Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 105

CAPITOLUL 3

ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR
Metodele de încercare pentru transformatoarele de putere fac obiectul
standardului STAS 17003/1-80. După fabricare şi înainte de a intra în
exploatare, un transformator electric, de putere, va fi supus la unele încercări
prin care trebuie să i se verifice calităţile tehnice şi concordanţa
caracteristicilor reale faţă de cele predeterminate prin calculul de proiectare. Se
consideră transformatoare de putere (inclusiv autotransformatoare)
transformatoarele cu puterea nominală de cel puţin 1 kVA (monofazate) sau
5kVA (polifazate). De asemenea, transformatoarele trebuiesc verificate în mod
periodic în exploatare cât şi după reparaţiile capitale.
Încercările la care se supun transformatoarele de putere sunt: încercări
de tip, încercări individuale şi încercări speciale. Încercările individuale şi
speciale fac parte din încercările de control.
Încercările de tip se execută la asimilarea în fabricaţie a
transformatoarelor, după modificări de materiale sau modificări introduse în
construcţie şi în procesul tehnologic, care pot influenţa caracteristicile
transformatoarelor. Aceste încercări se execută pe câte un transformator
reprezentativ pentru fiecare tipodimensiune în parte şi au drept scop verificarea
experimentală a conformităţii tipodimensiunii cu prevederile normelor în
vigoare. Un transformator este considerat reprezentativ faţă de alte
transformatoare dacă este identic în ce priveşte mărimile nominale şi
construcţia. Încercările de tip sunt considerate valabile dacă sunt executate pe
un transformator care prezintă mici diferenţe faţă de mărimile nominale sau
alte caracteristici.
Concluziile rezultate pe transformatorul reprezentativ se vor extinde
asupra tuturor transformatoarelor din cadrul tipodimensiunii respective.
Încercările de tip se vor repeta dacă în urma încercărilor individuale se constată
abateri repetate dar nu mai rar decât la 3 ani pentru transformatoare având
puteri de cel mult 10 MVA şi 5 ani pentru cele cu puteri peste 10 MVA.
Stabilirea ordinii în care se fac încercările de tip rămâne la alegerea
fabricii constructoare cu observaţia că încercarea de mers în gol se va face
106 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

după verificarea rigidităţii dielectrice a izolaţiei, iar încercarea de scurtcircuit,

înaintea încercării la încălzire.
Încercările individuale se execută pentru fiecare transformator în parte,
stabilindu-se modul în care calitatea şi performanţele acestuia concordă cu
rezultatele încercărilor de tip.
Încercările speciale se vor executa numai în cazul unui acord între
producător şi beneficiar, pe unul sau mai multe transformatoare din acelaşi lot.
Acestea se execută la cererea beneficiarului şi se precizează într-o comandă.
Condiţii generale de efectuarea încercărilor
Încercările trebuie efectuate la o temperatură ambiantă oarecare,
cuprinsă între 10oC şi 40oC, cu apa de răcire (dacă este cazul) având o
temperatură de maxim 25oC.
Încercările trebuie efectuate la platforma de încercări a întreprinderii
producătoare având toate elementele componente şi accesoriile exterioare
montate.
Înfăşurările cu prize trebuie să fie legate la priza principală. Pentru toate
caracteristicile, în afara celor ale izolaţiei, încercările sunt bazate pe condiţii
nominale.
În timpul încercărilor sistemul de tensiuni trebuie să fie practic simetric,
iar curba tensiunii trebuie să fie practic sinusoidală. Tensiunea alternativă
practic sinusoidală este tensiunea alternativă la care nici una din valorile
instantanee nu diferă faţă de valoarea instantanee a undei fundamentale cu mai
mult de 5% din amplitudinea acesteia din urmă. Sistemul de tensiuni practic
simetric este un sistem polifazat de tensiuni la care componentele de secvenţă
inversă şi homopolară nu depăşesc 2% din componenta de secvenţă directă.
Măsurarea curentului, tensiunii şi puterii în cadrul încercărilor se va
face cu aparate de măsurat şi cu transformatoare de măsură având clasa de
precizie 0,5 sau mai bună.
Pentru măsurarea temperaturii uleiului sau a suprafeţelor se folosesc şi
termometre electrice (termometre cu rezistenţe şi termocupluri care vor fi
etalonate în prealabil). Între termometru şi locul de măsurarea temperaturii
suprafeţelor, termometrul trebuie protejat cu o acoperire termoizolantă. La
măsurarea temperaturii straturilor superioare ale uleiului, locaşul termometrului
trebuie să fie plin cu ulei, temperatura măsurându-se la adâncimea de minim 5
cm.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 107

Programul încercărilor la care sunt supuse transformatoarele de putere

(conform STAS 1703/1-80) sunt:
1. Verificări preliminare
1.Determinarea rezistenţelor înfăşurărilor (în curent continuu);
2.Verificarea raportului de transformare;
3.Verificare grupei de conexiuni;
4. Determinarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor şi a coeficientului
de absorbţie R60/R15;
5. Determinarea tangentei unghiului de pierderi dielectrice a
înfăşurărilor;
6. Determinarea capacităţii înfăşurărilor.
2. Încercări dielectrice
Considerând Um tensiunea cea mai ridicată a înfăşurării. (tensiunea
efectivă cea mai ridicată între faze pentru care a fost proiectată izolaţia
înfăşurărilor transformatorului) în cadrul încercărilor dielectrice se realizează:
1.Încercarea cu tensiune aplicată (TA):
-pe bornele de linie, pentru oricare Um
-pe neutru, pentru Um≤245kV cu izolaţie neuniformă şi pentru
Um>245kV;
2.Încercarea cu impuls de tensiune de trăsnet (ITT), cu undă plină :
-pe bornele de linie, pentru Um < 245kV;
-pe bornele de linie pentru Um= 245 kV;
-pe bornele de linie pentru Um > 245 kV;
-pe neutru pentru oricare Um.
3.Încercarea cu impuls de tensiune de trăsnet (ITT), cu undă tăiată (la
nivelul undei pline): pe bornele de linie;
4.Încercarea cu impuls de tensiune de comutaţie (pentru Um >245kV);
5.Încercarea cu tensiune indusă (TI), fără măsurarea descărcărilor
parţiale;
6.Încercarea cu tensiune indusă, cu măsurarea descărcărilor parţiale (TI-
DP)
-pentru Um>245kV;
-pentru Um= 245 kV şi 420 kV.
3. Încercarea la mers în gol are în vedere:
1.Măsurarea pierderilor la mers în gol (Po), la tensiune nominală;
2.Măsurarea curentului de mers în gol (Io).
108 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

4. Încercarea de scurtcircuit are în vedere:

1.Măsurarea pierderilor la scurtcircuit (Psc);
2.Măsurarea tensiunii de scurtcircuit (usc) şi a impedanţei de
scurtcircuit (Zsc).
5. Încercarea la încălzire are în vedere determinarea supratemperaturii
înfăşurărilor, circuitului magnetic şi uleiului.
6. Verificarea stabilităţii la scurtcircuit brusc are în vedere
verificarea stabilităţii dinamice la scurtcircuit brusc.
7. Alte verificări
1.Verificarea etanşeităţii la ulei a cuvei;
2.Verificarea rezistenţei mecanice a cuvei;
3. Verificarea comutatorului de reglaj sub sarcină: verificarea
funcţionării, verificarea dielectrică a circuitelor auxiliare;
4.Măsurarea puterii absorbite de motoarele pompelor şi ventilatoarelor;
5.Măsurarea armonicilor curentului de mers în gol;
6.Măsurarea impedanţei homopolare a înfăşurărilor;
7.Măsurarea nivelului de zgomot;
8.Măsurarea tangentei unghiului de pierderi dielectrice şi a rigidităţii
dielectrice a uleiului (înainte de umplerea transformatorului şi la 72 ore după
umplere)
Aparatele de măsură utilizate trebuie să aibă clasa de precizie de 0,5
pentru toate încercările exceptând determinarea raportului de transformare şi
încercarea de mers în gol unde clasa de precizie a voltmetrelor trebuie să fie de
0,2. Valorile indicate de aparatele de măsură în timpul încercărilor trebuie să
fie cuprinse în domeniul 10% -90% din numărul de diviziuni ale scalei
aparatului, excepţie făcând cazul măsurării puterii trifazate prin metoda celor
două wattmetre.
3.1 DETERMINAREA REZISTENŢELOR ÎNFĂŞURĂRILOR ÎN
CURENT CONTINUU
Încercarea de măsurare a rezistenţelor defineşte calitatea unui
transformator, reprezentând o probă individuală. Valoarea reală a rezistenţei
înfăşurărilor este necesară pentru calculul pierderilor Joule, pentru recalcularea
corectă a pierderilor de scurtcircuit la temperatura convenţională. Compararea
valorilor măsurate ale rezistenţelor cu cele indicate în fişa de calcul permite :
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 109

- controlul calităţii cuprului sau aluminiului privind rezistivitatea şi

secţiunea impuse;
- verificarea calităţii lipiturilor sau sudurilor la conexiuni;
- verificarea calităţii contactelor la comutatorul de reglaj al tensiunii;
- localizarea întreruperilor sau scurtcircuitelor în înfăşurări.
Condiţii de încercare:
1. La determinarea rezistenţei înfăşurărilor în curent continuu, se vor
lua toate precauţiile ca la măsurare să se reducă la minimum efectele
autoinducţiei;
2. Se va nota rezistenţa fiecărei înfăşurări, bornele între care s-a
efectuat măsurarea şi temperatura înfăşurărilor;
3. În afară de acestea , trebuie să se noteze timpul necesar pentru
stabilizarea curentului de măsurare, în aşa fel încât să se ţină seama de el atunci
când se vor efectua măsurări ale rezistenţei la cald, în cadrul încercării la
încălzire;
4. La transformatoarele uscate, temperatura care se va nota va fi media
citirilor făcute cu mai multe termometre (cel puţin trei) plasate la suprafaţa
înfăşurărilor. Rezistenţa şi temperatura înfăşurărilor trebuie să fie măsurate
simultan, iar temperatura înfăşurării, măsurată cu termometrul, trebuie să fie
aproximativ egală cu cea a mediului ambiant.
5. La transformatoarele în ulei, temperatura care se va nota va fi
temperatura medie a uleiului, determinată cu ajutorul unui termometru plasat în
uleiul transformatorului nealimentat timp de 3 h şi considerată egală cu
temperatura înfăşurărilor.
La determinarea rezistenţei practic în stare rece, în cadrul încercării la
încălzire se va avea o grijă deosebită pentru determinarea cu precizie a
temperaturii medii a înfăşurărilor. Pentru aceasta, diferenţa între temperatura
uleiului în partea de sus şi cea din partea de jos a transformatorului trebuie să
fie foarte mică. În vederea obţinerii mai rapide a acestui rezultat, se poate
circula uleiul cu o pompă de răcire.
6. Măsurarea rezistenţelor înfăşurărilor se face prin metoda voltmetrului
şi ampermetrului. Pentru transformatoarele cu inductanţă mică se poate utiliza
şi metoda punţii.
Se măsoară rezistenţele între faze (între bornele de linie) pentru trei
poziţii ale comutatorului de reglaj: poziţiile limită şi cea nominală, cu excepţia
transformatoarelor cu puteri sub 6,3 MVA şi Um<24kV, la care se face
110 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

măsurarea numai pe priza nominală. Pentru transformatoarele de mare putere,

măsurarea rezistenţei se face pe toate treptele de reglaj accesibile şi pe toate
poziţiile comutatorului.
Dacă comutatorul are inversor sau comutator de domenii, măsurarea se
face pe o poziţie a inversorului sau a comutatorului de domenii. Se face
suplimentar câte o măsurare de rezistenţă pe fiecare din celelalte poziţii ale
inversorului sau ale comutatorului de domenii. Dacă există bornă de neutru, se
măsoară de asemenea una din rezistenţele pe fază (între borna neutrului şi una
din bornele de linie).
Dacă există bornă pentru neutru, se vor măsura rezistenţele pe fază,
dacă rezistenţa circuitului bornei neutrului nu depăşeşte 2 % din rezistenţa pe
fază a înfăşurării. Rezistenţa circuitului bornei de neutru se determină prin
măsurarea suplimentară a uneia din rezistenţele dintre bornele de linie. În cazul
transformatoarelor trifazate, abaterea valorilor rezistenţelor măsurate între faze
nu trebuie să depăşească (2-3)%. Înainte de măsurare şi în timpul măsurării
este necesar ca temperatura tuturor părţilor să fie aceeaşi şi să fie determinată
cât mai exact. De regulă, încercarea de măsurare a rezistenţelor trebuie
realizată cu transformatorul în stare rece. Pentru a stabili o aceeaşi temperatură
a părţilor componente, transformatorul trebuie să fie scos de sub tensiune pe o
perioadă de minimum 3-10 ore, în funcţie de puterea acestuia.
7. Rezistenţa măsurată la temperatura tm se recalculează la temperatura
convenţională de lucru pentru clasa de izolaţie a transformatorului.
Recalcularea rezistenţelor la temperatura convenţională se face atât pentru
înfăşurările din cupru cât şi pentru cele din aluminiu, cu relaţia:
t + 235
RtN = Rtm N (3.1)
t m + 235
unde: Rm - este rezistenţa înfăşurării (în stare rece) la temperatura de
măsurare tm, a acesteia; tN - temperatura convenţională (în stare practic caldă).
Standardele şi normele în vigoare prevăd pentru temperatura
convenţională în stare caldă tN valoarea de 75° C cu răcire naturală în ulei şi
80°C cu răcire forţată în ulei (clasa A de izolaţie), respectiv 115°C la
transformatoarele uscate (clasa F de izolaţie).
8. Măsurarea rezistenţelor înfăşurărilor transformatoarelor se face
frecvent în curent continuu prin metoda ampermetrului şi voltmetrului. Pentru
evitarea măsurării unor rezistenţe mari de contact curentul trebuie să ia valori
mai mari de 20% din valoarea curentului nominal. De asemenea, pentru a evita
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 111

eventualele erori care ar rezulta din încălzirea înfăşurărilor în timpul

măsurătorilor, se va folosi un curent care să nu depăşească 80% din valoarea
curentului nominal al înfăşurării.
9. La înfăşurările cu prize suplimentare, se măsoară rezistenţele
corespunzătoare fiecărei prize urmărind variaţia rezistenţei de la o priză la alta
pentru sesizarea eventualelor defectări.
Transformatoarele electrice de putere au în general constantele de timp
ale înfăşurărilor mari, motiv pentru care după efectuarea măsurătorilor se
deconectează mai întâi voltmetrul şi apoi sursa. În caz contrar, scăderea
fluxului este bruscă şi apare o tensiune electromotoare mult mai mare decât
tensiunea măsurată de voltmetrul care închide circuitul la bornele bobinei
transformatorului (figura 3.1).

A A a
R
U
~ V B b

C c

Figura 3.1 T

3.2 DETERMINAREA RAPORTULUI DE TRANSFORMARE

Raportul de transformare al transformatoarelor trebuie să se determine
foarte exact pentru a putea aprecia dacă acestea pot funcţiona în paralel.
Verificarea raportului de transformare se face pentru toate treptele de reglaj ale
înfăşurărilor şi pe toate fazele, pentru prizele accesibile prin comutare. Se
verifică raportul de transformare atât pentru priza nominală cât şi pentru
celelalte prize. Această verificare se face înainte şi după asamblarea completă a
transformatorului. La încercarea transformatoarelor cu trei înfăşurări, se poate
verifica raportul de transformare numai pe două perechi de înfăşurări,
alimentarea fiind făcută pe a treia înfăşurare. Măsurările se fac la acele perechi
de înfăşurări care au tensiunile de scurtcircuit cele mai mici.
Se aplică transformatorului tensiunea sa primară nominală şi i se
măsoară tensiune secundară. Raportul dintre tensiunea primară şi cea secundară
de mers în gol (la transformatorul monofazat) sau dintre tensiunea primară şi
112 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

cea secundară, măsurate pe faze (la transformatorul trifazat) reprezintă raportul

de transformare al transformatorului. Pentru priza nominală, raportul dintre
spirele primare şi secundare ale transformatorului reprezintă raportul teoretic
de transformare notat:
W
K 12 = 1 (3.2)
W2
La mersul în gol E2=U20 şi U1≈E1 astfel încât:
W E U
K 12 = 1 = 1 = 1 (3.3)
W2 E 2 U 20
respectiv, raportul de transformare este dat practic de raportul dintre tensiunea
primară şi secundară de mers în gol al transformatorului.
În cazul transformatoarelor de înaltă tensiune, determinarea raportului
de transformare se poate face aplicând primarului o tensiune redusă a cărei
valoare nu trebuie să fie mai mică de 10% din valoarea nominală a tensiunii
primare, pentru puteri până la 560 kVA şi sub 2%, pentru puteri mai mari.
Transformatorul poate fi alimentat pe joasa tensiune sau pe înalta
tensiune, circuitul nealimentat fiind deschis.
Dacă raportul de transformare depăşeşte valoarea 25:1 va fi utilizată
măsurarea lui prin metoda potenţiometrică.
La determinarea raportului de transformare al transformatoarelor
trifazate este necesar ca tensiunile utilizate la măsurare să fie simetrice. De
asemenea, pentru transformatoarele trifazate într-o conexiune dată, raportul de
transformare depinde esenţial de tipul conexiunii. Considerând câteva
conexiuni mai importante, raportul de transformare corespunzător va fi dat
conform tabelului 1.
Tabelul 1
Conexiunea
Raport de Yy Dd Yd Dy Dz Yz
transformare
U W1 W1 W 1 W1 2 W1 2 W1
K 12 = 1 3 1
U 20 W2 W2 W2 3 W2 3 W2 3 W2
Metodele industriale pentru verificarea raportului de transformare sunt:
- metoda celor două voltmetre;
- metoda transformatorului etalon diferenţial;
- metoda compensării (metoda punţii).
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 113

Indiferent de metoda folosită pentru determinarea raportului de

transformare, una din înfăşurări se alimentează, cealaltă fiind în circuit deschis
(la gol). La alimentarea înfăşurării primare, tensiunea electromotoare E1 nu este
egală riguros cu U1 datorită căderii ohmice de tensiune provocată de curentul
de magnetizare absorbit I0. Astfel, raportul tensiunilor la funcţionarea în gol va
constitui raportul de transformare măsurat Km, neglijând rezistenţa ohmică a
înfăşurării:
U ⎛ I ⎞
K m = 1 = K 12 ⎜⎜1 + 0 ⋅ X σ 1 ⎟⎟ (3.4)
U 20 ⎝ E1 ⎠
unde: Xσ1 -reprezintă reactanţa de scăpări pe fază, pe care va apărea
căderea de tensiune datorată curentului I0.
De regulă, valoarea măsurată Km a raportului de transformare este mai
mare decât valoarea calculată K12. Pentru reducerea abaterii dintre Km şi K12 se
va urmări ca raportul I0/E1 şi reactanţa Xσ1 să fie cât mai mici. Din acest motiv
valoarea tensiunii de alimentare la măsurarea raportului de transformare trebuie
să fie cuprinsă între (1-50)% U1N.
Metoda compensării (metoda punţii) este cea mai folosită datorită
preciziei ridicate, a comodităţii şi operativităţii pe care o prezintă. Măsurarea
raportului de transformare se face cu o punte prevăzută cu compensare, ce
asigură citirea directă a raportului de transformare sau indică abaterea
procentuală faţă de raportul de transformare calculat.
Dispozitivul se compune dintr-un compensator în curent alternativ, la
care înfăşurarea de joasă tensiune a transformatorului este compensată cu o
parte a tensiunii înalte a aceluiaşi transformator, obţinută de la un divizor
rezistiv de tensiune (figura 3.2).
Raportul de transformare măsurat va fi dat de relaţia:
U R + Re
Km = 1 = (3.5)
U 20 R
citit direct la galvanometrul G.
Pentru transformatoarele având tensiuni nominale peste 20 kV, schema
din figura 3.2 se completează cu transformatoare coborâtoare de tensiune T1,
de precizie ridicată (figura 3.3).
La transformatoarele cu trei înfăşurări, pentru eliminarea erorii datorate
căderii de tensiune provocate de curentul I0 , se va alimenta a treia înfăşurare
(figura 3.4).
114 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

T
A a A A a
G A a a1 A1
R R
U X x P.R. R
~ U G
X x x X1 x
~ X X
Re G R
Re

Figura 3.2 Figura 3.3 Figura 3.4

Acelaşi procedeu poate fi aplicat şi la transformatoarele trifazate având

bornele accesibile pentru conectarea separată a înfăşurărilor, când se
alimentează cu tensiunea U1 de încercare o altă fază.
3.3 Verificarea schemei şi grupei de conexiuni
Conectarea galvanică a fazelor unui transformator se poate realiza în
mai multe variante ce constituie schemele de conexiuni ale acestuia.
Conexiunea unui transformator cu două înfăşurări se va simboliza prin două
litere şi o cifră care vor indica în ordine: schema de conexiuni a înfăşurării de
înaltă tensiune (litera mare), schema de conexiuni a înfăşurării de joasă
tensiune (litera mică) şi defazajul dintre tensiunile de linie omoloage ale
înfăşurărilor primare şi secundare, dat de numărul ataşat, numit indice orar de
cuplaj sau deplasare unghiulară. Acest număr, multiplicat cu 30°, indică
defazajul dintre fazorul tensiunii de linie corespunzător înfăşurării de înaltă
tensiune luat ca origine şi fazorul tensiunii de linie omoloage a înfăşurării de
joasă tensiune. Defazajul are sens invers trigonometric (sens orar). Sensurile de
bobinare ale tuturor înfăşurărilor se consideră acelaşi. Când una din înfăşurări,
primară sau secundară, are nulul accesibil (scos la placa de borne), litera care
indică schema de conexiuni a înfăşurării respective va fi însoţită de indicele N
(pe partea de Î.T.) sau n (pe partea de J.T.).
Precizarea cu exactitate a grupei de conexiuni prezintă o mare
importantă practică la conectarea în paralel a transformatoarelor. Pentru
transformatoarele cu mai mult de două înfăşurări, fazorul de referinţă rămâne
cel al înfăşurării de înaltă tensiune şi simbolul referitor la această înfăşurare
este dat primul. Celelalte simboluri urmează în ordinea descrescătoare a
tensiunilor nominale ale celorlalte înfăşurări.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 115

Verificarea grupei de conexiuni a transformatoarelor se poate face prin

următoarele metode:
1. metoda compensării (metoda punţii);
2. metoda directă (cu fazmetrul);
3. metoda celor două voltmetre;
4. metoda alimentării în curent continuu.

1. Verificarea grupei de conexiuni prin metoda compensării se face

simultan cu măsurarea raportului de transformare utilizând aceeaşi metodă.

2. Metoda directă (cu fazmetrul) utilizează un cosfimetru

monofazat (figura 3.5).

AT A a
*
U * I
cosφ
~
U
X x

Figura 3.5
Bobina de tensiune a cosfimetrului este conectată la bornele înfăşurării
alimentate cu tensiune redusă iar bobina de curent se conectează la bornele
înfăşurării nealimentate prin intermediul unei rezistenţe de reglaj pentru
limitarea curentului la valori sub 5A. Prin folosirea unui cosfimetru cu patru
cadrane şi diviziuni din 30° în 30° notate de la 1 la 12, gradaţia va indica direct
grupa de conexiuni.
Pentru transformatoarele trifazate se vor efectua cel puţin două
măsurări (pentru două perechi de borne de linie corespunzătoare).

3. Verificarea grupei de conexiuni prin metoda celor două

voltmetre, implică conectarea bornelor A şi a între ele, iar transformatorul se
va alimenta la gol pe oricare din înfăşurările de înaltă tensiune sau joasă
tensiune (figura 3.6 a,b).
116 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

~
~

A B C N A B C N A X A X

a b c n a b c n a x a x

~
~
Figura 3.6
Pentru transformatorul monofazat, se va măsura tensiunea între bornele
X-x (figura 3.6 c), iar pentru transformatorul trifazat se va măsura succesiv
tensiunea la bornele b-B, b-C, c-B, c-C (figura 3.6 a,b).
Tensiunile măsurate se vor compara cu tensiunile de calcul date în
tabelul 2. unde U1 reprezintă tensiunea de linie măsurată pe partea de
alimentare, iar k=UAB/Uab reprezintă raportul de transformare.
Coincidenţa, în limitele toleranţei raportului k, a valorilor tensiunilor
măsurate cu a celor calculate va indica faptul că transformatorul corespunde
grupei de conexiuni indicate.
Pentru rapoartele de transformare ce depăşesc raportul 25:1 se
recomandă utilizarea unui transformator coborâtor de tensiune având
conexiunile din grupa 12. Borna a, a transformatorului de încercat, se va lega
cu borna a', a transformatorului auxiliar TA, coborâtor de tensiune (figura 3.7).
Se vor măsura cu un voltmetru tensiunile între bornele a, b, c, ale circuitului de
alimentare, respectiv tensiunile între bornele b-b', b-c' şi c-c'.
Rezultatele obţinute, în situaţia utilizării transformatorului coborâtor de
tensiune, se vor compara cu cele indicate în tabelul de mai sus, unde k va
reprezenta produsul dintre raportul de transformare al transformatorului de
încercat şi raportul de transformare al transformatorului auxiliar coborâtor de
tensiune.
Tabelul 2
Decalajul
Grupa
unghiular Denumire
de
al tens. conex. Ub-B Ub-C Uc-B Uc-c
conex.
(grade)

Yy-12;Dd-12
12 0 Dz-12
Ul(k-1) Ul 1 − k + k 2 Ul 1−k +k2 Ul(k-1)
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 117

Yd-1; Dy-1
1 30 Yz-1
Ul 1− 3k +k2 Ul 1− 3k + k 2 Ul 1+ k 2 Ul 1− 3k+k2

Yy-2; Dd-2
2 60 Dz-2
Ul 1 − k + k 2 Ul(k-1) Ul 1+k +k2 Ul 1−k +k2

Yd-3; Dy-3 Ul 1 − 3k + k 2 U 1+ 3k +k2

3 90 Ul 1 + k 2 Ul 1+ k 2
Yz-3 l

Yy-4; Dd-4
4 120 Ul 1 + k + k 2 Ul 1− k + k 2 Ul 1+ k 2 Ul 1+k +k2
Dz-4
Yd-5; Dy-5
5 150
Yz-5
Ul 1+ 3k + k2 Ul 1+ k 2 Ul 1 + 3k + k 2 Ul 1 + 3k + k 2

Yy-6; Dd-6 Ul 1+ k + k2
6 180 Dz-6
Ul(k+1) Ul 1 + k + k 2 Ul(1+k)

Yd-7; Dy-7 U l 1 + 3k + k 2
7 210 Ul 1+ 3k + k2 Ul 1+ k 2 Ul 1+ 3k +k2
Yz-7
Yy-8; Dd-8
8 240 Ul 1+k +k2 Ul 1+ k 2 Ul 1−k +k2 Ul 1+k +k2
Dz-8
Yd-9; Dy-9
9 270 Ul 1 + k 2 Ul 1+ 3k +k2 Ul 1− 3k+k2 Ul 1+ k 2
Yz-9
Yy-10;Dd-10
10 300 Ul 1 − k + k 2 U l 1 + k + k 2 Ul(k-1) Ul 1−k +k2
Dz-10
Yd-ll;Dy-ll
11 330 Ul 1− 3k + k2 Ul 1+ k 2 Ul 1− 3k+k2 Ul 1− 3k +k2
Yz-11

a' b' c'

T.A.
A' B' C'

A B C N

a b c n

Figura 3.7
Pentru a evita erorile la încercarea transformatoarelor trifazate este
necesar să se verifice simetria sistemului de tensiuni trifazate de alimentare.
118 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

4. Metoda alimentării în curent continuu este folosită de regulă la

verificarea conexiunilor Dd şi Ynyn ale transformatoarelor din grupa 6 sau 12.
Metoda are la bază stabilirea sensului tensiunii electromotoare induse în
înfăşurări la conectarea sau deconectarea unui curent continuu de valoare
redusă în una din înfăşurări. Verificarea sensului t.e.m. induse se face cu un
voltmetru magnetoelectric având scala 0-3 V sau 0-100 mV, iar ca sursă de c.c.
se folosesc mai multe baterii de 1,5 V înseriate.
+ V − − V +

a x a x a x

A X A X A X
+ − + − + −
V

K K K
a. b. c.
Figura 3.8
Pentru determinarea polarităţii bornelor voltmetrului V se conectează
acesta în primar (figura 3.8 a). Conectând voltmetrul V, în secundar, se
urmăreşte deviaţia acestuia la închiderea întrerupătorului K astfel: dacă acul
voltmetrului deviază în sensul scalei, grupa de conexiuni va fi 0 sau 12
(figura 3.8 b), iar dacă acul voltmetrului deviază în sens opus scalei, grupa de
conexiuni va fi 6 (figura 3.8 c).
3.4 ÎNCERCAREA LA SCURTCIRCUIT ŞI STABILITATEA LA
SCURTCIRCUIT A TRANSFORMATOARELOR

3.4.1 Încercarea la scurtcircuit

Încercarea la scurtcircuit este necesară determinării tensiunii nominale
de scurtcircuit, a pierderilor din înfăşurări şi a parametrilor de scurtcircuit ai
transformatorului. La încercarea de scurtcircuit a transformatorului, una din
înfăşurări se leagă în scurtcircuit, iar cealaltă se alimentează de la o sursă de
tensiune variabilă, sinusoidală, de frecvenţă egală cu frecvenţa nominală a
transformatorului. Rezistenţa conexiunilor folosite pentru încercări trebuie să
fie suficient de mică pentru a nu afecta rezultatele măsurărilor Dacă nu este
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 119

posibil să se realizeze conexiuni în care pierderile să poată fi neglijate în raport

cu pierderile datorate sarcinii, trebuie să se ţină seama de ele. La
transformatoarele cu mai multe înfăşurări, curentul va corespunde curentului
nominal al înfăşurării de putere mai mică din perechea de înfăşurări supuse
încercării. Pentru transformatoarele cu trei înfăşurări se vor face trei încercări.
Pentru a nu pune în pericol înfăşurarea printr-o încălzire excesivă, încercarea la
scurtcircuit se realizează pentru curenţi care nu depăşesc valorile nominale.
Tensiunea de scurtcircuit (Usc), impedanţa de scurtcircuit (Zsc) şi pierderile
(Psc), datorate sarcinii, se determină la frecvenţa nominală, aplicând o tensiune
practic sinusoidală uneia din înfăşurări, cealaltă fiind scurtcircuitată
(înfăşurările fiind conectate pe priza corespunzătoare).
Încercarea de scurtcircuit se realizează pe priza nominală de tensiune a
înfăşurării şi se măsoară temperatura înfăşurării. Tensiunea de scurtcircuit, care
se stabileşte la curenţii nominali şi transformatorul în regim termic normal de
funcţionare, reprezintă tensiunea nominală de scurtcircuit Uscn.
Dacă se scurtcircuitează bornele înfăşurării secundare şi se măsoară
tensiunea primară (de linie) Usc la frecvenţa nominală şi la diferite valori ale
curentului primar de linie Isc , se obţine caracteristica de scurtcircuit Usc(Isc).
Pentru o temperatură constantă a înfăşurărilor, această caracteristică va
reprezenta o dreaptă, deoarece liniile câmpului de dispersie se închid în
majoritate prin aer, iar curentul de magnetizare este foarte mic.
Raportând tensiunea Uscn la tensiunea nominală primară de linie UN se
va obţine tensiunea relativă de scurtcircuit la curentul nominal, usc:
U
u sc = scn (3.6)
UN
Măsurând puterea absorbită de primar Psc, aceasta va reprezenta
pierderile Joule în înfăşurări şi pierderile din piesele masive de consolidare,
situate în calea câmpului de scăpări (pierderile în fier din circuitul magnetic
principal sunt neglijabile).
Încercarea la scurtcircuit poate fi realizată cu un curent cuprins între
(25 -100)% din curentul nominal, de preferat o valoare de minim 50% din
curentul nominal (pe priza principală) sau din curentul de priză. Dacă
încercarea se realizează la alte valori ale curentului decât cea nominală, atunci
se vor calcula pierderile de scurtcircuit şi tensiunea de scurtcircuit
corespunzătoare curentului nominal al înfăşurărilor astfel:
120 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

2
⎛I ⎞
Psc = Pscm ⋅ ⎜⎜ N ⎟⎟ [W] (3.7)
⎝ Im ⎠
⎛I ⎞
U sc = U scm ⋅ ⎜⎜ N ⎟⎟ [V] (3.8)
⎝ m⎠I
unde: IN - este valoarea nominală a curentului înfăşurării căreia i s-a
aplicat tensiunea; Im - valoarea curentului de încercare; Pscm,Uscm- puterea şi
tensiunea de scurtcircuit măsurate la încercare.
Pierderile măsurate la încercarea de scurtcircuit şi recalculate la
curentul nominal se vor raporta la temperatura convenţională tN
corespunzătoare clasei de izolaţie a înfăşurării:
t + 235
PsctN = Psctm N (3.9)
t m + 235
unde: tm - temperatura la care s-au măsurat pierderile de scurtcircuit Psctm.
Separarea pierderilor principale din înfăşurări de cele suplimentare,
poate fi efectuată cunoscând valorile rezistenţelor înfăşurărilor, recalculate la
temperatura convenţională tN.
Cunoscând pierderile principale (Joule) pentru curenţii nominali ca
fiind:
PJt N = m1 ⋅ R1t N ⋅ I 12N + m2 ⋅ R2t N ⋅ I 22N (3.10)
rezultă determinarea pierderilor suplimentare cu relaţia:
Ps = Psct N − PJt N (3.11)
Tensiunea de scurtcircuit în procente din tensiunea nominală va fi:
U
u sc = scn ⋅ 100 [%] (3.12)
UN
Componentele activă usca şi reactivă uscr ale tensiunii de scurtcircuit,
determinate la temperatura tm, vor fi date de relaţiile:
Psctm
u sca = ⋅ 100 (3.13)
SN
u scr = u sc2 − u sca
2

unde: SN - este puterea nominală a transformatorului în VA.

Tensiunea de scurtcircuit usc se va recalcula la temperatura
convenţională tN cu relaţia:
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 121

2
⎛ t + 235 ⎞
u sct N = ⎜⎜ u sca ⋅ N ⎟⎟ + u scr
2
[%] (3.14)
⎝ t m + 235 ⎠
Dacă în timpul încercării frecvenţa f diferă de frecvenţa nominală fN cu
mai mult de ±3% se va recalcula tensiunea de scurtcircuit usctN la frecvenţa
nominală cu relaţia:
2 2
⎛ t + 235 ⎞ ⎛ f ⎞
u sct N ( f N ) = ⎜⎜ u sca ⋅ N ⎟⎟ + ⎜⎜ u scr ⋅ N ⎟⎟ [%] (3.15)
⎝ t m + 235 ⎠ ⎝ f ⎠
Această valoare se va compara cu valoarea indicată în fişa tehnică a
transformatorului, abaterile admisibile fiind indicate prin standard (tabelul 3).
Încercarea la scurtcircuit este necesară, de asemenea, pentru
determinarea parametrilor de scurtcircuit, respectiv rezistenţa şi reactanţa de
scurtcircuit.
Pentru transformatorul monofazat, rezistenţa de scurtcircuit, constituind
rezistenţa raportată la înfăşurarea primară, se obţine cu relaţia:
P
Rsc = R1 + R2' = sc2 (3.16)
I sc
unde: R1 - este rezistenţa ohmică a înfăşurării primare; R2' - rezistenţa
secundară raportată la primar a înfăşurării secundare R'2 = K2·R2, K fiind
raportul de transformare, iar R2 rezistenţa ohmică a înfăşurării secundare.
Reactanţa de scurtcircuit raportată la înfăşurarea primară este:
2
1 ⎛P ⎞
X sc = X 1 + X = '
2 U sc2 − ⎜⎜ sc ⎟⎟ (3.17)
I sc ⎝ I sc ⎠
unde: X1 - este reactanţa de scăpări a înfăşurării primare; X2' - este
reactanţa secundară raportată la primar X2’=K2·X2 fiind raportul de
transformare, iar X2 reactanţa de scăpări a înfăşurării secundare.
Impedanţa de scurtcircuit este dată de relaţia:
Z sc = Rsc2 + X sc2 (3.18)
Defazajul de scurtcircuit φsc se determină din relaţia:
Psc
cos ϕ sc = (3.19)
U sc ⋅ I sc
122 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

Valoarea măsurată a impedanţei de scurtcircuit se raportează la

temperatura convenţională corespunzătoare clasei de izolaţie a
transformatorului.
Pentru transformatoarele trifazate, cu înfăşurarea primară conectată în
stea, rezistenţa ohmică de scurtcircuit a unei faze (valoare medie pentru cele
trei faze) raportată la primar este:
P
Rsc = R1 + R2' = sc2 (3.20)
3I sc
Reactanţa de scurtcircuit raportată la primar este:
2
1 U sc2 ⎛ Psc ⎞
X sc = X1 + X =
'
−⎜ ⎟⎟ (3.21)
3 ⎜⎝ 3I sc
2
I sc ⎠
Defazajul de scurtcircuit φsc este:
Psc
cos ϕ sc = (3.22)
3U sc ⋅ I sc
Pentru conexiunea în triunghi a înfăşurărilor primare, relaţiile pentru
rezistenţa şi reactanţa de pierderi vor fi înmulţite cu 3. Astfel:
P
Rsc = 3( R1 + R2' ) = sc2 (3.23)
I sc
Tabelul 3 Abateri limită la valorile garantate (Extras din STAS 1703/4-80)
Mărimi Abateri limită
1 .a) Pierderi totale +10% din pierderile totale
b) Pierderi parţiale +15% din fiecare din pierderile parţiale, cu
condiţia ca să nu depăşească pierderile
totale
2.Raportul de transformare în gol, Cea mai mică dintre următoarele valori:
pentru priza principală (raportul de a)±0,5% din raportul de transformare
transformare nominal) garantat;
b) ± 1/10 din tensiunea de scurtcircuit reală
la curentul normal, exprimată în procente
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 123

3.Tensiunea de scurtcircuit la
curentul nominal (pentru priza
principală)
a) dacă priza principală este priza
mediană sau una din cele două prize
mediane în cazul:
- unui transformator cu două +10% din tensiunea de scurtcircuit
înfăşurări garantată pentru această priză
- unui transformator cu mai mult de ±10% din tensiunea de scurtcircuit
două înfăşurări garantată pentru o pereche specificată de
înfăşurări
b) în celelalte cazuri ±15% din tensiunea de scurtcircuit
garantată pentru o a doua pereche
specificată de înfăşurări. Pentru celelalte
perechi de înfăşurări, abaterile trebuie să fie
stabilite în documentele tehnice normative
corespunzătoare
Vezi STAS 1703/4-80
4. Impedanţa de scurtcircuit pentru o Superioară sau egală cu valoarea indicată la
priză oarecare pct.3 a (vezi STAS 1703/4080
+30% din curentul de funcţionare în gol
5. Curentul de funcţionare în gol
garantat
6. Nivelul de zgomot +3dB
2
1 ⎛P ⎞
X sc = 3( X 1 + X ) =
'
2 3U − ⎜⎜ sc ⎟⎟
2
sc
(3.24)
I sc ⎝ I sc ⎠
Relaţia pentru determinarea defazajului de scurtcircuit este:
Psc
cos ϕ sc = (3.25)
3U sc ⋅ I sc
Cu aceşti parametri se va determina triunghiul de scurtcircuit al
transformatorului, respectiv triunghiul lui Kapp, utilizat în predeterminarea
caracteristicilor de funcţionare în sarcină a transformatorului.
Această încercare se execută cu schemele de montaj din figura 3.9,
pentru transformatorul monofazat şi din figura 3.10, pentru transformatorul
trifazat.
La transformatoarele cu trei înfăşurări, tensiunile (pe priza principală),
impedanţele de scurtcircuit şi pierderile datorate sarcinii trebuie măsurate între
124 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

AT T
A W
A a T
A W
~ A
V X x
A W
AT
Figura 3.9 Figura 3.10
înfăşurările luate perechi: 1 cu 2, 2 cu 3 şi 3 cu 1.(cealaltă înfăşurare fiind în
circuit deschis) Pentru transformatoarele cu mai mult de trei înfăşurări,
înfăşurările sunt luate perechi şi se urmăreşte aceeaşi regulă ca şi la
transformatoarele cu trei înfăşurări.
3.4.2 Stabilitatea la scurtcircuit
Condiţiile tehnice şi metodele de verificare referitoare la stabilitatea
termică şi dinamică la scurtcircuit, pentru transformatoarele de putere în ulei,
sunt prevăzute în STAS 1703/5-80. Pentru transformatoarele de putere uscate,
stabilitatea la scurtcircuit va fi stabilită prin documentele tehnice normative
corespunzătoare. Scurtcircuitele exterioare nu sunt limitate la scurtcircuitele
trifazate; ele cuprind defectele între faze, între două faze şi pământ şi între p
fază şi pământ. Verificarea stabilităţii la scurtcircuit brusc se execută ca
verificare de tip şi specială pentru transformatoarele până la 40 MVA inclusiv
şi ca verificare specială peste 40 MVA. Pentru transformatoarele trifazate, în
funcţie de puterea nominală, se disting trei categorii şi anume: I până la 3150
kVA inclusiv; II până la 40000 kVA inclusiv; III peste 40000 kVA. Valorile
curenţilor de scurtcircuit simetric se calculează ţinând seama de impedanţa de
scurtcircuit a transformatorului şi de impedanţa reţelei pentru transformatoarele
din categoriile II şi III. Valorile caracteristice ale impedanţelor de scurtcircuit
ale transformatoarelor se exprimă prin tensiunea de scurtcircuit la curentul
nominal( pentru priza principală tabelul 4).
Valoarea curentului de scurtcircuit simetric care trebuie luată în
considerare pentru realizarea încercării şi în calcule se determină, de reglă, în
funcţie de puterea aparentă de scurtcircuit a reţelei în locul unde este instalat
transformatorul. Dacă aceasta nu este specificată se vor folosi valorile date în
tabelul 5.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 125

Tabelul 4
Puterea nominală, [kVA] Tensiunea de scurtcircuit, [%]
pâna la 630 kVA 4,0
peste 630 pâna la 1250 5,0
peste 1250 pâna la 3150 6,25
peste 3150 pâna la 6300 7,15
peste 6300 pâna la 12500 8,35
peste 12500 pâna la 25000 10,0
peste 25000 pâna la 200000 12,5
Tabelul 5
Tensiunea cea mai ridicată a
Tensiunea de scurtcircuit, [%]
înfăşurării, [Um], [kV]
3,6; 7,2; 12 500
17,5; 24; 30 1000
42 1500
72,5 3000
123 6000
245 20000
420 40000
Verificarea stabilităţii la scurtcircuit presupune verificarea stabilităţii
termice şi verificarea stabilităţii dinamice.
Stabilitatea termică la scurtcircuit a transformatoarelor se verifică
prin calcul. Pentru transformatoarele trifazate, valoarea efectivă a curentului de
scurtcircuit simetric se calculează cu relaţia: I=U(Zsc+Zr)√3, unde: Zr- este
impedanţa de scurtcircuit a reţelei(Zr=Ur2/S); Ur-tensiunea reţelei în kV; S-
puterea aparentă de scurtcircuit a reţelei, în MVA; U-tensiunea nominală (Un) a
înfăşurării considerate, în kV; Zsc-impedanţa de scurtcircuit a transformatorului
raportată la înfăşurarea considerată: Zsc=(usc Un2)/100Sn; usc-tensiunea de
scurtcircuit la curentul nominal pentru temperatura de referinţă, în procente din
tensiunea nominală, Sn-puterea nominală a transformatorului, în MVA.
Dacă nu se specifică altfel în documentele tehnice normative, durata
curentului I care se foloseşte în calculul stabilităţii termice la scurtcircuit este
de 2 secunde.
Temperatura medie cea mai ridicată θ1, atinsă de înfăşurare după
scurtcircuit se calculează cu relaţia: θ1=θo+aJ2t 10-3[oC], unde θo-temperatura
126 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

iniţială în oC; J-densitatea curentului de scurtcircuit, în A/mm2; t-durata în

secunde; a- o funcţie de 1/2 (θ2+θo) (tabelul 6).
Tabelul 6
a=funcţie de ½ (θ2+θ0)
½ (θ2+θ0), [°C]
Infăşurări din Cu Infăşurări din Al
140 7,41 16,5
160 7,80 17,4
180 8,20 18,3
200 8,59 19,1
220 8,99 -
240 9,38 -
260 9,78 -
Considerând temperatura iniţială a înfăşurării θo, ca fiind suma
temperaturii mediului ambiant şi a încălzirii înfăşurării în regimul nominal,
valoarea θ1 de încălzire a înfăşurării după trecerea curentului de scurtcircuit
prin aceasta, nu trebuie să depăşească valoarea θ2 dată în tabelul 7.
Tabelul 7
Tipul transfor-
Clasa de Valoarea θ 2 [°C]
temperatură a
matorului Cu Al
izolaţiei
în ulei A 250 200
A 180 180
E 250 200
uscat
B 350 200
F şi H 350 -
Stabilitatea dinamică la scurtcircuit se verifică prin încercări sau prin
referire la încercările făcute pe transformatoare de acelaşi tip constructiv
(excepţie fac transformatoarele din categoria III pentru care această verificare
se va face exclusiv prin calcul). Înainte de efectuare încercării se vor calcula
rezistenţele şi reactanţele înfăşurărilor, corespunzătoare prizelor de încercat. Se
determină astfel, amplitudinea primului vârf al curentului asimetric de încercat
î= Ik √2; unde: I-este curentul de scurtcircuit simetric, calculat anterior; k √2 –
factor ce depinde de raportul X/R, X=Xt + Xr reprezintă suma reactanţelor
reţelei şi transformatorului, în Ω; R=Rt +Rr respectiv, suma rezistenţelor
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 127

transformatorului şi reţelei, în Ω. În funcţie de raportul X/R se adoptă

coeficientul k √2 (tabelul 8).
Tabelul 8
X/R 1 1,5 2 3 4 5 6 8 10 ≥14
k√2 1,51 1,64 1,76 1,95 2,09 2,19 2,27 2,38 2,46 2,55
Dacă nu se specifică altfel raportul k √2 se va limita la 2,55. Valoarea
acestui curentasimetric al cărui vârf este de amplitudine î se transformă în
valoarea curentului de scurtcircuit simetric I, dacă timpul de încercare este
suficient de mare. Modul şi durata de încercare vor fi în funcţie de categoria
din care transformatorul face parte şi de tipul acestuia.
Pentru transformatoarele monofazate din categoria I, se vor realiza trei
încercări timp de 0,5s. Pentru transformatoarele trifazate din categoria I, se
realizează nouă încercări, câte trei pe fiecare coloană de aceeaşi durată, 0,5 s
fiecare. Pentru transformatoarele trifazate din categoria a II-a se vor efectua
şase scurtcircuite, a câte 0,5 s fiecare: trei cu comutatorul de prize pe poziţia
corespunzătoare celui mai mic raport de transformare şi trei cu comutatorul de
prize pe oziţia celui mai mare raport de transformare. Pentru transformatoarele
din cea de a III-a categorie, producătorul şi beneficiarul vor stabili de comun
acord, printr-un act normativ, durata şi poziţiile comutatorului de prize.
După realizarea acestor încercări se va verifica cu atenţie releul de gaze
(dacă acesta există). De asemenea, aceste încercări sunt destinate a servi ca
referinţă pentru detectarea defectelor din transformatoare.
Se consideră că transformatorul a corespuns la încercările la scurtcircuit
dacă:- a corespuns încercărilor individuale repetate;
- la măsurările efectuate în timpul încercărilor de scurtcircuit; şi la
examinarea după decuvare nu se observă nici un defect;
- reactanţa de scurtcircuit măsurată după încercări nu diferă de cea
măsurată iniţial cu mai mult de (2-7)%.
Dacă una din cele trei condiţii nu este îndeplinită, se va proceda la o
demontare , atât cât este necesar (parţială sau totală), pentru a se stabili cauza
schimbării ce a intervenit.
3.5 ÎNCERCAREA LA MERS ÎN GOL
Încercarea de funcţionare în gol se execută ca probă individuală cu
transformatorul complet montat. în cazul transformatoarelor de putere trifazate,
acestea vor fi complet montate şi cuva umplută cu ulei. Se va verifica în
128 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

prealabil nivelul uleiului şi se va elimina aerul rămas în anumite locuri, prin

orificiile prevăzute, iar cuva se leagă la pământ.
Această încercare are drept scop determinarea în principal a pierderilor
în fier, a curentului de funcţionare în gol şi a raportului de transformare. De
asemenea, în cadrul acestei încercări pot fi puse în evidenţă unele fenomene
specifice transformatoarelor trifazate cu miez compact funcţionând la gol.
Alimentarea transformatorului se face cu o tensiune având frecvenţa
nominală. La transformatorul trifazat se consideră ca tensiune aplicată, media
aritmetică a tensiunilor de alimentare pe cele trei faze ale transformatorului, iar
drept curent de mers în gol, media aritmetică a curenţilor măsuraţi pe cele trei
faze. Pentru măsurarea puterii de mers în gol se recomandă utilizarea unor
wattmetre de construcţie specială, pentru valori reduse ale factorului de putere.
Dacă se urmăreşte o determinare riguroasă a pierderilor în fier din puterea de
mers în gol se vor scădea pierderile prin efect Joule, produse în înfăşurarea
primară de curentul de mers în gol.
Puterea măsurată Po, absorbită de transformator, va acoperi pierderile în
fier şi pierderile în cupru datorate curentului Io, puterea utilă în acest regim
fiind nulă.
P0 = p Fe + R1 I 02 ≅ p Fe = p H + pT = p 0 (3.26)
Pierderile de mers în gol po variază între 0,55% şi 0,21 % din puterile
nominale (cuprinse între 0,6MVA şi 40MVA). Cu valorile obţinute pentru
Po ≅ po şi Io se pot calcula parametrii circuitului magnetic şi anume:
- impedanţa de magnetizare Zm = -E1/Io unde E1≈ U1 deci Zm=U1/Io
- rezistenţa de magnetizare Rm = pFe/Io2
- reactanţa de magnetizare X m = Z m2 − Rm2
Prin această încercare se va determina totodată şi capacitatea
transformatorului de a funcţiona la tensiune nominală, calitatea miezului,
corectitudinea funcţionării sistemului de reglaj sub tensiune, nivelul de zgomot
al transformatorului, cât şi rigiditatea dielectrică a izolaţiei dintre spirele
aceleiaşi înfăşurări.
La transformatoarele cu fluxuri forţate (miez compact), curentul de
mers în gol nu va fi egal pe cele trei faze, datorită asimetriei circuitului
magnetic pe cele trei coloane. Asimetria în curenţii de linie se manifestă în
mod deosebit în funcţie de conexiunea înfăşurărilor alimentate.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 129

Pierderile la funcţionarea în gol nu depind, practic, de temperatura

miezului magnetic. Pierderile la funcţionarea în gol, P0 şi curentul de mers în
gol I0 trebuie măsurate la una din înfăşurări la frecvenţa nominală şi la o
tensiune egală cu cea nominală, dacă încercarea se face pe priza principală, sau
egală cu tensiunea pe priza corespunzătoare la care se face încercarea
(înfăşurările nealimentate fiind lăsate în gol). Fluxul în miezul
transformatorului va avea valoarea nominală şi pierderile ce apar în miez vor fi
datorate fenomenului de histerezis şi curenţilor turbionari. Astfel, pierderile la
funcţionarea în gol vor reprezenta pierderile în fier care apar în regimurile
nominale de funcţionare.
Dacă condiţiile de încercare nu permit utilizarea frecvenţei nominale,
cu o abatere sub ± 3% din frecvenţa nominală, tensiunea aplicată la încercare
va avea valoarea dată de relaţia:
U ⋅f
U 1 = 1N [V] (3.27)
fN
unde: f - este frecvenţa tensiunii aplicate; U1N,fN - valorile nominale ale
tensiunii şi frecvenţei transformatorului.
Pierderile la mersul în gol vor fi recalculate la frecvenţa de 50Hz cu
relaţia:
P0'
P0 = 2
[W]
⎛ f ⎞ ⎛ f ⎞ (3.28)
p H ⎜ ⎟ + pT ⎜ ⎟
⎝ 50 ⎠ ⎝ 50 ⎠
unde: Po' - reprezintă pierderile măsurate la frecvenţa f şi tensiunea
aplicată U1 ; PH - partea din pierderile în fier care reprezintă pierderile prin
histerezis, egală cu 0,5 pentru tablă cu cristale orientate şi 0,7 pentru tablă cu
cristale neorientate; pT - partea din pierderile în fier reprezentată de pierderile
prin curenţi turbionari, egală cu 0,5 la tablă cu cristale orientate şi 0,3 la tablă
cu cristale neorientate.
Încercarea de funcţionare în gol, la tensiuni diferite de cea nominală, se
va efectua, ca încercare specială, în următoarele condiţii:
- pentru mai multe valori ale tensiunii (0,9 U1N; UN; 1,1 U1N);
- la tensiune redusă;
Pentru măsurarea pierderilor şi a curentului de mers în gol se utilizează
schemele de montaj din figura 3.11a,b pentru transformatorul monofazat şi din
figura 3.12 a,b,c,d pentru transformatorul trifazat. Schemele de montaj pot
130 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

utiliza conectarea directă a aparatelor, figura 3.11 a şi figura 3.12 a,b cât şi
conectarea aparatelor prin intermediul transformatoarelor de măsură, figura
3.11 b şi figura 3.12,c,d,e.
Pentru transformatoarele trifazate (figura 3.12), pot fi folosite metodele
de măsurare a puterii cu două sau trei wattmetre conectate direct sau indirect cu
ajutorul transformatoarelor de măsură.
T.C.
T K L T
A W
k l T.T
~ V U1N ~
A W V

a. b.
Figura 3.11
*
* T T
A W A W
~
~ A A W
*
A * W A W

a. b.
K L T
~ k l

K L
k * *
l
A * *
*

A * W
*
A * W

c.
Figura 3.12
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 131

În figurile 3.12 d şi e, cu ajutorul rezistenţelor adiţionale ale

wattmetrelor, s-a creat un neutru artificial, astfel încât schemele de montaj să
fie valabile pentru orice conexiune a transformatorului de măsurat.
K T.C. L T
k l
~
K L
k l
K L
k l
T.T.
*
A * W
*
A * W
*
A * W

Figura 3.12 d

K T.C. L T
k l
K L
k l
K L
k l
* * *
T.T.
* * * *
A * W
* *
A W
* *
A W

Figura 3.12 e
132 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

Se va acorda o atenţie deosebită respectării cu stricteţe a polarităţii la

conectarea wattmetrelor şi a transformatoarelor de măsură. În schemele de
montaj ce utilizează două wattmetre, în funcţie de factorul de putere, unul din
acestea poate indica cu semnul minus. Astfel, pierderile măsurate se vor
calcula ca sumă algebrică a indicaţiilor celor două wattmetre:
P0 = K w (α 1 ± α 2 ) [W] (3.29)
unde: Kw - este constanta wattmetrelor; α1,α2 - indicaţiile acestora.
De asemenea, la utilizarea a trei wattmetre se va proceda analog,
rezultatul măsurării pierderilor fiind obţinut cu relaţia:
P0 = K w (α 1 ± α 2 ± α 3 ) [W] (3.30)
Deoarece pierderile la mersul în gol variază aproximativ cu pătratul
tensiunii, erorile de măsurare a tensiunii se vor regăsi în valoarea dublă a erorii
de măsurare a pierderilor. Astfel, va fi necesară utilizarea unor voltmetre cu
clasă de precizie ridicată (0,2), iar citirile se vor face în a doua jumătate a scalei
sau în ultima treime. Dacă este cazul se introduc corecţii datorită puterii
consumate de aparatele de măsurat şi pierderilor în conductoarele de
alimentare. La măsurarea pierderilor în gol se folosesc transformatoare de
măsură de clasă de precizie 0,2. Dacă se folosesc la încercare transformatoare
de măsură, se poate ţine seama de erorile lor.
Armonicile curentului de mers în gol în toate fazele se măsoară cu un
analizor de armonici, iar amplitudinea armonicilor se exprimă în procente din
componenta fundamentală.
3.6 MĂSURAREA IMPEDANŢEI HOMOPOLARE A
ÎNFĂŞURĂRILOR
Impedanţa homopolară se măsoară la frecvenţa nominală între bornele
de linie scurtcircuitate şi punctul neutru al unei înfăşurări conectate în stea sau
în zig-zag. Se exprimă în Ω/fază şi se calculează cu relaţia: Zo=3U/I, unde U şi
I sunt tensiunea şi curentul de încercare. De asemenea se va calcula curentul de
fază şi se va verifica în ce măsură conexiunea neutrului poate suporta acest
curent. În cazul transformatoarelor cu o înfăşurare adiţională conectată în
triunghi, valoarea curentului de încercare trebuie aleasă în aşa fel încât valoarea
curentului prin înfăşurarea conectată în triunghi să nu fie excesivă, ţinând
seama de durata de aplicare. Dacă nu există o solenaţie de echilibrare în
sistemul homopolar, transformator stea-stea fără o înfăşurare în triunghi,
tensiunea aplicată nu trebuie să depăşească tensiunea fază-nul corespunzătoare
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 133

funcţionării normale (când nu există solenaţie de echilibrare, relaţia dintre

tensiune şi curent nu este liniară). La înfăşurările cu prize, măsurările se vor
face pe prizele principale.
Autotransformatoarele care au o bornă neutră destinată a fi pusă la
pământ în mod permanent trebuie să fie tratate ca transformatoare cu două
înfăşurări conectate în stea. În acest fel, înfăşurarea comună şi înfăşurarea stea
formează împreună un circuit de măsurare, iar înfăşurarea comună, singură,
celălalt circuit. Măsurările se efectuează cu un curent care nu depăşeşte
diferenţa dintre curenţii nominali pe partea de joasă tensiune şi cei de pe partea
de înaltă tensiune.
3.7 ÎNCERCĂRILE DIELECTRICE
Nivelurile de izolaţie ale transformatoarelor de putere precum şi
metodele de încercări dielectrice fac obiectul STAS 1703/3-80. Alegerea
nivelului de izolaţie al transformatoarelor se face ţinând seama de principiile de
bază ale coordonării izolaţiei, conform STAS 6489/1-80.
Încercările izolaţiei trebuie efectuate la întreprinderea constructoare,
transformatorul fiind aproximativ la temperatura ambiantă. Transformatoarele
trebuie să fie complet echipate, ca pentru funcţionare, cu excepţia
transformatoarelor în ulei, pentru care nu este necesară montarea răcitoarelor
exterioare şi a accesoriilor de supraveghere. Încercările izolaţiei executate pe
transformatorul complet permit verificarea alegerii corecte a trecerilor izolate
şi a comutatoarelor de reglaj.
Încercările pentru verificarea rigidităţii dielectrice a izolaţiei
transformatorului se realizează când acesta este complet montat şi introdus în
cuva cu ulei. Această verificare constă în următoarele încercări distincte:
verificarea rigidităţii dielectrice a uleiului de transformator şi verificarea
rigidităţii dielectrice a izolaţiei transformatorului. Ca terminologie se consideră
Um tensiunea cea mai ridicată a înfăşurării (tensiunea efectivă cea mai ridicată
între faze pentru care a fost proiectată izolaţia înfăşurărilor transformatorului).
Nivelul nominal de izolaţie se defineşte ca fiind:
- pentru transformatoarele cu tensiunea Um≤245 kV: tensiunile
nominale de ţinere (între faze şi pământ) la impuls de trăsnet şi la încercarea de
scurtă durată la frecvenţa industrială;
- pentru transformatoarele cu tensiunea Um>245 kV nivelul nominal de
izolaţie se defineşte în două moduri, în funcţie de metoda de încercare aleasă:
134 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

1. tensiunile nominale de ţinere (între fază şi pământ) la impuls de

trăsnet şi la încercarea de scurtă durată la frecvenţă industrială;
2. tensiunile nominale de ţinere (între fază şi pământ) la impuls de
trăsnet şi la impuls de comutaţie.
Izolaţia uniformă a unei înfăşurări a transformatorului este izolaţia
unei înfăşurări a transformatorului dimensionată în aşa fel încât extremităţile
înfăşurării legate la borne să reziste la aceeaşi tensiune de încercare la
frecvenţă industrială.
Izolaţia neuniformă a unei înfăşurări a transformatorului este izolaţia
unei înfăşurări a transformatorului dimensionată în aşa fel încât extremitatea
înfăşurării, prevăzută să fie legată direct sau indirect la pământ (borna de legare
la nul sau de legare la pământ a înfăşurării) să reziste la o valoare mai mică a
tensiunii de încercare decât extremitatea dinspre reţea.
La stabilirea nivelurilor nominale de izolaţie şi încercărilor dielectrice
corespunzătoare se va face referire la fiecare înfăşurare şi la bornele ei.
Pentru transformatoarele în ulei, prescripţiile se aplică numai izolaţiei
interne. Beneficiarul care prevede racordarea transformatorului la o reţea cu
distanţe de izolaţie mai reduse decât cele ale transformatorului trebuie să ofere
indicaţii suplimentare în acest sens. La transformatoarele în ulei destinate să
funcţioneze la o altitudine peste 1000 m, distanţele de izolaţie vor fi
dimensionate corespunzător.
Dacă un transformator nu rezistă la încercări şi se dovedeşte că defectul
este situat într-o trecere izolată, se poate înlocui temporar această trecere
izolată cu alta şi se pot continua încercările pe transformator până la terminarea
lor.
În cazul în care producătorul prevede utilizarea unor rezistenţe neliniare
sau a unor descărcătoare montate în interiorul sau în exteriorul
transformatorului, în scopul limitării supratensiunilor, se va stabili o înţelegere
de comun acord cu beneficiarul în acest sens printr-un act tehnic normativ.
În urma acestor verificări, rezultatul încercării se consideră
corespunzător, dacă nu are loc o cădere bruscă a tensiunii indicate de
oscilograme (străpungeri sau conturnări). Se va observa în acelaşi timp şi
influenţa saturaţiei magnetice asupra duratei impulsului; acest efect poate
cauza diferenţe între oscilogramele succesive. Alte observaţii făcute în timpul
încercării (fenomene sonore anormale, etc.) pot confirma înregistrările
oscilografice, dar nu constituie un criteriu de calitate.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 135

3.7.1 Măsurarea caracteristicilor izolaţiei

Măsurarea caracteristicilor izolaţiei transformatoarelor (rezistenţa de
izolaţie a înfăşurărilor, tangenta unghiului de pierderi dielectrice, capacitatea
înfăşurărilor în raport cu pământul şi între ele, creşterea relativă a capacităţii la
variaţia frecvenţei sau a timpului de descărcare), se face la o temperatură a
izolaţiei de peste 10oC. În cazul încălzirii transformatorului, determinarea
caracteristicilor izolaţiei se face după întreruperea încălzirii, dar nu mai
devreme de 60 minute în cazul încălzirii prin curent de scurtcircuit sau prin
curent continuu şi nu mai devreme de 30 minute în cazul încălzirii exterioare
(prin metoda inducţiei).
Măsurarea rezistenţei de izolaţie a înfăşurărilor se face înainte de
măsurarea tangentei unghiului de pierderi dielectrice şi a capacităţii
înfăşurărilor. Măsurarea se face cu un megohmmetru care are o tensiune de cel
puţin 2500V, cu o limită superioară de măsurare de cel puţin 10000MΩ.
Înainte de a începe fiecare măsurare, înfăşurarea de încercat trebuie să fie
legată la pământ timp de cel puţin 2 minute. Citirea rezistenţei se face de două
ori: la 15 şi 60 s după aplicarea tensiunii pe obiectul de încercat, determinându-
se coeficientul de absorbţie ca raport al celor două valori citite.
Măsurarea tangentei unghiului de pierderi dielectrice (tg δ) şi a
capacităţii înfăşurărilor se face cu ajutorul unei punţi de curent alternativ la
frecvenţa de 50 Hz ±5% şi tensiunea de măsurare de 60% din tensiunea de
încercare a înfăşurării respective (se recomandă ca măsurarea să se facă la
10kV).
3.7.2 Verificarea rigidităţii dielectrice a uleiului
Răcirea transformatoarelor uscate se face prin evacuarea căldurii din
miez şi înfăşurări, direct în mediul înconjurător, după legile cunoscute, prin
convecţie şi radiaţie. Pentru transformatoarele cu răcire în ulei acesta are o
dublă proprietate: de a asigura o perfectă izolaţie şi o bună răcire a
transformatorului.
Ca izolanţi întrebuinţaţi în ulei sunt: hârtia, bumbacul, preşpanul, mica,
lemnul, porţelanul şi bachelita.
Pentru obţinerea rezultatelor scontate, uleiul de transformator trebuie să
îndeplinească următoarele calităţi:
- să fie complet deshidratat;
136 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

- temperatura de inflamare a uleiului să fie mai ridicată decât

temperatura de regim a transformatorului (peste 140° C) şi să prezinte o
evaporare cât mai redusă la temperatura de regim;
- să fie cât mai curat (să nu conţină substanţe în suspensie) şi să nu
depună gudroane;
- să prezinte un punct de congelare cât mai scăzut.
Uleiurile care îndeplinesc aceste condiţii, utilizate la transformatoare,
sunt uleiurile minerale care au o densitate de 850 - 920 [kg/m3] la 15° C.
În procesul de exploatare, uleiul de transformator se învecheşte şi
calităţile lui scad. Învechirea uleiului făcându-se în mod lent, transformatorul
poate lucra fără a fi schimbat uleiul, timp de (8-10) ani. Condiţiile anormale de
funcţionare a transformatorului ca suprasarcini repetate, răcire insuficientă,
descărcări în interiorul transformatorului precum şi alte deranjamente interioare
ale acestuia, contribuie la reducerea calităţii uleiului, scăzând cu mult timpul
său de învechire. Astfel scurtcircuitul între spire, încălzirea locală a circuitului
magnetic, etc., produc de regulă o coborâre a temperaturii de inflamabilitate a
uleiului. Funcţionarea în bune condiţii a transformatorului depinzând de
calitatea uleiului este necesar să se facă un control periodic al calităţii acestuia
prin încercări la străpungere şi analize chimice. Uleiul care nu va corespunde
condiţiilor fixate prin standarde se consideră inutilizabil pentru exploatare şi va
trebui înlocuit sau recondiţionat. Scăderea bruscă a rigidităţii dielectrice a
uleiului atestă un deranjament în interiorul transformatorului, acesta trebuind să
fie supus unei revizii, iar uleiul schimbat sau recondiţionat.
Încercările şi verificările la care este supus uleiul de transformator sunt
indicate în tabelul 9.

Tabelul 9. Încercarea uleiurilor electroizolante

Nr. Denumirea
Condiţiile de execuţie a probei şi valori admisibile
crt. probei
1. Aspect Examinarea vizuală a unei probe de ulei luată într-un
pahar de 250 cm3: limpede
2. Cărbune în Examinarea se face vizual, în vasul aparatului, pentru
suspensie determinarea rigidităţii dielectrice: lipsă. în cazul
prezenţei cărbunelui, uleiul se recondiţionează fizic.
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 137

3. Prezenţa Examinarea se face prin metoda crepitării

apei în ulei (pocniturilor) într-o eprubetă încălzită, la flacăra de
gaze: nu trebuie să se audă pocnituri
4. Punctul de Se execută conform STAS 5488-80, în creuzet închis
inflamabilit sau conform STAS 5489-80, în creuzet deschis
ate Pensky- (metoda Marcusson). Valorile minime admise, [°C]:
Martens STAS
Ulei STAS 5489-80
5488-80
Ulei nou şi nou 140 145
recondiţionat
Ulei din exploatare 135 140
5. Punct de Se execută conform STAS 39-80. Valori admise,
congelare pentru ulei nou şi nou recondiţionat fizic, -40° C.
6. Aciditate Se execută conform STAS 23-75. Valori admisibile:
organică Valori maxime mg
(indice de Ulei
KOH/g
neutralizare) Nou, nou recondiţionat fizic:
- neaditivat 0,03
- aditivat 0,06
Din exploatare în echipamente
cu tensiunea:
≤20kV 0,50
35-110 kV 0,30
220-400 kV 0,20
7. Impurităţi Determinările se fac conform STAS 33-78; lipsă.
mecanice Această analiză se face atunci când probele electrice
(substanţe nu ies corespunzătoare şi când uleiul are aspect
insolubile în necorespunzător
solvenţi
organici)
8. Stabilitate Proba se execută conform STAS 6798-83 şi numai
la oxidare asupra uleiului nou, atunci când este necesară
amestecarea a două uleiuri sau când există dubii
asupra calităţii uleiului recepţionat. Valorile trebuie
să corespundă STAS 811-83 şi anume:
138 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

Valorile
Caracteristica
admise
- indice neutralizare, mg KOH/g,
0,30
maxim
- gudroane, % maxim 0,10
- tangenta unghiului de pierderi la
0,13
90° C
9. Tensiune Determinarea se face conform STAS 9654-74 şi
interfacială numai atunci când rezultatele analizei
apă-ulei σ25oC dyn/cm =
Ulei
electroizo- 10-3N/m
lant nou şi nou recondiţionat fizic mm. 40
ulei din exploatare min. 20
10. Conţinutul Proba se face de către un laborator specializat şi
de gaze în serveşte ca metodă preventivă de urmărire în
ulei exploatare a transformatoarelor de mare putere (200-
400 MVA) şi foarte înaltă tensiune (110-400 kV).
11 Conţinutul Metoda Karl-Fischer. Determinarea se face conform
de apă STAS 7041-70. Limita maximă admisă la
transformatoarele de 220-400 kV:
Conţinut de apă
Ulei maxim, p.p.m.
(părţi per milion)
Nou recondiţionat fizic 10

la punerea în funcţiune 20

în exploatare 30
 Capitolul 3 ÎNCERCĂRILE TRANSFORMATOARELOR 139

12. Rigiditatea Se execută conform STAS 286-81. Temperatura

dielectrică minimă a uleiului pentru probe să fie de +10°C.
Valorile măsurate trebuie să fie superioare
următoarelor limite:
Ocazia măsurării Rigiditatea dielectrică minimă
(kV/cm) pentru tensiunea mare a
transformatorului
60-
6-35 220 400
110
kV kV kV
kV
- înainte de
umplere (nou şi
200 220 220 240
nou recondiţionat
fizic)
- la 72 ore după
180 200 220 240
umplere
- la punerea în
160 180 200 220
funcţiune
- în exploatare 120 160 180 200
13. Tangenta Se execută conform STAS 0799-81 la o temperatură
unghiului a uleiului de 90 °C.
de pierderi Ocazia măsurării Valoarea maximă a tg la 90°C
dielectrice 60-
6-35 220k 400
110k
kV V kV
V
- înainte de
0,005 0,005 0,005 0,005
umplere
- la 72 ore după
0,02 0,02 0,015 0,015
umplere
- la punerea în
funcţiune şi după
reparaţii în 0,03 0,025 0,02 0,02
ateliere
specializate
- în exploatare 0,20 0,15 0,10 0,07
140 ÎNCERCĂRILE MAŞINILOR ELECTRICE

Pentru uleiul aflat în exploatare, se disting două încercări şi anume:

încercarea la străpungere (determinarea rigidităţii dielectrice) şi măsurarea
arderilor dielectrice.
Încercarea la străpungere constă în determinarea rigidităţii dielectrice,
fiind criteriu de apreciere a purităţii acestuia. în urma încercării se fac
următoarele determinări:
- prezenţa impurităţilor mecanice;
- prezenţa cărbunelui în suspensie;
- conţinutul de apă.
Prezenţa impurităţilor mecanice şi a cărbunelui în suspensie se
determină numai calitativ, după aspectul exterior al probei de ulei. în acest
scop, uleiul este lăsat un timp oarecare într-un vas de sticlă cu fundul plat să se
limpezească, după care se va observa sedimentul depus. Apa, având efectele
cele mai dăunătoare asupra rigidităţii dielectrice a uleiului, este admisă în
proporţie de până la 25 grame/tonă la temperatura mediului ambiant. La o
creştere a conţinutului de apă peste această limită rigiditatea dielectrică scade
rapid. Prezenţa apei dispersate fin în masa de ulei se determină după pârâiturile
caracteristice ce se produc în uleiul de probă, pus într-o eprubetă curată şi
uscată, când este încălzit la o flacără. Stabilirea calitativă brută a prezenţei
umidităţii se poate face prin cufundarea în eprubeta cu ulei a unei bare mici de
fier incandescente care va determina sonor nişte trosnituri.
Instalaţiile construite special pentru determinarea rigidităţii dielectrice a
uleiului de transformator se compun din:
- un vas izolant pentru prelevarea uleiului de probă;
- doi electrozi din cupru, alamă sau bronz la care se va aplica tensiunea;
- sistem de variaţie continuu sau în trepte a tensiunii;
- releu de protecţie pentru întreruperea curentului în momentul
străpungerii, pentru evitarea descompunerii uleiului.
Montajul încercării pentru determinarea rigidităţii dielectrice a uleiului
este dat în figura 3.13. Instalaţia se compune din vasul izolant (sticlă sau
porţelan)1, perechea de electrozi 2, întrerupătorul simplu K şi întrerupătorul
automat KA, rezistenţa R pentru reglarea tensiunii, transformatorul ridicător de
tensiune T şi voltmetrul de măsură V. Transformatorul ridicător de tensiune
trebuie să aibă o tensiune secundară de cel puţin 30 kV şi să asigure o sarcină
de cel puţin 250 VA. Pe circuitul de înaltă tensiune se va înseria o rezistenţă
fixă de 30 MΩ.