Burcă Daniel-Nicolae

Semestru de grație

Prezentați un studiu de caz care pune în evidență diferențe culturale între două/mai multe
culturi naționale/subculturi (grupuri sociale). Comentați aceste diferențe din perspectiva unuia
dintre modelele teoretice discutate la curs.

- Prezentarea unui studiu de caz relevant pentru domeniul comunicării interculturale (4p.)

- Capacitatea de sinteză și de analiză în prezentarea studiului de caz (formularea diferenței,

explicarea ei, exemplificarea) (2p.)

- Cunoașterea modelului teoretic din perspectiva căruia va fi comentat exemplul (1p.)

- Relevanța și corectitudinea comentariilor (1p.)

Diferențele culturale între două culturi naționale ies la iveală limpede în situațiile în care
se produce un șoc cultural. Pentru a putea înțelege ramificațiile șocului cultural, însă, e necesar
să clarificăm mai întâi o serie de concepte-cheie cu care vom lucra.

Contactele interculturale pot fi clasificate în două mari categorii: acelea care se produc
între rezidenții unei națiuni sau societăți care este diversă din punct de vedere cultural, sau cele
care au loc atunci când o persoană care provine dintr-o anumită societate călătorește într-o altă
țară cu un anumit obiectiv în minte (Ward, Bochner, Furnham, 2001). – de pildă, pentru muncă,
divertisment, studiu etc. Termenul „multiculturalitate” a fost folosit adesea în analiza situațiilor
de contact intercultural din prima categorie, cum ar fi în privința problemelor de natură rasială
sau minoritară din Statele Unite (Fowers, Richardson, 1996).

În lucrarea de față, ne vom orienta atenția mai degrabă către a doua categorie, însă
raportarea la multiculturalitate se va dovedi și în acest caz utilă. Spre exemplu, Japonia și Coreea
erau considerate în anii ’90 societăți mai degrabă omogene (Kashima, Callan, 1994), în timp ce
state precum Australia, SUA sau Canada sunt percepute mai degrabă ca societăți diverse din
punct de vedere cultural (Berry, 1997). Nivelul de multiculturalitate dintr-o societate are un
cuvânt de spus în șocul cultural pe care îl poate experimenta un străin, întrucât o societate
obișnuită cu diversitatea va întâmpina cu mai multă blândețe un exponent al alterității, aspect
care are efecte asupra șanselor de „aclimatizare” ale străinului.
Burcă Daniel-Nicolae
Semestru de grație

În studiile care explorează șocul cultural ce rezultă ca urmare a diferențelor culturale, s-a
folosit adesea termenul „sojourner” pentru a desemna călătorul, un fel de rezident temporar care
trăiește experiența diferenței culturale (Ady, 1995). Denumirea implică faptul că șederea este
temporară și că există o intenție de întoarcere la cultura de origine, odată de scopul vizitei a fost
atins. Populația cu care călătorul intră în contact a fost denumită „host nationals” [„naționali
gazdă”] (Schild, 1962), ceea ce reflectă diferența de putere, drepturi, pretenții teritoriale și roluri
sociale care diferențiază rezidenții temporari de cei permanenți. În schimb, se trasează o
diferență clară între „sojourners” și călătorii interculturali de termen lung, precum imigranții sau
refugiații (Ward, Bochner, Furnham, 2001).

Pentru a pune în evidență diferențele culturale dintre două culturi naționale, sub lumina
șocului cultural, voi folosi ca studiu de caz o experiență personală a unui apropiat (pe care îl vom
numi în continuare Andreea), întrucât o consider relevantă în contextul discuției. Andreea este o
studentă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, de naționalitate
română, care a primit în 2017 o bursă de studiu în Armenia. Șederea ei avea să dureze 5
săptămâni, pe timp de vară, ea având la acel moment vârsta de 20 de ani.

În urma discuțiilor pe care le-am avut cu Andreea despre experiența ei de student pe

termen scurt în Armenia, a devenit limpede că aceasta a experimentat etapele șocului cultural,
așa cum au fost ele teoretizate de antropologistul Kalervo Oberg: entuziasmul / luna de miere,
iritarea / șocul cultural propriu-zis, ajustarea / perspectiva și adaptarea / sentimentul de
apartenență. Dată fiind durata de numai 5 săptămâni a șederii sale, nu mă pot pronunța cu
claritate în privința măsurii în care Andreea și-a însușit ultima etapă a șocului cultural, însă
relatările ei sugerează că a trecut prin experiențe asociate, convențional, cu primele 3 etape.

În primele două săptămâni, șederea Andreei a fost marcată de fascinație. Experiențele ei

cu localnicii și cu mediul în sine au fost pozitive, marcate de deschidere și apreciere. Acest
aspect este relevant studiului nostru de caz, întrucât atitudinea inițială a călătorului față de
societatea gazdă va avea efecte asupra gradului de adaptabilitate a individului, odată ce „luna de
miere” se încheie. Rezultatul șocului cultural poate fi pozitiv sau negativ, în funcție de cât de tare
exponenții culturilor diferite s-au plăcut sau nu, au acordat încredere unul celuilalt ori s-au privit
cu suspiciune, s-au bucurat de compania celuilalt sau au considerat interacțiunea inconfortabilă,
erau deschiși sau nu la cultura celuilalt etc. (Ward, Bochner, Furnham, 2001).
Burcă Daniel-Nicolae
Semestru de grație

Începând din a treia săptămână, Andreea a început să experimenteze efectele mai puțin
confortabile ale șocului cultural. Se afla într-o țară în care limba principală de circulație
internațională era rusa, în timp ce nivelul ei de rusă era unul de începător și s-ar fi bazat, în mod
normal, pe aptitudinile sale conversaționale în engleză – în ceea ce privea limba nativilor, tânăra
studentă nu putea decât să se prezinte și să susțină o conversație de câteva minute în armeană.
Era clar că bariera lingvistică începea să își spună cuvântul. În mediul academic în care își
petrecea majoritatea timpului, mai exista un singur vorbitor de limbă română, un coleg de
facultate de acasă. Din fericire, cu ceilalți studenți internaționali putea conversa în engleză – dar
nu cu majoritatea covârșitoare a localnicilor. Diferențele culturale, pe care în primele două
săptămâni le explora cu curiozitate și cu deschidere, începeau și ele să își spună cuvântul – îi
lipsea ceea ce ea numea „comfort food” și începeau să o deranjeze inclusiv diferențele minore.
Dacă primea o variantă armenească de ciorbă la prânz, i se părea că nici măcar pătrunjelul nu are
gustul familiar de pătrunjel aici (sau „petrușka”, cum îi spuneau ceilalți, termen împrumutat din
rusă). Cu distincțiile arhitecturale nu a întâmpinat probleme, continuau să îi placă tot ce ținea de
estetica orașelor și satelor armenești. Din contră, a remarcat un fenomen opus – când se plimba
prin cartierele mărginașe ale Erevanului și întâlnea arhitectură brutalistă care îi amintea de
cartierele cu atmosferă sovietică din București, rămânea cu un gust amar tocmai din cauza
similitudinilor cu un aspect din cultura propriei țări pe care ea îl displăcea. În ceea ce privește
rolul localnicilor în evoluția șocului său cultural, discuția merită mai multă atenție.

Armenia are un index al individualismului de 22 (conform scălii lui Hofstede), ceea ce o

plasează în rândul societăților colectiviste. La rândul ei, România are un index de 30, ceea ce
marchează o similitudine între cele două culturi. Pe de altă parte, Andreea face parte dintr-o
grupă de vârstă marcată de un simț ridicat al individualității, iar tinerii – fie ei studenți
internaționali, fie ei localnici – cu care au intrat în contact sugerau același lucru. Cu toate
acestea, armenii manifestă o disponibilitate de toleranță și acceptare ridicată a alterității, ca
urmare a unor alte aspecte ce țin de identitatea lor națională. Populația totală a rezidenților țării
este de 3 milioane de oameni, în timp ce în diaspora se regăsesc nu mai puțin de 5 milioane de
armeni, răspândiți în toată lumea. Organizarea statală are inclusiv un minister al diasporei, iar
vasta experiență a armenilor cu emigrația, exilul, refugiul și necesitatea de adaptare la culturi
diferite de cea originară a marcat conștiința acestora profund. Experiența seculară în acești
termeni le-a dezvoltat toleranța și deschiderea față de străini, astfel încât, în prezent, armenii își
Burcă Daniel-Nicolae
Semestru de grație

întâmpină călătorii cu un simt al ospitalității ieșit din comun – chiar și acolo unde barierele
lingvistice se dovedesc a fi o problemă, disponibilitatea lor de efort în vederea cooperării este
mare.

Andreea a recurs la o serie de strategii de „coping” pentru a face față șocului cultural. A
început să vâneze KFC-urile din Erevan, care păstrau gustul unei mâncări iubite acasă, a petrecut
câteva zile mai degrabă la cămin, decât prin oraș, uitându-se la „Aferim!” cu câțiva colegi ruși și
la desene animate familiare. Odată ce a simțit că și-a mai adunat din energie, a revenit la
disponibilitatea ei socială anterioară, care era crescută. De altfel, una din cele mai plăcut
surprinzătoare experiențe le-a trăit în ultima săptămână acolo. A început să converseze cu un
localnic care nu știa deloc engleză, recurgând la rusă. Deși cunoștințele ei de rusă erau
rudimentare, localnicul a început să folosească Google Translate chiar și în interacțiunile față în
față, în efortul de a facilita comunicarea. Situația este un exemplu elocvent în ceea ce privește
disponibilitatea armenilor de a face șederea călătorilor străini pe teritoriul lor o experiență cât
mai plăcută.

Astfel, putem observa că diferențele culturale între două culturi naționale ies la iveală cu
claritate în situații de șoc cultural. Cu toate acestea, este esențial să examinăm situațiile de profil
din cât mai multe unghiuri, întrucât fenomenul este multi-fațetat și complex.

1. Ady, J.C. (1995). “Toward a differential demand model of sojourner adjustment”. În

R.L.Wiseman (Ed.), Intercultural communication theory (pp. 92–114). London: Sage.
2. Berry, J.W. (1997). “Immigration, acculturation and adaptation”. Applied Psychology: An
International Review, 46, 5–34.
3. Fowers, B.J., Richardson, F.C. (1996). “Why is multiculturalism good?”. American
Psychologist, 51, 609–621.
4. Hofstede, G. (1983). “Dimensions of national cultures in fifty countries and three
regions”. În J.Deregowski, S.Dzuirawiec, R.C.Annis (Ed.), Expiscations in cross-cultural
psychology (pp. 335–355). Lisse, The Netherlands: Swets & Zeitlinger.
5. Kashima, Y., Callan, V.J. (1994). ‘The Japanese work group”. În H.C.Triandis,
M.D.Dunnette, L.M.Hough (Ed.), Handbook of industrial and organizational psychology
(ediția a doua, Vol. 4, pp. 609–646). Palo Alto, CA: Consulting Psychologists Press.
Burcă Daniel-Nicolae
Semestru de grație

6. Oberg, K. (1960). “Cultural shock: Adjustment to new cultural environments’. Practical

Anthropology, 7, 177–182.
7. Schild, E.O. (1962). ‘The foreign student, as stranger, learning the norms of the host
culture’. Journal of Social Issues, 18, 41–54.
8. Ward, C., Bochner, S., Furnham, A. (2001). „1. Introduction and overview: Setting the
scene”. În The psychology of culture shock (ediția a doua, pp. 4-18). Philadelphia, SUA:
Routlege.