NURSING IN PNEUMOLOGIE

SUPORT DE CURS
RESPIRAŢIA – funcţia prin care se asigură continuu şi adecvat aportul de oxigen din aerul atmosferic
până la nivelul celulelor care-l utilizează, dar şi circulaţia în sens invers a CO2 rezultat din arderile
celulare.
VENTILAŢIA PULMONARĂ – procesul prin care se realizează circulaţia alternativă expir-inspir a
aerului, între mediul extern şi alveolele pulmonare.
EVALUAREA PACIENTULUI:
 principalele disfuncţii şi manifestări clinice
• dispnee
• durere
• expectoraţie
• hemoptizie
• oboseală
• astenie.
 motivele prezenţei la medic
• când au început problemele de sănătate
• de cât timp se manifestă
• dacă s-au agravat progresiv.
Factori potenţiali ai unei suferinţe pulmonare
• fumatul
• antecedente personale
• expunerea la alergeni
• factori poluanţi
• f. psiho-sociali
• condiţii de viaţă şi muncă.

PRINCIPALELE MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ ÎN AFECŢIUNILE APARATULUI

RESPIRATOR

 DUREREA TORACICĂ
• diferă ca localizare, intensitate şi mod de apariţie
• în funcţie de regiunea afectată şi întinderea leziunilor, creează disconfort, perturbă somnul şi
limitează mişcările.
 TUSEA
• uscată sau umedă, dominantă în af. respiratorii, diferă ca frecvenţă şi mod de apariţie
• poate duce la epuizarea pacientului, la perturbarea somnului
• uneori este necesară provocarea tusei pentru a facilita evacuarea secreţiilor.
 EXPECTORAŢIA
• prezintă caractere diferite şi reprezintă un produs patologic periculos pentru propagarea
infecţiei
• examenul macroscopic şi de laborator oferă informaţii referitoare la diagnostic şi etiologie.
DISPNEEA
• este consecinţa scăderii aportului de oxigen şi creşterea CO 2
• a obstrucţiei c. respiratorii, a comprimării traheei şi bronhiilor

1
 • diferă în funcţie de tipul respirator afectat, de ritmul respirator şi circumstanţele de apariţie.
VOMICA
• secreţie galbenă din canalul respirator, care poate fii unică sau fracţionată.
HEMOPTIZIA
• eliminarea de sânge din c. respiratorii, dominantă în unele afecţiuni respiratorii.
SUGHIŢ
• apare la iritatarea nervului frenic în pleurezii şi tumori pulmonare.

EVALUAREA FUNCŢIEI RESPIRATORII

Obiective:
• determinarea modului în care aceasta satisface nevoile organismului în starea de repaus sau în
condiţiile unei supraîncărcări funcţionale
• descoperirea stărilor incipiente de boală
• determinarea patogeniei insuficienţei respiratorii
• stabilirea capacităţii de muncă a bolnavului
Funcţia cea mai frecvent explorată este ventilaţia pulmonară, care reprezintă circulaţia aerului prin
căile respiratorii superioare şi plămâni.

INVESTIGATIILE ARBORELUI RESPIRATOR

Explorarea functiei respiratorii a devenit astazi indispensabila pentru practica medicala. Datorita
cresterii mediei de varsta, cu afectiunile inerente varstelor inaintate (emfizem, fibroze, scleroze
pulmonare), raspandirii unor practici nocive ca fumatul si datorita poluarii atmosferice, insuficienta
pulmonara devine tot mai frecventa. Probele functionale permit depistarea insuficientei pulmonare si a
celor mai frecvente boli care o pot provoca (astm bronsic, emfizem pulmonar, bronsita cronica etc.) in
stadii latente, initiale. Se folosesc metode clinice, radiologice, spirometrice si chimice.
1.Metode clinice
Cele mai utilizate sunt:
- Urmarirea ritmului respirator. Accelerarea sa de durata, sugereaza si o insuficienta respiratorie.
- Amplitudinea respiratorie. Indicele Hirtz (diferenta dintre perimetrul toracic in inspiratie si expiratie
profunda) este la normal de cel putin 7 cm. Micsorarea acestui indice sugereaza o tulburare a functiei
respiratorii.
- Timp de apnee. La individul normal, oprirea respiratiei (apneea), poate fi de 30" in expiratie si 40" in
inspiratie. O durata mai scurta, poate fi datorata unei isuficiente respiratorii.
- Cianoza sugereaza, uneori, tot o tulburare a functiei respiratorii si se traduce printr-o coloratie violacee
a tegumentelor si a mucoaselor, datorita prezentei in capilarele sanguine a unei mari cantitati de
hemoglobina (Hb) redusa (peste 5 g%).
Hemoglobina redusa creste pe seama sangelui arterial in: oxigenarea pulmonara insuficienta
(fibroza pulmonara, emfizem pulmonar, astm bronsic) si in malformatii cardiace congenitale
(comunicatii interventriculare sau interatriale).
Cianoza care apare in aceste tulburari, se numeste cianoza centrala, cianoza care apare ca urmare a
cresterii hemoglobinei reduse in sangele venos, poarta denumirea de periferica, pentru ca aici procesul
se petrece la periferie, sangele cedand o cantitate mai mare de O 2 tesuturilor. Apare in insuficienta
cardiaca sau in starea de soc.
Cianoza poate fi discreta - cand se evidentiaza la lobii urechilor si la extremitatea degetelor,
marcata - cand apare la nas, buze si in jurul ochilor si intensa, cand acopera toata fata, inclusiv limba.
Asistenta medicala are obligatia sa urmareasca bolnavii, sa aprecieze si sa semnaleze aparitia cianozei.
Identificarea depinde de genul iluminatului (lumina zilei de preferat), de temperatura camerei (calduta)

2
 etc.

2. Examenul sputei
•este util în evaluarea pacientului(: pentru a identifica microbii ce au produs o infectie a tractului
respirator, pentru a stabili un tratament specific, pentru a monitoriza eficienta tratamentului) cu
afectiuni pulmonare şi include examen macroscopic, microscopic şi bacteriologic .
• sputa este un lichid sau o secreţie gălbuie care se elimină cu saliva din c. respiratorii prin tuse
• recoltarea se face dimineaţa când bolnavul elimină toată sputa acumulată în timpul nopţii
• recoltarea se face în cutii Petri sau scuipătoare speciale, după toaleta orofaringiană

Metode de explorare a sputei:

-macroscopică: sputa se adună într-un scuipător de catre pacient
• o cantitate de 2ml. de secr. bronho-alveolară este suficientă pt. ex. ulterioare
• dacă se urmăreşte determinarea cantitativă atunci se face într-un vas gradat timp de 24h
• pacientul. sa scoată proteza, să nu înghită sputa, să nu scuipe în batistă, să expectoreze cf.
instruirii efectuate
• în cazul secretiilor naso-faringiene abundente să se spele bine pe dinţi doar cu apă fiartă şi
răcită, fără pastă de dinţi
- citologic, bacteriologic şi parazitologic: sputa se trimite la lab. proaspătă
• dacă pac. elimină puţin, se recoltează sputa pe 2-3 zile în vase închise, ţinute la întuneric şi frig
• expect. poate fi activată prin aerosolizare timp de 15min. cu 10-15ml. de ser fiziologic + 1ml
sulfat de stricnină 1/1000
• la copii se recoltează direct pe mediul de cultură, cutia Petri fiind ţinută la o dist. de 10cm. timp
de 1 min., în timpul acceselor de tuse
- frotiu faringian: se foloseşte un tampon steril umezit cu apă distilată sterilă
• cu o spatulă se apasă limba pac. introducându-se tamponul până in faringe
• se solicită pacientului să tuşească, sputa eliminată fiind captată pe tampon şi introdusă în
eprubetă
- spălătură gastrică: utilizată pt. recuperarea sputei înghiţite
• se aplică în special pt. identificarea bacilului Koch, rezistent la acţiunea acidităţii stomacale
• dimineaţa pe stomacul gol se intr. sonda în stomac şi o seringă sau o pâlnie ataşată la aceasta
• se introduc 200ml de apă dicarbonată încălzită la temp. corpului
• după câteva minute se recuperează lichidul introdus prin aspiraţie, care antrenează şi sputa
înghiţită
- spălătură bronşică: utilizarea la bolnavii cu TBC cavitar care nu expectorează
• se pun în evidenţă bacilii încapsulaţi, care nu apar în mod normal în spută
• bolnavul inhalează in mod intermitent din aparatul de aerosol cu respiraţii adânci 5ml de ser
fiziologic + 1ml sulfat de stricnină
• acesta începe să tuşească, sputa fiind captată într-un vas steril
• se repetă încă 3-4 zile

3. METODE RADIOLOGICE

EXAMINAREA RADIOLOGICĂ A TORACELUI

→ Definiţii:
~ Radioscopia – examinarea organelor la ecran. Dă o imagine dinamică asupra organelor examinate.

3
~ Radiografia – fixarea imaginii radiologice pe filmul radiologic la un moment dat. Imaginea fiind
fotografiată, ea se pretează la controale ulterioare mai amănunţite, putând fi interpretată şi de mai mulţi
specialişti. Radiografia este o metodă statică de examinare.
Tehnica:
• se explică pacientului condiţiile în care se face examinarea
• se conduce pac. la serviciul RTG, explicândui-se cum tb. să se comporte în timpul examinării
• se dezbracă regiunea toracică, parul se leagă, lănţişoarele se iau în gură
• se aşează pac. în poziţie ortostatică cu mâinile pe şolduri, coatele înainte, umerii lăsaţi, pieptul
lipit de ecran
• se mai poate face şi în DD sau şezând
• se ajută pacientul să ia poziţia corespunzătoare în timpul ex. RTG
• sugarii şi copii mici se fixează prin înfăşare sau în hamuri speciale
• după examinare este ajutat să se îmbrace şi este condus la pat
• se notează în foaia de obs. ex. RTG efectuat şi data efectuarii

~ Tomografia – obţinerea imaginii radiografice a unui strat oarecare dintr-o parte a organismului.
Această metodă evită greşelile de interpretare care ar putea rezulta din suprapunerea imaginii straturilor
regiunii examinate cum se întâmplă în radiografia obişnuită.
~ Radiofotografia – constă în fotografierea imaginii unui ecran fluorescent pe filme de dimensiuni
reduse. Imaginile obţinute au un format de 7 x 7 sau 10 x 10 cm. Metoda serveşte în primul rând profilactic
pentru depistarea activă şi precoce a bolnavilor de tuberculoză pulmonară, chist hidatic, cancer
bronhopulmonar etc.
~ Examenul scintigrafic pulmonar – constă din injectarea intravenoasă a unor particule marcate
radioactiv şi detectarea externă a radiaţiei gamma emisă de acestea în urma distribuţiei şi localizării la
nivelul sistemului arterio-capilar pulmonar. Avantajele de ordin fizic şi radio-biologic ale Techneţiului
(Tc-99m) au impus înlocuirea utilizării iodului şi a iridiului.
~ Examenul bronhoscopic şi bronhografic – Metodă prin care se vizualizează lumenul endoscopic,
fiind însoţită sau nu de administrarea de substanţă de contrast. Anestezia mucoasei bronşice suprimă
reflexul de tuse şi implicit contrastul introdus în bronhii opacifiază arborele traheo-bronşic.
~ Examenul prin rezonanţă magnetică – constă în introducerea pacientului în aparatul de explorare
– magneton – declanşarea unui câmp magnetic printr-un impuls de înaltă frecvenţă, urmat de culegerea
cu ajutorul unui detector a cantităţii de rezonanţă de pe fiecare punct al suprafeţei secţiunii, transmiterea
lor în computer care construieşte unda de televiziune, aceasta formând imaginea corespunzătoare pe
monitor. Faţă de tomografia axială computerizată, imaginea prin rezonanţă magnetică este superioară,
existând posibilitatea de a efectua secţiuni în sens longitudinal, transversal sau oblic dacă este nevoie.

→ Pregătirea psihică a bolnavului:

~ Se anunţă bolnavul explicându-i-se condiţiile în care se face examinarea – cameră în
semiobscuritate.
~ Bolnavul va fi condus în serviciul de radiologie.

BRONHOSCOPIA – PREGĂTIREA BOLNAVULUI

→ Definiţie:
~ Prin bronhoscopie se înţelege explorarea arborelui traheobronşic sub vizibilitate directă, cu ajutorul
bronhoscopului.
→ Scop.
~ Diagnostic – tuberculoze bronşice, supuraţii bronhopulmonare, tumori, suspiciunea unor corpi
străini etc.

4
 ~ Terapeutic – se execută pentru eliberarea căilor respiratorii de secreţii abundente, îndepărtarea
corpilor străini de origine exogenă, introducerea unor medicamente.
→ Materiale necesare.
~ Bronhoscopul cu anexele sale în perfectă stare sterilă.
~ Tampoane pe porttampon.
~ Pense, depărtător de gură, comprese.
~ Oglindă frontală sau lampă Clar.
~ Oglindă laringiană.
~ Seringă laringiană de 5 ml.
~ Tăviţă renală.
~ Măşti .
~ Substanţe anestezice – Cocaină 2%, Xilină 2-4%, Pantocaină 1%
~ Medicamente necesare în caz de accidente.
~ Aparatură pentru oxigenoterapie.
~ Radiografiile toracale ale bolnavului şi negatoscop pus în funcţiune.
→ Pregătirea psihică a bolnavului.
~ Se anunţă bolnavul şi se explică tehnica şi necesitatea ei.
~ Se cere bolnavul să nu mănânce în dimineaţa examinării.
→ Pregătirea fizică a bolnavului.
~ În seara dinaintea examinării bolnavul va primi un calmant.
~ În vederea anesteziei bolnavul va fi aşezat pe un scaun, cu tăviţa renală în mână – bolnavul este
prevenit asupra gustului amar al anestezicului. Se oferă bolnavului câţiva ml de anestezic, uşor încălzit
la 350C pentru a face gargară.
~ Bolnavul va ţine anestezicul cât mai mult timp în gură.
~ Asistenta încălzeşte la lampa de spirt oglinda laringiană şi serveşte medicul şi cu seringa laringiană
încărcată cu anestezic pentru ca acesta să termine anestezierea bolnavului.
~ Asistenta pe tot timpul examinării va asigura poziţiile cerute de medic susţinând bolnavul şi
ajutându-l să ia poziţia indicată – înclinări la dreapta sau la stânga.
~ Bronhoscopia este un examen care solicită 2 asistente – una pentru servirea medicului, cealaltă
pentru supravegherea şi susţinerea bolnavului.
→ Executarea tehnici.
~ Introducerea bronhoscopului şi examinarea propriu-zisă se vor face în decubit dorsal, cu capul în
extensie, cu gura larg deschisă, umerii bolnavului sunt ridicaţi – cu ajutorul unei perne tari sau a unui sul
– poziţie menţinută cu ajutorul asistentei.
~ Sugarii şi copiii mici vor fi imobilizaţi prin înfăşare în cearşafuri şi ţinuţi de către asistentă.
→ Incidente şi accidente.
~ Intoxicaţii cu cocaină.
~ Leziuni traumatice ale dinţilor, ale mucoasei bucale, faringiene, a corzilor vocale, traheei.
~ Hemoragii.
~ Diseminări tuberculoase sau suprainfecţii cu diferiţi germeni.
~ Disfagie sau afagie.
~ Dureri retrosternale, cefalee, tahicardie, tuse, insomnie, expectoraţie, stare subfebrilă.
~ Dacă apar semne de intoxicaţie, bolnavul va fi culcat în poziţie Trendelemburg şi i se administrează
substanţe cardiotonice, vasodilatatoare şi sedative corticale.
→ Îngrijirea bolnavului după tehnică.
~ În ziua bronhoscopiei bolnavul repaos la pat.
~ Timp de 4 ore până la reapariţia sensibilităţii complete a mucoaselor anesteziate el se va abţine de
la orice fel de alimentaţie.
~ Timp de 2-3 zile bolnavul primeşte un regim de cruţare a laringo-faringelui cu lichide şi alimente
pasate.
5
 ~ La sugari şi la copiii mici existând riscul apariţiei unui edem al glotei este necesară supravegherea
mai atentă timp de 2-3 zile după intervenţie.
~
BRONHOGRAFIA – PREGĂTIREA BOLNAVULUI
→ Definiţie:
~ Bronhografia este o metodă radiologică de examinare a arborelui bronşic prin introducerea în
lumenul bronşic a unei substanţe radioopace care permite evidenţierea contururilor arborelui bronşic
investigat.
→ Materiale necesare.
~ Medicamente sedative – Fenobarbital, Atropină – anestezice – soluţie de cocaină 2%.
~ Sondă Métras sterilă.
~ Substanţă de contrast ce pot fi:
o Liposolubile – Lipiodol sau Iodipin.
o Hidrosolubile – Diioduron sau Ioduron B.
o Pastă iodată din ulei iodat (20g Lipiodol) + 8g sulfanilamidă.
~ Comprese, servetele.
~ Tăviţă renală.
→ Pregătirea psihică a bolnavului.
~ Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii.
~ Se anunţă bolnavul să nu mănânce în dimineaţa examinării.
→ Pregătirea fizică.
~ Cu 1-3 zile înainte, se administrează bolnavului medicaţie expectorantă.
~ În ajunul examinării se administrează o tabletă de Fenobarbital sau Bromoval.
~ Cu ½ oră înaintea examenului se administrează Atropină – pentru a reduce secreţia salivei şi a
mucusului din căile respiratorii – şi medicamentie antitusiva.
→ Executarea tehnicii.
~ Medicul efectuează anestezia căilor respiratorii, introduce sonda Métras în arborele bronşic şi apoi
substanţa de contrast, uşor încălzită, cu o presiune moderată.
~ În timpul injectării substanţei de contrast, bolnavul va fi ajutat să-şi schimbe poziţia – decubit
ventral, decubit dorsal, decubit lateral drept şi stâng.
~ În timpul examinării radiologice se aşează bolnavul în poziţie Trendelemburg – pentru a se
evidenţia şi arborele bronşic din părţile superioare ale plămânilor – apoi se aşează bolnavul cu toracele
moderat ridicat, pentru a se evidenţia bronhiile mijlocii şi inferioare.
→ Indicaţii:
~ Pentru precizarea aspectului morfologic al căilor respiratorii.
~ În cazulin care bronhiile nu pot fi abordate bronhoscopic.
~ Supuraţiile bronhopulmonare, condensări pulmonare determinate de obliterări bronşice.
→ Contraindicaţii:
~ Hemoptiziile recente.
~ Insuficienţa hepatică, renală, cardio-vasculară.
~ Stări alergice.
→ Îngrijirea bolnavului după tehnică:
~ După examinare se ajută bolnavul să se îmbrace şi va fi condus la pat.
~ Bolnavul va fi avertizat să nu mănânce şi să nu bea timp de 2 ore până când încetează efectul
anestezicului.
~ Bolnavul va fi atenţionat să colecteze în scuipători substanţa de contrast care se elimină prin tuse;
nu se înghite deoarece produce intoxicaţie cu iod.

6
 4.METODE DE EXPLORARE FUNCTIONALA

SPIROMETRIA
Spirometria reprezinta masurarea volumelor si debitelor pulmonare, utila pentru evaluarea
severitatii si urmarirea evolutiei a numeroase afectiuni respiratorii. Spirometria este utilizata pentru
diagnosticarea diverselor afectiuni cronice ale bronhiilor si ale plamanului (astm, emfizem,
bronhopneumopatie cronica obstructiva, pneumopatie interstitiala), pentru a evalua gravitatea lor si
pentru a le urmari evolutia.
Spirometria este un test simplu ce masoara cantitatea aer pe care o persoana o poate inspira sau expira
intr-o unitate de timp.
Examinarea cu spirometrul: este alcătuit dintr-un cilindru gradat, care comunică cu exteriorul printr-un
tub de cauciuc prin care se suflă. Cilindrul gradat este scufundat într-un cilindru mai mare, plin cu apă.
Aerul expirat face ca cilindrul să se ridice peste apă, asistenta citind pe gradaţie volumul de aer respirat.

SPIROGRAFIA: permite înregistrarea mişcărilor respiratorii, executându-se măsurători

statice şi dinamice.

DETERMINAREA PROBELOR VENTILATORII LA APARATUL EUTEST

Materiale necesare: piese bucale, piese de pensat nasul, pensă de servit, recipient cu soluţie
dezinfectantă, scaun, aparat
Pregătirea pacientului:
• cu o zi înainte bolnavul este informat să nu mănânce dimineaţa sau că investigaţia va fi executată la 3-
4 ore după masă
• nu se va administra nici o medicaţie excitantă sau depresivă a centrilor respiratorii cu cel puţin 24h
înainte
• în ziua examinării bolnavul va fi în repaus fizic şi psihic 30min
• se aşează bolnavul în poziţie şezând şi se pregăteşte psihic
Executarea probei:
• piesa bucală se prinde cu pensa şi se adaptează la aparat
• pacientul preia în mână tubul cu piesa bucală adaptată, se va pensa nasul iar la comanda asistentei va
inspira adânc şi tot la comandă va introduce piesa bucală în gură
• buzele se vor strânge să nu iasă aer pe lângă piesă, apoi se expiră maxim şi profund
• se scoate piesa din gură iar bolnavul este lăsat s se odihnească
• se repetă procedura de mai multe ori
• rezultatul se citeşte pe hârtie, curba înscrisă numindu-se expirogramă.

APARATUL GODARD:
• se racordează bolnavul la aparat cu ajutorul piesei bucale
• acesta este rugat să respire liniştit câteva secunde pentru acomodare, după care se pensează nasul
• bolnavul respiră 30-40sec. cu supapa deschisă după care se închide circuitul şi se înregistrează
Înregistrarea volumului curent: se face timp de 2-3min prin respiraţie normală.
Înregistrarea capacităţii vitale: pacientul inspiră maxim urmat de o expiraţie maximă. Proba se repetă,
iar curba înscrisă arată capacitatea vitală reală umită spirogramă. Bolnavul este lăsat să se odihnească.
Determinarea VEMS: solicităm bolnavului să facă o inspiraţie maximă urmată de expiraţie foţată
maximă
• proba se repetă şi se măsoară cantitatea de aer expirat din primă secundă.
Determinarea volumului rezidual: se face utilizând metode indirecte. Se foloseşte heliu care se
introduce în rezervorul de aer al spirografului. Heliul nu participă la schimbul de gaze ci se amestecă în

7
timpul ventilaţiei cu aerul rămas în plămâni, pe spirograf concentraţia urmărindu-se cu analizatorul de
gaz.

SPIROERGOGRAFIA
- test de efort cu ajutorul căruia se analizează capacitatea de adaptare a respiraţiei la solicitări
suplimentare. Se urmăresc parametrii respiratori, cardiaci şi umorali (concentraţia de CO 2, saturaţia
sângelui arterial, pulsul şi TA). Persoanele nu trebuie să prezinte afecţiuni care contraindică efortul.
Materiale necesare: spirograf, oximetru, bicicletă
Tehnica: bolnavul se racordează la spirogrf
• se aplică oximetrul pe lobul urechii
• se determină probele obişnuite spirografiei înainte de efort
• pacientul este invitat să execute un efort dozat cu aceeaşi intensitate
Se trece prin 3 faze funcţionale la efort:
a). F. de adaptare: 2-3min caracterizată prin creşterea valorilor
b). F. de echilibru: parametrii funcţionali rămân la valori crescute
c). F. de revenire: întreruperea efortului, în care parametrii revin la valorile iniţiale de repaus (3-
5min.). Dacă aceasta este mai lungă atunci organismul are o capacitate de efort deficitară.
Analiza gazelor se face pt. a explora cantitatea de oxigen şi CO 2 din sângele arterial, care furnizează
relaţii importante privind funcţia pulmonară. Determinarea se poate face cu aparatul ASTRUP, în care se
recoltează sânge capilar, în tuburi heparinizate.

Testele respiratorii funcţionale

Limitarea fluxului aeric pulmonar poate fi determinată simplu. Valorile normale depind de sex,
vârstă, înălţime. Deviaţiile standard de la valorile medii sunt foarte mari.
PEF = flux expirator maxim l/min: i se efectuează un inspir maxim pînă la capacitatea
pulmonară maximă urmat de un expir forţat într-un tub special - miniflow metru - care este ţinut
orizontal şi se înregistrează fluxul expirator în primele 2ms. Se repetă de trei ori şi se consemnează
valorile cele mai mari. Are variaţii diurne mai ales în astmul bronşic şi este influenţat de cortizon şi de
brohnodilatatoare.
Căile repiratorii inferioare sau centrale - bronhiile de calibru mic şi mijlociu - sunt explorate
preferenţial prin PEF şi MEF 25-75% (debitul expirator mediu forţat în timpul eliminării porţiunii
mijlocii a capacităţii vitale).
Testele respiratorii sau spirometria necesită un aparat special numit spirometru. Se pot
determină parametrii care evaluează func-ionalitatea pulmonară.
Principalele volume pulmonare

Valori normale medii (bărbat de 1,70 m)

CPT Capacitate pulmonara totala = 6000 ml
CV Capacitate vitala = 4500-5000 ml
VR Volum rezidual = 1000-1500 ml
VC Volum curent = 500 ml

8
 VIR Volum inspirator de rezervă = 3000 ml
VER Volum expirator de rezervă = 1000-1500 ml
VEMS Volum expirator = 3500-4000 ml
maxim/secunda
VEMS/CV Raport Tiffneau = 70-85%
FR Frecventa respiratorie = 12-18/min.
V Ventilatie/min. (VC x FR) = 5000-9000 ml/min.
1. Volum expirator maxim VEM
2. Volum expirator pe secundă – VEMS - sau volumul expirator forţat este aerul expirat în prima
parte a unei expir foţat şi se exprimă în procente din CV. Este un excelent indicator al limitării
permeabilităţii broşice. Raportul VEMS/CV normal este în jur de 75%.
În obstrucţie VEMS scade mai mult decât CV astfel că raportul VEMS/CV scade (limitarea
fluxului respirator – în boli pulmonare obstructive - astm bronsic).
Dacă după administrarea de bronhodilaatoare se obţine o creştere cu 15-20% faţă de valoarea iniţială,
testul este pozitiv şi semnifiv un răspuns în favoarea bronhospasmului reversibil şi a diagnosticului de
astm. Se recomandă testul înaine şi după adminitrarea de bronhodilatatoare şi pacientilor cu valori
iniţiale normale sau la limita inferioară a normalului.
În bolile pulmonare restrictive (emfizemul pulmonar) raportul VEMS/CV este nomal sau chiar
creşte prin scăderea ambelor şi mai ales a CV.
Alte investigaţii specifice :măsurarea gazelor sangvine; probe de efort ; puncţia pleurală; biopsia
pleurală ; mediastinoscopia; bronhoscopia cu fibre optice ; aspiraţia traheobronşică cu lavaj
bronhoalveolar, teste cutanate IDR la PPD. ; teste alergologice.
3. PEF- Poate fi determinat cu ajutorul unui aparat simplu şi uşor de utilizat. Folosirea PEAK
FLOW-meter-ului este in special necesara la următoarele categorii de pacienti: care au fost de curând
spitalizaţi pentru exacerbarea astmului, la care s-a introdus o noua schema terapeutica (pentru
supravegherea răspunsului) sau care au astm instabil, cu deteriorări frecvente si cu o slabă percepţie a
variaţiilor probelor funcţionale şi este util în evaluarea răspunsului la tratament şi a degradării funcţiei
pulmonare.
Nomograma PEF în funcţie de vârstă şi înălţime

Pacienţii asimptomatici nu necesită monitorizarea continuă a PEF-ului, ci doar masurarea

ocazională, de exemplu săptămânal sau chiar mai rar.

9
 Rolul monitorizării continue cu ajutorul PEAK FLOW-meter-ului este o autoevaluare la
domiciliu care permite pacienţilor să recunoască deteriorarea functionalîă pulmonară, anunţă necesitatea
modificării tratamentului de fond pentru prevenirea aparitiei crizelor severe.
Utilitatea oximetriei în diagnosticul crizelor de astm este limitată, deoarece doar crizele foarte
severe determină scăderea saturaţiei în oxigen a hemoglobinei. Singura aplicaţie practică ar fi
monitorizarea crizelor la copilul mic, la care efectuarea testelor funcţionale respiratorii este dificilă.
Măsurarea gazelor sanguine (în sânge capilar)
PaO2 (mmHg) PaCO2 (mmHg) SaO2 pH
Ventilaţie
90 - 100 35 - 45 95 - 98% 7,38 - 7,42
normală
> 46
Hipoventilatie < 80 (hipoxie) < 94% < 7,36 (1)
(hipercapnie)
< 33
Hiperventilatie = 100 > 98% > 7,42 (2)
(hipocapnie)

PROBE FARMACODINAMICE folosite în special pt. diagnosticarea formelor latente de astm

bronşic
Materiale necesare: spirograf, substanta bronhodilatatoare sau bronhoconstrictoare, trusă de urgenţă
Testul bronhoconstrictor se efectuează cu acetilcolină 1% şi histamină 1/1000 sub formă de aerosoli
Testul bronhodilatator se execută cu alendrină 1% sau alupent, astmopent, salbutamol, berotec
(aerosoli)
Bolnavul se pregăteşte ca pentru spirografie
• se pregătesc materialele pentru determinarea VEMS
• se determină VEMS-ul
Se începe cu testul bronhoconstrictor, acesta facându-se foarte prudent, bolnavul putând face criză
dispneeică, ceea ce impune administrarea de urgenţă de aerosoli cu alendrină.
Se administrează bolnavului acetilcolină1% timp de 30sec sau 3min
Testul bronhodilatator se face după determinarea VEMS şi se administrează alendrină 1% timp de 3min.
Se determină VEMS imediat.
Interpretarea rezultatelor:
 Testul bronhoconstrictor este pozitiv dacă VEMS scade cu mai mult de 10-15% faţă de valoarea
iniţială. Bolnavii astmatici răspund pozitiv acestei probe, VEMS scăzând cu peste 20%
 Testul bronhodilatator este pozitiv dacă VEMS creşte cu până la 10%. La astmatici şi bronşici creşte
la 20%.
5. Testele cutanate au, în general, valoare orientativă în diagnosticul astmului alergic, în special pentru
confirmarea implicării unui alergen presupus responsabil de declanşarea crizelor. În practica clinică se
observă o coincidenţă între pozitivitatea testelor cutanate la alergenii specifici şi creşterea IgE serice în
proporţie de peste 70%, de unde utilitatea lor şi necesitatea interpretării acestora în contextul clinic.
Testul tuberculinic: modalitatea de depistare rapidă a tuberculozei, utilizând tehnica IID pe faţa
anterioară a antebraţului stâng a 0,1ml echivalentul a 2UI de tuberculină purificată (PPD)
• citirea rezultatelor se face la 48-72h identificându-se existenţa unei arii eritemo-violacee
circumscrise intepăturii
• se apreciază reacţia la PPD masurându-se  maxim al erupţiei cutanate
• testul este pozitiv 10cm.

TEHNICI SPECIFICE

10
 ASPIRAŢIA OROFARINGIANĂ SAU NASOFARINGIANĂ

Materiale - dispozitiv de aspiraţie

necesare - sonde sterile (Nélaton)
- mănuşi sterile
- soluţie sterila pentru umectarea sondei –prosop
-comprese sterile
-tavita renala
Intervenţiile - se evaluează semnele şi simptomele care indică prezenţa secreţiilor în căile aeriene
asistentei superioare
- se explică pacientului în ce fel acest procedeu va permite degajarea, permeabilizarea
căilor respiratorii
- se asigură intimitatea pacientului printr-un paravan
- se instalează pacientul în poziţie adecvata:
- semişezând, cu capul într-o parte - pacienţii constientin
- decubit lateral, cu fata la asistentă - pacienţii inconştienţi
- decubit dorsal intra-operator
- se protejează lenjeria de corp cu aleza
- spălarea pe mâini
- îmbrăcarea mânuşilor sterile
- fixarea sondei la aparatul de aspiraţie
- măsurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nară la tragus
- umectarea capătului liber al sondei
- introducerea sondei:
- pentru aspiraţia orofaringianâ sonda se introduce pe marginea cavitatii bucale,
lasandu-o sâ alunece în orofaringe
- pentru aspiraţia nasofaringiană, sonda se introduce într-o narină, dirijând-o spre
centru, de-a lungul peretelui despărţitor al foselor nazale
- se efectuează aspiraţia timp de 15 secunde, rotind sonda pentru a extrage secreţiile
de pe toată suprafaţa
- se extrage sonda
- se clăteşte în soluţie sterilă, efectuându-se o alta aspiraţie
- pauza dintre aspiratii 20-30 secunde
- dacă are canulă pentru oxigenoterapie, se reamplasează în acest interval
- se solicită pacientului să respire profund si să tuşească între aspiraţii
- după terminarea aspiraţiei, se efectuează igiena bucală: se îndepărtează prosopul
- materialele utilizate se curăţă, se dezinfectează şi se pregătesc pentru sterilizare
■ DE REŢINUT:
- se vor respecta cu stricteţe măsurile de asepsie
- nu se efectuează aspiraţia în timpul introducerii sondei

TRAHEOSTOMIA
Traheostomia - constă în realizarea unui orificiu la nivelul traheei - prin incizie chirurgicală
- si introducerea unei canule prin acest orificiu în scopul asigurării respiraţiei
pe această cale
- canula corect introdusă în trahee va avea ca efect
11
 - apariţia fluxului aerian zgomotos prin canulă
- afonie
- apariţia de cele mai multe ori a tusei
- ameliorarea insuficienţei respiratorii

Rolul asistentei - pregătirea materialelor si instrumentarului necesar:

în efectuarea - canule pentru traheostomie
traheostomiei - trusă pentru traheostomie
- casoletă cu câmpuri sterile
- casoletă cu comprese sterile
- mănuşi sterile
- seringi şi ace sterile
- soluţii pentru anestezie locală
- soluţii antiseptice
- pregătirea psihica a pacientului
- explicarea procedurii
- pregătirea fizică a pacientului
- aşezarea în poziţie de decubit dorsal cu capul în
hiperextensie
- realizarea câmpului
operator:
- dezinfecţia cu alcool
iodat a regiunii cervicale,
anterior şi lateral
- servirea medicului cu
instrumentar necesar
efectuării anesteziei
locale şi inciziei
- după introducerea
canulei, fixarea acesteia
în jurul gâtului cu
ajutorul unei meşe

Îngrijiri după - supravegherea atentă a permeabilităţii canulei

traheostomie - observarea plăgii (eventuale sângerări)
- toaleta plăgii (dacă apar cruste, acestea se înmoaie fără a introduce soluţii
antiseptice în orificiu)
- umidificarea aerului inspirat
- schimbarea canulei la intervale stabilite de medic
- efectuarea toaletei cavităţii bucale de 3 ori/zi
- piesa interioară a canulei va fi curăţata frecvent cu soluţii
- instruirea pacientului şi familiei privind îngrijirile la domiciliu
Decanularea - durează aproximativ o săptămână

12
 - scoaterea canulei se face progresiv, timp de câteva ore pe zi, pacientul fiind
supravegheat atent
- dacă apar semne de hipoventilaţie se reintroduce, urmând ca în următoarele zile
să se prelungească progresiv perioadele fără canulă
- trebuie precedată de o bună pregătire psihică a pacientului, care s-a dezobişnuit
să respire pe nas şi are teama de asfixie, mai ales în timpul nopţii

ASPIRAŢIA TRAHEOBRONŞICĂ

Scop - prevenirea obstrucţiei căilor aeriene respiratorii prin stagnarea secreţiilor

- prevenirea infecţiei pulmonare determinată tot de stagnarea secreţiilor
Materiale - dispozitiv de aspiraţie
necesare - sonde sterile
- mănuşi sterile
- prosop
- soluţie sterilă pentru umectarea
sondei
- comprese sterile

Intervenţii - asigurarea intimităţii

- pregătirea psihică a pacientului
- pregătirea fizică a pacientului - poziţie semişezând, dacă nu este contraindicată
- asamblarea echipamentului de aspiraţie - umectarea sondei ce urmează a fi introdusă
prin canulă
- introducerea sondei cu mişcări blânde prin orificiul canulei (Fig. 14)
- aspirarea secreţiilor timp de cel mult 10 secunde (pentru a nu produce hipoxie)
- se repetă aspirarea după oxigenarea pacientului
- după terminarea procedurii se curăţă canula de traheostomie

■ DE REŢINUT:
- necesitatea efectuării aspiraţiei poate accentua starea de anxietate a pacientului şi de aceea este
necesară o foarte bună pregătire psihica

-secreţiile trebuie considerate contaminate şi de aceea asistenta va lua

măsurile ce se impun (mască, ochelari şi mânuşi de protecţie în timpul
efectuării tehnicii)
- tehnica se va efectua în condiţii de asepsie
- nu se aspiră secreţiile în timpul introducerii sondei

13
- în timpul aspiraţiei sonda va fi mobilizată prin mişcări de rotaţie
- sondele pentru aspiraţie trebuie să fie puţin traumatizante, rotunjite la capătul care aspiră şi sterile
- calibrul sondelor să fie adecvat
- sunt de preferat sondele cu orificiu lateral
- sonda va fi curăţată cu ser fiziologic după fiecare aspiraţie.

DEZOBSTRUCTIA CAILOR AERIENE SUPERIOARE

Obstructia cailor aeriene înseamna blocarea cailor aeriene superioare . Victima se va sufoca. Obstructia
poate fi incompleta sau completa. Daca victima este constienta va indica acest lucru prin prinderea gâtului
cu o mâna sau cu doua mâini. Dacă victima este conştientă va indica acest lucru prin semnul ’’universal’’
de detresa respiratorie, prinderea gâtului cu o mâna sau cu ambele mâini. Cea mai frecventă cauza de
obstrucţie a căilor aeriene este limba. Manevra de hiperextensie a capului şi ridicarea bărbiei poate duce
la dezobstrucţia caii aeriene. Dacă un corp străin blochează calea aeriană, trebuie să folosim o altă tehnică
pentru a o elibera.Resturile alimentare pot fi o altă cauză de obstrucţie, adulţii pot inhala chiar bucăţi mari
de carne, copii pot inhala bomboane, alune, etc. Mai pot introduce în gura diferite obiecte mai mici, jucării.

Conduita:
1. Pacient conştient:
În cazul obstrucţiei incomplete respiraţia este zgomotoasă, pacientul este aplecat în faţă şi încurajat să
tuşească. ( Pasul 1). Dacă nu s-au eliberat căile respiratorii se efectuează 5 lovituri intrascapulare. (
Pasul 2 ).

Daca aceasta nu da rezultate va trebui sa încercati o alta manevra, numita manevra

Heimlich, adica compresiuni abdominale. Se aplica atunci când obstructia devine completa. Apropiati-
va de victima din spate, cuprindeti-l pe sub brate, îndepartati picioarele, aseaza-ti o mâna la mijlocul
distantei dintre ombilic si apendicele xifoid, cu cealalta mâna prindeti mâna înclestata si faceti miscari
bruste înauntru si în sus. ( Pasul 3 ).

14
Aceste miscari vor comprima diafragmul care la rândul lui va comprima plamânii si presiunea creata în
bronhii va arunca corpul strain în cavitatea bucala. Faceti aceste miscari pâna eliberati caile aeriene.
Pacient inconstient: Daca victima devine inconstienta, întindeti-o pe pamânt si aplicati aceeasi
manevra, încalecând picioarele victimei. Reperati locul, asezând podul palmei la mijlocul distantei
dintre ombilic si apendicele xifoid. Asezati cealalta mâna peste aceasta (ca la masajul cardiac) si faceti
compresiuni cu miscari bruste în adâncime si în sus.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU
BRONŞITA ACUTĂ ŞI CRONICĂ

BRONŞITA ACUTĂ
Definiţie : bronşita acută este o inflamaţie acută a mucoasei bronşice, interesând de obicei
bronhiile mari şi mijlocii şi frecvent traheea (traheobronşită).
Etiopatogenie:
Poate fi provocată de:
- factori infecţioşi (virusuri, bacterii, pneumococi, stafilococi, streptococi, Haemophilus influenzae);
-factori alergici;
- inhalarea unor substanţe iritante (clor, amoniac, gaze de luptă, fum de tutun etc.).
Cele mai importante cauze favorizante sunt: frigul, fumul, praful, umiditatea, excesul de tutun, eforturile
vocale.
Manifestari de dependenta: aspectul clinic este de rinobronşită cu evoluţie în trei faze:
- o fază de coriză sau catar rinofaringian care durează 1-3 zile (uşoară ascensiune termică, jenă la
deglutiţie, arsură sau înfundare a nasului);
- o fază de cruditate sau uscată, care durează 2-3 zile, cu tuse uscată, spasmodică, durere vie
retrosternală, uneori febră moderată şi voce răguşită;
- o fază de cocţiune sau productivă, cu tuse însoţită de expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă şi raluri
difuze. Boala durează 1-2 săptămâni.

15
 BRONŞITA CRONICA

Definiţie: un sindrom clinic caracterizat prin tuse, însoţită de creşterea secreţiilor bronşice,
permanentă sau intermitentă (cel puţin 3 luni pe an şi minim 2 ani de la apariţie), necauzată de o boală
sau leziune bronhopulmonară specifică. Împreună cu astmul bronşic şi emfizemul pulmonar, afecţiunea
este cuprinsă în tabloul de bronhopneumopatie cronică obstructivă nespecifică (B.P.O.C.) - cele trei
afecţiuni având simptome şi evoluţie comună. Boala este gravă şi frecventă. Apare la populaţia (în
special bărbaţi) de peste 40 de ani. Afectează bronhiile mici, unde leziunile inflamatorii şi secreţiile
produc stenoză, spasm, colaps expirator şi disfuncţie ventilatorie obstructivă.
Circumstante de aparitie
Sunt cunoscute trei cauze importante: factorii iritanţi, infecţia şi alergia, unele droguri
contribuind la precipitarea evoluţiei spre decompensare.
Dintre factorii iritanţi, tabagismul şi alcoolismul sunt esenţiali. Mai contribuie poluanţii aerieni, vaporii
iritanţi din industria chimică, vaporii de amoniac, condiţiile atmosferice nefavorabile (frig, umezeală,
curenţi de aer).
Infecţia microbiană (streptococul, stafilococul, uneori de spital, enterococul, hemofilul şi diferite
enterobacterii) sau virală, primitivă sau secundară, ocupă un loc primordial, gre-fându-se de obicei pe o
mucoasă bronşică alterată de iritaţia cronică, unele defecte genetice etc.
Alergia este cea de-a treia componentă etiologică, acţionând prin sensibilizare la pneumoalergeni
sau alergeni microbieni. Contribuie catarurile infecţioase traheobronşice, rinofaringitele cronice şi
terenul predispus. La precipitarea evoluţiei, acţionează şi unele droguri şi unele vagolitice ca belladona,
care usucă mucusul protector, simpaticomi-meticele (Bronhodilatin, Alupent) care, după efectul salutar
iniţial, prin abuz, agravează boala (astmul drogaţilor), expectorantele pe bază de terpină sau ioduri,
barbituricele, sedativele şi tranchilizantele, care depimă centrul respirator, Penicilina (prin alergie), oxi-
genoterapia masivă. Prin toate aceste mecanisme, tuşea nu mai este eficace, expectoraţia creşte, rezultă
staza bronşică, stenoza, tulburări de ventilaţie şi infecţie, cercul devenind vicios.
Decompensările pot apărea şi ca urmare a erorilor terapeutice (droguri nocive sau aport excesiv
de lichide).

Manifestari de dependenta:
- manifestarea principala este tusea, la început dimineaţa, ulterior permanentă, însoţită de expectoraţie
de obicei mucopurulentă, fenomene accentuate în anotimpul rece.
- bolnavul este de obicei afebril, dispneea creşte progresiv, iar cianoza apare tardiv. Înainte de instalarea
emfizemului, starea generală este bună, iar toracele de aspect normal.
(Auscultaţia decelează raluri ronflante şi sibilante).
- primele semne care anunţă insuficienţa respiratorie (hipoxemie şi hipercapnie) sunt: agitaţia,
transpiraţiile profuze, anxietatea, tahicardia, creşterea T.A.
- fiecare puseu infecţios accentuează fenomenele obstructive prin hipersecreţie de mucus, spasm bronşic
şi decompensare cardiorespiratorie.
Investigatii:
- explorarea funcţională evidenţiază semne de disfuncţie ventilatorie obstructivă (scăderea
debitului ventilator maxim pe minut, scăderea V.E.M.S.).
Investigaţiile paraclinice
•sunt utile mai ales pentru diagnosticul unei boli asociate sau al unei complicaţii,
•examenul bacteriologic al sputei este necesar în special dacă episodul acut apare în cursul internării, se
suprapune pe o bronşită cronică sau se diagnostichează la un bolnav tarat.
Intervenţiile asistentului medical
•repaus la pat;
•aport lichidian adecvat în vederea fluidificării secreţiilor bronşice;
16
 •administrarea de:
- expectorante,
- antitusive ce presupun atenţie deosebită în special atunci când se
administrează la pacienţii cu tuse productivă,
- antibiotice, atunci când sputa devine purulentă.
•urmare a faptului că tratamentul este în principal simptomatic, pentru aprecierea eficacităţii acestuia,
este extrem de importantă supravegherea stării generale a individului;
•recomandarea igienei traheobronşice;
•pacienţii vârstnici pot dezvolta cu uşurinţă bronhopneumonie, de aceea se impune
mobilizarea activă şi pasivă a acestor pacienţi, tapotajul toracic, favorizarea actului de tuse pentru a
preveni retenţia sputei mucopurulente.
Măsuri preventive:
- deoarece fumatul joacă un rol atât de important în producerea acestor boli, cea mai bună măsură de
prevenire este propaganda antitabacică; bolnavul trebuie convins, să întrerupă definitiv şi total fumatul.
- evitarea atmosferei poluate, inclusiv expunerea la noxe respiratorii;
- sensibilitatea particulară a bronşiticilor şi a bolnavilor cu afecţiuni pulmonare cronice la infecţii,
impune evitarea persoanelor cu viroze respiratorii, precum şi evitarea aglomeraţiei în timpul epidemiei;
- Vaccinarea antigripală este de recomandat dar, variabilitatea virusurilor o face relativ inoperantă.
Chimioprofilaxia recidivelor bronşitice sezoniere, cu Tetraciclină(doxicilina) 1 g/zi, în lunile de iarnă,
influenţează frecvenţa şi durata recidivelor bolilor pulmonare. S-au mai încercat: Penicilina V,
Eritromicina, Ampicilina, Claritromicina, Amoxicilina. Rezultate bune se pot obţine cu Biseptol 0,5 g
seara în lunile de iarnă.
- Inhaloterapia (aerosoloterapia) s-a dovedit indispensabilă în anumite forme de BPOC şi astm bronşic.
Se folosesc diferite tipuri de aerosolbronhodilatatori (nebulizatori). Sunt necesare 3-4 inhalaţii pe
şedinţă, repetate la 2-4 ore, uneori mai mult, dar fără a abuza.

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI CU PNEUMONIE

→ Definiţie:
o Pneumoniile sunt boli caracterizate prin inflamaţia parenchimului pulmonar de etiologie diversă –
infecţioasă sau neinfecţioasă.
o Pneumonia pneumococică sau pneumonia francă lobară este o pneumonie acută, o pneumopatie
acută, provocată de pneumococ, care afectează un lob, debutează acut şi are evoluţie ciclică.
Circumstante de aparitie:
•contaminarea hematogena cu punct de plecare infectii in organism.
• complicatii in cursul unor boli : septicemie;
• secundare unor manevre chirurgicale( traheostomie);
• infectii nosocomiale.
Factorilor favorizanti(de risc):
•fumatul,
•imunodepresia (boli cronice: diabet zaharat, insufucuenta hepatica, alcoolism, IRA, SIDA sau
tratamente imunosupresoare),
•imobilizarea prelungită la pat,
•consumul cronic de alcool,
•modificarea florei oro-nazo-faringiene la bolnavii spitalizaţi, sau după tratamente antibiotice repetate,
• varsta; copii si varstnicii sunt mai receptivi,
• frigul, umezeala, efortul fizic intens, factorii poluanti.
→ Evoluţia procesului inflamator pulmonar:
o Stadiul de congestie – constituirea unei alveolite catarale.
o Hepatizaţie roşie – plămânul din zona afectată are consistenţa crescută şi culoarea roşie – brună.

17
 o Hepatizaţie cenuşie – marchează începerea procesului de rezoluţie a leziunii. Exsudatul se
resoarbe, sau prin agravare se poate transformă în puroi, aspectul fiind numit hepatizaţie cenuşie.
o Stadiul final – exsudatul fie este digerat enzimatic şi resorbit pe cale limfatică, fie este eliminat
prin tuse.
Manifestari de dependenta:
In zilele premergatoare: cefalee, astenie, infectie rinofaringiana, sensibilitate la frig;
o Debut brutal, bine precizat de bolnav datorită frisonului unic, intens, generalizat, cu durată de 30-
120 minute; ascesiune febrila brusca pana la 40 ˚C
o In perioada de stare febra se mentine in „platou” ;
o Polipnee;
o Junghi toracic submamelonar sau posterior datorat interesarii pleurei parietale.
→ Perioada de stare: Se instalează la câteva ore de la debut.
o Faciesul vulturos – roşu, congestiv, intens pe partea bolnavă, buze cianotice.
o Herpes - la nas sau buze – caracteristic pneumoniei pneumococice.
o Tuse – iniţial iritativă, uscată, chinuitoare, devine productivă.
o Sputa – roşie-ruginie, vâscoasă şi aderentă, hemoptoică sau purulentă.
o Dispneea – polipnee – 30-40 respiraţii pe minut - se corelează cu întinderea condensării
pneumonice.
o Ascensiune termică – 39-400C. Frison repetat.
o Junghiul toracic – submamar, accentuat cu respiraţia sau tusea.
o Alte semne: transpiraţii abundente, sete vie, inapetenţă, adinamie, confuzie, delir, mialgii,
vărsături, oligurie, hipotensiune arterială.

Problemele pacientului:
-disconfort(durere)
-dispnee,
-clearance ineficient al cailor respiratorii,
-hipertermie,
-diaforeza,
-altarearea tegumentelor si mucoaselor,
-intoleranta digestiva,
-eliminari inadecvate,
-fatigabilitate,
-risc de complicatii: deshidratare.
Obiective de îngrijire:
▪ Sa fie combatuta infecţia,
▪ Sa fie combatuta hipoxemia.
▪ Sa fie controlata si coordonata respiraţia.
▪ Sa fie eliberate căile respiratorii.
▪ Sa se evacueze colectiile lichidiene.
▪ Pacientul sa fie echilibrat hidroelectrolitic.
▪ Starea bolnavului sa fie ameliorata
▪ Bolnavul sa fie reintegrat socio-profesional.
Interventii:
o Cameră luminoasă, aerisită, cu temperatură 200C, umiditate crescută; umidifierea atmosferei prin
montarea de dispozitive specifice sau vase cu apă caldă, prosoape umede pe calorifer sau sursele de
caldură ;
o Repaus la pat în perioada febrilă şi încă 6-10 zile după scăderea febrei, pozitie sezand.
o încurajează pacientul să se odihnească cât mai mult;
o ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă şi să-şi schimbe poziţia atunci când doreste;
18
o Hidratare orală adecvată pentru a evita deshidratarea, daca are toleranţă digestivă, mai ales în cazurile
cu hiperpirexie, peste 1500-2000 ml (+ 500ml/grad de febră).
Regim hidro-zaharat, bogat în vitamine, sucuri de fructe, siropuri, ceai, lapte, supe de legume bogate
în vitamine. Treptat regim lacto-făinos, apoi o alimentaţie mai substanţială. În perioada febrilă se asigură
hidratare suficientă- eventual PEV.
o
o Igiena bucală corectă, continuă – se îndepărtează reziduurile, se fac gargarisme, se ung mucoasele cu
glicerină boraxată. Se asigură igiena tegumentelor – prin spălare cu apă caldă şi fricţiuni cu alcool
mentolat. repaus la pat în formele severe cu spitalizare, sau reducerea activităţii fizice în pneumoniile
uşoare dobândite în colectivitate ;
o Ajutarea pacientului sa adopte pozitii care faciliteaza expoctoratia;
o tusea trebuie încurajată dacă este productivă, nu se dau antitusive centrale decât pentru a permite
odihna pacientului ;
o durerea pleuritică necesită de regulă antalgice ; antalgicele majore de tip opiaceu se vor administra cu
prudenţă deoarece pot să producă depresia centrului respirator prin mecanism central ;
o tapotaj pentru favoizarea eliminarii secreţiilor;
o drenaj postural ;
o Reducerea suprafeţei alveolare se datorează umplerii parţiale a alveolelor cu lichid de tip exsudat, în
timpul proceselor inflamatorii (pneumonie) sau transsudat în cursul edemului pulmonar –se urmareste
drenajul postural.
o aspiraţie bronşică - dacă este cazul ;
o oxigenoterapie pe mască sau intubaţie în cazurile cu insuficienţă respiratorie clinc manifestă ;
o Exerciţiile fizice combat imobilizarea. Kinetoterapia respiratorie ajută la reducerea obstrucţiei
dinamice din expiraţie, pacientul este învăţat să expire cu buzele strânse ca pentru fluierat. Presiunea în
cavitatea bucală creşte deplasând punctul de egalizare presională spre căile aeriene mari. Controlul şi
coordonarea respiraţiei urmăreşte conştientizarea unei scheme ventilatorii adecvate deficitului funcţional
şi se referă la reducerea ritmului respirator, la raportul inspir / expir şi la controlul fluxului de aer. Rărirea
ritmului respirator este decisă pentru ameliorarea distribuţiei intrapulmonare. Se va scădea treptat ritmul
respirator ce depăşeşte 20 r/minut la 12-16 r/minut.
o Ajutarea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale si incurajarea lui sa participe la ingrijiri
prin cresterea graduala a activitatii in functie de toleranta;
o Masurarea functiilor vitale
o Recoltarea porduselor biologice si patologice pentru examinari de laborator;
o În procesele inflamatorii asistenta medicală aplică antibioterapie adecvată.
o Febra se combate cu comprese alcoolizate, se administrează medicaţie antipiretică – Paracetamol,
Aspirină etc.
o Administrarea tratamentului medicamentos prescris:
etiologic,
simptomatic,
al comlpicatiilor.
o Colecţiile de lichid pleural sau pericardic se evacuează prin puncţie.
o Asistenta medicala respecta masurile de prevenire nosocomiala si educa pacientul in acest sens.
o Identificarea şi prevenirea factorilor de risc.
o Terapie ocupaţională.
o Kinetoterapie respiratorie.
o Educatia pacientului: cunoasterea semnelor eventualelor complicatii: febra dupa administrarea
antibioticelor, scaderea tolerantei la efort, intensificarea durerii toracice, modificari ale sputei; necesitatea
consumului de lichide pentru fluidificarea secretiilor, alterarea perioadelor de activitate cu perioade de
repaus, efectuarea exercitiilor respiratorii, toaleta cavitatii bucale dupa expectoratie.
→ Tratament medicamentos:
19
o Penicilină – tratament de elecţie, 600.000 UI i.m. la 4-6 ore, timp de 7-10 zile. Se continuă
administrarea încă 72 ore după scăderea febrei, iar la bătrâni încă câteva zile.
o La bolnavii alergici la Penicilină se administrează Vancomicină (2 g pe zi), Eritromicină 2-3 g pe zi
în 4 prize timp de 4-8 zile, Tetraciclină, Amoxicilina (500 mg la 8 ore), Doxicilină sau Septrin,
Cefalosporine.
o Junghiul toracic se combate cu antinevralgice – Algocalmin, Antidoren.
o Delirul şi insomnia → cu barbiturice, Clorhidrat 2-3 g pe 24 ore, Bromoval.
o În cianoză şi dispnee se dă oxigen.
o Tusea se combate cu Calmotusin, Tusomag, Codenal.
o La vârstnici şi taraţi → cardiotonice, analeptice cardio-respiratorii.
Profilactic la persoanele peste 65 de ani, bolnavi cronici – vaccinare

Particularităţi ale procesului de nursing

Asistentul medical va evalua pacientul şi în baza datelor obţinute va stabili diagnosticul de

nursing în funcţie de care îşi va planifica intervenţiile specifice.
1. Diagnosticul de nursing: Clerance ineficient al cailor respiratorii legată de creşterea
secreţiilor traheobronşice
Obiectiv: sa fie îmbunătăţita permeabilitatea căilor respiratorii
Intervenţiile asistentului medical
•drenaj postural şi tapotaj toracic în vederea mobilizării secreţiilor traheobronşice;
•creşterea eficienţei eliminării secreţiilor:
- hidratare corespunzătoare,
- aerosoli cu ser fiziologic,
- administrarea de mucolitice (brofimen);
•măsuri de reducerea a durerii:
- administrarea de analgetice ţinând cont de efectul depresor respirator pe care acestea
îl pot avea;
•administrarea antibioticelor prescrise la intervalul corect de timp;
•administrarea de oxigen în caz de dispnee intensă, tulburări circulatorii, hipoxemie;
•monitorizarea răspunsului pacientului la terapie:
- măsurarea temperaturii, pulsului, frecvenţei respiratorii, tensiunii arteriale,
•aprecierea modificărilor survenite în starea generală a pacientului.
2. Diagnostic de nursing: Intoleranta la la efort legată de disfuncţia respiratorie
Obiectiv: odihnă în vederea conservării resurselor energetice
Intervenţiile asistentului medical
-încurajează pacientul să se odihnească cât mai mult;
-ajută pacientul să aibă o poziţie confortabilă şi să-şi schimbe poziţia atunci când doreşte.
3. Diagnostic de nursing:
Risc crescut de deshidratare legat de prezenţa febrei şi a dispneei.
Obiectiv : asigurarea unei stări de hidratare în limite normale
Intervenţiile asistentului medical
•administrarea a 2-3 litri de lichide/zi dacă nu există contraindicaţii legate de problemele de sănătate ale
pacientului.
4.Diagnosticul de nursing:
Deficit de conostinte legat de măsurile de prevenire şi tratament a pneumoniei pneumococice
Obiectiv: pacientul sa fie informat cu privire la profilaxia şi protocolul terapeutic al Pneumoniei
pneumococice
Intervenţiile asistentului medical:

20
•recomandă pacientului:
- întreruperea fumatului
- menţinerea şi îmbunătăţirea rezistenţei naturale a organismului (nutriţie adecvată,
exerciţii fizice, respectarea programului de odihnă cu evitarea suprasolicitărilor de
orice natură)
- evitarea consumului excesiv de alcool
•respectarea indicaţiilor medicale făcute la externare.

IDENTIFICA, ELABOREAZA, APLICA SI EVALUEAZA REZULTATELE PACIENTILOR

CE NECESITA INGRIJIRI IN ASTMUL BRONŞIC

Definiţii:
Astmul bronşic = sindrom clinic caracterizat prin reducerea generalizată, variabilă şi reversibilă,
a calibrului bronhiilor, cu crize paroxistice de dispnee expiratorie şi raluri sibilante. Dispneea paroxistică
este consecinţa a trei factori, care induc bronhostenoza: edemul mucoasei bronşice, hipersereţia şi
spasmul.
Dispneea paroxistică este consecinţa a trei factori, care induc bronhostenoza:
• edemul mucoasei bronşice – componentă fixă;
• hipersecreţia – componentă fixă;
• spasmul – componenta labilă.
Forme clinice
- astmul bronşic pur - apare la tineri, cu echivalenţe alergice, cu interval liber între crize
- astmul bronşic complicat (impur) - crizele apar pe fondul unor modificări permanente (de obicei bronşita
astmatică)
- astmul bronşic extrinsec (alergic pur) - apare la tineri cu antecedente alergice familiale, echivalenţe
alergice, interval liber între crize.

Starea de rău astmatic = criză severă şi prelungită de astm bronşic (dispnee paroxistică
expiratorie), cu durată > 24 ore, refractară la tratamentul bronhodilatator obişnuit, însoţită de
insuficienţă respiratorie acută, ameninţând viaţa bolnavului.

Culegere de date
Circumstante de aparitie
Astmul bronşic nu este o boală ci un sindrom, care durează toată viaţa - bolnavul se naşte şi moare
astmatic - cu evoluţie îndelungată, discontinuă, capricioasă. Boala are substrat alergic, intervenind două
elemente:
• factor general - terenul atopic (alergic):
- este esenţial
- terenul alergic – predispus ereditar
- presupune o reactivitate deosebită la alergene – antigene
- cele mai obişnuite alergene sunt: polenul, praful de cameră, părul şi scamele de animale
fungii atmosferici, alergene alimentare - lapte, ouă, carne, alergene medicamentoase: acidul acetilsalicilic,
penicilina, aminofenazona, unele produse microbiene.
Alergenele, la indivizii predispuşi (atopici), induc formarea de anticorpi - imunoglobuline E (IgE)
denumite şi reagine.
-IgE aderă selectiv de bazofilele din sânge şi ţesuturi, în special la nivelul mucoaselor, deci şi
a bronhiilor.

21
 -la recontactul cu alergenul, cuplul IgE - celulă bazofilă bronşică - declanşează reacţia alergică
(antigen-anticorp), cu eliberarea de mediatori chimici bronhoconstrictori (acetilcolină, histamină,
bradikinină) şi apariţia crizei de astm.
- Terenul astmatic (atopic) corespunde tipului alergic de hipersensibilitate imediată.
• factor local - hipersensibilitatea bronşică,
- factor esenţial
- hipersensibilitatea bronşică faţă de doze minime de mediatori chimici, incapabili la individul normal să
provoace criza de astm (boală a beta-receptorilor adrenergici, incapabili să răspundă cu bronhodilataţie
pentru a corecta bronhospasmul produs de mediatorii chimici).
- iniţial, criza paroxistică este declanşată numai de alergene
- ulterior, pot interveni şi stimuli emoţionali, climaterici, reflecşi.
- în toate tipurile însă, criza apare mai ales noaptea, când domină tonusul vagal (bronhoconstrictor).
Criza asmatică pate fi declanşată de:
a) factori alergici: spori de mucegaiuri, polenul, praful din încăperi
b) factori infecţioşi: bacterii, virusuri, mycoplasma pneumonie
c) medicamente: aspirina
d) alimente (căpşuni, piersici, ciuperci, unele proteine din brânzeturi, conserve, mezeluri etc)
e) factori ocupaţionali: vopsitorii, zugravii, laboranţii, morarii, personalul din ATI
f) efortul fizic
g) factori psihologici
h) alţi factori : meteorologici, poluarea atmosferică
Dupa L.Titirca:
- contact cu alergeni( astm extrinsic)
- infectii ( astm intrinsec).
Factori favorizanti:
- expunere la frig, ceata, umezeala, trecerea brusca de la aer cald la aer rece, emotii.
Investigatii:
- analize de sange:VS H, hemoleucograma, PCR, imunograma
- examenul sputei:prin expectoratie, prin spalatura bronsica, prin splalatura gastrica;
- testul bronhoconstrictor;
- radioscopie pulmonara;
- probe functionale respiratorii.
Se constata :
- eozinofilie in sputa si sange;
- teste cutanate pozitive(in astmul extrinsec);
- capacitate pulmonara totala crescuta,volum rezidual crescut,V.E.M.S..

Manifestari de dependenta ( semne , simptome)

• iniţial - crizele sunt tipice, cu început şi sfârşit brusc, cu intervale libere
• manifestările clinice caracteristice crizei de astm bronşic sunt: tusea, dispneea, wheezing;
• Criza de astm bronşic - apare în a doua jumătate a nopţii astfel:
- uneori stare prodromala: rinoree, stranut, tuse uscata, strănut, lăcrimare, prurit al pleoapelor, cefalee;
- de obicei brutal, cu respiratie bradipneică(dispneee), cu expiraţie prelungită şi şuierătoare( Wheezing)
şi nelinişte, prurit şi hipersecreţie;
Bolnavul:
- rămâne la pat - de obicei stă în poziţie şezândă, cu capul pe spate şi sprijinit în mâini- ortopnee, ochii
injectaţi, nările dilatate, jugulare turgescente.

22
- aleargă la fereastră, pradă setei de aer.
La sfârşitul crizei:
- apare tusea uscată, chinuitoare (deoarece expulzarea secreţiilor se face cu dificultate)
cu spută vâscoasă, albicioasă (perlată), bogată în eozinofile (uneori eozinofilie şi în sânge), cristale
Charcot-Leyden şi spirale Curschman.
- anxietate;
- transpiratii;
- bradicadie;
• testele de sensibilizare sunt pozitive.
• criza se termină în câteva minute sau ore, spontan sau sub influenţa tratamentului.
• Există şi manifestări echivalente:
- tusea spasmodică
- coriza spasmodică - „febra de fân"
- rinita alergică
- eczema
- urticaria
- migrena
- edemul Quinke.

Starea de rau asmatic:

- polipnee cu expiratie prelungita,
- tiraj,
- cianoza,
- transpiratii abundente,
- imposibilitatea de a vorbi,
- HTA,
- Tahicardie.
Evaluare diagnostică
•nu există un test care să confirme sau să infirme criza de astm bronşic
•importantă este o anamneză completă în vederea identificării condiţiilor, factorilor sau
substanţelor ce au precipitat declanşarea crizei de astm bronşic
•investigaţiile paraclinice în timpul crizei de astm bronşic vor evidenţia:
- eozinofilie în spută şi sânge
- hiperinflaţie la examenul radiologic pulmonar
- hipoxemie la determinarea gazelor respiratorii în sângele arterial
- creşterea capacităţii pulmonare totale şi a volumului rezidual cu scăderea V.E.M.S.
Astmul bronşic este o boală episodică în care exacerbările acute se intercalează cu perioade lipsite
de simptome. Tipic pentru astmul bronşic este faptul că atacurile sunt de scurtă durată (minute până la
câteva ore) iar din punct de vedere clinic, bolnavul pare că-şi revine complet după atac.
Gradul de obstrucţie al căilor respiratorii zilnic poate fi uşor cu sau fără episoade severe sau mult
mai sever ce persistă zile sau chiar săptămâni, bolnavul putând ajunge chiar la status-ul astmaticus cu
episoade acute care pot fi fatale.
Astmul bronşic, bronşita cronică şi emfizemul pulmonar se intrică şi constituie conceptul larg de
bronhopneumopatie cronică obstructivă nespecifică:
• bronşita cronică se poate complica cu fenomene obstructive şi alergice, apărând bronşita astmatiformă
• In bronşita astmatiformă - dispneea paroxistică apare după o îndelungată perioadă de evoluţie a unei
bronşite.
• astmul şi bronşita determină frecvent modificări emfizematoase.

23
• astmul se poate infecta - îmbrăcând aspectul de bronşită astmatică - precedată, întotdeauna, de crize
astmatice

Problemele pacientului:
- dispnee paroxistica expiratorie,
- clearance ineficient al cailor respiratorii,
- alterarea ventilatiei pulmonare
- anxietate,
- deficit de autoingrijire,
- intoleranta la efort,
- insomnie (alterarea somnului),
- disconfort,
- comunicare ineficace ( alterarea comunicarii),
- vulnerabilitate,
- risc de accidente,
- risc de infectie.
Obiective:
- sa fie combatuta criza de astm bronsic a pacientului in ……..
- sa se amelioreze reactia inflamatorie bronsica……….
- sa fie prevenite complicatiile……….
- sa fie amiliorata toleranta la efort......
- pacientului sa-i fie controlate manifestărilor acute;
- sa fie prevenite exacerbările si dezvoltarea unei obstrucţii aeriene ireversibile;
- sa fie menţinuta funcţia pulmonara cât mai aproape de nivelul normal care să permită integrarea
socială şi profesională adecvată.
Interventii:
ͼAplicarea masurilor pentru combaterea crizei de astm bronsic
ͼ Internarea pacientului cu stare de rau asmatic
ͼ Asigurarea unei pozitii care sa faciliteze respiratia
ͼ Evaluare rapida:
- permebilitatea cailor aeriene,
- nivelul starii de constienta,
- functii vitale.
ͼ Identificarea factorilor care contribuie la exacerbarea manifestarilor clinice si indepartarea lor.
ͼ Ajutarea pacientului pentru satisfacerea nevoilor fundamentale.
ͼ suport psihic al pacientului.
ͼ Asigurarea unei linii venoase cu instalarea unei perfuzii;
ͼ Asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare (îndepărtarea protezelor dentare, aspirarea secreţiilor
nazofaringiene);
ͼ Oxigen(4-6l./min.)
ͼ Supravegherea parametrilor clinic vitali: stare de conştienţă, culoarea şi temperatura extremităţilor,
frecvenţa respiratorie, pulsul, TA, diureza orară.
ͼ Administrarea tartamentului medicamentos prescris si observarea unor efecte secundare:
tahicardie, aritmie, greata, varsaturi.
ͼ Hidratare corespunzatoare pentru fluidificarea secertiilor.
Măsuri dupa evaluarea iniţială:
- Corticosteroizi (bronhospasm)
- Aminofilina (bronhospasm)
- Adrenalina (reacţie anafilactică)
- Lichide i.v.
24
 - Antagonisti H1 si H2 (reacţie anafilactică)
- Vasopresoare (prăbuşire TA)
- Monitorizare ECG
- Internare
Conduita practică în urgenţă în criza de astm bronşic:
Criza uşoară/moderată de astm bronşic (fără insuficienţă respiratorie acută):
✓ Bronhodilatatoare β2-simpatomimetice:
• Aerosoli MDI (Salbutamol, Albuterol, Terbutalină) 1-2 puffuri sau
• Terbutalină 0,25-0,5 mg i.v. sau i.m., repetabilă la 6-8 ore, până la dispariţia crizei
✓ Adrenalină 1% 0,01 ml/kg s.c, repetabil la 20-30 min, până la dispariţia crizei
✓ Bronhodilatatoare de tip metilxantinic:
Teofilină/aminofilina 5 mg/kg i.v. lent (microperfuzie 20 min), dacă dispneea nu a cedat după
administrarea corectă a β-simpatomimeticului
Criza severă de astm bronşic (cu insuficienţă respiratorie acută);
✓ Internare obligatorie
✓ Oxigenoterapie pe sondă nazală/mască cu oxigen umidifiat, 5-6 l/min
✓ Perfuzie continuă (2/3 glucoză 5% + 1/3 ser fiziologic = 2,5 l/24 ore)
✓ Bronhodilatatoare parenteral:
• Salbutamol 1 mg/h, pev continuă sau Terbutalină/Adrenalină inj.
• Perfuzie continuă cu Aminofilina (1 mg/kg/h)
✓ Corticoterapie parenterală:
• Metilprednisolon 1-2 mg/kg i.v la 6-8 ore sau
• Hemisuccinat de hidrocortizon 4 mg/kg i.v. la 2-4 ore
✓  Antibioterapie parenterală
✓ Corecţia altor cauze favorizante/declanşatoare
✓ Monitorizarea atentă a pacientului pentru stabilirea indicaţie de IOT cu asistenţă mecanică ventilatorie

Monitorizarea pacientului în criza de astm bronşic:

Parametri clinici: – la interval de 15 min
✓ Frecvenţa respiratorie
✓ TA, puls
✓ Diureză
✓ PaCO2, PaO2, Ph sanguine la 1 h
✓ Electroliti:Na , K – la 8 ore
Parametri de laborator:
✓ ASTRUP – la interval de o oră
✓ Electroliţi plasmatici (Na, K) – la 8 ore interval

Erori care trebuie evitate în criza de astm bronşic:

➢ Refuzul spitalizării în următoarele situaţii:
✓ remisiune incompletă a crizei;
✓ lipsa corecţiei parametrilor ASTRUP;
✓ imposibilitatea efectuării unui tratament corect la domiciliu;
➢ Administrarea Aminofilinei i.v. fără supraveghere (supradozajul poate mima semne de gravitate!);
➢ Aşteptarea efectelor benefice ale corticoterapiei înainte de 4h de la administrarea parenterală;
➢ Corticoterapia inhalatorie NU are valoare în criza instalată de astm bronşic;
➢ Neglijarea/minimalizarea oxigenoterapiei, antibioterapiei şi hidratării corespunzătoare.

Educaţia medicală a pacientului cu astm bronşic:

25
 -cunoaşterea caracterului cronic, nevindecabil al bolii;
-cunoaşterea riscului de transmitere a terenului atopic la descendenţi (pentru formele atopice
alergice);
-cunoaşterea cauzelor favorizante/declanşante ale episoadelor de dispnee paroxistică expiratorie;
- evitarea medicaţiei potenţial alergizante, seroterapiei şi alimentelor potenţial alergogene la
pacienţii cu diateză atopică cunoscută/bănuită;
- cunoaşterea tabloului clinic al bolii (exacerbări periodice cu ameliorări complete/incomplete
intercritice);
- cunoaşterea si administrarea tratamentului cronic (de fond) al bolii şi al celui adresat crizei de
astm bronşic declanşate si aefectelor secundare;
- cunoaşterea regimului alimentar in timpul tratamentului cu cortizon, importanta consumului de
lichide;
- aplicarea masurilor de prevenire a crizelor de astm bronsic;
- cunoaşterea şi folosirea corectă a medicaţiei β-simpatomimetice sub formă de aerosoli
(nebulizatoare cu cameră de expansiune “spacer” – fig. 1);
- cunoaşterea riscurilor şi efectelor adverse ale supradozării medicaţiei β-simpatomimetice şi a
metilxantinelor;
- importanţa dispensarizării, a controalelor periodice;
- cunoaşterea şi utilizarea resurselor comunitare de educaţie şi asistenţă medicală.
- cunoasterea modului de utilizarea a aparatului de aerosoli la domiciliu.
- necesitatea curelor climaterice in special in saline,
- mentinerea unui regim de viata echilibrat, gimnastica respiratorie;
- efectuarea toaletei cavitatii bucale dupa expectoratie.
Tratamentul farmacologic
În tratamentul astmului bronşic:
- antitusivele nu se administrează decât în cazuri deosebite.
Sunt proscrise:
- morfina
- opiaceele
- tranchilizantele
- neurolepticele.
Se combat abuzul de:
- simpaticomimetice - induc astmul drogaţilor
- medicamente alergizante - penicilina, enzimele proteolitice etc.

Starea de rău astmatic

!!! Starea de rău astmatic se defineşte ca fiind o criză severă de astm bronşic ce nu răspunde la terapia
convenţională şi durează mai mult de 24 de ore.
Factorii favorizanţi (precipitanţi) ai stării de rău astmatic:
➢ Expunere brutală, supraacută la alergenul declanşator
➢ Infecţie bronşică acută
➢ Pneumotoraxul spontan
➢ Intervenţii chirurgicale în sfera ORL (căi aeriene superioare)
➢ Reacţie alergică gravă, de tip imediat, indusă de administrarea unor medicamente (Penicilină,
Ampicilină, Aspirină, Algocalmin etc)
➢ Abuzul de simpatomimetice
➢ Administrarea de droguri cu efect depresor al SNC sau β-blocante neselective (propranolol)
➢ Seroterapie/vaccinuri
➢ Deshidratarea excesivă a expectoraţiei
26
 ➢ Suprimarea bruscă a corticoterapiei de lungă durată
Semne de gravitate:
- dispnee cu polipnee superficială extremă/ bradipnee
- aspect de “torace blocat” în expir
- absenţa ralurilor bronşice, cu diminuarea murmurului vezicular
- transpiraţii profuze, reci
- semne clinice de insuficienţă respiratorie acută (hipoxemie  hipercapnie):
- cianoza caldă a extremităţilor şi buzelor
- tahicardie marcată (>120/min)/ aritmii supraventriculare
-  TA, urmată de  TA
- alterare senzorială, cu agitaţie, perioade de confuzie şi somnolenţă
- encefalopatie hipercapnică, până la comă hipercapnică.
Explorări complementare în urgenţă:
- Parametrii ASTRUP: semne de gravitate (insuficienţă respiratorie acută cu hipoxemie 
hipercapnie, acidoză): PA O2 < 50 mmHg, PA CO2 > 45 mm Hg, pH art < 7,3 , EB < 2 mEq/l
- Electrocardiogramă:
✓ Microvoltaj absolut/relativ;
✓ Semne de gravitate: tahicardie sinusală > 120/min, tahiaritmii supra-ventriculare, alternanţă electrică,
semne de suprasolicitare acută a cordului drept (HAD nou apărută, deviaţie axială dreaptă a QRS, HVD
tip baraj nou instalată sau BRD nou apărut);
- Radiografie toracică – utilă pentru diagnosticul diferenţial şi identificarea unei cauze favorizante
a stării de rău astmatic (infecţii, pneumotorax);
- Bilanţ biochimic şi hematologic sumar:Hb, Ht, GA cu formulă leucocitară, Tr, Uree, creatinină,
RA, Na+, K+ , Glicemie
- Examen citologic şi bacteriologic al sputei
- Determinări funcţionale respiratorii în urgenţă
- Examen ORL
Tratamenul stării de rău asmatic presupune internarea în spital, având în vedere necesitatea
evaluării dinamice şi a monitorizării pacientului, dar şi complexitatea tratamentului ce presupune:
- administrarea de oxigen umidificat pe sondă sau pe mască, cu un debit de 2-6
l/minut, astfel încât să obţinem o Sa O2 >90%
- medicaţie bronhodilatatorie (beta 2 agonişti inhibitori, aminofilină i.v.)
- corticoterapie- hemisuccinat de hidrocortizon în doză iniţială de 25 -100 mg i.v., urmat de perfuzii
cu 200 - 400 mg/24 de ore, în soluţie de glucoza 5%, 2 - 3 1/24 de ore.
Tratamentul parenteral trebuie să fie cât mai scurt, urmărindu-se scoaterea bolnavului din criză.
- ACTH (25 - 100 u./24 de ore) este superior, dar poate da accidente alergice.
- Ca doză de întreţinere 5 - 1 0 mg prednison, cu tratament de protecţie (K, calciu, antiacide, Madiol,
regim desodat).
- ventilaţie mecanică în condiţiile agravării disfuncţiei respiratorii (Pa O2< 50-60 mm Hg, PaCO2>50
mm Hg), deteriorarea cardiovasculară (hipotensiune arterială, tahicardie), alterări ale stării de conştienţă;
- alte măsuri terapeutice : antibioterapie, reechilibrare hidroelectrolitică şi volemică, fizioterapie.
Diagnostic diferenţial
- Patologie tumorală ORL/corpi străini (stridor laringian)
- BPOC, bronşiolite acute
- Pneumotorax

Sunt 5 categorii de medicamente folosite în tratamentul astmului bronşic:

1. Beta agonişti (izoproterenol, terbutalina, fenoterol)
- au efect bronhodilatator şi se administrează de regulă pe cale inhalatorie (prin nebulizare sau în spray)
2. Metilxantine (miofilin, teofilina)
27
- au efect bronhodilatator, se pot administra per os sau intravenos
!!! Administrarea rapidă intravenos poate duce la apariţia tahicardiei sau tulburări de
ritm cardiac.
3. Anticolinergice (bromura de ipratropium)
- au efect bronhodilatator similar beta agoniştilor, se administrează pe cale inhalatorie
- se utilizează în special la pacienţii ce nu pot primi beta agonişti sau metilxantine datorită afecţiunilor
cardiace asociate
4.Corticosteroizi
- au un rol important în tratamentul astmului bronşic
- pot fi administraţi i.v. (hemisuccinat de hidrocortizon), oral (prednison, prednisolon),
sau pe cale inhalatorie (dexametazonă, beclometazonă)
- corticosteroizii pot fi administraţi în criza de astmă bronşic ce nu răspunde la terapia
Bronhodilatatorie;
- administrarea îndelungată a corticoterapiei duce la apariţia unor importante efecte
secundare: ulcer gastric, osteoporoză, supresie adrenală, cataractă.
5. Inhibitori de celule mastocitare (cromoglicatul disodic)
- inhibă eliberarea de mediatori din mastocite blocând răspunsul imediat la alergen sau efort.

BRONHOPNEUMOPATIA OBSTRUCTIVĂ CRONICĂ ACUTIZATĂ (BPOC)

BPOC se referă la bolnavii cu bronşită cronică şi cei cu emfizem pulmonar (BPOC= astm bronşic
intricat + bronşită cronică + emfizem pulmonar). Bolnavii cu BPOC au o insuficienţă respiratorie
cronică prin procesul inflamator accentuat, sindromul obstructiv prin exacerbarea edemului inflamator, a
hipersecreţiei şi a spamului musculaturii bronşice.
Circumstante de aparitie
- manifestările clinice pot fi agravate de infecţii respiratorii superioare, expunere la iritanţi atmosferici
sau condiţii poluante.

Manifestari de dependenta:
• tuse şi expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă şi dispnee progresivă cu polipnee, uneori
bradipnee;
• cianoză intensă şi difuză la nivelul buzelor şi unghiilor;
• transpiraţii profunde;
• cefalee;
• neliniste;
• somnolenţă ;
• stare confuzională;
• stare precomatoasa;
• decompensare BPOC se asociază de regulă cu decompensare hemodinamică (tahicardie, tulburări de
ritm cardiac, extrasistole, hepatomegalie, meteorism, turgescenţă jugulară)
Se descriu clinic 2 tipuri clinice de BPOC , în funcţie de predominanţa sindromului bronşitic sau a
dispneei (emfizemului):
- bronhopneumopatia cronică obstructivă cu predominanţa bronşitei (bolnavii ,,blue bloaters”, cianozaţi,
buhăiţi); istoric de bronşită; episoade frecvente de insuficienţă cardiacă dreaptă;
- bronhopneumopatia cronică obstructivă cu predominanţa emfizemului (bolnavii ,,pink puffers,
dispneici roz); istoric de dispnee; de regulă nu relatează despre prezenţa edemelor şi cianozei în
antecedente.
Investigatii:
Probleme de dependenta:
28
- dispnee,
- circulatie inadecvata,
- comunicare ineficienta la nivel intelectual,
- anxietate,
- clearance ineficient al cailor respiratorii,
- diaforeza
- imobilitate,
- insomnie,
- déficit de autoingrijire.
Obiective:
- sa se reduca iritaţia bronşica a pacientului in............
- pacientul sa prezinte cai respiratorii permeabile...........
- pacientul sa prezinte circulatie adecvata.........
- pacientul sa beneficieze de somn si odihna corespunzator...............
- pacientul sa fie echilibrat psihic............
- pacientul sa comunice eficient............
- pacientului sa-i fie satisfacute nevoile fundamentale.......
Interventiile A.M.:
1.Asigurarea repausului la pat, conditiilor de confort si siguranta.
2. Monitorizarea functiilor vitale.
3. Combaterea obstrucţiei prin drenaj postural asociat cu percuţia toracelui pentru mobilizarea secreţiilor
şi creşterea expectoraţiei, aspiraţie şi spălătură bronşică.
•Aspiraţia endobronşică:
- se execută o spălătură bronşică după aspiraţie prin introducerea la interval de 5-10min a unei cantităţi
mici de bisolvon, după care se repetă aspiraţia bronşică;
4. Oxigenoterapie pentru combaterea hipoxiei (admin. în cantităţi mari poate produce hipercopnie), în
doze moderate, începute cu 1-2 l/min;
5. Realizarea caii de acces endovenos si instituirea perfuziei ( tip coctail din HHC 200ml + antibiotic+
tonicardiac 30-40 pic/min)
6. Interventii pentru reducerea iritaţiei bronşice şi a cantităţii de mucus:
- întreruperea fumatului;
- eliminarea din mediu a factorilor poluanţi;
- profilaxia infecţiilor virale şi bacteriene.
7. Administrarea tratamentului: terapie antivirală, tratament simptomatic, măsuri terapeutice generale,
antibiotice, bronhodilatatoare: simpaticomimetice (albuterol, fenoterol, terbutalină), derivaţi de teofilină
(miofilin), anticolinergice (atrovent), fluidifiante ale screţiei bronşice,corticoizi (pt. acţiunea lor
antiinflamatoare, antisecretoare şi antibronhospastică) prednison în doze de 20-30g/zi timp de 7-10 zile;
la nevoie tonicardice, diuretice, anticoagulante, sângerare şi ventilaţie mecanică.
8. Interventii pentru creşterea eliminării secreţiilor bronşice: hidratare corespunzătoare, aerosoli,
mucolitice, expectorante.
9. Pregatirea bolnavului pentru investigatii.
10.Asigurarea igienei( si a cavitatii bucale dupa expectoratie)
11. Asigurarea alimentatiei corespunzatoare.
12.Suplinirea pacientului in satisfacerea nevoilor.
10. Educatie pentru sanatate.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU TUBERCULOZA PULMONARĂ

29
 Definiţie: tuberculoza pulmonară este o boală infecto-contagioasă provocată de bacilul Koch,
afectând organismul în întregime, interesând cu precădere plămânul şi având de obicei o evoluţie
cronică, pe parcursul căreia se deosebesc două etape: tuberculoza primară şi tuberculoza secundară.
Circumstante de aparitie
Agentul patogen- bacilul Koch, denumit astfel după numele celui care 1-a descoperit în 1882
(Robert Koch. De la omul bolnav, mai rar de la bovinele bolnave, bacilii sunt împrăştiaţi prin spută,
puroi, urină, lapte etc.
Contaminarea se face:
- pe cale aeriană, aproape totdeauna prin bacilul Koch de tip uman. De la bolnavii de tuberculoză şi
produsele patologice ale acestora, germenii ajung în organismul indivizilor neinfectaţi (fie direct, prin
ploaia de picături bacilifere formată din mii de picături de salivă purtătoare de bacili, inhalate cu
uşurinţă odată cu aerul atmosferic, fie indirect, prin particule de praf contaminate în urma depunerii pe
jos şi pe obiecte a picăturilor bacilifere, ridicate apoi în aer şi inhalate în acelaşi mod).
- pe cale digestivă, mai rar, prin ingerarea unor alimente infectate (lapte, unt), în special în ţările în care
tuberculoza bovină este mai frecventă. Căile cutanate, transplacentară etc. sunt excepţionale.
Pătrunderea în organism a bacilului Koch determină leziuni anatomice (şancrul de inoculare şi
adenopatia satelită), modificări biologice (reacţii la tuberculină pozitive) şi semne clinice inconstante
(primo-infecţie).
In cele mai multe cazuri, bacilii care pătrund în organism, nu produc nici o tulburare (exceptând
pozitivarea reacţiei la tuberculină). Este vorba de tuberculoza-infecţie. În alte cazuri, bacilii se
multiplică, provoacă leziuni, cel mai adesea pulmonare. Aceasta este tuberculoza-boală.
Prezenţa bacilului Koch este indispensabilă pentru afirmarea diagnosticului de tuberculoză.
Leziunea iniţială (primoinfecţia) este situată aproape întotdeauna în plămâni, bacilul Koch răspândindu-
se de aici în organism prin următoarele căi: calea limfatică; calea hematogenă, în care diseminarea
bacilului se face prin deschiderea unui ganglion limfatic sau a altor leziuni într-o venă; calea
bronhogenă, când bacilii dintr-o leziune activă sunt transportaţi prin bronhii în alte părţi ale aparatului
respirator.
Bacilul trebuie căutat în expectoraţie şi în lichidul de spălătură gastrică, în cazul tuberculozei
pulmonare; în urine în cazul tuberculozei uro-genitale; în lichidul cefalorahidian, în cazul tuberculozei
meningiene; în puroiul unui abces, în cazul tuberculozei osteoarticulare sau ganglionare.
Factori care contribuie la apariţia bolii:
- terenul, care cuprinde ansamlul caracterelor care fac un organism rezistent sau fragil;
- vârsta, riscul de a contracta boala fiind mai crescut între 0 şi 3 ani, la pubertate, adolescenţă şi tinereţe
(15-30 de ani) şi după 50 de ani;
- caracterul contaminării: masivă, prelungită;
- scăderea rezistenţei organismului prin subalimentaţie, epuizare fizică sau psihică, teren tarat (diabet,
alcoolism), stări fiziologice (sarcină, alăptare);
- unele terapeutici, în special corticoterapia;
- apărarea naturală slabă; prin lipsa de contact cu tuberculoza de-a lungul generaţiilor.

TUBERCULOZA PRIMARĂ
Definiţie: tuberculoza primară este prima etapă în evoluţia tuberculozei. Infecţia este totdeauna
exogenă. Alergia la tuberculină e prezentă: leziunea iniţială o constituie complexul primar, iar leziunile
caracteristice sunt adenopatia, inflamaţiile perifocale şi leziunile cazeoase extensive. Evoluţia poate fi
acută sau subacută. Diseminările se produc pe cale limfatică şi mai ales, hematogenă în plămân,
meninge, oase, seroase, aparat urogenital. Pleurezia apare rar.. Principalele aspecte sub care se prezintă
tuberculoza sunt: primoinfecţia tuberculoasă, adenopatia traheobronşică şi tuberculoza miliară.
PRIMOINFECŢIA TUBERCULOASĂ
Definiţie: primoinfecţia tuberculoasă este ansamblul manifestărilor clinice, umorale şi anatomice
ale unui organism, care suferă pentru prima dată contactul cu bacilul tuberculos.
30
 Circumstante de aparitie
Etiopatogenie: bacilul Koch pătrunde aproape totdeauna pe cale aeriană, fapt pentru care
leziunile apar în marea majoritate a cazurilor în plămâni.
Primoinfecţia este caracterizată anatomic prin şancrul de inoculare, limfagita şi adenopatia
hilară satelită, constituind împreună complexul primar, iar din punct de vedere biologic, prin reacţii
cutanate la tuberculină pozitive, iar clinic, prin semne de obicei necaracteristice.
Perioada de incubaţie - perioada de timp de la pătrundera bacililor Koch în orgnaism şi până la
apariţia modificărilor umorale, anatomice şi clinice - variază de la câteva zile la 3-4 luni, în funcţie de
masivitatea infecţiei, virulenţa germenilor şi de rezistenţa organismului. Această perioadă se numeşte
antealergică şi sfârşitul ei este evidenţiat prin apariţia reacţiei prozitive la tuberculină. Primoinfecţia
survine mai frecvent la vârstele mici şi se întâlneşte din ce în ce mai rar, pe măsură ce se avansează în
vârstă.
Deşi foarte rară, primoinfecţia poate fi localizată şi în afara plămânului: intestinal, cutanat,
bucofaringian etc.
Manifestari de dependenta
- primoinfecţia poate fi descoperită, rar, cu ocazia unui simptom funcţional: tusea, uneori datorită
apriţiei aşa-numitului "sindrom de impregnaţie bacilară" (astenie, inapetenţă, pierdere ponderală,
amenoree, stare subfebrilă) .
Elementele diagnosticului sunt: virajul la tuberculină, aspectul radiologie şi depistarea agentului
contaminator.
IDR la tuberculina: reacţiile pozitive arată că subiectul, a venit în contact cu bacilul Koch, dar ele nu
indică dacă este vorba de o tuberculoză- boală sau de o tuberculoză-infecţie.
Primoinfecţia ocultă (latentă) nu se însoţeşte de semne clinice şi uneori nici radiologice, fiind prezente
numai semnele umorale (reacţia la tuberculină). Prognosticul este bun.
Primoinfecţia manifestă prezintă, pe lângă semnele umorale şi semne radiologice (complexul primar) şi
manifestări clinice care constau în semne de impregnare bacilară şi semne de bronşită difuză. Evoluţia şi
prognosticul sunt benigne, leziunile cicatrizându-se.
Primoinfecţia însoţită de manifestări alergice, dintre care cea mai obişnuită este eritemul nodos. Acesta
este un infiltrat relativ dur, la început roşiatic, apoi violaceu, dureros spontan şi la presiune, localizat pe
faţa anterioară a gambelor, dispărând cam în zece zile. Eritemul nodos poate apărea şi în reumatismul
poliarticular acut sau în caz de sensibilizare la sulfamide. Tabloul clinic se caracterizează prin febră (38
- 39°), uneori dispnee, stare generală mai alterată. Examenul radiologie evidenţiază opactăţi omogene
întinse.
Perforaţii gangliobronşice: pot provoca obstrucţii bronşice, iritaţie bronşică (tuse, expectoraţie,
hemoptizii), stări febrile, caverne ganglionare etc.
Pneumonii sau bronhopneumonii cazeoase: sunt tuberculoze pulmonare acute, adesea mortale,
caracterizate prin leziuni pulmonare întinse, la început exsudative, apoi cazeoase. Apar în lunile care
urmează primoinfecţiei, în special la copiii mici lispiţi de rezistenţă, dar uneori şi la adulţi cu rezistenţă
scăzută. Debutul este precedat de semne de impregnare bacilară. Starea generală este alterată, febra
ridicată şi neregulată. Transpiraţiile nocturne, tusea şi expectoraţia, hemoptizia, sete de aer(dispneea
intensă), semnele sindromului de condensare la examenul fizic şi opacităţile intense şi difuze,
completează tabloul clinic. Prognosticul este rezervat chiar astăzi, când arsenalul de tuberculostatice este
atât de bogat.
Caverne primare: apar prin ulcerarea şancrului de inoculare sau a unei forme evolutive.
Diseminări hematogene: pot merge de la formele discrete, constituite din însămânţări micronodulare ale
vârfurilor plămânilor, până la tabloul dramatic al tuberculozei miliare. Uneori apar însămânţări la
distanţă în alte organe.

TUBERCULOZA MILIARĂ

31
 Definiţie:
Tuberculoza miliară sau granulia este o tuberculoză acută, caracterizată printr-o diseminare pe
cale sanguină a bacilului Koch, în plămâni şi aproape în toate organele. Apare mai frecvent în
continuarea primoinfecţiei, de obicei la copii şi tineri, dar există şi o granulie care complică îndeosebşte
tuberculoza secundară. Se caracterizează prin noduli miliari, egal dispersaţi în ambii plămâni şi în alte
organe.
Ca factori declanşatori se pot întâlni surmenajul, subalimentaţia, expuneri prelungie la soare,
cortico-terapia etc.
Manifestari de dependenta:
- debutul este mai rar brusc, de obicie progresiv, cu astenie, inapetenţă, slăbire, febra. În
perioada de stare, febra este ridicată (39 - 40°), neregulată, oscilantă, starea generală profund
alterată, însoţită de tuse, astenie intensă, polipnee, asfixie, cianoză, tahicardie şi transpiraţii.
Investigatii:aspectul radilogic, caracteristic, arată prezenţa a numeroase opacităţi micronodulare,
de mărimea babelor de mei, diseminate egal, de la vârf la baze, în ambii plămâni.
Diseminările în alte organe, se produc îndeosebi tot pe cale hematogenă şi cuprind următoarele
localizări:
- diseminări seroase: pleurezie, pericardită, peritonită;
- diseminări osteoarticulare: morbul Pott (tuberculoză a vertebrelor, coxalgie, tumoare albă a
genunchiului;
- diseminări uro-genitale: tuberculoză renală sau genitală (epididimită, salpingită);
- tuberculoză a ganglionilor periferici (în special a celor cervicali şi submandibulari), tuberculoză
bronşică, laringiană, intestinală etc.

ADENOPATIA TRAHEOBRONŞICĂ

Definiţie: reprezintă o formă clinică aparte, care poate apărea şi în absenţa şancrului de inoculare.
Când nu apar complicaţii, evoluează tăcut, adesea fiind descoperită radiologie.
Cele mai obişnuite complicaţii sunt: caverna ganglionară,/ fistulele gangliobronşice şi compresiunea
organelor din jur.
Manifestari de dependenta:
- tuse cu expectoratie;
- suffebrilitate, frisoane;
- dureri toracice;
- hemoptizie;
- scadere brusca in greutate;
- astenie permanenta, oboseala;
- transpiratii excesive mai ales noaptea;
- dificultate in respiratie.
Probleme de dependenta:
- dispnee;
- hipertermie,
- clerance ineficient al cailor respiratorii;
- fatigabilitate,
- diaforeza
- deficit de volum de fluide,
- anxietate,
- devalorizare,
- neplăcerea de a efectua activităţi recreative.
- risc de complicatii.
Obiective:
32
 Pacientul :
- sa respire eficient;
- sa –si regleze temperatura corpului;
- sa beneficieze de somn si odihna corespunzator;
- sa fie echilibrat hidro- electrolitic;
- sa fie echilibrat psihic;
- sa se reintegreze socio-profesional
- sa fie ferit de complicatii ;
- sa nu devina sursa de infectie nosocomiala.
Interventii :
- izolare inspital, sanatorii, la domiciliu ;
- supravegherea functiilor vitale;
- recoltarea produselor biologice;
- administrarea medicatiei prescrise;
- asigurarea alimentatiei adecvate;
- verificarea igienei;
- suplinirea pacientului in satisfacerea nevoilor fundamentale;
- educatie : respectarea masurilor de prevenire a infectiilor nosocomiale- purtarea mastii, folosirea
batistei de unica folosinta, colectarea corespunzatoare a obiectelor contaminate ;
- profilaxie ; vaccinarea BCG ;
- cultura fizica si terapie ocupationala;
- reincadrarea in munca, reabilitarea.

EDUCAŢIA SANITARĂ A BOLNAVULUI TUBERCULOS

→ Definiţie:
~ S-a crezut mult timp că atitudinea bolnavilor este determinată de nivelul lor de cunoştinţe sanitare. Pe
această bază s-a creat edificiul educativ-sanitar, în care esenţial este transferul de cunoştinţe considerate
necesare pentru a determina bolnavul să adopte o atitudine raţională faţă de boala sa.
~ În practică trebuie ţinut seama de faptul că comportamentul este determinat nu numai de factori raţionali,
intelectuali, ci şi de cei emoţionali, afectivi.
→ Principiile de bază ale educaţie sanitare antituberculoase:
~ Educaţia sanitară trebuie să se axeze pe problemele centrale ale luptei antituberculoase şi să
difuzeze în masă cunoştinţele ştiinţifice cele mai noi.
~ Educaţia antituberculoasă trebuie să fie concretă, adică să trateze acele probleme care
interesează nemijlocit persoanele cărora se adresează.
~ Educaţia sanitară trebuie să fie atractivă şi chiar distractivă; să folosească metode cu mare putere
de influenţă, variate şi vii, fără a se încărca peste măsură cu multitudinea datelor ştiinţifice.
~ Educaţia sanitară trebuie diferenţiată în funcţie de grupul de populaţie căruia se adresează.
→ În domeniul tuberculozei, accentul se pune pe următoarele 3 grupe:
~ Populaţia sănătoasă.
~ Bolnavii de tbc.
~ Şcolarii.
→ Obiective educaţiei sanitare:
~ Sensibilizarea populaţiei faţă de problemele luptei antituberculoase prin conferinţe, expoziţii,
convorbiri pe grupe de populaţie, articole de presă, expuneri audio-video – toate convergente spre a forma
o opinie publică despre tuberculoză. Se urmăreşte totodată modificarea conceptului privind modul de
viaţă. Se elimină factorii de risc. Adoptarea unui mod de viaţă sanogen.
~ Educaţia sanitară în şcoli, la vârsta de cea mai mare receptivitate este de o importanţă capitală.
Obiectivul principal nu este atât de însuşire a unor noţiuni teoretice, cât de îndrumare către un
comportament igienic. Educaţia antituberculoasă în şcoli se asociază cu problemele cu care copilul vine
33
în mod curent în contact: testarea biologică, vaccinarea BCG, chimioprofilaxie etc. În general educaţia
sanitară va avea un caracter optimist, cu posibilităţi reale de prevenire şi vindecare a tuberculozei.
→ Acţiuni de educaţia pentru sănătate → se face în ce priveşte:
~ Strănutul.
~ Tusea - folosirea batistei.
~ Închiderea şcolilor pe perioada epidemiilor de boli infecţioase aerogene.
~ Vaccinare.
~ Chimioprofilaxie.
~ Alimentaţie raţională.
→ Educaţia sanitară se adresează:
~ Bolnavilor pentru preîntâmpinarea bolii prin protecţia cu dosul palmei sau batistă în timpul tusei,
utilizarea scuipătorii; vesela şi obiectele de toaletă separate, respectare a recomandărilor medicului.
~ Întregii populaţii: pentru a se feri de contaminare şi pentru a se prezenta din timp la control.
→ Recomandări la externare:
~ Igienă riguroasă, cu dezinfecţia periodică a lenjeriei veselei.
~ Cura de repaus obligatorie.
~ Aeroclimatoterapia are efect tonifiant fizic şi psihic prin aerul curat, ozonat de munte şi cadrul de
frumuseţe naturală.
~ Camera moderat încălzită.
~ Alimentaţia bogată în calorii şi vitamine.
→ Observaţii:
~ Educaţia sanitară este dificilă pentru că se ridică problema adoptării regimului de viaţă, de
activitate şi de alimentaţie, să favorizeze evoluţia bolii. Bolnavii trebuie să fie conştienţi că tot ce fac este
numai spre binele propriei persoane şi că numai dacă respectă indicaţiile prescrise vor putea avea o viaţă
normală alături de semenii lor.
~ Protecţia muncii în secţiile de pneumologie prevede purtarea măştilor de tifon în cursul unor
procedee ca: schimbarea lenjeriei de pat, schimbarea bolnavului, executarea toaletei bolnavului, recoltarea
sputei şi a secreţiilor naso-faringiene. Masca trebuie să acopere atât gura, cât şi orificiile nazale.
~ Hainele de protecţie se vor schimba cât mai des, iar înainte de a părăsi serviciul se va face baie /
duş şi se va schimba complet îmbrăcămintea.
~ Asistenta care îngrijeşte astfel de bolnavi este bine să-şi petreacă timpul liber în aer curat, să se
prezinte conştiincios la controale sanitare periodice şi să aibă un regim de viaţă ordonat.

INGRIJIREA PACIENTILOR CU PNEUMOTORAX SPONTAN

Pneumotorax spontan: prezenţa unei colecţii gazoase în cavitatea pleurală, aerul pătrunzând în
pleură printr-o perforaţie patologică a seroasei.
Culegere de date
Cauze: TBC pulmonar 60-70%, emfizem pulmonar, chisturi aeriene pulmonare, bronşite cronice, tuse
convulsivă, p.torax ideopatic benign (tineri 18-35 ani), pneumotorax traumatic (fracturi costale, plăgi
penetrante, toracocenteză)
Manifestari de dependenta
•junghi toracic violent după efort, chintă de tuse (tip lovitură de pumnal)
• dispnee accentuată , polipnee
• anxietate
• cianoză
• tuse chintoasă
• fenomene de insuficienţă respiratorie acută (hipoxemie  hipercapnie)

34
• fenomene de şoc pleural (tahicardie, puls mic şi rapid, colaps, paloare, cianoza extremităţilor,
transpiraţii reci)
• fenomene fizice (bombarea şi imobilizarea hemitoracelui afectat, abolirea murmurului vezicular,
hipersonoritate cu dispariţia matităţii cardiace)
Problemele pacientului:
- discomfort;
- alterarea respiratiei( dispnee, deficit al schimburilor gazoase)
- circulatie inadecvata;
- comunicare ineficace;
- alterări ale percepţiei sinelui favorizate de boală/ spitalizare;
-risc de complicatii;
- posibile deficite de autoîngrijire
Obiective:
- ameliorarea disconfortului;
- diminuarea manifestarilor clinice;
- asigurarea unei respiraţii optime ;
- asigurarea unei circulatii optime;
- prevenirea complicatiilor;
- creşterea gradului de independenţă în efectuarea activităţilor de autoîngrijire
- calmarea anxietăţii/ asigurarea confortului psihic
Conduita de urgenţă:
• poziţie semişezândă
• repaus fizic şi vocal absolut
• combaterea durerii (algocalmin 1-2 fiole; fortral 1-2 fiole; în caz excepţional , administrarea de
mialgin 1 fiolă IV / IM sau morfină subcutanat)
• anxiolitice (plegomazin IM; diazepam; nitrazepam; alprazolan)
• oxigenoterapie
• sedative ale tusei (codeină)
• în formele masive sau asfixie se execută exuflaţie decompresivă
• transportul la spital se face cu mare grijă
Interventii proprii: comunicare, hidratare, alimentare, mobilizare, igiena, profilaxie, educatie.
Interventii delegate: pregatirea pentru investigatii si analize si ingrijirea dupa efectuarea
acestora, administrarea tratamentului general.

INGRIJIREA PACIENTULUI CU CANCER BRONHOPULMONAR

Definiţie: cancerul bronhopulmonar este o tumoare malignă, cu punct de plecare bronşic.

Etiopatogenie: constituie una din cele mai frecvente localizări, fiind depăşită ca frecvenţă doar de
cancerul gastric (20% din totalitatea tumorilor maligne). Apare predominant la bărbaţi (de 8 - 10 ori mai
des decât la femei), în special după 40 de ani. Etiologia nu este cunoscută, dar există unele cauze
favorizante: fumatul - după unele statistici boala apărând de 17 ori mai frecvent la cei care fumează
peste 20 ţigarete pe zi decât la nefumători -, substanţele radioactive, gudronul, procesele inflamatorii
cronice pulmonare.
Manifestari de dependenta
Debutul este de obicei insidios, manifestându-se prin tuse precoce, continuă, rebelă la tratament,
expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă, uneori cu striuri de sânge, alteori hemoptizii abundente,
dispnee, dureri toracice, la început surde, mai târziu intense şi continue.

35
 Debutul poate fi şi acut, de tip pneumonie sau cu aspect de abces pulmonar. Se cunoaşte şi un
debut tardiv, în perioada de metastazare, printr-un tablou de sindrom para-neoplazic: tulburări de tip
reumatismal (artralgii, degete hipocratice), neurologic (polinevrite), endocrin (acromegalie).
Există două mari forme: hilară (2/3 din cazuri), cu simptomatologie bogată, în special bronşitică
(respiraţie dificilă, şuierătoare - Wheesing), dar nespecifică şi periferică; multă vreme asimptomatică, cu
manifestări numai radiologice.
În perioada de stare se intensifică simptomele funcţionale de debut (tuşea, expectoraţia, durerea
toracică) şi apar semne generale (paloare, oboseală, pierdere în greutate, inapetenţă, febră). Multă vreme
starea generală se menţine bună.
1. Investigații:
• Examenul clinic: evidențiază prezența factorilor de risc, a semnelor de extensie (metastaze
ganglionare, osoase, subcutanate, neurologice) sau a sindromului paraneoplazic (hipocratism digital,
osteopatie hipertrofică pulmonară, SIADH = secreție inadecvată de hormon antidiuretic).

• Probe de laborator:
- examenul sputei (evidențiază celulele neoplazice) se efectuează 3 zile consecutiv;
- examenul citologic al secreției bronșice prelevată prin bronhoscopie;
- probe sanguine: VSH (accelerată).
• Examene imagistice:
- radiografia toracică evidențiază: opacitate hilară, rotunjită, periferică sau mediastinală, semne de extensie
(atelectazie lobară sau zonală, pleurezie, adenopatii mediastinale, paralizie frenică);
- computertomografia precizează localizarea tumorii și aproximează gradul de extindere;
- ecografia abdominală apreciază eventualele metastaze hepatice;
- scintigrafia osoasă cu substanță slab radioactivă (care se acumulează în oasele afectate) pune în evidență
metastazele osoase prin radiografie.
• Explorări endoscopice: bronhoscopia sau fibroscopia bronșică permite examinarea macroscopică a
arborelui bronșic aerian (modificări ale mucoasei, leziunea endobronșică) și prelevarea de țesut (prin
biopsie) și de secreții bronșice pentru examenul anatomopatologic (examen esențial pentru stabilirea
diagnosticului și a conduitei terapeutice).
• Citopuncția transparietală sub control tomografic permite prelevarea de țesut pentru examenul
histologic.
• Biopsia măduvei osoase este utilă pentru analiza histologică a acesteia și aprecierea metastazelor la acest
nivel.
• Examene complementare: spirometrie, electrocardiogramă, bilanț hepatic, examen ORL, bilanț
angiografic.
Probleme de dependență = P. Surse de dificultate = E:
• P: Durere (acutã/cronicã).
E: agenți infecțioși (proces inflamator), proces neoplazic (compresiunea terminațiilor nervoase),
suprasolicitări fizice, oboseală, insuficiente cunoștințe despre boală, mediu.
• P: Circulație/respirație inadecvate.
E: proces inflamator, obstrucții, afectări ale mucoasei căilor respiratorii, afectări cerebrale, durere, febră,
anxietate, emoții, stres, poluare (noxe, fumat), variații de temperatură, insuficiente cunoștințe despre
boală, despre mediu.
• P: Perturbarea stãrii de nutriție.
E: durere, febră, alterări ale mucoasei digestive, tulburări de tranzit, grețuri, vărsături, tulburări de
deglutiție, tulburări neurologice, anxietate, stres, insuficiente cunoștințe despre boală.
• P: Hipertermie.
E: proces inflamator, tulburări neurologice, anxietate, stres, mediu ambiant inadecvat.
• Eliminare (digestivă, urinară, menstruală) inadecvată.

36
E: alterarea mucoasei intestinale, tulburări de tranzit, tulburări neurologice, durere, tumori, metastaze,
proces inflamator, afectarea parenchimului renal, dezechilibru endocrin, anxietate, stres, insuficiente
cunoștințe despre afecțiune.
• P: Perturbarea mobilității/Imobilitate.
E: modificări structurale/funcționale ale sistemului osteo-articular (metastaze), durere, proces inflamator,
anxietate, insuficiente cunoștințe despre boală, mediu.
• P: Postură inadecvată.
E: durere, metastaze, oboseală, deficit motor, insuficiente cunoștințe despre boală.
• P: Integritate tegumentarã și/sau a mucoaselor afectatã.
E: proces inflamator, proces neoplazic, durere, dezechilibre endocrine, tulburări circulatorii, tulburări
neurologice, imobilitate, anxietate, stres, insuficiente cunoștințe despre boală și/sau despre igienă
personală.
• P: Alterarea stãrii de confort.
E: durere, dezechilibre, surmenaj, anxietate, insuficiente cunoștințe despre boală.
• P: Deficit de autoîngrijire.
E: durere, oboseală, imobilitate, anxietate, dezinteres, tulburări neurologice, condiții socio-economice
precare, cunoștințe deficitare.
• P: Comunicare (senzoro-motorie, afectivã și/sau intelectualã) perturbatã.
E: durere, metastaze, afecțiuni cerebrale, deficite senzoriale, fatigabilitate, anxietate, stres, tulburări de
gândire, insuficiente cunoștințe despre afecțiune.
• P: Vulnerabilitate fațã de pericole.
E: durere, tulburări neurologice, fatigabilitate, surmenaj, anxietate, stres, mediu ambiant
necorespunzător, insuficiente cunoștințe despre sine, despre mediu.
• P: Anxietate.
E: afecțiunea tumorală, durere, perceperea viitorului, teama de moarte, stres, conflict (între propriile valori
și ale celorlalți), spitalizarea, mediu familial/social modificat.
• P: Pierderea stimei de sine. Devalorizare.
E: modificări anatomice (mastectomie), tulburări neurologice, anxietate, teamă, stres, descurajare,
insuficiente cunoștințe despre sine și cei din jur.
• P: Izolare socialã.
E: durere, tulburări de gândire, anxietate, situație de criză, modificări în relațiile familiale și sociale,
insuficiente cunoștințe despre boală, despre sine și cei din jur.
• P: Risc de complicații (infecțioase, cardio-pulmonare, renale etc.).
E: alterarea funcțiilor vitale, durere, tulburãri de echilibru, tulburãri de nutriție, tulburãri neurologice,
leziuni, anxietate, stres, izolare, sãrãcie, lipsa de cunoștințe despre boală, despre sine și cei din jur. [3, 4]

1.Obiective de îngrijire (corespunzătoare problemelor de dependență enunțate mai sus):

• Pacientul să nu mai prezinte durere (diminuarea intensității durerii).
• Pacientul să prezinte o respirație adecvată (menținerea unei respirații adecvate).
• Pacientul să prezinte o bună circulație (menținerea unei circulații adecvate).
• Pacientul să prezinte o alimentație echilibrată (pacientul să fie echilibrat nutrițional și hidro-electrolitic).
• Pacientul să prezinte o temperatură corporală în limite normale.
• Pacientul să prezinte o eliminare (digestivă/urinară/menstruală) adecvată (menținerea unei eliminări …
corespunzătoare).
• Pacientul să prezinte o mobilitate adecvată capacității fizice (refacerea și menținerea mobilității).
• Pacientul să prezinte o postură fiziologică.
• Pacientul să prezinte tegumente integre (refacerea integrității tegumentare).
• Pacientul să prezinte o stare de confort adecvată (menținerea stării de confort).

37
• Pacientul să se poată autoîngriji cât mai curând posibil (diminuarea deficitului de autoîngrijire).
• Pacientul să poată comunica eficient pe plan senzoro-motor/afectiv/intelectual (menținerea unei
comunicări … adecvate capacităților sale).
• Pacientul să nu mai fie vulnerabil față de pericole (diminuarea gradului de vulnerabilitate). Pacientul să
beneficieze de un mediu de siguranță.
• Diminuarea gradului de anxietate. Pacientul să fie echilibrat psihic.
• Pacientul să-și recapete încrederea și stima de sine.
• Diminuarea gradului de izolare socială.
• Pacientul să nu mai prezinte risc de complicații... Diminuarea gradului de risc de complicații…

2. Intervenţii proprii şi delegate.

Intervenții proprii (autonome):
o asigurarea condițiilor de spitalizare, a mediului securizant și de protecție:
- saloane călduroase, însorite, luminoase, cu umiditate adecvată și ventilaţie corespunzătoare;
- adaptarea învelitorilor conform atât anotimpului și temperaturii încăperii dar și stării generale a
pacientului (episoade febrile, frisoane).
o supravegherea pacientului: facies, tegumente, comportament, funcții vitale și vegetative
(mãsurare/notare în foaia de temperaturã);
o recunoașterea manifestărilor de dependență și a modificărilor survenite în evoluția stării generale a
pacientului;
o realizarea unei comunicãri (verbale și non-verbale) eficiente: transmitere corectă (la timp) de informații,
stabilirea unor relații de încredere între pacient și echipa medicală, obținerea feed-back-ului;
o asigurarea dietei adecvate:
- de cruțare, frecvent semisolidã (în cazul tulburãrilor de deglutiție va fi dietã preponderent lichidã),
respectând contraindicațiile;
- prezentatã apetisant (se vor îndepãrta obiectele din jur care pot diminua apetitul);
o hidratare adecvatã, în cantitãți mici și dese (ceai, supe strecurate, apã platã);
o aspirarea secrețiilor (conform tehnicii cunoscute, respectând mãsurile de asepsie);
o asigurarea igienei:
- efectuarea toaletei parțiale (sau ajutor în efectuarea acesteia);
- schimbarea lenjeriei (de pat și de corp) de câte ori este necesar;
o asigurarea repausului la pat și a unei poziții adecvate, fiziologice;
o mobilizare periodicã;
- efectuarea exercițiilor de mobilizare (pasive, pasivo-active);
- încurajare pentru efectuarea exercițiilor active;
o acordarea ajutorului în îmbrăcare/dezbrăcare;
o consilierea pacientului:
- evaluarea stadiului în care se află pacientul (conform lui Kubler Ross: negare, furie, negociere,
depresie, acceptare) și înlăturarea ideii sfârșitului apropiat;
- explicații privind afecțiunea (cu păstrarea secretului profesional);
- încurajare și suport prin comunicare adecvată (acordarea atenției necesare);
- facilitarea consilierii psihologice pentru recãpãtarea controlului conștient și informat asupra
situației sale;
o pregătire psihică pentru tehnicile și manoperele medicale: informare, explicaţii, asigurarea confortului
psihic, obținerea consimțământului;
o Educație pentru sãnãtate.
- lămurire asupra necesității respectării conduitei terapeutice (a măsurilor de reabilitare) și a
controlului medical periodic;

38
 - explicarea importanței menținerii unui regim de viață echilibrat (inclusiv renunțarea la fumat)
pentru prevenirea complicațiilor.
Intervenții delegate:
o participarea la examenul clinic (conform timpilor cunoscuți):
- asigurarea condițiilor de mediu necesare examinării;
- pregătirea documentelor medicale;
- pregătirea materialelor și instrumentelor necesare examinării;
- pregătirea psihică și fizică a pacientului pentru examinare;
- servirea medicului cu instrumentele solicitate;
- transportul pacientului la salon (când examinarea s-a efectuat în cabinetul de consultații);
- reorganizarea locului de muncă;
o recoltarea probelor biologice și patologice pentru examenele de laborator (corespunzãtor tehnicilor
studiate anterior); mențiuni pentru:
- recoltãri sanguine, de urinã, de materii fecale
o participarea la investigații paraclinice (corespunzãtor tehnicilor studiate anterior); mențiuni pentru:
- radiografia toracicã: oferã informații despre modificãrile pulmonare, inclusiv eventualele
metastaze;
- computertomografia: localizeazã tumora și estimeazã gradul ei de extindere;
- biopsii – se efectueazã probe de țesut, analizate la microscop din punct de vedere histologic (
o administrarea tratamentului – particularitãți pentru:
Chimioterapie (blocheazã diviziunea celularã și implicit dezvoltarea tumorii și a metastazelor):
Radioterapia (oprește dezvoltarea celulelor tumorale):
o pregãtire preoperatorie: participare la bilanțul clinic/paraclinic corespunzãtor etapelor cunoscute (stare
generalã a pacientului, timp avut la dispoziție, investigații specifice);
o îngrijiri postoperatorii: supravegherea pacientului conform etapelor cunoscute;
- prevenirea complicațiilor postoperatorii (locale și generale) prin supraveghere atentã,
permanentã, aplicarea corectã a tuturor tehnicilor și manoperelor medicale și observarea eventualelor
modificãri survenite în evoluția postoperatorie (informarea medicului pentru adaptarea conduitei
terapeutice);
o tratamente paleative și alternative (detaliate în capitolul de Îngrijiri Paliative):
- scop: îmbunătățirea calității vieții prin ameliorarea simptomelor cauzate de metastaze (în special
durerea);
o intervenții de urgențã:
- menținerea funcției respiratorii/circulatorii: respirație artificialã, traheostomie, oxigenoterapie, IOT,
monitorizare puls, respirație, TA;
- montarea și supravegherea perfuziei endovenoase;
- transport corespunzãtor metodelor cunoscute (cu brancarda, cãruciorul, patul rulant);
o prevenirea complicațiilor:
- imobilizãrii: mobilizare periodicã, asigurarea lenjeriei de pat și de corp curate, asigurarea dietei
adecvate (pentru prevenirea constipației), aplicarea mãsurilor de prevenire a escarelor;
- tromboembolice: efectuarea de exerciții pasive/active la pat, administrarea de anticoagulante;
- pulmonare: asigurarea de condiții optime în încãpere, efectuarea de exerciții respiratorii, a
tapotajului toracic și a pozițiilor de drenaj postural; antibioterapie conform prescripțiilor.

Tratamentul chirurgical este singurul eficace (penumonectomii, lobectomii). Majoritatea bolnavilor

ajung însă prea târziu la intervenţia chirurgicală. Tratamentul medical este indicat în formele inoprabile
din cauza metastazelor, vârstei înaintate, a complicaţiilor etc. Se folosesc: radioterapia, cobaltoterapia,
citostatice (Clafen, Endoxan, Girostan), sub controlul hemoleucogramei; antibiotice pentru combaterea
infecţiilor şi tratament simptomatic după caz: calmante ale tusei, hemostatice, analgetice (Algocalmin,
Antidoren, Mialgin), vitamine, oxigen etc.
39
 INSUFICIENTA RESPIRATORIE ACUTA
1.Definiţie:
Insuficienţa respiratorie acută (detresa respiratorie acută) = alterarea acută a hematozei
(schimburilor gazoase alveolocapilare), soldată cu hipoxemie  hipercapnie.
Hipoxemie = scăderea presiunii arteriale a O2 (PAO2) < 60 mm Hg
Hipercapnie = creşterea presiunii arteriale a CO2 (PACO2) > 45 mm Hg
Tipuri de insuficienţă respiratorie acută:
Tip I =  PAO2 cu PACO2 normală sau 
Tip II =  PAO2 cu  PACO2
2.Culegere de date
Circumstante de aparitie
Cele mai importante cauze de insuficienţă respiratorie acută sunt :
o obstrucţiile acute laringo-traheo-bronşice şi ale căilor respiratorii superioare (corpi străini
intrabronşici, edem şi spasm glotic, invazie de sânge prin hemoptizie masivă, vomică, apă şa) ;
o afecţiuni pulmonare (stare de rău astmatic, edem pulmonar acut, embolii pulmonare grave, pneumonii
întinse, bronşiolite acute toxice, septice);
o afecţinu pleurale (pneumotorax cu supapă, pleurezii masive bilaterale);
o scăderea O2 (altitudine) sau excesul de CO2 (mină, sobe incorect montate şa) ;
o intoxicaţii cu sedative: barbiturice, opiacee, tranchilizante; traumatisme toracice severe;
o evacuarea intempestivă a unei pleurezii masive şa.
Insuficienţa respitratorie acută apare deseori la bolnavi cu afecţiuni bronhopulmonare cronice
obstructive, aflaţi în insuficienţă respiratorie cronică:
o supraadăugarea unei infecţii respiratorii,
o administrarea unor droguri depresive ale SNC (Morfina şi opiaceele, barbituricele, Meprobamatul,
etc.),
o intervenţiile chirurgicale pe torace sau abdomen,
o eforturile fizice
o fumatul în exces pot decompensa brutal funcţia pulmonară, cu apatiţia insuficienţei respiratorii acute.
Manifestari de dependenta (pulmonare/extrapulmonare)
Dacă scade PaO2, cel mai fecvent, în sângele arterial, apare acidoza respiratorie, cu următoarele
semne:
• dispnee polipneică (în afecţiunile pulmonare şi pleurale) până la apnee (oprirea respiraţiei) cu asfixie.
• cianoză, agitaţie, anxietate, tahicardie, hipotensiune arterială, colaps, nelinişte, agitaţie, confuzie, delir,
comă.
Dacă creşte PaCO2 apar:
• dispneea (sub formă de hiperpnee şi mai rar bradipnee, de tip Kussmaul sau Cheyne-Stockes) este
constantă)
• ameţeli, tulburări de conştienţă, bolnavul putând intra brusc în sincopă sau colaps.
• encefalopatia respiratorie (agitaţie, urmată de stare subcomatoasă) se instalează când hipercapnia este
pronunţată.

3.Probleme de dependenta:
►Perturbarea schimburilor de gaze respiratorii urmare a alterării raportului ventilaţie perfuzie
►Ineficienţă în menţinerea permeabilităţii căilor respiratorii legată de bronhoconstricţie,
creşterea producţiei de mucus, tusea ineficientă şi infecţiile bronhopulmonare
►Disfuncţia capacităţii de autoîngrijire legată de scăderea toleranţei la efort secundară
ventilaţiei ineficiente şi tulburărilor de oxigenare
►Risc ↑ de alter a perfuziei tisulare

40
 ►Deficite de autoîngrijire favorizate de imobilizarea la pat şi/sau tratamentele medicale aplicate:
►Deficit de:
- igienă/spălare;
- îmbrăcare/ pieptănare;
- hrănire;
- autoîngrijire a eliminărilor;
- utilizare a obiectelor.
►Alterarea confort fizic favoriz de imobiliz la pat şi/sau tratamentele medicale aplicate.
► Alterări ale percepţiei sinelui favorizate de boală/ spitalizare.

4.Obiective:
- sa fie identificata rapid sursa de dificultate
- sa fie aplicate măsurile de tratament specifice afecţiunii de bază
- sa se îmbunătăţeasca schimburile de gaze respiratorii
- sa se imbunatateasca permeabilitatea căilor respiratorii
- sa fie asigurata o circulatie optima
- sa fie conservate resursele energetice
- sa creasca gradul de independenţă în efectuarea activităţilor de autoîngrijire
- sa fie informat pacientul cu privire la profilaxia şi protocolul terapeutic al bolii

5.Interventii:
- companie calificată şi avizată.
Conduita practică în urgenţă:
- Culegere de date: identificarea rapidă a unui context clinic sugestiv
- Examen fizic complet (aparat respirator, cardiovascular, renal)
- Aprecierea severităţii insuficienţei respiratorii acute:
Semne clinice de severitate: cianoza caldă a extremităţilor, transpiraţii profuze; tulburare rapid
progresivă a stării de conştienţă (somnolenţă – confuzie – comă)  tulburări psihice (agitaţie, agresivitate
verbală şi motorie, tulburări de comportament); tiraj generalizat; respiraţie de tip abdominal; dispnee cu
polipnee/bradipnee; decompensare cardiacă dreaptă acut instalată şi rapid progresivă (cord pulmonar
acut), “flapping tremor”.
Parametrii ASTRUP - semne de gravitate:
o Acidoză cu hipocapnie = hipoxie tisulară majoră;
o Hipercapnie = epuizarea mecanismelor compensatorii
Examene complementare în urgenţă:
- Determinarea parametrilor ASTRUP în urgenţă, înainte de iniţierea oxigenoterapiei!
- Radiografie toracică în urgenţă (fără deplasarea pacientului!)
- Bilanţ biochimic sumar: glicemie, uree, creatinină, RA, Na+, K+
- Bilanţ hematologic sumar: hemoleucogramă (Ht)
- Electrocardiogramă/monitorizare ECG
- Monitorizarea saturaţiei arteriale O2
- Monitorizarea TA
- ±Teste respiratorii funcţionale simple (VEMS)
Măsuri terapeutice imediate în urgenţă:
Evaluare
- permebilitatea cailor aeriene,
- nivelul starii de constienta,
- functii vitale.
✓ Asigurarea unei linii venoase cu instalarea unei perfuzii cu soluţie izotonă; va fi abordata o vena
centrala (jugulara internă, subclavie);
41
✓ Asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare (îndepărtarea protezelor dentare, aspirarea secreţiilor
nazofaringiene, prevenirea căderii bazei limbii cu ajutorul pipei Guedel, IOT cu aspiraţie endotraheală);
✓ Adrenalina va fi administrată aproape simultan cu toate masurile menţionate mai sus.
✓ Oxigen(4-6l./min.)
Va fi iniţiată oxigenoterapia pe sondă endonazală sau pe mască, cu un debit constant de 4-6 L/minut;
obstrucţia căilor respiratorii superioare prin edem laringian masiv, rapid instalat, obligă la traheostomie şi
respiraţie pe sondă transtraheală.
✓ Asigurarea ventilaţiei mecanice asistate (comă hipercapnică, bradipnee, colaps).
Intubaţia traheală şi ventilaţia mecanică sunt necesare în caz de insuficienţă respiratorie acută
(PaCO2>50mmHg, PaO2<50-60mmHg, pH sanguin<7,3).
Măsuri imediate în absenţa semnelor clinice de gravitate:
✓ Asigurarea unei linii venoase;
✓ Asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare;
✓ Oxigenoterpie
✓ Supravegherea parametrilor clinic vitali: stare de conştienţă, culoarea şi temperatura extremităţilor,
frecvenţa respiratorie, pulsul, TA, diureza orară;
✓ Măsuri terapeutice specifice (simptomatice, patogenice şi etiologice) adresate afecţiunii cauzale a
insuficienţei respiratorii acute.
Măsuri dupa evaluarea iniţială:
- Corticosteroizi (bronhospasm)
- Aminofilina (bronhospasm)
- Adrenalina (reacţie anafilactică)
- Lichide i.v.
- Antagonisti H1 si H2 (reacţie anafilactică)
- Vasopresoare (prăbuşire TA)
- Monitorizare ECG
- Internare

Tabelul 13. Tratamentul medicamentos

Medicament Doze / cale de administrare
1%o - 0,3-0,5mL s.c./i.m. (adult)
Adrenalina
1%oo - 0,1-1mL i.v./ sublingual/ pe sonda endotraheala
Hidrocortizon
500mg-2g i.v./i.m. (adult); 10-100mg i.v. (copil)
hemisuccinat
100-1000mg.i.v.(adult); 2mg./kg.c.(copil)
Metilprednisolon
B2agonisti (nebulizare) 0,25-0,5mL in 1,5-2mL la 4h,
Aminofilina 6mg./kg.c.i.v.(in 10 min.) apoi p.i.v.1mg./kg.c./h.(in urmatoarele 12h.)
Ser fiziologic 1000-2000mL rapid (adult)
Solutii coloidale 500mL rapid apoi p.i.v. lenta
Dopamina p.i.v.:2-20µg/kgcorp/min
Sulfat de atropina 0,3-0,5mg i.v.; de repetat la 10 min; max 2mg (adult)
Respiraţia asistată care utilizează aparate cu presiune pozitivă intermitentă. Oxigenul se
administrază în funcţie de oximetrie. În caz de exces de CO2 administrarea O2 este periculoasă, deoarece
poate să apară stopul respirator.
Parametrii Astrup:
1. pH-ul actual = pH-ul determinat al sangelui de cercetat; valori normale: 7,38-7,42.
2. pH-ul standard = 7,38-7,42-indica marimea acestui parametru in conditii standard: pCO 2 = 40mmHg,
temperatură de 37 grade C, saturaţie in O2 a Hb = 100%
42
3. Bicarbonatul standard = 24-28mEg/l; se măsoară în aceleaşi condiţii standard.
4. pCO2 = 40mmHg sau 1,25mEq/l;
5. Baze tampon = concentratia tuturor bazelor care intervin in captarea H+, (hemoglobina, proteine, fosfati
etc.). Valoarea normala=46-52mEq/l. Bazele tampon scad în acidoze şi cresc în alcaloze.
6. Baze exces indica deficitul de baze cand valoarea este negativa sau excesul de baze cand valoarea este
pozitiva; valoarea normala = -2 la +2. Au valori pozitive în alcaloze şi negative în acidoze.
7. Bicarbonatul actual = valoarea HCO3- in sangele de cercetat. Valoarea normala = 24-28mEq/l.

BRONSIECTAZIA

Prin definitie bronsiectaziile se caracterizeza anatomic prin dilatatia permanenta, definitiva si

ireversibila a calibrului bronsiilor.
Bronsiectaziile intereseaza bronsiile de calibru mediu de tip segmentar sau subsegmentar, carora
le altereaza structural peretele si le oblitereaza ramificatiile distale.
Se considera ca afectiunea poate fi rezultatul slabiciunii innascute a peretelui bronsic, a
insuficientei dezvoltarii musculaturii netede, tesutului elastic si cartilaginos, a insuficientei mecanismelor
de aparare locala.
Toate acestea duc la dereglarea proceselor de aparare din peretele bronsic, cu dezvoltarea infectiei.
Inflamatia infectioasa suce la distrugerea componentelor peretelui bronsic.
Bronsiectaziile sunt mai frecvente la barbati. Jumatate din cazuri apar la copiii sub 15 ani. Numarul
bolnavilor de bronsiectazie a scazut mult in ultimele decenii ca urmare a vaccinurilor profilactice si
antibioterapiei.

CULEGEREA DATELOR
CIRCUMSTANTE DE APARITIE
Cauzele aparitiei bronsiectaziei:
• congenitale: anomalii ale peretelui bronsic
• infectioase: tusea convulsiva, tuberculoza
• deficienta imuna: panhipogamaglobulinemia, hipogamaglobulinemia
• mecanice: cancer bronsic, ganglioni limfatici mariti
• actiune toxica: sindromul Mendelson, inhalarea de gaze toxice
• procese fibrozante: sarcoidoza, alveolita fibrozanta criptogenica.
Factori favorizanti ai acutizarii:
• de abuzul de fumat,
• defactorii meteorologici, frig, umezeala
• expunere la pulberi, substante iritanta.
Manifestarile de dependenta ale bronsiectaziilor.
• tusea cronica insotita de cantitati importante de sputa abundenta, fetida, purulenta care
sedimenteaza in trei sau patru straturi, preponderent dimineata,
• hemoptizii,
• scaderea in greutate,
• tegumente palide(anemia),
• hipocratismul digital este rar in formele usoare insa este foarte frecvent intalnit in formele severe,
• disfunctie respiratorie de tip obstructiv cu hipoxemie,
• dureri toracice,
• febra
• slabiciune generala, indispozitie,
• cefalee,
• vertij,
• anorexie,

43
 • secretie nazala, uneori.
Modificarile radiologice includ:
-ingrosarea conturului bronsic in raport cu fibroza peribronsica
- prezenta unor spatii chistice mici in zonele cu dilatatii bronsice.
Investigatii:
- bronhografia fundamenteaza diagnosticul de certitudine;
- bronhoscopie
- tomografie;
- examenul sputei
- cresterea moderata a leucocitelor si cresterea VSH care coincide cu puseele supurative
- examenul de urina evidentiaza semnele de instalare a amiloidozei renale: izostenurie, albuminurie
si cilindrurie.
Probleme de dependenta:
- clearance ineficient al cailor respiratorii;
- alterarea ventilatiei pulmonare;
- alimentatie inadecvata prin deficit;
- alterarea perfuziei tisulare;
- alterarea tegumentelor si mucoaselor;
- disconfort
Obiective:
- sa se combata infectia
- sa se dezobstrueze caile respiratorii;
- sa se imbunatateasca ventilatia pulmonara;
- sa se previna complicatiile;
- sa fie satisfacue nevoile nutritionale ale pacientului;
- sa fie hidratat corespunzator ;
- sa fie asigurat confortul fizic si psihic.
Interventii :
o Cameră luminoasă, aerisită, cu temperatură 200C, umiditate crescută.
o Regim hidro-zaharat, bogat în vitamine, sucuri de fructe, siropuri, ceai, lapte. Treptat regim lacto-
făinos, apoi o alimentaţie mai substanţială. În perioada febrilă se asigură hidratare suficientă- eventual
PEV.
o Igiena bucală corectă, continuă – se îndepărtează reziduurile, se fac gargarisme, se ung mucoasele
cu glicerină boraxată. Se asigură igiena tegumentelor – prin spălare cu apă caldă şi fricţiuni cu alcool
mentolat; repaus la pat în formele severe cu spitalizare, sau reducerea activităţii fizice în pneumoniile
uşoare dobândite în colectivitate ;
o tusea trebuie încurajată dacă este productivă, nu se dau antitusive centrale decât pentru a permite
odihna pacientului ;
o durerea toracica necesită de regulă antalgice hidratare orală adecvată pentru a evita deshidratarea,
daca are toleranţă digestivă, mai ales în cazurile cu hiperpirexie, peste 1500-2000 ml (+ 500ml/grad de
febră).
Alimentatie uşoară pe perioada febrei cu multe sucuri naturale şi fructe proaspete,
supe de legume bogate în vitamine.
o Bolnavii cu febră, transpiraţii, vărsături au tendinţă la deshidratare şi tulburări electrolitice –
hidratare corespunzătoare pe cale orală sau perfuzie intravenoasă.
o umidifierea atmosferei prin montarea de dispozitive specifice sau vase cu apă caldă, prosoape
umede pe calorifer sau sursele de caldură ;
o tapotaj pentru favoizarea eliminarii secreţiilor;
o drenaj postural ;
o aspiraţie bronşică - dacă este cazul ;
44
 o oxigenoterapie pe mască sau intubaţie în cazurile cu insuficienţă respiratorie clinc manifestă ;
o in procesele inflamatorii asistenta medicală aplică antibioterapie adecvată la indicatia medicului;
o se administrează medicaţie antipiretică – Paracetamol, Aspirină etc.
o asistenta medicala recolteaza probe biologice: sange , sputa, urina.
o asistenta medicala respecta masurile de prevenire nosocomiala si educa pacientul in acest sens.
o exerciţiile fizice combat imobilizarea. Kinetoterapia respiratorie ajută la reducerea obstrucţiei
dinamice din expiraţie, pacientul este învăţat să expire cu buzele strânse ca pentru fluierat. Presiunea în
cavitatea bucală creşte deplasând punctul de egalizare presională spre căile aeriene mari. Controlul şi
coordonarea respiraţiei urmăreşte conştientizarea unei scheme ventilatorii adecvate deficitului funcţional
şi se referă la reducerea ritmului respirator, la raportul inspir / expir şi la controlul fluxului de aer. Rărirea
ritmului respirator este decisă pentru ameliorarea distribuţiei intrapulmonare. Se va scădea treptat ritmul
respirator ce depăşeşte 20 r/minut la 12-16 r/minut;
o prevenirea infectiilor nosocomiale;
o Pregatire preoperatorie cand este cazul;
o Profilactic bolnavi cronici – vaccinare;
o Cura balneara.

45