19.

"DREPTUL MEDICAL" e ansamblul normelor juridice omogene care reglementează

raporturile juridice profesionale, patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între cei care
exercită profesiunile medicale și pacienți precum și raporturile juridice specifice instituțiilor
sanitare, caracterizate prin poziția de egalitate juridică a participanților la aceste raporturi.

/Relațiile cu conotație medicală/ și alte raporturi conexe.

Autorul Stețenco argumentează că DM e o ramură distinctă de drept reieșind din

următoarele:

– Dreptul la ocrotirea sănătății e reglementat de constituție;

– Există o multitudine de acte normative speciale consacrate reglementării relațiilor sociale

ce apar în sfera ocrotirii sănătății;

– Relațiile sociale din sfera activității medicale sunt reglementate atât de norme proprii
dreptului medical cât și de normele altor ramuri de drept (civil, penal, administrativ,
contravențional);

– Există un sistem de principii speciale ce caracterizează totalitatea normelor dreptului

medical;

– Există un sistem al dreptului medical constituit din instituții juridice și norme de drept;

– Nu este posibil în limitele ramurilor de drept clasice de a garanta o reglementare calitativă

a întregului spectru de relații ce apar în domeniul ocrotirii sănătății.

Obiectul de reglementare a DM îl reprezintă relațiile sociale dintre prestatorii de servicii

medicale și consumatorii de servicii medicale precum și relațiile sociale conexe acestora.

DM reglementează un șir de relații sociale ce au ca obiect actul medical, adică procesul de

acordare a serviciilor medicale pacienților. Aceste relații sociale constituie relațiile principale
reglementate de normele dreptului medical. Totodată, constituie obiect de reglementare al
DM și un șir de alte relații sociale numite conexe sau auxiliare. Aceste relații nu au ca obiect
însăși acordarea de asistență medicală, dar au ca obiect fapte strâns legate de asistența
medicală. Exemple: relațiile în domeniul asigurării obligatorii de asistență medicală.