Procesul de integrare economica internationala si regionala in contextul asigurarii securitatii globale,

regionale si nationale. Conferinta de la Davos 2021

1 Integrarea poate fi înţeleasă atât ca un proces, cât şi ca o stare de fapt, care

presupune o transformare cantitativă şi calitativă a unor structuri iniţial definite în
limitele spaţiului naţional într-un cadru nou, oferit de zona integrată.

= Integrarea economică presupune crearea unor ansambluri economice tot mai vaste
care să determine creșterea productivității a muncii și a calității superioare a mărfurilor.

= Integrarea economică se mai defineşte ca o stare de fapt sau un ansamblu de procese

prin care diferite state constituie un grup sau un bloc comercial regional.

= Integrarea economică este un proces complex de dezvoltare a economiei mondiale

contemporane, care se bazează pe o treaptă calitativă nouă, superioară a
interdependențelor și specializărilor între economiile diferitor state.

= Integrarea economică se referă la diviziunea muncii şi specializarea intra şi

internaţională, presupunând libertatea şi mobilitatea circulaţiei bunurilor, serviciilor,
persoanelor şi capitalului.

2 În funcţie de gradul de integrare realizat de economiile implicate putem vorbi de

următoarele stadii ale integrării:

1. Sisteme de tarifare preferenţiale – statele membre aplică schimburilor reciproce

taxe vamale mai mici.
2. Zone de liber schimb – sunt realizate pe bază de acorduri care prevăd
desfiinţarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative din schimburile reciproce.
3. Uniuni vamale – implică eliminarea tuturor obstacolelor din calea liberei
circulaţii a mărfurilor între ţările participante, adoptarea unui tarif vamal şi a unei
politici comerciale comune faţă de terţi.
4. Pieţe comune – în cadrul lor, pe lângă tariful vamal comun faţă de terţi, se
asigură o libertate completă de mişcare a mărfurilor, inclusiv prin eliminarea barierelor
netarifare. În plus, factorii de producţie (forţa de muncă şi capitalul) încep să circule
fără restricţii în interiorul pieţei.
5. Uniune economică – implică pe lângă o piaţă comună şi un grad ridicat de
coordonare şi chiar unificare a politicilor economice sectoriale, paralel cu regularizarea
politicii de coordonare a pieţelor.
6. Uniune monetară – este o formă de cooperare, care în stadiul cel mai avansat al
pieţei comune (când s-a realizat o liberă circulaţie a capitalurilor) creează totodată rate
de schimb cu un anumit grad de stabilitate şi chiar o monedă comună, care să circule
între ţările membre. Aceasta presupune un grad ridicat de integrare a politicilor
bugetare şi celor macroeconomice.
7. Uniune economică completă – implică o unificare a economiilor implicate şi o
politică comună în cele mai importante domenii.
3 Integrarea economică necesită anumite condiţii, care oferă posibilităţi diferite, în funcţie de
mai multe considerente şi factori. Astfel, conceptul de integrare economică este examinat în sens
general, global (internaţional) și regional.

⇒ integrarea economică regionala este o trăsătură esenţială a evoluţiei economiei mondiale în

perioada postbelică, care constă într-o cooperare adâncită şi permanentă, convenită şi programată
între ţări vecine, pe baza unor acorduri sau tratate interguvernamentale, prin care se prevăd
înfiinţarea unor organizaţii regionale cu caracter integraţionist (respectiv a unui spaţiu economic
unificat); ea reflectă o treaptă calitativ superioară de adâncire a interdependenţelor economice,
ştiinţifice şi tehnice şi a specializărilor între economiile diferitelor ţări.

Necesitatea integrării economice regionale este generată de următoarele cauze:

1. Apariţia şi manifestarea în forme tot mai acute a contradicţiei dintre posibilităţile
de sporire a producţiei şi capacitatea restrânsă a pieţelor naţionale.
2. Gradul înalt de concentrare a producţiei şi de centralizare a capitalurilor, pe de o
parte, limitele şi restricţiile mişcării libere a capitalului şi a forţei de muncă, pe de altă
parte.
3. Necesitatea capitalurilor din ţările situate într-o anumita zonă de a-şi promova „în
comun” interesele ameninţate de concurenţi internaţionali foarte puternici.
4. Constituirea firmelor gigantice (de stat sau mixte), care prin activitatea lor,
depăşesc graniţele naţionale.
5. Interesele comune ale ţărilor dezvoltate de a menţine şi extinde relaţiile cu fostele
ţări coloniale devenite independente.
6. Epuizarea resurselor naturale tradiţionale şi căutarea noilor surse energetice atât
tradiţionale, cât şi netradiţionale.
7. Modificările climaterice din ultimii ani (secetă, inundaţii, ploi acide şi alte
calamităţi naturale) contribuie în mare măsură la integrarea economiilor naţionale în
scopul rezolvării problemelor sus-menţionate.

4 Forma cea mai complexă a integrării economice regionale este dată de integrarea
europeană, definită drept un proces istoric complex, cu caracter juridic, politic, economic,
ştiinţific, educaţional, cultural, social, naţional, internaţional, statal, interstatal şi supranaţional.

Cooperarea regională este o dimensiune complementară agendei de integrare europeană şi a

liniei complexului de mecanisme a politicii externe a Republicii Moldova şi reprezintă o sinergie
a relaţiilor şi interacţiunilor în cadrul organizaţiilor şi iniţiativelor regionale.

În cadrul cooperării regionale, Republica Moldova menţine dialogul cu statele membre şi

secretariatele organizaţiilor şi iniţiativelor regionale, asigură participarea la reuniunile de nivel
înalt sau ministeriale, la şedinţele comitetelor coordonatorilor naţionali sau înalţilor funcţionari,
la întrunirile grupurilor de lucru şi ale experţilor în cadrul Iniţiativei Central Europene (ICE),
Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN), Organizaţiei pentru Democraţie şi
Dezvoltare Economică (GUAM), Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) şi a
Consiliului de Cooperare Regională (RCC). O parte importantă a acestor cooperări sunt
investițiile stăine directe care vin să sporească integrarea economică a Republicii Moldova.

5 Grafic
6Interdependențele economice dintre diferite state impun necesitatea prevederii unor măsuri de
securitate care să excludă riscul de implicare în conflicte ce ar ameninţa interesele naţionale și
care, în cazul unor astfel de conflicte, ar permite depăşirea lor prin eforturi comune cu partenerii
strategici externi şi prin apelare la mecanismele dreptului internaţional. 

Astfel, pentru consolidarea securităţii Republicii Moldova, se realizează acţiuni specifice de

politică externă bazate pe respectarea tratatelor internaţionale la care statul este parte, a
obiectivelor şi a principiilor Cartei ONU.

Un instrument pentru protecția Republicii Moldova este Strategia securității naționale, care
reprezintă un concept complex și definește ansamblul acțiunilor ce necesită a fi întreprinse de
către autoritățile competente ale Republicii Moldova, în vederea stabilirii unui mediu unde
cetățenii noștri ar putea trăi în securitate și prosperitate. Republica Moldova este un stat european
suveran, care respectă principiile democrației și trebuie să își realizeze rolul în mediul de
securitate european pentru asigurarea realizării intereselor sale naționale.

7Interesele naţionale ale Republicii Moldova sunt:

1) asigurarea caracterului suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului;

2) asigurarea dezvoltării stabile şi sustenabile a statului;

3) integrarea europeană;

4) reintegrarea teritorială;

5) prosperitatea şi bunăstarea cetăţenilor;

6) participarea la asigurarea securităţii internaţionale.

8 Instituţiile cu responsabilităţi de elaborare şi implementare a politicii naţionale de securitate

şi apărare sunt Parlamentul Republicii Moldova, Preşedintele Republicii Moldova, Consiliul
Suprem de Securitate, Guvernul şi ministerele de resort.

9 Parlamentul Republicii Moldova. În conformitate cu Constituţia Parlamentul RM, de rînd

cu adoptarea legilor, hotărârilor şi moţiunilor, aprobă direcţiile principale ale politicii interne şi
externe a statului; aprobă doctrina militară a statului; exercită controlul parlamentar asupra
puterii executive; ratifică, denunţă, suspendă şi anulează acţiunea tratatelor internaţionale
încheiate de Republica Moldova; declară mobilizarea parţială sau generală; declară starea de
urgenţă, de asediu şi de război. Totodată, în conformitate cu art. 24 din Legea Nr. 345 cu privire
la apărarea naţională Parlamentul are următoarele atribuţii suplimentare: aprobă concepţia
securităţii naţionale şi doctrina militară a statului; aprobă structura generală şi efectivul
componentelor Forţelor Armate; aprobă volumul alocaţiilor bugetare pentru necesităţile apărării.

Preşedintele Republicii Moldova. În conformitate cu Constituţia Preşedintele RM, în calitatea de

şef al statului şi „garant al suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii
teritoriale a ţării”, „poartă tratative şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în
numele Republicii Moldova şi le prezintă, în modul şi în termenul stabilit prin lege, spre
ratificare Parlamentului” şi este totodată Comandantul suprem al forţelor armate, „poate declara
mobilizarea parţială sau generală, în caz de agresiune armată ia măsuri pentru respingerea
agresiunii şi declară stare de război”, „poate lua şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii
naţionale şi a ordinii publice, în limitele şi în condiţiile legii”. Astfel, în conformitate cu
atribuţiile sale Preşedintele Republicii Moldova este instituţia principală responsabilă de
promovarea politicii naţionale de securitate şi apărare.

10 Consiliul Suprem de Securitate este un element-cheie al sistemului de asigurare a

securităţii naţionale în ţările cu regim de guvernare democratică şi principalul instrument al
Preşedintelui pentru coordonarea practică a politicilor interne, externe, economice şi militare în
scopul asigurării securităţii naţionale. Consiliul Suprem de Securitate al Republicii Moldova
funcţionează conform Regulamentului aprobat prin Decretul Preşedintelui Republicii din
08.10.1997. În conformitate cu acest regulament: „Consiliul Suprem de Securitate este un organ
consultativ care analizează activitatea ministerelor şi departamentelor în domeniul asigurării
securităţii naţionale şi prezintă Preşedintelui Republicii Moldova recomandări în probleme de
politică externă şi internă a statului”. În componenţa CSS intră membrii din oficiu ”Primul-
ministru, ministrul apărării, ministrul afacerilor externe, ministrul afacerilor interne, ministrul
securităţii naţionale, ministrul finanţelor, şeful Marelui Stat Major al Forţelor Armate, şeful
Departamentului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale şi secretarul Consiliului Suprem de
Securitate”, totodată Preşedintele Republicii poate numi în calitate de membri ai CSS şi alte
persoane cu funcţii de răspundere.

Atribuţiile Guvernului Republicii Moldova în domeniul securităţii şi apărării sunt determinate

prin Legea cu privire la apărarea naţională. Astfel, în conformitate cu art.27 al acestei legi
Guvernul are funcţii de execuţie şi răspunde de organizarea activităţilor şi de realizarea măsurilor
privind apărarea naţională în limitele împuternicirilor prevăzute de legislaţie şi are următoarele
atribuţii: a) coordonează activitatea ministerelor şi a altor autorităţi ale administraţiei publice
pentru realizarea măsurilor de asigurare a capacităţii de apărare a ţării; b) asigură alocarea şi
utilizarea resurselor financiare şi materiale necesare organizării, înzestrării şi mobilizării Forţelor
Armate, întreţinerii şi pregătirii trupelor, menţinerii în stare de operativitate a tehnicii şi
armamentului, pregătirii pentru mobilizare a economiei naţionale; c) elaborează şi realizează
programele de stat privind construcţia şi dezvoltarea Forţelor Armate, direcţiile principale ale
colaborării militare internaţionale; d) propune spre aprobare volumul alocaţiilor bugetare pentru
necesităţile apărării; e) asigură îndeplinirea tratatelor internaţionale în domeniul militar; etc.
11 Securitatea națională este afectată de factori din cinci sectoare principale, care nu
operează izolat unul de celălalt şi care definesc un punct central în problematica securităţii:

1. Securitatea militară - capacitatea statului de ofensivă şi defensivă armată, precum şi percepţia

statelor despre intenţiile celuilalt.

2. Securitatea politică – stabilitatea organizaţională a statelor, a sistemelor de guvernare şi a

ideologiilor care le legitimează.

3. Securitatea economică – accesul la resurse, finanţe şi pieţe necesare pentru a susţine un nivel
acceptabil de bunăstare şi de putere a statului.

4. Securitatea socială – capacitatea de a susţine elementele tradiţionale de limbă, cultură,

identitate şi obiceiuri culturale şi religioase.

5. Securitatea mediului – menţinerea biosferei locale şi planetare ca suport esenţial de care

depind toate acţiunile oamenilor.

Securitatea politică înseamnă inviolabilitatea suveranităţii naţionale, viabilitatea orînduirii de

stat şi sistemului constituţional, formarea şi funcţionarea eficientă a sistemului politic, dar şi a
tuturor instituţiilor de stat în interesul majorităţii cetăţenilor, inadmisibilitatea presiunii externe şi
a amestecului brutal în treburile statului a forţelor din afara. Problemele de formare, întreţinere şi
implementare în practică a securităţii politice sînt actuale pentru Republica Moldova, sînt legate
de politica de stabilitate, maturitatea şi responsabilitatea partidelor politice, de supremaţia legii în
societate şi depind de acţiunile eficiente ale puterii de stat. Securitatea sistemului politic trebuie
construită pe principiul solidarităţii sociale şi a responsabilităţii pentru protejarea intereselor
vitale ale persoanei, societăţii şi statului.
Securitatea socială presupune starea societăţii, în care se realizează principiile fundamentale ale
dreptăţii sociale, asigurarea cetăţenilor cu bunurile sociale de bază şi a unui nivelul înalt de trai:
protecţia vieţii, sănătăţii, bunăstării, drepturilor şi libertăţilor omului, ceea ce, în ansamblu, oferă
o bază a stabilităţii sociale.
Securitatea socială în Republica Moldova poate fi asigurată prin crearea condiţiilor pentru
consolidarea societăţii şi atingerea stabilităţii sociale, bazate în primul rînd pe rezolvarea cu
succes a obiectivelor programelor naţionale de sănătate, locuinţelor accesibile, învăţămîntului,
creşterea numărului populaţiei, asigurarea cu pensii.

12 Putem defini securitatea economică ca totalitatea condiţiilor care sunt necesare de

asigurat pentru ca să aibă loc o dezvoltare economică normală a ţării şi să fie recuperate
decalajele de dezvoltare comparativ cu ţările europene, la integrarea cu care se orientează
Republica Moldova.

Securitatea economică a unei ţări este dată de stocul de resurse şi de nivelul de dezvoltare.
Corelaţia dintre securitatea economică şi gradul de integrare economică este dat de
vulnerabilitatea unei economii, văzută ca raport între avantajele şi dezavantajele economiei
naţionale în raport cu mediul economic internaţional, cu mediul social şi politic intern, cu
capacitatea acesteia de a face faţă cu forţe proprii provocărilor interne şi externe.
Securitatea economică a Republicii Moldova poate fi asigurată soluţionând următoarele
probleme majore:

1. Criza demografică;
2. Securitatea energetică;
3. Investiţiile străine directe în economia naţională;
4. Asigurarea unei balanţe comerciale;
5. Înlăturarea invaziunilor;
6. Nimicirea corupţiei.

13 Un instrument care vine să apere securitatea economică este Legea Nr. 81 cu privire la
investiţiile în activitatea de întreprinzător. Conform articolului 5 al prezentei legi, toate
domeniile sunt deschise pentru investitorii străini, „dacă respectă interesele securităţii naţionale,
prevederile legislaţiei antimonopol, normele de protecţie a mediului înconjurător, de ocrotire a
sănătăţii populaţiei şi ordinea publică”.

Spre deosebire de investitorii interni, investitorii străini nu pot deţine terenuri agricole şi
forestiere, fapt prevăzut în articolul 22 al Legii Nr.81, dar le pot lua în arendă. Alte excepţii de la
principiul tratamentului naţional nu au fost identificate sau raportate de către investitori. Toate
instituţiile publice sunt obligate prin lege să ofere aceleaşi servicii publice tuturor investitorilor şi
să-i trateze în mod egal, indiferent de originea acestora.

Legea Nr. 81 cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător, oferă de asemenea tuturor

investitorilor un regim de securitate şi protecţie deplină şi permanentă, și anume articolul 6 (1) al
acestei legi declară că „în Republica Moldova investiţiile nu pot fi supuse discriminării în funcţie
de cetăţenie, loc de reşedinţă, loc de înregistrare sau de activitate, stat de origine al investitorului
sau al investiţiei sau din orice alt motiv”. Actele normative elaborate în acest scop contribuie la
încheierea tratatelor bilaterale de investiții. Republica Moldova are semnate astfel de tratate în
prezent cu 45 de țări.

14/15 Tabel
16 În ultimele decenii tot mai aprigi sunt discuţiile cu privire la necesitatea integrării
economice regionale. În urma tratatelor bilaterale ale Republicii Moldova putem distinge mai
multe avantaje și dezavantaje pentru țara noastră.

- oportunităţi de afaceri mai mari;

- accesul la o piaţă mult mai mare de desfacere a produselor şi a serviciilor,
- accesul la o piaţă mult mai mare de aprovizionare cu materie primă, utilaje şi
echipamente;
- accesul la investiţii străine;
- transfer de tehnologie, know-how şi experienţă;
- posibilităţi mult mai mari de a alege;
- acces la fonduri structurale.
 - ofertă mult mai variată de mărfuri şi servicii;
- preţuri mai mici;
- dreptul de a circula liber şi fără restricţii;
- posibilităţi mult mai mari de a găsi loc de muncă atât în ţară, cât şi peste hotare.
- creşte posibilitatea de acces la fondurile structurale care se îndreaptă spre regiunile
nedezvoltate, educaţie, politici de mediu şi infrastructură;
- valorificarea oportunităţilor legate de participarea la acordurile comerciale
preferenţiale;
- creşterea veniturilor în urma sporirii comerţului internaţional;
- sporirea imaginii ţării şi atragerea investiţiilor străine;
- crearea de noi întreprinderi, a locurilor noi de muncă;
- scăderea ratei inflaţiei şi a şomajului;
- creşterea bunăstării populaţiei şi a societăţii în ansamblu.

Ne privind la numeroasele avantaje putem identifica și câteva dezavantaje ale procesului

integraţionist:

1. Deschiderea pieţei interne către producătorii externi poate duce la substituirea

producţiei autohtone cu cea de import.
2. Intensificarea luptei de concurenţă va avea impact la creşterea numărului de
întreprinderi, care vor da faliment.
3. Va creşte numărul populaţiei neîncadrate în câmpul muncii sau încadraţi cu un
program de muncă redus.
4. Vor scădea veniturile populaţiei.
5. Vor creşte tendinţele migraţioniste ale populaţiei.
6. Vor creşte cheltuielile sociale ale statului.
7. Va creşte nivelul de sărăcie în ţară.
8. Va creşte nivelul de interdependenţă a economiei naţionale de economiile ţărilor
partenere.
9. Va creşte diferenţa în nivelul de dezvoltare a ţărilor.