1. Tatăl lui Ion, Alexandru Pop, este cunoscut în rândul sătenilor sub numele de „Glantaș”.

Nume pe care
l-a obținut încă din tinerețe, din motiv că cânta foarte frumos la fluer și era cunoscut chiar și în
regiunile învecinate: ,,În tinerețea lui a fost un mare cântăreț la fluier, de i se dusese vestea până prin
Bucovina. Zicea atât de frumos din trișcă, parcă-ar fi fost clarinet. De aceea l-a și poreclit
lumea ,,Glanetașu””.
2. Inițial, familia lui Ion era una destul de înstărită. Deși tatăl său provine dintr-o familie săracă, mai era și
leneș, mama acestuia, Zenobia, fiind însă bogată, extrem de harnică și sârguincioasă, motiv din care se
menționează în roman despre Glanetaș că: ,, Norocul lui a fost Zenobia, o femeie ca un bărbat. Fără de
ea câinii l-ar fi mâncat”. Și, chiar dacă, părinții Zenobiei, nu erau de acord cu căsătoria dintre fata lor si
Alexandru Pop, s-au învoit până la urmă și iau oferit zestre destulă, chiar mai mult necât suficient. Cu
toate acestea bogăția familiei Glanetașului nu a durat mult, Alexandru întrând în datorii, a fost nevoit
să vandă din pământuri, pe lângă faptul că nu îngrijea de gospodărie, iar Zenobia singură nu reușea,
averea lor astfel a pierit: ,,Când s-au mutat tinerii în casa unde stătuse bătrânii până și-au clădit-o pe
cea de peste drum de-a popii, au găsit până și oalele pe foc, iar în ogradă o pereche de boi și două vaci,
o droaie de găini și vreo cinci rațe... Gospodărie deplină, numai Glanetașu să fi fost bărbat, să o
îngrijească.”
3. Ion era îndrăgostit până peste cap de Florica, cu toate acestea avea o slăbiciune și o pasiune pentru
avere, acesta iubea pământul ,,ca ochii din cap”, iar Florica era și ea săracă și fără zestere. Iubirea
pentru pământ a fost principalul motiv care l-a determinat pe Ion să se căsătorească cu Ana, care
provine dintr-o familie bogată, iar odată cu ea, va pune mâna și pe averile tatălui său, Vasile Baciu. Să
devină bogat era scopul pe care Ion îl avea în viață, iar sacrificând-o pe Ana era singura cale să obțină
cât de cât ușor ceea ce își dorea, paralel, fiind afectate mai multe mai multe persoane, precum Florica,
Vasile sau George.
4. Vasile Baciu îi cedase cu greu lui Ion pămanturile sale. Deși a întârziat acest proces cât mai mult posibil,
oferidu-I lui Ion doar o mica parte din averea s-a, Ion era nemulțumit, el voia totul, astfel a încercat în
continuare să obțină toate pământurile de care dispunea Baciu. Glantașul a fost chiar și la preot și ia
cerut sfatul, acesta însă ia raspuns că mai bine este să hotărască legea. Astfel, Ion l-a dat pe Vasile în
judecată, acesta având o frica pentru judecăți: ,,În viața lui, deși era om de aproape cincizeci de ani, n-a
umblat pe la judecăți; ș-acuma poimâine are înfățișare cu ginere-său. S-a ținut, s-a împotrivit, că doar-
doar îl va înmuia. Cu cât se apropia însă sorocul, cu atât frica-i se încuiba în inimă. S-ajungă el la
bătrânețe să-l mănînce procesele și avocații!” Din acest motiv, Baciu l-a luat dimineață pe Ion la notar,
unde au semnat un contract, conform căruia îi cedase toate pământurile râmase.
5. Vasile Baciu este descris de autor ca fiind un bărbat harnic și bogat, cu toate acestea bogăția a obținut-
o la fel ca Ion, căsătorindu-se cu o fată dintr-o familie înstărită, singura diferență este că Vasile își iubea
foarte mult șoția și se însurase din dragoste. Și, deși, odată cu căsătoria s-a îmbogățit, acesta a muncit
din greu pentru a păstra și a agonisi cât mai mult: ,,Era un bărbat silitor Vasile Baciu când se găsea în
toane bune. A avut o viață grea și plină de trudă, dar s-a ținut totdeauna printre fruntași. Părinții nu i-
au dat decât sufletul dintr-însul. S-a însurat cu o fată bogată și urâtă, dat a iubit-o ca ochii din cap, căci
ea îi întruchipa pământurile, casa, vitele, toată averea care-l ridicase deasupra nevoilor. Bogăția îi
deschise mai mare dragostea de muncă. Râvna de a agonisi îi puse stăpânire pe suflet. Îi era frică
mereu că un trăsnet din senin îi va zdrobi toată truda vieții.”
6. Preotul Belciug se implică destul de profund în conflictele lui Ion, chiar dacă nu în toate cazurile era de
partea lui. La început, când, Toma Bulbuc i s-a plâns că Glanetașul i-a schilodit feciorul, Belciug s-a
indignat, Toma fiind un ,,stâlp darnic” al bisericii și ia făgăduit că îl va dojeni la biserică, pentru a-l face
de rușine, iar în acest mod să învețe minte. La finalul romanului însă, Belciug își schimbă atitudinea
față de Ion, acesta fiind deja înstărit, după ce puse mâna pe pământurile lui Vasile Baciu. Reușind chiar
la final să îi determine pe cei doi să încheie o înțelegere, conform căreia, în urma morții lor, toată
averea să fie lăsată bisericii: ,,Viața omului e ca floarea câmpului. Azi e, mâine nu-i... Poate că azi-
mâine, Ioane, ai să te însori, să ai copii, dar poate, Doamne ferește, să și închizi ochii când ai crede că
ești mai voinic... Apoi, așa, n-ar fi păcat de Dumnezeu să rămână averea ta cui nici nu te-ai aștepta?...
 Ș-atunci aș crede c-ar fi înțelept și frumos să vă legătuiți amândoi să lăsați ce stăpâniți sfintei biserici în
cazul când, Doamne păzește, v-ați prăpădi fără moștenitori direcți, adică fără copii.”
1. Ce-ar fi terbuit să fie Glanetașu, a fost feciorul. Era iute și harnic, ca mă-sa. Unde punea el mâna,
punea și Dumnezeu mila. Iar pământul îi era drag ca ochii din cap. Nici o brazdă de moșie nu s-a mai
înstrăinat de când s-a făcut dânsul stâlpul casei.
Cu o privire setoasă, Ion cuprinse tot locul, cântărindu-l. Simțea o plăcere atât de mare văzându-și
pământul, încât îi venea să cadă în genunchi și să-l îmbrățișeze. I se părea mai frumos, pentru că era a
lui. Iarba deasă, grasă, presărită cu trifoi, unduia ostenită de răcoarea dimineții. Nu se putustăpâni.
Rupse un smoc de fire și le motototli pătimaș în palme.
Hotarul însă părea atât se întindea atât de mare, încât Ion nu se mai sătura privindu-l, ca o slugă
credincioasă pe un stăpân falnic și neîndurător.

2. Consider că la vederea delniței lui Toma Bulbuc, oftatul pe care la generat este o reprezentare a
durerii pe care o simțea Ion, față de acele pământuri, care presupun, că aparținuse falimiei sale, pe
vremea când erau înstăriți. Însă, din cauza tatălui său, fiind nevoiți să vândă aproape tot ce avea, au
vândut și acest pământ, care acum aparține lui Toma Bulbuc.

3. Stare lui Ion când privește pământul este una de nedescris. Acesta este cuprins de o pasiune
puternică, și totodată se simțea mic și înfricoșat, în fața pământului care era uriaș. Acesta era
conștient că nu poate să se dispună de tot pământul și se simțea înfricoșător

4. ,,Glasul pământului” este titlul primei părți a romanului ,,Ion”, prin care se relevă împortanța
pământurilor, sau, la general vorbind, a averii în societatea acelei perioade. Mintea oamenilor era
întunecată de dorința de a avea mai mult, în special al tinerilor, care încercau din răsputeri să
agonisească din ce în ce mai mult, pentru că, totuși, bogăția era aceea care îți asigura o viață decentă
și te ridica pe o treaptă mai înaltă al păturii sociale: ,,Glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul
flăcăului, ca o chemare, copleșindu-l. Se simțea mic și slab, cât un vierme pe care îl calci în picioare…”.