Înghețata misionară (APEC)

Aurina, era o fată cu părul roșu și cu nasul plin de pistrui, urmărea, în compania
colegilor ei, proiecția diapozitivelor colorate la casa Doamnei Helena.

Camera era cam întunecată, iar diapozitivele erau proiectate pe un ecran mare, în
timp ce misionarul explica ce înseamnă fiecare dintre el.
Copiii i-au văzut pe africani, la fel și maimuțe, elefanți.
Au văzut un sat cu case făcute din paie. Una dintre diapozitive arăta o scenă în
care puteai vedea africani închinându-se la demoni. Au văzut și copii alergând
de frică de străini, ascunzându-se de misionarii care voiau să le spună despre
Domnul Isus. Timpul a trecut și Aurina a simțit că ceva în ea se schimbă.

1
Nu era aspectul ei, era sigură de asta; transformarea era adânc în interiorul ei, în
inima ei. Aurina era îngrijorată. Mi-a spus cineva nume meu? S-a uitat în jur,
dar toți aveau totuși fețele întoarse spre ecran. Vocea venea din interiorul inimii
ei ! Dar totuși, era real.
Aurina, îmi aparți ! Am ales să fi a mea... mesager, pentru a le spune altora cum
pot merge în Rai.
Aurina și-a simțit inima batand cu putere. De atunci aproape ca nu a mai auzit
mesajul misionar.
După ce a cântat refrenul de rămas bun, a fugit cu ceilalți copii.

Întoarsă la casă, Áurina a observat că cineva mergea în fața ei. Vedea foarte
bine sandalele rupte care mergeau „pift, poft.pift, poft” pe trotuar. A văzut și
găuri mari în șosete. Fusta era mov, iar bluza era murdară, roșie. Aurina știa că

2
fata din fața ei era Lídia; dar nu-i păsa de asta.

Se simțea emoționată, prea fericită.

Bună Aurina! Inima Aurinei a tresărit de bucurie. A auzit vocea lui Jaime.

Știi, Jaime! -exclamă Aurea -O să fiu misionară.

Da? -Continuă să meargă Jaime, cu mâinile în buzunare-Nu crezi că e un lucru

minunat?-a întrebat Aurea, dezamăgită.-E ...acest lucru bun ? Aurina s-a oprit,
uitându-se la micul ei prieten.-Nu pari. foarte entuziast.-Păi... -mormăi el

-Când ai de gând să începi? Din întâmplare sau nu, Jaime a mers în direcția
Avenida Boa Vista, unde Lídia mergea singură, de obicei.

Aurina și-a ridicat capul cu trufie. Nu-i plăcea de Lidia, care de obicei purta
haine vechi și aproape întotdeauna avea gâtul murdar, părul ei era prost tuns și
părea lipicios. Nimeni din toată școala nu a vrut să se împrietenească cu ea.

-Isus trebuie să o iubească și pe Lydia, nu crezi?-observă Jaime.

După cină în aceeași noapte, Aurina nu și-a putut face temele. Se gândea la
evenimentele recente. Era adevărat că Dumnezeu o chemase să fie mesagerul
Său, iar asta îi fusese foarte clar. VREA DOMNUL SĂ ÎNCEP CU
LYDIA? Aurina și-a aruncat cărțile deoparte.
A scos un seif din sertarul unde își ținea banii și a început să scoată niște bani.

-Pentru dulciuri?-a întrebat mama.-

Înghețată misionară!

3
Casa era pe cale să fie demontată. Lidia însăși a răspuns la ușă. -Ce vrei?-Aurina
s-a cam jenat.-Am venit....adica....vrei sa te plimbi cu mine?-gângăni ea.

-Vreau sa fiu prietena ta. Am bani pentru...pentru îngheţată. Cuvintele îi ieșeau

cu greu. Ea întinse mâna, umedă de nervozitate, arătând bani. Lídia părea
indiferentă, dar o însoţi pe Aurina la magazin.Lidia, când și-a primit înghețata a
apucat-o strâns..

Hai să ne aşezăm, sugeră Lidia, şi s-au aşezat amândouă pe marginea

trotuarului. Erau copii care se jucau şi ţipau în mijlocul străzii. Lidia nu le-a dat
nici cea mai mică atenție.
Acesta trebuie sa fie momentul sa încep sa vorbesc despre Isus. S-au ridicat să
se dea cu leaganul. În timp ce Lista se dădea cu leagănul , a inceput să îi spună
că Dumnezeu ii iubeste pe toti.
Minti!Lidia țipă...Aurina s-a uitat la ea cu gura deschisa.
Poate Dumnezeu îi iubește pe alții, spuse Lidia enervata, dar nu pe mine!
Mă iubește?Încerci să mă salvezi, de parcă aș fi un păgân din Africa. De aceea
mi-ai cumpărat o înghețată. Dar să știi că nu sunt un păgăn. Sunt foarte fuguașă,
a adaugat:Nu vreau să îți mai văd fața pistruiată în cartierul ăsta.
Fața cu pistrui!-Aurina a fost furioasă să audă asta. Se uita cu despreț la fața
murdară a Lidiei. Și-a scuturat împletiturile părului și s-a întors acasă având
lacrimi în ochii, încât nu putea vede bine drumul și, din această cauză, a ajuns
să se lovească de cineva la colț, era doamna Helena, o misionară.

4
Aurina trebuia să îi spună cuiva. Buzele îi tremurau, vocea îi era cam
răgușită. Chiar și așa, i-a spus Helenei cum i-a vorbit Dumnezeu inimii. I-a
povestit și despre înghețata misionară și despre Lidia. Helana i-a strâns mâna
Aurinei în timp ce mergeau împreună pe stradă.
Odată, în Africa, a spus Dna Helena, cineva mi-a pus o piatră murdară în
mână. Nu mi-aș fi putut imagina niciodată că era un diamant, care valorează
milioane de lei. Trebuia doar curățat și lustruit. Ți-ai imaginat vreodată că Lidia
ar putea fi un diamant pentru Dumnezeu?
Lidia un diamant??Aurina a râs puțin, dar s-a simțit mângâiată. Ea Îl iubea cu
adevărat pe Isus și și-a imaginat cum ar putea câștiga un „diamant” pentru El!

A doua zi, Aurina a găsit-o pe Lidia la școală, la

fel de prost îmbrăcată ca întotdeauna și singură. Aurina a zâmbit în timp ce o

5
saluta, dar Lidia nici nu s-a uitat la ea. Tocmai în acea zi copiii școlii au început
să repete parada. Când a sunat soneria, toată lumea a părăsit sălile de clasă. Pe
măsură ce trupa se pregătea, copiii au început să se alinieze pentru a mărșălui,
doi câte doi. Ziua este grozavă pentru marș! şopti Sarina, care era în pereche cu
Aurina. Inspectând linia, directorul s-a oprit brusc în fața cuiva întrebând: Cine
va mărșălui cu tine? Era Lidia, care era singură, privind în jos. Mâinile îi
tremurau. Într-o privire rapidă, Aurina observă că Maria era încă fără
pereche. Ea era singura, în afară de Lidia, care era fără companie. Care stătea
acolo cu capul jos. Maria îi șopti ceva -Aurinei, făcânduși un semn să-i ia
locul. Apoi Aurina a trecut mai departe și a stat lângă Lidya.

Aurina i-a zâmbit luând-o mâna şi strângând-o bine. În fiecare zi Aurina se ruga
pentru Lidya, ca Dumnezeu să o ajute să aibe o inimă nouă.

După câteva zile în care nu a mai văzut-o deloc pe Lidya...

-Acolo e cineva care vrea să vorbească cu tine, i-a spus mama ei.

Aurina a alergat în jos pe scări, sărind, ea a alergat prin cameră și s-a uitat pe
fereastră. Nu vedea pe nimeni. Apoi, un cap mics-a arătat spre cealaltă poartă,
dar în curând a dispărut. Aurina a fugit, dar când a ajuns la poartă, Lidia alerga
deja înspre scări.

Stai!-strigă Aurina. Lidya se opri. S-a întors încet. Lacrimi groase i-au căzut pe
obraji.-Ce se întâmplă? a întrebat Aurina

-Nu pleca. Lidia a fluturat nehotărâtă din picioare. Degetele i s-au răsucit în
fusta mov. De ce ai făcut asta?-a întrebat Aurina. Îmi place de tine, Lidia a dat

6
cu piciorul într-o pietricică. Crezi... crezi...că putem fi prietene?

Sunt mulți copii triști, singuri și nevoiași. Încearcă să le vorbești despre Hristos,
pentru că sunt și „diamantele”, bijuterii prețioase, pentru care a murit Domnul
Isus. Și vei fi, ca Aurina, un adevărat misionar!

SURSA: APEEN

Traducerea și editarea: Diana Grozea

7
ÎNGHEȚATA MISIONARĂ

8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
ISTORIA EVANGELISTĂ - MADUGU

19
20
21
22
Yanomanho, indianul care a cucerit frica

Într-o pădure foarte frumoasă în mijlocul Amazon, lângă râul

Solimões, trăiește un grozav
trib indian. Au niște obiceiuri diferite de ale noastre: casele lor,
de exemplu le numesc goluri, hainele lor sunt făcute din
plante,de coji de nucă de cocos și îsi decorează trupurile cu
vopsea. Ei se ocupă cu îndepărtarea semințelor, pe lângă trăirea
din pescuit și plantarea maniocului și a porumbului. În acest trib
sunt mulți copii, ei ajută familiile lor în sarcinile de zi cu zi,
pescuiesc, urcă în copaci foarte înalți, înotă, vâslă canoe foarte
mici, se joacă cu animalele: leneșii, pui de aligatori, maimuțe.
Este o aventură grozavă să trăiești acolo...
Yanomanho era un băiat care vorbea puțin și aproape nu avea
prieteni, trăia în ascunzătoarea sa: o căsuță în desișul unui
copac. Baietii l-au numit fricos. Și era. I-a fos de atata ori frică,

23
a simti frica de tot: de ploaie, de râul cu apă întunecată a
lacului, de boală...
Într-o zi, a sosit un avion mic cu o familie de misionari acolo în
trib, erau câțiva doctori și fiica lor Ana, au venit oferind servicii
medicale indienilor și vorbind despre dragostea lui Hristos
acelor familii. Căci chiar dacă trăiesc în mijlocul atâtei
frumusețe și fac lucruri care plac fiecărui copil, nu erau fericiți.
Fiecare trib se temea de asemenea de „duhuri rele” care din
când în când credeau că sunt supărați pe ei, dar nimeni nu știa
de ce și dacă acest lucru era real. În orice caz nu au cunoscut un
Dumnezeu iubitor ci un dumnezeu furios.
Misionarii au muncit din greu, au ajutat pe cei bolnavi, le-au
oferit medicamwnte și consultații, s-au rugat cu oamenii, au
vorbit despre Isus, le-au adus speranta că pot să aibă un
Dumnezeu care îi iubește atât de mult încât a dat pe Fiul Său să
salveze pe toți oamenii de păcate.
Indienii și-au adunat familiile și au ascultat mesajul cu atenție.
Într-o zi, Aninha mergea lângă pădure, a decis să se oprească și
să se roage pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu pentru că a creat
atâtea lucruri frumoase pe care el nu mai văzuse
niciodată. Când a terminat rugăciunea , a auzit un zgomot, parcă
era cineva mișcându-se prin pădure, dar el nu văzut pe nimeni...
Cu îndrăzneală cineva a spus:
-Cine e acolo? Ridică-te acum!
-Sunt eu, Yanomanho, mă ascund, Mă tem!
Era Ana, misionara care venise împreună cu familia ei în tribul
lor, că să îi ajute.

24
Yanomanho i-a spus Anei despre visele pe care le avea noaptea,
de frica de întunecat și a întrebat-o dacă ei nu îi era frică. Ana
i-a spus despre dragostea lui Dumnezeu, despre puterea Lui
mare și care, prin urmare, nu trebuia să se teamă de nimic,
Pentru că în Biblie, cartea lui Dumnezeu spune că îngerii lui
Dumneze tabărăsc în jurul celor care se tem de El.
A întrebat-o cum se poate să devii curajos și să vorbești cu acest
Dumnezeu. Această persoană iubitoare care protejează
oamenii? Așa că s-au rugat împreună și acel mic indian a plâns
atât de mult, bucuria a început să se simtă în inima lui. Iar
oamenii au observat în următoarele zile că el era diferit, el
zâmbea mereu și spunea:
Nu trebuie să ne fie frică, există un Dumnezeu al iubirii!
Viața lui Yanomanho s-a schimbat foarte mult,
cuplul de misionari l-a invatat pe el dar și pe alții și le-au dat
câte o Biblie. Acum baiatul acela care era un băiat fricos și
singuratic este un băiat vesel care a călătorit din trib în trib
să vorbească despre Dumnezeul iubitor care ți-a schimbat viața.

Aplicație: Copii, nu trebuie să avem frică, trebuie să ne

deschidem inimile lui Isus și să Il rugăm să ne ierte pe toți
pentru păcatele noastre. Care sunt: lucruri pe care le vorbim,
sau le gândim, iar când noi facem asta nu-i place lui
Dumnezeu. El este un Dumnezeu iubitor care ne iubește foarte
mult. Trebuie să ne rugăm și să Îi cerem protecție. Trebuie să
facem și noi ca Yanomenho, să spunem tuturor oamenilor că
pot fi fericiți cu Isus.

25
În plus, să ne rugăm pentru misionarii care vorbesc despre
Hristos popoarelor indigene. Sursa: Revista Misiune

26