitatea cnezatului sau
de Vlora.

Este nascut in Keratsa Petritsu, de catre fica despotului Šišman de Vidin si

Stratimir, despotul de Kran. Astfel mama lui Ioan este urmasa dinastiei
Asanestilor, aceasta fiind stranepoata Tarului Ioan II Asan.

Ioan moare probabil de ciuma in 1363. Urmasul sau va ajunge Alexandru

Comnen Asan, care se pare ca era fiul sau din prima casatorie, a doua sotie a
sa find Ana Palaiologina, care facea parte dintr-o familie de nobili din Epir.

Ioan a purtat si numele de Comnen din cauza mamei sale care isi tragea
originea din familia Asanestilor, care la randul lor erau inruditi cu Romeii
bizantini, sau prin casatoria cu Ana Palaiologina.

In afara de portul orasului, Ioan mai avea in posesie cazemata din apropiere si
palatatul Berat din partea de nord-est.

Amploarea domeniilor sale este incerta. Se considera ca avea sub stapanire

regiuni din centrul Albaniei de azi, cateva orasele, precum si mai multi nobili
albanezi locali.

Doua bonuri de plata din 1350, sunt o dovada ca Ioan era intermediar in
comertul cu șeptel, zahar si piper, avand un profit si de la vama portuara.

Din cauza amenintarilor venite din partea lui Nikeforos II Orsini, care a ajuns sa
stapaneasca Tesalia si Epirul, Ioan este nevoit sa ceara ajutor din partea
Venetiei. Istoricul bulgar Hristo Matanov presupune ca Ioan avea chiar si
propria sa moneda.
Deslavizarea Balcanului – Alti nobili sarbi de origine vlaha din perioada medievala
– partea II

Šefik Beslagic in cartea Ljubinj srednjevekovni nadgrobni spomenici, spune:

“Toata regiunea Ljubinje a fost in perioada medievala populata de triburi ale vlahilor,
despre care inca nu este stabilit dar sunt bastinasi sau au migrat din alte regiuni… Dintre
triburi sunt cunoscute Vlahovići, Pocrnje, Radosalići, Burmazi, Bančići, Goduni, Boljuni
si Hrabreni-Miloradovići. In apropiere, in Popovo polje, sunt cunoscute familiile de
nobili Nikolić, Sanković, dar cei mai importanti era familia lui Nenac Čihorić din
Veličani.”

Apoi, acelasi autor mai spune: “Stipko Radosalić, a carui mormant inca mai poate fi gasit
in aceasta regiune (Ljubinje). Se pare ca fratia Radosalić a fost destul de numeroasa,
fratia din Vlahi de jos. Mai multi din aceasta familie au fost buni pietrari, astfel ca pe
langa distinsul pietrar Radonja Grubačević din Dubrovnik (veac.15), a lucrat si Simo in
Radosalić, care cel mai probabil a fost de prin partile acestea, apoi zidarii si pietrarii
Vlatko, Ostoja, numit Kostur, precum si Vitko Radosalić. Vitko cu inca un mester a
ridicat si o biserica franciscana in Srebrenica. Mai tarziu, pe la finele veacului 15, in
Dubrovnik sant amintiti pietrarii Marko si Vukac Radosalić.”

Se considera ca acesti mesteri au facut partea mare a pietrelor funerare (cruci din piatra si
sarcofage), din sus amintita localitate vlaha.

Čihorići, sant nobili medievali din Popovo polje, care anterior, pana la anul 1356, s-au
mai numit si Drugovići. In izvoarele istorice sunt amintiti in localitatile Travunije,
Gacko, Nevesinje si Nikšić. Se considera ca aici s-au asezat venind din Salonic si Polog,
Grecia de azi. In documente de arhiva, dar si pe pietrele funerare sunt amintiti ca
Čihorići. Din aceasta familie isi trage originea si voievodul Sandalj Hranića.

Primul nobil amintit de arhiva istorica din Dubrovnik, este Radoje Drugović, gasit in
slujba banului Matija Ninoslav, la anul 1249. godine. La inceputul veacului 13 este
amintit Klap Drugović din Nevesinje ("Slar Drugouich de Neuesigna"), care a fost parat,
aflandu-se in fata judecatorilor din Dubrovnik. Din 1335 tot in arhivele Dubrovnikului
este amintit un oarecare Gradoje Čihorić din satul Kotezi, langa Popovo. Pe pietrele
funerare in Veličani, Popovo sunt intalnite mai multi membri ai acestei familii Čihorić.
Sunt inscriptionate Radaca, nevasta lui Nenčev, apoi patru frati: Nenad, Vratko, Dabiživ
si Stjepko.

Izvoarele mai amintesc de jupanul Dabiži Čihorić si oameni sai din tara Hum (Zahumlje),
apoi de Hranko Hranković, jupan Nenac, Stjepko Čihorić si alti.
Familia Sankovići, a stapanit tara Zahumlje. Intemeietorul este Sanko Miltenović fiul
lui Milten Draživojević si nepot al lui Dražen Bogopenca (Bogopanković). Dražen a fost
nobil din Nevesinje, iar numele sau este amintit pentru prima data in 1306. Stema familiei
Bogopanković este acelasi cu stema lui Petar Ohmučević, fiind probabil inruditi. Fiul lui
Dražen, Milten Draživojevici si Ružir in 1336 sant amintiti ca find atasati ai regelui
Stefan Dusan.

Mai este amintit Sanko Miltenović si fratele sau Gradoje, fii lui Milten, in 1335 si 1362
tot in arhiva Dubrovnikului. In 1368 Sanko face un legamant cu Nikola Altomanović
(probabil tot de origine vlaha), cu ajutorul caruia ocupa o regiune a lui Gojislav
Vojinović, la granite cu Dubrovnikul.

Necropola familiei Sanković se afla in satul Biskupovo langa Konjic, unde sunt
inmormantati: Milten, Sanko, Gradoje, Radič si sotia sa Gojislava. Radača, fica lui
Milten, s-a calugarit si a luat numele de Polihrania, mormantul ei gasindu-se in apropiere
de manastirea Zavala din Popovo polje.
Altoman Vojinović

Marele jupan Altoman (1347 - 1359),se trage din familia Vojinović, care aveau in
stapanire mai multe mosii din regiunea Hum (Zahumlje), regiune din care provin
mai multe familii de vlahi, partea mare nobili care aveau un rol important in
conducerea Regatul medieval Sarb.

Vezi articolul precedent!

Altoman a fost cel mai varsnic fiu al lui voievodului Vojina, se casatoreste cu
Ratoslavoa Mladenović cu care il va avea in 1348 de fiu pe Nikola Altomanovici.
Pe vremea singurului Tar Dusan al sarbilor, facea parte din nobilimea de varf al
statului, luand parte la diverse razboaie, in special din Epir si Tesalia. Dupa
moartea sa mosiile au fost ocupate de catre fratele sau cneazul Vojislav
Vojinović (pe la anii 1355-1363), inlaturandu-l pe nepotul sau de frate Nikola si
pe mama sa.

Fratii lui Altoman erau Miloš, Vojislav si sora Vojislava, casatorita cu Brajko din
familia Branivojević, din Ston regiunea Hum.

Marele jupan Altoman Vojinović moare in 1359.

Dupa cum am relatat in articolele anterioare, Dusan din familia Nemanjici, a fost
in buna parte inconjurat de nobilimea vlaha din Hertegovina. Dupa moartea sa
nobilimea va lupta pentru putere. Pe de o parte erau Lazar Hrebeljanovici si
Nikola Altomanovici care tineau parte regelui Uros, fiul lui Dusan, iar pe de
cealalta parte era despotul Ugljesa din familia Mrnjavcevici. Lupta se va sfarsi
in favoarea despotului, care practic va conduce statul sarb, regale Uros avand
mai mult un rol secundar.
Ctitoriile dregatorilor sarbi de origine vlaha

Familia Mrnjavcevici

Manastirea Divljane (veacul 14), este inchinata Sfantului mucenic Dimitrie,

izvoratorul de Mir (8 noiembrie), se gaseste situata in satul Divljane, facand parte
din eparhie Nisului, in apropiere de lacul cu aceiasi denumire.

Conform unelor date manastirea ar fi fost ridicata inca de la anul 394, pe temelia
unui templu pagan ridicat in cinstea zeului Mitra. Alte descoperiri arheologice au
scos la iveala ca aceasta localitate a fost locuita inca din cele mai vechi timpuri.
La doar 1 Km a fost gasita o asezare care dateaza din epoca bronzului, ce
apartinea tribalilor traci cca 1200 i.e.n. La doar 5 Km de manastire, la Bela
Palanca se gaseste o alta asezare Remeziana, de pe timpul romanilor.

Pe locul templului ridicat in cinstea zeului Mitra, au fost gasita o icoana din
marmora a unei nimfe precum si o alta icoana a cavalerului trac, tot din marmora.
Templel ale zeului Mitra au fost ridicate prin veacul 2 si 3 e.n. In aceasta zona,
au fost gasite numeroase vestigii antice prin imprejurimi, ceea ce dovedeste
faptul ca regiunea a fost locuita din cele mai vechi timpuri.

Denumirea Divljane deriva din cuvantul get “Diu” adica “Zeu”, din care apoi
latinescul “Divus - “Diviana”, ceea ce inseamna divin, divinitate. Dupa spusele
profesorului S. Petrović, toponimele ce deriva din acest cuvant latin sunt: div,
ceea ce in sarba inseamna urias, apoi, divlji, ceea ce inseamna salbatic.

Din Biblie, din Cartea lui Enoh si multe alte legende vechi, de peste tot in lume,
se stie ca in vremuri stravechi, pe pamant au trait uriasii. Astfel din cuvantul
Divus se extrage denumirea zeilor in limba hindusa deva, la persi daeva, in latina
mai apare si deus, etc.

Biserica crestina timpurie se considera ca a fost ridicata de catre Episcopul

Sfantul Niceta de Remesiana (338-420), care s-a nascut chiar la Bela Palanca
in apropiere de Divljane. Niceta a fost Episcop in aceasta localitate timp de 54 de
ani (366-420). Pe timpul vieti a construind multe biserici si manastiri, la Milano, la
Marsilia, Tugasti…etc.

Sfantul Niceta de Remesiana a tinut legaturi cu multi prelati ai timpului sau:

Imparatul Teodosie, Papa Damas, Siricie, Inocentie, Patriarhul Sfantul Ioan
Gura de Aur, Sfantul Paulin, Sf.. Ambrozije, Sf.. Avgustin, Sf. Jeronim si alti.

Nu intamplator, in apropiere de Manastire se gaseste si un izvor care se

considera ca este tamaduitor, precum si un stejar vechi de mai bine de 1.000 de
ani.
Sfantul Niceta a inchinat vechea manastire Sfantului Dumitru, deoarece acest
sfant era si protectorul orasului Solun, orasul principal al prefecturii Iliricului, de
care in acel timp tinea si Remesiana (Bela Palanca).

Hoardele nevalitoare a barbarilor sclavini, vor distruge manastirea, astfel ca ea

va fi reconstruita in mai multe randuri pe vremea Imperiului Bizantin.

Se considera ca manastirea este reconstruita de catre familia Mrnjavcevici in

sec.14, in mai multe etape, ea suferind iarasi devastari pe vremea turcilor. Ultima
data a fost renovata in 1395, ramanand asa pana in 1902, cand a trebuit sa fie
iarasi renovata, aratand asa cum este astazi.

Manastirea Zavidince, din satul cu acelasi nume, tine de eparhia Nisului, pe

teritoriul comunei Babušnica. Manastirea este inchinata Sfantului Gheorghe, insa
in popor este cunoscut si ca manastirea Sfantului proroc Ilie. Probabil a fost
ridicata pe la anul 1367, de catre fratii Mrnjavčević. In interior se gaseste un izvor
de apa ce se considera ca ajuta vederea la oameni. Nu exista alte date istorice
despre manastire.

Hramul este reconstruit in 2012.

Manastirea lui Marko, se gaseste situate in satul Markova Sušica, la 18 Km de

Skoplje. Manastirea ridicata in 1345, a primit denumirea dupa Kraljevici Marko
(Craisorul Marco), care se tragea din familia Mrnjavcevici, este inchinata
Sfantului Dimitrie. Ctitorul este regale Vukašin, dar constructia a fost terminate
pe vremea fiului sau Marko, intre 1366-1372. godine. Probabil biserica a
apartinut familiei, pentru ca se presupune ca in ea au fost inmormantati tatal si
fiul Vukašin si Marko.

Crkva Svete Nedelje din Prizrenu. Conform inscrisului s fost ctitorie tot a
regelui Marko Mrnjavcevic, inchinata Sfintei Fecioare Maria, ridicata in 1370-
1371.

Biserica a fost reconstruita in 2005.

Familia Kosaca

Manastirea Zagrađe este situate langa Šćepan Polje, la unirea raului Piva cu
Tara. A fost ridicata la mijlocul sec.15 (1450-1460), de catre hertegul Stefan
(Šćepan) Vukčić Kosača, nepotul voievodului Sandalj Hranića. Biserica este
ridicata in cinstea Inaltari Domnului.

Lazar Hrebeljanovic

Manastirea Gornjak este prima ctitorie a cneazului, situate in apropiere de raul

Mlava, ridicata in 1378. Din cauza razboaielor, manastirea a fost de mai multe ori
aprinsa si distrusa. De deasupra in capela cioplita in stanca, sunt asezate
moastele Sfantului Grigorie Sinaiticul. Sfantul a trait o peroada in aceasta
pestera, iar credinciosi cred ca moastele ajuta femeile care nu pot ramane
insarcinate.

Manastirea Ravanica, este situata in apropiere de Senj si raul Ravanica. A fost

ridicata in 1381 si inchinata Inaltari Domnului .

Dupa razboiul de la Cosovo Polje, trupul neansufletit al marelui cneaz a fost

inmormantat in aceasta manastire. Dupa cucerirea turceasca manastirea a fost
jefuita si distrusa in mare parte.

Ieromonahul Stefan Daskal (Dascal, invatator), a lasat inscris despre zilele grele
prin care manastirea a trecut la finele veac.17. Conform spuselor sale in
primavera anului 1690, patriarhul Arsenije Čarnojević impreuna cu 37 de mii de
familii a fugit din fata turcilor peste Dunare. Atunci si calugarii manastiri Ravanica
s-au alaturat patriarhului au luat moastele lui Lazar si s-au refugiat in Ungaria la
Santandrei. Aici calugari au ridicat in apropierea Dunari o mica biserica in care
au depus moastele sfantului cneaz Lazar. Nu este cunoscut cine a fost ctitorul
acestei manastiri.

Cneazul Aleksandar Karađorđević renoveaza manastirea Ravanica in 1844 din

bani statului sarb.

Familia Balsic

Manastirea Beška (1438), este ridicata in apropierea lacului Skadar. Hramul

este inchinat Sfantului Gheorghe, fiind ctitoria cneazului Đurađa II Stracimirović-
Balšić si a Jeleni (Elena) Balšić, fica cneazului Lazar. In biserica sunt
inmormantati si Đurađ si sotia sa Jelana Balšić.

Biserica Sfantul Gheorghe (1441-1442), este situate pe insula Gorica (Beška,

Brezovica), din lacul Skadar, in Muntenegru. Se presupune ca a fost ridicata de
catre Đurađ II Stracimirović Balšić sau de sotia sa Jelena.

Dupa moartea celui de-al doilea ei sot, voievodul de Hum, Sandalj Hranić, in
1435 anul, Jelena se intoarce in Zeta. Din testamentul lasat se intelege ca ea a
restaurant biserica.
Biserica Sfantul Nicolae din Densus, Tara Hategului

In susţinerea părerii cum că aceasta ar fi fost la început un templu păgân, vine

argumentul că altarul bisericii este mai aproape de direcţia sud, decât de cea de est.
Alte indicii ar fi forma acoperişului, care privit din lateral, are forma unei păsări, mai
precis porumbel, iar deasupra altarului se afla doi lei de piatră, situaţi coadă
în coadă.

Cea mai vehiculată părere este cea care susţine că actuala biserică din Densuş a fost un
templu roman creştinizat, adică o biserică paleocreştină construită între secolele IV-VI,
fiind şi prima biserică de pe teritoriul Daciei. Cert este faptul că biserica a fost ridicată
pe ruinele unei construcţii din antichitatea secolului al IV-lea.

Construită din blocuri, bolovani de râu şi din materiale luate din fosta capitală romană a
provinciei Dacia - cărămizi cu inscripţii romane, capiteluri, pietre funerare,
tuburi de canalizare - biserica are un aspect neobisnuit, stârnind admiraţie şi uimire.
Valoroasele fragmente de pictură murală, datând din 1443, opera unei echipe de
maeştrii, în frunte cu Stefan, unul din primii zugravi români cunoscuţi, vădesc strânse
legături stilistice cu picturile de epocă din Tara.

Descoperirea unui scut dacic pe care era reprezentat un leu ridică alte multe semne de
întrebare. Leul a fost mereu un animal solar şi un simbol regal, din cele mai vechi
timpuri. Un astfel de simbol identic a fost descoperit si la cetatea dacica Piatra Rosie
din Muntii Orastiei, cetate ridicata pe vremea lui Burebista.

Masa altarului pe care slujeşte preotul este o piatră funerară romană datînd din secolele
II-III d.H. Noile descoperiri arheologice din zonă (o piatră pe care se află o inscripţie în
limba latină, dar care vesteşte o sărbătoare dacică) par a adînci şi mai mult misterele
acestei zone.

„Sfântul Apostol Bartolomeu” ducându-și pielea pe băț

Una din legende afirmă că Sfântul Apostol Bartolomeu ar fi fost mirele de la „Nunta din
Cana Galileii” și că ar fi întreprins apoi lungi călătorii de răspândire a noii credințe
creștine prin Cilicia, Armenia, Mesopotamia și India. La curtea regelui Polimius din
Armenia ar fi săvârșit minuni și tot acolo ar fi fost omorât în mod crud (i s-ar fi tras
pielea de pe corpul viu).
Apocalipsa Getica

Napoleon Savescu in cartea “Noi nu santem urmasii Romei”: <<Sfatuitorul lui, Marele
Preot Deceneu, i-a instruit pe traci sa traiasca potrivit cu legile naturii cunoscute pana
azi ca Legile Belagine. Se pare ca in timpul lui Burebista s-a decis ca anul I sa fie anul
cand s-au nascut cei doi Zamolxis, 713 i.d.H. Trebuie notat ca anul reformelor politico-
religioase 666 apare pe tot felul de inscriptii de pe tot teritoriul pelasgic, ca SSS (6,6,6)
sau CCC (C-grecesc) ori VIVIVI (6-latin).

AYRELIA: STRALUCITOARE
BENERIA: CURATAŒ
SYM FORO: MAREATA DOAMNA
SYN DIO: SUNT CREDINCIOASA
SYN ZE SASE TRI: SUNT CU TREI DE SASE
KAI TETHI GATRI: DAR ATAT TE ROG
AYRIS NONAM: CANDVA SA MA AJUTI
NIASCHARIAN: SA RENASC

Citind doar primele litere in acrostih avem formatia ABT SSS KAN: Cu 666, de ani
acesta fiind semnul la care se inchinau cei intorsi la adevarata religie, semn ce se purta
pe mana dreapta sau pe frunte.>>

Prin aceste cuvinte, istoricul ne explica acest nou mod de viata de pe vremea lui
Burebista, cel mai mare rege al dacilor, ce se propaga dintr-un centru spiritual numit
Muntele Sfant sau Koga-Ion, care mai inseamna si Capul Magnificului. Aici preotii lui
Zamolxe (Zeul Mos), ofereau credinciosilor nemurirea si unde ucenicii (recrutii),
cantau: “Sfant e domnul noptii”.

https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2018/07/10/uriasii-au-secat-lacul-panonic/

https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2017/10/07/sarmisegetuza-denumire-
simbolica-marcul-viteazul/

Nu care cumva toate acestea seamana cu spusele Sfantului Apostol Ioan din Apocalipsa,
ultima carte a din Biblie?

Este cunoscut s’au descoperit monede din timpul lui Bureo Bisteo, sau care circulau
încă în timpul domniei lui pe care scria în limba getică, ”SARMIS VASIL”, care
înseamnă ”cel mai mare rege”, sau mai bine spus supusul (vazalul) lui ARMIS, cel mai
important zeu al traco-daco-iliro-getilor.

https://talcuireapocalipsa.wordpress.com/2018/06/19/armis-cel-mai-venerat-zeu-al-
regilor-traci/

Acelasi autor descrie Sarmisegetuza in felul urmator: <<Nucleul din Muntii Surianu
intins pe o suprafata de 200 km patrati. Incinta militara din centrul religios are o
suprafata de 3 hectare, cu ziduri de piatra ecarisata (blocuri de calcar fasonate) care fac
din Sarmisegetusa dacica un unicat in Europa; Zidul Dacic (Murus Dacicus) este format
din cetati construite din blocuri de calcar, a construit si cetati de piatra nefasonate,
legate cu lut, ca cele de la Piatra Neamt (Piscul Batca Doamnei si colina Cozla),
Cetateni (Jud. Arges), Covasna-Valea Zanelor sau Sighisoara. Armata lui numara, la
vreme de razboi, mai mult de 200.000 de oameni, facandu-l de temut.>>

Multi dintre daci nu erau de acord cu noua religie impusa de Burebista si marele preot
Deceneu, care ulterior a fost numit successor al regelui defunct, acesta find ucis de catre
nobili razvratiti.

Interesant de adaugat ca pe sigiliul primei capitale a Moldovei, Baia, apare un cerb cu

capul taiat. Sa fie acesta un simbol al infrangeri Domnului Nopti, Magnificul Ion, a
vechiului cult al zeului Armis, transmis prin Zamolxe si preotii sacerdoti si invingerea
crestinismului?

Catedrala Sant’Apollinaire Nuovo, construita de Theodoric cel Mare (de origine gotica-
getica), în imensul mozaic creştin apar cei trei magi, dar nu în costumaţie orientală,
tradiţională, ci îmbrăcaţi în tarabostes (aristocraţi) daci, având pe cap pileus, cuşma
dacică specifică. În urma lor dar fără legătură cu ei „apar sfintele muceniţe care poartă
îmbrăcăminte ţărănească românească: cămăşi albe cu poale lungi, catrinţe decorate cu
motive variate, marame albe de borangic cu franjuri către glezne”
Cele mai cunoscute catune ale vlahilor din Muntenegru

In Muntenegru o regiune numita “Katunska Nahija”, a fost locuita in intregime de

populatie de origine vlaha. Spre deosebire de vlahi de pe litoralul Adriatic, cei de
la munte, fiind mai bruneti, erau numiti "crnogunjci", "Mauro-Vlahi", "Morlaci", etc.

Catunele erau asezate in jurul muntelui Lovcen, pe timpil conducatorului Njegoš

(Negus), numarau cca. 20.000 de suflete.

Triburile muntenegrenilor se numeau:

Cetinje,
Njeguši,
Ćeklići,
Bjelice,
Cuce (Velje si Male),
Ozrinići (Čevljani),
Pješivci (Gornji si Donji),
Zagarač (Gornji si Donji) si
Komani (Komani si Bandići).

Cetinje in veacul 19 avea aprox. 2000 de locuitori, fiind capitala istorica a

Muntenegrului. Orasul a fost intemeiat in veacul 15, tot aici este situata si
Biserica Vlaha, ridicata in 1450.

O alta ramura care se trage din regiunea Cetinje, este si familia de nobili pe
nume Snačići (Svačići, Svadčići), care sunt amintiti in arhivele istorice din
Croatia. Unul dintre cei mai cunoscuti membri ai acestui trib era banul croat
Petru, in timpul domniei regelui Dmitar Zvonimir (1075-1089). Ca urmas al
acestei familii, in veacul 14, este amintit Nelipac II. Nelipčić, duce croaț si
dregator din familia Nelipčić Cetinski care a condus Kninul și Principatul Cetina.

Nelipcici II pe vremea Banului Mladen II, este avansat si ajunge sa primeasca

titlul de Voievod, titlu cu care va ramane pana la moarte.

Se considera ca Nelipicii sunt inruditi si cu familia de Cetinje a cneazului Domald.

Miscarea Ilirica si dregatorii vlahi din Croatia

Miscarea ilirica a fost un climat politic al renasteri nationale a “slavilor”. Miscarea

a luat amploare mai intai in Slovacia, avand tendinta de unificare a tuturor ilirilor
pe plan politic si cultural. Aceasta renastere a popoarelor “slave”, a fost o
identificare a lor cu iliri, vechea populatie indigena din Balcan si Europa de
rasarit.

Intentia miscari croate, desi de scurta durata (1830-1845), nu a fost una singura,
majoritatea familiilor nobile medievale, in special sarbesti si central balcanice
aveau blazoane care in mod clar puneau acentul pe o hieraldica cu caractere
ilirice. Una dintre cele mai inseminate familii fiind familia Mrnjavcevici, care dupa
moartea Tarului (Cezarului) Dusan, au inceput sa conduca intregul Regat al
Sarbilor.

Liderul acestei miscari era Ljudevit Gaj care in 1836 publica ziarul Novine
ilirske si deschide o editura de presa la Zagreb. Sub influenta ideilor ilirice, in
1842, baronul Janko Drašković propune formarea Institutului de Cultura si
Stinta Ilirica, care va afunctiona la Zagreb pana in 1850.

De teama ca Miscarea va lua amploare la toate popoarele “slave”, ca se va

ajunge la unificarea tuturor ilirilor, Monarhia Habzburgica incepand din 1843, va
interzice functionarea ei.

La Sarbi, Miscarea nu a luat o asa de mare amploare. Totusi iliri au inceput sa

publice ziarul „Branislav“ la Belgrad (1844.).

Colegiul Iliro-Ungar

Pe parcursul sec. 16, teologul si marele rector din Zagreb, Pavao Zondi,
(Paulus Zondinus 1480-1558), nascut in Bačka, in localitatea Sonta, in 1552,
cumpara o cladire in Bologna pentru trebuintele studentilor croati si maghiari.
Biroul a fost numit Collegium hungarico-illyricum., a avt un Statut, jumate din
inscrisi trebuiau sa fie din Croatia si jumate din Ungaria, sa aibe peste 25 de ani
si scoala apsolvita., puteau fi clerici sau laici. Studenti la inscriere trebuiau sa
depuna examen de limba Latina. Unul dintre rectori ai Colegiului era si Stjepan
Zelc-Leporinus, probabil tot din Croatia.

Pe parcurs, Colegiul a primit si diferite sponzorizari de la fostii student. Un astfel

de caz este Juraj II. Drašković, episcope din Jura (Győra), care in 1650 lasa 10
000 de ducati, bani cu care a fost ridicata o noua cladire a Colegiului.

O icoana din cladire il reprezinta pe fericitul Augustin Kažotića iar cealalta pe

sfantul Kvirina din Sisak.
Colegiul, pe parcursul istoriei a dat multe personalitati eminente, cum au fost
episcopul Đuro Patačić, teologul Antun Turković si alti.
Ljudevit Gaj (Krapina 1809 - Zagreb 1872), a fost scriitor, om politic si ziarist,
principalul lider al Miscari Ilirice din Croatia. Studiile le face la Viena, Gratz si
Pesta, unde ajunge in contact cu cu alti tineri entuziasmati pentru avansarea
Miscari Ilirice.

Ivan Kukuljević Sakcinski (Varaždin 1816 - Puhakovec 1889.), istoric croat,

carturar si politician, este intemeietorul stintelor arheologice croate. Se trage din
familie de nobili Kukuljević Sakcinski. Scoala o face la Varazdin si Zagreb. Din
1837 il cunoaste pe Ljudevit si se alatura Miscarii Ilirice. Ivan a fost un sustinator
al eliberari Croatiei de sujugul Austro-Ungar.

Intr-o prelegere Ivan spunea: "Noi santem putin latini, putin nemti, putin italieni,
putin maghiari si putin slavi, sincer spunand, nu santm nimic !....”

Familia Draskovici, isi trage originea de la tribul Mogorović si Kršlec, triburi ce

sunt evidentiate in sec.15 si 16 in Lika. Dealtfel regiunea Lika este cunoscuta
prin faptul ca acolo s-au nascut cele mai de seama familii de origine vlaha
(Morovlaha), distinsi atat pe plan politic, religios cat si militar. Unii dintre acestia
au fost cardinalul Juraj II. Drašković, episcopul Ivan II, Ivan III, cancelarul Bartol
Drašković din Knin si altii.

Unul dintre cele mai cunoscute palate ale familiei era Trakošćan (Tracoscian),
azi unul dintre cele mai frumoase si cele mai vizitate din Croatia.

Alte mosii ce erau in posesia lor au fost: Klenovnik 1572, Medvedgrad 1604,
Božjakovina 1685 si altele de nord-vest al tari. Ivan III. Drašković (1646-1648.),
ajunge singurul croat cu titlul de palatin ungar, iar din 1631 familia pentru merite
deosebite, este ridicata la titlul de Conte, de catre regale Ferdinand II. Alti
membri ai familiei s-au distins ca generali in luptele impotriva turcilor, unii ca
scriitori, artisti, politicieni, cancelari, procurori, etc.

Cneazul Žarko Dražojević

Žarko Dražojević (lat. Xarco Draxoevic, Zarco da Spalato, Xarcus Dalmaticus)

(Poljica, in jurul anului 1439 - la Klis 1508.), voievod, cneaz, conducator de osti,
din familia de nobili Dražojevića.

Intemeietorul familiei este cneazul Dražoje (sec.14), care impreuna cu Jurje

Rajčić, constituiau nobilimea regiuni Poljica. Mama sa Mandalina, facea parte di
cunoscuta familie Ugrinović.

A luptat in cavaleria Venetiana impotriva turcilor. Dupa venirea otomanilor, se

retrage la Split. Punand mana pe regiunea Klis, pe care o cucereste de la Pavel
Taru, ridica acolo o capela inchinata sfantului Iurie sv. Jurja. Republica Venetia
tinde sa obtina Klisul, insa Zarko il ofera lui Matei Corvin, in schimbul
Novigradului din Lika, loc unde ramane pana la moarte.

Vestea despre vitejia lui ajunge pana la papa Inocentie VIII si senatul Venetian,
care ii ofera in trei randuri titlul de viteaz.

Familia Gusici

Originari din Lika, faceau parte dintre nobilimea cea mai de vaza a regiuni.
Sursele istorice spun ca Pavao Gusić, facand parte din cele 12 reprezentanti ai
nobilimi croate, a participat la alegerea regelui croato-ungar la anul 1102.

Spre sfarsitul veac. 13 si inceputul celui de-al 14-lea in fruntea familiei se gasea
cneazul Kurjak Gusić, a carui urmasi se vor numi in continuare Kurjaković.
Printre acestia se pot enumera urmatorii bani croati: Budislav (Butko), nepotul lui
Kurjak (1401.), banul Pavao si Ivan (1394), stranepotii lui Kurjak, banii 1410-
1411 Ivan Karlović „Torkvat“ (latin. Torquatus), fiul lui Karlo Kurjaković si Dorotej
nascut Frankopan, (1478/79; 1531), ban 1521-1524 si 1527-1531.

Familia avea in posesie orasul fortificat Gusić-grad, care in 1575 va fi devastat

de turci. Aceiasi soarta o va avea si orasul Brlog. In cele din urma, familia va
pleca si se va stabili in Slovenia de azi.

In 1701 familia Gusici primeste de la Imparatul austriac titlul de Baron. In veac.18

se despart si apar doua ramuri ale familiei cnejii Izačići si Krčelići.

Urmasii acestei familii si azi traiesc in diverse zone ale Croatiei

Talovci vlahii din Cetinje

Talovci sant probabil de origine de pe insula Korčula, care mai apoi au trecut la
Dubrovnik, primind cetatenie. Talovici primesc mosii in Regatul Croat la anul
1436, drept rasplata pentru lupta fratilor Matko si Ivan, impotriva banului croat .
Ivan V. Frankapan. Fratii primesc proprietatile pustii, care odata apartineau
familiei Nelipčić din Cetinje. Regele Sigmund in afara de mosiile acestea le mai
ofera si orasele Knin, Sinj, Klis si Omiš, precum si unele proprietati in nordul
Regatului Slavoniei.
Familia incepe sa piarda din influenta si putere dupa moartea banului Petru
Talovac in 1453.

Ivan Lenkovic

Ivan Lenković (deced. 1569) a fost general in armata Habsburgica din Croatia, a
luptat impotriva turcilor in mai multe lupte. Se stinge din viata la Metlika fiind ranit
in lupta. A fost inmormantat in biserica franciscana din Novo Mesto.
Episcopul de origine vlaha Atanasije Ljubojević

Marko ŠARIC in cartea “Predmoderne etnije u Lici I Krbavi prema popisu iz

1712./14.”, spune ca din recensamantul efectuat in Lika si Krbava la anul
1712, reiese clar ca in aceste regiuni au existat doar vlahi de religie sarb-
ortodocsa sau romanocatolica. Recensamantul a fost efectuat in Croatia,
odata cu anexarea acestor teritorii Generalatului de Karlovac in 1712, din
care se poate observa ca 87% din populatie era de etnie vlaha, ortodocsi si
catolici.

“Rezidencija vladike Atanasija Ljubojevića (Vallachisch bischoff)”: Marko

ŠARIC in cartea “Predmoderne etnije u Lici I Krbavi prema popisu iz
1712./14.”

Prelatul (aprox. 1635 - 1712) a fost la inceput mitropolit de Dabar, din regiunea
croata Lika din 1681, iar apoi in regiunile ocupate de Republica Venetia. Apoi in
Dalmatia, precum si in Gornja Krajina, ocupata de Habzburgi.

Dupa moartea mitropolitului Hristofor Pivljanin (1681), patriarhul sarbilor Arsenije

III si el de origine vlaha, il hirotoniseste pe Atanasije Ljubojevića in locul
predecesorului decedat in manastirea Sfantul Nicolae din Dabar. Astfel
Preasfintitul a avut sub administrare mai multe localitati precum: Polimlja, Cetina,
Bukovice, Lika, Krbava, Pounja si Zrinopolja.

Dupa moartea patriarhului Arsenija III (1706), Preasfintitul continua sa mentina

unitatea nationala si ortodoxa a tuturor enoriasilor din tarile Habzburgice.

Dupa moartea sa (1712), la soborul bisericesc de la Sremski Karlovci in 1713 se

hotaraste ca succesor sa fie Dionisije Ugarković, un bun prieten al decedatului
episcop. Se presupune ca a fost inmormantat in manastirea Komogovina.
Cele 12 triburi ale Regatului Croat

A fost o institutie a Regatului medieval Croat constituita din 12 nobili,

reprezentanti care conduceau tara. Primul memorial care aminteste despre
functionarea institutiei dateaza din 1350, documentul din Vireviće si altul din
1360, care vorbeste despre litigiul dintre nobili din Cetina si cneazul Ivan
Nelipčić.

Dintre cele 12 triburi a caror nume voi reda mai jos, 7 sunt de origine vlaha-
morlaca, iar despre celalalte nu se spoate spune cu siguranta.

Kačići
Gusići
Čudomirići
Šubići
Kukari
Lapčani i Karinjani
Mogorovići
Snačići (Nelipčić)
Lačničići (Lasničići)
Poletčići
Jamometići (Jamometi)
Tugomirići (Tugomerići)

Tribul Kacici

Au fost amintiti din veac.12 in orasul Omiš (Almissa), al jupaniei Lučka, in

apropiere de Zadar si Biograd. Se presupune ca aici au venit din regiunea dintre
Zrmanje si Krka, pe vremea regelui Petar Krešimir. Au avut legaturi cu regale
Ungariei Coloman inca din 1102. Au fost navigatori pirati pe Marea Adriatica
impunand taxe de libera navigare corabiilor intre Republica Venetiana, Neapoli si
Dubrovnic, Split, Trogir sau Zadar.

Incepand din 1452 au ajuns la intelegere cu venetieni obligandu-se sa nu se mai

ocupe cu pirateria, sa plateasca taxe si impozite Republici in schimbul dreptului
de asi alege singuri un cneaz al lor. Din 1499 Kačići si regiunea Krajina cade sub
ocupatia turceasca, dar incepand din sec.17 sunt din nou amintiti in diverse
izvoare istorice.

Nume de famili care provin din acest trib sant: Jurčević, Pekići, Peko, Viskići,
Andrijaševići, Bartulovići, Stipići, Alesići, Miošići.

In afara de aceste famili, mai este mentionata o ramura care se stabileste in

Ungaria, primind numele de Kacsics, in orasul Szecseny, care va primi titlu
nobiliar, avand si reprezentanti ai lor, pe banul Mihovila Kačić, Šimun Kačić. Pe
parcursul timpului, mai multe familii de nobili maghiari isi trag originea de la
aceasta ramura vlaha. Printre cele mai cunoscute sant: Szecseny, Gereb de
Vingarta, Farkaš, Liberscei, Hollokoi.

Cudomirici

Numiti si Quddomirorum, Chudomirig, Cidomirig, Cudomericich, Cudimerig,

Cudomirichys, Zudomerich, Zuddomirikion, Zudomirikion, sant amintiti pentru
prima data la inceputul sec. 13 in unele documente a biserici Sfantul Petru din .
Bubnjani, langa Tinj (Benkovac), precum si la Zadar. Din sec.15 sant mentionati
si in regiunea Lika, regiune majoritar vlaha (vezi art.anterior).

Tugomirići-veche familie croata de origine vlaha

Dupa spusele istoricului Vjekoslav Klaić, familia a populat prima data regiunea
Podgore ("Podgorska župa"), de langa muntele vlahilor Velebit pana la Zrmanja.
Din cauza unor conflicte cu Pavao Bribirski, reprezentantul celui mai puternic trib,
in sec.13, vor fi nevoiti sa paraseasca regiunile lor de bastina sis a se refugieze
pe insula Krka, iar o alta grupa in Lika. Pripadnici Tugomorići sant mentionati in
imprejurimile Zadarului inca de la anul 1189. In Lika sant mentionati pana la
inceputul sec.16, pana la anul 1513. O alta parte a familiei se va stabili in
regiunea Poljica din Dalmatia, unde se gaseste situat satul Tugare.

Nume de famili care provin din acest trib sant: Surotvići, Mijanovići (Mihanovići),
Babići, Sučići si Surotvići, apoi familia Žic de pe insula Krka, Bolonić si alti.

Mogorovici (Mogora)

Sant amintiti la inceputul sec. 12 in Biograd, din apropierea orasului Zadar, iar
dupa navalirea tatarilor se refugiaza in Lika. In lika familia se divide in doua
grupuri, cu numele de familie Tolimirović si Disislavić. In lika, pe la sfarsitul vesc.
15 sunt intalniti in satele Bisići, Cahovići, Crna, Dugošani, Gaćelezi, Grvozdnica,
Kasezi, Kuklići, Lučani, Marinci, Podslun, Radina-vas, Ribnik, Sebidraža,
Skurina, Stinice, Telić-selo, Vrhovljani, Zabrdo, Zahumići i Zažićno. Tribul avea in
regiunea Lika propriul tribunal, fiind condus de un jupan. Este amintit jupanul
Petru pe vremea regelui ungar Coloman in 1102.

Nume de famili care provin din acest trib sant: Berislavići, Novakovići, Draškovići,
Hlapčići, Utišenići, Babići, Babonožići, Budišići, Dudulovići, Gonešići, Jakovlići,
Juričići, Jurislavi, Kobasići, Korlatovići, Laikovići, Lopušići, Lovrenčići, Malići,
Mihalići, Milječići, Miserići, Mitarinići, Mogorići, Nelkovići, Orlovčići, Paladinići,
Petričevići-Hreljci, Piričići, Pliškovići, Podknežinići, Požarići, Pribislavići, Radčići
(sau Račići), Radmančići, Skoblići, Sladojevići, Slavkovići, Sliškovići, Sopčići sau
Sobčići, Srepkovići, Sučići (Sudčići), Surotvići, Tomašići, Tvrtkovići, Vidovići,
Vitosavići, Vučići, Zoranići, Zdralići, Zdrubači si alti.
Multe familii ce faceau parte din acest trib au pierit in luptele cu turci de la
inceputul veac.16, iar altii s-au refugiiat in Slovenia de azi, in Zahumlje, prin
Austria si Ungaria.

Dintre cei mai insemnati reprezentanti ai familiei sunt: Tomaša Mogorić din 1490,
Andrija Kobasić, Grgura Nelkovića (procuror), Grgur Sopković, Jakov Račić. Sant
cunoscute pecetele si blazoanele familiei Petričević-Hreljac din 1599, Jurj
Babonosić din 1622 si Baltasar Babonosić din 1646. Blazoane mai sunt intalnite
si gravate pe pietre funerare din Senj si a lui Martin Mogorić din biserica Marija
Gorica langa Zaprešića.

Lapcani (Laptari)

Faceau parte din cele 12 triburi, care aveau dreptul sa aleaga pe regale Croatiei.
Unul dintre cei mai cunoscuti reprezentanti ai tribului a fost Viniha Lapčanin, care
se casatoreste cu printesa Klaudija, fica regelui Zvonimira (1089), primind
regiunea Karin ca zestre. Conform cronici din sec.14, Historia Salonitana a lui
Toma Arhideaconul (1268.), jupanul Martin din neamul Karinja si Lapčana, a fost
un reprezentant croat care a semnat o conventie cu regale ungar Coloman
(1102-1116.).
Din tribul Lapčanilor isi trage originea neamul Drašković, Oršić si Utješinović,
precum si preotul Martinac, scriitor si caligraf croat din sec.15.
Distrugerea Moscopolei si migratiunea populatiei ortodoxe spre nordul
Balcanului

Pe la sfarsitul sec. 18 Moscopole avea in jur de 80.000 locuitori iar Gramos in jur
de 40.000 de locuitori.

Dupa distrugerea orasului de catre turcii lui Ali-Pasa, intre anii 1769, 1788
si 1821, armanii parasesc orasul si se stabilesc in nord, Serbia,
Ungaria, Principatele Romane, Austria, iar unii din ei, ajung si pana in
Polonia, Germania...

Prima migratiune a Sarbilor sub patriarhul Arsenijem III Čarnojević, are loc la
inceputul anului 1690, pe parcursul Marelui razboi vienez care a durat din 1683
pana in 1699. Ce-a de-a doua Mare migraratiune a Sarbilor a avut loc sub
conducerea patriarhului de Peci Arsenije IV Jovanović Sakabenta la 1740,
dupa razboiul Ruso-austro-turc, care a durat din 1735 pana in 1739. Dupa
spusele filologului si reformatorul de limba sarba, Vuk Karadžić, dealtfel cunoscut
printre istorici ca un bun falsificator, spre nord, in prima migratiune, s-au refugiat
cca 37.000 de familii, asta insemnand cu aprox. cam 185.000 de personae. Ups!
De unde atatia sarbi?

Conform statistici austriece efectuate la Viena in 1899, in regiunea Kosovo au

trait:

Albanezi - 182.650 (47,88%)

Sarbi - 166.700 (43,7%)
Alte etni (Armani, Cerkezi, Turci, Romi si Eevrei) - (8,42%)

Sa fie oare posibil ca pe la 1740 s-au refugiat 185.000 de sarbi? Inseamna ca

austriecilor in 1899, la Kosovo, nu ar mai fi ramas nici un singur sarb pentru
statistica, ba din contra, ar fi chiar in minus! 185.000-166.700=18.300.

Pe de alta parte autorul Ferdo Sisic, in cartea sa intitulata “Pregled Povjesti

Hrvackog Naroda”, spune ca Patriarhia de Peci, pe care istorici sarbi o declara
sus si tare a Sarbilor, nu a apartinut doar lor (sarbilor), ci tuturor etnicilor de
religie Ortodoxa. Alta la mana, asa numita migratiune a Sarbilor din veac.17 si
18, nicidecum nu a fost doar a sarbilor ci iarasi a tuturor etnicilor de religie greco-
ortodoxa, specificand ca printer sarbi au fost si o multime de vlahi, adica romani
sud dunareni. Ambele migratiuni ale “sarbilor”, s-au petrecut sub protectia
armatei Imparatesti, iar refugiatii s-au stabilit in Ungaria, Srem si Slavonia.

Interesant ca si refugiul armanilor si al sarbilor, din punc de vedere calendaristic

se intampla cam pe la aceiasi data. Diferenta fiind de doar cca 29-30 de ani!
…………………..

Dupa asediul Vienei in 1683, alianta fortelor crestine "Liga Sfanta" (Sfantul
Imperiu Roman, Polonia, Rusia si Republica Venetiana) au plecat in razboi
impotriva turcilor. Puterile Europene au chemat toate popoarele din Balcan la
lupta impotriva Otomanilor.

Imparatul Austriei Leopold I ii ofera in 1688 lui Đorđe Branković (nobil de

Transilvania, din familia sarba Brancovici), titlul nobil de conte, cu promisiunea
ca il va ajuta in refacerea Despotatului sarb. Deasemenea si patriarhul Arsenije
Crnojević, i-a legatura cu austrieci in vremea vizitei sale la Belgrad care in acea
vreme era sub conducerea Imperiala.

Armata austriaca la acea vreme a avut success, eliberand Ungaria, Serbia,

ajungand pana in Macedonia.
Calugari si diplomati Chiril si Metodie
-Crestinarea sclavinilor

In Imperiul Bizantin au stapanit 66 de imparati de origine tracica, 48

imparati armeni, Greco/bizantini 18 si imparati arabi 13. Nu inteleg de ce
grecii sustin ca a fost imperiul lor? Pe de alta parte slavii sustin ca sfintii
Chiril si Metodie au fost slavi, dar in acea vreme slavi se numeau sclavini si
erau inca sub dominatia protobulgara a avarilor, care s-a mentinut pana pe
la anul 950 E.N. Greci si ei la randul lor sustin ca cei doi calugari au fost
greci, dar Macedonia in cea mai mare parte, intra in Regatul Grec abia dupa
terminarea Razboaielor Balcanice in 1913. Prin urmare ei puteau fi doar de
origine traco-macedo-romana, precum erau si majoritatea conducatorilor
Imperiului Romeic-Bizantin.

Patriarhul Fotie I

Fotie s-a implicat cu fervoare în susținerea misionarismului ortodox în rândul

popoarelor slave și a contribuit la schismul bisericesc dintre Roma și
Constantinopol.
In aceasta perioada grea pentru Imperiu Romeic, ambele biserici si cea ortodoxa
si cea catolica au luptat reciproc pentru a pune stapanire pe popoarele nou
venite, sclavini, bulgari si mai tarziu maghiari.
Patriarhul decide sa-I propuna Imparatului Mihail al III-lea Bețivul, care era de
origine armeana, sa-I angajeze pe fratii Chiril si Metodie ca misionari in regiunile
ocupate de sclavini. Cei doi frati cunosteau limba sclavinilor si deja erau incercati
si in alte misiuni diplomatice, fiind probabil printere cei mai mari eruditi ai veacului
IX.
Sub influența noului patriarh, Fotie I, Mihail III i-a trimis pe călugării Chiril și
Metodiu în Hanatul Khazar, încercând să stopeze expansiunea iudaismului
printre khazari. Cum misiunea lor a eșuat, ei au fost trimiși în 863 în Moravia, cu
misinea de a-i creștina pe slavi (misiune reușită). Pe de alta parte, țarul Boris I al
bulgarilor s-a creștinat în rit catholic, iar Mihail III a invadat Bulgaria și l-a convins
pe acesta să devină ortodox, în 864.
Pe toata perioada misiuni, cei doi frati erau sub protectia influentului ministru
Teoctistus, care era in functie inca de pe vremea Imparatesei Theodora.

Astfel la cererea Imparatului, Chiril si Metodie au tradus cartile religioase in limba

sclavina, vorbita in Macedonia. Din izvoarele istorice traducerea s-a efectuat in
scurt timp, in decurs de 6 luni, iar calugarii au plecat in misiune in Moravia
(Cehia). Autorul American, Imre Boba, aduce argumente ca misiunea de fapt nu
sa efectuat in Moravia din Cehia ci mai de grabe in regiunea Morava (raul
Morava), din Serbia de azi. Aceasta iopteza mi se pare mult mai verosimila,
deoarece Bizantul nu avea stapanire asupra Moraviei nordice ci asupra Moravei
din sudul Dunari. Dealtfel cneazul Ratislav care se zice ca a stapanit Moravia de
nord, la acea vreme, avea in stapanire si unele regiuni sud dunarene, in plus,
dupa moartea lui Chiril, Metodie ajunge episcop de Sitmium (Sremska Mitrovica),
unde tot dupa spusele lui Boba, va fi si inmormantat in anul 885.

Din izvoarele cunoscute pana in present nu se specifica, dar din grabea

bizantinilor in ai crestina pe sclavini si bulgari in cel mai scurt timp, se poate
deduce ca aceste popoare navalitoare, dealtfel nu prea numeroase, vor primi cu
siguranta diverse privilegii in cadrul Imperiului. Traducerea cartilor religioase in
limba sclavina, insemna totodata recunoasterea ei ca limba oficiala a Imperiului
Romeic, in afara de latina, greaca si ebraica. Limba numita deacum slava, va
deveni ce-a de-a patra limba oficiala a Imperiului Bizantin.

Dealtfel, comform spuselor autorului American de origine romana, Florin Curta,

termenul de slav va fi cel mai mult epuizat de catre comunistii sovietici pe
vremea dictatorului Stalin, acesta dorind sa extinda miscarea Panslavista
aparuta la mijlocul sec.19.

Unul dintre motivele acordari de privilegii slavilor este si razboiul ruso-bizantin. In

885 printul Oleg al Kievului ataca cu 2000 de corabii Constantinopolul, iar
bizantinii sunt nevoiti sa incheie pace acordandu-le rusilor multe privilegii
comerciale.

Vezi si articolul identic:

Alti nobili sarbi de origine vlaha din perioada medievala

Sarbii urmasi ai sarmatilor

Primele izvoatre scrise care amintesc de existenta “Sarbilor sarmati” o intalnim la

Piliniu Cecilius Secundus in cartea „Cunoasterea naturi“. Aici sunt amintiti Serbi,
ca trib care traieste in Asia Sarmatica, la nord de Caucaz.

Legatura dintre sarbii sarmati si sarbi din zilele noastre nu poate fi demonstrate
stintific, reprezentand doar o ipoteza. Se presupune ca acesti vechi sarbi de
origine sarmata s-ar fi asezat in Europa centrala in veacul 4 impreuna cu Alanii
cu care erau inruditi. Urmasii Alanilor sant Oseti de astazi din Caucaz.

In veacul 7 au fost cel mai probabil cuceriti de catre Avari si constransi sa dea
navala in Balcani, sa pradeze regiunile bogate ale Imperiului Bizantin.

Osetii sau Osetinii, care astazi traiesc in Caucaz, numara in jur de cca 700,000
de suflete, formand Republica Osetia de Nord, ca parte a Federatiei Ruse. Nu de
mult Republica isi schimba numele in Republica Alania. Limba acestei populatii
este un vechi dialect sarmatic, care face parte din grupa rasariteana a limbi
iranice, ei insusi numindu-se Ironi (Iranieni)

In veacul 4 o parte din Alani, impinsi de catre Huni, se refugiaza inspre apus,
astfel ca sant intalniti la sfarsitul veacului 4 si inceputul veacului 5 in regiunea
Europei de Apus, trecand raul Rin si invadand Galia. Pe la mijlocul veacului 5 ei
se pare ca vor fi asimilati complet, ne mai find amintiti de izvoarele istorice.

O parte din Alanii ramasi in Caucaz, la anul 1239 se vor aseza in Ungaria find
cunoscuti sub numele de Iasi. Urmasi lor maghiarizati, traiesc si azi in localitatea
numita Solonca (Szolonk). Conform unor autori, orasul Iasi ar fi fost infintat de
catre Alani in Eviul Mediu timpuriu.
Scrierea Glagolitica si Sfantul Ieronim

Scrierea Glagolitica este cel mai vechi alphabet Slav cunoscut. In general
oameni de stiinta sunt de accord ca alfabetul a fost intocmit in veac.9 de catre
sfantul Chiril si fratele sau Metodie in anul 863, pentru a traduce cartile liturgice
in limba Slava Veche, ca in felul acesta sa-I atraga pe slavi sa adere la
Crestinism. In felul acesta limba slava avand si alphabet propriu, dupa legea
Bizantina a putut deveni ce-a de-a patra limba oficiala de stat in Imperiu.

Dupa moartea fratilor Chiril si Metodie, alfabetul Glagolitic a continuat sa se

foloseasca in Moravia ceha si apoi in Bulgaria, pe timpul Primului Imperiu Bulgar.
Ulterior, in schimb va fi inlocuit de alfabetul Chirilic, astfel ca Glagolica se va
pastra si folosi doar de catre clericii din Croatia pana in sec.19.

Numarul literelor alfabetului Glagolitic nu este cunoscut, dar se considera ca ar fi

la fel cu cel grecesc, ca alfabetul in sine ar fi o compilatie intre alfabetul grecesc,
latin si cel ebraic.

In 1248, Papa Inocentiu IV le garanteaza Croatilor din Dalmatia de sud folosirea

limbi Slave si a scrieri Glagolitice la Liturghia Catolica. Unii cercetatori spun ca
Glagolitica sa mai folosit si la Ohrid in sec. 10 si 11, impreuna cu alte scrieri,
precum si in Rusia Kieveana.

In Croatia, din sec. 12 sunt gasite mai multe inscriptii in Glaglitica, partea mare
pe litoralul: Istria, Primorje, Kvarner, pe insula Krk, Cres si Lošinj, apoi in
Dalmatia, pe insulele de langa Zadar, in regiunea Lika si Krbava, ba chiar si in
Međimurje si Slovenia. Cartea liturgica numita “Hrvojev missal” din 1404, a fost
scrisa la Split, pentru voievodul de origine vlaha Hrvoje Vukčić Hrvatinić, este
considerata una dintre cele mai frumoase carti din Croatia, scrisa in Glagolitica.
Interesant ca aceste regiuni amintite, au fost in mare parte populate de catre
vlahi-morlaci.

Pana in curand s-a considerat ca acest alphabet a fost folosit doar in regiunile
litoralului, insa in 1992 s-au gasit scrieri si in regiunea Slavoniei in bisericile din
Brodski Drenovac, Lovčić si altele.

La finele sec 9, un discipol al lui Metodie, pe nume Naum, care s-a stability in
localitatea Preslav din Bulgaria, intocmeste scrierea Chirilica, care pe parcursul
timpului va inlocui aproape in intregime scrierea Glagolitica, in perioada
medievala. Nu este cunoscut din care cauza s-a inlocuit alfabetul Glagolitic cu
cel Chirilic, acesta va ramane o enigma si un subiect de dezbatere.

Totusi, nu toti cercetatorii sunt de acord ca alfabetul Glagolitic a fost conceput de

catre fratii Chiril si Metodie. Unii autori considera ca acesta scriere a fost mai
intai folosita de catre Sfantul Ieronim (Eusebius Sophronius Hieronymus), in
veacul al 4-lea, asta deoarece adeseori aceasta scriere este numita
Hieronimiana. O alta denumire mai rar folosita mai era si Bukvitsa, care in
limba slava veche inseamna carte, abecedar, dar se pare ca acelasi lucru
inseamna si in limba ilirica.

In felul acesta se poate explica din ce cauza vlahi si morlaci din Croatia
foloseau in general aceasta scriere, deoarece Sfantul Ieronim (27 martie
347 – 30 septembrie 420), era de origine ilirica, iar vlaho-morlaci considerau
scrierea Glagolitica, scrierea lor VLAHA.

Sfantul Ieronim

Sa nascut in localitatea Stridon din Dalmatia. Nu se stie unde a fost situata

aceasta localitate, dar se considera ca era undeva intre Croatia si Slovenia de
azi. A fost preot, duhovnic, teolog, traducator si istoric.

Stridon a fost un sat situate in acea vreme la granita dintre Dalmatia si Panonia.
Sfantul este bine cunoscut prin faptul ca a tradus Biblia in limba latina, numita
Vulgata.

Sfantul a fost cunoscut prin faptul ca a propovaduit Crestinismul si viata morala

in special la Roma. A explicat cum trebuie sa se comporte femeile crestine, sa
fie devotate Domnului nostru Iisus Hristos. Este recunoscut atat de catre Biserica
Catolica, cat si de cea Ortodoxa, Luterana si Anglicana. Este sarbatorit de
catolici pe 30 septembrie, iar de ortodocsi pe 15 iunie. Tot la Roma sfantul a
invatat si gramatica limbii latine si grecesti.

La anul 370 pleaca in Siria si se stabileste pentru o perioada in Antiohia,

invatand din spusele exegetului Apollinaris din Laodicea, iar din 374 se hotaraste
sa duca o viata ascetica in Antiohia. Invata apoi limba ebraica de la un evreu
convertit la Crestinism, iar in 380 anul, calatoreste la Constantinopol, unde se
imprieteneste cu bine cunoscutul Sfantul Greigorie de Nazians.

Traduce Biblia in latina untre anii 382-405, care mai apoi se va numi Vulgata.
Alte scrieri ale sfantului sant: Cronica lui Eusebiu, De viris illustribus, precum si
alte scrieri hagiografice.
Se stinge din viata la anul 420 E.N.
Despre scrierea Glagolitica a morlacilor-partea II

In Croata sunt sute de documente scrisa in Glagolica cursiva: Colectia Acta

Croatica, dosare, acte de stare civila, texte literare, carti bisericesti, poezi,
legende, povestiri, carti de rugaciuni, manuale scolare, documente de stat,
dosare, etc.

Partea mare de scrieri, au fost gasite pe litoralul Adriatic (vezi artic.anterior):

Istria, Primorje, Kvarner, pe insula Krk, Cres si Lošinj, apoi in Dalmatia, pe
insulele de langa Zadar, in regiunea Lika si Krbava, ba chiar si in Međimurje si
Slovenia. Cartea liturgica numita “Hrvojev missal” din 1404, a fost scrisa la
Split, pentru voievodul de origine vlaha Hrvoje Vukčić Hrvatinić, este
considerata una dintre cele mai frumoase carti din Croatia, scrisa in Glagolitica.
Interesant ca aceste regiuni amintite, au fost in mare parte populate de catre
vlahi-morlaci.

Unul dintre cele mai vechi documente a fost gasit in regiunea Lika, scris la anul
1393 de catre cneji Tomaš si Butko, iar altul numit Dobrinski kaptol, dateaza din
1376.
In schimb una dintre cele mai vechi si inseminate scrieri Glagolitice, din Croatia,
este inscriptia de pe tablita din Baška, gasita in 1851 in Biserica Sfanta Lucia,
de la Jurandvor, care dateaza de la anul 1100.

Tablita din Baska este facuta din calcar alb, avand dimensiuni de 199 x 99.5 cm
si o grosime de 7.5–9 cm, cantarind 800 Kg.

Inscriptia aminteste despre donatia Regelui Zvonimir catre biserica pe vremea

staretului Benedictin Držiha. Partea a doua a inscriptiei spune despre staretul
Dobrovit, care a construit biserica impreuna cu inca 9 calugari.

Codex Zographensis

Un alt vechi manuscris in Glagolitica, ce dateaza din sec. 10 sau 11, a fost gasit
la manastirea bulgareasca Zograf u de pe Muntele Athos in 1843 de catre
scriitorul croat Antun Mihanović.

Manuscrisul contine 304 de foi de pergament, dar din pacate nu s-au pastrat in
intregime. Astfel ca manuscrisul incepe de la Matei 3:11 si se termina cu Ioan
16:20-24:20. Primele 288 de foi au fost scrise in Glagolitica, continand texte din
Evanghelie.
Din perioada medievala a Croatiei

Demetrius Zvonimir

A fost Rege in Croatia si Dalmatia din 1075 pana in 1089. A fost incoronat la
Solin pe 8 octombrie 1076. Inainte de incoronare a fost Ban de Slavonia (1064–
1074), pe timpul Regelui Peter Krešimir IV.

Originea sa exacta nu este cunoscuta, dar este cunoscut ca la avut de invatator

de limba latina pe Šestak, care l-a indemnat sa construiasca manastiri in Croatia,
iar unchiul sau se numea Streza, nume romanesc.

A construit trei biserici la Knin, a fost casatorit cu Jelena, sora lui Ladislav I al
Ungariei, care ii va naste un fiu, pe Radovan si o doua fice Claudia si Vinica.
Claudia se va casatori cu Vonick, voievod din familia Lapciani, din Lika, de
origine vlaha, iar Vinica se cu Mihael din familia de nobili Nelipcici, tot de origine
vlava (vezi art.anterior).

Este amintit pe tablita scrisa in alfabetul Glagolitic de la Baska care dateaza de la

anul 1100 (vezi art.anterior).

Hrvoje Vukčić Hrvatinić (1350-1416)

Cel mai probabi, Hrvoje Vukčić s-a nascut in orasul Kotor pe la anul 1350, a fost
voievod in Bosnia de apus si Dalmatia, avand si titlul de herceg de Split (1403).
Facea parte din familia Hrvatinić, care conducea regiunea Donji Kraji. Folosind
situatia precara dintre Regatul Bosniei si Regatul Maghiar, ocupa mai multe
teritorii din Croatia, Dalmatia si chiar din Slavonia, devenind un nobil
independent, asemeni lui Stefan Vukčić Kosača, de origine vlaha, cu care cel
mai probabil era si inrudit.

La apogeu, sub stapanirea sa a ajuns sa fie o treime din Regatul Bosniac: Donji
Kraji, cateva sate din jupania Bosnia (Tribeuša, Lupnica, Bila, Kakanj), jupania
Lašva, teritorii din Usora (Srebrenica, Kučlat, Brodar, Sused), Livno, Omiš, o
parte insemnata din Zahumlje, Vrhrik cu orasul Prozor, insulele Brač, Hvar,
Korčula si Vis, precum si orasele dalmate pana la Zrmanja, Požega si Segest
(1409-1413).

A fost casatorit cu Jelena din familia vlaha Nelipčić

Petar Kruzic

A fist cneaz Croat, capitan in Klis si Senj. Apara cetatea Klisului la inceputul
sec.16 de navalirea turcilor.
Nu este cunoscut locul de nastere al sau, dar se presupune ca s-a nascut in
regiunea Poljica, deoarece o mare parte din ostasi au fost veniti din aceste locuri.
Dupa lupte indelungate cu turci, moare la anul 1537.
Diploma Imparatului Leopold oferita Ilirilor

Sarbi au venit in Ungaria la anul 1690, sub conducerea patriarhului Arsenie

Carnojevic III, dupa spusele lui Vuk Karadjici in numar de peste 185.000 (vezi
art. anterior), ceea ce este mult prea exagerat, una la mana, si a doua, in nici un
caz emigrantii nu au fost doar sarbi ci si un numar foarte mare de romani sud
dunareni (armani), albanezi, bulgari si alti. Imparatul Leopold I emite o asa
numita “Diploma”, prin care se garanteaza refugiatilor Iliri, drepturi si privilegii
speciale, atat pe plan bisericesc, cat si pe cel politic, recunostinta pentru
serviciile deosebite facute in lupta contra Tnrcilor. Da, ati citit bine, scrie Iliri, nu
sarbi. Prin urmare Monarhul ofera Ilirilor aceste drepturi, prin care se
subantelege toata populatia de rit ORTODOX, nu doar sarbilor, cum gresit
interpreteaza multi istorici!

Tot ca drept recunostiinta se deschide la Viena si o cancelarie aulica, speciala,

numita iarasi Cancelarie Ilirica, ceea ce iarasi dovedeste faptul ca printere
refugiatii premiati de Monarh, nu erau doar sarbi, deoarece impotriva Turcilor au
luptat si alte populatii non-sarbeasti, de rit ortodox.

La anul 1691 principatul Ardealului trece sub stapanirea casei habzburgice prin
cunoscuta diploma leopoldiana de la 4 decembrie, in care nu sant specificati
romanii ca natiune.

La fel s-a intamplat si cu biserica ortodoxă românească, care din 1690 se afla
sub jurisdicţia Mitropoliei de la Sremski Karlovci, în urma acordării privilegilor
ilirice de către împăratul Leopold I prin diploma din 21 august.

Teodor V. Pacatean, in Cartea de Aur vol.I, spune: “clerului poporului iliric, sub
care numire se sub-intelegeau in cele bisericesti si Romanii” si iarasi “din partea
sinodului episcopilor greci-neuniti (adica ortodocsi), intrunit in Carlovet la
1774…sinodul episcopesc neunit (deci nu doar sarb), intrunit in Carlovet…”

Congresul sarbilor de la 13 Mai 1848

La cererea Serbilor, manifestata din toate partile, Mitropolitul din Carlovat, losif
Raiacici, a convoeat pe 13 Mai adunarea nationala sarbeasca la Sremski
Karlovci.

Congresul a decretat unirea politica a Voievodinei sarbeti cu regatele trei-unite:

Croatia, Slavonia si Dalmatia. Si dupa-ce a mai ales si Voievod pe seama
natiunei serbesti, in persoana colonelului austriac Stefan Suplikac, a votat o
rezolutie si cu privire la Romani, decretand urmatoarele:
“Nutrind iubire din cele mai sincere si adeverate fata de natiunea, romana ;
bucurandu-ne in adancul inimii de orice progres al nationalitatii ei; dorind, ca si
poporul roman se devina natiune libera independenta, se fie egal indreptatit cu
celelalte natiuni ale tarii: aceasta adunare nationala sarbeasca cugeta, ca noi
Sarbii, ca frati credinciosi si adevarati ai Romainilor, sitntem datori ai sprijini in
renasterea lor nationala, asteptand aceeasi dragoste reciproca de la dansii; de
aceea, ne rugam de Regele nostru, ca se se proclame si se se asigure
independenta nationala a poporului roman in spirit de libertate si nationalitate.”

Toate hotararile Congresului au fost scrise in limba sarba si germana si trimise

Monarhului.

Romanii s-au revoltat impotriva ca Rajacic sa fie declarat patriarhul tuturor greco
ne-unitilor, adica a romanilor, sarbilor si grecilor, socotind ca aceasta alegere a
fost ilegala.

Sarbi au stiut ca toate privilegiile oferite de catre curtea Imperiala de la Viena sa

le substitueze in propriul lor interes, printr-o politica perfida sa declare toata
populatia ortodoxa central Balcanica ca find de nationalitate sarba.

Astfel autorul Miroslav Ciosovici intr-un articol spune concret:

“…De cand exista etnia sarba in BH si Croatia? Deoarece Dodik

(presedintele Republici srpska din BH), ofera lectii ne intemeiate altor
popoare, atunci ii pun intrebarea, dar dansul stie cand in Bosnia si Croatia
au aparut sarbi?
Iata cu ocazia asta va afla, iar daca ceea ce voi spune nu este adevarat,
sa ma contrazica istorici sai numerosi.
Pana in veacul 19 dar si 20 originea populatiei in BH si Dalmatia in
procent de 90% era de origine VLAHA.
Nationalitatea sarba pe teritoriul acestor tari din ziua de azi, BH si
Dalmatia, a fost inventata in veacul 19, la fel ca si in Munte Negru.
Am scris de multe ori si repet ca Belgradul in prima jumatate a veacului 19
a decis sa sarbizeze Balcanul de apus, inainte de toate, sa impuna numiri
sarbesti ca fiind numiri populare, nationale in Munte Negru si peste raul
Drina.
Cu aceasta ocazie in Munte Negru vine Sima Milutinović Sarajlija, care
ajungand invatatorul lui Radu Toma (cneazul Petru II Petrović Njegoš),
reuseste acestuia sa-i imbuibe capul cu ideologia nationala sarba, iar
Njegoš a raspandit aceasta ideologie mai departe printre muntenegreni.
Ilija Garašanin (om de stat sarb) nu a stiut in 1844. ca in Bosnia exista
sarbi: Ilija Garašanin in programul sau nationalist sarbesc
„Načertanije” (1844), printre altele spune: „Serbia nu va avea o sarcina
prea grea de a influenta religia bosniecilor” (Ilija Garašanin, Načertanije,
www.rastko.rs).
Bosnieci sunt sarbii din ziua de azi, Garašanin in lucrarea sa “Načertanije“
nu pomeneste nicaieri ca in Bosnia exista sarbi….si a avut dreptate …. in
Bosnia vlasi au fost relativ usor sarbizati, luand in considerare ca bosnieci
au fost subjugati veacuri in sir si sub influenta imperiului Otoman, ne
cunoscand tendinta de eliberare asa cum o cunosteau muntenegreni.
Muntenegreni au cunoscut o trezire nationala in nenumaratele razboaie
impotriva otomanilor. Muntenegreni au avut o istorie aparte in regiunile din
Zeta/Duklja, pe cand ortodocsii bosniaci au fost tot timpul sub jugul
turcesc.
Astfel cand Belgradul le-a imbuibat capul bosniecilor cu imperiul sarbesc
al lui Dusan, cum ca sarbi pe vremuri, vezi doamne, erau o forta
mare…bosnieci au crezut aceste baliverne ca fiind parte din istoria lor,
deoarece alta istorie nu cunosteau.
Comform acestor mitomanii, Dodik palavrageste despre un Munte Negru
sarbesc, despre Dubrovnik, care nu a fost nici o data al croatilor, ca daca
nu a fost al croatilor – “evident” era al sarbilor!
10
Tarul Ferdinand in 1630. a proclamat constitutia Vlaha si nu sarbeasca: In
veacul 16, austrieci au colonizat vlahi in zonele de granita cu Turcia, ca sa
apere imperiul de invaziile otomane. Aceasta zona de granita sa numit
Vojna krajina (regiunea militara).
Tarul Ferdinand al II-lea prin acea constitutie, a dat vlasilor diverse
privilegii in octombrie 1630. Constitutia fiind numita Statut Valachorum…
…Prin urmare oricine se poate informa ca in aceasta constitutie cuvantul
sarb sau sarbi, nu exista!
…Academicianul Hrabak spune: „Vlasi sunt o grupa etnografica aparte”
…Academicianul Sima Ćirković in 2008. spune ca vlasi nu sunt pastori
sarbi, iar …academicianul sarb Bogumil Hrabaka, in 1996. scrie:
„Numele de vlah este in ziua de azi rusinos si este legat de sarbi…in
schimb din izvoare istorice se stie ca vlasi sunt o grupa etnografica
aparte…”
… Distinsul istoric italian Giuzepe Praga spune ca “in partea a doua a sec.
XIII pe meleagurile muntilor Dinari se gasesc pastori de religie ortodoxa
asezati in aceste locuri care vorbesc o limba romanica...”
Academicianul Bogumil Hrabak deasemenea spune ca Stojan Novaković
a inventat ca vlasi sunt pastori sarbi si mai conturat spune ca – Vlasi sunt
inaintasi lui Nikola Tesla, Ruđera Bošković, Vuka Mandušića, Stojana
Jankovića, Vladana Desnice, precum si a cunoscutilor intelectuali si
carturari Rašković, Martić, Babić care au cunoscut si vorbit intr-o limba
romanica…
Astazi si in Scotia 95% din cetateni vorbesc limba engleza insa ei sunt si
pe mai departe tot scotieni! …
Vlasi din Lica sunt convertiti in sarbi: Đorđe Popović in revista sa
Otadžbina (cartea IX, Beograd, 1882) a scris necrologului Ličanin Danilo
Medaković – publicist, istoric, tipograf, secretar al cneazului Mihailo si a
cneazului Miloš, in articolul SUD, povestind o intampare a lui Medaković,
din perioada scolara a acestuia din Lica:
„…preotul Mandić la orele lui de predare i-a batut si i-a invatat pe elevi
vlahi sa spuna ca sunt toti sarbi si nu vlasi…astfel ca pana la urma erau
nevoiti sa se declare sarbi (pagina 594 si 595)”.
Vlasi din Bosnia convertiti in sarbi: Academicianul Vladislav Skarić (1869-
1943).. explica cum au fost vlasi din Bosnia convertiti in sarbi prin Ilija
Garašanin, ministrul de interne al cnezatului Serbiei. Acesta a pledat ca
vlah este un nume rusinos si trebuie sa fie peste tot schimbat in sarb…
Vlasi din Dalmatia convertiti in sarbi: In tendinta de a schimba numele
etnic vlah, elita sarbeasca in prima jumatate al veac.19 proclama ca
numele de vlah este batjocoritor si rusinos.
..Filologul si reformatorul de limba sarba, Vuk Karadžić, in cartea „Srpski
rječnik istumačen njemačkijem i latinskijem riječima” (Viena, 1852, str.
68), in mod cinstit spune ca poporul din Dalmatia este de origine vlaha
spunand ca toti oraseni si tarani sunt numiti vlasi…si Morlaci (Morlacco),
iar numele de vlah nu este un nume rusinos…
Kurt Floericke in Berlin 1911. publica cartea „Dalmatien und Montenegro”
11
in care scrie deasemenea despre vlasi morlaci din Dalmatia ca sunt in jur
de 150.000. . . partea mare fiind raspanditi pe la sate…
In textul publicatiei Analitika din 2 aprilie 2015 „Da li je Sveti Vasilije bio
Srbin?” spune ca singurul popor amintit in veacul 17 in Hertegovina sunt –
Vlahi, nu exista nici o pomenire de sarbi.
Presedintele Milorad Dodik este si el de origine vlaha desi nu doreste sa
recunoasca aceasta.” (vezi art. Anterior)
Familia armana Monasterlija

La toate migratiile sarbesti, incepand odata cu caderea Despotatului Sarb de la

anul 1459, au luat parte si un mare numar de Armani, bastinasi, din Epir,
Macedonia si Tesalia. Cei mai multi refugiati s-au asezat in Tara de Sus pe
parcursul sec. XVIII din cauza represaliilor turcesti, precum si din cauza
cutremurului care a lovit Moscopolea, centrul economic si cultural al macedo-
romanilor.

Familia este de origine din Grecia, din Epir. La fel ca si multe alti comercianti
bogati si Monasterli s-au refugiat in partile Ungariei din cauza asupririlor
otomane, se pare inca de la anul 1606, in orasul Komoran, care a ramas ne
cucerit.
Astfel in orasul care acum este pe teritoriul Slovaciei, se gaseste situata biserica
Inaltarea Maici Domnului, ctitorita de catre Petru Monasterlija: “Molenija Petra
Monasterlije, vara anului 1660.”

Fiul lui Petru, Iovan este amintit ca find ofiter in armata Imperiala, luptand in 1689
in apararea orasului Golubac. In ianuarie 1690, fratii Monasterlija construiesc o
casa in Komoran, iar iIn acelasi an este amintit si un prieten al familiei pe nume
Adam Feldvari, din localitatea Dunafeldvari, avand porecla “Dijak” , ceea ce
inseamna ca a facut scoala Latina.

Odata cu migrarea populatiei ortodoxe in frunte cu patriarhul Arsenije III, Iovan

ajunge in fruntea armatei ortodoxe a emigrantilor sud dunareni din Buda, unde
commandant era baronul Andrei Zaga. Baronul ii va inmana lui Iovan decretul lui
Leopold I, prin care va deveni vice-voievod, deoarece de voievod era pus contele
George Brankovic, din vechea familie sarba Brankovic.

Armata condusa de catre Iovan numara in jur de 10.000 de ostasi, avand

inseminate succese impotriva Turcilor, astfel ca Monasterlija va primi in dar de la
Imparatul Leopold I mai multe mosii in jupania Tolnaj, apoi langa orasul Giula, a
primit o multime de recunostinte si diplome si o suma de 10.000 forinti.

Cu aprobarea patriarhului, Iovan convoaca in 1694, o adunare generala a

populatiei ortodoxe la Baja, cerand de la Monarh sa le ofere Vlahia Mica, regiune
situate intre raul Drava si Sava. Desi Imparatul va fi de accord, totusi aceasta nu
sa intamplat.

Se stinge din viata in toamna anului 1706, din cauza unui accident la vanatoare.

Fii lui Iovan au fost deasemenea ofiteri Imperiali, pierind in diverse lupte. Nepotul
sau Stefan a trait pe o mosie familiara din orasul Futog, de langa Novi Sad. Pe
23 iulie va fi ales ca deputat de Sant Andrei al adunari sobornicesti din
Timisoara.

Este cunoscut ca Sofia, o urmasa din aceasta familie a trait la Novi Sad, find
proprietara unui han “Zeleni Venac”, astazi cladirea Banci Voievodinei de pe Trg
Slobode.