Obiectul şi rolul pedologiei în dezvoltarea producţiei agricole

Pedologia (din grec. „pedon” - sol, pământ și „logos” - știință) se

ocupă cu studiul proprietăților biologice, fizice, chimice și mineralogice
ale solurilor, precum și cu legile care stau la baza formării, evoluției,
distribuirii geografice, clasificării și fertilității acestora. Obiectul de studiu
al pedologiei îl constituie solul, care este un „produs” al mediului natural
şi principalul mijloc de producţie în agricultură.
Principala bogăţie naturală a Moldovei o constituie solul. După
Herodot componenţa şi fertilitatea naturală, solurile Moldovei fac parte din
categoria celor mai valoroase resurse, caracterizându-se şi printr-o
remarcabilă diversitate, legată de variaţiile zonalităţii orizontale şi
verticale locale, condiţiile climaterice şi geologice.
Din vremuri străvechi, solurile ţinutului nostru au fost apreciate ca
foarte fertile. Istoricul antic Herodot, care a traversat teritoriul dintre Prut
şi Nistru, a fost impresionat de grosimea stratului fertil. Dimitrie Cantemir
în lucrarea „Descrierea Moldovei” menţiona: „câmpurile moldoveneşti,
glorioase după fertilitatea lor, depăşesc cu mult tezaurul munţilor”.
Dimitrie Cantemir
 Fondatorul pedologiei, celebrul savant rus
Vasilii Dokuciaiev, care aproximativ cu 130 de
ani în urmă a organizat două expediţii în scopul
studierii solurilor Basarabiei. A apreciat
cernoziomul Câmpiei Moldovei ca sol „de prima
calitate”. Savantul cu renume mondial menționa
că „ ... cernoziomul este mai prețios decât aurul,
cărbunele de pământ și petrolul...”
În structura învelişului de sol al Moldovei
cernoziomurile ocupă 70%.
V. Dokuceaev a numit cernoziomul „regele
Vasili V. Dokuceaev solurilor”. Nici o ţară din lume nu dispune de o
1846-1903 cotă atât de mare de cernoziom, cu un grad atât
de înalt de fertilitate.
 Solul reprezintă formaţiunea naturală de la suprafaţa litosferei.
Materialul mineral și organic care alcătuiește solul este dispus
într-o anumită ordine care reflectă stadiul de evoluție a procesului
de solificare. Straturile caracteristice ale solului, în care anumiți
constituenți (săruri, argile, humus, etc.) sunt acumulați sau
îndepărtați, se numesc orizonturi, iar succesiunea acestora
reprezintă profilul solului care, la rândul său, caracterizează
diferitele tipuri de sol.
Orizonturile s-au format şi se formează permanent prin transformarea rocilor şi
materiilor organice, sub acţiunea factorilor fizici, chimici şi biologici, în zona de contact
a atmosferei cu litosfera. Stratul de sol variază de la câţiva centimetri (în regiunile
polare, pe vârfurile munţilor şi în deşerturi), până la câţiva metri (pe fundul văilor, în
câmpii şi în regiunile ecuatoriale).
În sol se reţin şi se acumulează elementele nutritive sub formă de substanţe organice
(mai ales humus), care degradează treptat, prin mineralizarea acestora. Având o
compoziţie chimică complexă şi fiind un corp poros, poate fi străbătut uşor de rădăcinile
plantelor, reţine în el apa şi aerul şi reprezintă un adevărat rezervor de elemente
nutritive. Toate aceste proprietăţi fac ca solul să capete, faţă de roca maternă „sterilă”
din care provine, o proprietate nouă – fertilitatea.
 Fondul funciar al RM constituie 3 mln 384 mii hectare. Pe parcursul a circa
40-50 de ani suprafaţa terenurilor agricole s-a micşorat cu circa 150 mii hectare ca
rezultat al degradării şi al alunecării terenurilor, de asemenea, pentru necesităţi
sociale. Suprafaţa culturilor pomi-viticole în ultimii ani de asemenea s-a micşorat.
 Clasificarea solurilor Republicii Moldovei
Clasificarea actuală a solurilor Moldovei include 5 clase, 13
tipuri şi 37 de subtipuri.
Solurile brune, cenuşii şi cernoziomurile formează spectrul
zonal al învelişului pedologic al Moldovei – clasa solurilor
automorfe.
În cadrul arealelor solurilor cenuşiu şi, îndeosebi, a cernozi-
omurilor, sunt răspândite fragmentar areale mici de soluri
intrazonale litomorfe, formarea cărora este condiţionată de
specificul rocilor parentale, hidromorfe – condiţionate de
surplusul de umiditate şi halomorfe, cu prezenţa sărurilor solubile.
Solurile litomorfe sunt prezentate de rendzine, formate pe
calcare şi vertisoluri, formate pe argile grele.
Clasa solurilor hidromorfe este reprezentată de 3 tipuri de sol
– cernoziomoide, mocirle şi sol turbos.
Clasa solurilor halomorfe sunt reprezentate de soloneturi şi
solonceacuri. Arealele solurilor zonale sunt întretăiate de solurile
clasei dinamomorfe, care se formează în văile râurilor şi
râuleţelor pe depozitele actuale – deluviale şi aluviale, precum şi
în rezultatul activităţii antropice.
 Caracterizarea învelişului de sol
pe teritoriul Republicii Moldova
Caracteristica morfologică a solului brun tipic.
Profilul, com. Rădenii-Vechi.
A0 0-2 cm, litieră semidescompusă.
A1 2–10 cm, uscat, cenuşiu brun, trecere lentă,
argilos, tasat, structura glomerulară mică, pronunţată,
rădăcini subţiri.
AB 10–38 cm, uscat, cenuşiu-brun– gălbui, trecere
lentă, dur, structură nuciformă pronunţată, mică, stabilă.
B1 38–53 cm, uscat, cenuşiu cu nuanţe brune,
trecere lentă, argilos, dur, structura nu se evidenţiază.
B2 53–80 cm, uscat, gălbui cu nuanţe brune, trecere
lentă, argilos, foarte dur, nestructurat–compact.
C 80–120 cm, uscat, de culoare cenuşie-albicioasă,
rocă carbonatică, compactă, foarte dură. În profil nu se
evidenţiază SiO2. La solurile brune tipice caracterul
luvic lipseşte, însă, ca şi solurile brune luvice, sînt
nesaturate sau slab saturate cu baze (Natura Rezervaţiei
„Plaiul Fagului”,2006).
 Ceornoziomurile reprezintă
un tip genetic clasic numit
„regele solurilor” şi ocupă cea
mai mare parte din suprafaţa
Republicii Moldova – peste 70%.
Acest tip de sol se caracterizează
printr-un conţinut relativ mare de
humus în stratul superior,
structura lui este grăunţoasă.
În cadrul tipului genetic de
cernoziom se evidenţiază 4
subtipuri cu caracter subzonal:
argiloiluvial (podzolite), levigat,
tipic şi carbonatic şi 1 subtip cu
Cernoziom tipic Cernoziom carbonatic caracter intrazonal – vertic.
 Solul cenușiu este un tip
de sol care se formează sub
pădurile de foioase (stejar,
gorun, carpen, frasin şi alte
specii de foioase). El este
prezent în regiunile de podiș
cu altitudini de 200-350 m.
Are un conținut de humus de
1,5-2,0% și este favorabil
pentru cultivarea pomilor
fructiferi, a sfeclei de zahăr,
tutunului, viței de vie.
Tipul de sol cenuşiu este
reprezentat de 4 subtipuri:
albice, tipice, molice şi
vertice.
 Starea actuală a învelişului de sol este nesatisfăcătoare pe cca 50% din terenurile
agricole, iar pe circa 10 la sută este critică. Prejudiciul anual adus economiei ţării de
procesele de degradare a solurilor este enorm.
Irigaţia, în complex cu fertilizarea, permite sporirea recoltelor de 1,5-2,0 ori şi mai
mult. Actualmente, irigaţia predomină pe suprafeţe limitate, unde ca sursă pentru irigare
se utilizează apa râurilor interioare, a lacurilor şi a iazurilor, de regulă, de calitate
nesatisfăcătoare, cu un grad sporit de mineralizare. Ca rezultat, se intensifică procesele
de salinizare şi alcalizare secundară a solurilor.
 Irigaţia prin picurare
Avantaje:
1. Distribuirea unei cantități mici de apă într-o perioadă lungă de timp.
2. Limitarea evaporației, datorită ariei mici umezite la suprafața soluui.
Dezavantaje:
1. Costul relativ ridicat al instalației.
2. Posibilitatea infundării dispozitivelor de picurare, motiv pentru care apa introdusă
în coloana de irigare trebuie neapărat filtrată.

Irigaţia prin picurare

 În ultimele decenii a crescut în mod deosebit presiunea
antropică asupra solului. Ca urmare a dezvoltării proceselor
de eroziune, pierderii de humus, salinizare, soloneţizare
(soluri cu conținut de Na) în timpul irigării, poluării cu
chimicale, a generat reducerea fertilităţii solului. 62% din
solurile planetei au fertilitate redusă sau foarte redusă, 27% -
fertilitate moderată şi doar 10% de sol – au potenţialul mare
de productivitate.
Spre deosebire de alte mijloace de producţie, care pe
parcursul exploatării lor se epuizează, provocând dereglări în
echilibrul natural şi, în acelaşi timp, poluând într-o măsură
mai mare sau mai mică mediul ambiant, solul, în cazul
valorificării lui superioare şi corecte, se îmbunătăţeşte
mereu, sporindu-şi fertilitatea, ceea ce permite obţinerea
unor producţii din cele mai mari. Acest fapt era observat de
demult şi prima dată a fost formulat de K. Marx, care spunea
că „solul, dacă se lucrează corect, se îmbunătăţeşte”.
 scăderea cantităţii de
eroziune carbon organic din
a hidrică sol şi a biodiversităţii
solului
lucrarile
agricole de
pregatire a Solul este supus unei serii de
solului procese de degradare:

salinizarea şi
sodizarea
compactarea contaminarea solului (cu
metale grele şi pesticide
sau cantităţi excesive de
nitraţi şi fosfaţi)
 Eroziunea reprezintă pierderea solului. Atunci când picăturile de ploaie ating suprafaţa
solului, acestea desprind particule de sol. Gradul în care are loc acest fenomen depinde de
mărimea şi de viteza picăturilor de ploaie. Particulele de sol desprinse sunt ulterior
transportate de curentul apei de suprafaţă. Unele particule umplu goluri din sol, etanşând
suprafaţa solului. Eroziunea are loc atunci când nivelul precipitaţiilor depăşeşte viteza de
infiltrare în sol.
Compactarea se produce atunci când se aplică o presiune pe suprafaţa solului. Acest
proces modifică proprietăţile solului, cum ar fi porozitatea şi permeabilitatea. Circulaţia
gazelor şi a apei prin sol este împiedicată prin întreruperea porilor, determinând existenţa
unei cantităţi reduse de apă şi oxigen. Creşterea rădăcinilor este îngreunată.
Salinizarea şi sodizarea. Salinizarea reprezintă acumularea în sol a sărurilor solubile în
apă. Aceste săruri includ potasiu (K+ ), magneziu (Mg2 + ), calciu (Ca2 + ), clorură (Cl- ),
sulfat (SO4 2-), carbonat (CO3 2-), bicarbonat (HCO3 - ) şi sodiu (Na+ ). Acumularea de
sodiu este denumită, de asemenea, sodizare. Sărurile se dizolvă şi sunt transportate
împreună cu apa. Atunci când apa se evaporă, sărurile rămân. Salinizarea primară presupune
acumularea de săruri prin procese naturale datorită unui conţinut ridicat de săruri al
materialului din solul de origine sau al apelor subterane. Salinizarea secundară este cauzată
de intervenţiile umane, cum ar fi metodele de irigaţie necorespunzătoare, de exemplu, cu apă
pentru irigaţii bogată în săruri şi/sau drenaj insuficient.
 Obiectivul principal al Republicii Moldova este păstrarea pe termen lung
a calităţii învelişului de sol, concomitent cu protecţia mediului ambiant.
Deteriorarea fertilităţii solului duce nu numai la reducerea productivităţii
culturilor, dar, de asemenea, şi la alte consecinţe nedorite.
Nu întâmplător la Paris, în luna decembrie a anului 2015, liderii din toate
ţările lumii au aprobat iniţiativa „patru la 1000”, lansată de ministrul francez al
agriculturii, dl Le Fault. Esenţa iniţiativei constă în creşterea anuală a
conţinutului de carbon în sol cu 0,4% pentru a reduce riscul de încălzire
globală şi de a preveni creşterea temperaturii aerului peste nivelul critic de 2
grade după Celsius. Astfel, o cantitate mai mare de carbon acumulat în sol în
formă de materie organică contribuie la răcirea planetei, reduce încălzirea
globală şi contribuie la sporirea securităţii alimentare în întreaga lume.
Solul mai bine asigurat în surse de carbon este mai sănătos. Este
îmbucurător faptul că, în fond, creşte înţelegerea acestor aspecte nu numai în
rândurile producătorilor agricoli, dar şi în rândurile consumatorilor. De modul
cum este crescută producţia agricolă depinde sănătatea pe întreg lanţul trofic:
„sol-plante-animale-om”.
 Sistemul de măsuri privind combaterea degradării fertilităţii solurilor
➢ Împădurirea a mii ha de terenuri deteriorate (alunecări, ravene, soluri foarte puternic
erodate, aflate pe pante cu înclinaţia mai mare de 30 grade).
➢ Extinderea pajiştilor şi fâneţelor prin înierbarea solurilor arabile foarte puternic erodate.
➢ Extinderea zonelor umede în luncile râurilor.
Măsurile enumerate vor permite de a proteja solurile şi bazinele acvatice locale, de a
combate secetele.
➢ Implementarea şi respectarea asolamentelor, sistemul de lucrare a solului. Asolamentul
asigură conservarea solului, ameliorarea însuşirilor agrochimice, fizice şi biologice,
contribuie la combaterea buruienilor, bolilor, dăunătorilor, eroziunii „oboselii solului”.
➢ Plantarea perdelelor forestiere de protecţie a solului, împădurirea solurilor deteriorate.
➢ Măsuri fitotehnice (asolamente antierozionale, cultivarea plantelor în fâşii şi formarea
benzilor înierbate).
➢ Măsuri de agrotehnică antierozională.
➢ Ameliorarea solurilor cu exces de umiditate.
➢ Ameliorarea solurilor sărăturate cu exces de umiditate din luncile râurilor prin drenare -
desecare, prelucrare cu ghips, fertilizare organică, cultivarea plantelor rezistente la salanizare.
➢ Ameliorarea soloneţurilor de stepă prin: amendarea ghipsică, aplicarea îngrăşămintelor
organice şi afânarea adâncă a solului.
➢ Pentru sporirea fertilităţii e necesar de încorporat în sol anual, câte 18-20 mln tone de
îngrăşăminte organice şi 270-300 mii tone azot, fosfor şi potasiu.
 O rotaţie a culturilor bine planificată trebuie să menţină
fertilitatea solului, precum şi nivelul producţiilor tuturor culturilor
din rotaţie.
De asemenea, rotaţia culturilor este esenţială în managementul
integrat al dăunătorilor şi bolilor, prin întreruperea ciclului de viaţă
al bolilor şi dăunătorilor, prevenind acumularea de boli şi
dăunători specifici unor anumite culturi, şi reducând abundenţa şi
adaptabilitatea buruienilor la anumite specii de culturi agricole.
O rotaţie corespunzătoare a culturilor poate reduce consumul de
produse chimice, poate îmbunătăţi proprietăţile solului şi poate
spori profitabilitatea, diversitatea şi durabilitatea producţiei
agricole.
 O prima măsură pentru fixarea carbonului în sol o reprezinta
reducerea la minim a arăturii sau renunțarea complet la
aceasta lucrare.
În unele țări, chiar și în Romania, tot mai mulți fermieri aleg
să implementeze strategii „no-tillage”. Însămânțarea directă,
fără pregătirea terenului reduc perturbările asociate cu preparea
patului germinal, ceea ce permite reziduurilor de la recolta
anterioara sa formeze materia organica din sol.
Culturile precum trifoiul sau lucerna penetreaza solul cu un
sistem extins de radacini, care conduc ulterior la formarea
materiei organice, spre deosebire de culturile de porumb sau
soia, care nu ofera acelasi beneficiu solului.
Însămânțarea directă, fără pregătirea terenului -- strategia „no-tillage”
 Asolamentele și sistemele de asolamente
Prin asolament se înţelege împărțirea unui teren cultivabil în mai multe
parcele, fiecare dintre acestea fiind însîmânțate anual cu cun anumit tip de
plantă, iar în următorii ani agricoli, fiecare tip de plantă va fi repartizată
suucesiv pe o parcelă diferită.
Criteriul după care se face împărțirea se numeşte rotaţia culturilor, adică
schimbarea anuală a plantelor cultivate de pe fiecare parcelă.
 Cultura premergatoare este cultura care a ocupat o parcelă în anul anterior şi care
exercită o anumită influenţă asupra culturii următoare.
Cele mai bune plante premergătoare pentru culturile agricole sunt:
Pentru grâu de toamnă – mazărea, fasolea, rapiţa de toamnă, măzăriche, cartof,
trifoiul, muştarul, năutul, porumbul pentru masă verde, tutunul;
Pentru orz de toamnă – mazărea, fasolea, borceagul, rapiţă, trifoiul, cartoful,
ovăzul, floarea-soarelui, soia, porumbul, sfecla de zahăr, plante care trebuie recoltate
până la 10 septembrie;
Pentru floarea soarelui – porumbul, cerealele de toamnă, mazărea.
Pentru porumb – leguminoasele anuale pentru boabe şi furajere, cerealele păioase,
cartoful, sfecla de zahăr, sfecla furajeră, floarea-soarelui;
Pentru sfecla de zahăr – cerealele păioase, porumbul, sfecla de zahăr, cartoful;
Pentru mazăre – cerealele păioase de primăvară, sfecla pentru zahăr, porumbul;
Pentru soia – cerealele de toamnă, păioasele de primăvară, porumbul, sfecla pentru
zahăr;
Pentru rapiţă – culturile păioase, leguminoase, care părăsesc terenul târziu (soia).
 Asolamentele mai complexe pot
îmbunătăți fertilitatea și calitatea
solului. Rotațiile de durată mai lungă
vor îmbunătăți structura solului prin
sporirea materiei organice și a agregării
solului.
În funcție de tipul de sol, o creștere de
1% a conținutului de materie organică în
sol mărește volumul de apă disponibilă
până la 33,60 litri la hectar.
O semănătură sănătoasă de lucernă Lucernă
care a fost crescută timp de doi ani
poate furniza 110 kg de azot pe hectar.
 Reguli generale pentru alcătuirea asolamentului:
• Culturile fixatoare de azot (N) ar trebui să preceadă culturile cu
cerințe ridicate pentru azot și substanțe nutritive.
• Culturile care se dezvoltă lent sau au acoperire limitată, cum ar
fi tomatele sau ceapa, ar trebui să urmeze după culturile care
suprimă buruienile, cum ar fi lucerna, măzărichea, mazărea și
ovăzul, borceagul de toamnă sau mazărea de câmp.
• Culturile de toamnă se alternează cu cele de primăvară.
• Nu trebuie să se cultive una după alta, două culturi din
aceeași familie, cum ar fi tomatele, urmate de cartofi, vinete sau
ardei dulce.
• Pe terenurile în pantă se cresc culturi perene pentru perioade
mai lungi, cum ar fi lucerna sau amestecul de lucernă și raigras.
Exemplu de asolament agricol (5 ani):
Exemplu de asolament agricol (6 ani):
Exemplu de asolament legumicol:
 Ciclurile bolilor și insectelor dăunătoare vor fi întrerupte prin folosirea
rotațiilor de lungă durată. Acest lucru este deosebit de important în producția
ecologică, deoarece fermierii au mai puține opțiuni de combatere a
dăunătorilor.
Perturbarea ciclului de viață pentru boli și dăunători:
 Măsuri de precauţie şi măsuri de prevenire a deteriorării fizice a
solului:
➢ efectuarea concomitentă a mai multor lucrări (operaţii) în cadrul
activităţilor de pregătire a solului şi de întreţinere a culturilor la o
singură trecere pentru minimizarea numărului de treceri a
tractoarelor;
➢ tocarea şi încorporarea în sol, prin discuire şi arat, a miriştii şi
oricăror altor resturi vegetale;
➢ includerea în asolament sau în rotaţia culturilor a ierburilor perene
(amelioratoare);
➢ utilizarea maşinilor agricole cu pneuri de presiune joasă şi cu roţi late
pentru micşorarea acţiunii de comprimare a solului.;
➢ excluderea din asolamente a culturilor care provoacă degradarea
fizică a solului.