De la civilizațiile sumeriene, la virusul Covid 19 și pustiirea Chinei!

Moto: „Dă robului Tău (i-a zis Solomon lui Dumnezeu, n.n.)
o inimă pricepută, să judece pe poporulTău, să deosebească binele de rău!
(Biblia ─ Împărații (Regi, Cap. 3, al.9)

Se știe că foarte multe descoperiri (de ordin științific, dar și de natură

cosmogorică!) au fost revelate în vis (vezi tabloul lui Mendeleev ori formula „magică” a
energiei [E = mc2], a lui Einstein) sau, pur și simplu, întâmplător!
Și, totuși, se spune că nimic, dar absolut nimic nu este întâmplător. Iată de ce
susțin și eu această afirmație!
În excepționala carte a prietenului meu, Dl. C-tin Giurginca (Arhivele
transcendente. O peregrinare prin geografia sacră a pământului românesc, Editura
Universității „Titu Maiorescu”, București, 2020), Domnia Sa expune fotografia a trei
colosale coloane de piatră, de la Ulmet, județul Buzau, care, în prezent, zac prăbușite și
frânte, la pământ, despre care dumnealui spune (și-i dau dreptate), că ar aparține unei
civilizații atlante, preistorice, fără însă a ne sugera care va fi fost rolul acestora.
Și acum, iată întâmplarea livrescă! Ea vine chiar din Biblie, lucru la care,
recunosc, nu m-aș fi așteptat, deși am citit Biblia de vreo patru ori.
În Vechiul Testament, în „Levitic”, am descoperit, însă, rostul acelor
coloane/stâlpi de piatră:
„Vă voi nimici (le spune D-zeu evreilor, n.n.) înlățimile pentru jertfă, vă voi
dărâma stâlpii închinați soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile
moarte ale idolilor voștri, și sufletul Meu vă va urî.
Vă voi lăsa cetățile pustii, vă voi pustii lăcașurile sfinte, și nu voi mai mirosi
mirosul plăcut al tămâii voastre” (Biblia ̶ Leviticul, Cap. 26, al. 30 și 31).
Așadar, Dumnezeu ne confirmă faptul că în Țara Făgăduinței fusese mai înainte
atât o altă civilizație umană și, evident, un alt „registru cultic”, să-l numim așa!
Dar, oare, stâlpii aceia de la Ulmet, jud. Buzău, nu aparțineau, iată, și ei aceleiași
religii de dinaintea celei impuse de Bunul Dumnezeu?! Nu pretuitindeni (din Canaan
până-n Carpați) se-ntindea aceeași civilizație care ridicase incredibilele coloane de piatră,
pe care nici azi nu poate să le ridice nici cea mai performantă macara?!
Și-apoi, de unde și cum le transportaseră până-n zona Buzăului, așa, masive, tăiate
și șlefuite perfect, dintr-o singură, uriașă stâncă de bazalt?!
De ce doar trei și nu mai multe coloane?! Cum le ridicaseră-n picioare, acolo,
asemeni uriașelor pietre de la Templul Stonehenge, din Anglia, încât suntem determinați
să credem că, într-adevăr, planeta aceasta a fost stăpânită, mai întâi, de atlanți, de acei
titani, iar apoi (în urma distrugerii civilizației atlante și a creatorilor ei) au urmat Adam și
cei de după el!
Totuși, faptul că-n Dacia a existat cultul lui Apolo, încă din vremea lui Zamolxe, și
că s-a prelungit până în timpul Diktatului de la Viena (lucru consemnat de istoricii
maghiari, care, în 1940, i-au văzut pe moți, cu brațele ridicate spre cer, pe Muntele Găina,
în răsăritul soarelui, rugându-i-se acestuia).
Dar nu tot așa ni s espune și-n „Levitic”: că acei stâlpi erau închinați soarelui,
adică lui Apollo?
Dacă atlanții au fost învinși și distruși de Bunul Dumnezeu, iată, însă, că amintirea
lor a rămas tocmai prin acele gigantice coloane de piatră de la Ulmet (Buzău), fapt ce ne
determină să credem că, într-adevăr, „Pământul e al meu!” (cum ne spune Dumnezeu, în
Biblie), căci Dumnezeu a rămas biruitor de-a pururi, așa încât vedem prea bine că este o
strânsă legătură între existența atlanților și afirmația din „Levitic”, expusă mai sus.
Astfel, credem că nu am avea de ce ne îndoi asupra devărului expus în Biblie, pe
întregul ei parcurs, deși (spuneam într-o lucrare anterioară) există, totuși, câteva
„sincope”, dar foarte puține la număr, asupra cărora nu mai revin!
Per ansamblu, Biblia este cel mai de preț tezaur spiritual al acestei lumi, căci fără
de ea n-ar mai fi existat creștinătate, jertfă, demnitate, iubire, moralitate etc.
Tocmai de aceea sunt absolut convins că tot ceea ce se scrie în „Apocalipsa lui
Ioan” (revelată acestuia din urmă de un înger trimis de Domnul nostru Iisus Hristos), este
adevărat, cu toate că simbolistica „Apocalipsei” este extrem de greu de descifrat.
Dacă renumitul savant Stephan Hawkyng susținea (în ultimul an al vieții sale
pământești) că lumea se va sfârși în jurul anului 3500 d.Hr., înclin să-i dau dreptate, căci
„evenimentele sanitare”, la nivel global, din zilele noastre, au fost, iată, revelate (în Cap.
13, al. 17 și 18), de „Apocalipsă” încă în urmă cu 2000 de ani!
Și-atunci, dacă ni se spune, limpede, că va veni vremea (și iată c-a venit!!) când „nimeni
nu va mai putea cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta (al vaccinului, n.n.) pe
mâna dreaptă sau pe frunte, indiferent dacă vor fi mici sau mari, bogați sau săraci,
slobozi ori robi...”.
Cum virusul Covid19 (19 indicând anul descoperirii virusului Covid!) a-nceput
„să lucreze” (și încă din plin, „cu sârguință”, ca armă biologică extrem de puternică,
nemaiîntâlnită până-n zilele noastre!) din 2020, acest lucru e consemnat perfect în Cap.
13, al. 14, fiind cunoscut prin metafora-simbol „FIARA”, iar vaccinul numindu-l
„ICOANA FIAREI” (ICOANĂ ̶ cu sensul de reproducere a chipului cuiva; aici,
respectiv, a temutului virus ucigaș!):
„Ea (Fiara, respectiv virusul Covid19, n.n.) a zis locuitorilor să facă o icoană
fiarei (adică, vaccinul! n.n.), care avea rană de sabie și trăia (Deci, se subînțelege că o
celulă a acestui virus a fost secționată cu rază laser, obținându-se acel vaccin, n.n.).
Și a dat putere să dea suflare icoanei fiarei (Deci, prin vaccinare, virusul Covid
19 trăiește și lucrează în trupul nostru! n.n.), ca icoana fiarei (virusul, n.n.) să vorbească
și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei”. (Biblia ̶
Apocalipsa lui Ioan, Cap. 13, al. 14).
Cu alte cuvinte, toți cei ce nu vor fi vaccinați și vor contacta acest virus, Covid 19,
vor muri?!
Dar când se va-ntâmpla acest dezastru epidemiologic, pandemic, de surpare a
milioane și milioane de vieți omenești, nu ni s espune!
Pornind de la acest aliniat 14, din Cap. 13 al „Apocalipsei după Ioan”, avem,
totuși, un reper, în sensul că aliniatul 14 face referire directă la anul 2020 (cu
2
aproximație, desigur, căci, într-un aliniat precedent, din același Cap. 13 ni se sugerează că
virusul Covid 19 a fost creat îndată cu arma/bomba atomică, în SUA).
Și-atunci, reperând acest an, 2020, în Cap. 13 al Apocalipsei, am considerat că ar
fi normal să împărțim 2020 la 13 capitole, astfel aflând durata temporală a unui capitol.
Și am aflat: 155 de ani și 3 luni durează un capitol din cele 22, câte are
„Apocalipsa”.
Cum „Apocalipsa” i-a fost revelată Sf. Ap. Ioan pe când acesta avea aproximativ
50 de ani și era exilat de romani în Insula Patmos, am găsit de cuviință să adunăm 50 cu
155,3 (cât durează un capitol), rezultând, astfel, că primul capitol se desfășura pe
parcursul a 205,3 ani.
Dacă acestui număr (care indică perioada temporală revelată de „Apocalipsă” în
Cap. 1) îi adăugăm iarăși 155,3, vom afla durata temporală a celui de-al doilea Capitol,
s.a.m.d., până ce, ajungând la ultimul capitol (Cap. 22) vom vedea că vom ajunge la anul
3467 (între 15 februarie și 15 martie, anul calendaristic la evrei începând din 15
septembrie, după cum se știe).
Surprinzător e faptul că (așa cum ziceam ceva mai înainte) savantul Stephan
Hawking spunea și el exact același lucru! De unde va fi știut, n-am aflat și nu cred că
vom afla niciodată!
Bănuiesc, însă, că și el a procedat, tot cam în acest fel, dar nu a vrut să dezvăluie
acest lucru, pentru a nu „deranja” oficioșii atei atotștiutori, devenind, astfel, ținta unor
ironii nedrepte și urâte pentru senectutea și reputația sa științifică.
Eu, însă, recunosc cât se poate de clar că nu mi-am bătut capul cu „șifonarea” și
cu terfelirea imaginii, fiindcă, oricum, spre orice pasăre ce zboară în înaltul senin al
cerului, se-ntinde un arc, din care va slobozi o veninoasă săgeată!
Tocmai de aceea, am mers chiar mai departe cu „ridicolul” (după cum știm prea bine că
vor zice neputincioșii) și am găsit de cuviință (văzând că numărul aliniatelor nu este
același cu cel al capitolelor, ci el diferă; uneori, foarte mult!) să împart cifra 155,3 (cât
durează, temporal, un capitol) la numărul de aliniate.
Astfel, am constatat că acel Cap.13 are 17 aliniate (deci, un aliniat din Cap. 13
numără aproximativ 9 ani), Cap. 17 are 20 de aliniate (fiecare aliniat derulându-se pe
parcursul a 7, 7 ani), iar Cap.15 are 8 aliniate (aici, un aliniat având 19,1 ani!).
Știu, repet, că voi fi „pulverizat” de foarte mulți teologi, literați și, mai ales, de
ufologi, dar mie „nici că-mi pasă”!
E ușor, desigur, să tragi de un colț al mării și să te uiți ce e pe fundul mării
(imaginativ vorbind!), dar găsesc de cuviință că, decât să stai cu mâinile-n sân și să repeți
tabla-nmulțirii cu 2, mai bine-i dai drumul imaginației, că uneori, ea este singura care
creează punți durabile între două lumi necunoscute: cea pământeană și cea astrală!
Cum Cap. 13 cuprinde perioada temporală dintre 15 martie 1914 și 15 mai 2069,
nu voi spune decât atât:
̶ Covid 19 a-nceput, într-adevăr, în 2019/2020, dar a fost conceput în aceeași
perioadă cu bomba atomică americană, „Baby Boy”, aruncată de americani asupra
Hiroșimei, în 6 august 1945.
̶ În 2028 vor fi omorâți (ori vor muri?!) toți cei care nu se vor vaccina! (vezi al.
15).
3
 ̶ În perioada 2028 – 15 martie 2056 toți locuitorii acestei planete vor fi vaccinați
obligatoriu!!!
Capitolul 14 (care are 20 de aliniate) este unul dintre cele mai „interesante”
capitole din „Apocalipsă”, în sensul că în perioada 15 martie 2056 – 15 martie 2210 se
vor petrece evenimente de-a dreptul șocante, cu un teribil impact asupra întregii omeniri:
̶ în 15 decembrie 2063 va avea loc prima invazie extraterestră (al. 2);
̶ în 15 noiembrie 2117 vor arde (într-un război nuclear) Iranul și Irakul (al. 8);
̶ sept.-oct. 2179 – război între creștini și musulmani (al. 16);
̶ în nov. 2194 – război între creștini și musulmani (al. 18).
Iată, deci, așa-zisul „desfășurător” al evenimentelor care au să vină după acest an
de referință (2020), anul numit al virusului Covid 19, al Fiarei creată în laboratoarele
militare americane și „îmbunătățită” de cercetătorii militari chinezi, la Wuhan și sub
Pustiul Gobi, „eveniment planetar”, consemnat la Cap. 13. Și mai spuneam, repet, că
acest capitol se va-ncheia în martie 2056.
Așadar, în perioada 2028-2056 vor fi vaccinați, obligatoriu, toți locuitorii
planetei acesteia!
Dar, oare, cine e stăpânul „fiarei” ?! Nu cumva este însuși Satana?!
Să-nțelegem, atunci, că este vorba de aceeași luptă dintre forțele binelui și forțele
răului; de confruntarea dintre civilizațiile astrale, surprinse excepțional de bine în
„Ramayana” și-n „Mahabharata”, pentru supremația Pământului?!
Se pare că chiar așa este, pentru că, altminteri, de vreme ce Dumnezeu și Iisus
Hristos promovează IUBIREA, iar Satana, RĂUL, DISCORDIA, MOARTEA, se
subînțelege (și chiar din Biblie!) că lupta aceasta nu e de ieri, de azi, ci de milenii; în
plus, ea va fi și după „potopul de foc”, cu care ne va pedepsi Dumnezeu, când pământul
va fi o „mare ca de sticlă, amestecată cu foc”.
Că lupta dintre Bine și Rău a fost și va fi, continuu, ni s-a relevat pe parcursul
întregului conținut al Bibliei, aceasta consemnând faptul că „uriașii erau pe pământ în
vremurile acelea, și chiar și după ce s-au împreunat cu fetele oamenilor, și le-au
născut ele copii; aceștia erau vitejii care au fost în vechime, oameni ca mine”
(Genesa/Facerea, Cap. 6, al. 4), ceea ce denotă limpede că, într-adevăr, e vorba de o altă
civilizație, dar, surprinzător, acei uriași erau „pașnici”!!
Deci, nu aparțineau forțelor întunericului, din moment ce „s-au împreunat cu fetele
oamenilor”!
Astfel, ni se dă de înțeles că ei, acei „uriași din vechime” au fost primii care au
colonizat acest pământ și au avut o civilizație strălucită.
Așa, poate, se explică uriașele și straniile statui de piatră existente și azi în Insula Paștelui
din Pacific, ori coloanele de piatră (impresionante prin mărimea lor) de la Ulmet (jud.
Buzău), prăbușite, astăzi, la pământ, după cum bine am aflat și din „Levitic”.
Dar lucrul acesta (cu stâlpii/coloanele groase, foarte înalte, de piatră) e consemnat și-ntr-
altă parte a Bibliei, și anume în „Cronici”, unde iată ce ni se spune despre „subminarea”
cultului apolinic, pe care l-au practicat, de milenii, și geto-dacii noștri, nord și sud
dunăreni, dar care nu a fost îngăduit de Bunul Dumnezeu, pentru că, iată, aparțineau
TITANILOR, URIAȘILOR, care, ziceam, au colonizat (primii!) PĂMÂNTUL:

4
 „Și în al doisprezecelea an, a început (Împăratul Iudeii și al Ierusalimului, Iosia,
n.n.) să curățească Iuda (Iudeea, n.n.) și Ierusalimul de înălțimi, de idolii Astarteei, de
chipuri cioplite (vezi statuile din Insula Paștelui, n.n.) și de chipuri turnate (vezi chipul
de om/probabil marțian, de la Corbii de Piatră, Argeș, n.n.).
Au dărâmat înaintea lui altarele Baalilor (ca și Astartee, zeități babiloniene, n.n.)
și au tăiat stâlpii închinați soarelui, care erau deasupra lor (deasupra altarelor, n.n.); a
sfărâmat și idolii Astarteei, chipurile cioplite și chipurile turnate, le-a făcut praf, a
presărat praful pe mormintele celor ce le aduseseră jertfe, și a ars vasele preoților pe
altarele lor. Astfel a curățit Iuda și Ierusalimul”.
sau:
„A tăiat toți stâlpii închinați soarelui, în toată țara lui Israel. Apoi s-a întors la
Ierusalim”. (Biblia – Cronici, cap. 34, al. 3, 4, 5 și 6)
Iar dacă aceste lucruri se petreceau în țara Canaanului, după ieșirea evreilor din
robia egipteană, iar Iosia era nepotul lui Manase și fiul luiAmon, înseamnă că era cam
prin secolul VII î.Hr.
Dar noi mai știm că împăratul Egiptului, Sesostris III, pornise cu război peste
Grecia și ținuturile sud și nord-dunărene, ajungând în Media/Colchida cea Veche/Gruzia
de azi, ceea ce denotă cât se poate de clar că acel cult apolinic de el a FOST ADUS ÎN
Dacia, căci, altminteri, n-am vedea de ce la Sarmizegetusa existau acei stâlpi ai unui altar,
talpa lor văzându-se foarte bine și astăzi!
Așadar, Bunul Dumnezeu a dat poruncă să se dărâme „stâlpii închinați soarelui”,
atât în Iudeea și Israel, cât și la Ulmet (Buzău) și la Sarmizegetusa, ceea ce denotă că a
existat, în acea vreme, o teribilă încleștare de forțe, între două civilizații astrale, care-și
disputau întâietatea și superioritatea pe Terra.
Dar, oare, nu același lucru, ziceam, se petrece pe mai departe?
Întâmplătoare să fie, oare, evenimentele/războiaele de natură religioasă,
consemnele în „Apocalipsa lui Ioan”, îndeosebi în Capitolul 14?!
Eu cred că nu!
După cum spuneam, Cap. 14 începe în martie 2056 și relatează în mod metaforic
și simbolic, evenimentele extrem de dure ce se vor desfășura până în martie 2210.
Iată „desfășurătorul” (pe aliniate) acestui capitol, care ne cutremură prin
informațiile ce ni le oferă:
Cap.14, al. 1: 2055,6 + 7,7 (7,7 fiind numărul anilor unui aliniat) = 2063,3
al. 2: 2063,3 + 7,7 = 2071
al. 3: 2071+ 7,7 = 2078,7
al. 4: 2078,7 +7,7 = 2086,4
al. 5: 2086,4 + 7,7 = 2094,1
al. 6: 2094,1 + 7,7 = 2101,8
al. 7: 2101,8 + 7,7 = 2109,5
al. 8: 2109,5 + 7,7 = 2117,2
al. 9: 2117,2 + 7,7 = 2124,9
al. 10: 2124,9 + 7,7 = 2132,6

5
 al. 11: 2132,6 + 7,7 = 2140,3
al. 12: 2140,3 + 7,7 = 2148
al. 13: 2148 + 7,7 = 2155,7
al. 14: 2155,7 + 7,7 = 2163,4
al. 15: 2163,4 + 7,7 = 2171,1
al. 16: 2171,1 + 7,7 = 2178,8
al. 17: 2178,8 + 7,7 = 2186,5
al. 18: 2186,5 + 7,7 = 2194,2
al. 19: 2194,2 + 7,7 = 2201,9
al. 20: 2201,9 + 7,7 = 2209,6

Așadar, repet: în perioada 15 martie 2056 ─ 15 martie 2210, vor avea loc
avenimente cutremurătoare:
─ invazie extraterestră, în 2063, decembrie (al.2);
─ Iranul și Irakul ard; vor deveni pustiu (nov. 2017); (vezi al. 8); deci, va fi un
război religios; nuclear!
─ iarăși un război religios, între creștini și musulmani, în oct. 2179 (al.16);
─ alt război religios, în nov. 2194 (al.18).
Evenimentele, însă, nu se opresc aici, ci ele continuă într-un ritm ascendent,
înspăimântător chiar, în Cap. 15, de unde aflăm că în aprilie 2229 va urma o nouă invazie
marțiană, extraterestră, care va duce nu doar la eradicarea totală (la nivel uman; la nivel
acvatic, va continua, toate viețuitoarele mărilor, fluviilor și râurilor urmând să piară, căci
acest flagel, Covid19, va suferi modificări genetice ale tulpinei, afectând orice vietate a
apelor!) a pandemiei, dar, ce este la fel de grav și greu de imaginat, azi, de cineva de pe
pământ, China va arde în cea mai mare parte (în aprilie 2249; vezi al. 1).
Și-atunci, te-ntrebi, firește: Oare chiar poveste să fie această „Apocalipsă a lui
Ioan”, din moment ce ni se spune (e drept, mai încifrat) că toate evenimentele se
derulează in „crescendo”, de parcă Bunul Dumnezeu încă ne-ar mai îndemna spre
pocăință, deși lumea e așa de prăbușită, moral, în mocirla pestilențială a Sodomei și a
Gomorei, încât e de mirare cum de el ne mai poate răbda!
Căci prea Bunul Dumnezeu a spus cât se poate de clar:
„Se va găsi poate în mijlocul tău (al poporulu evreu, n.n.), într-una din cetățile pe
care ți le dă Domnul Dumnezeul tău (îi spune El lui Moise, n.n.) un bărbat sau o femeie
care să facă ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului tău, și care să calce
jurământul Lui; care să meargă după alți dumnezei, ca să le slujească și să se închine
înaintea lor, după soare (de aici stâlpii/ coloanele de piatră de la Ulmet/Buzău și de la
Sarmizegetusa, n.n.), lună sau toată oștirea cerurilor (Iată că Dumnezeu ne lasă să
înțelegem, clar, că-n Univers mai sunt și alte civilizații umane! n.n.), așa cum eu n-am
pomenit”. (Biblia ─ Deuteronom, Cap. 17, al. 2 și 3).
Dar toate civilizațiile acestei lumi își au „izvorul nașterii” lor în spațiul indo-
irano-sumerian, adică exact acolo unde „a coborât Divinitatea, la Kish și la Eridu”, după
cum am aflat din „Manualul de istorie a religiilor”, coordonat de italianul Giovanni
Filoramo.
6
 La coborârea Divinității în spațiul sumerian erau, însă, oameni: se pare că acei
uriași despre care amintește (după cum am mai spus) Biblia, în Cap. 6, al. 1 și 2, din
Facerea, iar despre religia lor Cartea Sfântă ne spune că se închinau soarelui, lunii și
oștirii stelelor, lucru ce este adevărat, căci, altminteri, nu vedem de ce Iosia (Împăratul
Iudeii și al Ierusalimului, în perioada 639-608 î.Hr.) ar fi dat ordin să fie dărâmate toate
tofeturile (altarele), arse; la fel și oasele preoților ce slujeau acolo; chiar și „caii
soarelui”:
„A depărtat de la intrarea casei Domnului caii, pe care împărații lui Iuda îi
închinaseră soarelui, lângă ușa dregătorului Netan-Melec, care locuia în mahada
(mahada, în aramaică, însemnă „garnizoană”; așadar, e posibil ca traducătorul evreu din
Alexandria Egiptului să fi tradus bine, însă în românește s-ar fi confundat „mahada”
„mahala” ); și a ars în foc carele soarelui (la care erau înhămați cai, evident! n.n.).
Împăratul a dărâmat altarele de pe acoperișul odăii lui Ahaz, pe care le
făcuseră împărații lui Iuda și altarele pe care le făcuse Manase (bunicul său, Iosia
fiind, de altfel, a 14 „spiță” descendentă din înțeleptul Împărat Solomon! n.n.), cu cele
două curțiale Casei Domnului; după ce le-a sfărâmat și le-a luat de acolo, le-a aruncat
țărâna în râul Chedron”. (Biblia ─ 2 Împărați (Regi), Cap. 23, al 11)
sau:
„Împăratul (Iosia, n.n.) a pângărit tofetul (altarul, n.n.) în valea fiilor lui
Hinom, ca nimeni să nu-și mai treacă fiul sau fiica prin foc în cinstea lui Moloh
(Diavolul, n.n.)”. (Biblia ─ 2 Împărați (Regi), Cap. 23, al 10)
Dar, oare, aruncarea în suliți, d epe zidurile Cetății Sarmizegetusei (o dată la 4 ani)
a unui tânăr neprihănit, spre a fi mesagerul geto-dacilor la Zamolxe ─ care venera
Soarele ─ nu era tot un fel de același „modus operandi” , din punct de vedere religios?!
Oare caii cavalerului danubian ori capul de cal de pe una din cele trei tăblițe de lut
de la Tărtăria nu ne amintesc de același cult solar/apolinic, pe care Împăratul Iudeii și al
Ierusalimului, Iosia, l-a repudiat și l-a urât în așa măsură, încât a dărâmat toate altarele
(tofeturile) și le-a ars odată cu preoții ce slujeau acolo și cu caii, ca simbol al călătoriei
cerești a Soarelui?
Dar, oare, acel cult religios al calului sacru nu vine dinspre India, răspândindu-se,
mai apoi, în nordul Iranului și-n întreg Sumerul, intrând, astfel, într-un conflict direct cu
Divinitatea, care coborâse la Kish și la Eridu?
Capul de cal, de pe una din Tăblițele de la Tărtăria, simbolizează, desigur, tocmai
Soarele, cultul solar, ai căui adepți au fost nu doar Zamolxe, Deceneu și Vezina ─ marii
preoți, cei doi, din urmă,ai lui Burebista și Decebal ─, dar erau sacri pentru toți geto-
dacii, nord și sud-dunăreni, ultimii ocupând Rodope, Haemus, Megara, mare parte din
Grecia Continentală (Larissa, Peloponezul, zona Athicii!) așa încât prezența calului (ars
de Împăratul Iosia, al Iudeii și Ierusalimului) pe Valea Mureșului, la agatârși, în sec. VI
î.Hr., n-ar trebui, totuși, să ne mai mire, de vreme ce tribul nord-iranian al sacilor (din
care descind dacii; vezi Cetatea Sacidava, la Miercurea Sibiului!) venise-n părțile
Carpaților (în interiorul Arcului Carpatic) încă de la-nceputul mileniului al II-lea î.Hr.
Aici avea să-l găsească Sesostis III, Împăratul Egiptului, ei, pelasgii egipteni, fiind
urmașii lui Peleg (a cincea spiță din Noe, de după Potopul biblic), din neamul fiului lui
Noe, care se numea Sem (acesta mai având doi frați: Ham și Iafet).

7
 De acolo, din aceeași zonă sumero-nord-iraniană și iudiană (căci iranienii erau
frați buni cu iudienii) porniseră, așadar, pelasgii, urmând două rute: via Eufratului, cu
extindere spre toată Asia Mică și nordul Africii, ajungând până-n Egipt, pe care îl
cuceriseră, și a doua cale: cea caucaziano-nord euxină, adică pe la sud de Caucaz, prin
vechea Colchidă, nordul Pontului Euxin (Marea Neagră), Carpați.
Aici, se pare, s-au întâlnit cele „două coloane pelasge”, înfrățite, căci, altminteri,
cum ne-am putea, oare, explica etimologia termenilor „nemes” (care, în egipteană,
desemna coafura regală) și „aruteli”, adică „porți”, tot în egipteană (vezi Arutela, la
intrarea în defileul Oltului).
În plus, cum ne-am explica un obicei unic în lume, care e specific doar egiptenilor
și geto-dacilor, și anume: la moartea cuiva, atât egiptenii, cât și moții din Munții Apuseni
se bucură, joacă și cântă, iar când se naște un copil, plâng, bocesc îndelung, evocând
suferințele și greutățile prin care nou-născutul va urma să treacă, viața oferindu-i lacrimi
și durere?!
Cele amintite mai sus n-au cum să fie deloc întâmplătoare, ci, mai degrabă,
vorbesc de un sincretism cultural; poate primul sincretism de natură cultică din istoria
umanității!
Și-apoi, dacă Tăblițele de lut de la Tărtăria, cu capul d ecal, s-au găsit la noi (de
arheologul Nicolae Vlassa, în 1964, la Turdaș, pe Mureș), și-n ele vedem prea bine capul
de cal ─ simbol al Soarelui călătorind pe cer și tuturor de pe Pământ dându-le viață și
bucurie ─, iar, după cum am văzut, împăratul Iosia, regele Iudeii și Ierusalimului, i-a
dărâmat, atât altarele, cât și caii (statuile ecvestre) omorând și preoții ce slujeau în altarele
închinate Soarelui, subînțelegem că la mijloc a fost, în mod cert, dihotomia cultică dintre
Divinitate și-nchinătorii la idolii ciopliți la cai, la Soare, după cum oricine a aflat din
Religia Egiptului Antic și din Religia Indiei Antice, unde Soarele călătorea, pe cer, într-o
barcă (la egipteni), iar, la indieni era tras de cai.
Și-atunci, firește, având aceste „convingeri”, atât egiptenii, cât și indo-iranienii și,
mai târziu, geto-dacii, aveau motive să se închine Soarelui și cailor sacri (ca în India).
De altminteri, reputatul Prof. univ. dr. Emilian Vasilescu ne și spune (referindu-se
la obiceiul sacrificării calului la indieni):
„Sacrificiul cel mai important în India vedică era consacrat băuturii sfinte a
zeilor (la greci se numea „likor”, n.n.), soma (la iranieni „haomma” n.n.), și divinității
cu aceleași nume.
Un alt sacrificiu important era asvamedha (sacrificiul calului), numit și „marele
sacrificiu”, care nu putea fi celebrat decât de rege. Ceremoniile acestui sacrificiu
durau un an întreg. Calul ales ca jertfă era supus unor rituri complicate, îmbăiat și
apoi lăsat să rătăcească timp de un an. În acest timp era păzit, de patru sute de oameni
înarmați, ca să nu se piardă sau să i se întâmple ceva. Pe locul sacrificiului se
împlineau în tot timpul anului alte ceremonii și jertfe. După aceea calul era supus
unor ceremonii care durau trei zile, la sfârșitul cărora era sufocat. Totul se termina
prin daruri bogate făcute preoților și prin baia purificatoare a regelui”.
(Diac. Prof. univ. dr. Emilian Vasilescu ─ Istoria Religiilor, ediția a III-a,
Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1998. Religiile Indiei, p. 202)

8
 Și-atunci, te-ntrebi, firește: Iosia, Împ. Iudeii și al Ierusalimului, în timpul domniei
sale de 31 de ani (timp în care a dus bătălii cu sirienii, cu babilonienii și chiar cu sciții;
primul, de altminteri, căci de-abia în 514 î.Hr. urma să ajungă Darius ─ Împăratul
Perșilor ─ la Dunărea de Jos, urmărindu-i pe tătari, până-nspre Nipru, și dincolo de el,
pentru reglarea unor conturi” legate de răpire de moșie/de ținuturi împărătești persiene,
luate cu de-a sila de tătari!) să fi ajuns, oare și-n nordul Dunării, în zona Buzăului, la
Ulmet, unde, cu siguranță, se afla un impunător altar închinat Soarelui, altar pe care se
aflau cele trei coloane/stâlpi de piatră pe care, poate, doar Sesostris III ─ regele Egiptului
─ le ridicase-n sec. XIX─ XVIII î.Hr., în timpul campaniei sale de cucerire a Greciei (de
altminteri, în „Dacia preistorică”, N. Densușianu spune clar: „Toată Grecia era
pelasgă”, adică fusese cucerită de pelasgii egipteni; însăși Atena fusese întemeiată de
pelasgi, de regele Kekrops, în jurul anilor 1700 î.Hr.!), după care, îndreptându-se spre
vechea Colchidă (unde a și lăsat oști, urmașii acesteia văzându-se prea bine, că seamănă
la chip cu egiptenii, până-n ziua de azi, acolo, în Gruzia Caucaziană!), ridicaseră aici, la
noi, la Ulmet (Buzău), în curbura Carpaților, poate cel mai impunător altar închinat
Soarelui!
Dacă Împ. Iosia avea să se lupte cu sciții la mai bine de 1200 î.Hr. de ani, dupa
Sesoustris III, și devreme ce-n Iudea și-n Ierusalim Iosia dărâmase altarele închinate
Soarelui, e logic să deducem că acum trei mii și ceva de ani, aici, pe pământ geto-dac,
românesc, mai apoi, au existat lăcașuri de închinăciune, primele din Europa, de
altminteri, fapt ce dovedește cât se poate de clar că acest neam românesc este nu doar cel
mai vechi din Europa, dar poate sta cu cinste pe aceeași treaptă de civilizație cu Egiptul și
cu întreg Sumerul.
Dacă-n Sumer, în sudul Mesopotamiei, se ridicaseră vestitele zigurate în care
oficiau preoții haldei, în Egipt se ridicaseră la fel de vestitele piramide de pe Platoul
Gizeh: Keops, Kephren și Mykerinos.
Evident că același lucru ar fi trebuit să se întâmple și-n Geto-Dacia.
În ceea ce mă privește, pot afirma (fără să greșesc, cred!) că și-n spațiul nostru au existat
piramide! Eu însumi am văzut, de pe platoul de la Copăceni (com. Racovița, jud. Vâlcea),
dincolo de Olt, trei piramide la fel de mari ca și cele din Egipt, fiind aliniate, una după
alta, al căror scop nu mi-l pot explica încă!
De asemenea, oricine merge pe Transalpina, va vedea foarte bine că vârful cel mai
înalt de pe acel platou muntos, Urdele, are exact forma unei piramide. Se numește Păpușa
și e situată la altitudinea de 2.135 m. De ce, oare, numele PĂPUȘA?! (Chiar și-n Surpate,
oricine poate să vadă că Grindu'Nalt e o piramidă perfectă!).
Cum asemănarea și mărimea acestei piramide e copia fidelă a piramidei celei mari
din Egipt, și cum Brazda lui Novac (ce traversează Oltenia, Muntenia, Basarabia până
dincolo de Bug!) se pare că este opera acelor uriași din vechime, despre care, spuneam,
amintește Biblia, închin să cred că atât Brazda lui Novac, cât și piramidele din spațiul
geto-dac aparțin pelasgilor armatei lui Sesostris III, care a dorit (prin acea „brazdă” și
prin acele coloane uriașe, de piatră, de la Ulmet, Sarmizegetusa și Surpate) „să tragă
hotarul” Împărăției sale, din Egipt până-n Carpați, și chiar dincolo de aceștia!
Și iată cum de mai bine de 4000 de ani (dacă ținem cont de Patriarhul Avraam ─
cel dintâi Patriarh al evreilor ─, care a plecat din Ur spre Canaan, „împins” de Bunul
Dumnezeu, orașul Ur fiind persan, încât te și-ntrebi cu mirare, dacă nu cumva însuși
9
Avraam era persan/iranian, aparținând religiei apolinice!!) asistăm la conflagrații, la
crâncene lupte între „frați”, am putea spune, înclinând astfel, să-i dăm dreptate lui
Seneca, filosoful și profesorul Împ. Nero, când acesta a spus că, în mod ciudat, „cea mai
aprigă ură e cea dintre neamuri!”, iar el, se vede, a avut ca punct de pornire în emiterea
acestui aforism pe însuși elevul său, Împ. Nero, care și-a ucis mama (pe Agripina), soția
(Octavia, sora Împ. Octavian Augustus), un verișor primar, dar și pe Seneca și pe nepotul
acestuia din urmă, pe poetul Lucan, cel care, într-una din scrierile sale, a remarcat că un
negustor dac, venit în vizită la Roma, a jucat și a cântat dinaintea Împ. Nero, ca toți
înțelegându-i limba.
De aici pornind, deducem cât se poate de clar că limba latină derivă, iată, din
limba latină priscă (veche, dintâi, cum spunea N. Densușianu), care, la rându-i este o
simbioză a limbilor peleasgă/aramaică și a celei scitice/nord-iraniene; că, de fapt, aceasta
era limba traco-getă, sau koine, care se vorbea din Carpați până la Troia, unde, de
altminteri, dacii au luptat alături de troieni, în războiul TRoiei, din 1132 î.Hr., război
consemnat, pe larg, excepțional, în „Iliada”, de marele Homer, care, se pare, asemeni lui
Thukydides și Strabon (acesta, mai târziu, evident, în sec. V î.Hr., respectiv Strabon, în
sec. I î.Hr. și I d. Hr.) vorbind și ei tot aceeași limbă, Koine, adică traco-getă!
Că Patriarhul Avraam era născut în Ur, în sudul Mesopotamiei, în Haldeea, ne-o
spune, cât se poate de limpede, chiar Biblia:
„Terah a născut pe Avraam, pe Nahor și pe Haran. Haran a născut pe Lot.
Și Haran a murit în fața tatălui său, Terah, în țara în care se născuse, în Ur, în
Haldea”. (Biblia ─ Facerea, Cap 11, 27)
Deci, țara nașterii lui Avraam a fost Haldeea, adică în sudul Mesopotamiei, într-o
cetate persană în care, cu siguranță, exista cultul solar, apolinic. Poate că tocmai de aceea
(spre a-l scoate de sub influența acestui cult și a promova cultul divin, din care va
descinde cultul creștin ortodox!), Dumnezeu l-a îndemnat pe Avraam să părăsească
Haldeea și să se îndrepte spre Țara Canaanului:
„Domnul zisese lui Avram: „Ieși din țara ta și din rudenia ta (deci, rudele sale,
tot neamul său erau persani!, n.n.), și din casa tatălui tău (deci, toți se închinau Soarelui!
n.n.), și vino în țara pe care ți-o voi arăta. Voi face din tine neam mare, și te voi
binecuvânta; îți voi face un nume mare, și vei fi o binecuvântare.
Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, și voi blestema pe cei ce te vor
blestema, și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.
Avraam a plecat, cum îi spusese Domnul, și a plecat și Lot (nepotul său, n.n.)
împreună cu el. Avraam avea șaptezeci și cinci de ani, când a ieșit din Haran”. (Biblia
─ Facerea, Cap. 11, al. 28 și Cap. 12, al. 1, 2, 3 și 4)
Și iată cum în urmă de mai bine de patru mii de ani, Patriarhul Avraam a avut
urmași: prin Sara și Isaac (din care se trag evreii), iar prin egipteanca Agar, pe Ismail (din
care se trag viitorii musulmani).
Astfel, putem spune că timp de aproximativ patru milenii asistăm la un război fratricid,
care e, de fapt, un război al religiilor, după cum bine spunea scriitorul francez André
Malraux, a cărui „Condiție umană” rezistă, se pare, tuturor timpurilor!
Iar „Apocalipsa lui Ioan” e totuși aproape, chiar în plină desfășurare, încât anul
fatal, 3467, pare o aruncătură de băț pentru eternitate, de vreme ce ni se spune:

10
 „Eu, Ioan, am auzit și am văzut lucrurile acestea. Și după ce le-am auzit și le-am
văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului, care mi le arăta, ca să mă închin lui. Dar el
mi-a zis: „Ferește-te să faci una ca aceasta!
Eu sunt un împreună-slujitor, cu tine, și cu frații tăi, proroocii, și cu cei ce
păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu!”
Apoi mi-a zis: Să nu pecetluiești cuvintele proorociei și cu cei ce păzesc cuvintele din
cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu!”
Apoi mi-a zis: „Să nu pecetluiești cuvintele proorociei și cu cei ce păzesc cuvintele din
cartea aceasta. Căci vremea este aproape”. (Biblia ─ Apocalipsa lui Ioan, Cap. 22, al.
8, 9 și 10)
Deci, îngerul (vezi statueta androginului trovant de la Costești/Vâlcea, unde sunt
expuși și cei doi sateliți ai lui Marte: Phebos și Deimos!) era, de fapt, un marțian, căci,
conform oricărei logici teologice, îngerii vin din ceruri și sunt corpuri eterice, care nu
mănâncă și nici nu beau ceva, pe când îngerii de la Stejarii de la Mamre, merg pe jos,
prin zăduhul zilei, oriental, beau lapte și mănâncă atât carne de vițel, cât și unt:
„Domnul i s-a arătat (lui Avraam, n.n.) la stejarii lui Mamre, pe când Avraam
ședea la ușa cortului, în timpul zădufului zilei.
Avraam a ridicat ochii și s-a uitat, și iată că trei bărbați stăteau în picioare lângă
el. Când i-a văzut, a alergat înaintea lor, de la ușa cortului, și s-a plecat până la
pământ (Deci, nu s-a aruncat la pământ, semn foarte clar că Avraam și-a dat seama că nu
era vorba de Dumnezeu, ci de îngeri, deși li s-a adresat cu apelativul „Doamne!”, n.n.).
Apoi a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe
lângă robul Tău.
Îngăduie să se aducă puțină apă, ca să ni se spele picioarele; și odihniți-vă sub
copacul acesta.
Am să mă duc să iau o bucată de pâine, ca să prindeți inimă, și după aceea vă
veți vedea de drum; căci pentru aceasta treceți pe lângă robul vostru”.
„Fă cum ai zis”, i-au răspuns ei (Iată, așadar, că vorbeau aceeași limbă, căci una singură
─ se spune în Biblie ─ se vorbea pe tot pământul: aramaica!, n.n.).
Avraam s-a dus repede în cort, la Sara (soția, n.n.), și-a zis: „Ia repede trei
măsuri de făină albă, frământă și fă turte”.
Și Avraam a alergat la vite, a luat un vițel tânăr și bun, și l-a dat unei slugi, să-l
gătească în grabă. Apoi a luat unt și lapte, împreună cu vițelul pe care-l gătise, și l-a
pus dinaintea lor. El însuși a stătut lângă ei, supt copac, de le-a slujit până ce au
mâncat” (Biblia ─ Facerea, Cap. 18, al, 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 și 8. Isaac este făgăduit încă o
dată)
Că erau îngeri, aflăm chiar din capitolul următor, în care, în mod ciudat, nu se mai
vorbește de trei îngeri, ci doar de doi! E logic că cel de-al treilea se retrăsese la mijlocul
de zbor cu care se deplasaseră acolo, în Țara Canaanului, lângă Stejarii lui Mamre, spre
a-i recupera pe ceilalți doi, care urmau să piardă „într-o clipită” (prin armă nucleară,
evident!) Sodoma și Gomora, dar și alte cinci cetăți mai mici, care se dăduseră desfrâului,
orgiilor și tuturor fărădelegilor:
„Cei doi îngeri au ajuns la Sodoma; si Lot ședea la poarta Sodomei”. (Biblia ─
Facerea. Cei doi îngeri de la Sodoma, Cap.19, al. 1)
11
 Aici nu ni se spune, într-adevăr, nimic referitor la faptul că aveau sau nu aripi, dar
la Ezechiel (care a văzut „un snop de foc, care răspândea de jur-împrejur o lumină
strălucitoare”, în mijlocul căruia se vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o
asemănare omenească!”), acei patru îngeri aveau aripi și, sub ele, mâini de om, așa cum
e reprezentat exact (extrem de clar!) androginul marțian, statueta trovantă de la Costești
(Vâlcea):
„Supt aripi, de cele patru părți ale lor, aveau niște mâini de om...”. (Biblia ─
Ezechiel, Cap. 1, al. 8)
Știu că Bunul Dumnezeu mi-e martor, când spun încă o dată că statueta (mai
precis torsul unei zeități feminine, se pare) de gresie neagră, expusă odată cu copiile
perfecte ale celor doi sateliți ai lui Marte: Phebos și Deimos ─ pe care stațiile spațiale
americane n-au reușit să le surprindă așa de clar, de perfect, după cum le poate vedea
oricine, m-au determinat să cred că toate acestea sunt un semn clar că ele aparțin
civilizației marțiene! ─, coroborate cu citatele date mai sus, cele spuse vin în susținerea
ideii că, într-adevăr, Divinitatea a coborât la Kish și Eridu, în Sumer, dar și-n Țara
Canaanului, cât și la Costești (Vâlcea), mai înainte chiar de Potopul biblic; că ei,
marțienii, au colonizat, mai apoi, Pământul, în urma unor aprige războaie (vezi, de fapt, și
„Ramayana” și Mahatharada” ─ vede iudice), care au dus la apariția pustiurilor, căci
despre acestea niciunde în Biblie nu ni se spune de către cine au fost făcute.
Bunul Dumnezeu a făcut, se zice, verdeață cu sămâmță și arbori, dar nicidecum pustiuri.
Ce e adevărat, cel mai bun exemplu îl constituie arderea, „dar într-o clipită”, a
Sodomei și Gomorei, pe locul cărora se află acum Marea Moartă, plină de sare
gelatinoasă, iar lucrul acesta se pare că se va repeta (după cum reiese din „Apocalipsa lui
Ioan”), căci China, Iranul și Irakul vor deveni „o mare de sticlă amestecată cu foc”,
adică totul va arde cumplit, rămânând un imens pustiu, care se va adăuga Pustiului
Karakum și Gobi.
Iată ce ni se spune despre prima folosire a armei atomice:
„Atunci Domnul a făcut să plouă peste Sodoma și peste Gomora, pucioasă și
foc de la Domnul din cer.
A nimicit cu desăvârșire cetățile acelea, toată Câmpia și pe toți locuitorii
cetăților, și tot ce creștea pe pământ (exact ca la Hiroșima, în 6 aug. 1945, n.n.).
Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi, și s-a prefăcut într-un stâlp de sare (s-a
deshidratat subit, din cauza uriașei temperaturi emanate de explozia nucleară; la Hiroșima
și Nagasaki n-au rămas trupurile de sare, ci, pur și simplu, niște umbre întinse pe
caldarâm, n.n.).
Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineață și s-a dus la locul unde stătuse
înaintea Domnului.
Și-a îndreptat privirile spre Sodoma și Gomora, și spre toată Câmpia; și iată că
a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor (un cuptor de ars
cărămida, din care, într-adevăr, iese un fum foarte gros, n.n.)”. (Biblia ─ Facerea.
Nimicirea Sodomei și Gomorei, Cap. 19, a. 24, 25, 26, 27 și 28)
Deci, Domnul, ni se spune, a făcut să plouă din cer „pucioasă și foc”.

12
Dar oare, în „Apocalipsa lui Ioan” nu ni se spune tot același lucru, când se specifică,
limpede, că va veni vremea (și chiar a venit, în 6 aug. 1945) când se va coborî foc din
cer?
„Săvârșea semne mari, până acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe
pământ, în fața oamenilor” (Apocalipsa, Cap. 13, al. 13), așa încât nu știu de ce am mai
pune la îndoială veridicitatea proorocirilor făcute d eun înger al Domnului Iisus Hristos
lui Ioan, Apostolul în grija căruia Iisus își lăsase mama, pe Sf. Fecioară Maria, atunci
când ni se spune (cu referire la arderea Chinei!!):
„Și am văzut ca o mare de sticlă amestecată cu foc; și pe marea de sticlă, cu
alăutele lui Dumnezeu în mână, stăteau biruitorii fiarei (Chinei și-a Covidului 19,
„îmbunătățit” la Wuhan și-n Pustiul Gobi, n.n.) și icoanei, și a numărului numelui ei”.
(Biblia ─ Apocalipsa lui Ioan, Cap.15, al. 2)
Cum „icoana fiarei” ─ vaccinul anticovid ─ a fost creat atât în SUA (inițial, odată
cu bomba atomică!) iar, mai apoi, în China, s-ar putea deduce că nu doar China va ajunge
un imens pustiu, ci și SUA!
Evident că metafora e de o încărcătură simbolistică stranie, greu de descifrat! Dar,
dacă, totuși, va fi așa?!
Nu toate ale lumii sunt în veșnică rotire?!
Nu însuși întreg Universul se rotește?! Nu inima mea pentru neamul acesta rodește, în
floare albă de crin, de regina-nopții, când fragii cei roșii, cireșii, cei copți, privesc înspre
oameni cu milă, gândindu-se că, pe steag, o acvilă ne duce spre ceruri, ne trece, prin
negura tristă și rece, ce lumea întreagă-o cuprinde, cu bocete mari, ca niște colinde, în
anii în care Sodoma și Gomora își flutură eșarfa la prora Pământului ce geme sub
picioarele noastre... Mai fi-vom vreodată, noi, păsări măiastre?

Surpate, George Voica

29 oct. 2021,
de ziua nașterii fiului meu, Mihai!

13
14
15
16