Despot Vodă

DESPOT VODĂ (18 noiembrie 1561 – 5 noiembrie 1563)
Aventurierul greco-levantin de înaltă clasă, cult, inteligent, plin de

farmec, ambiţios, foarte adaptabil, „atât de subtil şi încă mai alunecos, dacă
pot spune astfel, ca un şarpe", lipsit de scrupule, spadasin, ucigaş,
îndrăzneţ, dar şi laş, bun sau crud, după împrejurări, într-un cuvânt un
adevărat om al Renaşterii din secolul XVI, Despot 1 vodă – pe numele său
Ioan Iacob Heraclit - a fost un domn cu totul singular, unic în felul său, pe
tronul Bogdăneştilor, de care, pentru întâia oară în istoria Moldovei, nu îl
lega în realitate nici un fel de relaţie de rudenie, iar aşa-zisa sa înrudire cu
doamna Ruxandra a lui Alexandru Lăpușneanu, pe linia „despoţilor" sârbi,
pe care o pretindea el, pe lângă că era falsă, nu justifica în Ţările Române
dreptul la tron, deoarece aici dinastiile străine nu aveau în Evul Mediu nici
un astfel de drept.2
Este sigur că viitorul prinț al Moldovei era un etnic grec, dar originea
sa exactă este neclară. Despot a fost descris de savantul român Andrei
Pippidi ca un „ingenios șarlatan" și „impostor profesionist".3 Istoricul Nicolae
Iorga menționează, de asemenea, că Despot, o „figură neobișnuită", a pretins
„drepturi asupra tuturor tronurilor domnești existente".4 În căutarea
recunoașterii, el a oferit mai multe povestiri contradictorii cu privire la
originea și viaţa din tinereţe, inventând, de asemenea, o succesiune de
genealogii contradictorii. În diverse notiţe şi scrisori separate și
contradictorii, el a sugerat că locul nașterii sale ar fi
fost Rhodos sau Samos ,; în altă parte, el a pretins că Chiosul
genovez sau Creta venețiană este patria sa.5 Cel puțin un martor l-a auzit
spunând că era originar din Regatul Siciliei.6
Arborele său genealogic, publicat de Heraclid însuși la Braşov în 1558,
susținea că este coborât din Policrate, tiranul Samosului din sec. al VI-lea
și dinastia Brankovic, conducători ai despotatului sârb .7 În 1562,
diplomatul francez Antoine de Petronel l-a înregistrat pe Heraclid drept
reclamant al tronului „Despotatului Serbiei".8 Mai târziu, Despot vodă
1 titlul de despot, este absolut incompatibil cu terminologia moderna. In lumea greco -

bizantina, cuvantul Despot este sinonim cu latinul Dominus, adica Domn. Titulatura de
Despot era aplicata patriarhilor, nobilimii de rang inalt si insusi Basileului (Imparatului
Bizantin).
2 C-TIN RAZECHEVICI…
3 Andrei Pippidi - "Două portrete românești în Malta", in Studii și Materiale de Istorie Medie, Vol. XVIII, 2000,
pp. 181, 183.

4 N. Iorga – „Despot-Voda", în Universul Literar , nr. 32/1925, p. 2.
5 Andrei Pippidi - "Două portrete românești în Malta", in Studii și Materiale de Istorie Medie, Vol. XVIII, 2000,
pp. 179-1981.
6 Idem. p. 180.
7 Ibidem.
8 Kenneth Setton, The Papacy and the Levant, 1204–1571. Volume IV. The Sixteenth Century from Julius III to
Pius V, pp. 833–834. Philadelphia: American Philosophical Society, 1984. ISBN 0-87169-162-0
a pretins mai explicit că el era în fapt un nepot de-al lui Ştefan cel Mare,9 în
acelaşi timp adăugând că e coborât din Casa de Lusignan 10 .11 Pippidi
identifică unele părți fiabile din genealogia lui Despot, referindu-se la
rudenia sa cu nobilimea bizantină din Rhodos și cu potentații din Ducatul
din Naxos12 - incluzând pe Nicholas III dalle Carceri 13, identificat eronat de
Despot drept „Alexios".14
În ansamblu, Heraclid pare să fi avut o legătură puternică cu Ordinul
Cavalerilor de Malta (Ordinul Cavalerilor Ioaniţi), sursele malteze referindu-
se la el ca Basilicus Melitensis sau Basilico Maltese („Basilicus/Vasilikus
maltezul"). Giovanni Francesco Abela15 și Giuseppe Buonfiglio îi
înregistrează numele sub versiunea italiană, Basilicò ; Pippidi îl
reconstruiește pe Jacob Basilicos.16 O sursă neolatină îl numește Iacobus
Vasilico di Marcheto .17 O scriere din seria malteză sugerează că Heraclid s-a
născut la Birkirkara (în Malta), și, conform lui Pippidi, acest lucru ar trebui
considerat sigur.18 Originea malteză este nuanțată de Buonfiglio: el
povestește că Basilicò era un grec maltez care a pretins că era originar din
Rhodos. Pe baza acestui indiciu, Pippidi presupune că familia Heraclides
trebuie să fi fugit în Malta în timpul asediului Rhodosului 19, iar viitorul
Despot Vodă să se fi născut în exil în 1527.20 Apropierea simbolică a
viitorului Prinț cu Rhodosul este, de asemenea, verificată şi prin alte detalii:
în 1548, s-a prezentat ca aparținând Arhiepiscopiei Romano-Catolice din
Rhodos .21 Dupoă alte surse, Despot ar fi văzut lumina zilei cel mai probabil
în insula Samos, "precum el însuşi afirma constant", după mărturia demnă
9 Giurescu, p. 64; Pungă, p. 95; Theodorescu, p. 26

10 La maison de Lusignan est une dynastie noble poitevine, attestée depuis le Xe siècle et qui a donné
des comtes de la Marche, comtes d’Angoulême, rois de Jérusalem puis de Chypre et d’Arménie.
11 Iorga (1898), p. 33
12 Le duché de Naxos est un des États croisés fondés après la quatrième croisade sur des territoires byzantins. Il
s'étendit sur une partie des Cyclades, îles de la mer Égée en Grèce. Il était centré sur Naxos, conquise en
premier par Marco Sanudo. Le duché, fondé par des Vénitiens se plaça rapidement sous la suzeraineté de
l'empereur latin de Constantinople. Le système féodal occidental fut surimposé au système byzantin. Les deux
christianismes, catholique et orthodoxe, cohabitèrent ainsi.
13 duc de Naxos de 1371 à 1383.
14 Pippidi (2000), p. 181
15 Giovanni Francesco Abela (1582–1655) was a Maltese of noble birth who in the early 17th century wrote an
important work on Malta, Della Descrittione di Malta isola nel Mare Siciliano: con le sue antichità, ed altre
notizie, "description of Malta, island in the Sicilian sea, with its antiquities, and other information".
16 Pippidi (2000), pp. 179–182
17 Jurcoi, p. 53; Pippidi (2000), p. 182
18 Pippidi (2000), pp. 177, 182
19 Le siège de Rhodes de 1522 est un siège organisé autour de l'île de Rhodes par les armées ottomanes en
1522. C'est l'évènement militaire qui met définitivement fin à la présence en Méditerranée orientale des ordres
militaires nés des Croisades. L'ordre des Hospitaliers est chassé de l'île par Soliman le Magnifique après un long
siège de cinq mois.
20 Pippidi (2000), pp. 179-180, 182
21 Pippidi (2000), p. 182
de încredere a lui Johann Sommer, şi s-a numit din botez Iacob, spunându-
şi iniţial Iacob de Samos.22
În ceea ce priveşte data naşterii, aceasta rămâne necunoscută cu
exactitate, însă era născut, probabil, în cursul anului 1523, de vreme ce
secretarul său Johann Sommer, care l-a cunoscut bine, consemnându-i
adesea chiar spusele, afirmă că atunci când a murit, în noiembrie 1563,
„trăise aproape 40 de ani" (vixerat annos circiter quadraginta). 23 După alte
surse, Iacob Heraclid s-ar fi născut în 1511 sau în 152624.
O mențiune trecătoare a pastorului-cronicar, Christian Schesaeus25,
sugerează că prima limbă vorbită de Despot era „greaca argolică"26 şi că cele
mai vechi călătorii l-au dus în Italia.27 La vârsta adultă, putea să vorbească
cel puţin şase limbi, printre care este posibil că nu se afla şi „limba vlahă”.28
Mai multe izvoare ale perioadei sugerează că a intrat de timpuriu în slujba
unui nobil grec, Iacob Eraclide, care purta titlul de despot de Samos și
Paros. Acesta i-a dat și o anumită educație aleasă cu ajutorul unui profesor
grec Ioannes Lascaris (posibil nepot al mai cunoscutului gramatician al
limbii greceşti, Constantin Lascaris), care i-a insuflat modul de gândire al
umanismului renascentist.29 Mai târziu, pe patul de moarte, nobilul grec îl
numește moștenitor al său. Punând mâna pe hârtiile tatălui său adoptiv, s-a
dat drept fiu legitim al acestuia luându-i numele și câștigă folosind
documentele fostului său stăpân și drepturile acestuia, respectiv de a purta
titlul de principe.
În Letopiseţul său, Ion Neculce susține că Heraclid ar fi fost slujitor al
lui Brankovic, cu care „nu era rudă". El susține că Despot s-a prezentat
drept nepotul lui Jovan Branković mai târziu, după moartea acestuia (1502),
pentru a putea obţine o parte din moștenirea familiei și susține că a furat și
a falsificat documentele personale ale lui Brankovic.30 Această poveste se
întâmpla pe când tânărul Heraclid se afla în Republica Veneția sau în state le
papale .31 Antonio Maria Graziani, diplomat al Sfântului Scaun, susține, de
asemenea, că Heraclid a fost o vreme copist în Biblioteca Vaticanului, deși îl
poate confunda cu Diassorinos.32 Iorga trage o concluzie ușor diferită:
22 C-tin Razechevici…
23 C-tin razechevici…
24
Europäische Stammtafeln, Vittorio Klostermann, Gmbh Frankfurt am Main, 2004 (ISBN 3465032926), Basaraba (Bassaraba,
Basaraba), Voievoden der Walachei III. Țarii Românești Țarii Ungrovlahiei Volume III, Tafel 195
25 Christian Schesaeus (numele latinizat al lui Christian Scheser) (n. 1535, Mediaș - d. 30 iulie 1585, Biertan) a
fost un pastor luteran și poet umanist sas din Transilvania.
26 Argolida (greacă Αργολίδα) este o prefectură greacă, în periferia Peloponez.
27 Diaconescu, pp. 169, 176; Jurcoi, p. 50
28 Jurcoi, pp. 51–52
29 Crăciun, pp. 100, 130; Jurcoi, pp. 49–51
30 Neculce, pp. 14-15
31 Jurcoi, p. 50; Neculce, p. 15
observând că atât Despot, cât și Diassorinos erau cărturari și caligrafi, el
susține că ei au lucrat numai pentru Bibliotheca Regia din Viena.33
Iorga presupune că Heraclid și-a petrecut, de asemenea, câțiva ani de
formare în Spania Habsburgică34 . Potrivit savantului Eugen Denize, ipoteza
este neconfirmată, dar plauzibilă - dată fiind familiaritatea lui Despot cu
politica spaniolă.35 El a fost mai târziu reperat în Regatul Franței, apropiat
de Justus Jonas36 , care l-a introdus probabil în ideologia Reformei
Protestante declanşată de Martin Luther, în 1517.37
În 1548, el s-a înscris la Universitatea din Montpellier , unde se
pregătea să devină medic, ceea ce presupune cunoașterea limbilor greacă și
latină .38 Istoricul Leonclavius îl descrie ca "un bărbat frumos la înfățișare,
nu mare de stat, vânjos și cu draci în corp"39. Un coleg de
universitate, marele botanist flamand Carolus Clusius40, a lăsat câteva
însemnări cu privire la întâlnirile sale cu Despot, pe care îl numește Jacques
Marchetti. Clusius îl descrie pe Despot ca filantrop și duelist, care s-a
căsătorit cu Gilette d'André, care avea deja un copil de 2-3 ani, văduvă a
unui fost rival de duel. El îl acuză pe viitorul prinț al Moldovei de infanticid:
se pare că ar fi făcut în aşa fel încât un dulap să cadă peste copilul său
adoptiv şi să-l ucidă41, lucru însă nedovedit în mod cert.
Din acest motiv, „Marchetti” a fost obligat să fugă din Franța, fără să-și
finalizeze studiile. Clusius presupune că acest lucru s-a datorat stilului său
de viață criminală, în timp ce Felix Plater42, de asemenea student la
Montpellier, sugerează că Despot ar fi ucis un canonic pentru că ar fi
batjocorit-o pe Gilette.43 Platter reamintește de asemenea că Heraclid a
33 Jurcoi, p. 51
34 Spania Habsburgică se referă la istoria Spaniei din secolele XVI-XVII (1506–1700), când Spania a fost condusă
de către dinastia Habsburg. Conducătorii Habsburgi (în special Carol I și Filip al II-lea) au atins apogeul influenței
și puterii, controlând teritorii din Americas, Indiile de Est Spaniole, Țările de Jos Spaniole și teritorii care în
prezent sunt ale Franței și Germanie în Europa, Imperiul Portughez între 1580 și 1640, și diferite alte teritorii
mici cum ar fi enclavele Ceuta și Oran din Nordul Africii. Cu desăvârșire, Spania Habsburgică a fos t pentr u ma i
bine de un secol, cea mai mare putere din lume.
35 Denize (1996), p. 53
36 Justus Jonas né le 5 juin 1493 à Nordhausen, en Thuringe, et mort le 9 octobre 1555 à Eisfeld, toujours en
Thuringe, est un juriste, humaniste, un théologien et réformateur protestant allemand.

37 Crăciun, p. 262; Jurcoi, p. 54
38 Denize (1996), p. 53; Jurcoi, p. 52–54. Vezi și Pippidi (2000), p. 182 ; vezi și Adina Berciu-Drăghicescu - O
domnie umanistă în Moldova. Despot-vodă (Ed. Albatros, București, 1980), p. 34.

39 Traducere făcută de C. Gane, în Farmece - viața lui Despot-Vodă, București, 1933
40 Jules Charles de L'Écluse ou de L'Escluse, latinisé en Carolus Clusius, né en 1526 à Arras et mort
en 1609 à Leyde, est un médecin et un botaniste flamand de langue française, l'un des plus célèbres
du XVIe siècle. Il est le créateur de l'un des premiers jardins botaniques d’Europe à Leyde, et peut être considéré
comme le premier mycologue au monde et le fondateur de l'horticulture, notamment de la culture de la tulipe.
Il est également le premier à fournir des descriptions réellement scientifiques des végétaux.
41 Jurcoi, p. 52–53. Voir aussi Iorga (1925), p. 2
42 Félix Platter, né le 28 octobre 1536 à Bâle et mort le 28 juillet 1614 dans la même ville, est
un médecin, anatomiste et botaniste suisse. Il est le fils de Thomas Platter le Vieux et le demi-frère de Thomas
Platter le Jeune.
fost judecat în absență, condamnat la moarte prin zdrobire și executat în
efigie la 28 septembrie 1554.44
Va reapărea la curtea regelui Henric al II-lea (1547 – 1559) și va
participa, în rândurile armatei franceze, la lupta pentru recucerirea
orașului Metz, deținut de armatele lui Carol al V-lea al Spaniei. Conform
relatărilor aceluiași Clusius, în 1553 însă, se întâlnește cu un fost coleg de la
Montpellier pe care, crezând că aceste cunoștea istoria petrecută acolo, Iacob
îl suprimă.
Nu există nici o mențiune explicită dacă Heraclid a avut sau nu vreo
legătură cu hughenoții din Franța, însă această posibilă conexiune ar putea
explica de ce Heraclid a fugit în Margraviatul din Baden 45, adăpostit acolo de
margraful protestant Philibert.46 Din Baden, Heraclid a călătorit în Cercul
Saxon superior47 al Sfântului Imperiu Roman, în regiuni dominate de
biserica luterană. A petrecut aproximativ zece luni cu contele din Mansfeld48,
întâlnind pe Günther „cel Bogat”49 și pe Philip Melanchthon 50.51
Acum intră sub comanda contelui Günter de Schwarzburg, aflat în
slujba lui Carol al V-lea, participând la înfruntarea cu armata franceză,
condusă de acelaşi Heric al II-lea, de la Renty, din 1554. Învins şi rănit în
această bătălie, Heraclid petrece mai multe luni la Anvers, unde redactează
în limba latină o scriere referitoare la evenimentele militare la care luase
parte, denumită „De Marini quod Teronovam vacant atque Hedini
expugnatione" (tradusă şi în românește de P. Rășcanu, în anul 1865).
Istoricii încă dezbat cu privire la faptul dacă Heraclid s-a alăturat sau nu lui
44 Jurcoi, p. 54
45 Le margraviat de Bade était une marche du Saint-Empire romain germanique, ayant pour capitale la ville
de Baden puis de Karlsruhe à partir de 1715. C'est en l'an 1112 que naît le margraviat. C'est à cette date
que Hermann II pris le titre de margrave de Bade après avoir terminé la construction du château de
Hohenbaden. Cet État a existé pendant presque 700 ans, jusqu'à son élévation en électorat puis en grand-
duché.
46 Crăciun, pp. 100–101
47 Le Cercle de Haute-Saxe est l'un des dix cercles impériaux constitués par la seconde réforme administrative
de l'empereur Maximilien, en 1512 (diète de Cologne). Sa créati on répond à la volonté de l'empereur d'étendre
aux princes électeurs le régime des cercles, auquel ils n'avaient pas été assujettis par la réforme de 1500.
Principalement situés dans le centre et le nord-est de l'Allemagne actuelle, les territoires du cercle de Haute-
Saxe sont dominés par les électorats de Brandebourg et de Saxe. On y trouve également une myriade de
principautés issues du démembrement progressif du patrimoine de la branche ernestine de la maison de Saxe.
48 Les comtes de Mansfeld appartenaient à l'une des plus anciennes lignées nobles d'Allemagne. Leurs terres,
érigées en comté d'Empire dès 1580, s'étendaient sur la moitié septentrionale du Hassegau, le long des
contreforts orientaux du massif du Hartz. Elles recouvraient à peu près les limites des arrondissements disparus
de Pays-de-Mansfeld, de Merseburg-Querfurt et de Sangerhausen, et donc la plus grande partie de
l'actuel arrondissement de Mansfeld-Harz-du-Sud en Saxe-Anhalt.
49 Gonthier XL, comte de Schwarzbourg surnommé le Riche ou Gonthier avec de grosses lèvres(31
octobre 1499 à Sondershausen – 10 novembre 1552 à Gehren), a été un comte de Schwarzbourg.

50 Philipp Melanchthon (numele grecizat al lui Philipp Schwarzerd – în germană „pământ negru”, n. 16
februarie1497 în Bretten - d. 19 aprilie 1560 în Wittenberg) a fost un filolog, filosof, umanist, teolog, autor de
manuale și poet neolatin. A fost cunoscut ca Praeceptor Germaniae. Prieten foarte apropiat cu Martin Luther,
reformator el însuși, s-a distanțat, în cele din urmă de acesta, când a început să politizeze Reforma.
51 Crăciun, p. 101
Günther în călătoria sa în Regatul Angliei, dar este sigur că a vizitat Olanda
Habsburgică.52
În 1553, la Bruxelles , împăratul Carol al V-lea l-a recunoscut ca
expert militar și l-a angajat în propriul său regiment.53 În campaniile din
1554-155554, Heraclid a participat la acţiuni militare alături de armata
Sfântului Imperiu Roman, în Flandra sau la Thérouanne (Franţa
actuală). A avut, de asemenea, o contribuţie decisivă în bătălia de la
55
Renty56, chiar dacă armatele lui Carol al V-lea au fost, în final,

înfrânte. Potrivit cronicarului Jean-François Le Petit, „Basilic Marchet, Grec
Gentleman et Capitan" a contribuit la contraatacul care l-a forțat pe Henry al
II-lea să-și retragă armata.57 Rănit, petrece mai multe luni la Anvers, unde
redactează în limba latină o scriere referitoare la evenimentele militare la
care luase parte, denumită "De Marini quod Teronovam vacant atque Hedini
expugnatione", tradusă în românește de P. Rășcanu, în anul 1865.
Ca urmare a serviciilor sale, în 1555, Iacob a fost primit de Carol al V-
lea, care l-a investit cavaler și conte palatin, iar arborele său genealogic a
fost legalizat de cancelaria aulică. În virtutea titlului de conte palatin, Iacob
avea dreptul de a acorda oficiul de notar, să promoveze doctori și să acorde
titlul de ... poet laureat58.
Acest privilegiu i-a fost acordat de Carol al V-lea „din proprie iniţiativă”
şi era unul dintre puţinele acte de acest gen emise la porunca specială a
monarhului. Motivaţia acestei simpatii o găsim tot în textul privilegiului ce
menţionează că „unchiul matern” al lui Despot servise cu credinţă pe
împărat în timpul asediului şi ocupării vremelnice a Cetăţii Coron (1534-
1535) din Moreea (Peloponez, Grecia), unde fusese făcut prizonier. Mai mult,
Despot luptase alături de armatele spaniole, aşa cum am amintit mai sus,
distingându-se prin fapte de vitejie. Pentru toate acestea era înnobilat şi i se
confereau „armerii (scut scartelat: senestra jos, în câmp de argint, un peşte
natural cu gura deschisă, ţinând un inel; dextra sus în câmp de argint un
templu de azur, dextra jos şi senestra sus, câmp de aur, în care se afla
înscris un arbore de laur (dafin) smuls, în culoare naturală, între ale cărui
52 Idem.
53 Ibidem.
54 The Italian War of 1551 (1551–59), sometimes know n as the Habsburg–Valois War and the Last Italian War,
began w hen Henry II of France, w ho had succeeded Francis I to the throne, declared w ar against Holy Roman
Emperor Charles V w ith the intent of recapturing Italy and ensuring French, rather than Habsburg, domination of
European affairs. The w ar w as the last of a series of w ars betw een the same parties since 1521. Historians have
emphasized the importance of gunpow der technology, new styles of fortific ation to resist cannon fire, and the increased
professionalization of the soldiers.
55 Denize (1996), p. 53; Le Sergeant de Monnecove, passim
56 The Battle of Renty w as fought on 12 August 1554, betw een France and the Holy Roman Empire at Renty, a
northern French secondary theatre of the Italian Wars. The French w ere led by Francis, Duke of Guise, w hile the
Imperial forces w ere led by Emperor Charles V of Habsburg.
57 Jean-François Le Petit, La grande chronique ancienne et moderne, de Hollande, Zélande, WeﬆFrise, Utrecht, Friſe, Overyſſel et
Groeningen, juſques à la fin de l'An 1600. Livre VIII, p. 225. Dordrecht: Iacob Cardin, 1601
58 Andrei Veress, Documente cu privire la istoria Ardealului, Moldovei și Țării Românești, vol.I, București, 1929, pag.151
- 158
ramuri se încolăcea un şarpe, alături de un leu roşu armat şi limbat cu
argint. Scutul era încoronat cu coroană de aur)”.
În 1556, Heraclid era cu siguranță un protestant fervent, stabilindu-se
în capitala Wittenberg a Ducatului de Saxa-Wittemberg, epicentrul
luteranismului. Aici, s-a întâlnit cu Joachim Camerarius și Caspar 59
Peucer60, precum și cu Pier Paolo Vergerio61 .62 După cum menţionează

istoricul Maria Crăciun, Despot a fost primul grec care i-a susţinut pe
luteranii germani, aceştia apărând pentru el drept „simbol al unei apropieri
între viitoarea biserica greacă a Orientului și protestantismul german
din Europa Centrală.“63
Potrivit lui Clusius, la Wittenberg, Despot și-a manifestat pentru
prima dată interesul pentru afacerile Moldovei și Țării Românești .64 La
mijlocul anului 1556, Despot și-a îndreptat atenția spre Regatul
Poloniei și Ducatul Prusiei , implicându-se în afacerile Bisericii evanghelice
poloneze 65 .66 Cu scrisori de recomandare de la Melanchthon (care îl descrie
pe Despot drept „om cinstit și erudit"), el a trecut în Ducatul Mecklenburg-
Schwerin, predând matematica la Universitatea din Rostock .67 Este posibil
că acesta a petrecut ceva vreme şi în Lübeck, ca și în Danemarca, căci, în
orice caz, una dintre scrisorile sale primite de la Melanchton era adresată
regelui Danemarcei şi Norvegiei, Christian al III-lea.68 De asemenea, există
indicii că a vizitat Regatul Suediei înainte de a pleca la Königsberg în Prusia,
unde a sosit în noiembrie 1556.69
La curtea prusacă, Heraclid s-a întâlnit cu omul de stat Jan
Krzysztoforski70, care s-a interesat de contribuțiile sale ca tactician și a
ordonat să i se facă copii din lucrările sale militare.71 Ducele Albert al
Prusiei i-a făcut lui Heraclid o primire călduroasă, însă acesta din urmă a
petrecut doar două luni în Prusia, pe care a părăsit-o după ce a primit o
recomandare pentru a se putea stabili la curtea cancelarului Mikołaj
59 Joachim Cam erarius l'Ancien (12 avril 1500 à Bamberg - 17 avril 1574 à Leipzig) est un érudit allemand.
60 Caspar Peucer (pronounced /ˈbɔɪkər/, German: [ˈbɔɪkɐ];[1] January 6, 1525 – September 25, 1602) w as
a Germanreformer, physician, and scholar of Sorbian origin.
61 Pier ou Pietro Paolo Vergerio (c. 1498 – 4 octobre 1565) est un théologien italien. D'abord opposant, puis
supporteur de Primož Trubar, il a notamment contribué au développement de la littérature croate
62 Crăciun, pp. 101–102, 107–108, 130
63 Crăciun, p. 119
64 Crăciun, pp. 119–120
65 The Evangelical Church of the Augsburg Confession in Poland (Polish: Kościół Ewangelicko-Augsburski w
Rzeczypospolitej Polskiej) is a Lutheran denomination and the largest Protestant body in Poland w ith about 61,000
members and 133 parishes.
66 Crăciun, p. 102
67 Crăciun, pp. 102–103
68 Crăciun, pp. 102, 107
69 Crăciun, pp. 102–103
70
Jan Krzysztoporski des armoiries de Now ina (né en 1518 , décédé le 12 décembre 1585 à Bogdanów ) -
mécène polonais , bibliophile, diplomate, courtisan, castellan de Wieluń et Sieradz , secrétaire royal .
71 Olteanu, pp. 957–958
Raduwiłł „cel Roşu”72, în Lituania .73 Despot a luptat în războiul livonian 74
alături de Krzysztoforski în ciocnirile din 1557, care opuneau
Poloniei Ordinul livonian 75.76 Din Vilnius, unde s-a întâlnit cu alte figuri
majore ale protestantismului polonez - inclusiv Jan Łaski77-, Heraclid a
călătorit în Polonia Mică78 și a revenit ocazional în Prusia. 79 La sfârșitul
anului 1557, el se afla în Cracovia, unde s-a întâlnit cu omul de
ştiință Georg Joachim Rheticus80 şi cu un număr însemnat de militanți
protestanți - printre care Hieronim Filipowski, Francesco
Lismanini , Stanisław Lutomirski și Marcin Zborowski; proiectul său, creat
de Łaski, a fost acela de a reuni Bisericile evanghelice şi calviniste într-o
singură biserică națională poloneză.81
Dincolo de protestantismul său generic, afilierea la o anume biserică a
lui Heraclid rămâne un subiect de dispută. Punctele de vedere generale,
rezumate de Maria Crăciun, sunt că el era fie un luteran, un calvinist, fie un
oportunist, fără a avea angajamente clare; un număr de autori îi
menționează, de asemenea, ca fiind unul dintre unitarieni sau adept al Micii
Biserici Poloneze 82, unii afirmând că el s-ar fi situat pe aceste poziții numai
după ce a trecut prin protestantismul principal.83
Crăciun consideră că cea mai plauzibilă relatare este oferită de
teologul Hans Petri. Această teorie îl descrie pe tânărul Heraclide ca un
72Mikolaj Radziw ill Rudy, surnommé Le Rouge en raison de la couleur de ses cheveux, (en lituanien : Radvila
Rudasis, en ukrainien : Микола Радзив ілл), connu également sous le titre de Nicolas VI, né en 1512 à Kiev 1et mort
en 1584 à Vilnius, fils de Georges Radziw iłł (en), grand hetman de Lituanie et de Barbara Kolanka (en), est une
personnalité de la noblesse lituanienne, grand chancelier de Lituanie, gouverneur du voïvode de Vilnius et grand
hetman de Lituanie.
73 Crăciun, p. 103
74 Războiul Livonian (1558–1583) a fost purtat pentru controlul asupra Vechii Livonii⁠(en) (în teritoriul actual
al Estoniei și Letoniei), când Țaratul Rusiei s-a confruntat cu o coaliție fluctuantă formată din Danemarca–
Norvegia⁠(en), Regatul Suediei⁠(en) și cu Uniunea (mai întâi personală, devenită pe parcursul războiului statală)
dintre Marele Ducat al Lituaniei și Regatul Poloniei.
75 Ordinul livonian a fost o ramură autonomă livoniană a Ordinului Teutonic [1] , membru al Confederației livonieneîntre
1435 și 1561. După ce au fost înfrânți de samogiți în Bătălia de la Saule în 1236, rămășițele Fraților livoniani de Sabie
au fost integrate în Cavalerii teutoni și au devenit cunoscuți ca Ordinul livonian în 1237.
76 Kesterska Sergescu, p. 261; Olteanu, pp. 957–961
77 Jan Łaski ou Jean de Lasco en français, né à Łask en 1499 et mort le 8 janvier 1560 à Pińczów , est
un théologien et réformateur protestant polonais.
78 Lesser Poland Province (Polish: Prowincya Małopolska, Latin: Polonia Minor) w as an administrative division of
the Crow n of the Kingdom of Poland from 1569 until 1793 and the biggest province of the Polish-Lithuanian
Commonw ealth. The name of the province comes from historic land of Lesser Poland. The name of the province did not
imply its size, but rather seniority.
79 Crăciun, pp. 103–104
80 Georg Joachim de Porris (en allemand von Lauchen), surnommé Rheticus (parfois Rhæticus) c'est-à-dire
« originaire de Rhétie »2, est un astronome et mathématicien, né à Feldkirch (Voralberg, Autriche) le 16 février 1514 ,
mort le 4 décembre 1574 à Kassa dans le royaume de Hongrie (aujourd'hui Košice en Slovaquie). Il est passé à la
postérité pour avoir décidé Copernic à publier son grand œuvre, le De revolutionibus orbium coelestium qui présente en
détail sa théorie héliocentrique. Rheticus en a d'abord présenté lui-même les principes essentiels dans sa Narratio
Prima parue en 1540. Ce « premier rapport » reste considéré comme une excellente introduction aux idées de Copernic.
81 Crăciun, pp. 102, 104–105, 130
82 La Petite Église polonaise (en polonais: Bracia Polscy), de théologie unitarienne, fut fondée par les Frères
polonais, théologiens issus de la Réforme radicale. Les fidèles sont souvent appelés « Ariens » ou « Sociniens »
(en polonais: arianie, socynianie), mais ils se nommaient eux-mêmes simplement les « Frères »1 ou les « Chrétiens »,
puis après leur expulsion de Pologne, les « Unitariens ».
83 Crăciun, pp. 105–106
luteran moderat, care a îmbrățișat vederile disidenților lui Andreas
Osiander84 în timp ce se afla în Prusia, și în cele din urmă a devenit
calvinist, la Cracovia. Crăciun sugerează că influența lui Radziwiłł l-a împins
pe Despot într-o etapă finală, antitrinitaristă85, cu influențe atât din
unitarianism, cât și din mica biserica poloneză.86 Graziani a relatat despre
părerile susținute de Despot, comentând despre anticlericalismul său,
despre deranjamentele sale legate de toate formele de liturghie, despre
refuzul de a crede în transubstanțiere 87 și despre dedicarea studiului
biblic.88 Diverse polemici catolice l-au identificat Heraclid ca „evreu" sau
„necreștin".89 Așa cum remarcă Crăciun, această afirmație se referă la
opiniile sale unitariene, care în tradiţia populară puteau fi identificate ca
fiind cele ale unui iudeu creştinizat.90
Planul lui Despot de a prelua funcția de prinț al Moldovei prin
uzurparea lui Alexandru Lăpușneanu a fost probabil proiectat la Vilnius: aici
s-a întâlnit cu unii boieri moldoveni care scăpaseră de persecuțiile politice
ale lui Lăpușneanu91 şi, probabil doar prin 1558, el şi-a legat originea
genealogică de cea a soţiei lui Lăpuşneanu, Ruxandra.92 Istoricul Șerban
Papacostea susține că Demetrios s-a stabilit în Moldova cu mult timp
înaintea lui Despot, contribuind la răspândirea ideilor Reformei în țara
respectivă, înainte de a fi alungat de represiunea violentă a lui
Lăpușneanu.93 Iacob însuși a ajuns în Moldova în 1558, deja ca un adversar
al regimului, probabil cu sprijinul Poloniei (mai ales din partea calvini știlor
polonezi) și dintr-o coaliție de boieri care îl susţinuseră pe Ștefan VI
Rareș.94 După cum a menționat Olteanu, planul său a devenit realist prin
declinul anarhic al obiceiurilor politice în ambele Principate
dunărene sub dominația otomană. În ultimele decenii ale Evului Mediu
românesc, au existat 21 de prinți moldoveni, fiecare având în medie „2 ani de
guvernare reală”.95
84 Andreas Osiander, né le 19 décembre 1498 à Gunzenhausen, Bavière - mort en 1552 à Königsberg, en Prusse,
théologien réformateur.
85 Sous le terme d'antitrinitarism e, on peut regrouper plusieurs tentatives, au sein de la théologie chrétienne, de
refuser le dogme du Dieu unique en trois personnes (la Trinité), et donc de trouver une articulation entre les trois notions
bibliques que sont Dieu (le Créateur, déjà reconnu par la tradition hébraïque dans l'Ancien Testament), Jésus (considéré
comme son fils dans la tradition chrétienne, postérieure à celle-ci) et l'Esprit Saint.
86 Crăciun, pp. 106–118, 124–126
87 La transsubstantiation (en latin : transsubstantiatio, en grec ancien : μετουσίωσις / metousiosis) est un
phénomène surnaturel, qui signifie littéralement la conversion d'une substance en une autre. Le terme désigne, pour
une partie des chrétiens (en particulier les catholiques et les orthodoxes), la conversion du pain et du vin
en corps et sang du Christ lors de l'Eucharistie par l'intermédiaire du Saint Esprit.
88 Crăciun, pp. 115–118, 133
89 Crăciun, p. 113
90 Crăciun, pp. 113–114
91 Crăciun, p. 120; Diaconescu, p. 176
92 Crăciun, p. 120; Diaconescu, pp. 175, 176, 177; Iorga (1925), p. 2; Gonța, p. 251; Gorovei, p. 190
93 Crăciun, pp. 73, 135
94 Crăciun, pp. 74, 76, 81–83, 118–122
95 Olteanu, p. 955
Împăraţii Carol al V-lea şi succesorul său, Ferdinand I, erau
preocupaţi de asigurarea dominaţiei habsburgice în Europa Centrală și de
Est. Fiul acestuia din urmă, Maximilian al II-lea, intenționa să participe la
alegerile regale poloneze 96; din acest motiv a curtat nobilimea poloneză, ale
cărei fracțiuni protestante și-au condiționat sprijinul față de împăratul
habsburg prin susţinerea politică a acestuia faţă de Despot.97 Aceasta s-a
suprapus cu obiectivele politice ale lui Heraclid, determinându-l să-i asigure
curții habsburgice loialitatea sa. Nu este clar dacă Ferdinand l-a susținut
Despotul la sfârșitul anilor 1550. Istoricul Ionel Bejenaru, care susține că ar
fi făcut-o, notează că Lăpușneanu îl percepe pe Despot ca agent imperial și
că acest lucru l-a împins să intre în negocieri cu Ferdinand. 98 Iorga îl descrie
pe Despot ca o „diversiune utilă”, pe care Ferdinand a pregătit-o exact la
momentul oportun.99
Potrivit lui Iorga, Despot a fost invitat la curtea lui Lăpușneanu,
fermecând-o pe gazdă cu informaţiile sale despre Europa de Vest și cu
propriile sale elucubraţii genealogice, dar omiţând totuşi trecutul său
criminal.100 Astfel, la sfârşitul lui februarie sau începutul lui martie 1558 el
sosea în Moldova, fiind bine primit, ca o rudă, de Alexandru şi soţia sa, cu
mare cinste şi încărcat cu „daruri regale”, după cum însuşi recunoştea.
Îndată după sosire, Alexandru Lăpuşneanu îl trimite la Cluj, la regina
Isabela Zapolya, sora regelui Poloniei; la 11 martie 1558, socotelile
Braşovului înregistrau trecerea pe aici a lui „Iacob Heraclides din Polonia”,
care revine în Moldova, trecând tot prin Braşov la 29 a lunii.
În următoarele „câteva luni”, din martie până în vara lui 1558, Despot
s-a ocupat cu succes de învăţarea limbii române şi de atragerea boierilor
nemulţumiţi de duritatea cu care Alexandru Lăpuşneanu înăbuşise
comploturile boiereşti, ceea ce i-a creat faima de „tiran” sângeros, în vederea
înlocuirii sale din scaun. Având cu mult timp înainte ochii ațintiți către
tronul Moldovei, a început să lucreze la surparea lui Lăpușneanu, alcătuind
în taină un grup de credincioşi, în frunte cu Ion Moţoc, neadormitul
conspirator, care la momentul potrivit ar trece de partea sa.
Până la 25 mai 1558, când Despot cere ducelui Albert arme pentru
eliberarea moştenirii sale din Grecia, şi chiar după 24 iulie 1558, când
acesta îi răspunde, trimiţându-i armele cerute pentru eliberarea patriei sale,
cerându-i totodată lui Alexandru să-l sprijine, totul merge bine.
96 Alegerile regale în Polonia (în poloneză: wolna elekcja, în latină „electio Regis libera”) însemnau alegerile
individuale ale regilor poloni. Bazate pe tradiții care datau de la începutul statalității poloneze și consolidată în timpul
dinastiilor Piast și Jagiellon, au ajuns la forma lor finală în perioada Comunității polono-lituaniene, între anii 1572 și
1791. Acest stat a devenit o monarhie electivă, în care ereditatea coroanei a fost până la urmă complet eliminată.
97 Crăciun, pp. 118–119
98 Crăciun, pp. 81–83
99 Iorga (1898), p. 6
100 Iorga (1925), p. 2
Apoi, înainte de 18 august 1558, când Alexandru a aflat despre
uneltirile lui Despot, căruia i s-a pus în seamă o încercare de otrăvire a sa,
prin intermediul medicului unitarian Giorgio Biandrata101, venit din
Transilvania, în realitate fiind vorba de un alt doctor, din Asolo (Veneţia),
domnul a luat măsuri, poruncind „ca Despot să fie ucis prin otravă”, în
vreme ce medicul italian a fost răscumpărat de Ioasaf, patriarhul
Constantinopolului, care l-a luat la el.102
Înştiinţat de oamenii săi, Despot a fugit în Transilvania, socotelile
Braşovului înregistrând sosirea aici, la 18 august 1558 103, a lui „Heraclides”.
Rămâne la Braşov din pricina unor probleme de sănătate, mai multă vreme,
în legătură cu o seamă de învăţaţi saşi reformaţi, „timp în care şi-a publicat
vestita sa genealogie”, în tipografia înfiinţată de J. Honterus.104
Scrisorile ameninţătoare prin care Alexandru Lăpuşneanu îi cerea
extrădarea şi hotărârea magistratului (conducerii) braşovene de a-l preda,
pentru a nu periclita relaţiile comerciale ale Braşovului cu Moldova, l-au
determinat pe Despot să fugă intempestiv, în timpul nopţii, părăsindu-şi
puţinele obiecte pe care le avea şi pe care le solicită în anul următor. De la
Braşov, el a plecat în Regatul Ungariei Răsăritene 105, stabilindu-se la curtea
reginei Isabella de Jagiello106. Aici şi-a întâlnit un coleg aventurier, Olbracht
Łaski107.108
101 Giorgio Biandrata ou Biandatra (né v. 1520 à Saluzzo, dans le marquisat de Saluces, dans l'actuelle province
de Coni, dans le Piémont et mort le 5 mai 1588 à Gyulafehérvár, dans l'actuelle Roumanie) est un médecin et
un réformateur religieux italien du XVIe siècle, victime de ses convictions religieuses.
102 Crăciun, pp. 82–83. See also Diaconescu, p. 177
103 în conformitate cu Iorga, această evadare a avut loc încă din 1558 (Iorga (1925), p. 2), deși
Crăciun socoteşte că această fugă ar fi avut loc la începutul anului 1560 (Crăciun, pp. 82–83.
See also Olteanu, p. 960).
105 Regatul Ungariei Răsăritene [1][2][3] este numele sub care este desemnat în zilele noastre și în istoriografia
naționalistă maghiară domeniul lui Ioan Sigismund Zápolya și al suveranilor care au urmat după el, care au
domnit în paralel cu regii habsburgici ai Ungariei Regale. Habsburgii au avut mai multe tentative de unire a
celor două regate sub domnia lor [3], dar otomanii au împiedicat aceste încercări preluând Regatul Ungariei
Răsăritene sub protecția lor [3].
106 Regina Isabella sau Isabella de Jagiello (în maghiară Izabella királyné; în poloneză Izabela Jagiellonka, n. 18
ianuarie 1519, Cracovia – d. 15 septembrie 1559, Alba Iulia) a fost soția regelui Ioan I Zápolya și mama
principelui transilvănean Ioan Sigismund.
107 Albert Laski, în polonă Olbracht Łaski (uneori cunoscut și ca Adalbert Laski) (1536 - 1605) a fost un nobil
polonez, diplomat, om de arme, aventurier și cărturar, om al Renașterii, născut în actuala Slovacie, cunosc ut ș i
pentru intervențiile sale în viața politică a Moldovei și Transilvaniei. Din anul 1566 a fost voievod de Sieradz. Era
și senior al domeniilor Kieżmark, Savnik și Dunajec. Albert Łaski s -a pus în slujba dinastiei Habsburg și cu
sprijinul împăratului austriac Ferdinand I, Împărat Roman în fruntea a circa 4000 de mercenari, a pr opul s a t în
anul 1561 pe aventurierul grec Ioan Iacob Heraclid, cunoscut apoi ca Despot Vodă pe tronul Moldovei. În
anul 1563 a încercat, după o perioadă de conflict cu Despot Heraclid, să intervină iarăși în ajutor ul l ui, da r de
data aceasta nu a putut împiedica înfrângerea și detronarea acestuia. Ulterior a speculat posibilitatea de a
candida el însuși la tronul Moldovei.
108 Kesterska Sergescu, p. 261
Împreună au mers la Kesmark109, locuind în castelul lui Łaski. La 3
martie 1560, Despot și-a făcut angajamentul oficial față de Habsburgi. Așa
cum a menţionat istoricul Gheorghe Gonța, acest jurământ a marcat un
„vârf al intruziunilor habsburgice în Moldova" și a consemnat „deschiderea
completă a lui Despot față de Occident ".110 Până în mai, Lăpușneanu a
alungat mai mulți boieri și, probabil, chiar și clerici din cadrul Mitropoliei
Moldovei: o delegație formată din clerici şi boieri a călătorit la Kesmark,
sperând să-l convingă pe Ferdinand I să intervină și, de asemenea, să-și
exprime sprijinul pentru candidatura lui Despot la tronul Moldovei. 111
Delegații au cerut Sfântului Imperiu Roman și, în mod special, arhiducelui
Maximilian – moștenitorul tronului, să-l înlăture pe Lăpușneanu,
declarându-și sprijinul pentru încoronarea lui Heraclid ca prinț.112
De la această dată şi până îşi va îndeplini scopul, începe o
corespondenţă asiduă cu imperialii, în primul rând cu împăratul Ferdinand
I, care astfel îi precizează itinerarul. Se declară acum, pe lângă vechile titluri
greceşti, „principe ales al moldovenilor şi moştenitor legitim şi succesor al
Ţării Româneşti”, considerând drept „alegere” a sa tratativele din 1558 cu
boierii trădători ai „tiranului” Alexandru Lăpuşneanu.113
Pregătirile militare ale lui Despot pentru înfruntarea decisivă cu
Alexandru Lăpuşneanu s-au intensificat la baza de la Kesmark începând din
iunie 1560, când caută să angajeze un "maestru tunar" (comandant al
artileriei) german, iar apoi comandă, "ghiulele incendiare" la Levocea. În
vederea organizării expediției în Moldova, planificată pentru sfârșitul anului
1560, Heraclid a obținut sprijin militar de la Albert Łaski, care avea o
înțelegere cu moldovenii filo-habsburgici.114 Despot i-a promis acestuia
proprietatea asupra Cetatii Hotin, garantându-i în acelaşi timp şi drepturile
vamale din toata Moldova.115 După ce și-a amanetat propriile moşii, Łaski i-a
împrumutat 10.000 de ducați pretendentului.116 Cu aceşti bani, Despot şi-a
cumpărat o mică armată de archebuzieri spanioli; conduşi de un căpitan
burgund pe nume Pierre Roussel (sau Rossillio) 117, venit din Olanda
habsburgică118, aceştia i-au rămas loiali până în ultima zi a domniei
sale.119 De asemenea, aproximativ 500 de protestanți polonezi i s-au alăturat
109 Kežmarok (în germană Kesmark / Käsmark, în maghiară Késmárk) este un oraș în regiunea
istorică Zips (Spiš), Slovacia cu 17.285 locuitori.
110 Gonța, pp. 251–252
111 Crăciun, pp. 83, 86, 88, 120
112 Crăciun, pp. 83, 86, 88, 120. See also Xenopol, p. 67
114 Căzan, p. 114; Constantinov, p. 100; Crăciun, pp. 73 –74, 118–119; Iorga (1898), pp. 29–30 & (1925), p. 2; Kesterska Sergescu, pp.
261–264
115 Iorga (1925), p. 2
116 Pungă, p. 98
118 Xenopol, p. 65
119 Denize (1996), pp. 53–54
în calitate de voluntari.120 În total, trupele lui Despot, comandate de secuiul
Anton Székelyi numărau până la 2000 de oameni. 121
În timp ce era populară printre disidenții religioși polonezi, expediția a
fost privită cu scepticism de protestanții occidentali. Astfel Hubert
Languet122, scrie lui Mordeisen, consilierul electorului Saxoniei, în 5
noiembrie 1560 că „acel nebunatec marchiz Iacob, Despotul Samosului, a
adunat din Poloni si Unguri câteva mii de călăreți, și a înduplicat și pe bietul
Albert Laski, a'l întovărăși în prostie”.123 De asemenea, a fost privită cu teamă
de către moldovenii obișnuiți: Cronica lui Azarie descrie acești „bărbați de
toate limbile„ ca având „cruzimea leilor”, în timp ce conducătorul lor era un
„șarpe”124.
Ştiri despre aceste pregătiri au ajuns la regele polonez Sigismund al II-
lea, care, preferând să-l păstreze pe Lăpușneanu ca aliat și vasal al său, a
ordonat ca această „revoltă” să fie anulată.125 Armata lui Despot a fost
atacată de trupe din Voievodatul Rutean 126, fiind arestat de hatmanul
Mikołaj Sieniawski 127 chiar înainte de a ajunge la granița Moldovei.128 Totuși,
Heraclid a scăpat de arest, înscenându-şi propria moarte şi organizând chiar
o ceremonie de înmormântare.129
Bătălia de la Verbia
Începând cu 1561, Heraclid și-a adaptat strategia, căutând
sprijinul Porții otomane. De vreme ce sultanul Suleiman Magnificul nu a
respins în mod explicit posibilitatea recunoașterii lui Heraclid ca prinț, regele
polonez nu mai avea niciun motiv strategic de a se opune conspirației lui
Łaski.130 De altfel, Heraclid a obținut sprijin crucial din partea lui Iosif
Nasi131, un evreu convertit la catolicism, care era pe atunci „una dintre cele
120 Kesterska Sergescu, pp. 262–263

121 Teculescu, p. 14
122 Hubert Languet (1518 – 30 septembre 1581 ) est un diplomate et réformateur français. Son idée principale en
diplomatie était la défense de la liberté civique et religieuse et la protection et la diffusion du Protestantisme.
123 Xenopol, pp. 65–66
124 Székely, pp. 65, 67
125 Idem.
126 La voïvodie ruthène, en lat. Palatinatus russiae, (en polonais: województwo ruskie; 1366–1772) était une division
administrative du royaume de Pologne. Avec la voïvodie de Bełz, il formait la province de Petite-Pologne (pl). À cette
époque, elle obtient les privilèges confirmés par le roi Ladislas II Jagellon en 1375. Cette région a fait plus tard partie de
la province autrichienne de Galicie et est maintenant divisée entre la Pologne, l’Ukraine et la Biélorussie.
127 Mikołaj Sieniaw ski (né vers 1489 – mort en 1569), membre de la noble famille polonaise Sieniaw ski, hetman(1539-
1561) puis grand hetman de la Couronne (1561).
128 Iorga (1925), p. 2; Kesterska Sergescu, p. 263
129 Kesterska Sergescu, pp. 262–263. See also Diaconescu, p. 176; Teculescu, pp. 14 –15; Xenopol, pp. 66, 67
131 Joseph Nassi ou Naci, né João Miquez, également appelé Yassef Nassi ou Naci dans l'Empire ottoman(Portugal,
1524 — Empire ottoman, 1579), est un marrane devenu une personnalité importante de la cour du sultan Soliman le
Magnifique puis de son fils Selim II. Il fut fait par eux seigneur de Tibériade et duc de Naxos. Iosef
Nasi cunoscut si pe numele João Miquez, evreu, mare dregator la poarta Otomana si
diplomat de frunte (de fapt ministru de externe) al imperiului otoman in timpul domniei
lui Suleiman Magnificul si fiului sau Selim al II, numit mai tarziu Duce de “Naxos si
cele 7 insule”.
mai influente figuri de la Poartă".132 Este posibil, dar nu dovedit definitiv, că
el ar fi primit şi susținerea Cavalerilor de Malta și în special cea a
comandantului acestora, marele maestru Jean Parisot de Valette 133 .134 Cu
noi sponsorizări, a reușit să angajeze mai mulți cazaci zaporojeni , care își
făceau acum una dintre primele lor apariții în istoria Moldovei.135 Pe lângă
Székely și Roussel136, armata rebelilor mai includea acum și pe un francez,
căpitanul Vilelle, dar și 100 de silezieni, comandați de Peter Soldicki.137
Noua expediție a fost justificată de Łaski cu un discurs pe care l-a avut
(sau se pretindea că a avut loc) în fața trupei sale, în care îl compara pe
Heraclid cu Heracles138, iar pe Lăpușneanu cu Diomede din
Tracia139. Potrivit unor istorici, surpriza a fost asigurată total, căci
Lăpușneanu refuzând să creadă că rivalul său era încă în viață, l-a decapitat
pe mesagerul care i-a adus știrile despre acţiunea lui Despot, pe care le-a
găsit incredibile, învinuindu-l că a creat fals panică în țară.140 Această
narațiune este contrazisă de documente care arată că Lăpușneanu se
plângea lui Suleiman că Sfântul Imperiu Roman manevra împotriva
influenței otomane prin susţinerea lui Heraclid la tronul Moldovei.141
Încercarea sa de a rezista a fost coerentă, dar puternic slăbită de eșecurile
sistemului său fiscal de biruri, aşa că multe miliţii boiereşti au refuzat să se
unească cu forțele militare moldoveneşti; Lăpușneanu spera să compenseze
această lipsă obținând sprijin din partea Țării Românești, care era condusă
de Petru cel Tânăr.142
Łaski și Székely au condus oştile lui Heraclid spre Moldova, iar după
prima confruntare au risipit unitățile de cavalerie ale lui Lăpuşneanu,
conduse de Moțoc, dar nu au putut să treacă peste râul Siret, datorită
focului puternic de artilerie al armatei moldovene, care aşteptau întăriri din
Ţara Românească.143 Székely a neutralizat această amenințare prin
132 Constantin Rezachievici, "Evreii din țările române în evul mediu", in Magazin Istoric, September 1995, p. 61
133 Jean de Valette , connu aussi sous le nom de Jean de La Valette , né en 1494 à Parisot (actuel département
de Tarn-et-Garonne) et mort en 1568 à Malte, est le 49 e grand maître1 des Hospitaliers de l'ordre de Saint-Jean de
Jérusalem, particulièrement connu pour avoir soutenu face aux Ottomans le siège de Malte de 1565 et avoir fondé et
donné son nom à l'actuelle capitale de la République de Malte, La Valette.
134 Pippidi (2000), pp. 178–180
135 Iorga, pp. 11–12
136 În timpul celei de-a doua domnii a lui Alexandru Lăpuşneanu, Roussel a reapărut în calitate de susținător al unui alt
pretendent rival, Ștefan Mâzgă (1566). ( Iorga, pp. 19, 30–33)
137 Xenopol, pp. 66–67
138 Heracle (în greaca veche Ἡρακλῆς, Hēraklēs), cunoscut și sub numele de Hercule în limba
română (din latinăHercules), născut Alcaeus sau Alcide, este cel mai cunoscut erou din mitologia greacă, neîntrecut în
forță și vitejie și care, după moarte, a fost primit în rândul zeilor devenind astfel nemuritor. Grecii antici sărbătoreau
festivalul Heracleea, care comemora moartea lui Heracle, în a doua zi a lunii Metageitnion (sfârșitul lunii iulie sau
începutul lui august).
139 În mitologia greacă, Diom ede (în greacă: Διομήδης, Diomedes), a fost un rege mitic al Bistonilor din Tracia, vestit
pentru cruzimea sa.
140 Teculescu, p. 15
141 Xenopol, p. 66
142 Xenopol, p. 67
143 Xenopol, p. 67
coruperea lui Moțoc, care a acceptat să-i trădeze pe domnul său.144 Lupta
decisivă a avut loc la Verbia, lângă Dorohoi. Aceasta reprezenta un punct
strategic pe drumul dintre cetatea Hotin și Suceava, situat pe partea stângă
a râului Jijia.145 Armata lui Lăpușneanu a fost lăsată expusă de Moțoc și de
cavaleria sa, care au trecut de partea lui Heraclid în timpul luptei.146 Un
biograf contemporan, Johann Sommer, a sugerat că archebuzele au avut o
contribuție decisivă în luptă, deoarece „majoritatea moldovenilor nu mai
văzuseră niciodată aceste tunuri de mână” și astfel ei și caii lor s-au speriat
grozav de sunetul, dar şi de efectul mortal al acestora.147 În, schimb artileria
lui Lăpuşneanu, era imobilă şi putea cel mult să stopeze trecerea infanteriei
duşmane pe podul de peste Jijia.148
„Această luptă [...] a fost reprezentată într-o pictură destul de
arătoasă, din porunca lui Despot, în palatul cetăţii din Iaşi însă apoi, în
timpul asediului Sucevei, a fost rasă cu totul şi distrusă precum toate
celelalte monumente ale sale", ne informează acelaşi Johann Sommer, în
lucrarea sa „Viaţa lui Iacob Despot, domnitorul moldovenilor”.
Victoria la Verbia i-a dat controlul lui Despot asupra majorității
Moldovei149 deși au mai existat şi alte ciocniri remarcabile. La zece zile după
bătălie, 260 de ieniceri se baricadau în curțile interioare din Botoșani, fiind
pregătiţi pentru luptă cu mercenarii maghiari ai lui Heraclid, care au intrat
în acel oraș; maghiarii au câștigat, sărind peste garduri și ucigând ienicerii
„până la ultimul”.150 O ultimă luptă împotriva loialilor lui Lăpușneanu a avut
loc în Țara de Jos , la Huși .151
Cucerind Vasluiul pe 2 decembrie, Heraclid a emis un edict de
toleranță față de toate ramurile creștinismului, ordonând încetarea atacurilor
predecesorului său asupra credințelor neortodoxe.152 Scrisoarea a fost, de
asemenea, o invitație adresată protestanților care se confruntau cu persecuții
masive în alte părţi ale Europei, pentru a coloniza Moldova. 153
În alte părți ale edictului de la Vaslui, Despot atrage atenția
asupra originii românilor, încurajându-i pe boierii săi moldoveni să revină la
virtuțile romane ale strămoșilor lor.154 El i-a asigurat pe localnici că era
fundamental anti-otoman, promițându-le că va restabili dominația
moldovenească în Bugeac şi anunțând, de asemenea, că intenționează să
144 Xenopol, pp. 67, 69

145 Carvatiuc, pp. 119–120
146 Diaconescu, pp. 170, 177; Xenopol, pp. 67, 69
147 Horst Fassel, Sorin Chițanu, "Botoșanii în jurnalele de călătorie germane", in Hierasus, Vol. I, 1979, p. 338
148 Rosetti, p. 390
149 Carvatiuc, p. 119; Constantinov, p. 100; Teculescu, p. 15' Xenopol, p. 67
150 Eugenia Greceanu, Ansamblul urban medieval Botoșani. Botoșanii care s-au dus, p. 32. Iași: Casa Editorială Demiurg,
2009. ISBN 978-973-152-136-7
151 Diaconescu, p. 176; Teculescu, p. 16; Xenopol, p. 68
152 Crăciun, pp. 72, 84–85, 123–124
153 Crăciun, pp. 72, 122–123; Theodorescu, pp. 54, 74
154 Iorga (1925), p. 3
anexeze Țara Românească și apoi „Grecia", afirmaţie care a fost interpretată
de unii istorici drept un plan de restabilire a vechii dacii 155: „Voi lupta zi şi
noapte contra necredincioşilor şi blestemaţilor de turci împreună cu voi,
oameni destoinici descendenţi ai valoroşilor romani, care au făcut să tremure
lumea“.156
Potrivit lui Iorga, a existat şi o notă mai discretă a acestui program:
deși proclamările sale au descris Dunărea ca o frontieră a noii ţări
româneşti, „marea apoteoză" al lui Despot trebuia să fie o restaurare
a Imperiului Bizantin, cu el însuși ca „împărat al tuturor creștinătății din
răsărit".157
După acest moment, evenimentele se succed cu rapiditate. Mai întâi,
Despot s-a dus la Suceava unde Mitropolitul Grigore II de la Neamț şi „toată
populația” au ieşit să-l salute 158 „şi au apucat scaunul”, punând mâna pe
averea pe care Alexandru Lăpuşneanu nu o putuse lua în fuga sa spre Ţara
de Jos.
Imediat distribuie numeroase dregătorii celor care îl sprijiniseră în
întreprinderea lui: îl numeşte pe un anume Toma Barnovski 159 în funcţia de
hatman, pe Moţoc îl ridică la rangul de vornic (prim-ministru), iar pe Luca
Stroici îl face logofăt.
În urma acestei manevre şi cu alte făgăduieli „linguşitoare” de iertare
şi numirea în dregătorii a boierilor care îl trădaseră pe Lăpuşneanu, a atras
atât pe dregători cât şi pe curtenii din Ţara de Sus, care i s-au închinat.
***
Ajuns pe tron, Despot îşi ia numele de „Ioan-vodă” sub titlul
pompos „Johannes Jacobus Heraclides Basilicus Despota insularum Phari
Sami et Doridi Verus Haeres et Dominus regni Moldaviae atque finium
Palatinus Terrae Transalpinensis, Vindex Libertatis Patriae ” și își asigură
grația sultanului prin urcarea tributului de la 12.000 la 20.000 de ducaţi de
aur, precum și protecția ambasadorului Franței. Astfel, în următoarele luni
reuşeşte să-l convingă pe sultanul Suleiman să anuleze organizarea unui
raid punitiv asupra Moldovei, asigurându-l că nu intenționează să scoată
Moldova de sub suzeranitatea turcească.160 Cu toate acestea, el a început să
își aplice planul său de a recâştiga vechile teritorii în Principatele
dunărene şi în Transilvania, sugerând eliberarea „Daciei" din această
155 Denize (1999), pp. 161–162; Diaconescu, p. 168; Gonța, p. 252; Kesterska Sergescu, p. 261; Pungă, passim
Adina Berci, în lucrarea „O încercare de unificare a celor trei ţări române în timpul
156
domniei lui Despot-Vodă (1561-1563)

157 Iorga (1925), p. 3
158 Rezachievici (2007), pp. 335–336
159 Bunicul viitor al Moldovei, Miron Barnovski.
160 Xenopol, pp. 68–70, 75–76
vasalitate.161 De asemenea, el l-a trimis pe Roussel într-o misiune în Europa
cu propuneri pentru o cruciadă anti-otomană.162
În opinia lui Denize, planul „dacic” al lui Despot nu a fost complet
abandonat de moldoveni, dar a fost reluat de generațiile următoare în
„proporții mai realiste”.163
Pungă susține că Despot a adoptat tema „naţionalismului românesc”
doar pentru captatio benevolentiae 164 a supuşilor săi, ceea ce înseamnă că
ideea unei uniuni politice moldo-valahi apăruse încă înainte de domnia lui
Despot.165 Așa cum susține Theodorescu, Despot, ca „aventurier cultural”, a
fost una dintre acele figuri care „afirmă sonor romanismul românilor”.166
Urcarea în scaunul domnesc a străinului Despot vodă a dat o lovitură
serioasă principiului succesiunii după „osul domnesc” în Moldova,
deschizând aici cale pretendenţilor de tot felul, care, cel mai adesea sub titlul
de "despoţi", devenit din această perioadă un timp, pe plan extern, aproape
similar cu cel de domn sau principe, vor înlătura cu totul din scaunul
Moldovei, în cele din urmă, o dată cu stingerea fiilor lui Ale xandru
Lăpuşneanu, neamul Bogdăneştilor, continuat un timp doar, prin femei, de
cel al Movileştilor.
Apelul lui Despot de la Vaslui conţinea ideea unităţii românilor de
pretutindeni, a originii lor comune, iar domnitorul trebuie că a avut ideea
unui atare plan de unire a celor ţări româneşti, urmărind câştigarea
independenţei faţă de turci. Pentru a-şi realiza planul, aşa cum vom vedea
mai departe, Despot-Vodă a vrut să ia tronul Ţării Româneşti prin căsătorie.
Însă, mai întâi, Despot a încheiat un act de bună înţelegere cu Ţara
Românească, la Iaşi, în 1562, domnitorul muntean Petru cel Tânăr fiind
deschis la o colaborare cu domnitorul moldovean. Despot urmărea ocuparea
tronului Ţării Româneşti, intenţie pe care le-a comunicat-o domnitorilor
imperiali, principalii lui susţinători. Aceştia sprijineau unificarea celor trei
ţări române, pentru a diminua astfel influenţa otomană în regiune. Pentru a -
şi duce la îndeplinire planul, fratele lui Despot (mai degrabă un tânăr
161 Diaconescu, p. 168; Kesterska Sergescu, p. 261. See also Teculescu, pp. 15 –16; Xenopol, p. 68
162 Crăciun, p. 119
163 Denize (1999), p. 162
164 La captatio benevolentiae — qui pourrait se traduire du latin en « recherche de la bienveillance [de l'auditoire] » —
est une locution latine définissant une technique oratoire cherchant, au début de l'exorde d'un discours, à s’attirer
l’attention bienveillante et les bonnes grâces d’un auditoire.
Généralement on utilise l'expression captatio benevolentiae pour certaines introductions de discours. C'est un moment-
clé pour établir un contact positif et bienveillant entre l'orateur et son auditoire. Il doit justifier sa prise de parole, se faire
accepter, et s'attirer la sympathie de l'auditoire. Si elle est mal comprise, la captatio est simplement constituée de
formules polies et de flatteries ordinaires. Cela peut se retourner contre l'orateur si l'aspect de flatterie est trop évident.
165 Pungă , pp. 91–93
166 Theodorescu, p. 16
adoptat), Demetrios (Dumitru)167, a fost desemnat domnitor al Moldovei,
pentru ca el să ocupe tronul Ţării Româneşti, sau invers. Pe de altă parte,
Heraclid mai adăpostea la curtea sa, în 1563, la recomandarea Habsburgilor,
pe un anume Nicolae Basarab, fiul unui anume Barbu 168, pentru a-i facilita
ascensiunea pe tronul Tarii Românești, ca o etapă a aceluiași plan de
tutelare politică a întregului teritoriu extracarpatic. 169
Neputând ataca pe vecinul său imediat şi să-şi realizeze astfel planul,
Despot foloseşte calea matrimonială, cerând în căsătorie pe o soră a lui
Petru cel Tânăr. Prin aceasta, Despot urmărea legitimizarea dreptului său la
domnie în Ţara Românească.170 Într-adevăr, în prima jumătate a anului
1562, și-a planificat căsătoria cu Prințesa Dobra, sora lui Petru cel
Tânăr, domnul Ţării Româneşti. Pentru aceasta, el s-a apropiat de mama lui
Petru, Doamna Chiajna. Trimişii lui au fost Moțoc și Avram
Banilovschi. 171 Aceștia doi au stabilit detaliile nunţii în august și au adus un
inel de diamant ca dar lui Petru de la Heraclid. Mai târziu, vornicul Țării
Românești, Radu Socol, a călătorit la Suceava, aducându-i lui Despot
două oi, o „kuka” (pălărie cu pietre prețioase) și 24.000 de ducați.172 Heraclid
intenționa să-și facă nunta ca pe o mare ceremonie. „Ideea lui extravagantă a
implicat trimiterea de invitații la casele principale regale ale Europei. Printre
oaspeții proiectați au fost Philip al II-lea al Spaniei (1553 – 1598, n.n.),
Ducele Albert și Arhiepiscopul diocezei maghiare de Budapesta-Esztergom,
umanistul transilvănean Nicolaus Olahus.”173
Totuşi, proiectată pentru 6 octombrie 1562, nunta nu a mai avut loc,
oferindu-se în dar 5000 de galbeni174, însă a determinat o deteriorare rapidă
a relațiilor dintre Țara Românească și Moldova. Istoricii nu sunt de acord cu
privire la acest motiv care să fi condus la această evoluţie negativă a
relaţiilor dintre cele două ţări. Unii istorici consideră că Chiajna probabil a
fost informată despre faptul că Despot intenționa să-l înlăture pe Petru și să-
l aducă în locul său pe Demetrios, pe tronul Ţării Româneşti.175 Alţi istorici,
167 Capturat după căderea lui Ioan, Dmitre este mutilată prin ordin al VII Ștefan Tomșa și livrat în custodia unei boierești
a lui Alexandru Lăpușneanu IV , care ar trimite - l la rândul său , Petru Ierului cel tanár și mama Chiajna, care îl
torturează până la moarte.
Ioan Ier avait par ailleurs adopté un certain Démètre qu'il voulait établir sur le trône de Valachie. Après sa chute,
Démètre, mutilé sur ordre de Ștefan VII Tomșa est laissé en vie sous la garde d'un boyard qui le livre à Alexandru IV
Lăpușneanu : ce dernier l'envoie à Petru Ier cel Tânăr et à sa mère Chiajna4 qui le font mettre à mort dans les tortures.
168 I storicul Constantin Rezachevici a emis ipoteza că acel Barbu despre care se vorbește este Marele Ban Barbu
Craiovescu III, care chiar ar fi domnit în Țara Românească, sub numele de Barbu Neagoe, pentru o perioadă de o lună
și jumătate în anul 1536, detronându-l pe Radu Paisie.
169 Ileana Căzan, Eugen Denize, Marile puteri și spațiul românesc în secolele XV – XVI, Editura Universității din București, București,
2001, ISBN: 973-575-597-1, pp. 235.
170 Alina Berci…
171 Neagoe, pp. 196–197; Pungă, p. 97; Stoicescu, pp. 292, 317
172 Neagoe, pp. 196–197
173 Pippidi (2000), p. 179; Pungă, p. 97. See also Denize (1996), p. 54
174 Alina Berci…
175 Crăciun, pp. 134–135; Gonța, p. 252; Pungă, p. 97
cred că totuşi Demetrios nu era susținut de Heraclid şi că mai degrabă,
valahii nu l-au mai văzut pe Despot ca pe o alegere valabilă. 176
Despot se reorientează, apoi, către Transilvania… prin Ungaria. Astfel,
în ianuarie-februarie 1562, el se implica activ în efortul de a absorbi Ungaria
de Est în regatul lui Ferdinand. Pentru asta, el a făcut astfel încât să se
deterioreze relațiilor dintre cele două tabere prin afirmarea propriilor pretenții
teritoriale în Transilvania, cerând cu vehemenţă cele două cetăţi, care
aparţinuseră Moldovei şi care fuseseră luate cu puţin timp înainte: Ciceiul şi
Cetatea de Baltă, pregătind în acelaşi timp un favorit de-al lui pentru a servi
ca şi conducător al marionetă al Transilvaniei.177
Însă domnitorul moldovean „nu aştepta însă decât ocazia pentru
ocuparea întregii Transilvanii. Aceasta se iveşte odată cu izbucnirea
răscoalei secuilor în primăvara lui 1562, unde se pare că a jucat un rol şi
Despot-Vodă în aţâţarea lor contra lui Zapolya. Dinspre apus înainta acum
armata imperială a lui Melchior Balassa cu porunca de a înăbuşi răscoala şi
de a ocupa Transilvania. La răsărit, Despot îşi plasase două armate la Trotuş
şi Bistriţa. De altfel, intervenţia sa era autorizată de însuşi sultanul, căruia
Despot îi jurase credinţă şi ajutor pentru Zapolya. În planul său însă,
domnul Moldovei urma să intre în Transilvania după atacul imperialilor şi
nu înainte. Principele Transilvaniei aflat într-o situaţie dificilă îi propune
retrocedarea celor două cetăţi.”178
Sultanul Suleiman Magnificul l-a recunoscut pe Despot drept vasal pe
24 aprilie, cu o ceremonie organizată de domnitor în afara Sucevei.
Festivitatea nu a fost lipsită de tensiuni: Capugiul Ferhat, care i-a adus
firmanul şi steagul de domnie, a primit de la el o mită de aproximativ 15.000
de ducați și 100 de cai.179 Cu toate acestea, Ferhat s-a plâns sultanului
despre faptul că ceremonia nu s-a ținut în interiorul cetăţii, ceea ce
era contrar legii obișnuite.180 Așa cum a remarcat Iorga, Despot a fost jenat
de ceremonie, iar în corespondența sa pretindea că „steagul” reprezenta în
fapt o distincţie cavalerească, mai degrabă decât o etichetă de supunere.181
Înainte de mai 1562, Suleiman, în calitate de suzeran al Moldovei și al
Ungariei de Est, le-a ordonat lui Despot și lui Ioan Sigismund Zápolya să-și
rezolve diferendele. Cei doi s-au conformat degrabă, iar Despot încercând să-
şi ascundă simpatiile sale habsburgice, îi trimitea scrisori de prietenie lui
Zápolya.182
În iunie 1562, se semna tratatul de la Praga şi imperialii se împăcau
cu turcii, astfel că Despot a pierdut sprijinul principalilor susţinători
176 Pungă, pp. 96–97. See also Gonța, p. 252

177 Diaconescu, p. 178; Pungă, pp. 93, 95. See also Căzan, p. 106; Iorga (1925), p. 2
178 Alina Berci…
179 Berindei, p. 34
180 Rezachievici (2007), pp. 22–23
181 Iorga (1925), p. 3
182 Căzan, p. 106
imperiali împotriva Imperiului Otoman: împăratul Germaniei sau regele
Boemiei. Din acest motiv, Balassa nu mai atacă, secuii se liniştesc, iar
Despot singur în faţa armatei lui Zapolya, renunţă văzându-şi din nou
planurile spulberate“.183
Dar cu toate acestea, Heraclid și-a menținut obiectivele și chiar în
iunie 1562, a trimis scrisori secuilor din Transilvania, încurajând secesiunea
și unirea lor cu Moldova; prietenul său mercenar, Anton Székely, a fost
însărcinat cu planificarea unei revolte. 184
Cronicarul Nicolae Costin susține că, odată ce a fost informat că
Zapolya era bolnav, Despot și-a mărșăluit armata de 700 de soldați spre
granița Transilvaniei; vestea despre recuperarea lui Zápolya l-a găsit undeva
pe râul Trotuș.185 În cele din urmă și-a reconsiderat planul de invazie,
trimițându-l pe boierul Orăș să medieze o pace între Zápolya și secui. Cu
toate acestea, el a dat mână liberă unui alt mercenar, Paul Székely, pentru a
acționa ca un războinic aparent independent din ţinutul secuiesc; acest
scenariu a fost împiedicat de Zápolya, care a preluat controlul asupra
zonelor locuite de secui, înainte de toamnă.186 În acest timp, Despot a
început să trimită soli, inclusiv confidentului său, Pierre Roussel,
suveranilor din Europa de Vest, cerându-le sprijin pentru organizarea
unei cruciade anti-otomană.187 A sfidat, de asemenea, hanatul din Crimeea,
reducând tributul anual al Moldovei la un cadou format din două butoaie de
miere și a făcut un spectacol public de dispreț faţă de comercianții
otomani.188
Datorită intrigilor şi comportamentului său aventurist, până în iulie
1562, deşi plătise în mod corespunzător tributul țării (haraciul), Despot
devenise persona non grata la Poartă.189
Un alt proiect urmărit de Despot a fost acela de a stabili o uniune
personală între Republica Moldova și fostul regat al Ciprului, acum stăpâni
de veneţieni. Astfel, în 1562, venețienii l-au capturat și l-au executat pe
Diassorinos, care organizase o revoltă cipriotă, motiv pentru care Despot s-a
implicat, cerând asistență malteză și otomană, probabil însă pentru a
transforma Ciprul într-un stat otoman190, pe care se gândea mai apoi că îl
putea cere sultanului.
În octombrie 1562, Heraclid a invadat Țara Românească și a învins
armata munteană trimisă să-l respingă.191 El se considera „palatin al Țării
183 Alina berci…

184 Pungă, pp. 93, 95
185 Pungă, p. 95
186 Pungă, pp. 95–96
187 Crăciun, p. 119; Denize (1996), p. 54
188 Crăciun, p. 119; Denize (1996), p. 54
189 Căzan, p. 112. See also Pungă, p. 98
190 Pippidi (2000), pp. 180–181. See also Iorga (1898), p. 33
191 Neagoe, p. 197
Românești", sugerând probabil că intenţionează să încorporeze ambele
teritorii în Sfântul Imperiu Roman, cu el însuși ca vasal
intermediar. 192 Despot a făcut un spectacol, anunţând public că ar fi avut
un vis premonitoriu, în care trei îngeri i-ar fi adus trei coroane,193 sau, în
versiunea furnizată de cronicarul secolului al XVII-lea, Miron Costin , „două
coroane de aur s-au prăbușit din cer pentru a fi luate".194 Despot deținea de
fapt două astfel de coroane, care, de fapt, erau pentru țările superioare și
inferioare ale Moldovei; ulterior ele au fost pierdute.195
În tandem, Zápolya a făcut eforturi pentru a convinge Poarta că
Heraclid este loial habsburgilor, conspirând împotriva turcilor împreună cu
împăratul Ferdinand. El adăuga că „acest Despot a umplut cetăţile cu
germani și maghiari" și că „toți bandiții din Transilvania și Polonia s-au
adunat sub steagul lui". Rezolvarea situaţiei avea ca soluţie, afirmă Zápolya,
doar întoarcerea lui Lăpușneanu pe tronul său.196 În timpul acestui schimb
de informații, Poarta a descoperit că corespondența sa cu Ungaria a fost
copiată și citită împăratului Ferdinand, ceea ce a declanșat o scurtă criză
diplomatică, la finalul căruia Suleiman a insistat ca Ferdinand să-și
îndepărteze mercenarii din Moldova.197 Ferdinand s-a conformat, iar Despot
a rămas doar cu 800 de mercenari non-germani, majoritatea
maghiari.198Confruntat cu intrigile lui Zápolya și plângerile Doamnei
Chiajna, Despot și-a retras trupele din Țara Românească.199
Văzându-se aproape izolat, Despot și-a concentrat încercările de a
obține o înțelegere cu guvernul polonez. Regele Sigismund Augustus era
convins că Moldova nu era o amenințare pentru el și nici pentru pacea lui
incomodă cu otomanii.200 De asemenea, în 1563, Despot a reînnoit
jurământul, depus anterior şi de Lăpușneanu, faţă de coroana
poloneză. Acest document a confirmat obligația Moldovei de a furniza
Poloniei 7 000 de soldați, inclusiv în cazul războiului cu otomani. 201
La 6 ianuarie 1563, Despot a făcut încă o demonstrație a respectului
său față de Ortodoxie, organizându-şi o ceremonie de încoronare la
Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava202, care pe atunci servea drept
reședință mitropolitană a Moldovei. Potrivit lui Iorga, Despot a fost un „actor“
care „a trăit prea puțin în lumea reală“, dacă îi analizăm ambiţiile sale (cum
192 Pungă, pp. 96–97

193 Pungă, p. 97
194 Neagoe, p. 197
195 Șerban Papacostea, "La începuturile statului moldovenesc. Considerații pe marginea unui izvor necunoscut", in Studii și Materiale de
Istorie Medie, Vol. VI, 1973, p. 48
196 Căzan, p. 107
197 Căzan, pp. 107–109
198 Diaconescu, pp. 173, 178
199 Neagoe, p. 197
201 Pippidi (1983), pp. 151, 154
ar fi, spre exemplu, invitarea tuturor monarhilor vecini pentru a asista la
încoronarea sa). În unele izvoare protestante, ceremonia de la Suceava a fost
percepută ca o trădare și echivalată cu un botez ortodox.203 La încoronare și
după aceea, Despot a folosit un titlu netradițional, cel de „rege" al
Moldovei.204 Pe lângă monede, și-a bătut o nouă coroană și un sigiliu
distinctiv.205
Pierderea domniei şi a vieţii, în noiembrie 1563, de către aventurierul
grec s-a datorat în primul rând unor cauze interne. Despot n-a înţeles
realităţile din Moldova, acestea fiind mereu în contradicţie cu planurile sale,
unele generoase chiar (în domeniul învăţământului, al justiţiei, al asanării
morale la toate nivelurile sociale etc.). Dacă pe plan extern multivalenţele
sale pot fi socotite diplomaţie, pe plan intern ele au stârnit neînţelegeri şi
nemulţumiri, răscoale şi, în final, complotul boieresc care îl va răsturna.
Astfel, ajuns la putere, Despot a anulat imediat programul lui
Lăpușneanu de convertire forțată la ortodoxie și a redat bisericile protestante
proprietarilor, fiind sărbătorit ca protector de către comunitățile
maghiare, saxone şi armene din Moldova.206 El a numit personal un episcop
pentru Biserica Luterană saxonă (acum Biserica Evanghelică de Confesiune
Augustană din România), a cărei primă sarcină era să reconstruiască
bisericile demolate fie de Rareș, fie de Lăpușneanu.207
„Misiunea lui Despot a fost să execute, într-o manieră convenabilă,
politica protestantă a lui Wittenberg și a nobilimii poloneze, suprapusă peste
politica anti-otomană a Împăratului [...] Despot a fost descris ca un factor
determinant pentru răspândirea protestantismului în est ". 208 Această
politică a fost reflectată și în teologia unui predicator protestant, Jan
Lusinski, care a sosit în Moldova ca episcop al calviniștilor locali; Lusinski și
colegul său german, Johann Sommer, au evoluat de la calvinism sau
luteranism la o abordare unitariană, pe care și le-au impus congregației
lor.209 Influenţa politicii sale religioase a făcut ca chiar unii dintre dregătorii
săi, precum logofătul Luca Stroici, să îmbrăţişeze luteranismul. 210
Politicile sale religioase excentrice, începând cu interzicerea
divorțurilor,211 au atras imediat nemulțumirea multor supuși ortodocși. Pe de
alta parte, țara era nemulțumită, mai ales că, propaganda protestantă
protejată de Despot, în serviciul căreia pusese și școala înființată de el
la Cotnari, deranja așezămintele bisericii ortodoxe.

204 Crăciun, p. 140; Pungă, pp. 93–96
205 Pungă, pp. 91, 94
206 Crăciun, pp. 72, 84–85, 123–124; Holban, pp. 1160–1161
207 Crăciun, pp. 123–125. See also Pippidi (1983), p. 154
209 Crăciun, pp. 110–111, 124–128, 130–131
210 Crăciun, pp. 194, 203
211 Crăciun, pp. 110, 117–118, 125–128, 142; Diaconescu, pp. 170, 177; Xenopol, pp. 71–74
Cu toate acestea, diverși cercetători sunt de acord că Despot nu a
făcut niciodată un efort pentru a converti în masă populația ortodoxă. Per
ansamblu, el a permis ideilor de reformă să apară în regiune, oferind șansa
Moldovei să intre în contact direct cu acestea și sperând că moldovenii se vor
converti din proprie iniţiativă.212 Rapoartele poloneze și propriile sale scrisori
atestă faptul că s-a angajat să facă din Moldova o ţară protestantă, dar și că
nu şi-a dat niciodată promisiunea în acest sens.213 Un punct al programului
care a fost urmărit în mod constant de către Despot a fost
reprimarea catolicismului moldovenesc: transferul proprietății catolice în
mâini luterane a fost înregistrat de Giovanni Botero214 și Jan Dymitr
Solikowski215.216
Chiar şi aşa, Despot și-a păstrat credința protestantă secretă, aparent
comportându-se ca un monarh ortodox – incluzând participarea sa la slujba
de Bobotează217 din 1562 sau înclinarea pentru a săruta Evanghelia. 218 În
martie 1562, a restaurat Mânăstirea Humor, pe care a confiscat-o de la
fostul stolnic Andreica, căzut în dizgraţie.219 De asemenea, în acel an, a
reacţionat public nepoliticos în cadrul unei recepţii pricinuite de venirea lui
Wolfgang Schreiber, trimis de Hans von Ungnad220 într-o misiune de
convertire a creștinilor ortodocși la luteranism. Veto-ul său a dus efectiv
Moldova la ieșirea din proiectul pentru a stabili o prezență protestantă în
Europa de Est, în general.221 Este posibil ca acest episod să reflecte, pe de o
parte, încercarea lui Despot de a nu-şi supăra supuşii ortodocși iar, pe de
altă parte, disidența lui în creștere și veritabilă împotriva Reformei
Magisteriale 222 .223
Tensiunile au explodat însă, când a ordonat ca relicve și alte obiecte
religioase, precum icoane şi potire, să fie topite pentru lingouri - deși nu se
știe dacă acesta era o manifestare iconoclastă în favoarea protestantismului
212 Crăciun, pp. 120–121, 128–133, 145–146, 200–203

213 Crăciun, pp. 121–122, 124, 145–146, 201–203; Kesterska Sergescu, p. 261
214 Giovanni Botero (né en 1544 à Bene Vagienna, Piémont, mort en 1617 à Turin) est un penseur politique et homme
de lettres italien.
215 Jan Dym itr Solikow ski (born 1539 in Sieradz - 27 June 1603 in Lw ów , Poland) w as a Polish w riter,
diplomat, Archbishop of Lw ów .
216 Crăciun, pp. 124, 201
217 Crăciun, pp. 111–113, 140, 186
218 Holban, p. 1156
219 Holban, p. 1159. See also Daniel Botezatu, "Ocolul târgului Hârlău. Geneză și evoluție", in Ioan Neculce. Buletinul Muzeului de
Istorie a Moldovei, Vol. I, 1995, pp. 27, 31
220 Hans von Ungnad (1493-1564) w as 16th-century Habsburg nobleman w ho w as best know n as founder of the South
Slavic Bible Instituteestablished to publish Protestant books translated to South Slavic languages.
221 Crăciun, pp. 112–113, 137–139
222 The Magisterial Reform ation is a phrase that "draw s attention to the manner in w hich
the Lutheran and Calvinist reformers related to secular authorities, such as princes, magistrates, or city councils", i.e.
"the magistracy".[1] While the Radical Reformation rejected any secular authority over the Church,[2] the Magisterial
Reformation argued for the interdependence of the church and secular authorities, i.e. "The magistrate had a right to
authority w ithin the church, just as the church could rely on the authority of the magistrate to enforce discipline, suppress
heresy, or maintain order." [1]
223 Crăciun, pp. 112–113
sau pur și simplu era un act de utilitate strict practică224, respectiv aceea de
a bate monedă: primul taler moldovenesc, după sistemul monetar
occidental.
S-au bătut ducaţi de aur, taleri, orţi şi dinari de argint, precum şi
mangîri (oboli) de aramă. Deşi monetăria de la Suceava a lucrat din plin în
anii 1562 şi 1563, toate aceste monede sunt astăzi mari rarităţi
numismatice. Pentru organizarea monetăriei Despot a adus din Transilvania
un meşter pe nume Wolfgang. Numeroşi taleri au părăsit Moldova o dată cu
mercenarii lui Despot, fiind menţionaţi în anul 1572 în Germania, ca
monede destul de des întâlnite. Se pare că o altă parte din monede au fost
folosite pentru plata tributului către Turcia, iar o altă parte au fost topite de
succesorii lui Despot. Pe aversul şi pe reversul monedei se găseşte inscripţia
HERACLIDIS DESPOTE PATRIS PATRIE VINDEX ET DEFENSOR
LIBERTATIS PATRIE, însemnând „[monedă] a lui Heraclid Despotul,
părintele patriei, răzbunătorul şi apărătorul libertăţii patriei". Despot s-a
denumit „răzbunătorul şi apărătorul libertăţii" deoarece considera că el a
eliberat Moldova de sub tirania lui Alexandru Lăpuşneanu.
Tot în această etapă, moldovenii au fost profund deranjaţi de noua
taxă a lui Despot, de un ducat pe fiecare gospodărie. 225
Mai mult, aceștia s-au răsculat auzind că ar intenţiona să instaureze o
dinastie protestantă prin căsătoria sa cu una dintre fiicele lui Marcin
Zborowski226.227 Încercările lui, de altfel foarte lăudabile, de a reforma
moravurile decăzute ale țării sau de marginalizare a boierilor prin aducerea
de consilieri străini, i-au grăbit căderea.
Heraclid era conștient de ostilitatea în creștere. El a supraviețuit mai
multor încercări de asasinat, organizate de Lăpușneanu: în aprilie 1562, un
husar pe nume Voina a fost trimis pentru a face o astfel de încercare, la
Roman; în 1563, au existat alte două tentative de asasinare documentate,
care s-au consumat în timpul manevrelor sale militare.228 Schesaeus
și Mathias Miles descriu o încercare eșuată a asasinării lui Despot – un
complot care a avut ca participanţi şi clerici, inclusiv pe Mitropolitul
Moldovei, Grigorie, împreună cu alţi boieri.229 La slujba de Paște din 1563,
care includea şi împărtăşania domnului, complotiştii au amestecat
anafura cu otravă. Despot a fost salvat de unul dintre conspiratori, care a
dat în vileag complotul, astfel că domnul nu s-a atins de nimic, însă a invitat
224 Crăciun, pp. 131–134, 140–141, 146, 201. See also Constantinov, p. 101; Diaconescu, pp. 170 –171, 177; Teculescu, p. 16;
Xenopol, pp. 73–74
225 Constantinov, p. 101; Diaconescu, p. 177
226 Marcin Zborow ski (c. 1495 – 25 February 1565) w as a Polish castellan (Polish: kasztelan) of Kalisz (since
1543), voivod (wojewoda) of Kalisz (since 1550), voivod of Poznań (since 1558) and castellan of Kraków (since 1562).
He w as one of the leaders of execution movement, co-initiator of the Chicken War (1537) and also supporter of
the Reformation. Zborow ski participated in the fourth w ar of the Muscovite-Lithuanian Wars (1512–1522) and in
the Battle of Orsha (8 September 1514). Murderer of Dymitr Sanguszko (1554).
227 Crăciun, pp. 86, 144; Teculescu, p. 17; Xenopol, p. 76
228 Holban, pp. 1155–1159
229 Crăciun, pp. 86, 91, 141–142; Diaconescu, pp. 171–172, 177
clerul să ia primele porții; conform lui Miles, după care toți, inclusiv Grigorie,
au murit la câteva ore de la masă.230 Schesaeus crede că doar „călugării” au
fost otrăviți, în timp ce boierii au fost atacați și uciși de către mercenarii
maghiari loiali.231
Lupta împotriva disidenței a inclus uciderea lui Andreica,
fostul stolnic, pe care l-a considerat un concurent serios la tron.232 Scrisorile
administrative arată că la începutul anului 1562, Heraclid a ordonat
arestarea a circa șapte mari boieri, decimând efectiv Sfatul
Domnesc; documentele ulterioare sugerează că aceştia ar fi fost ucişi în
închisoare.233
Spre finalul domniei, complotul de asasinare a lui Heraclid a fost
coordonat de către hatmanul Ştefan Tomşa, împreună cu nelipsitul Moţoc, la
care l-au atras şi pe un boier fugar, Iosif Veveriţă.234 Un alt hatman, Toma
Barnovschi, anterior văzut ca „adjunct” al lui Despot235 a fost amenințat cu
moartea pentru a se alătura acestei conspirații.236 Într-o altă acțiune
conspirativă, boierii au reușit să-l otrăvească pe Lusinski, care a fost apoi
îngropat în afara Sucevei.237
Din ce în ce mai izolat, mai ales după ce a eşuat în alianţa
matrimonială cu Zborowski, Heraclid l-a chemat în Moldova pe Łaski şi l-a
numit moştenitorul său,238 după cum le fusese înţelegerea
anterioară. 239 Însă după câteva săptămâni, relaţiile dintre cei doi bărbaţi s-
au înrăutăţit dramatic din cauza problemelor financiare, iar acordul a fost
anulat.240 Învrăjbit cu Laski, acesta, împreună cu Ioan Sigismund, principele
Transilvaniei, pe care de asemenea Despot îl supărase, prin pretenţia de a i
se restitui cetăţile Ciceul şi Cetatea de Baltă, foste posesiuni ale domnilor
Moldovei, îl acuză pe Despot la sultan că ar urma vechea lui înţelegere cu
Ferdinand. În urma acestor uneltiri, Despot îl tratează ca trădător pe Laski,
care se hotărăşte să-l scoată pe Despot de pe tronul Moldovei.
Toate aceste diferende au condus la război civil, cu Łaski ca arbitru și
cu implicarea maghiarilor răsăriteni aflaţi de partea lui Tomșa.241
Prilejul aşteptat, şi în parte provocat, pentru înlăturarea şi înlocuirea
lui Despot, l-a constituit expediţia magnatului aventurier, cneazul Dimitrie

231 Diaconescu, pp. 171–172, 177
232 Holban, pp. 1158–1159; Stoicescu, p. 291
233 Holban, p. 1156–1159
235 Holban, p. 1162
236 Stoicescu, p. 293
237 Crăciun, p. 143. See also Diaconescu, p. 177
238 Iorga, pp. 29–30
239 Xenopol, pp. 65–67,
240 Kesterska Sergescu, pp. 267–268, 271–272; Teculescu, pp. 16–17; Xenopol, pp. 70–71
241 Diaconescu, pp. 173, 178; Rosetti, pp. 430–432, 591–592; Teculescu, p. 17
Wisniowiecki (Dmytro Vyshnevetsky) 242 zis Baida (Cântăreţul), fals
pretendent la tronul Moldovei, care a început în intervalul 15 iulie —8 august
1563, desigur la sfârşitul lui iulie sau începutul lui august, instigat fiind de
către Łaski. Despot i-a oferit pacea Vyshnevetsky, promițându-i un dar de
1.000 de cai și câteva mii de boi.243 Deși sprijinite de Łaski,244 forțele lui
Vyshnevetsky au fost în cele din urmă zdrobite. O informaţie a vremii
sugerează că Vyshnevetsky și Łaski s-au certat; primul a ajuns la o
înțelegere cu Despot, motiv pentru care a fost arestat de către Łaski şi dat pe
mâinile lui Tomșa,245 care mai apoi l-a trimis la Istanbul, unde a fost
ucis.246
Însă primul pas, de altfel, decisiv, pentru îndepărtarea lui Despot l-a
constituit lipsirea sa de sprijinul mercenarilor străini din garda sa. Cu
aceasta a fost însărcinat de către boierii complotişti, în frunte cu Ion Moţoc,
Drăghici Spancioc şi Toma Barnovschi, hatmanul Tomşa. Acesta i-a cerut lui
Despot călăreţii mercenari din garda sa247 pentru a porni chipurile împotriva
tătarilor chemaţi de Dimitrie Wisniowiecki, şi apoi împotriva acestuia. 248 Toţi
cei 300 de mercenari "în frunte cu Ioan Cancellus au fost astfel ucişi, pe
neaşteptate, la 8 august 1563, în tabăra de la satul Săpoteni (Sipoteni) 249,
lângă râul Ciuhru (Ciuhur), dincolo de Prut, din ordinul lui Tomşa, alături
de care se afla Drăghici Spancioc. Din acest moment a început răscoala
deschisă împotriva lui Despot, care, aflând despre aceasta, în aceeaşi zi s-a
refugiat în cetatea Sucevei, asediat de către cei însărcinaţi cu aceasta de
boierii complotişti.
A doua zi, la 9 august 1563, dimineaţa, în tabăra de la Săpoteni,
boierii şi oştenii aflaţi acolo, în frunte cu marele vornic Spancioc, au "ales"
domn pe Tomşa care „şi-a schimbat numele în Ştefan", „după tradiţie",
acesta fiind un "nume plăcut poporului". Această alegere fusese mai demult
hotărâtă de către conducătorii boierilor complotişti, căci cei trei conducători
ai acestora, Barnovschi (rămas pe lângă Despot în Suceava, pentru a-l
spiona), Moţoc (fugit de lângă Despot în tabăra lui Tomşa) şi Spancioc,
242 Dmytro Vychnevetsky ( ? – 1563), (ukrainien : Дмитро Іванович Вишневе́цький, polonais : Dymitr
Wiśniowiecki) d'une famille de grande noblesse lituano-ruthénienne, staroste de Kaniv et de Tcherkassy,
aventurier des steppes, fut le fondateur de la première Sitch des Cosaques Zaporogues et leur premier hetman.
243 Galina Bucuci, "Grecii în comerțul cu Imperiul Otoman (sec. XVI–XVIII)", in Analele Asociației Naționale a Tinerilor Istorici din
Moldova, Vol. 8, 2008, p. 106
244 Căzan, p. 114; Constantinov, pp. 100–101; Gonța, p. 252; Iorga (1898), pp. 29–30 & (1925), p. 3; Kesterska Sergescu, pp. 268–269;
Pungă, p. 98
246 de Recoles, p. 125; Diaconescu, p. 178; Iorga (1898), p. 20 4. See also Gonța, p. 252; Kesterska Sergescu, p. 268
247 Majoritatea trupelor mercenare îl părăsiseră pe Heraclid până la sfârșitul anului 1562, r ă mâ nâ nd doa r c u
mercenarii unguri şi puţini nemţi şi polonezi.( Diaconescu, pp. 173, 178)
248 În timpul acestor evenimente, Vyshnevetsky și Łaski se presupune că s -au certat, acesta din urmă lăsâ ndu -l
pe Tomșa să-l captureze pe hatmanul cazac. Vyshnevetsky a fost ulterior predat otomanilor, care l -au dus la
Constantinopol şi l -au ucis. (Xenopol, pp 76-77)
249 Comună în raionul Călăraşi, Rep. Moldova.
"dându-şi seama cât de periculoasă ar fi fost pentru ei luarea domniei, au
refuzat constant ca aceasta să le fie dată de mulţime".
Încă deţinând controlul Sucevei, Heraclid era apărat de numai 656 de
oameni, care îi rămăseseră loiali.250 În timpul asediului (care a durat
aproape trei luni), el a început să-şi suspecteze propriul său comandant al
garnizoanei, căpitanul Devay (de asemenea Devan sau Dervici), de a pregăti
să-l predea duşmanului în urma trădării, lucru care a condus la uciderea
acestuia chiar de către Despot, cu o suliţă, în faţa trupei. În urma uciderii
lui Devay, mercenarii rămaşi în cetatea Sucevei au fugit, alăturându-se
armatei lui Tomşa. Se presupune că Heraclid a fost omorât de Tomșa însuși
după ce s-a predat în noiembrie 1563,251 după care trupul său a fost
decapitat, iar capul său împăiat a fost trimis la Constantinopol.
„Atunci Despot Vodä, daca a vazut cà l'au viclenit toti boierii, şi l'au
parasit toti slujitorii, şi tara s'a ridicat asupra lui, şi nadejde de ajutor de unde
va, de la prietenul sau Laski nu'i venia; asà vazand perirea sosita asupra
capului säu, îmbrăcat domneşte, a iesit afara din cetate mai sus de ea, la
Areni, unde erà tara adunatä, sä se inchine Tomsei. Atunci Tomşa cu multe
cuvinte l'au mustrat, aducandu'i aminte de multe lucruri fara de lege ce fa ceà,
ca nu numai tara pustieste ci şi bisericile desbracä, si de lege îi rade. Cu
aceste cuvinte mustrandu'l Toma l'a lovit cu buzduganul şi indata oastea toa ta
s'a lasat asupra luí, unde acoperindu'l multimea, cu multe rane i'au sträpuns
trupul. Şi aşa fost sfarsitul lui Despot Voda , după ce au domnitu trei ani…".252
Ureche și Schesae sugerează că moartea nu a survenit ca urmare
directă a loviturii însăși, ci din cauză că victima a fost a fi lăsată să
sângereze până la moarte.253
Decapitarea lui Despot ar fi avut loc „pe podul Sucevei", după
Letopiseţul lituanian, care preia de fapt datele din cronica lui Alexandru
Gwagnin, unde însă se spune că Ştefan Tomşa şi Moţoc: "dându-l să fie
atârnat de pod, au poruncit să-l taie" (Kronika Sarmacji europejskiej, ed.
1611, p. 132).
La cealaltă extremitate, cei care l-au preţuit în timpul vieţii,
protestanţii, au consemnat moartea sa pe zidul bisericii parohiale din
cetatea Braşovului şi în matricola Universităţii din Wittenberg (Hans Petri,
Relaţiunile lui Jakobus Basilikus Heraclides zis Despot-vodă cu capii
reformaţiunii, p. 55).
Capul lui Despot a fost înfipt într-o lancie şi purtat printre oşteni,
pentru a fi văzut (Antonio Maria Graziani). Ulterior, jupuit şi umplut cu paie
(pentru a putea fi conservat), a fost luat de trimisul turc, care se înapoia la
Poartă, şi înfipt într-un par în trăsura sa, unde l-a văzut astfel chiar Johann
250 Teculescu, p. 17. See also Rosetti, p. 591

251 Diaconescu, p. 175; Teculescu, p. 18; Xenopol, p. 78. See also Constantinov, p. 101
252 Ureche, letopiseţul…
253 Diaconescu, p. 175; Mareș, p. 151
Sommer. Capul lui [Despot] [...] a fost jupuit şi umplut cu paie şi, apoi, acel
sangeac care venise cu 500 de turci, l-a dus la împăratul turcilor, într-o
trăsură unde noi l-am văzut."254 A ajuns însă la Constantinopol la 10
decembrie 1563, cu o solie din Moldova, care trei zile mai târziu l-a înfăţişat
în marele divan împărătesc, după care nu se mai ştie nimic despre macabra
rămăşiţă.
Nu are, aşadar, nici un temei zvonul care a circulat în acea epocă
despre trimiterea capului lui Despot în Transilvania, la Ioan Sigismund
Zapolya (Adolf Armbruster).
Totuşi, spionul habsburg Franciscus Pestientis a remarcat imediat că
Zapolya a fost direct implicat în asasinarea lui Despot, în consonanţă cu
Imperiul Otoman, asigurându-şi protecţia turcilor asupra celei mai mari
părţi a graniţei Ungariei de Est, în cazul unui atac habsburgic din
vest.255 Soldații trimişi de Zápolya au fost prezenți la ultimul act al domniei
lui Despot, desfăşurat la Suceava.256 Este cert că Despot vodă a reprezentat
un obstacol major în calea proiectelor habsburgice din Europa de Est și a
contribuit la reorientarea politicilor externe ale lui Ferdinand. 257
Trupul fără cap al lui Despot, "despuiat şi ciopârţit de multe răni"
(Antonio Maria Graziani), "învelit în giulgiu", a fost dus "cu un cortegiu de
rând" şi îngropat în cimitirul Sucevei (Johann Sommer). De altfel, nu peste
mult timp, rămăşiţele nefericitului aventurier, la căpătâiul cărora cineva
pusese o cruce simplă, au fost dezgropate şi, adunate într-un sac, au fost
"spânzurate de un arbore înalt, pe unde atârnă trupurile tâlharilor", sau
"într-o furcă", din porunca răzbunătorului Alexandru Lăpuşneanu, revenit în
scaun.258
În Calendar 1916 - Viena, dr. Ștefan Koczinski, nepotul
episcopului Teoctist Blajevici259, identifica locul unde se afla sicriul cu
osemintele lui Despot. „Lângă grădina mănăstirii (din Suceava) într-un vechi
cimitir“ a descoperit mormântul domnitorului. Pe capacul sicriului se găsea
o inscripție în limba latină: Johanes Jacobus Heraclides basilicus despota
dominus, regni Moldaviae, ingratitudine nefada, proditus miserime trucidatus
interit nonis novembris mdlxiii r.i.p. (requiescat in pace), în traducere:
„Principele regesc Ioan Iacob Heraclidul, despotul, domnitorul Moldovei,
sfârșește prin infamă recunoștință și trădare, omorât în mod de tot
lamentabil la 9 noiembrie 1563. Odihnească în pace“. 260
Johannes Sommer în „Viaţa lui Iacob Despot, domnitorul moldovenilor", tipărită în 1587 la
254
Wittemberg. Iohannes Sommerus, in cartea sa, “Vita Iocobi Despote Moldavorum“

255 Căzan, p. 113
256 Diaconescu, pp. 173, 178; Pungă, p. 96
257 Căzan, p. 112; Crăciun, p. 146
258 Magda Jianu, "Un valoros document de istoriografie românească veche", in Hierasus, Vol. I, 1979, p. 377
259 Teoctist Blajevici (n. 1807 — d. 1879) a fost un cleric ortodox român, care a avut rangul de arhiepiscop al
Cernăuților și mitropolit al Bucovinei și Dalmației (1877-1879).
260 Sfârșitul unei domnii umaniste în Moldova, 3 august 2008, Diac. Dr. Vasile Demciuc, Ziarul Lumina, accesat la 10 august 2013
După alte informaţii însă, se pare că monahii de la mânăstirea Putna
l-au recuperat și l-au plasat într-o mănăstire de lemn mai mică; după două
secole, Putna păstra încă mormântul gol al lui Despot. 261
Cronica lui Azarie include o damnare postumă a lui Despot. Moartea
sa, spune autorul, „a înăbușit chihlimbarul care a produs un fum de non-
credință".262 istoriografia moldovenească tradițională a confirmat această
idee, considerând căderea lui Despot drept un act de răzbunare divină. 263
Unii autori notează că „violența sau intensitatea reactivă au oferit o măsură
a impactului pe care-l au politicile [religioase] asupra societății
moldovenești"264, pe când alţii propun o paralelă între Despot și domnitorul
muntean Petru Cercel , în sensul că ambii au încercat să-şi
occidentalizeze țările, dar au fost întâmpinați cu ostilitate violentă de
tradiționaliști.265 Cu toate acestea, unii moldoveni au rămas îndatorați
prințului decedat. Astfel se explică prezența în secolele următoare a unei
plăci de piatră sculptată la Areni, ceea ce poate indica faptul că populația
încă a comemorat moartea acestuia.266
Proiectul său de reformare a societății moldovenești a supraviețuit doar
prin primul lăcaș de învățământ de pe teritoriul Moldovei şi al Munteniei,
Școala Latină de la Cotnari.
Când Despot a înființat Școala Latină, a creat o bibliotecă de curte,
gândindu-se şi la înființarea unei academii, idee care până la urmă a rămas
numai în stadiu de proiect. Pentru a-i mări faima, a cerut prietenilor săi din
Occident să-i trimită ca profesori cunoscuţi erudiţi ai vremii, precum
pe George Ioachim Rhaeticus (1514-1576), profesor de matematici la
Wittenberg si Cracovia, aderent al ideilor lui Copernic si cel care a tipărit
opera marelui astronom. Despot l-a mai cerut şi pe Caspar Peucer (1526-
1602), care a fost profesor de matematica la Wittenberg intre anii 1554 si
1559. Nici unul, nici altul însă nu au venit în Moldova.
Centrul de învăţare de la Cotnari a lui Despot a avut gradul de colegiu
(gimnaziu) şi nu de academie, sinonim cu universitate. Iohannes Sommerus,
în cartea sa, „Vita Iocobi Despote Moldavorum“, după ce expune viaţa lui
Despot, încheie cu 15 elegii intitulate „De clade Moldavica”, adică Prăpădul
din Moldova. Elegia a zecea este subintitulată “Ad princepem Despot, de
bibliotheca et Scoala instituta “, ceea ce însemna: “Lui Despot Voda despre
biblioteca şi școala ce el a întemeiat“. Numai ultimele 8 versuri din elegia a
zecea tratează despre școala de latină; toate celelalte versuri se referă la
biblioteca de la curtea lui Despot (nicidecum nu e vorba de o biblioteca a
261 Magda Jianu, "Un valoros document de istoriografie românească veche", in Hierasus, Vol. I, 1979, p. 377
263 Murărașu, pp. 24, 51
264 Crăciun, p. 9
265 Constantin Dobrilă, "Recenzii și notițe bibliografice. Cristian Luca, Petru Cercel, un domn umanist în Țara Românească", in Studii și
Materiale de Istorie Medie, Vol. XVIII, 2000, p. 277
266 Mareș, pp. 150–151, 156
şcolii de latină). În ultimele 8 versuri, Sommer spune (tradus din latina):
„Între timp se cuvine ca eu sa mă ocup de creșterea copiilor şi totodată să
merg pe căi umile, până când ei vor pune temeliile limbii latine, şi vor şti să se
exprime cât mai corect în limba latină. Făurește speranțe demne de sufletul
tău. Necredinciosul Apollo nu va trece cu vederea darurile atât de mici ale
cheltuielilor tale. Iar tineretul instruit pe care tu îl întreții cu oarecare cheltuieli,
îți va face numele strălucit”(adică numele lui Despot).
Elegia a zecea arata ca biblioteca personală de la curtea lui Despot a
fost instituită, dar neterminată. Despot a voit să-i imite pe Matei Corvin sau
pe împăratul Maximilian, care aveau biblioteci faimoase la Buda sau Viena.
În această bibliotecă deţinea unele cărţi valoroase, copii manuscrise
prețioase ale clasicilor, cum ar fi o versiune aurită a lucrărilor lui Cicero, de
la De re publica la Epistulae ad Atticum .267 Potrivit mai multor autori,
experimentul religios al lui Despot ar fi avut, de asemenea, un impact
durabil asupra culturii românești: presupusul său patronaj asupra unor
traduceri liturgice este considerat de unii istorici români ca un impuls
asupra apariției literaturii românești.268 Alţi autori emit ipoteza că această
activitate culturală ar fi influențat apariţia primei tipografii româneşti, cea a
diaconului Coresi269, în să această teorie a fost respinsă de istoricul
literar Alexandru Rosetti , care menționează că Coresi era deja activ în
1559.270
În Școala Latină, şcoală cu destinație limitată pentru învățarea limbii
latine, nu s-au predat ca materii de studiu de către Sommer (şi eventual un
ajutor), decât cel mult partea I din învățământul latinei: tabula (un abecedar
cu litere si silabe si mici texte începătoare latine). Chiar dacă școala latină
era prevăzută pentru 5 ani de studiu, ca în Apus (deci școala elementară şi
gimnaziu), materia de studiu prevedea doar 3 ani de gramatică, din care 2
ani de retorică şi dialectică.
În cadrul lecţiilor de lecturi de texte în latină, se predau şi noțiuni
științifice, respectiv câteva cunoștințe din domeniul aritmeticii. Dar dacă
Sommer sau un ajutor al său, a predat noțiuni de aritmetică în latină, la fel
cum se proceda în Apus în acel timp, n-a putut să predea decât cifrele
romane, numărarea, adunarea şi scăderea. În Apus, înmulțirea şi împărțire a
nu s-au predat în mod curent în şcoli decât începând cu secolul al XVII-lea.
Cu siguranţă că Despot îşi alesese ca loc pentru Școala Latină oraşul
Cotnari, fiindcă pe vremea aceea aici locuiau mulți protestanți, prin
267 Theodorescu, pp. 27, 43

268 Crăciun, pp. 120–121
269 Coresi (cunoscut și ca Diaconul Coresi) (d. 1583, Brașov) a fost un diacon ortodox, traducător și meșter tipograf
român originar din Târgoviște.[1] Este editorul primelor cărți tipărite în limba română. A editat în total circa 35 de titluri de
carte, tipărite în sute de exemplare și răspândite în toate ținuturile românești, facilitând unitatea lingvistică a poporului
român, dar și apariția limbii române literare.
270 Alexandru Rosetti, "Cele mai vechi traduceri românești de cărți religioase. Considerații asupra datării și localizării lor în lumina
cercetărilor nouă", in Revista Istorică Română, Vol. XIV, Fascicle I, 1944, p. 10
intermediul cărora ar fi dorit probabil să răspândească protestantismul în
Moldova. La școală veneau copii de mici boieri de ţară, răzeşi şi mazili, care
erau întreţinuţi pe cheltuiala statului. Aşa cu scria Sommer, aici au fost
primiţi „de prin tot locul din ţară tineri pe care domnul se îngrijea să-i pună
să înveţe, să-i hrănească, să-i îmbrace din banii săi, hotărând o leafă destul
de bună pentru profesori.“
În ciuda pronunțărilor lui Azarie, Johann Sommer a supraviețuit
persecuțiilor și a fost încă prezent în Moldova până în 1570, când s-a
alăturat mișcării unitariene a lui Ferenc Dávid271 în Transilvania.272 El şi-a
continuat activitatea pedagogică la Braşov, la colegiul fondat de Johannes
Honterus (1565-1567) şi la Cluj, la colegiul Unitarian între 1570-1574.273
Totuşi, după revenirea pe tron a lui Alexandru Lăpuşneanu, a fost
declanşată persecuția împotriva germanilor și a armenilor, două minorități
creștine considerate „eretice”. Luteranii au fost expulzați din țară aproximativ
25 de ani mai târziu.274
Collegium-ul de la Cotnari a continuat însă să funcționeze ca un
seminar calvinist până în 1588, când domnitorul Petru Șchiopul l-a cedat
catolicilor.275 Nu se poate şti în ce măsură școala de la Cotnari şi-a atins
scopul pentru care a fost înfiinţată, dar, consemnează undeva Miron Costin,
ea a trezit interesul pentru carte al fiilor de boieri.
Cu toate acestea, Despot nu a reușit în promisiunea sa aparentă,
aceea de a declanșa o „renaștere culturală" în ținuturile ortodoxe;276 chiar
dacă el „a plantat sămânța culturii renascentiste (…) nu a reușit să realizeze
că nu se poate civiliza brusc o țară cu doar câțiva boieri educați și masele
analfabete”.277 Influența lui Despot asupra comunității catolice din județul
Iași a fost sesizată în anii 1590 de Bernardo Quirini , inspectorul bisericii,
care a descoperit că catolicii păstrau cărțile luterane și chiar erau de acord
cu unele doctrine protestante.278
Despot a avut o viziune fragmentată în domeniul artelor vizuale și al
arhitecturii. El a ordonat construirea unei biserici calviniste la Cotnari, dar a
271 Francisc David (în germană Franz David, alternativ Davidis, în maghiară Dávid Ferenc; n. 1520, Cluj – d. 15
noiembrie 1579, Deva) a fost fondatorul și primul episcop al bisericii unitariene din Transilvania.[5][6] După obiceiul
umanist al epocii și-a latinizat numele în Franciscus Davidis, iar ulterior a preluat numele de familie Dávid.
272 Crăciun, pp. 110–111
273 Johannes Som m er, în latină Ioannes Sommerus, (n. 1542 - d. 1574) a fost un învățat umanist originar
din Pirna (în Saxonia, pe malul Elbei). A fost directorul colegiului umanist înființat de Despot Vodă la Cotnari (1562 -
1563), apoi profesor și director (1565-1567) al școlii de la Brașov întemeiate de Honterus, iar din 1570 directorul școlii
unitariene din Cluj. În scrierile sale polemice a demonstrat caracterul irațional al dogmelor catolice și luterane,
sprijinindu-se pe critica filologică și istorică a Bibliei. A fost primul umanist european care a dezvăluit izvoarele filozofice
păgâne ale unor noțiuni ale teologiei creștine (ex. logosul). Sommerus este și autorul unei biografii a lui Despot-Vodă
(„Vita Iacobi Despotae”, 1574, publicată în 1587) și al unor elegii latinești în stilul poeților antici („De clade Moldavica
elegiae XV”), în care narează întâmplările legate de sfârșitul lui Despot și de propria lui fugă la Brașov, și cântă, în spir it
umanist, frumusețea naturii, darul înnobilator al culturii, nemurirea terestră dobândită prin creații culturale.
274 Owen Chadwick - The Early Reformation on the Continent Oxford University Press, 2003, p314
275 Crăciun, p. 128; Diaconescu, p. 178
276 Murărașu, p. 17
rămas neterminată.279 După ce a luat Suceava, a ordonat ca bătălia de la
Verbia să fie descrisă pe pereții (încă deteriorați) ai palatului său princiar.280
În 1563, Heraclid a avut, de asemenea, un impact indirect asupra
peisajului și artei din Liov prin împrumutul de bani pe care i l-a dat
colegului său de artă, Konstanty Korniakt281 .282 Reconstrucția proprie a
Sucevei a venit cu un aflux de meșteri maghiari, germani și italieni, inclusiv
un aurar Wolfgang Midwischer.283
Cu bune şi cu rele, scurta domnie a lui Despot-Vodă a fost rezumată,
poate cel mai bine, de către marele istoric A.D. Xenopol, în a sa Istorie:
„Ori cât ar fi de aventuroasă viaţa şi domnia lui Despot, figura lui
insuflă o adâncă simpatie. El avea mai multe însuşiri care'l deosebesc în
bine de lumea cumplită in care trăia. Înainte de toate era un om cult, care
iubia ,ştiinţa şi lucrurile frumoase, şi dacă i'ar fi fost dat a domni in linişte
pe scaunul Moldovei, poate că ar fi ridicat'o din nămolul de întunerec,
corupție şi barbarie In care zăcea.
Pe lângă şcoala din Cotnari, încercarea lui de a reforma moravurile
este vrednică de laudă. El apoi mai vroise să înzestreze ţara lui adoptivă cu
un codice de legi, cu lucrarea căruia însărcinase pe un Grec prieten al său.
Încercarea lui de a moraliza ţara, nu putea fi înțeleasă de ea care privise
toate masurile, şi acele de ridicare a culturei, ca înnoiri religioase, ceea ce
până la un punct era adevărat.
Mai adânc însă ne atinge, decât superioritatea mintei sale, bunătatea
inimei lui, unită cu o mare doza de curaj şi de îndrăzneala.. El credea că toţi
oamenii erau ca el ; că ce aveau in inimă rostiau şi din gură. După ideile
timpului de atunci el admitea să răpești altuia dreptul ; totdeauna însă
întrebuința lupta fățișă, îşi punea viața în cumpănă pentru a ajunge la scop,
şi nici odată nu a mânuit el o spadă trădătoare. Cât de rău politic era el, şi
prin urmare cât de drept îi era cugetul, se vădește din multe împrejurări.
Astfel mai întâi el destăinuește prea uşor scopul sau de a înlocui pe
Lăpușneanu, pe când trăia la curtea lui, criticând oare cum domnia
acestuia, şi arătând ca el ar putea face mai bine. Arată lui Ferdinand, scopul
său de a răsturna şi pe Petru din Muntenia, când nimic nu'i garanta că nu
vor ajunge la urechile domnului amenințat, şi să'şi adauge încă un duşman
pe lângă toți acei pe care îi avea. În purtarea lui cu vecinii se arata cu totul
nedibaci. Înainte de a fi bine aşezat in scaun, el ridica pretenții asupra

280 Theodorescu, pp. 27–28
281Konstanty Korniakt (Greek: Κωνσταντίνος Κορνιακτός, Konstantinos Korniaktos;[a] c. 1517 – August 1, 1603) w as
a merchant of Greekdescent,[3] active throughout Central and Eastern Europe; a leaseholder of royal tolls w ho collected
customs duty on behalf of the king. During his lifetime he w as the w ealthiest man in Lviv (Lw ów, in Polish) and even
ow ned numerous villages.[4] He w as a w holesale merchant and founder of the Korniakt family dynasty. [1]
282 Waldemar Deluga, "Greek Patronage of the Arts in Lviv in the Sixteenth and Seventeenth Centuries", i n Daniel Dumitran, Valer Moga
(eds.), Economy and Society in Central and Eastern Europe: Territory, Population, Consumption. Papers of the International Conference
Held in Alba Iulia, April 25–27, 2013, p. 292. Zürich & Berlin: LIT Verlag, 2013. ISBN 978-3-643-90445-4
283 Emil Ioan Emandi, "Urbanism și demografie istorică (Suceava în secolele XV –XIX)", in Hierasus, Vol. IX, 1994, pp. 324–325;
Theodorescu, pp. 27, 28. See also Chirilă & Dănilă, p. 244
cetăţilor din Transilvania, făcându'şi un duşman din un principe pe care,
cruţat şi cultivat, l'ar fi putut avea de prieten. Pentru a face ca orânduelile
lui să fie respectate de ţară, jigneşte pe Laski cu osândirea medicului său.
Apoi purtarea lui către Turci este aproape copilărească. În loc de a'i sătura
cu bani, el, după cheltuelele neapărate, restrânge punga şi începe a îndesi
cu dovezile de sinceră supunere, ca şi când Turcii după acestea ar fi umblat.
Tot la o lipsă de spirit politic şi la curăţenia caracterului său se poate
raporta şi încrederea lui oarba în un element străin, pe care venise să-l
stăpâniasca. El se supune imediat la ordinul sultanului de a' şi slobozi
armata, când, păstrată pe lângă el, ar fi fost un mijloc minunat de a supune
ţara voinţelor lui ; ar fi putut scoate biruri când şi cate ar fi voit, fără ca
nimeni fi îndrăznit a se răscula, de oarece vedem ca atâta se temeau boierii
de lefegii străini, încât şi de putinii soldați ce mai rămăsese lui Despot, se
desfac prin trădare. Apoi el nu vede până şi ceea ce caraghiosul său
înțelesese, că boierii ce'l încunjurau umblau cu gânduri de viclenie.
Pretutindeni oarba încredere, care pe cât ridică pe om pe atâta coboară' pe
regent.
Astfeliu fu acest Despot vodă care, în efemera lui domnie, totuşi lasă o
dungă pururea luminoasă în istoria mai veche a ţărei Moldovei.”284
Bibliografie
 Mihnea Berindei, "La révolte de Ioan Vodă et les rélations moldavo–ottomanes, 1538–1574 (I)", in Archiva
Moldaviae, Vol. III, 2011, pp. 27–55.
 Ileana Căzan, "Relatări diplomatice despre situația politică la linia Dunării de Jos (1562–1564). Note și rapoarte
inedite din arhivele vieneze", in Studii și Materiale de Istorie Medie, Vol. XVI, 1998, pp. 103–116.
 Dan Cernovodeanu, Știința și arta heraldică în România. Bucharest: Editura științifică și enciclopedică,
1977. OCLC 469825245
 Eugen Chirilă, Ștefan Dănilă, "Un denar inedit de la Despot-vodă din tezaurul de la Slătinița", in File de Istorie, Vol.
II, 1972, pp. 243–245.
 Valentin Constantinov, "Țara Moldovei în timpul lui Alexandru Lăpușneanu", in Gheorghe Postică (ed.), Lăpușna.
Studii de istorie și arheologie, pp. 96–101. Chișinău: Asociația Obștească PRO-Histor ica, 2015. ISBN 978-9975-
4477-3-7
 Maria Crăciun, Protestantism și ortodoxie în Moldova secolului al XVI-lea. Cluj-Napoca: Fundația Culturală Cele
Trei Crișuri & Presa Universitară Clujană, 1996. ISBN 973-9261-15-9
 Eugen Denize,
 "Români în Spania secolului XVI", in Magazin Istoric, September 1996, pp. 52–54.
 "Problema Basarabiei în a doua jumătate a secolului al XVI-lea", in Studii și Materiale de Istorie Medie, Vol.
XVII, 1999, pp. 157–176.
 Jean-Baptiste de Recoles, "Documents. Une biographie de Jacques Héraclide 'le Despote', Prince de Moldavie",
in Revue Historique du Sud-Est Européen, Vol. IV, Issues 4–6, April–June 1927, pp. 24–25.
 Traian Diaconescu, "Un poem latin renascentist despre domnia lui Despot Vodă", in Anuar de Lingvistică și Istorie
Literară. Seria B: Istorie Literară, Vols. 30–31, 1985–1987, pp. 165–178.
 Georgeta Fodor, "Provocările vieții cotidiene. Aspecte privind viața femeilor din Țara Românească, Moldova și
Transilvania în secolele XV–XVII", in Studia Universitatis Petru Maior. Historia, Vol. 10, 2010, pp. 13–28.
 Dinu C. Giurescu, "Un act inedit de la Ion Eraclid Despot", in Studii. Revistă de Istorie, Vol. 20, Issue 1, 1967, pp.
63–65.
 Gheorghe Gonța, "Țara Moldovei între Imperiul Otoman și Marile Puteri Creștine la mijlocul secolului al XVI-lea –
începutul secolului al XVII-lea", in Limba Română, Vol. XXIII, Issues 9–12, 2013, pp. 246–261.
284 A.D. Xenopol...

 Ștefan S. Gorovei, "Genealogie dinastică: familia lui Alexandru vodă Lăpuș neanu", in Analele Științifice ale
Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Istorie, Vol. LX, 2014, pp. 181–204.
 Maria Holban, "Despre osîndiri la moarte prin 'glasul poporului' sub Despot", in Studii. Revistă de Istorie, Vol. 22,
Issue 6, 1969, pp. 1155–1163.
 Nicolae Iorga,
 Pretendenți domnesci in secolul al XVI-lea. Bucharest: Institutul de Arte Grafice Carol Göbl,
1898. OCLC 249346785
 "Despot-Voda", in Universul Literar, Issue 32/1925, pp. 2–3.
 Istoria literaturii românești contemporane. I: Crearea formei (1867–1890). Bucharest: Editura Adevĕrul, 1934.
 Emanuel Jurcoi, "Educația lui Iacob Heraclide Despot – un accesoriu important în construirea puterii", in Analele
Aradului, Vol. 2, Issue 2, 2016, pp. 48–56.
 Marie Kesterska Sergescu, "Albert Laski et ses relations avec les Roumains", in Revue Historique du Sud-Est
Européen, Vol. VIII, Issues 10–12, October–December 1931, pp. 253–276.
 Félix Le Sergeant de Monnecove, preface to Jaques Basilic Marchet, Un brief et vray récit de la prinse de
Térouane et Hédin, avec la bataille faitte a Renti et de tous les actes mémorables faits depuis deux ans en ça,
entre les gens de l'Empereur et les François, pp. 1–6. Paris: Léon Techener, 1874.OCLC 902022157
 Ioan Mareș, "Date referitoare la bisericile Buna Vestire (Intrarea Maicii Domnului în Biserică/Vovidenia) și Sfîntul
Theodor (Sfîntul Toader), dispărute din Suceava", in Suceava. Anuarul Muzeului Bucovinei, Vol. XXXVII, 2010, pp.
133–144.
 D. Murărașu, Istoria literaturii române. Bucharest: Cartea Românească, 1943.OCLC 935455644
 Claudiu Neagoe, "'Uniuni dinastice' și proiecte matrimoniale între Țările Române în a doua jumătate a veacului al
XVI-lea", in Argesis. Studii și Comunicări. Seria Istorie, Vol. XI, 2002, pp. 195–202.
 Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei precedat de O samă de cuvinte. Bucharest: Editura pentru literatură,
1963. OCLC 251742474
 Ștefan Olteanu, "Un manuscris necunoscut al lucrării lui Despot Vodă De arte militari", in Studii. Revistă de Istorie,
Vol. 23, Issue 5, 1970, pp. 955–963.
 Andrei Pippidi,
 "Recenzii și prezentări. Ilie Corfus, Documente privitoare la istoria României culese din arhivele Poloniei.
Secolul al XVI-lea", in Studii și Materiale de Istorie Medie, Vol. X, 1983, pp. 150–156.
 "Două portrete românești în Malta", in Studii și Materiale de Istorie Medie, Vol. XVIII, 2000, pp. 173–188.
 Sebastian-Vlad Popa, "Puncte de vedere. Tripticul intoleranței", in Teatrul Azi, Issues 1–2/1998, pp. 22–25.
 Alexandra-Marcela Popescu, "Câteva considerații privind învinuirea de 'hiclenie' în Moldova medievală",
in Cercetări Istorice, Vols. XXIV–XXVI, 2005–2007, pp. 233–246.
 Cătălin Pungă, "'Planul dacic' al lui Ioan Iacob Heraclid Despot (1561–1563)", in Ioan Neculce. Buletinul Muzeului
de Istorie a Moldovei, Vol. XIX, 2013, pp. 91–99.
 Constantin Rezachievici,
 "Doi poeți, un personaj și adevărul. 'Banul Mărăcine' – un domn necunoscut", in Magazin Istoric, October
1998, pp. 53–58.
 "A fost Ștefan cel Mare 'ales' domn în aprilie 1457?", in Acta Moldaviae Septentrionalis, Vol. V–VI, 2007, pp.
17–30.
 N. Stoicescu, Dicționar al marilor dregători din Țara Românească și Moldova. Sec. XIV–XVII. Bucharest: Editura
enciclopedică, 1971. OCLC 822954574
 Răzvan Theodorescu, Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550–1800), Vol. I.
Bucharest: Editura Meridiane, 1987.OCLC 159900650
 Adina Berciu-Drăghicescu - O domnie umanistă în Moldova. Despot-vodă (Ed. Albatros, București, 1980)
Andrei Veress, Documente cu privire la istoria Ardealului, Moldovei și Țării Românești, vol.I, București, 1929
 Ștefan Cervatiuc, "Lupta de la Verbia dintre Mihai Viteazul și Ieremia Movilă din luna mai 1600. Localizare în
actualul județ Botoșani", in Acta Moldaviae Septentrionalis, Vols. VII–VIII, 2008–2009, pp. 117–122.
 Valentin Constantinov, "Țara Moldovei în timpul lui Alexandru Lăpușneanu", in Gheorghe Postică (ed.), Lăpușna.
Studii de istorie și arheologie, pp. 96–101. Chișinău: Asociația Obștească PRO-Histor ica, 2015. ISBN 978-9975-
4477-3-7
 Maria Crăciun, Protestantism și ortodoxie în Moldova secolului al XVI-lea. Cluj-Napoca: Fundația Culturală Cele
Trei Crișuri & Presa Universitară Clujană, 1996. ISBN 973-9261-15-9
 Eugen Denize, "Români în Spania secolului XVI", in Magazin Istoric, September 1996, pp. 52–54.
 Traian Diaconescu, "Un poem latin renascentist despre domnia lui Despot Vodă", in Anuar de Lingvistică și Istorie
Literară. Seria B: Istorie Literară, Vols. 30–31, 1985–1987, pp. 165–178.
 Nicolae Iorga, Pretendenți domnesci in secolul al XVI-lea. Bucharest: Institutul de Arte Grafice Carol Göbl,
1898. OCLC 249346785
 Marie Kesterska Sergescu, "Albert Laski et ses relations avec les Roumains", in Revue Historique du Sud-Est
Européen, Vol. VIII, Issues 10–12, October–December 1931, pp. 253–276.
 Andrei Pippidi, "Două portrete românești în Malta", in Studii și Materiale de Istorie Medie, Vol. XVIII, 2000, pp. 173–
188.
 Radu R. Rosetti, Istoria artei militare a românilor până la mijlocul veacului al XVII-lea (Studii și cercetări LXXIV).
Bucharest: Monitorul Oficial & National Print Office, 1947.
 Maria Magdalena Székely, "Peisaj medieval cu animale", in Maria Magdalena Székely (ed.), Lumea animalelor.
Realități, reprezentări, simboluri, pp. 34–70. Iași: Alexandru Ioan Cuza University, 2012. ISBN 978-973-703-787-9
 Horea Teculescu, "Sicriul lui Despot-Vodă", in Țara Noastră, Vol. XI, Issue 1, January 1931, pp. 12–18.
 Răzvan Theodorescu, Civilizația românilor între medieval și modern. Orizontul imaginii (1550–1800), Vol. I.
Bucharest: Editura Meridiane, 1987.OCLC 159900650
 A. D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană. Vol. V: Epoca lui Mihai Viteazul . Bucharest: Cartea
Românească, 1927.
O gier G hislin de Bus becq, Turkis ch Letters …, pp. 1 9 5 -197, M . M axim, Les Pays Roumains et les relations H abs b u r g- O t to m a n s
dans la s ec onde moitié au XVI s ičcle, în H abs burgis ch- osmanische Beziezhungen, C .I.E .P.O . C o l lo q u e, W i e n , 1 9 8 5 , p . 9 6 .
M . Stoy, Jakob Bas ilikos Heraklides (D es pot V odă), Fürs t der Moldau 1 5 6 1 - 1 5 6 3 , und die Habs burger, în “M itteilungen des
I ns tituts für O s terreic his c he G es c hic hts fors c hung” (I ns titute for A u s trian his toric res earc h), Bd. 1 0 0 , H eft 1 - 4 /1 9 9 2 .
Konrad G . G ondis c h, Trans s ilvanis che Kontakte und lnteres s en der Familie a Las co, in voI . Johannes a Las eo1 4 9 9 - 1 5 6 0 .
P olnischer Baron, H umanist und Reformator. Beitrăge zum I nternationalen S.vmposium vo m 1 4 .- 1 7 . O k to b er 1 9 9 9 i n d e r
Johannes a L as c o Bibliothek E mden, hrs g. von C hris toph Strohm (extras ), f.l., f.an, p. 1 9 9 - 2 1 7 .
D iarmaid M ac C ulloc h, The Reformation: A H is tory, P enguin Books , 2004
A .M . G raziani ş i I . Sommer, V iaţa lui D es pot V odă, P roza latină din epoc a Renaş terii des pre români, ediţie bilingvă, I aş i,
I ns titutul E uropean, 2000
Johannes Sommer P irnensis, Vita Jacobi Des potae Moldavorum Reguli, in Viata lui Des pot vodã (edizione bilingue, introduzione,
profili biografic i, tes to latino s tabilito, t raduzione, note e c ommenti a c ura di T raian D iaconescu), I assi, 1 9 98.
Strămoşi pe alese: Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române de Lucian-Filip Iorga, Editura Humanitas,
București, 2013

Despot Vodă

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Despot Vodă

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

DESPOT VODĂ (18 noiembrie 1561 – 5 noiembrie 1563)

Aventurierul greco-levantin de înaltă clasă, cult, inteligent, plin de

1 titlul de despot, este absolut incompatibil cu terminologia moderna. In lumea greco -

pp. 181, 183.

9 Giurescu, p. 64; Pungă, p. 95; Theodorescu, p. 26

Thuringe, est un juriste, humaniste, un théologien et réformateur protestant allemand.

domnie umanistă în Moldova. Despot-vodă (Ed. Albatros, București, 1980), p. 34.

octobre 1499 à Sondershausen – 10 novembre 1552 à Gehren), a été un comte de Schwarzbourg.

Renty56, chiar dacă armatele lui Carol al V-lea au fost, în final,

Peucer60, precum și cu Pier Paolo Vergerio61 .62 După cum menţionează

120 Kesterska Sergescu, pp. 262–263

144 Xenopol, pp. 67, 69

domniei lui Despot-Vodă (1561-1563)

176 Pungă, pp. 96–97. See also Gonța, p. 252

183 Alina berci…

192 Pungă, pp. 96–97

203 Diaconescu, pp. 172, 177

212 Crăciun, pp. 120–121, 128–133, 145–146, 200–203

230 Crăciun, p. 142

250 Teculescu, p. 17. See also Rosetti, p. 591

Wittemberg. Iohannes Sommerus, in cartea sa, “Vita Iocobi Despote Moldavorum“

267 Theodorescu, pp. 27, 43

279 Crăciun, p. 129

284 A.D. Xenopol...

S-ar putea să vă placă și