România postbelică. Stalinism şi naţional-comunist.

I.România postbelică. Tranziția spre comunism (1944-1947)

- 1941-1944, România, condusă dictatorial de mareșalul Ion Antonescu, a participat la cel de-a doilea război
mondial alături de Germania, împotriva Națiunilor Unite (M.Britanie, SUA, URSS)
- la 23 august 1944, Mihai a organizat o lovitură de stat prin care l-a arestat pe mareșalul Antonescu, și a
numit un nou guvern condus de generalul Sănătescu. Lovitura de stat a fost sprijinită de principalele partide
politice democratice ale țării (PNL,PNȚ,PSD) dar și de Partidul Comunist. Aceste partide au format noul
guvern. Comuniștii aveau un singur ministru – Lucrețiu Pătrășcanu. România a ieșit din război alături de
Germania, aliindu-se Națiunilor Unite. Cu toate acestea, când armata sovietică a pătruns pe teritoriul
românesc s-a comportat ca o armată de ocupație. Regele și oamenii politici doreau revenirea la regimul
democratic dar s-a dovedit că acest lucru era imposibil atâta timp cât armata sovietică era pe teritoriul
României.

Contextul istoric al instaurării regimului comunist în România (1944-1948)

- După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, Europa de Est şi implicit România au intrat sub sfera
de influenţa sovietică, conform” acordului procentajelor” de la Moscova, din octombrie 1944. Conform
acestui acord, I.V.Stalin (conducătorul URSS) și W. Churchill (primul ministru britanic) împărțeau sferele
de influență în Europa între capitalism și comunism → România în sfera comunistă în proporție de 90%
(alături de Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, în proporții mai mici)
- În România, după 23 august 1944, armata sovietică a rămas ca armată aliată de ocupaţie şi s-au retras în
1958.
- Regimul comunist a fost impus în România de către Uniunea Sovietică prin intermediul P.C.R.
Factorii care au favorizat instaurarea regimului comunist în România:
- Ocuparea teritoriului României de către armata sovietică la sfârșitul celui de-al doilea război
mondial
- Tratatul de pace dintre România și Națiunile Unite (1947) nu a recunoscut cobeligeranța
(participarea României la război) alături de Națiunile Unite și a aobligat România să plătească o
imensă datorie de războifață de URSS → accentuarea dependenței României față de URSS
- Presiunile făcute de sovietici pe plan intern pentru a aduce Partidul Comunist la guvernare:
numirea unor miniștrii comuniști, apoi numirea unui șef de guvern comunist (1945, Petru Groza),
falsificarea alegerilor din 1946
- Eliminarea forțelor democratice din România: dezbinarea și în final desființarea partidelor
democratice, înlăturarea regelui Mihai în 1947
Etapele instaurării regimului politic comunist în România
După al doilea război mondial, România intra în sfera de influenţa sovietică intre 1945-1948 va fi
comunizată, instaurându-se un regim numit ”democraţie populară”.

1. La 6 martie 1945 se formează guvernul condus de dr. Petru Groza, aflat sub controlul P.C.R.
Greva regală, manifestată prin refuzul regelui Mihai I de a sancţiona (aproba) actele guvernului s-a dovedit
ineficientă, nefiind sprijinită efectiv pe plan extern de statele democratice.
2. Alegerile generale din noiembrie 1946: Deşi au fost câştigate de partidele democratice de opoziţie,
rezultatul alegerilor a fost falsificat în favoarea P.C.R. În realitate alegerile au fost câştigate de P.N.T. cu
78%.
3. Distrugerea partidelor democratice (P.N.L., P.N.T. şi P.S.D.) şi a fost declanşat un proces împotriva
conducătorilor P.N.T.-ului (Iuliu Maniu, Ion Mihalache) sub acuzaţia de trădare.
- În 1948, s-a impus partidul unic, Partidul Muncitoresc Roman -PMR, rezultat al fuziunii dintre PCRcu o
parte din P.S.D.
4. 30 decembrie 1947: regele Mihai I a fost obligat să abdice de către Gheorghiu Dej şi Petru Groza.

Consecinţe: a fost abolită monarhia şi a fost proclamată republică, denumirea ţării fiind Republică
Populară, astfel că procesul preluării puterii politice de către P.C.R. fiind încheiat.
II. Caracteristicile regimului comunist din România (1948-1989)

În evoluţia sa, regimul comunist din România a avut două etape:

etapa regimului stalinist şi naţional-comunist, reprezentat de Gheorghe Gheorghiu-Dej, respectiv, Nicolae
Ceauşescu.

II.a. Regimul stalinist al lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (1948-1965).

Din 1948, România devine un stat totalitar, de tip stalinist, fiind organizat după modelul sovietic.
Regimul de tip stalinist este o formă de comunism foarte dur, asemănător celui instaurat de Stalin în URSS.
El se caracterizează prin dictatura șefului partidului care elimină prin forță toți adversarii sau potențialii
adversari politici cu ajutorul poliției politice, represiunea dură a oricărei forme de protest în rândul
populației (deportarea, folosirea torturii, falsificarea probelor la procese etc.), planificarea foarte rigidă a
economiei etc. România a fost transformată într-o țară industrială. În 1950 industria reprezenta 46,6%
din producția internă, iar în 1967, industria depășise agricultura având un procent de 57,3% din producția
internă.
Caracteristicile acestui regim în plan politic au fost:
- Concentrarea puterii în mâna unui singur partid: Partidul Muncitoresc Român, al cărui rol în viaţa politică
a crescut enorm.
- Organizarea statului prin Constituţiile din anii 1948 şi 1952 de inspiraţie stalinistă. Conform acestora,
principalul organ de conducere al statului era Marea Adunăre Naţională (atribuții executive și legislative) şi
Prezidiul.
- Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau îngrădite, nefiind permisă nici o formă de opoziţie politică.
- Au fost înlăturaţi rivalii politici (Lucreţiu Pătrăşcanu, Ana Pauker, Vasile Luca).
- Crearea de lagăre de muncă (Canalul Dunăre-Marea Neagră) şi a unui sistem de închisori pe întreg
cuprinsul ţării: Sighet, Aiud, Pitești-aici s-a impus” reeducarea” o practică ce constă în tortură psihologică
şi fizică în scopul formării” omului nou”, de tip comunist.
În 1948 a fost formată poliţia politică, Securitatea şi Miliţia, în 1949.
Stalinismul economic a reprezentat organizarea economiei după model sovietic, astfel încât toate
proprietăţile private au trecut în proprietatea statului.
- naţionalizarea industriei, a băncilor şi companiilor (întreprinderilor) = adică trecerea acestora în
proprietatea statului. - În 1948 s-a trecut la naţionalizarea tuturor întreprinderilor private din România,
etatizarea băncilor, companiilor de transport →România devine stat industrial. Accentul a fost pus pe
industria grea (siderurgie= metalurgia fierului), s-a început electrificarea satelor
- planurile cincinale (introduse în 1951), fixau obiectivele economice pentru o perioadă de 5 ani (angajații
care erau suspectați că nu își dau toată silința era considerați sabotori și puteau fi închiși)
- colectivizarea agriculturii = trecerea pământurilor din proprietate privată în proprietatea statului. Pentru a
câștiga încrederea țăranilor, primul guvern comunist a făcut o amplă reformă agrară (1945) prin care țăranii
au fost împroprietăriți, iar marile proprietăți au fost reduse la 50 de hectare. În 1949, partidul a decis
desființarea micii proprietăți rurale (astfel încât ţăranii au fost oblicaţi să cedeze pământurile, vitele şi
uneltele statului), încurajându-se crearea unor gospodării agricole colective și de stat (GAC sau GAS; )
numite cooperative agricole de producţie (C.A.P.-uri). Deoarece țăranii refuzau să renunțe la proprietățile
lor, s-a început o campanie de propagandă, arătându-se beneficiile noului mod de producție și în același timp
au fost impuse dări foarte mari către stat (cote) care duceau la ruinarea țăranilor; după 1958 au trecut la
măsuri foarte dure (șantajul, bătaia, închisoarea, deportarea) pentru a-i face pe țărani să renunțe la
proprietate. În 1962 s-a încheiat colectivizarea agriculturii. (aproximativ 96% din suprafața agricolă a țării a fost
încadrată în structurile colective).
- S-a trecut la industrializarea (forțată) masivă a ţării. Nu se ținea cont de nevoile pieței și se producea (de
multe ori) pentru a atinge standardele fixate de funcționarii de partid, care doreau să stabilească recorduri de
producție în anumite domenii. Din cauză că populația rurală a rămas fără pământ (vezi colectivizare!), o parte
importantă a migrat spre oraș și s-a angajat în noile fabrici.
Consecinţe ale colectivizării:
- 96% din terenurile agricole au trecut în proprietatea statului;
- grave probleme alimentare
- migrația unui număr mare de locuitori de la sat la oraș
- Victimele colectivizării s-au cifrat la 80.000 de ţărani, vizaţi fiind cei înstăriţi, numiţi chiaburi.
Practic, s-a ajuns la o economie centralizată şi planificată (stabilirea producţiei pe baza planuri cincinale
(1951-1955), o economie dirijată de către partidul comunist.
Stalinismul cultural a constat în adoptarea modelului culturii sovietice (negarea valorilor naţionale).
- S-a impus proletcultismul promovat de ideologia marxistă. (cultul oamenilor muncii impus în literatură,
arta, ştiinţa, considerându-se că au un rol fundamental în progres, negându-se importanta altor categorii
sociale.).
- S-a instituit cenzura asupra presei şi literaturii.
- toată elita intelectuală interbelică a fost înlăturată, mulți intelectuali au murit în închisorile comuniste
de la Sighet, Pitești, Aiud, Gherla, Jilava (Mircea Vulcănescu, Vladimir Ghika, Gheorghe I. Brătianu).
Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în
România au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor
politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit. Ele se aflau
sub coordonarea Direcţiei Generale a Penitenciarelor. (Vezi și
https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/temnitele-si-inchisorile-comuniste-din-romania-cateva-
referinte-despre-numarul-lor-activitatea-volumul-de-incarcerare-capacitatea-si-dispunerea-lor-geografica, și
un documentar privind ororile din închisorile comuniste: https://www.youtube.com/watch?
v=bVRfQ4bePic )
-erau interzise 8000 de titluri printre care unele creaţii ale lui Vasile Alecsandri, C. Negruzzi, G. Coşbuc, O
Goga.
- în școli profesorii cu pregătire au fost înlocuiți cu cei care aveau ”origine sănătoasă” (adică din familii
de țărani sau muncitori) chiar dacă nu erau calificați. S-au modificat programele școlare (predarea Religiei a
fost interzisă, limba rusă era materie obligatorie, istoria fost falsificată etc.) → rusificarea culturii: pentru
acesta s-au creat instituții culturale româno-ruse - (Institutul ”Maxim Gorki”, edituri, librării, biblioteci
- Falsificarea istoriei naţionale în conformitate cu interesele politice sovietice (Mihail Roller susţinea rolul
civilizator al slavilor în formarea poporului român și importanța slavilor în etnogeneză) pentru evidențierea
în toate epocile a luptei de clasă, prietenia româno-rusă sau influența slavă în cultura română. Cultura trebuia
să promoveze alianța între clasa muncitoare și țărănime – această orientare s-a numit PROLETCULTISM
(=cultura proletariatului)
- interzicerea Bisericii greco-catolice (1948), principalii ei ierarhi au fost închiși
Relațiile lui Dej cu URSS
a.Supunerea totală față de Moscova (1947-1960)
- armata roșie a staționat pe terotoriul României până în 1958, împiedicând orice manifestare independentă a
regimului politic de la București, influențând atât politica internă cât și cea externă
- în plan economic a început o spoliere (prădare, jefuire) a statului român de către ruși prin organizarea de
societăți româno-ruse numite sovromuri (1945) care transportau către URSS: materii prime, utilaje
industriale, întreprinderi întregi (demontate piesă cu piesă). În 1954 guvernul sovietic a dat un decret de
desființare a lor
- în plan politic extern, Dej a manifestat supunere. Stalin a fost la un moment dat în conflict cu Tito (liderul
comunist iugoslav) și Dej l-a susținut. În 1953, Stalin moare și îi urmează Hrușciov (1953-1964) care a
schimbat radical comunismul sovietic, condamnând toate crimele lui Stalin și punând capăt terorii asupra
populației (destalinizare). Deși Hrușciov s-a arătat un conducător rezonabil și deschis spre dialog, a fost la
fel de dur ca și Stalin când în Ungaria a izbucnit o revoluție anticomunistă (1956): trupele sovietice au
masacrat populația maghiară ieșită pe străzi. Liderul revoluției maghiare, Imre Nagy, a fost judecat și
executat la București. Prin aceasta Dej și-a câștigat încrederea sovieticilor și a obținut retragerea trupelor
sovietice din România în 1958.
Pe plan extern, România a devenit membră a organizaţiilor create de URSS cu scopul de a-şi impune
controlul asupra blocului socialist.
- În 1949 devine membră a Consiliului Economic de Ajutor Reciproc (CAER) organizaţie economică.
- În 1955 devine membru –fondator al Tratatului de la Varşovia, organizaţie internaţională de tip militar a
statelor comuniste.
- În 1956, România a participat la înfrângerea revoluţiei anticomuniste din Ungaria, alături de trupele
Tratatului de la Varşovia, iar pentru implicarea activă a obţinut retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul
ţării, în 1958.
Astfel, influenta sovietică s-a diminuat şi G.Gh. - Dej s-a distanţat de Moscova.
b.Depărtarea de Moscova (1960-1965)
După 1960, Dej a încercat să reafirme independența statului român. Au fost reluate legăturile diplomatice cu
Occidentul, iar în viața culturală s-a revenit la promovarea valorilor naționale. Au fost închise instituțiile
culturale româno-ruse.
Principalele acţiuni de distanţare (1964):
- Respingerea planului Valev ce prevedea ca teritorii ce aparţineau URSS, României şi Bulgariei să
devină o regiune agricolă.
- În cadrul Congresului PMR din 1964, Dej a ţinut un discurs în care enunţa egalitatea partidelor
comuniste, similar unei declaraţii de independenţă faţă de partidul comunist din Rusia.
În 1965, Dej moare, iar succesorul său, Nicolae Ceauşescu va continua politica de desovietizare, de
distanţare faţă de Moscova.

Represiunea și rezistența anticomunistă

REPRESIUNE=Represiunea politică sau persecuția politică  reprezintă acțiunea de a bloca, de a reține, de
a pedepsi, și de a urmări acțiunile politice sau sociale, de pe poziția de putere politica, a unui individ sau a
unui grup. Represiunea politică neagă și împiedică exercitarea drepturilor civile și de libertate politică:
exprimarea,  reuniunea, manifestarea, asocierea, sindicalizarea,  libertăți care sunt considerate ca fiind
proprii  sistemelor democratice.
- În 1948 a fost creată Direcția Generală a Securității Poporului (Securitatea),instituția care s-a
ocupat cu reprimarea oricăror proteste împotriva regimului comunist (având în frunte agenți trimiși
de la Moscova), șeful acesteia era agentul NKVD (poliția politică sovietică), Pantelei Bodnarenko.
Scopul Securității era arestarea ”dușmanilor poporului” (: adică cei care erau suspectați că au
legătură cu occidentul, cei care se ămpotriveau măsurilor luate de partid, cei care aveau o situație
materială bună). Astfel au fost judecați membri marcanți ai partidelor interbelice: Iuliu Maniu, Ion
Mihalache,Constantin Brătianu etc.
- Autoritățile comuniste au început o propagandă intensă pentru a convinge populația că cei închiși
erau periculoși. Comuniștii invocau o luptă de clasă, adică lupta dintre bogați (numiți asupritori,
exploatatori)și cei săraci (numiți asupriți, exploatați). Țăranii înstăriți erau numiți chiaburi și
considerați periculoși. În toate localitățile erau trimiși membrii ai partidului cu scopul de a face
propagandă (activiști), care să-i instige pe locuitori împotriva chiaburilor și să-i convingă că partidul
va aduce prosperitate după lichidarea lor
- Principalele mijloace de represiune:
 detenția în închisori speciale pentru deținuții politici în care aceștia erau supuși unor
tratamente inumane (umilințe, torturi, înfometare), cele mai dure închisori fiind la Aiud,
Sighet, Gherla, Pitești, Râmnicu-Sărat
 munca forțată în lagăre de muncă (ex. Săparea canalului Dunăre-Marea Neagră)
 deportarea unor familii din Banat, dar și din alte zone ale țării în zone aride din Bărăgan.
Deportaților nu li se permitea să ia decât bunurile pe care le puteau duce singuri, erau duși cu
mașini și lăsați pe câmp.
În 1964, Dej a dat un decret prin care a eliberat deținuții politici însă au continuat să fie urmăriți de
Securitate
Mișcarea de rezistență
Rezistența/opoziția anticomunistă= a avut o formă organizată, mulţi oameni opunându-se regimului
comunist, procesului de colectivizare şi încălcării drepturilor omului.
Unii dintre români s-au opus regimului dar opoziția a fost mai degrabă individuală decât de grup.
Forme ale rezistenței:
- rezistența țăranilor față de colectivizare (au fost cazuri în care sate întregi s-au revoltat)
- rezistența armată a unor grupuri de partizani anticomuniști care s-au format la sfârșitul
războiului. Din aceștia făceau parte ofițeri ai armatei, studenți, intelectuali și țărani. Grupurile erau
de câteva zeci de persoane și se ascundeau în munți și păduri.
Au existat astfel grupări în Bucovina (Sumanele negre), Dobrogea, Oltenia (zona Gorj-Mehedinți,
Haiducii Muscelului), Banat și Transilvania (zona Brașov-Hunedoara), în perioada 1945-1962.
 Aceste grupuri au fost anihilate de Securitate, cei prinși au fost condamnați la moarte sau muncă
silnică (împreună cu țăranii care îi protejaseră).
Mișcarea derezistență nu a avut urmări concrete, dar a demonstrat că regimul comunist a fost
impus cu forța și că societatea lu l-a acceptat. Sub influenţa revoluţiei anticomuniste din Ungaria
(1956), În România au avut loc proteste în centrele universitare din Bucureşti, Timişoara şi Cluj,
urmate de acţiuni în forţă ale autorităţilor, arestări şi exmatriculări.

II.b. Regimul național-comunist al lui Nicolae Ceaușescu (1965-1989)

În 1965:
 Dej a murit, iar în funcția de secretar general al partidului a fost ales Nicolae Ceaușescu (membru
vechi al partidului, fost ministru al Agriculturii și al Forțelor Armate din timpul lui Dej) . Regimul său a fost numit
național-comunist pentru că propaganda oficială s-a bazat pe promovarea valorilor naționale,
mai întâi ca o reacție la politica de rusificare anterioară, iar apoi ca o modalitate de a distrage atenția
cetățenilor de la problemele economice grave.
 în 1965 partidul și-a reluat denumirea de Partidul Comunist*
 a fost dată o nouă constituție care modifica numele Romaniei în din Republica Populară în
Republica Socialistă România
*denumiri ale partidului comunist:
-1921-1945: Partidul Comunist din România
- 1954-1965: Partidul Muncitoresc Român
- din 1965 PMR redevine Partidul Comunist Român (PCR)
II.b.1.Aparenta liberalizare a regimului comunist
Venirea la putere a lui N.Ceaușescu a adus câteva modificări:
 el a condamnat abuzurile Securității din anii '50
 a început o deschidere importantă către cultura occidentală: a permis difuzarea unor filme
occidentale, traducerea unor cărți occidentale, participarea oamenilor de cultură la congrese
internaționale, plecarea unor tineri la studii în străinătate
 refuzul de a participa, în 1968, la reprimarea revoluției anticomuniste din Cehoslovacia (numită
Primăvara de la Praga). Astfel, România a fost singurul stat membru al Tratatului de la Varșovia,
care a refuzat trimiterea de trupe în Cehoslovacia

toate aceste evenimente i-au determinat pe mulți să creadă că noul lider al PCR este un
reformator. În 1968 unii intelectuali de marcă s-au înscris în partid (Paul Goma). Opoziția lui Ceaușescu
față de URSS a avut drept consecință deschiderea Occidentului către România:
 președinții Franței (Charles de Gaulle) și SUA (Richard Nixon) au venit la București
 Fondul Monetar Internațional a acordat împrumuturi României

II.b.2.Menținerea sau reintroducerea unor practici staliniste.

Revoluția culturală și cultul personalității

Încă de la instalarea sa în fruntea partidului, Ceaușescu a demonstrat că nu renunțase complet la

practicile autoritare:
 eliminase din funcțiile de conducere toate persoanele care avuseseră până atunci un rol important în
partid, înlocuindu-le cu oamenii săi de încredere (majoritatea nu se remarcau decât prin aceea că îl
ascultau întocmai.... întrucât el nu suporta păreri contra)
 a introdus rotația cadrelor, o practică ce presupunea ca persoanele cu funcții de conducere în partid
să fie mutate de la un departament la altul sau chiar dintr-o localitate în alta ( pentru a evita crearea unor
grupuri influente)
  în 1971, Ceaușescu a făcut o vizită în China unde a fost impresionat de serbările grandioase care se
făceau în cinstea liderului politic de acolo (Mao Zedun); la întoarcere a dorit să organizeze așa ceva
și în România
 la o întrunire a conducerii partidului, a făcut 17 propuneri – numite tezele din iulie – pentru o mai
eficientă educație comunistă a maselor, astfel:
 toată cultura trebuia pusă în slujba ideologiei marxist-leniniste
 trebuiau evidențiate realizările poporului român
 se dorea îmbunătățirea programelor de învățământ
 trebuiau organizate ansambluri artistice la locul de muncă
 teatrul, televiziunea, radioul să difuzeze producții culturale românești pe teme socialiste
 cadrele de partid să supravegheze punerea tezelor în practică
=> Ceaușescu a considerat că aceste teze au inaugurat o revoluție culturală. Punerea lor în
practică a reprezentat o cenzură severă pentru orice producție culturală precum și
instituirea cultului personalității lui Ceaușescu
 în 1974, Ceaușescu a creat funcția de președinte al republicii, cu atribuții executive și legislative
foarte largi. El și-a întărit puterea prin punerea membrilor familiei în funcții cheie și de conducere
 în 1985, Mihail Gorbaciov (ajuns președinte al URSS) a introdus libertatea de opinie și proprietatea
privată propunând acest lucru și celorlalte state comuniste → Ceaușescu a refuzat orice reformă
Mijloace de represiune:
- detenția în închisori speciale pentru deținuții politici (Aiud, Sighet, Gherla, Pitești, Râmnicu-Sărat)
- munca forțată în lagăre de muncă (săparea canalului Dunărea-Marea Neagră)
Securitatea a folosit alte mijloace decât în timpul lui Dej: ascultarea telefoanelor, bătaia, citirea
corespondenței, îngrădirea libertății personale (domiciliul forțat).

Economia:
În primii ani ai regimului Ceaușescu, economia a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă:
- au fost dezvoltate: industria siderurgică (prelucrarea fierului : Combinatele de la Reșița și Galați),
petrolieră (s-a mărit capacitatea de rafinare a petrolului în rafinăriile de la Ploiești), chimică, constructoare
de mașini (fabricile de automobile Dacia Pitești, Olcit Craiova, împreună cu francezii de la Renault și
Citroyen). Investițiile în industria petrolieră au fost neviabile întrucât Ceaușescu a extins capacitatea de
rafinare a petrolului peste producția internă, fiind nevoit să importe. În 1978 statele arabe au scumpit
petrolul foarte mult, fapt ce a cauzat pierderi economice în această ramură. Pentru unele investiții dar și
pentru acoperirea pierderilor, Ceaușescu a făcut împrumuturi externe uriașe (în principal la FMI). În 1977
datoria externă a țării fusese de 3,6 miliarde dedolari, iar în 1983 ajunsese la 11 miliarde. În 1983, pentru a
restitui acești bani, Ceaușescu a introdus o serie de măsuri de austeritate:
- creșterea exporturilor (în principal alimente) și reducerea importurilor
- 1982: raționalizarea pâinii, a laptelui, a făinii, a uleiului, a zahărului, a energiei
electrice și benzinei (1981, rația era 30 litri pe lună), limitarea alimentării cu apă caldă și căldură (temperatura
în birouri iarna era de maxim 14 grade) => nivelul de trai al populației a ajuns la limita subzistenței. În 1989
Ceaușescu a plătit întreaga datorie externă dar nu a renunțat la măsurile de austeritate.
O altă cauză a declinului economic a fost planificarea economiei fără să se țină seama de datele reale →
România a produs de multe ori fără să aibă piață de desfacere (producția era multă și de calitate inferioară)

Dizidența (opoziția) anticomunistă

= acțiunea unui grup de persoane care încetează să se mai supună unei autorități, ajungând a se separa de o
comunitate. În cazul de față discutăm despre lupta unor anumite grupuri sociale față de comunism. Fie că
vorbim de intelectuali, țărani sau fețe bisericești, cu toții au contribuit la ceea ce reprezintă în istorie
rezistența față de regimul comunist din România. Aparatul de stat nu a reușit să supună întreaga populație,
existând voci curajoase care au reușit să se facă auzite chiar și în cele mai grele momente. Firește că acești
disidenți au fost nevoiți să se retragă din sânul societății în care activau
=> disidența = 1. atitudinea de opoziție
= 2. Grupul de persoane care se opune unei organizații (partid, grup religios)
*OBS: DISIDENȚA a apărut în timpul lui Ceaușescu,
iar REZISTENȚA/opoziția în timpul lui Dej
 În 1975, România (+ majoritatea statelor europene) a semnat Acordurile de la Helsinki – un document prin statele
se obligau să respecte drepturile omului. Acest act a încurajat dizidența în țările comuniste.
În România dizidența s-a manifestat prin câteva personalități care și-au exprimat public opoziția față de
regim: 1.manifestări ale unor intelectuali: Paul Goma (scriitor), Doina Cernea (lector la Facultatea de
Litere din Cluj), Silviu Brucan, Mircea Dinescu, Andrei Pleșu și unii membrii ai partidului comunist, au
reacționat opozant cu ajutorul media (radio, presă); au trimis chiar lui Ceaușescu scrisori în care îi aduceau
acuze. Aceștia au fost urmăriți de Securitate, arestați, bătuți, demiși din funcții (Doian Cernea), obligați să
părăsească țara (Paul Goma s-a stabilit la Paris) însă nu au fost eliminați pentru a nu atrage atenția la nivel
internațional.
2. proteste ale muncitorilor
3. greva minerilor din Valea Jiului (1977): au protestat pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă.
Ceaușescu a venit personal la ei pentru a-i calma și pentru a promite schimbarea, însă ulterior Securitatea a
îchis zona și i-a trimis în lagăre de muncă sau în alte zone miniere. Deasemenea, în 1987, muncitorii de la
două întreprinderi din Brașov au făcut un miting de protest → liderii lor au fost anchetați și bătuți de
Securitate.
Concluzii:
În ultimii ani, regimul Ceaușescu a fost foarte dur prin restricțiile alimentare impuse și prin
măsurile de securitate folosite. Protestele românilor față de regimul comunist au fost mult mai palide
decât în alte state comuniste (Cehoslovacia, Polonia, Ungaria) unde s-au înregistrat proteste, greve,
mitinguri, organizații de masă. În cazul nostru, Securitatea nu apermis astfel de manifestări.

REVENIREA LA DEMOCRAŢIE. CONSTRUCȚIA DEMOCRAȚIEI POSTDECEMBRISTE

CONTEXTUL INTERNAȚIONAL AL PĂBUȘIRII REGIMULUI COMUNIST:
În anul 1989 s-a prăbușit regimul comunist în toate statele Europei de est. Acest process a fost favorizat de
politica de reforme economice și sociale (numită PERESTROIKA = restructurare), introdusă de
conducătorul Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov (1985)
- regimurile comuniste au eșuat din punct de vedere economic (din cauza controlului excesiv al statului
asupra economiei) => M. Gorbaciov a încercat să corecteze (prin PERESTROIKA) sistemul politic și
economic :
 a introdus proprietatea privată limitată asupra pământului
 a permis apariția unor mici întreprinderi private
 revenirea la libertatea de expresie (GLANOST = transparență) prin încurajarea dezbaterilor publice
 Gorbaciov a pus capăt și Războiului rece prin politica de colaborare cu președinții americani
=> prin aceste măsuri, Gorbaciov a câștigat un imens prestigiu internațional → în 1990 a primit premiul
Nobel pentru pace ca recunoaștere a eforturilor sale
Pe plan intern, Gorbaciov a fost prea reformator pentru comuniștii conservatori și prea conservator pentru
cei care doreau un regim democratic. Întrucât Gorbaciov nu dorea prăbușirea regimului comunist ci doar
corectarea lui, și-a dat seama că acest lucru nu era posibil. În 1991, URSS s-a destructurat, Gorbaciov a
demisionat iar republicile sovietice (15 la număr
) și-au proclamat independența:
1. Armenia 5. Georgia 9. Lituania 13. Turkmenistan
2. Azerbaidjan 6. Kazahstan 10. Moldova 14. Ucraina
3. Belarus 7. Kîrgîzstan 11. Rusia 15. Uzbekistan
4. Estonia 8. Letonia 12. Tadjikistan

Politica reformelor a deschis drumul către democrație. În 1989 regimul comunist s-a prăbușit și s-au
instaurat regimuri democratice prin revenirea la pluripartidism și organizarea unor alegeri libere (în Polonia,
Ungaria, Cehoslovacia, Germania democrată, Bulgaria).
Prăbușirea comunismului în România

 22 DECEMBRIE 1989: CONSTITUIREA FRONTULUI SALVǍRII NAŢIONALE (F..S.N.) CONDUS

DE ION ILIESCU;
 SCHIMBAREA REGIMULUI COMUNIST A CONSTAT ÎN:

 DEMOCRATIZAREA VIEŢII POLITICE ŞI SOCIALE:

• CONSTITUIREA STATULUI DE DREPT (BAZAT PE „DOMNIA LEGILOR”);

• PLURALISMUL POLITIC: F.S.N. (SE VA TRANSFORMA ÎN P.D.S.R.), P.N.L., P.N.Ţ., P.S.D.,
PARTIDUL UNITǍŢII NAŢIONALE ROMÂNE (P.U.N.R.) ETC.;
• ORGANIZAREA ALEGERILOR LIBERE PE BAZA VOTULUI UNIVERSAL (PRIMELE ÎN 1990);
• PREŞEDINŢII ROMÂNIEI: ION ILIESCU (1990-1996 ŞI 2000-2004), EMIL CONSTANTINESCU
(1996-2000), TRAIAN BǍSESCU (DIN 2004);
• CONSTITUIREA SOCIETǍŢII CIVILE (ORGANIZAŢII NONGUVERNAMENTALE CARE
MILITEAZǍ PENTRU DREPTURILE OMULUI);
• DEZVOLTAREA SPIRITULUI CIVIC ŞI DE INIŢIATIVǍ;
• EXISTENŢA UNOR MOMENTE TENSIONATE:
- FENOMENUL „PIAŢA UNIVERSITǍŢII”, STOPAT PRIN INTERVENŢIA MINERILOR ÎN IUNIE
1990,
- DESCINDERILE MINERILOR ÎN CAPITALǍ,
- CONFLICTUL INTERETNIC DE LA TÂRGU-MUREŞ (MARTIE 1990).

 REFORMA ECONOMICǍ: TRECEREA LA ECONOMIA DE PIAŢǍ:

• LIBERALIZAREA ECONOMIEI (TRECEREA LA ECONOMIA DE PIAŢǍ),

• RESTRUCTURAREA ÎNTREPRINDERILOR PENTRU DEVENI RENTABILE,
• FENOMENE NEGATIVE: INFLAŢIE, ŞOMAJ, CORUPŢIE, SCǍDEREA NIVELULUI DE TRAI
AL POPULAŢIEI.

 CONSTITUŢIA DIN 1991:

• VOTATǍ DE PARLAMENT ŞI APROBATǍ PRIN REFERENDUM DE CǍTRE POPULAŢIE,

• REPREZINTǍ LEGEA FUNDAMENTALǍ A STATULUI ROMÂN,
• SE BAZEAZǍ PE PRINCIPIILE: SUVERANITATEA NAŢIONALǍ, SUPREMAŢIA LEGII,
SEPARAREA PUTERILOR ÎN STAT (LEGISLATIVǍ-PARLAMENTUL, EXECUTIVǍ-
GUVERNUL, JUDECǍTOREASCǍ), DREPTUL DE PROPRIETATE;
• ROMÂNIA ESTE DEFINITǍ CA: REPUBLICǍ, STAT NAŢIONAL, UNITAR, SUVERAN,
INDEPENDENT, INDIVIZIBIL;
• PREŞEDINTELE – GARANTUL RESPECTǍRII LEGILOR ŞI CONSTITUŢIEI, MEDIATOR
ÎNTRE PUTERILE STATULUI, ESTE ALES PRIN VOT UNIVERSAL, PE O PERIOADǍ DE
PATRU ANI (ACUM DE CINCI ANI), ARE DREPTUL LA DOUǍ MANDATE;
• DREPTURI ŞI LIBERTǍŢI CETǍŢENEŞTI.